2ds-63/17 — incasarea remuneratiei de autor
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- incasarea remuneratiei de autor
- Temei legal
- decizie suplimentara, explicarea hotaririi
2ds-63/17 — incasarea remuneratiei de autor (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
dosarul nr. 2ds-63/17 prima instanță; (Judecătoria Botanica municipiul Chișinău) L. Gafton, instanța de apel: (Curtea de Apel Chișinău) Iu. Cimpoi, I. Secrieru, A. Danilov instanța de recurs: V. Clevadî, Iu. Bejenaru, D. Mardari Î N C H E I E R E 25 octombrie 2017 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, Galina Stratulat judecători Iurie Bejenaru Dumitru Mardari examinând cererea înaintată de compania de Asociația ”Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova cu privire la emiterea unei decizii suplimentare și explicarea deciziei, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Asociația Obștească ”Asociația Națională pentru Protecția Creației Intelectuale” împotriva Asociației ”Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova cu privire la încasarea remunerației de autor, acțiunea reconvențională înaintată de Asociația ”Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova împotriva Asociației Obștești ”Asociația Națională pentru Protecția Creației Intelectuale”, intervenient accesoriu Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală cu privire la încasarea remunerației de autor, cererea intervenientului principal Asociația Obștească ”Asociația Națională CopyRight” împotriva Asociației ”Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova și Asociației Obștești ”Asociația Națională pentru Protecția Creației Intelectuale” cu privire la încasarea remunerației de autor și repararea prejudiciului moral,
c o n s t a t ă: La 30 mai 2014 Asociația Obștească ”Asociația Națională pentru Protecția Creației Intelectuale” a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva Asociației ”Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova cu privire la încasarea remunerației de autor.
Ulterior, la 02 iulie 2015, Asociația Obștească ”Asociația Națională pentru Protecția Creației Intelectuale” a depus cerere de concretizare a cerințelor, solicitînd constatarea încălcării drepturilor de autor și conexe ale membrilor Asociației în perioada 01.01.2013-31.12.2013; încasarea sumei de 1.925.419,60 lei cu titlu de 1 comision reținut din suma de 4.936.973,35 lei colectată de la utilizatorii drepturilor de autor și conexe din Republica Moldova în perioada 01.01.2013-31.12.2013; încasarea sumei de 3.153.183,47 lei cu titlu de remunerație de autor și conexe, colectate de la utilizatorii drepturilor de autor și conexe din Republica Moldova pe perioada 01.01.2013-31.12.2013; și încasarea cheltuielilor de judecată.
Asociația ”Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova a înaintat acțiune reconvențională împotriva Asociației Obștești ”Asociația Națională pentru Protecția Creației Intelectuale”, intervenient accesoriu Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală cu privire la încasarea remunerației de autor.
Asociația Obștească ”Asociația Națională CopyRight”, acceptată de instanță în calitate de intervenient principal, a înaintat cerere împotriva Asociației ”Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova și Asociației Obștești ”Asociația Națională pentru Protecția Creației Intelectuale”, solicitînd încasarea de la Asociația ”Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova cu titlu de remunerație pe perioada 01.01.2013 – 21.02.2013 pentru titularii de drepturi ai Asociației Obștești ”Asociația Națională CopyRight” a sumei de 215.763 lei și dobînda de întîrziere în sumă de 115.436 lei; încasarea de la Asociația Obștească ”Asociația Națională pentru Protecția Creației Intelectuale” cu titlu de remunerație pentru perioada 21.02.2013-31.03.2013 pentru titularii de drepturi al Asociației Obștești ”Asociația Națională CopyRight” a sumei de 157.187 și dobînda de întîrziere în sumă de 84.097 lei; încasarea de la Asociația Obștească ”Asociația Națională pentru Protecția Creației Intelectuale” a sumei de 70.000 lei cu titlu de reparare a prejudiciului moral pentru întîrzierea achitării remunerației membrilor Asociației Obștești ”Asociația Națională CopyRight” pentru perioada 21.02.2013-31.03.2013;
încasarea de la Asociația ”Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova cu titlu de remunerație pentru perioada 01.04.2013- 04.10.2013 pentru titularii de drepturi al Asociației Obștești ”Asociația Națională CopyRight” a sumei de 765.000 lei și dobînda de întîrziere în mărime de 409.285 lei; încasarea de la Asociația ”Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova cu titlu de prejudiciu moral a sumei de 5.000.000 lei pentru întîrzierea achitării remunerației membrilor Asociației Obștești ”Asociația Națională CopyRight” pentru perioada 01.04.2013-04.10.2013; încasarea în mod solidar, de la Asociația ”Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova și Asociația Obștească ”Asociația Națională pentru Protecția Creației Intelectuale” a sumei de 6.100 lei cu titlu de cheltuieli de asistență juridică.
Prin hotărârea Judecătoriei Botanica municipiul Chișinău din 26 decembrie 2016, cererea de chemare în judecată înaintată de Asociația Obștească ”Asociația Națională pentru Protecția Creației Intelectuale” a fost respinsă. Acțiunea reconvențională înaintată de Asociația ”Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova a fost respinsă. Cererea intervenientului principal Asociația Obștească ”Asociația Națională CopyRight” a fost admisă parțial. De la Asociația ”Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova a fost încasată în beneficiul Asociației Obștești ”Asociația Națională CopyRight” 2 remunerația de autor și conexe pentru perioada 01.01.2013 – 21.02-2013 în mărime de 215.763 lei, pentru perioada 01.04.2013-04.10.2013 în mărime de 765.000 lei, dobînda de întîrziere pentru perioada 06.10.2013-12.07.2016 în mărime de 524.721 lei, în rest cerințele au fost respinse.
De asemenea, de la Asociația ”Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova au fost încasate în beneficiul Asociației Obștești ”Asociația Națională CopyRight” cheltuielile de asistență juridică în mărime de 6100 lei și taxa de stat în beneficiul statului în mărime de 45.347 lei (f.d. 176-190 Vol. V). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 02 mai 2017, a fost admisă parțial cererea Asociației ”Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova cu privire la scutirea de la plata taxei de stat, cu scutirea parțială de la plata taxei de stat în mărime de 22.500 lei la depunerea apelului. Nu s-a dat curs cererii de apel depusă de Asociația ”Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova, cu acordarea termenului pentru achitarea taxei de stat în mărime de 15.000 lei pînă la data de 30 mai 2017 (f.d.
243-247 Vol. V). La 17 mai 2017, Asociația ”Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 02 mai 2017, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii contestate și emiterea unei decizii, prin care să fie scutită integral de la plata taxei de stat pentru examinarea cererii de apel. Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 31 mai 2017, s-a respins recursul declarat de Asociația ”Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova și s-a menținut încheierea Curții de Apel Chișinău din 02 mai 2017 (f.d. 109-114 Vol. VI). La 05 septembrie 2017, Asociația ”Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova a depus cerere cu privire la emiterea unei decizii suplimentare la decizia Curții Supreme de Justiție din 31 mai 2017 și explicarea deciziei.
În motivarea cererii, a menționat că la emiterea deciziei, instanța de recurs a omis să se pronunțe în privința argumentelor invocate în cererea de recurs declarată împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 02 mai 2017 și anume asupra faptului că în conformitate cu art. 85 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, de taxă de stat pentru judecarea pricinilor civile se scutesc reclamanții în acțiunile ce decurg din dreptul de autor și din drepturile conexe. Consideră că astfel iese în evidență tratamentul inecitabil aplicabil față de Asociația ”Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova. Studiind cererea cu privire la emiterea unei decizii suplimentare și explicarea deciziei, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a respinge cererea din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 250 alin. (1) lit. a) Cod de procedură civilă, instanța care a pronunțat hotărîrea emite, din oficiu sau la cererea participanților la proces, o hotărîre suplimentară dacă nu s-a pronunțat asupra unei pretenții formulate de către părți sau de către intervenientul principal. 3 În conformitate cu art. 251 alin. (1) Cod de procedură civilă, dacă sînt necesare explicații referitor la sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului hotărîrii sau dacă hotărîrea cuprinde dispoziții contradictorii, instanța emitentă, la cererea participanților la proces sau a executorului judecătoresc, dă explicații asupra dispozitivului ori omite dispozițiile contradictorii fără a modifica cuprinsul hotărîrii.
