Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 08.11.2017
respins

2rc-767/17 — cu ptivire la intentarea procesului de insolvabilitate

HOTĂRÂRE
08.11.2017
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
cu ptivire la intentarea procesului de insolvabilitate
Temei legal
termenul de declarare a recursului
Citează această cauză
2rc-767/17 — cu ptivire la intentarea procesului de insolvabilitate (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

prima instanță: A. Minciuna nr. 2rc-767/17 DECIZIE 8 noiembrie 2017 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Iuliana Oprea Ion Druță examinând recursul declarat de Elena Pascarenco în cauza civilă la cererea introductivă a Băncii Comerciale „Moldindconbank” Societate pe Acțiuni cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de Firma Comercială de Producție „Sanrom” Societate cu Răspundere Limitată împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 2 martie 2017, prin care a fost destituită Elena Pascarenco, din calitatea de lichidator al Firmei Comerciale de Producție „Sanrom” Societate cu Răspundere Limitată, numit în calitate de lichidator al Firmei Comerciale de Producție „Sanrom” Societate cu Răspundere Limitată, Maxim Litr, deținătorul autorizației nr. 43 din 14 ianuarie 2015 și obligat lichidatorul Elena Pascarenco să transmită către administratorul nou desemnat, toate documentele contabile, financiare și documentele necesare administrării întreprinderii insolvabile, inclusiv ștampila, în termen de 5 zile lucrătoare constată: La 18 iulie 2013, BC „Moldindconbank” SA a depus cerere introductivă cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de FCP „Sanrom” SRL.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 22 iulie 2013, cererea introductivă a fost admisă spre examinare, cu aplicarea măsurilor de asigurare de rigoare și numită în calitate de administrator provizoriu Întreprinderea Individuală „Pascarenco Elena”. Prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 8 octombrie 2013, a fost declarată FCP „Sanrom” SRL în stare de insolvabilitate și intentată procedura simplificată de faliment față de FCP „Sanrom” SRL, cu dizolvarea debitorului.

A fost desemnată în calitate de lichidator al FCP „Sanrom” SRL, Întreprinderea Individuală „Pascarenco Elena”, deținătoarea certificatului de instruire profesională nr. 19339 din 8 iulie 2011. 1 Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 2 martie 2017, a fost destituită Elena Pascarenco, din calitatea de lichidator al FCP „Sanrom” SRL, numit în calitatea de lichidator al FCP „Sanrom” SRL, Maxim Litr, deținătorul autorizației nr. 43 din 14 ianuarie 2015. A fost obligat lichidatorul Elena Pascarenco, să transmită către administratorul nou desemnat, toate documentele contabile, financiare și documentele necesare administrării întreprinderii insolvabile, inclusiv ștampila, în termen de 5 zile lucrătoare.

La 28 septembrie 2017, Elena Pascarenco a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 2 martie 2017, prin care a solicitat repunerea în termen a cererii de recurs, admiterea recursului, casarea integrală a încheierii recurate, cu restituirea cauzei la rejudecare în instanța de insolvabilitate. În motivarea recursului a invocat că cu încheierea Curții de Apel Chișinău din 2 martie 2017, a făcut cunoștință la 7 septembrie 2017, care i-a fost transmisă de către Comisia de autorizare și disciplină a administratorilor autorizați, iar în perioada 19 septembrie 2017 până la 28 septembrie 2017 a fost în concediu medical. Consideră că termenul înaintării cererii de recurs a fost omis din motive întemeiate, din care considerente solită repunerea în termen a recursului.

Relevă că despre locul, data și ora ședinței de judecată cu privire la examinarea destituirii din oficiu a lichidatorului FCP „Sanrom” SRL nu i-a fost cunoscut, deoarece în perioada anilor 2015 - 2017 nu a locuit pe adresa corespondenței poștale la care au fost expediate citațiile. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a respinge cererea cu privire la repunerea cererii de recurs în termen și de a respinge recursul ca fiind depus în afara termenului legal. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea.

În conformitate cu art. 1 alin. (4) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, procesul de insolvabilitate se desfășoară în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă și cu cele ale prezentei legi. Potrivit art. 8 alin. (1) al Legii insolvabilității hotărârile și încheierile instanței de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunțării și numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege.

După cum denotă actele cauzei, prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 2 martie 2017, Elena Pascarenco a fost destituită din calitatea de lichidator al FCP „Sanrom” SRL și numit în calitatea de lichidator al FCP „Sanrom” SRL, Maxim Litr, deținătorul autorizației nr. 43 din 14 ianuarie 2015. A fost obligat lichidatorul Elena Pascarenco, să transmită către administratorul nou desemnat, toate documentele contabile, financiare și 2 documentele necesare administrării întreprinderii insolvabile, inclusiv ștampila, în termen de 5 zile lucrătoare. Este cert și faptul că Elena Pascarenco a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 2 martie 2017, numai la data de 28 septembrie 2017, prin urmare, peste o perioadă de 6 luni, totodată solicitând și repunerea recursului în termen.

În conformitate cu prevederile art. 116 alin. (1) CPC, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanță. Având în susținere aceste prevederi legale instanța de recurs reține că motivele aduse de către recurenta Elena Pascarenco în susținerea cererii de repunere a recursului în termen nu constituie temei de admitere a cererii respective.

Și asta deoarece, deși din materialele dosarului rezultă că încheierea din 2 martie 2017, prin care Elena Pascarenco a fost destituită din calitatea de lichidator al FCP „Sanrom” SRL, a fost adoptată de instanța de insolvabilitate în lipsa acesteia, actele anexate demonstrează că ultima a fost înștiințată pentru ședința de judecată din 2 martie 2017, însă citația nu a fost înmânată destinatarului din motivul nereclamării (f. d. 17, 18). La fel, actele cauzei mai demonstrează indubitabil că Elena Pascarenco a fost și anterior înștiințată, de mai multe ori, cu privire la examinarea pricinii, astfel, de ultima fiind recepționate citațiile pentru ședințele de judecată din 28 ianuarie 2016, 25 aprilie 2016 (f. d. 14, 16). Drept urmare, argumentul invocat de recurenta Elena Pascarenco precum că dânsa a aflat despre existența încheierii Curții de Apel din 2 martie 2017 numai la 7 septembrie 2017 este unul folosit în exces.

Or, fiind cert că aceasta avea la cunoștință despre derularea procesului de insolvabilitate, avea și obligația de a se interesa de desfășurarea acestuia și, respectiv de a efectua actele procesuale în termenele prevăzute de lege, inclusiv și contestarea actelor de dispoziție emise de instanța de insolvabilitate. Mai cu seamă această obligație urma să fie îndeplinită de către Elena Pascarenco în calitatea sa de lichidator al FCP „Sanrom” SRL. De altfel, nici argumentul recurentei precum că dânsa s-a aflat în perioada 19 septembrie 2017 – 28 septembrie 2017 în concediu medical nu indică la omiterea întemeiată a termenului de depunere a recursului, dat fiind faptul că de la emiterea încheierii contestate și până la prima zi a concediului medical a expirat o perioadă mai mare de 6 luni de zile.

Față de cele sus enunțate, instanța de recurs, constată ca neîntemeiată solicitarea recurentei cu privire la repunerea recursului în termen, fapt ce dictează respingerea acestuia ca tardiv. Pe cale de consecință, instanța de recurs reține că o astfel de soluție este compatibilă cu respectarea garanțiilor unui proces echitabil, în sensul prevederilor art. 6 § 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, având în vedere că prelungirea nejustificată a termenului pentru exercitarea recursului ar împiedica rămânerea irevocabilă, ca 3 urmare a expirării termenului de atac, a hotărârii judecătorești emise în instanța de fond și ar leza, în acest mod, principiul securității raporturilor juridice.

În această ordine de idei, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea cu privire la repunerea cererii de recurs în termen și a de a respinge recursul declarat de Elena Pascarenco, ca fiind depus în afara termenului legal. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide: Se respinge cererea Elenei Pascarenco cu privire la repunerea cererii de recurs în termen. Se respinge recursul declarat de Elena Pascarenco. Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 2 martie 2017, în cauza civilă la cererea introductivă a Băncii Comerciale „Moldindconbank” Societate pe Acțiuni cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de Firma Comercială de Producție „Sanrom” Societate cu Răspundere Limitată.

Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Iuliana Oprea Ion Druță 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2018-07-25
0,97
2ri-148/18 — Atragerea la răspundere subsidiară a membrilor organelor de conducere a debitorului insolvabil
Dosarul nr. 2ri-148/18 Instanţa de insolvabilitate: Curtea de Apel Chişinău (A. Minciuna) DECIZIE 25 iulie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşe
CSJ 2016-11-23
0,95
2rc-776/16 — intentarea procesului de insolvabilitate
instanţa de insolvabilitate, Curtea de Apel Chişinău dosar nr. 2rc-776/2016 judecător: N. Traciuc Î N C H E I E R E 23 noiembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în co
CSJ 2017-09-20
0,95
2rc-557/17 — includerea sumei în tabelul definitiv
Prima instanţă: M. Moraru dosarul nr. 2rc-557/17 D E C I Z I E 20 septembrie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie În componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul: Valeriu
CSJ 2018-02-28
0,94
2rci-78/18 — intentarea procesului de insolvabilitate
Dosar nr. 2rci-78/18 prima instanţă:Curtea de Apel Chişinău - Boris Bîrca D E C I Z I E 28 februarie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedin
CSJ 2017-01-25
0,94
2ri-13/17 — cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate
prima instanţă: A. Cucerenco dosarul nr. 2ri-13/17 DECIZIE 25 ianuarie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Jud
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă