2ra-1816/17 — Încasarea prejudiciului moral, dezmintirea informatiei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- Încasarea prejudiciului moral, dezmintirea informatiei
- Temei legal
- Temeiurile declararii recursului
2ra-1816/17 — Încasarea prejudiciului moral, dezmintirea informatiei (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
Dosarul nr. 2ra–1816/17 Instanța de fond: S. Gurițanu Instanța de apel: G. Vavrin, R. Petrov, I. Dănăilă Î N C H E I E R E 15 noiembrie 2017 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție În componența: Președintele completului, Svetlana Filincova, Judecători Iurie Bejenaru, Maria Ghervas Examinând admisibilitatea recursului declarat de către Postova-Ungureanu Ala, În cadrul cauzei civile intentate la cererea de chemare în judecată depusă de Postovan-Ungureanu Ala către Buga Aliona, cu privire la încasarea prejudiciului moral cauzat prin defăimarea și dezmințirea informației false, împotriva deciziei Curții de Apel Cahul din 30 mai 2017, prin care a fost admisă cererea de apel depusă de Buga Aliona, casată parțial hotărârea Judecătoriei Leova din 02 decembrie 2016 în partea pretențiilor privind dezmințirea informației false și pronunțată o nouă hotărâre prin care această pretenție a fost respinsă, c o n s t a t ă: La 01 aprilie 2016, Postovan-Ungureanu Ala a depus la Judecătoria Leova cerere de chemare în judecată către Buga Aliona, cu privire la încasarea prejudiciului moral cauzat prin defăimare și dezmințirea informației false, obligarea pârâtei a dezminți în ziarul local „Cuvântul liber”, informația falsă privind pretinsul act de corupere, fiind învinuită că ar fi extorcat de la pârâtă suma de 4 000 lei, pentru urgentarea executării documentului executoriu, privind încasarea de la Bostan Gheorghe a pensiei de întreținere a copilului minor,
cu publicarea de către pârâtă a următorului text al dezmințirii „Subsemnata Buga Aliona, prin prezenta declar că este falsă informația, pe care am răspândit-o, că executorul judecătoresc Postovan-Ungureanu Ala ar fi extorcat de la mine suma de 4 000 lei, pentru urgentarea executării documentului executoriu, privind încasarea de la Bostan Gheorghe a pensiei de întreținere a copilului minor”, încasarea din contul pârâtei în beneficiul ei a sumei de 10 000 lei pentru compensarea prejudiciului moral cauzat prin defăimare și a tuturor cheltuielilor de judecată suportate de ultima în legătură cu examinarea pricinii civile.
În motivarea pretențiilor sale reclamanta a indicat că, fiind investită în calitate de executor judecătoresc, are în procedură de executare titlul executoriu din 20 octombrie 2014, eliberat de Judecătoria Leova, privind încasarea de la Bostan Gheorghe în beneficiul lui Buga Aliona a pensiei de întreținere pentru copilul minor XXXX, născut la XXXX, în sumă bănească fixă de 1000 lei lunar începând cu 08 octombrie 2014, până la atingerea majoratului de copil. A reținut că, de către pârâta Buga Aliona, în adresa DGT Sud a CNA a fost depusă o sesizare prin care aceasta a invocat faptul că, s-ar fi extorcat de la pârâtă suma de 4 000 lei pentru urgentarea executării documentului executoriu privind încasarea de la Bostan Gheorghe a pensiei de întreținere a copilului minor.
La fel a menționat că, fiind citată de către ofițerul de urmărire penală a DGT Sud a CNA, i- a fost comunicat faptul că în privința ultimei este depusă o sesizare de către Buga Aliona, iar ulterior a aflat că Buga Aliona răspândește în privința ei informație precum că ar fi extorcat de la ea bani pentru urgentarea executării documentului executoriu menționat supra.
Informația vizată are un caracter vădit fals, care constituie o defăimare și îi lezează profund reputația profesională și personală, impunându-se obligarea pârâtei de a o dezminți printr-o sursă de informare în masă și de a-i repara prejudiciul moral cauzat conform cererii înaintate, deoarece, consideră că informația descrisă o vizează în mod direct, a fost răspândită de către pârâtă, are un caracter defăimător, se bazează pe fapte în esență false care, i-au cauzat un prejudiciu moral, în cuantumul indicat în cerere și urmează a fi reparat, în cele din urmă menționând că acțiunile pârâtei vin în contradicție cu art. 10 al CEDO. Reclamanta a mai menționat că, anterior adresării în instanța de judecată a respectat procedura prealabilă prevăzută de lege, care însă a fost ignorată de către pârâtă.
La caz, a menționat că, deoarece pârâta a ignorat cererea prealabilă depusă de ea, consideră că unicul mijloc prin care poate să obțină restabilirea dreptului lezat și recuperarea daunei morale cauzate este sesizarea instanței de judecată, în condițiile legislației procesul-civile. Susține că, valoarea acțiunii pe care o înaintează a estimat-o la suma de 10 000 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Leova din 02 decembrie 2016, s-a admis integral cererea de chemare în judecată depusă de Postovan-Ungureanu Ala către Buga Aliona cu privire la încasarea prejudiciului moral cauzat prin defăimare cu dezmințirea informației false.
S-a obligat Buga Aliona, să dezmintă informația falsă răspândită prin publicarea în ziarul local „Cuvântul liber” a dezmințirii cu următorul text: „Subsemnata, Buga Aliona, prin prezenta declar că este falsă informația, pe care am răspândit-o, precum că executorul judecătoresc Postovan-Ungureanu Ala ar fi extorcat de la mine suma de 4 000 lei, pentru urgentarea executării documentului executoriu, privind încasarea de la Bostan Gheorghe Serghei a pensiei de întreținere a copilului minor”. S-a încasat de la Buga Aliona, în beneficul numitei Postovan-Ungureanu Ala, prejudiciul moral cauzat prin defăimare în mărime de 10 000 lei. S-a încasat de la Buga Aliona, în beneficul numitei Postovan-Ungureanu Ala cheltuielile de judecată ce constau din taxa de stat în mărime de 404 lei și cheltuielile legate de citarea publică în mărime de 290 lei, iar în total suma de 694 lei.
Prin decizia Curții de Apel Cahul din 30 mai 2017, a fost admisă cererea de apel depusă de Buga Aliona, casată parțial hotărârea Judecătoriei Leova din 02 decembrie 2016 în partea pretențiilor privind dezmințirea informației false și pronunțată o nouă hotărâre prin care această pretenție a fost respinsă. Pentru a ajunge la soluția respectivă, instanța de apel a reținut că Buga Aliona nu a răspândit informația printr-un mijloc de informare în masă sau prin intermediul mass-media, motiv din care ultima nu poate fi obligată să dezmintă informația defăimătoare admisă în privința recurentei Postovan-Ungureanu Ala în ziarul local. La data de 02 august 2017, Postovan-Ungureanu Ala a depus cerere de recurs împotriva deciziei Curții de Apel Cahul din 30 mai 2017, solicitând casarea acesteia și menținerea hotărârii primei instanțe.
În motivarea recursului declarat, Postovan-Ungureanu Ala a invocat că instanța de apel la pronunțarea deciziei nu a aplicat legea care trebuia aplicată, a aplicat eronat normele de drept material și a săvârșit alte încălcări care au dus la soluționarea greșită a cauzei. Analizând temeiurile invocate în cererea de recurs în raport cu materialele pricinii și prevederile legale, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul declarat de către Postovan-Ungureanu Ala, neîntemeiat și care urmează a fi declarat inadmisibil, din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) al Codului de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) al Codului de procedură civilă.
În conformitate cu art. 433 lit. a) al Codului de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) al Codului de procedură civilă. În conformitate cu art. 440 alin. (1) al Codului de procedură civilă, în cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu privire la fondul recursului.
Dat fiind faptul că temeiurile de declarare a recursului împotriva deciziei curții de apel, prin prisma prevederilor secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII al Codului de procedură civilă, sunt strict delimitate de art. 432, Completul reține că reieșind din prevederile art. 437 alin.(1) lit. f) al Codului de procedură civilă, în sarcina recurentului este impusă obligația delimitării esenței, temeiului și argumentării acelei/acelor încălcări esențiale și/sau a acelor circumstanțe ce indică la aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural, și care ar dicta necesitatea declarării recursului ca fiind admisibil. În speță, însă criticile invocate de Postovan-Ungureanu Ala, nu pot duce la admisibilitatea recursului, ori acestea nu pot fi reținute prin prisma art. 432 al Codului de procedură civilă, în condițiile în care se insistă în mod exclusiv asupra reaprecierii circumstanțelor cauzei, în detrimentul evidențierii ilegalității soluției instanței de apel.
Acest fapt denotă caracterul declarativ al recursului, fiind lipsit de esență, care evidențiază simplul fapt al dezacordului recurentei cu soluția dată de instanța de apel, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului, având în vedere faptul că, rolul exclusiv al recursului este de a asigura efectuarea unui control de legalitate a deciziei atacate în baza temeiurilor legale de declarare a recursului strict prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) al Codului de procedură civilă. Abordarea recurentei, în speță, însă evidențiază în mod clar dezacordul acesteia cu soluția dată de instanța de apel, iar argumentele recursului nu permit identificarea omisiunilor sau erorilor care ar impune declararea recursului ca fiind admisibil.
Prin prisma jurisprudenței CtEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri, trăsătură distinctivă care nu este evidențiată în cererea de recurs declarată de Postovan-Ungureanu Ala. Astfel, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată lipsa temeiurilor care ar dicta necesitatea declarării recursului ca fiind admisibil. În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) al Codului de procedură civilă, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e: Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Postovan-Ungureanu Ala.
Încheierea este irevocabilă. Președintele completului Svetlana Filincova, Judecători Iurie Bejenaru, Maria Ghervas Copia corespunde originalului Judecător Svetlana Filincova
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.