La caz, se constată că prin hotărârea Judecătoriei Botanica municipiul Chișinău din 26 decembrie 2016, cererea de chemare în judecată înaintată de Asociația Obștească ”Asociația Națională pentru Protecția Creației Intelectuale” a fost respinsă. Acțiunea reconvențională înaintată de Asociația ”Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova a fost respinsă. Cererea intervenientului principal Asociația Obștească ”Asociația Națională CopyRight” a fost admisă parțial. De la Asociația ”Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova a fost încasată în beneficiul Asociației Obștești ”Asociația Națională CopyRight” remunerația de autor și conexe pentru perioada 01.01.2013 – 21.02-2013 în mărime de 215.763 lei, pentru perioada 01.04.2013-04.10.2013 în mărime de 765.000 lei, dobînda de întîrziere pentru perioada 06.10.2013-12.07.2016 în mărime de 524.721 lei, în rest cerințele au fost respinse.
De asemenea, de la Asociația ”Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova au fost încasate în beneficiul Asociației Obștești ”Asociația Națională CopyRight” cheltuielile de asistență juridică în mărime de 6100 lei și taxa de stat în beneficiul statului în mărime de 45.347 lei (f.d. 176-190 Vol. V). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 02 mai 2017, a fost admisă parțial cererea Asociației ”Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova cu privire la scutirea de la plata taxei de stat, fiind scutită parțial de la plata taxei de stat în mărime de 22.500 lei la depunerea apelului. Nu s-a dat curs cererii de apel depusă de Asociația ”Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova, cu acordarea termenului pentru achitarea taxei de stat în mărime de 15.000 lei pînă la data de 30 mai 2017 (f.d.
243-247 Vol. V). La 17 mai 2017, Asociația ”Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 02 mai 2017, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii contestate și emiterea unei decizii, prin care să fie scutită integral de la plata taxei de stat pentru examinarea cererii de apel. Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 31 mai 2017, s-a respins recursul declarat de Asociația ”Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova și s-a menținut încheierea Curții de Apel Chișinău din 02 mai 2017 (f.d. 109-114 Vol. VI). Colegiul constată că argumentele invocate în cererea cu privire la emiterea unei decizii suplimentare la decizia Curții Supreme de Justiție din 31 mai 2017 și de explicare, sunt neîntemeiate și respectiv, nu pot fi reținute drept temei de admitere a acesteia.
Or, conținutul deciziei nu necesită explicații referitor la sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului deciziei, la fel decizia nu cuprinde careva dispoziții contradictorii, 4 dispozitivul indicând cert că recursul declarat de către Asociația Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova se respinge și se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 02 mai 2017. De altfel, este de menționat că din conținutul deciziei instanței de recurs rezultă clar și motivele care au stat la baza adoptării unei atare soluții, precum și norma legală aplicabilă speței, constatările expuse fiind certe, exprese și clare, prin urmare nu lasă loc interpretărilor. În această ordine de idei, Colegiul conchide că decizia Curții Supreme de Justiție din 31 mai 2017 este destul de explicită și nu poate crea incertitudini.
Prin urmare, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că cererea înaintată de Asociația ”Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova cu privire la emiterea unei decizii suplimentare la decizia Curții Supreme de Justiție din 31 mai 2017 și explicarea deciziei urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
În conformitate cu art. art. 250, 251, art. art. 269-270 Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: A respinge cererea înaintată de Asociația ”Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova cu privire la emiterea unei decizii suplimentare la decizia Curții Supreme de Justiție din 31 mai 2017 și explicarea deciziei, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Asociația Obștească ”Asociația Națională pentru Protecția Creației Intelectuale” împotriva Asociației ”Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova cu privire la încasarea remunerației de autor, acțiunea reconvențională înaintată de Asociația ”Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova împotriva Asociației Obștești ”Asociația Națională pentru Protecția Creației Intelectuale”, intervenient accesoriu Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală cu privire la încasarea remunerației de autor, cererea intervenientului principal Asociația Obștească ”Asociația Națională CopyRight” împotriva Asociației ”Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova și Asociației Obștești ”Asociația Națională pentru Protecția Creației Intelectuale” cu privire la încasarea remunerației de autor și repararea prejudiciului moral.
Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Președintele ședinței, Galina Stratulat judecători Iurie Bejenaru Dumitru Mardari 5
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.