3ra-1004/17 — contestarea actului administrativ

3ra-1004/17 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

prima instanță: D. Sușchevici dosarul nr. 3ra-1004/17

instanța de apel: Iu. Cimpoi, A. Danilov, I. Secrieru

Î N C H E I E R E

19 octombrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul – Valeriu Doagă

Judecătorii – Tamara Chișca-Doneva, Ion Druță

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de

reprezentantul lui Ștefan Bîcos, avocatul Doina Zaporojan, împotriva deciziei Curții

de Apel Chișinău din 23 mai 2017,

adoptată în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Ștefan

Bîcos împotriva Consiliului municipal Chișinău și Primăriei municipiului Chișinău,

intervenient accesoriu Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova cu privire la

contestarea actului administrativ,

c o n s t a t ă:

La 19 septembrie 2015, Ștefan Bîcos a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Consiliului municipal Chișinău și Primăriei municipiului Chișinău cu

privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acțiunii menționează că, prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din

15 aprilie 2010 s-a obligat Consiliul municipal Chișinău să-i acorde spațiu locativ în

municipiul Chișinău, conform normelor sanitare la momentul executării.

Relevă reclamantul că potrivit art. 2 și anexei la hotărârea Parlamentului

Republicii Moldova nr. 73 din 16 aprilie 2014 „privind transmiterea unui imobil”,

beneficiază de apartamentul XXXXX.

Susține că, la 25 august 2014 s-a adresat Comisiei speciale pentru selectarea

persoanelor care solicită indemnizații unice, instituită prin decizia Consiliului

municipal Chișinău nr.1/5 din 30 ianuarie 2014, cu cerere, înregistrată sub cu nr. B-

830/14, prin care a solicitat alocarea indemnizației unice în mărime de 41 000 de lei

pentru procurarea spațiului locativ. Ulterior, la indicația Direcției Generale Finanțe a

Consiliului municipal Chișinău, la 22 ianuarie 2015 prin cererea nr. B-619/15 a

suplinit materialele anexate la cererea inițială, prin care a confirmat că indemnizația

unică solicitată este destinată lucrărilor de construcție și darea în exploatare a

blocului locativ dinXXXXX, inclusiv și a apartamentului XXXXXde care

beneficiază.

Invocă faptul că deși s-a conformat cerințelor instituite, la 17 august 2015 a fost

informat prin scrisoarea Primăriei municipiului Chișinău nr.03-113/6543/2014 că,

deoarece conform art. 2 din hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 73 din

1

16 aprilie 2014 „privind transmiterea unui imobil” a fost aprobată lista cu 56 de

familii care au beneficiat de apartamente în blocul locativ din XXXXXMinisterul

Finanțelor consideră că, persoanele în cauză nu cad sub incidența prevederilor pct.

6/1 din hotărârea Guvernului nr. 136 din 13 septembrie 2010.

Consideră reclamantul că, refuzul Primăriei municipiului Chișinău este ilegal și

nefundat și că decizia de stabilire și alocare a indemnizației unice sau de refuz în

aceasta se adoptă de către Comisia specială pentru selectarea persoanelor care solicită

indemnizații unice, instituită prin decizia Consiliului municipal Chișinău nr. 1/5 din

30 ianuarie 2014 și nu de către un funcționar din cadrul Primăriei.

Totodată, invocă faptul că, trimiterea făcută la scrisoarea Ministerului Finanțelor

este una nefondată, deoarece conform prevederilor art. 8 din Regulamentul cu privire

la acordarea indemnizațiilor unice pentru construcția unei case individuale ori a unei

locuințe cooperatiste, sau procurarea spațiului locativ sau restaurarea caselor vechi

unor categorii de cetățeni, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 836 din 13

septembrie 2010, organele responsabile de stabilirea și alocarea indemnizațiilor unice

pentru construcția unei case individuale ori a unei locuințe cooperatiste, sau

procurarea spațiului locativ sau restaurarea caselor vechi unor categorii de cetățeni

sunt autoritățile publice locale și nu Ministerul Finanțelor, după cum se afirmă.

Solicită admiterea acțiunii, anularea refuzului Primăriei municipiului Chișinău

nr. 03-113/6543/2014 din 17 august 2015 ca fiind ilegal, emis contrar prevederilor

legale, cu încălcarea competenței și a procedurii stabilite; obligarea Consiliului

municipal Chișinău să-l includă pe Ștefan Bîcos în rândul beneficiarilor de

indemnizații unice pentru anul 2016 cu destinația pentru construcția și darea în

exploatare a apartamentului XXXXX cu remiterea ulterioară a listei Ministerului

Finanțelor al Republicii Moldova; și compensarea din contul pârâților a cheltuielilor

de judecată.

Prin încheierea protocolară a Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 06

noiembrie 2015 (f.d. 55-56 vol. I) s-a atras în proces în calitate de intervenient

accesoriu Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova.

Prin cererea de concretizare a pretențiilor din 19 septembrie 2016 (f.d. 132, 177-

178 vol. I) solicită admiterea acțiunii, anularea refuzului Primăriei municipiului

Chișinău nr. 03-113/6543/2014 din 17 august 2015 ca fiind ilegal, emis contrar

prevederilor legale, cu încălcarea competenței și a procedurii stabilite; obligarea

Consiliului municipal Chișinău și Primăriei municipiului Chișinău să-l includă pe

Ștefan Bîcos în rândul beneficiarilor de indemnizații unice pentru anul 2016 cu

destinația pentru construcția și darea în exploatare a apartamentului XXXXX al cărui

beneficiar este Ștefan Bîcos împreună cu membrii familiei sale, cu remiterea

ulterioară a listei Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova; și compensarea din

contul pârâților a cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 22 decembrie 2016

(f.d.191, 195-205 vol. I) s-a respins ca fiind neîntemeiată cererea de chemare în

judecată depusă de Ștefan Bîcos împotriva Consiliului municipal Chișinău și

Primăriei municipiului Chișinău, intervenient accesoriu Ministerul Finanțelor al

Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ.

În susținerea soluției pronunțate, prima instanță a reținut că prin hotărârea

Parlamentului nr. 73 din 16 aprilie 2014 „privind transmiterea unui imobil”, s-a

aprobat lista persoanelor care beneficiază de apartamente în blocul locativ din

2

XXXXX. Astfel, conform anexei, reclamantului Ștefan Bîcos i s-a acordat

apartamentul XXXXX.

Prin urmare, beneficiind de apartamentul menționat supra, reclamantul Ștefan

Bîcos nu mai are dreptul de a beneficia și de a primi indemnizația unică, deoarece

prin prisma pct. 1 și pct.1/1 din hotărârea Guvernului nr. 836 din 13 septembrie 2010

„Cu privire la acordarea indemnizațiilor unice pentru construcția sau procurarea

spațiului locativ, sau restaurarea caselor vechi unor categorii de cetățeni” nu

corespunde tuturor condițiilor pentru acordarea acestei indemnizației.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 23 mai 2017 (f.d. 235, 236-246 vol. I)

s-a respins apelul declarat de reprezentantul lui Ștefan Bîcos, avocatul Doina

Zaporojan și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 22

decembrie 2016.

La 26 iulie 2017 reprezentantul lui Ștefan Bîcos, avocatul Doina Zaporojan a

declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 23 mai 2017,

solicitând admiterea recursului, repunerea în termen a cererii de recurs și casarea

deciziei Curții de Apel Chișinău din 23 mai2017 și a hotărârii Judecătoriei Centru,

mun. Chișinău din 22 decembrie 2016, cu pronunțarea unei noi hotărâri în sensul

admiterii acțiunii (f.d. 1-4 vol. II).

În motivarea recursului a reiterat circumstanțele de fapt ce țin de fondul cauzei

și a invocat că, instanța de apel a interpretat în mod eronat legea constatând că

reclamantul nu poate beneficia de indemnizație unică deoarece a beneficiat de spațiu

locativ din contul statului. Or, blocul locativ la care se refera instanțele de judecată

nu este dat în exploatare.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul Colegiului civil comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil din următoarele motive.

Articolul 431 din Codul de procedură civilă consemnează în alineatul (2) că,

asupra admisibilității recursului decide un complet din 3 judecători.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

3

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau

în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanță din

oficiu și în toate cazurile.

În conformitate cu art.433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și

(4);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art. 434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

Conform art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen

de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni

este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Conform art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de

2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este

termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Din materialele cauzei nu poate fi stabilit momentul comunicării recurentului

deciziei Curții de Apel Chișinău din 23 mai 2017 (f.d.235, 236 vol. I) pentru a

determina respectarea termenului legal de declarare a recursului, însă decizia recurată

a fost expediată participanților la proces prin scrisoarea de însoțire nr. 10631 din 20

iunie 2017 (f.d. 247 vol. I), iar cererea de recurs a fost depusă la 26 iulie 2017 (f.d. 1

vol. II), fapt confirmat prin amprenta sigiliului aplicată pe cererea de recurs. Prin

urmare, completul consideră inoportun de a se expune în privința pretenției cu privire

la repunerea în termen, deoarece apreciază calea de atac ca fiind demarată în

interiorul termenului legal.

Alegațiile reprezentantului recurentului precum că, instanța de apel a interpretat

în mod eronat legea constatând că reclamantul nu poate beneficia de indemnizație

unică deoarece a beneficiat de spațiu locativ din contul statului, nu pot fi acceptate,

deoarece în sensul Hotărârii Guvernului nr. 836 din 13 septembrie 2010 cu privire la

acordarea indemnizațiilor unice pentru construcția sau procurarea spațiului locativ,

sau restaurarea caselor vechi unor categorii de cetățeni, se acordă indemnizații unice

pentru construcția unei case individuale ori a unei locuințe cooperatiste sau pentru

procurarea spațiului locativ, sau pentru restaurarea caselor vechi unor categorii de

cetățeni care nu au beneficiat de credite preferențiale de la instituțiile financiare și nu

au fost asigurați cu spațiu locativ la situația din 22 octombrie 2004.

Aderent, pct. 61 din Regulamentul cu privire la acordarea indemnizațiilor unice

pentru construcția unei case individuale ori a unei locuințe cooperatiste, sau

procurarea spațiului locativ sau restaurarea caselor vechi unor categorii de cetățeni,

4

aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.836 din 13 septembrie 2010, prescrie că

persoanele care nu au beneficiat de credite preferențiale de la instituțiile financiare,

nu au fost asigurate cu spațiu locativ conform normelor legale stabilite, nu dețin

scrisori de garanție corespunzătoare, eliberate de autoritățile administrației publice

locale, dar au construcții nefinalizate pot beneficia de indemnizații unice în

cuantumurile stabilite la punctul 4 și în condițiile prezentului Regulament.

Astfel, instanța de recurs taxează că, au dreptul la indemnizații unice pentru

construcția sau procurarea spațiului locativ doar persoanele care nu au fost asigurate

cu spațiu locativ după data de 22 octombrie 2004 și nu au fost asigurate cu mai mult

de șase metri pătrați pentru fiecare membru al familiei, fie din fondul de stat și/sau

municipal, fie procurat din mijloacele proprii. Însă, potrivit anexei nr. 2 la Hotărârea

Parlamentului Republicii Moldova nr. 73 din 16 aprilie 2014 privind transmiterea

unui imobil, recurentul Ștefan Bîcos a beneficiat de apartamentul XXXXX.

Prin urmare, completul de admisibilitate conchide că memoriul expus în cererea

de recurs este lipsit de substanță, iar reprezentantul recurentului nu a invocat niciun

argument plauzibil în vederea justificării ilegalității deciziei instanței de apel,

argumentele înserate în recurs fiind distincte procedurii de recurs, circumstanță care

evidențiază caracterul declarativ al acestuia, lipsit de conținut și evidențiază simplul

fapt al dezacordului reprezentantului recurentului cu soluția dată de instanțele

inferioare, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului.

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa, Curtea Europeană a

precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs efectiv sunt în

primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în principiu,

competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei cereri de acest

tip (Doorson împotriva Olandei, 26 martie 1996, §67). La acest capitol instanță de

recurs reține că recursul declarat de reprezentantul lui Ștefan Bîcos, avocatul Doina

Zaporojan nu s-a bazat exclusiv pe chestiuni de drept, ce ar cuprinde încălcări

esențiale sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural, iar ca urmare nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”, fiind lipsit de

șanse de succes și nu este capabil să ofere îndreptarea situației din decizia recurată,

fiind neglijate în mod clar dispozițiile art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de

procedură civilă.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că reprezentantul lui Ștefan

Bîcos, avocatul Doina Zaporojan a depus prezenta cerere de recurs după ce

recurentul Ștefan Bîcos și reprezentantul acestuia, avocatul Doina Zaporojan au

avut posibilitatea de a fi auziți de o instanță de fond și de o instanță de apel, fiecare

dintre care a avut deplină jurisdicție (a se vedea mutatis mutandis „Levages

Prestations Services” împotriva Franței, cererea nr.21920/93 din 23 octombrie

1996, §48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurentului Ștefan Bîcos i-a fost

asigurat dreptul de acces la o instanță și dreptul de a fi auzit combinat cu dreptul la

un recurs efectiv. De fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea

echității procedurii din perspectiva art. 6 §1 din CEDO, rezultă că participanții au

reușit să pună în discuție în fața instanțelor toate observațiile și raționamentele pe

care le considerau necesare în vederea apărării punctului său de vedere (Blücher

împotriva Cehiei, cererea nr. 58580/00 din 11 aprilie 2005, §65-67).

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel a

5

examinat pricina sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele

prezentate, a aplicat și interpretat elocvent normele de drept material și procedural,

iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile prevăzute de

art.432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în

unanimitate, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de reprezentantul

lui Ștefan Bîcos, avocatul Doina Zaporojan în baza art. 433 lit. a) din Codul de

procedură civilă, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de reprezentantul lui Ștefan Bîcos, avocatul Doina Zaporojan

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 23 mai 2017 se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Ion Druță

6