3ra-1163/17 — contestarea actului administrativ

prima instanță: L. Hoelvițcaia dosarul nr. 3ra-1163/17

instanța de apel: A. Bostan, V. Negru, A. Pahopol

Î N C H E I E R E

01 noiembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul – Valeriu Doagă

Judecătorii – Tamara Chișca-Doneva, Ion Druță

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de

reprezentantul Autorității Naționale de Integritate, Cotorobai Svetlana împotriva

deciziei Curții de Apel Chișinău din 13 iunie 2017,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Niculcea Andrei

împotriva Comisiei Naționale de Integritate cu privire la contestarea actului

administrativ,

c o n s t a t ă:

La 18 iulie 2016 Niculcea Andrei a depus cerere de chemare în judecată împotriva

Comisiei Naționale de Integritate (reorganizată în Autoritatea Națională de Integritate)

cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acțiunii a invocat că, prin actul de constatare nr. 03/254 din 30 iunie

2016, Comisia Națională de Integritate a constatat încălcarea de către reclamantul

Niculcea Andrei, în calitate de ex procuror în cadrul Procuraturii Generale, a

regimului juridic al declarării veniturilor și proprietăților pentru anul 2014, pretinsele

ilegalități fiind exprimate în nedeclararea unui transfer bănesc în sumă de XXXXX, a

apartamentului aflat în folosință, situat în XXXXX și a unui cont cu rulajul pentru

perioada 01.01.2014 – 31.12.2014 în mărime de 0 lei.

Susține că Comisia Națională de Integritate nu a constatat și nu a indicat în actul

contestat că suma de XXXXX de lei a intrat în patrimoniul declarantului, anume în

perioada de exercitare a funcției, iar suma respectivă nu poate fi calificată drept

diferență vădită în sensul noțiunii legale, întrucît pretinsul activ financiar și transfer

bancar nu depășește suma de XXXXX de lei.

Consideră, că în actul administrativ lipsește obiectul declarării, iar Comisia

Națională de Integritate și-a depășit atribuțiile legale și a exercitat verificarea

respectării regimului juridic al declarării veniturilor și proprietăților mai mult de 6

luni, fiind o perioadă excesivă în raport cu circumstanțele cauzei și volumul acțiunilor

utile a controlului de legalitate.

Solicită anularea actului nr. 03/254 din 30 iunie 2016 de constatare a încălcării

regimului juridic al declarării veniturilor și proprietăților pentru anul 2014, de către

Niculcea Andrei, în calitate de ex procuror în cadrul Procuraturii Generale, exprimat

prin indicarea intenționată în declarația cu privire la venituri și proprietăți pentru anul

1

2014 a datelor inexistente și incomplete și încasarea cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 28 octombrie 2016 s-a

admis cererea părții pîrîte și s-a substituit pîrîtul Comisia Națională de Integritate cu

succesorul în drepturi, Autoritatea Națională de Integritate în cadrul examinării cauzei

civile la acțiunea reclamantului Niculcea Andrei către Comisia Națională de Integritate

privind anularea actului de constatare nr. 03/254 din 30.06.2016 (f.d.22).

Prin hotărîrea Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani din 24 ianuarie 2017 s-a admis

acțiunea, s-a anulat actul de constatare nr. 03/254 din 30 iunie 2016, emis e către

Comisia Națională de Integritate. S-a încasat de la Autoritatea Națională de Integritate

în folosul lui Niculcea Andrei suma de 2000 de lei cu titlu de asistență juridică. În rest,

cererea privind încasarea cheltuielilor de judecată, s-a respins.

Prima instanță a constatat că, suma pretinsă ca venit nedeclarat în valoare de

XXXXX nu a fost de fapt constatată ca o diferență vădită de venit. Or aprecierea

pretinsului venit nici nu a fost convertit în valută națională pentru a fi stabilită care este

totuși valoarea nedeclarată, motiv din care modul de constatare a pretinsei încălcări

imputate reclamantului, în speță – regimul juridic al veniturilor și proprietăților este

contrară pct.49 și pct.50 al Regulamentului Comisiei Naționale de Integritate, aprobat

prin Legea cu privire la Comisia Națională de Integritate nr. 180 din 19.12.2011.

La fel, instanța a mai constatat că utilizarea de către reclamant a adresei poștale a

proprietății mamei sale în corespondența cu banca nu constituie obiect al declarării

veniturilor și proprietăților și implică prezumția deținerii de către reclamant a

drepturilor reale în privința bunului imobil.

Prima instanță a reținut faptul că competența Comisiei Naționale de Integritate de a

sesiza organele de urmărire penală era condiționată de existența diferenței vădite între

veniturile realizate pe parcursul exercitării funcției și proprietatea dobîndită în aceeași

perioadă, însă Comisia Națională de Integritate a constatat în cadrul controlului că nu s-

a stabilit o diferență vădită între veniturile realizate pe parcursul anului 2014 și

proprietatea dobîndită în aceeași perioadă de către reclamantul Niculcea Andrei,

Comisia Națională de Integritate nu era în drept să sesizeze organul de urmărire penală,

ci urma să dispună clasarea dosarului, astfel actul de constatare contestat fiind ilegal în

fond ca fiind emis contrar prevederilor legii.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 13 iunie 2017 s-a respins cererea de apel a

Consiliului Național de Integritate și s-a menținut hotărîrea Judecătoriei Chișinău, sediul

Rîșcani din 24 ianuarie 2017.

La 21 august 2017 reprezentantul Autorității Naționale de Integritate, Cotorobai

Svetlana a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 13 iunie

2017, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și hotărîrii

primei instanțe, cu emiterea unei noi hotărîri de respingere a acțiunii.

În motivarea recursului a invocat circumstanțele de fapt ale cauzei și a menționat

că instanțele inferioare au aplicat legea materială care nu trebuia aplicată și au aplicat

legea materială care nu trebuia să fie aplicată, interpretînd eronat legea.

Susține că organul de urmărire penală a fost sesizat, deoarece Comisia Națională

de Integritate neavînd competențe de a cita și audia martori sau de a examina

veridicitatea afirmațiilor, nu putea verifica explicațiile intimatului.

Consideră că instanțele inferioare nu au ținut cont de dispozițiile art. 4 și art. 14

alin. (3) din Legea privind declararea și controlul veniturilor și al proprietății

persoanelor cu funcții de demnitate publică, judecătorilor, procurorilor, funcționarilor

publici și a unor persoane cu funcție de conducere nr. 1264 din 19 iulie 2002 (în

2

continuare – Legea nr. 1264 din 19 iulie 2002).

Potrivit art. 431 alin. (2) din Codul de procedură civilă, asupra admisibilității

recursului decide un complet din 3 judecători.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că

aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care

erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanță din oficiu

și în toate cazurile.

În conformitate cu art.433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4);

b) recursul este declarare prevăzut la art. 434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

Conform art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2

luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este

termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Completul de admisibilitate constată faptul că din materialele cauzei nu poate fi

stabilit momentul comunicării deciziei Curții de Apel Chișinău din 13 iunie 2017 (f.d.

94-99), însă aceasta a fost expediată participanților la proces prin scrisoarea de însoțire

cu nr. de ieșire 13332 din 17 iulie 2017 (f.d. 100), iar recursul a fost declarat la 21

august 2017, fapt confirmat prin amprenta sigiliului aplicată pe cererea de recurs

(f.d.101-103). Prin urmare, raportînd data pronunțării deciziei recurate cu data declarării

recursului, calea de atac se consideră exercitată în termen.

3

Cu referire la sesizarea organului de urmărire penală de către Comisia Națională de

Integritate, deoarece nu puteau fi verificate explicațiile intimatului din lipsa competenței

de a cita și audia martori sau de a examina veridicitatea afirmațiilor, completul de

admisibilitate nu pot fi reținute, întrucît legea expres prevedea modul și temeiul în baza

căruia putea fi sesizat organul de urmărire penală. Astfel, Regulamentul Comisiei

Naționale de Integritate, aprobat prin Legea cu privire la Comisia Națională de

Integritate nr. 180 din 19.12.2011 (în vigoare la momentul emiterii actului contestat), în

pct.49 lit. a) stipula, dacă, în urma comparării datelor din declarații și examinării

documentelor suplimentare primite, se constată că există o diferență vădită între

veniturile realizate pe parcursul exercitării funcției și proprietatea dobîndită în aceeași

perioadă, Comisia: suspendă controlul și sesizează organele de urmărire penală – în

situația în care se constată existența unor probe sau indicii temeinice privind săvîrșirea

unor fapte penale.

La fel, nu pot fi reținute nici cele invocate că instanțele inferioare nu au ținut cont

de dispozițiile art. 4 și art. 14 alin. (3) din Legea nr. 1264 din 19 iulie 2002, or la caz

acestea nu sunt aplicabile.

Respectiv, argumentele invocate în recurs poartă un caracter declarativ fără suport

probator, or instanțele inferioare au examinat multiaspectual circumstanțele cauzei prin

prisma argumentelor invocate de recurent și probelor anexate la materialele cauzei cu

aplicarea corectă a normelor de drept material pertinente.

În acest sens, completul de admisibilitate menționează că în cererea de recurs

formulată, reprezentantul recurentului nu a evidențiat memoriul ilegalității și

netemeiniciei deciziei recurate, circumstanță care în esență face imposibilă exercitarea

de către instanța investită cu realizarea căii de atac, prin controlul legalității deciziei

recurate. Or, nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei și

transcrierea normelor de drept care în viziunea acestuia sunt aplicabile speței, fiind

necesară motivarea recursului cu indicarea amănunțită a motivelor de nelegalitate pe

care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor. Motivarea recursului înseamnă nu doar

exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea

tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o

hotărâre neîntemeiată. Aderent, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a

textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând

determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o minimă argumentare a

criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează.

Astfel, este de menționat că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare

corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind

motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a învedera nelegalitatea hotărârii.

În acest sens, completul de admisibilitate reamintește că în jurisprudența sa, Curtea

Europeană a precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul al un recurs efectiv

sunt în primul rînd chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în principiu,

competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei cereri de acest tip

(Doorson împotriva Olandei, 26 martie 1996, §67). La acest capitol instanță de recurs

reține că recursul declarat de reprezentantul Autorității Naționale de Integritate,

Cotorobai Svetlana nu s-a bazat exclusiv pe chestiuni de drept, ce ar cuprinde încălcări

esențiale sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural, iar ca urmare nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”, fiind lipsit de șanse de

succes și nu este capabil să ofere îndreptarea situației din decizia recurată, fiind neglijate

în mod clar dispozițiile art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

4

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că reprezentantul Autorității

Naționale de Integritate, Cotorobai Svetlana a depus cererea de recurs, după ce a avut

posibilitate de a fi auzit de o instanță de fond și de o instanță de apel, fiecare dintre care

a avut deplină jurisdicție (a se vedea mutatis mutandis „Levages Prestations Services”

împotriva Franței, cererea nr. 21920/93 din 23 octombrie 1996, §48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurentului i-a fost asigurat dreptul de

acces la o instanță și dreptul de a fi auzit combinat cu dreptul la un recurs efectiv. De

fapt, în cazul cînd nu există suspiciuni privind încălcarea echității procedurii din

perspectiva art. 6 §1 din CEDO, rezultă că participanții au reușit să pună în discuție în

fața instanțelor toate observațiile și raționamentele pe care le considerau necesare în

vederea apărării punctului său de vedere (Blücher împotriva Cehiei, cererea nr.

58580/00 din 11 aprilie 2005, §65-67).

Din considerentele menționate și avînd în vedere faptul, că instanțele inferioare au

examinat cauza sub toate aspectele, au verificat și au apreciat corect probele prezentate

și au aplicat și interpretat elocvent normele de drept material și procedural, iar

argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin.

(2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul de admisibilitate a Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în mod

unanim ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de reprezentantul Autorității

Naționale de Integritate, Cotorobai Svetlana, în baza art. 433 lit. a) din Codul de

procedură civilă, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de reprezentantul Autorității Naționale de Integritate, Cotorobai

Svetlana, se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Ion Druță

5