Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 18.10.2017
inadmisibil

2ra-1812/17 — Incasarea despăgubirii

HOTĂRÂRE
18.10.2017
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
Incasarea despăgubirii
Temei legal
Temeiurile declararii recursului
Citează această cauză
2ra-1812/17 — Incasarea despăgubirii (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

dosarul nr. 2ra-1812/17 prima instanță: Judecătoria Edineț Judecător: G. Bîrsan instanța de apel: Curtea de Apel Bălți Judecători: S. Procopciuc, A. Garbuz, E. Grumeza Î N C H E I E R E 18 octombrie 2017 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, judecătorul Iuliana Oprea Judecătorii Ion Druță Tamara Chișca-Doneva examinând admisibilitatea recursului declarat de către Botnari Sergiu și Botnari Dumitru, reprezentanți de avocatul Ivașciuc Antonina, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Andreev Eugenia împotriva lui Botnari Sergiu și Botnari Dumitru cu privire la încasarea rentei, împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 23 mai 2017, prin care a fost admis apelul declarat de Andreev Eugenia, reprezentată de avocatul Verejanu Igor, casată hotărârea Judecătoriei Edineț din 17 august 2016 și emisă o nouă hotărâre de admitere a acțiunii, c o n s t a t ă : La data de 18 ianuarie 2016 Andreev Eugenia a depus o cerere de chemare în judecată împotriva lui Botnari Dumitru cu privire la încasarea rentei.

În motivarea acțiunii a indicat că prin hotărârea Judecătoriei Edineț din 28 octombrie 2013 a fost respinsă cererea de chemare în judecată înaintată de către Andreev Eugenia împotriva lui Botnari Dumitru cu privire la înlăturarea obstacolelor, și anume acțiunea cu privire la revendicarea din posesia ilegală a ultimului a porțiunii de teren cu suprafața de 44,39 m.p. ce-i aparține în proprietate, cu obligarea să demoleze construcțiile construite pe sectorul de teren respectiv și să fie construite la distanța de cel puțin un metru de la hotar. Comunică că prin încheierea Curții de Apel Bălți din 23 ianuarie 2014 a fost dispusă prezentarea unei concluzii de către OCT Edineț privind corespunderea hotarelor în natură cu suprafața reală.

Iar, prin actul OCT Edineț de constatare în teren din 25 martie 2014 la inspectarea bunului imobil s-a constatat, că nu corespunde planul cadastral cu amplasarea reală a terenului din cauza că pârâtul, prin construcțiile sale, a depășit hotarul și a ocupat 27 m.p. din terenul cu nr. cadastral 41012030165 ce-i aparține cu drept de proprietate. 1 Invocă că potrivit pct. 3 a actului sus indicat, terenul pârâtului s-a mărit cu 27 m.p. (terenul cu nr. cadastral 41012030164 înregistrat la OCT Edineț are suprafața de 0,0830 ha, iar după măsurările efectuate suprafața de facto este de 0,0857 ha). Conform deciziei Curții de Apel Bălți din 15 mai 2014 s-a constatat că pârâtul din 22 martie 2005 deține în posesie bunul imobil în litigiu și de atunci au fost incluse în pașaportul tehnic anexele care depășesc hotarele dintre ei.

Insistă că pârâtul nu dorește benevol să elibereze terenul ocupat abuziv, fapt ce îi creează incomodități și o lipsește de dreptul de a poseda și a folosi 27 m.p. din teren. Menționează că potrivit raportului de evaluare și stabilire a prețului de arendă nr.249/JUD din 22 octombrie 2015 s-a stabilit că prețul de arendă a unui m.p. este de 1,51 lei lunar. Consideră că pârâtul urmează să achite pentru folosirea nejustificată a 27 m.p. din proprietatea Eugeniei Andreev, suma de 40,77 lei lunar, iar pentru perioada 22 martie 2015 – 22 decembrie 2015 în total suma de 5 259,33 lei. Relevă că prin pretenția nr.44/15 din 16 februarie 2015, primită de pârât la data de 21 decembrie 2015, a solicitat ca în termen de 10 zile de la recepționare să- i achite suma despăgubirii, însă nu a primit nici un răspuns.

Solicită reclamanta încasarea de la Botnari Dumitru în beneficiul său a despăgubirii în sumă de 5 259,33 lei, a rentei în sumă de 489,24 lei și a cheltuielilor de judecată. Prin încheierea Judecătoriei Edineț din 3 februarie 2016 a fost admisă cererea depusă de Botnari Sergiu și acesta a fost atras în prezenta cauză civilă în calitate de copârât. La data de 10 februarie 2016, reclamanta a depus o cerere de concretizare a pretențiilor prin care a solicitat încasarea de la Botnari Dumitru în beneficiul său a despăgubirii în sumă de 5 190 lei, încasarea de la Botnari Sergiu în beneficiul său a despăgubirii în sumă de 149,10 lei și încasarea cu anticipație, anual, începând cu 22 februarie 2016 din contul lui Botnari Sergiu în beneficiul Eugeniei Andreev a rentei în sumă de 489,24 lei pentru folosirea a 27 m.p.

din terenul ce îi aparține cu drept de proprietate ultimei până la eliberarea lui și a cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea Judecătoriei Edineț din 17 august 2016 a fost respinsă acțiunea integral, ca fiind neîntemeiată. Totodată, a fost încasat din contul Eugeniei Andreev în beneficiul lui Botnari Dumitru cheltuieli de judecată în sumă de 5 531,4 lei și în beneficiul lui Botnari Sergiu cheltuieli de judecată în sumă de 3 000 lei. Prin decizia Curții de Apel Bălți din 23 mai 2017 a fost admis apelul declarat de Andreev Eugenia, reprezentată de avocatul Verejanu Igor, casată hotărârea Judecătoriei Edineț din 17 august 2016 și emisă o nouă hotărâre prin care acțiunea a fost admisă, fiind încasat din contul lui Botnari Dumitru în beneficiul Eugeniei Andreev despăgubiri în sumă de 5 190 lei și din contul lui Botnari Sergiu în beneficiul Eugeniei Andreev despăgubiri în sumă de 149,10 lei.

la fel a fost încasat anual, cu anticipație, începând cu 22 martie 2016 din contul lui Botnari Sergiu în beneficiul Eugeniei Andreev renta în sumă de 489,24 lei pentru folosirea a 27 m. p. 2 din terenul ce-i aparține ultimei, până la eliberarea terenului și din contul lui Botnari Dumitru și Botnari Sergiu în beneficiul Eugeniei Andreev cheltuielile de judecată în sumă de 7 300 lei. La data de 7 august 2017 Botnari Sergiu și Botnari Dumitru, reprezentanți de avocatul Ivașciuc Antonina au declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Băți din 23 mai 2017 , solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel cu menținerea hotărârii primei instanțe. În motivarea recursului au indicat că Andreev Eugenia s-a adresat anterior în instanța de judecată cu acțiune către Botnari Dumitru privind înlăturarea obstacolelor, și anume cu privire la revendicarea din posesia ilegală a ultimului porțiunea de teren cu suprafața de 44,39 m.p.

ce-i aparține în proprietate, cu obligarea să demoleze construcțiile construite pe sectorul de teren respectiv și să fie construite la distanța de cel puțin un metru de la hotar. Invocă că prin hotărârea Judecătoriei Edineț din 28 octombrie 2013 a fost respinsă acțiunea, iar prin decizia Curții de Apel Bălți din 15 mai 2014, menținută prin decizia Curții Supreme de Justiție din 12 noiembrie 2014, a fost admis apelul declarat de către Andreev Eugenia, a fost casată hotărârea instanței de fond și emisă o nouă hotărâre de respingere a acțiunii. Insistă că atât în instanța de fond, cât și în cea de apel s-a stabilit cu certitudine că Botnari Dumitru și Botnari Sergiu nu au construit careva construcții în vecinătate cu imobilul ce aparține cu drept de proprietate reclamantei Andreev Eugenia.

Astfel, menționează că instanța de apel nu a ținut cont de motivarea și temeinicia poziției OCT Edineț, expusă în Actul de constatare în teren la inspectarea bunului imobil din 25 martie 2014, prin care s-a stabilit că reclamanta Andreev Eugenia la moment deține de facto o suprafață de teren mai mare decât cea înregistrată la organele cadastrale. Susțin că instanța de apel la emiterea deciziei din 23 mai 2017 a admis ca probă Raportul tehnic privind efectuarea de lucrări cadastrale de verificare din 9 martie 2017, efectuat de către specialistul SRL ,,Marinelly-Primʼʼ. Însă, la raportul tehnic a fost anexată copia neautentificată a autorizației pentru funcționarea unității comerciale respective nr. 127 din 17 martie 2017, eliberată de către primarul orașului Telenești.

Mai comunică, că raportul tehnic prezentat instanței de apel nu a fost întocmit la data de 9 martie 2017, la data deplasării în or. Edineț, când au fost efectuate măsurile tehnice. Totodată reiterează că la efectuarea măsurărilor de către specialistul SRL ,,Marinelly-Primʼʼ nu au fost luate în considerație și obiecțiile aduse de pârâtul Botnari Sergiu, precum și a reprezentantului pârâtului, avocatul Ivașciuc Antonina, precum că au fost făcute măsurările sectoarelor terenurilor ce aparțin cu drept de proprietate reclamantei și pârâtului. În conformitate cu art. 434 CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

3 Completul denotă că Curtea de Apel Bălți a expediat în adresa participanților la proces copia deciziei integrale la data de 21 iunie 2017, fapt confirmat prin scrisoarea de însoțire nr. 13033 (f. d. 31, vol. II), și a fost recepționată de către recurenții Botnari Sergiu și Botnari Dumitru la data de 23 iunie 2017, fapt confirmat prin avizele de recepție anexate (f. d. 32, 35, vol. II), din care considerente recursul declarat la data de 7 august 2017 se consideră a fi depus în termen. La data de 1 septembrie 2017, în adresa intimatei Andreev Eugenia a fost expediată copia recursului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței. Prin referința depusă la 18 septembrie 2017 Andreev Eugenia a solicitat a declara inadmisibil recursul depus de către Botnari Sergiu și Botnari Dumitru, reprezentanți de avocatul Ivașciuc Antonina.

Examinând temeiurile recursului declarat de către Botnari Sergiu și Botnari Dumitru, reprezentanți de avocatul Ivașciuc Antonina în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil. În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Botnari Sergiu și Botnari Dumitru, reprezentanți de avocatul Ivașciuc Antonina nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă. Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul recurenților cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

4 În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432. alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă. În această ordine de idei, completul Colegiului precizează că, în contextul normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă, din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudența sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995). În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera inadmisibil recursul declarat de către Botnari Sergiu și Botnari Dumitru, reprezentanți de avocatul Ivașciuc Antonina.

În conformitate cu art. art. 270, 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e: Recursul declarat de către Botnari Sergiu și Botnari Dumitru, reprezentanți de avocatul Ivașciuc Antonina se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Iuliana Oprea Judecătorii Ion Druță Tamara Chișca-Doneva 5

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2018-05-23
0,98
2rh-127/18 — incasarea rentei
dosarul nr. 2rh-127/18 prima instanță: Judecătoria Edineț Judecător: G. Bîrsan instanţa de apel: Curtea de Apel Bălți Judecători: S. Procopciuc, A. Garbuz, E. Grumeza instanța de recurs: Curtea Supremă de Justiție Judecători: I. Oprea, I. D
CSJ 2019-02-27
0,96
2ra-314/19 — cu privire la încasarea cheltuielilor de judecată
Dosarul nr. 2ra-314/19 Prima instanţă: Judecătoria Edineţ sediul Central (jud. E. Pşeniţa) Instanţa de apel: Curtea de Apel Bălţi (jud. A. Albu, A. Toderaş, E. Bejenaru) ÎNCHEIERE 27 februarie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi
CSJ 2022-07-13
0,96
2ra-376/22 — stabilirea hotarului dintre sectoarele de teren
construcții cu nr. cadastral xxxx, suprafața de 0,096 ha, amplasat în xxxx (f.d. 34, vol. I). De aici rezultă că, terenurile menționate a cărui hotar se solicită a fi stabilit ce aparțin cu drept de proprietate lui Sergiu Botnari și Eugenie
CSJ 2017-12-06
0,94
2ra-1310/17 — inlaturarea obsatcolelor in folosirea terenului
Dosarul nr. 2ra-1310/17 Prima instanță: Judecătoria Sîngerei (jud. I. Malcoci) Instanța de apel: Curtea de Apel Bălţi (jud. Iu. Grosu, A. Corcenco, A. Ciobanu) DECIZIE 06 decembrie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contenci
CSJ 2025-02-19
0,94
2ra-1238/23 — încasarea cheltuielilor de judecată suportate în proces civil anterior
pus cerere de chemare în judecată împotriva lui Sergiu Botnari cu privire la încasarea cheltuielilor de judecată suportate în proces civil anterior (f. d. 1-4). 2. În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta Eugenia Andreev, rep
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă