SECȚIUNEA A DOUA CAUZA ȘENGÜL ȘENGÜL ȘI ALTELE C. TÜRK Gilberto Felici , judecători, și Dorothee von Arnim, graffitier adjunct de secțiune Având în vedere cererile îndreptate împotriva Republicii Türkie și din care nouă resortisanți ai acestui stat ( Având în vedere decizia de a aduce cererile la cunoștință de guvernul turc ( După ce a deliberat într-o cameră a Consiliului la 27 septembrie 2022, Tribunalul a emis hotărârea, adoptată la această dată, la data respectivă, în care se referă la neîndeplinirea de către municipalitate a unei lucrări de interes public asupra unei părți a proprietății care a fost cedată administrației în acest scop. Reclamanții sunt coproprietari ai unui teren situat în Eskișehir. La 4 mai 2010, administrația a modificat planul de amenajare a terenului și a elaborat un nou plan de sigilare și de alocare a terenurilor. Cu această ocazie, reclamanții au donat primăriei Odunpazar a unei părți din terenul lor pentru a fi alocat unui serviciu public municipal. În acest scop, au început lucrări în vederea construirii unei locuințe de student public. În timpul construcției, clădirea în cauză a fost transformată într-un hotel de cinci stele și a fost închiriată de municipalitate unei societăți private pentru zece ani. La 4 mai 2010, reclamanții au dat în judecată municipalitatea, reproșându-i că nu a respectat condițiile stabilite în cadrul cedării bunurilor, ei solicitau restituirea acestora. Instanțele naționale, și anume instanța de mari instanțe și, la 28 iunie 2010, În iunie 2012, Curtea de Casație, în ultimă instanță, le-a adus în discuție pe motiv că: în temeiul articolului 35 din Legea nr. 2942 privind exproprierea, nu mai puteau revendica un drept de proprietate asupra bunului în cauză și nici nu puteau obține un drept de proprietate asupra acestui bun. Acestea au adăugat că planul de amenajare a terenului nu a fost modificat, că faptul că municipalitatea a închiriat imobilul ca un hotel nu a însemnat că bunul în cauză a fost alocat pentru o altă utilizare decât cea prevăzută inițial și că o parte din proprietate a fost rezervată serviciilor municipalității. EVALUARE A CURȚII JONCȚIE A RESPECTELOR Având în vedere similitudinea obiectului cererii, Curtea consideră oportun să le examineze împreună într-o hotărâre unică. (1) Întradevăr, cei interesați se plâng că primăria a construit un hotel în locul unei locuințe de student public și a închiriat unei societăți private, necunoașterea totală a condițiilor stabilite în cadrul cedării acestui bun. 11. Curtea constată că guvernul contestă această teză susținând într-o primă etapă pe care le-au avut sau un bun actual Curtea constată că, în temeiul dreptului intern relevant, și anume art. 35 din Legea privind proprietatea, foștii proprietari nu mai pot revendica dreptul de proprietate și nici nu pot obține o despăgubire pentru bunurile a căror proprietate a fost transferată, în temeiul legislației privind urbanismul, în scopuri de amenajare în vederea realizării unor lucrări de interes general, cum ar fi drumuri sau spații verzi. Același lucru este valabil și pentru bunurile care au făcut obiectul unei paralizări cu titlu privat și care au fost transferate pentru a fi utilizate în scopuri de interes public cu consimțământul proprietarului lor. 13. În ceea ce privește temeinicia cererii, care se referă la jurisprudența sa ( Karaman c. Turcia, 6489/03, § 29, 15 ianuarie 2008), Curtea ia notă mai întâi de faptul că reclamanții puteau spera în mod legitim restituirea terenului în litigiu pe care municipalitatea îl închiriase unei societăți private pentru a gestiona un hotel, întrucât acesta nu a fost utilizat în mod clar în scopul de interes public pentru care cesiunea a avut loc și în niciun alt scop de interes public (a se vedea, Comisia observă apoi că reclamanții au exercitat calea de atac pe care sistemul juridic turc le-a oferit pentru a-și exercita drepturile în această privință și că nu au obținut câștig de cauză. 15. În cele din urmă, Comisia constată că cererile nu sunt în mod evident justificate în mod greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și că acestea nu se confruntă cu niciun alt temei juridic. Prin urmare, acestea trebuie declarate admisibile. 16. Pe fondul cauzei, Curtea arată că reclamanții au cedat o parte din proprietatea lor municipalității în scopul atribuirii unui serviciu public, dar că municipalitatea care a început inițial construirea unei locuințe publice, a construit în cele din urmă un hotel și l-a închiriat unei societăți private. 17. Comisia consideră că faptul că municipalitatea nu a utilizat terenul în scopul utilizării publice, al cărui obiect i-a fost acordat de reclamanți, ridică o problemă în ceea ce privește respectarea dreptului de proprietate (compararea Karaman, citată anterior, § 28). Curtea consideră că faptul că municipalitatea a rămas proprietară a imobilului în cauză, închiriată ca hotel, și că aceasta a rezervat o parte din proprietatea asupra serviciilor municipalității nu modifică această constatare, întrucât Õ nu este vorba decât de o activitate auxiliară la activitatea principală (a se vedea, inverso mutatis mutandis Bilici c. Turcia (dec.), n 49025/06, §§ 30-31, 5 decembrie 2017). 19. Astfel, în aceste circumstanțe, refuzul de a restitui terenul în litigiu reclamanților sau, în caz contrar, de a acorda despăgubiri părților interesate care corespund prejudiciului suferit nu este compatibil cu cerințele articolului 1 din Protocolul nr. 20. Construind un hotel pe un teren care urma să fie repartizat unui serviciu public municipal, în loc de o locuință de student public, și închiriend-o unei societăți private, municipalitatea a beneficiat de statutul instituit prin art. 35 din Legea privind exproprierea, care reglementează statutul bunurilor cedate administrației publice. pentru realizarea unor lucrări de interes general, cum ar fi drumurile, spaiile verzi etc., sau pentru utilizarea de interes public (punctul 12 de mai sus). Pe de altă parte, Curtea consideră că statul nu a prezentat niciun argument convingător care să conducă la o concluzie diferită de cea reținută de Curte în Hotărârea Karaman (citată anterior, § 34). În opinia Curții, situația denunțată este de natură să rupă echilibrul corect care trebuie menținut între cerințele de interes general și imperativele de protecție a drepturilor individuale. 23. Prin urmare, s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr 1 la Convenție. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 24. În consecință, Curtea consideră că nu este necesar să li se acorde o sumă în acest sens. 25. Această considerație nu aduce atingere unui eventual drept de redeschidere a procedurii pe care dispozițiile de drept intern le-ar putea acorda reclamanților. Prin aceste motive, Curtea, la L.UNANIMITATE, hotărăște să unească cererile Declară cererile admisibile A se vedea că a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Făcut în franceză, apoi comunicat în scris la 18 octombrie 2022, în aplicarea articolului 2 și a articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dorothee von Arnim Egidijus Kūris Asistentă Președinte Appendiz Cerere n Introduite Requerant-e An de nastere Domicle Reprezentat de 10596/13 19/120/2012 Gönül ȘENGÜL 1948 Eskișehir Eskișehir maior Borça 6007/13 192/2012 Deniz G
DEUXIÈME SECTION
AFFAIRE ȘENGÜL ET AUTRES c. TÜRKİYE
(Requête n
o
10596/13 et 8 autres requêtes –
voir liste en annexe)
ARRÊT
18 octobre 2022
Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Șengül et autres c. Türkiye,
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en un comité composé de
:
Egidijus Kūris
, président,
Pauliine Koskelo
,
Gilberto Felici
, juges,
et de Dorothee von Arnim,
greffière adjointe
de section
,
Vu les requêtes dirigées contre la République de Türkiye et dont neuf ressortissants de cet État («
les requérants
») – la liste des requérants figure en annexe
–, ont saisi la Cour en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»),
Vu la décision de porter les requêtes à la connaissance du gouvernement turc («
le Gouvernement
»), représenté par son agent, M. Hacı Ali Açıkgül, Chef du service des droits de l’homme au ministère de la Justice,
Vu les observations du Gouvernement,
Vu la décision par laquelle la Cour a rejeté l’opposition du Gouvernement à l’examen des requêtes par un comité,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 27 septembre 2022,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
Les requêtes concernent la non-réalisation par la municipalité d’un ouvrage d’intérêt public sur une partie de la propriété qui avait été cédée à l’administration à cette fin.
2.
Les requérants sont copropriétaires d’un terrain situé à Eskișehir.
3.
Le 4 mai 2010, l’administration procéda à la modification du plan d’aménagement des sols et établit un nouveau plan de parcellisation et d’attribution des terrains.
4.
À cette occasion, les requérants firent don à la mairie de Odunpazarı d’une partie de leur terrain pour qu’il fût affecté à un service public municipal.
5.
À cette fin, des travaux débutèrent en vue de la construction d’un logement étudiant public.
6.
En cours de construction, l’immeuble en question fut converti en un hôtel cinq étoiles et fut loué par la municipalité à une société privée pour dix ans.
7.
Le 4 mai 2010, les requérants assignèrent alors la municipalité en justice. Lui reprochant de ne pas avoir respecté les conditions fixées dans le cadre de la cession du bien, ils en réclamaient la restitution.
8.
Les juridictions nationales, à savoir le tribunal de grande instance et, le 28
juin 2012, la Cour de cassation, les déboutèrent en dernier ressort au motif qu’en vertu de l’article 35 de la loi n
o
2942 sur l’expropriation, ils ne pouvaient plus revendiquer un droit de propriété sur le bien en cause ni obtenir une indemnité à l’égard de ce bien. Elles ajoutèrent que le plan d’aménagement des sols n’avait pas été modifié, que le fait que la municipalité ait loué l’immeuble comme un hôtel ne signifiait pas que le bien litigieux avait été affecté à un usage autre que celui qui avait été initialement prévu et qu’en outre, une partie de l’immeuble avait été réservée aux services de la municipalité.
9.
Eu égard à la similitude de l’objet des requêtes, la Cour juge opportun de les examiner ensemble dans un arrêt unique.
sur la VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N
o
10.
La Cour observe que les requérants s’estiment victimes d’une violation de l’article 1 du Protocole n
o
1.En effet, les intéressés se plaignent que la mairie ait construit un hôtel en lieu et place d’un logement étudiant public et l’ait loué à une société privée, en méconnaissance totale selon eux des conditions fixées dans le cadre de la cession de ce bien.
11.
La Cour note que le Gouvernement conteste cette thèse en soutenant dans un premier temps que les requérants n’avaient ni un «
bien actuel
» ni une «
espérance légitime
» de voir se concrétiser une quelconque créance actuelle et exigible susceptible d’être considérée comme un bien au sens de l’article
1 du Protocole n
o
1.Le Gouvernement estime dans un second temps qu’en toute hypothèse, la requête est manifestement mal fondée.
12
.
La Cour constate qu’en vertu du droit interne pertinent, à savoir l’article
35 de la loi sur l’expropriation, les anciens propriétaires ne peuvent plus revendiquer un droit de propriété ni obtenir une indemnité pour les biens dont la propriété a été transférée, en vertu de la législation sur l’urbanisme, à des fins d’aménagement en vue de la réalisation d’ouvrages d’intérêt général, tels que des routes ou des espaces verts. Il en va de même pour les biens qui ont fait l’objet d’une parcellisation à titre privé et qui ont été cédés pour être affectés à un usage d’intérêt public avec le consentement de leur propriétaire.
13.
En ce qui concerne le bien-fondé de la requête, se référant à sa jurisprudence (
Karaman c. Turquie
, n
o
6489/03, § 29, 15 janvier 2008), la Cour note d’abord que les requérants pouvaient légitimement espérer la restitution de la parcelle du terrain litigieux que la municipalité avait louée à une société privée pour y gérer un hôtel, cette parcelle n’ayant assurément pas été utilisée dans le but d’utilité publique pour lequel la cession avait eu lieu ni dans aucun autre but d’utilité publique (voir,
a contrario
,
Sağlık İnșaat Turizm Sanayi Taahhüt ve Ticaret Ltd. Ști. c. Turquie
(déc.), n
o
55549/11, §§
41-42, 7 avril 2015).
14.
Elle observe ensuite que les requérants ont exercé la voie de recours que leur offrait le système juridique turc pour faire valoir leurs droits à cet égard et qu’ils n’ont pas obtenu gain de cause.
15.
Elle constate enfin que les requêtes ne sont pas manifestement mal fondées au sens de l’article 35 § 3 de la Convention et qu’elles ne se heurtent à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de les déclarer recevables.
16.
Sur le fond de l’affaire, la Cour relève que les requérants ont cédé une fraction de leur bien à la municipalité aux fins d’une affectation à un service public mais que la municipalité qui a entrepris dans un premier temps la construction d’un logement étudiant public, a finalement bâti un hôtel et l’a loué à une société privée.
17.
Elle considère que le fait que la municipalité n’ait pas utilisé aux fins d’un usage public le terrain dont les requérants lui avaient fait don pose un problème en ce qui concerne le respect du droit de propriété (comparer
Karaman
, précité, § 28).
18.
La Cour estime que le fait que la municipalité soit restée propriétaire de l’immeuble en question, loué comme hôtel, et qu’elle ait réservé une partie de l’immeuble aux services de la municipalité ne change pas ce constat, dès lors qu’il ne s’agit que d’une activité accessoire à l’activité principale (voir,
a
contrario
,
mutatis mutandis
,
Bilici c. Turquie
(déc.), n
o
49025/06, §§
30-31, 5 décembre 2017).
19.
Ainsi, dans ces circonstances, le refus de restituer le terrain litigieux aux requérants ou, à défaut, d’octroyer une indemnité aux intéressés correspondant au préjudice subi, n’est pas compatible avec les exigences de l’article
1 du Protocole n
o
1.
20.
En construisant un hôtel sur un terrain qui devait être affecté à un service public municipal, en lieu et place d’un logement étudiant public, et en le louant à une société privée, la municipalité a tiré bénéfice du statut créé par l’article
35 de la loi sur l’expropriation, qui régit le statut des biens cédés à l’administration «
pour la réalisation d’ouvrages d’intérêt général, tels que des routes, des espaces verts, etc.
» ou pour l’affectation d’un bien «
à un usage d’intérêt public
» (paragraphe 12 ci-dessus).
21.
Par ailleurs, la Cour estime que le Gouvernement n’a avancé aucun argument convaincant pouvant mener à une conclusion différente de celle retenue par la Cour dans l’arrêt
Karaman
(précité, § 34).
22.
De l’avis de la Cour, la situation dénoncée est de nature à rompre le juste équilibre qui doit être maintenu entre les exigences de l’intérêt général et les impératifs de la sauvegarde des droits individuels.
23.
Partant, il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention.
APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
24.
Les requérants n’ont pas valablement présenté de demande au titre de la satisfaction équitable dans le délai imparti. En conséquence, la Cour estime qu’il n’y a pas lieu de leur octroyer de somme à ce titre.
25.
Cette considération ne porte toutefois pas préjudice à un éventuel droit à la réouverture de la procédure que les dispositions de droit interne pourraient accorder aux requérants.
Décide
de joindre les requêtes
;
Déclare
les requêtes recevables
;
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 18 octobre 2022, en application de l’article
77
§§
2 et
3 du règlement.
Dorothee von Arnim
Egidijus Kūris
Greffière adjointe
Président
Appendix
N
o
Requête n
o
Introduite le
Requérant-e
Année de naissance
Domicile
Représenté par
10596/13
19/12/2012
Gönül ȘENGÜL
1948
Eskișehir
İrfan BORÇE
10602/13
19/12/2012
Selçuk OĞUZ
1954
Ankara
İrfan BORÇE
10603/13
18/12/2012
Namık AKÇARDAK
1949
Eskișehir
İrfan BORÇE
10604/13
18/12/2012
Emine Sevim ÇIKILIOĞLU
1932
Eskișehir
İrfan BORÇE
10605/13
18/12/2012
Hüseyin Yılmaz ȘENGÜL
1943
Eskișehir
İrfan BORÇE
10606/13
18/12/2012
Asiman ERGİNEL
1946
Eskișehir
İrfan BORÇE
10607/13
19/12/2012
Deniz GİDER
1966
Istanbul
İrfan BORÇE
10608/13
19/12/2012
Cahide DURU
1945
Istanbul
İrfan BORÇE
10609/13
19/12/2012
Ergun DURU
1967
Istanbul
İrfan BORÇE