Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 01.11.2017
inadmisibil

2ra-1846/17 — repararea prejudiciului material si moral cauzat prin incalcarea dreptului la executarea in termen a hotaririi judecatoresti

HOTĂRÂRE
01.11.2017
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
repararea prejudiciului material si moral cauzat prin incalcarea dreptului la executarea in termen a hotaririi judecatoresti
Temei legal
temeiurile declararii recursului
Citează această cauză
2ra-1846/17 — repararea prejudiciului material si moral cauzat prin incalcarea dreptului la executarea in termen a hotaririi judecatoresti (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

prima instanță: M. Murguleț dosarul nr.2ra-1846/17 (Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău) instanța de apel: N. Budăi, V. Efros, I. Muruianu (Curtea de Apel Chișinău) Î N C H E I E R E 01 noiembrie 2017 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele completului, judecătorul: Svetlana Filincova Judecătorii : Maria Ghervas, Iurie Bejenaru examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către avocatul Nicolae Daniliuc în interesele Valentinei Curnic, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Valentinei Curnic împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, intervenient accesoriu executorul judecătoresc Mocan Svetlana cu privire la repararea prejudiciului material și moral cauzat prin încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătorești, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 29 iunie 2017, prin care a fost respins apelul declarat de către avocatul Nicolae Daniliuc în interesele Valentinei Curnic și menținută hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun.

Chișinău din 16 august 2016, prin care acțiunea a fost respinsă ca tardivă, c o n s t a t ă: La data de 11 martie 2016, Valentina Curnic a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului material și moral cauzat prin încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătorești.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, prin decizia Curții de Apel Chișinău din 20 aprilie 2004, au fost declarate parțial nule certificatele de moștenitor legal din 06 februarie 1995 și din 11 februarie 1997, ambele pe numele lui Plugaru Ioana, totodată Curnic Valentina a fost recunoscută moștenitor la 1/3 cotă-parte din averea tatălui său -Roșior Andrei, decedat la 18 ianuarie 1995, Valentinei Curnic fiindu-i atribuit 1/3 cotă-parte din cota de teren cu suprafața de 0,86 ha, care a aparținut tatălui ei și 1/3 cotă-parte din cota patrimonială cu valoarea de 832 lei, care a aparținut tatălui ei în baza certificatului nr. 0065 din 21 iulie 1994. Menționează că, decizia Curții de Apel Chișinău din 20 aprilie 2004 a devenit definitivă și executorie la data de 20 aprilie 2004. 1 Afirmă că, notarul Galina Diaconu, începînd cu anul 2004 și până-n prezent refuză să-i elibereze certificatele de moștenitor pentru a-și înregistra, în baza deciziei menționate, dreptul de proprietate la OCT Ialoveni, astfel, la data de 06 octombrie 2004 a depus o cerere la Oficiul de executare Ialoveni, prin care a solicitat executarea silită a deciziei Curții de Apel Chișinău din 20 aprilie 2004, anexând la cerere și titlul executoriu în original.

Relevă că, oficiul de executare Ialoveni a intentat procedura de executare la 26 noiembrie 2004, executorul judecătoresc Mogîldea Andrei împreună cu reprezentantul reclamantei au efectuat un control la fața locului în vederea stabilirii posibilității executării silite, respectiv, în baza procesului-verbal din 26 noiembrie 2004, notarului Galina Diaconu i-a fost înmânată spre executare decizia Curții de Apel Chișinău din 20 aprilie 2004, ulterior, la data de 03 februarie 2010, a primit o scrisoare de la Oficiul de executare Ialoveni prin care a fost informată că, la 11 decembrie 2004, Oficiul de executare Ialoveni, i-a remis fără executare titlul executoriu nr.2-534/03 din 20 aprilie 2004, din cauza că nu este de competența Oficiului de executare Ialoveni executarea deciziei.

Invocă că, nu a primit nici un titlu executoriu de la Oficiul de executare Ialoveni, la 12 martie 2010, Oficiul de executare Ialoveni s-a adresat în Judecătoria Ialoveni cu o cerere, prin care solicită eliberarea duplicatului titlului executoriu nr.2-534 din 20 aprilie 2004. Explică că, la 22 martie 2010, Judecătoria Ialoveni a eliberat Oficiului de executare Ialoveni duplicatul titlului executoriu nr.2534 din 20 aprilie 2004, prin încheierea executorului judecătoresc al Oficiului de executare Ialoveni Veaceslav Gojin din 22 martie 2010, s-a dispus de a refuza în primirea titlului executoriu nr.2-534 din 20 aprilie 2004, spre executare din motivul că a fost înaintat spre executare după expirarea termenului de 3 ani de zile.

Susține că, a contestat în Judecătoria Ialoveni încheierea executorului judecătoresc Veaceslav Gojin din 22 martie 2010, iar prin hotărârea Judecătoriei Ialoveni din 29 iulie 2010 cererea de recurs, a fost respinsă, ulterior, a atacat cu recurs, la Curtea de Apel Chișinău, hotărârea Judecătoriei Ialoveni din 29 iulie 2010 și prin decizia Curții de Apel Chișinău din 03 noiembrie 2010, a fost admisă cererea de recurs, a fost casată hotărârea menționată și s-a remis cauza la rejudecare în prima instanță, iar prin hotărârea Judecătoriei Ialoveni din 08 decembrie 2010 a fost din nou respins recursul, repetat a contestat cu recurs hotărârea menționată, însă prin decizia Curții de Apel Chișinău din 16 februarie 2011, hotărârea Judecătoriei Ialoveni din 08 decembrie 2010 s-a menținut.

Indică că, nu s-a folosit de suprafața de teren de 0,28 ha începând cu anul 2004, când notarul Galina Diaconu a refuzat să execute decizia Curții de Apel Chișinău din 20 aprilie 2004 și a refuzat să-i elibereze certificatele de moștenitor legal, astfel, consideră că prin încălcarea dreptului la executare în termen rezonabil a hotărârii judecătorești i-au fost cauzate prejudicii materiale și morale. Solicită reclamanta constatarea faptului încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a deciziei Curții de Apel Chișinău din 20 aprilie 2004, încasarea din bugetul de stat a sumelor de 25 944 lei și de 46 067 775 lei, cu titlu de prejudiciu material și suma de 650 000 lei cu titlu de prejudiciu moral.

Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 16 august 2016 acțiunea a fost respinsă ca fiind tardivă. 2 La data de 14 septembrie 2016, avocatul Nicolae Daniliuc în interesele Verei Curnic a contestat cu apel hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 16 august 2016, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 29 iunie 2017 a fost respins apelul declarate de către avocatul Nicolae Daniliuc în interesele Valentinei Curnic și a fost menținută hotărârea primei instanțe.

Pentru a decide astfel instanța de apel a aplicat prevederile art. 3 alin. (3) din Legea privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătorești nr 87 din 21 aprilie 2011, art. 268, art. 272 Codul civil și art. 17 Codul de executare, concluzionînd că dreptul la acțiune privind repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârilor judecătorești, se prescrie în decurs de 6 luni de la încetarea procedurii de executare. A mai reținut instanța de apel că, prin decizia Curții de Apel Chișinău din 16 februarie 2011, s-a menținut definitiv și irevocabil actul executorului judecătoresc prin care s-a restituit titlul executoriu nr.2-534/2003 fără executare, iar pînă în prezent o altă procedură de executare în baza titlului executoriu în cauză nu a fost intentată.

În așa mod, Colegiul instanței de apel a subliniat că, apelanta-reclamantă Curnic Valentina a înaintat prezenta acțiune cu omiterea termenului de 6 luni prevăzut de art.3 alin. (3) al Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011, or, acest termen a început să curgă la 17 februarie 2011 și a expirat la data de 16 august 2011. În circumstanțele date, instanța de apel a conchis că soluția primei instanțe de respingere a acțiunii Valentinei Curnic ca fiind tardivă este întemeiată și legală. La data de 17 august 2017, avocatul Nicolae Daniliuc în interesele Valentinei Curnic a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, cerând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii.

Recurentul, avocatul Nicolae Daniliuc în interesele Valentinei Curnic, în motivarea recursului a indicat că nu este de acord cu decizia instanței de apel, deoarece la emiterea deciziei nu au fost constatate și elucidate pe deplin circumstanțele importante pentru soluționarea pricinii în fond, au fost aplicate eronat normele de drept material și anume prevederile Legii privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești nr. 87 din 21 aprilie 2011 și prin urmare instanțele de judecată greșit au respins acțiunea ca fiind depusă tardiv. În conformitate cu art.434 alin.(1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei redactate.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul depus în termenul prevăzut de lege, deoarece decizia Curții de Apel Chișinău a fost emisă la 29 iunie 2017, iar la17 august 2017 avocatul Nicolae Daniliuc în interesele Valentinei Curnic a declarat recurs. 3 Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu art. 432 alin. (1) Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) prevede că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de avocatul Nicolae Daniliuc în interesele Valentinei Curnic nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează și faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudența sa constantă, rezultînd din prevederile art. 6 § 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995). Astfel, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către avocatul Nicolae Daniliuc în interesele Valentinei Curnic ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 269-270, 431 alin. (2), 433 lit. a) și 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e: 4 Recursul declarat de către avocatul Nicolae Daniliuc în interesele Valentinei Curnic se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Maria Ghervas Iurie Bejenaru 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2019-11-06
0,97
2rh-118/19 — repararea prejudiciului material
Dosarul nr.2rh-118/19 prima instanţă: Judecătoria Buiucani, mun. Chişinău (M. Murguleț) instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (N. Budăi, V. Efros, I. Muruianu) instanța de recurs: Curtea Supremă de Justiție (S. Filincova, M. Ghervas, Iu
CSJ 2020-06-17
0,97
2r-277/20 — constatarea încălcării dreptului la examinarea în termen rezonabil a cauzei si reprararea prejudiciului moral
Dosarul nr. 2r-277/20 Prima instanţă: (Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău) M. Murguleț Instanța de apel: (Curtea de Apel Chișinău) M. Muruianu, A. Malîi, O. Cojocaru D E C I Z I E 17 iunie 2020 mun. Chişinău Colegiul Civil, Comercial şi de
CSJ 2019-07-31
0,96
2ra-1392/19 — constatarea incalcarii dreptului la judecare in termen rezonabil a cauzei, repararea prejudiciului moral
Dosarul nr.2ra-1392/2019 Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Centru (N. Patraşcu) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (I. Secrieru, Iu.Cotruţă, A. Danilov) Î N C H E I E R E 31 iulie 2019 mun.Chişinău Colegiul civil, comercia
CSJ 2016-09-28
0,95
2ra-2036/16 — constatarea incalcarii dreptului la executare in termen rezonabil a hotaririi judecatoresti, obligarea de a executa hotarirea judecatoreasca si repararea prejudiciului moral
Prima instanţă, Jud. Buiucani mun. Chișinău: O. Parfeni dosarul nr. 2ra-2036/16 Instanţa de apel, Curtea de Apel Chișinău: N. Cernat, A. Pahopol, L. Bulgac Î N C H E I E R E 28 septembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de c
CSJ 2017-03-29
0,95
2ra-545/17 — repararea prejudiciului material și moral
prima instanţă: V. Hadîrca dosarul nr.2ra-545/17 (Judecătoria Buiucani, mun. Chişinău) instanţa de apel: N. Cernat, A. Pahopol, L. Bulgac (Curtea de Apel Chişinău) Î N C H E I E R E 29 martie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă