3ra-1200/17 — anularea actului administrativ

3ra-1200/17 — anularea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosar nr. 3ra-1200/17

Prima instanță: Judecătoria Centru, mun. Chișinău

(judecător Barbos Ludmila)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău

(judecători A. Bostan, V. Negru, A. Pahopol)

Î N C H E I E R E

01 noiembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în următoarea componență:

Președintele completului, judecător Luiza Gafton

Judecători Mariana Pitic

Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de Deleu Adrian,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Deleu Adrian

împotriva Inspectoratului General de Poliție al Ministerului Afacerilor Interne al RM cu

privire la anularea actului administrativ, restabilirea în funcție, încasarea salariului pentru

timpul lipsit forțat de la lucru,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 04 iulie 2017, prin care s-a respins

apelul declarat de Deleu Adrian și a fost menținută hotărârea Judecătoriei Centru, mun.

Chișinău din 15 decembrie 2016, prin care s-a respins acțiunea înaintată de Deleu Adrian

împotriva Inspectoratului General de Poliție al Ministerului Afacerilor Interne al RM cu

privire la anularea actului administrativ, restabilirea în funcție, încasarea salariului pentru

timpul lipsit forțat de la lucru ,

C O N S T A T Ă:

La 07 iulie 2016, Deleu Adrian a înaintat în instanța de judecată o cerere de

chemare în judecată împotriva Inspectoratului General de Poliție al Ministerului

Afacerilor Interne a RM, solicitând anularea ordinului Inspectoratului General de Poliție

al MAI RM nr.364 ef. din 16.06.2016 ”Cu privire la sancționarea disciplinară a ofițerului

superior urmărire penală al Secției urmărire penală a Inspectoratului de poliție Edineț al

IGP, locotinent-major de poliție Deleu Adrian”, restabilirea în funcția deținută anterior -

ofițer superior urmărire penală al Secției urmărire penală a Inspectoratului de Poliție

Edineț a IGP MAI RM, precum și încasarea din contul Inspectoratului General de Poliție

al MAI RM în beneficiul reclamantului a salariului pentru timpul lipsit forțat de la muncă

de la 16.06.2016 până la pronunțarea hotărârii instanței de judecată. (f.d. 2-5).

În motivarea acțiunii, a indicat că, prin ordinul Inspectoratului General al Poliției

al MAI nr. 364 ef din 16 iunie 2016, a fost sancționat disciplinar pentru încălcarea

prevederilor art. 18 alin. (l) și art. 28 alin. (l) lit. g) ale Legii nr.320 din 27.12.2012 cu

privire la activitatea Poliției și statutului polițistului; pct.6 lit .a) și j) și pct. 13 din Codul

1

de etică și deontologie al polițistului, aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr.481 din

10.05.2006. pentru faptul că,1a 04.06.2016 a „aplicat forța fizică față de un angajat al

poliției la îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, comiterea unei încălcări grave, care a

prejudiciat considerabil intereselor publice, faptă ce denigrează imaginea și prestigiul

Poliției”, cu concedierea din Poliție, cu achitarea compensațiilor bănești pentru concediile

neutilizate, cu reținerea după caz a costului restant al echipamentului.

Consideră că acest act administrativ este ilegal, emis contrar prevederilor legale

și care vine în contradicție atât cu circumstanțele de fapt care au avut loc, cât și cu normele

de drept stabilite de legislația în vigoare.

În susținerea poziției sale a invocat că, la 04.06.2016, în jurul orelor 03:00 -

04:00 se afla acasă, nefiind implicat în serviciu, fapt care se confirmă prin graficul de

serviciu a grupelor operative și urmărire penală pe luna iunie 2016 pe IP Edineț, aprobat

de către conducerea Inspectoratului la data de 31.05.2016, când a primit un apel telefonic

de la Cuzeac Oleg, care este nașul lui de cununie și care i-a comunicat că, conducând

automobilul propriu de model SKODA Fabia, a fost stopat de către 2 polițiști, care nu s-

au prezentat, cerându-i documentele. Cu intenția de a evita careva situații de conflict cu

organele de poliție, în scopul de a verifica personalitatea polițiștilor, precum și legalitatea

acțiunilor acestora, Cuzeac O. prin telefon l-a apelat pe reclamant, care ajuns la fața

locului, fiind îmbrăcat în civil, a observat că, lângă Cuzeac O. se află angajații Plutonului

Edineț, Ocnița, Briceni al Companiei de patrulare nr.2 Bălți a Regimentului de patrulare

Nord al Inspectoratului Național de Patrulare, plutonierii Marco Serghei și Melnic

Serghei, cu care anterior a mai avut conflicte personale și cu care din nou s-a mai iscat o

ceartă, martori oculari al căruia au fost Cuzeac O. și polițistul Marco S.

Învederează că, cu toate că Procuratura raionului Edineț nu a finalizat controlul

asupra materialelor pe faptul dat, în lipsa unei anchete de serviciu, la data de 16 iunie 2016

a fost emis ordinul contestat, cu încălcarea principiului prezumției nevinovăției și dreptul

la apărare.

Susține că nu este de acord cu motivele de concediere, deoarece nu există nici o

hotărâre definitivă, prin care s-ar dovedi că a săvârșit abuz în serviciu sau că a fost atras

la răspundere penală conform art. 327 Cod penal, sau la răspundere contravențională

conform art. 312 Cod contravențional, or, la momentul emiterii ordunului de sancționare,

procurorul nu a finalizat controlul faptului și nu și-a expus părerea asupra acestuia.

Afirmă că, la emiterea ordinului nr.364 ef din 16.06.2016 angajatorul a încălcat

procedura de aplicare a sancțiunii disciplinare, deoarece art. 55 alin. (1) din Legea nr. 320

din 27.12.2012 și art. 17 din Codul de etică și deontologie al polițistului prezumă

efectuarea controlului de serviciu și aplicarea sancțiunilor disciplinare numai după

efectuarea anchetei de serviciu privitor la abaterea disciplinară, ceea ce nu a fost făcut din

partea angajatorului. Iar la aplicarea sancțiunii disciplinare nu s-a luat în considerare

activitatea desfășurată anterior, de împrejurările în care a fost săvârșită abaterea

disciplinară, de cauzele, de gravitate și consecințele acesteia, de gradul de vinovăție,

precum și de preocuparea pentru înlăturarea consecințelor faptei comise. Totodată

angajatorul, la aplicarea sancțiunii disciplinare, nu a ținut cont de faptul că, la data de

04.06.2016 reclamantul nu era încadrat în serviciu, iar conflictul iscat purta un caracter

2

personal; nu a ținut cont că în perioada activității în cadrul Poliției Republicii Moldova,

din 30.07.2007, nu a fost niciodată sancționat disciplinar, ba dimpotrivă sistematic a fost

decorat cu diplome și stimulat cu premii bănești, dar și de faptul că la data de 31.05.2016

în familia reclamantului s-a născut fiul xxxxx din care motiv soția, Deleu Valeria, nu

lucrează, iar el este unicul întreținător al familiei.

Prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 15 decembrie 2016

acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată (f.d. 144; 147-152).

Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la data de 26 decembrie 2016

Deleu Adrian a declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe (f.d.146; 157-159),

solicitând casarea integrală a acesteia și emiterea unei noi hotărâri, prin care acțiunea să

fie admisă integral.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 04 iulie 2017 (f.d. 192; 193-196) s-a

respins apelul declarat de Deleu Adrian și a fost menținută hotărârea primei instanțe.

În susținerea poziției sale, instanțele de judecată au indicat că, prin ordinul

contestat, reclamantul a fost sancționat disciplinar pentru faptele, care au fost cercetate

sub aspect disciplinar, în cadrul unei anchete de serviciu, în rezultatul căruia s-a decis că,

Deleu Adrian pentru acțiunile sale, manifestate prin lipsa unui comportament demn și

aplicarea forței fizice la 04.06.2016 față de un angajat al poliției la îndeplinirea atribuțiilor

de serviciu, a comis o abatere gravă, care a prejudiciat considerabil interesele publice, o

faptă ce denigrează imaginea și prestigiul poliției. Iar acțiunile ilegale ale reclamantului,

ulterior au fost confirmate prin ordonanța Procurorului de aplicare a sancțiunii

contravenționale din 13.07.2016, procesul-verbal cu privire la contravenție din

12.07.2016, ordonanța de începere a urmăririi penale din 04.06.2016, explicațiile

plutonierului Serghei Melnic, raport de constatare medico-legală nr. 405 din 04.06.2016.

În acest context, instanțele ierarhic inferioare au reținut prevederile art. 55 alin.

(8) al Legii nr. 320 din 27.12.2012, care indică că aplicarea sancțiunii disciplinare nu

exclude răspunderea penală, contravențională sau civilă, facând trimitere și la

prevederile pct. 36 al Statutului discilinar al polițistului, aprobat prin Hotărîrea

Guvernului nr. 502 din din 09.07.2013, unde este indicat că constituie abateri

discilpinare faptele (acțiuni sau inacțiuni) care rezultă din prezentul Statut și din alte

acte normative, adică încălcare a normelor legale. Instanța mai reține și prevederile

pct. 36 supct. 4) și 5) al Statutului discilinar al polițistului, unde este indicat că

constituie abatere disciplinară aplicarea violenței fizice sau comiterea unei fapte

ilegale care discreditează imaginea Poliției.

Instanțele de judecată au respins argumentul reclamantului, precum că până la

aplicarea sancțiunii disciplinare nu s-a petrecut ancheta de serviciu, deoarece, ulterior,

chiar el a recunoscut că astfel de anchetă a avut loc, însă nu a luat cunoștință cu

rezultatele, dar și argumentul precum că era în afara orelor de muncă ca fiind unul

irelevant, în temeiul art. 24 alin. (4) al Legii nr. 320 din 27.12.2012, unde este indicat

că fiecare polițist, pe tot teritoriul țării, indiferent de funcția pe care o deține, de locul

în care se află în timpul sau în afara orelor de program, în cazul în care sesizează

existența unor circumstanțe sau fapte care periclitează ordinea de drept, viața sau

sănătatea persoanelor ori alte valori sociale, este obligat să comunice despre aceasta

celei mai apropiate subdiviziuni de poliție și să întreprindă măsurile posibile pentru

3

prevenirea și curmarea infracțiunii sau contravenției, acordarea primului ajutor

persoanelor aflate în pericol, reținerea și identificarea făptuitorilor, depistarea

martorilor oculari și pentru paza locului în care s-a produs evenimentul.

La 30 august 2017, Deleu Adrian a depus cerere de recurs împotriva deciziei

instanței de apel (f.d. 200-202), solicitând casarea integrală a deciziei instanței de apel

și a hotărârii primei instanțe, cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care acțiunea să fie

admisă integral.

În motivarea recursului, a susținut că de către instanța de apel nu au fost

constatate și elucidate pe deplin circumstanțe importante pentru soluționarea pricinii în

fond, nu au fost dovedite circumstanțele considerate ca fiind stabilite, precum și faptul că

la emiterea deciziei instanței de apel au fost încălcate și aplicate greșit normele de drept

material.

Recurentul a apreciat drept eronată concluzia instanțelor de judecată privind

respingerea acțiunii, în condițiile în care nu au fost verificate și elucidate circumstanțele

ce au stat la baza stabilirii gradului de gravitate al abaterii disciplinare.

A invocat că, contrar prevederilor art. 55 din Legea nr. 320 din 27.12.2012 și art.

17 din Codul de etică și deontologie a polițistului, angajatorul nu a efectuat controlul de

serviciu, nu i-a adus la cunoștință rezultatele controlului de serviciu, cu prezentarea

materialelor anchetei de serviciu, ceia ce prejudiciază drepturile și interesele recurentului.

A specificat că, sunt contradictorii, în raport cu materialele cauzei, concluziile

primei instanțe, precum că făptuitorul fiind audiat în cadrul anchetei de serviciu la

04.06.2016 și 07.06.2016 nu a recunoscut vina, or, din textul explicației din 04.06.2016

rezultă că Deleu Adrian a recunoscut că l-a lovit pe Melnic S., ca reacție la cearta

provocată de ultimul. Consideră că, nici această circumstanță importantă nu a fost luată în

considerare de către angajator la emiterea ordinului de sancționare, iar ulterior nici

instanțele de judecată nu au verificat și nu au dat o apreciere corespunzătoare argumentului

invocat de către reclamant.

Suplimentar, recurentul consideră că la data de 04 iulie 2017, Curtea de Apel

Chișinău a examinat apelul fără participarea lui, prin ce i-a fost limitat dreptul la un proces

echitabil. Or, în acest sens de către instanța de apel neîntemeiat a fost respinsă cererea de

amânare a ședinței de judecată, depusă de către apelant, pe motivul îmbolnăvirii fiului, în

vârsta de un an și 2 luni, cu dovada eliberată de instituția medicală.

La 25 septembrie 2017 Curtea Supremă de Justiție a expediat intimatului o copie

a cererii de recurs, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp

de o lună de la data primirii copiei respective.

La data de 12 octombrie 2017, reprezentantul intimatului, Inspectoratul General

al Poliției, Dorin Sîrbu a depus referință la cererea de recurs, prin care a solicitat declararea

recursului depus de Deleu Adrian ca inadmisibil, cu respingerea recursului ca nefondat și

menținută decizia Curții de Apel Chișinău din 04 iulie 2017, ca legală și întemeiată.

Examinând admisibilitatea recursului potrivit rigorilor prevăzute de art. 440 Cod

de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

consideră că recursul depus de Deleu Adrian urmează a fi declarat inadmisibil din

următoarele considerente.

4

În conformitate cu art. 439 alin. (3) Cod de procedură civilă, judecătorul raportor

verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și face un raport

verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2).

Potrivit art. 433 lit. b) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care recursul este depus cu omiterea termenului de declarare

prevăzut la art. 434.

Conform art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen

de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Potrivit scrisorii de însoțire cu numărul de ieșire nr. 12854 din 31 iulie 2017 (f.d.

197) decizia instanței de apel a fost expediată în adresa participanților la data de 31 iulie

2017, însă la materialele dosarului nu se regăsește dovada comunicării recurentului sau

reprezentantului său a actului contestat.

Astfel, nu poate fi stabilită cu precizie data la care recurentul sau reprezentantul

său a recepționat decizia integrală a instanței de apel, dar ținând cont de faptul că actul

comunicării nu se putea produce mai devreme de 31 iulie 2017, recursul din 30 august

2017 se consideră a fi declarat în termen.

În conformitate cu art. 433 lit. c) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care persoana care a înaintat recursul nu este în drept

să-l declare.

În speță, recursul a fost înaintat de Deleu Adrian, parte în proces care a declanșat

acțiunea civilă și reprezentantul acestuia, în temeiul mandatului avocațional nr. 0920147

din 04 iulie 2016 (f.d.22), avocatul Ivașciuc Antonina, astfel temeiul stipulat de art. 433

lit. c) Cod de procedură civilă nu are incidență.

Potrivit art. 433 lit. d) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

La caz, completul relevă că nici temeiul prevăzut de art. 433 lit. d) Cod de

procedură civilă nu este aplicabil.

Luând în considerare cele constatate supra, completul conchide că recursul nu

poate fi considerat inadmisibil în baza temeiurilor enumerate de art. 433 lit. b), c) sau d)

Cod de procedură civilă.

În continuare, audiind raportul verbal al judecătorului raportor cu privire la

încadrarea celor invocate în recurs în temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (2)-(4) Cod de

procedură civilă, completul constată existența temeiului de inadmisibilitate stipulat la art.

433 lit. a) Cod de procedură civilă.

Conform art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți participanți la

proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Potrivit art. 432 alin. (2) Cod de procedură civilă, Se consideră că normele de

drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

5

Conform art. 432 alin. (3) Cod de procedură civilă, se consideră că normele de

drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost

judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei;

b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat

locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în

proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă prevede că, săvârșirea altor încălcări

decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în

măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în

cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța

judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Aceste dispoziții legale fundamentează ideea potrivit căreia judecarea recursului

exercitat conform Secțiunii a 2-a, Cap. XXXVIII, Cod de procedură civilă, are un caracter

devolutiv și privește în exclusivitate probleme de drept material și procedural, verificându-

se legalitatea deciziei, nu și temeinicia ei în fapt.

Astfel, sarcina instanței de recurs la această etapă este de a verifica temeiurile

recursului și argumentele privind caracterul ilegal al deciziei atacate, în limitele în care au

fost formulate și prin prisma drepturilor garantate de Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Completul evidențiază că în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor

Omului, procedura de examinare a admisibilității unui recurs în materie civilă trebuie să

corespundă în principiu garanțiilor unui proces echitabil, consfințite de art. 6 din CEDO,

în special cu referire la dreptul de acces liber la justiție și la dreptul subsecvent de a fi

audiat de o instanță judecătorească (hotărârile Delcourt contra Belgiei din 17 ianuarie

1970 și Erfar-Avef contra Greciei din 27 martie 2014).

În acest context, completul reține că dreptul unei persoane de acces liber la

justiție poate fi limitat, inclusiv prin instituirea procedurii de examinare a admisibilității

recursului, or prin însăși natura lor, condițiile pentru examinarea unei cereri introduse pe

o cale de atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile stabilite pentru o cale de atac

ordinară. Asemenea rigori urmăresc scopul de aplicare și interpretare unitară a legislației

și îndeplinesc funcțiile de administrare eficientă a justiției, fiind în deplină concordanță cu

art. 6 din CEDO (hotărârea Trevisanato contra Italiei din 15 septembrie 2016).

Completul reține că obligația de a motiva un act judecătoresc poate varia în

funcție de natura actului în cauză (hotărârea Hansen contra Norvegiei din 2 octombrie

2014), iar în concepția CtEDO, nu se impune motivarea detaliată a deciziei unei instanțe

de recurs care, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge un recurs ca fiind

„lipsit de șanse de succes” (hotărârea Nersesyan contra Armeniei din 19 ianuarie 2010).

6

Completul notează că cererea de recurs depusă de Deleu Adrian este întemeiată, în drept,

pe temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (1), alin. (2) lit. c) și alin. (4) Cod de procedură

civilă.

Totuși, din conținutul cererii de recurs rezultă că, în mare parte, Deleu Adrian a

reluat criticile formulate în faza procesuală anterioară, asupra cărora instanța de apel s-a

pronunțat cu suficientă putere de convingere, iar invocarea pretinselor încălcări admise de

instanța de apel nu este suficient de fundamentată și nu are vocația de a conduce la

modificarea soluției în prezenta cauză civilă.

Totodată, nu poate fi reținut argumentul recurentului, potrivit căruia apelantului,

prin respingerea cererii de amânare a ședinței de judecată din data de 04.07.2017, i-a fost

încălcat dreptul la un proces echitabil.

În acest sens, instanța de recurs constată că citarea legală a participanților la

examinarea cauzei civile în ordine de apel a fost respectată.

Potrivit art. 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, în cazul în care se constată

existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în

mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nicio referire cu privire la

fondul recursului.

Din considerentele nominalizate și având în vedere faptul că instanța de apel a

examinat cauza sub toate aspectele, cu respectarea normelor de procedură și aplicarea

corectă a legii materiale, iar în esența lor, argumentele principale ale recursului, care sunt

similare argumentelor invocate în instanța de apel, au fost verificate minuțios la judecarea

cauzei în ordinea de apel, completul ajunge în mod unanim la concluzia de a considera

recursul declarat de Deleu Adrian ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 269-270, 433 lit. a) și 440 alin. (1) Cod de procedură

civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

D I S P U N E:

Recursul declarat de Deleu Adrian se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecător Luiza Gafton

Judecători Mariana Pitic

Dumitru Mardari

7