CASE OF BASU v. GERMANY - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CASE OF BASU v. GERMANY - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2022)

Tradus și revizuit de IER (http://ier.gov.ro/)

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECȚIA A TREIA

CAUZA BASU ÎMPOTRIVA GERMANIEI

(Cererea nr. 215/19)

HOTĂRÂRE

Art. 14 (+ art. 8) • Discriminare • Viață privată • Lipsa unei

anchete

independente efective privind acuzațiile întemeiate de profilare rasială de

către poliție în timpul efectuării unui control de identitate într

-

un tren •

Atingerea pragului de gravitate necesar pentru ca acest control să intre în sfer

a

de aplicare a

art. 8 • Obligația de a desfășura o anchetă pentru a proteja

împotriva stigmatizării persoanele în cauză și pentru a preveni răspândirea

atitudinilor xenofobe

STRASBOURG

18 octombrie 2022

DEFINIT

IVĂ

18 ianuarie 2023

Hotărârea a rămas definitivă în condițiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție.

Poate suferi modificări de formă.

HOTĂRÂREA BASU

ÎMPOTRIVA GERMANIEI

În cauza Basu împotriva Germaniei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a treia), reunită într

-o

cameră compusă din:

Georges Ravarani,

președinte

,

Georgios A. Serghides,

María Elósegui,

Darian Pavli

,

Anja Seibert-Fohr

,

Andreas Zünd

,

Frédéric Krenc

, judecători,

și Milan Blaško,

grefier de secție,

Având în vedere:

cererea (nr. 215/19) îndreptată împotriva Republicii Federale Germania,

prin care un resortisant al acestui stat, domnul Biplab Basu („reclamantul”),

a sesizat Curtea la 19 decembrie 2018, în temeiul art.

34 din Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”);

decizia de a comunica cererea Guvernului Germaniei („Guvernul”);

observațiile părților;

După ce a

deliberat în camera de consiliu, la 20 septembrie 2022,

Pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată

:

INTRODUCE

RE

1.

Cererea are ca obiect controlul identității reclamantului

realizat de

poliție într

-un tren. Reclamantu

l a susținut că a fost supus controlului de

identitate din cauza pielii sale închise la culoare și, prin urmare, în mod

discriminatoriu și că autoritățile nu au efectuat o anchetă suficientă cu privire

la susținerile sale de profilare rasială. Cauza ridică o problemă în temeiul art

.

14 coroborat cu art. 8 și în temeiul art. 13 din Convenție.

ÎN FAPT

l

s-

a născut în 1955 și locuiește în Berlin. A fost reprezentat

de doamna M.J. Burkhardt, avocat în Berlin.

3.

Guvernul a fost reprezentat de unul dintre agenții săi, domnul

H.-J.

Behrens, din cadrul Ministerului Federal al Justiției și Protecției

Consumatorilor.

4.

Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după

cum urmează.

5.

La 26 iulie 2012, doi ofițeri de poliție au efectuat un control al

identității reclamantului, resortisant german de origine indiană, și a fiicei sale,

într-un tren care tocmai trecuse fron

tiera din Republica Cehă în Germania

.

6.

La 19 iulie 2013, reclamantul a introdus o acțiune în fața Tribunalului

Administrativ din Dresda pentru a reclama nelegalitatea controlului

1

HOTĂRÂREA BASU ÎMPOTRIVA GERMANIEI

identității. Acesta a susținut că secțiunea 23 (1)(3) din Legea privind poliția

federală (

Bundespolizeigesetz

; infra, pc

t. 10)

nu constituie un temei juridic

valid pentru ingerința în exercitarea dreptului său la autodeterminare

informațională, întrucât nu a existat un motiv valid pentru a fi supus

controlului identității. Dintre persoanele prezente în diferite compartiment

e

ale vagonului de tren, cei doi ofițeri de poliție au verificat doar actele

d

e

identitate ale reclamantului și pe cele ale fiicei sale. Atunci când acesta a

întrebat despre motivele controlului identității, unul dintre polițiști i

-a

explicat că efectuau un control aleatoriu. Ulterior, polițistul a adăugat că în

acel tren se făcea frecvent contrabandă cu țigări, dar a confirmat că nu exist

a

nicio suspiciune specifică cu privire la reclamant în această privință.

Reclamantul a susținut însă că el și fiica sa fuseseră controlați pentru că e

rau

singurele persoane cu pielea închisă la c

uloare, iar acest fapt a fost

discriminatoriu. Statul pârât a considerat că

,

în temeiul secțiunii 23 (1)(3) din

Legea privind p

oliția federală, controlul identității

a fost legal

și a argumentat

că reclamantul și fiica sa nu au fost singurele persoane din tren a căror

identitate a fost controlată de poliție

.

20 mai 2015, Tribunalul Administrativ din Dresda, în urma audierii

reclamantului (dar nu și a fiicei acestuia sau a ofițerului de poliție care a

efectuat controlul și care au fost prezenți ca martori), a respins acțiunea ca

inadmisibilă. Tribunalul a constatat că reclamantul nu avea un interes legitim

pentru obținerea unei hotărâri privind legalitatea controlului de identitate în

temeiul secțiunii 23 (1)(3) din Legea privind poliția federală, după ce actul în

cauză a luat sfârșit.

17 noiembrie 2015, achiesând la motivarea Tribunalului

Administrativ, Tribunalul Administrativ Superior al Landului Saxonia a

respins cererea reclamantului de autorizare a introducerii unui

recurs. Instanț

a

a confirmat că reclamantul nu avea interesul legitim necesar pentru a obține

constatarea nelegalității actului în cauză după ce acesta a luat sfârșit.

Controlul identității, fără ca datele să fie stocate, a constituit doar o ingerinț

ă

minoră în exercitarea dreptului reclamantului la autodeterminare

informațională. De asemenea, reclamantul nu a avut nici un interes în ceea ce

privește reabilitarea. Un astfel de control, în special în apropierea frontierelor,

nu era ne

obișnuit sau stigmatizant. Controlul a durat doar câteva minute și a

fost efectuat de poliție într

-

un mod obiectiv. Explicațiile pe care poliția,

potrivit reclamantului, le-

a oferit pentru acest control, nu au evidențiat nici

ele vreo practică discriminatorie. Nu a rezultat nici măcar că actul ar fi fost

observat de altcineva decât de fiica reclamantului. Nu au existat nici

consecințe de durată, întrucât reclamantul, care declarase că a încetat să mai

călătorească cu trenul după incident, a început să călătorească iar cu trenul.

Reclamantul

– care a susținut că numeroase acțiuni similare din ultimii ani au

arătat că cetățenii germani cu pielea închisă la culoare sunt supuși mai des

unor controale de către poliție decât cetățenii cu pielea albă – nu și

-a justificat

nici acuzația potrivit căreia risca să fie supus din nou unui control al iden

tității

2

HOTĂRÂREA BASU

ÎMPOTRIVA GERMANIEI

în circumstanțe similare. Întrucât acțiunea a fost inadmisibilă din cauza lipsei

unui interes legitim pentru obținerea unei decizii cu privire la legalitatea

contro

lului de identitate, nu a fost necesar ca instanța să decidă dacă

reclamantul a fost tratat în mod discriminatoriu prin acest control.

9.

La 19 iunie 2018, Curtea Constituțională Federală a refuzat să

examineze o plângere constituțională formulată de reclamant (dosar nr. 1

BvR 3196/15), în care reclamantul invoca o încălcare a dreptului său la o

protecție jurisdicțională efectivă, coroborat cu dreptul la autodeterminare

informațională, cu dreptul său la libera circulație și cu interdicția de

discriminare.

CADRUL JURIDIC ȘI PR

ACTICA RELEVANTE

I. CADRUL

JURIDIC INTERN

10.

Secțiunea 23 a Legii privind poliția federală, în măsura în care este

relevantă, este redactat după cum urmează:

„Stabilirea identității...

(1)

Poliția federală poate stabili identitatea unei persoane

[...]

3)

în zona de frontieră, până la treizeci de kilometri după frontieră, pentru a preveni

sau a opri intrarea ilegală pe teritoriul federal sau pentru prevenirea infracțiunilor

menționate în secțiunea...”

[...]

(3) Poliția federală poate lua măsurile necesare pentru a stabili identitatea unei

persoane. În special, aceasta poate opri persoana în cauză, îi poate pune întrebări despre

datele personale și poate solicita ca persoana în cauză să

prezinte documente de

identitate în scopul verificării identității [...]

.

”

II.

CADRUL JURIDIC

ȘI PR

ACTICA RELEVANTE

A.

Comitetul Organizației Națiunilor Unite pentru Drepturile Omul

ui

ONU pentru Drepturile Omului a analizat pretinsa

discriminare ca urmare a unui control al identității, în Avizul său din 27 iulie

2009 privind Comunicarea nr. 1493/2006 depusă de Rosalind Williams

Lecraft împotriva Spaniei (CCPR/C/96/D/1493/2006). Constatând

o

încălcare a interdicției discriminării în temeiul art. 26 coroborat cu art. 2 alin.

(3) din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice în

circumstanțele speței, Comitetul a precizat următoarele

:

„7.2 Comitetul trebuie să decidă dacă faptul de a fi supus unui control al identității

de

către poliție înseamnă că autorul a suferit o discriminare rasială. Comitetul consideră

că controalele de identitate efectuate în scopuri de siguranță publică ori de prevenire a

criminalității în general, sau pentru a controla imigrația ilegală, servesc unui scop

3

HOTĂRÂREA BASU ÎMPOTRIVA GERMANIEI

legitim. Cu toate acestea, atunci când autoritățile efectuează astfel de controale,

caracteristicile fizice sau etnice ale persoanelor supuse acestora nu ar trebui considerate

în sine ca fiind un indiciu al unei event

uale prezențe ilegale a acestora în țară. De

asemenea, controalele nu ar trebui să fie efectuate astfel încât să vizeze doar persoanele

cu anumite caracteristici fizice sau etnice. A acționa altfel nu numai că ar afecta negativ

demnitatea persoanelor în ca

uză, dar ar contribui, de asemenea, la răspândirea unor

atitudini xenofobe în rândul publicului larg și ar fi contrară unei politici eficiente de

combatere a discriminării rasiale.

[...]

7.4 În speță, din dosar reiese că respectivul control de identitate a fost de natură

generală. Autoarea susține că nici o altă persoană din imediata sa apropiere nu a fost

supusă controlului identității și că ofițerul de poliție care a oprit

-

o și a interogat

-o s-a

referit la caracteristicile sale fizice pentru a explica de

ce numai acesteia și nimănui

altcuiva din apropiere,

i s-

a cerut să prezinte actele de identitate. Aceste afirma

ții nu au

fost infirmate de către organele administrative și judiciare în fața cărora autoarea și

-a

prezentat cauza sau în cadrul procedurilor d

in fața Comitetului. În aceste condiții,

Comitetul nu poate decât să concluzioneze că autoarea a fost aleasă pentru respectivul

control de identitate exclusiv pe baza caracteristicilor sale rasiale și că aceste

caracteristici au reprezentat factorul decisiv pentru suspectarea acesteia de

comportament ilicit. În plus, Comitetul reamintește jurisprudența sa conform căreia nu

orice diferențiere de tratament va constitui discriminare, dacă criteriile pentru o astfel

de diferențiere sunt rezonabile și obiective și dacă scopul urmărit este atingerea unui

obiectiv legitim în conformitate cu Pactul. În speță, Comitetul consideră că nu au fost

întrunite criteriile privind caracterul rezonabil și obiectivitatea [...]

.

”

B.

Comisia Europeană împotriva Rasismului și a Intoleranței

12.

Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI) a

Consiliului Europei a adoptat Recomandarea de politică generală nr. 11

privind combaterea rasismului și discriminării rasiale în activitățile poliției la

29 iunie 2007 [CRI (2007) 39]. Aceasta definește profilarea rasială după cum

urmează:

„(1) [...]

În sensul prezentei Recomandări, profilarea rasială însea

mnă:

Utilizarea de către poliție, fără nicio justificare obiectivă și rezonabilă, a uno

r criterii

precum rasă, culoare, limbă, religie, naționalitate sau origine națională sau etnică în

activități de control, supraveghere sau investiga

re;”

13.

ECRI recomandă guvernelor statelor membre,

inter alia

:

„9. Să

asigure investigații eficiente cu privire la presupusele cazuri de discriminare

rasială sau de conduită necorespunzătoare a poliției din motive rasiale și să se asigure,

după caz, că autorii acestor acte sunt pedepsiți în mod ade

cvat;

10.

Să prevadă existența unui organism, independent de poliție și de organe

le de

urmărire penală, care să fie însărcinat cu investigarea presupuselor cazuri de

discriminare rasială și de conduită necorespunzătoare a poliției din motive rasia

le;...”

14.

Expunerea de motive a Recomandării, în ceea ce privește pct. 1 al

Recomandării, prevede, în măsura în care este relevantă:

4

HOTĂRÂREA BASU

ÎMPOTRIVA GERMANIEI

„34. iii) [...] Cercetările au arătat că profilarea rasială are efecte negative

considerabile. Profilarea rasia

lă generează un sentiment de umilință și nedreptate în

rândul anumitor grupuri de persoane și duce la stigmatizarea și alienarea acestora,

precum și la deteriorarea relațiilor dintre aceste grupuri și poliție, din cauza pierderii

încrederii în aceasta

din

urmă...

.”

15.

Pct. 11 din Recomandarea ECRI de politică generală nr. 7 privind

legislația națională pentru combaterea rasismului și a discriminării rasiale,

adoptată la 13 decembrie 2002, în versiunea aplicabilă la m

omentul respectiv,

are următorul cuprins:

„Pentru cazurile în care persoana care se consideră victima unui act discrim

inatoriu a

stabilit, în fața unei instanțe sau a oricărei alte autorități competente, fapte care permit

să se presupună că a avut loc o discriminare directă sau indirectă, legea trebuie să

prevadă că îi revine pârâtului să probeze că nu a avut loc nici o discrimina

re.”

III. DREPTUL UNIUNII EUROPENE

2000 de punere în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane,

fără deosebire de rasă sau origine etnică, în măsura în care este relevantă,

prevede

:

Considerentul 21

„În situația unui caz aparent de discriminare, normele

privind sarcina probei trebuie

adaptate și, pentru ca principiul tratamentului egal să fie aplicat în mod eficient, sarcina

probei trebuie să revină pârâtului, dacă se face dovada unei asemenea discri

minări.”

Art. 8

Sarcina probei

„(1) Statele membre iau măsurile care sunt necesare, în conformitate cu siste

mele lor

judiciare, pentru ca, atunci când o persoană care se consideră nedreptățită prin

nerespectarea principiului egalității de tratament prezintă, în fața unei autorități sau a

altei instanțe judecătorești competente, fapte pe baza cărora se poate prezuma c

ă a avut

loc o discriminare directă sau indirectă, pârâtul să fie obligat să dovedească faptul că

nu a avut loc o încălcare a principiului egalității de tra

tament.

(...)

”

ÎN DREPT

I. CU

PRIVIRE LA

PRETINSA ÎNCĂLCARE A

ART. 14 COROBORAT

CU ART. 8 DIN CONVEN

Ț

IE

l

s-

a plâns că a fost supus unui control de identitate doar

din cauza culorii pielii sale și că instanțele interne au refuzat să investigheze

această încălcare a interdicției de discriminare. Acesta a făcut trimitere la art.

14 din Convenție, care prevede:

5

HOTĂRÂREA BASU ÎMPOTRIVA GERMANIEI

„Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta Convenție trebuie să

fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă,

religie,

opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o

minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situaț

ie.”

18.

Curtea, având competența de a decide cu privire la încadrarea juridică

a faptelor unei plângeri prin examinarea acesteia în temeiul unor articole ale

Convenției care sunt diferite de cele invocate de reclamant [a se vedea

Radomilja și alții împotriva Croației

(MC), nr. 37685/10 și 22768/12,

pct

.

126, 20 martie 2018]

, consideră că plângerea reclamantului trebuie examinată

în temeiul art. 14 coroborat cu art. 8 din Convenție. Acest articol din urmă

prevede următoarele:

„1. Orice

persoană are dreptul la respectarea vieții sale privat

e [...]

2.

Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât

în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care,

într-

o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța

publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale,

protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților a

ltora.”

A. Cu

privire la admisibilitat

e

1.

Argumentele părților

uvernul a susținut că un simplu control de identitate nu intră în sfera

de aplicare a dreptului la respectarea vieții private în temeiul art. 8, care, prin

urmare, este inaplicabil. Acesta a argumentat că nu există indicii potrivit

cărora reclamantul ar fi fost victima vreunei profilări rasiale în momentul în

care poliția a efectuat controlul identității.

20.

Reclamantul a susținut că a fost supus unui control de identitate

exclusiv din cauza culorii închise a pielii sale. Acest tratament

discriminatoriu ar fi constituit o încălcare gravă a drepturilor sale. Pentru a

evita o stigmatizare similară, el a încetat să mai călătorească cu trenul timp

de câteva luni.

2.

Motivarea Curții

21.

Curtea reiterează faptul că art. 8 protejează dreptul la identitate și la

dezvoltare personală, precum și dreptul de a stabili relații cu alte persoane și

cu lumea înconjurătoare. Există, prin urmare, o zonă de interacțiune a unei

persoane cu alte persoane, chiar și într

-un context public, care poate intra în

domeniul de aplicare al „vieții private” [a se vedea,

inter alia

,

Gillan și

Quinton împotriva Regatului Unit

, nr. 4158/05, pct. 61, CEDO 2010

(extrase)].

22.

În ceea ce privește problema dacă un control al identității efectuat de

poliție intră în sfera de aplicare a vieții private a persoanei care este supusă

controlului respectiv, fosta Comisie a considerat că obligația de a avea asupra

sa o carte de identitate și de a o prezenta poliției ori de câte ori se solicită

6

HOTĂRÂREA BASU

ÎMPOTRIVA GERMANIEI

acest lucru nu constituie în sine, în absența unor circumstanțe speciale, o

ingerință în viața privată a unei persoane (a se vedea

Reyntjens împotriva

Belgiei

, nr. 16810/90, decizia Comisiei din 9 septembrie 1992, Decizii și

rapo

arte 73, p. 152). Curtea a constatat că folosirea puterilor coercitive

conferite de lege pentru a obliga o persoană să se supună unui control al

identității și unei percheziții amănunțite a persoanei sale, a hainelor și a

bunurilor personale constituie o i

ngerință în exercitarea dreptului la

respectarea vieții private (a se vedea

Gillan și Quinton

, citată anterior, pct.

63, și

Vig împotriva Ungariei

, nr. 59648/13, pct. 49, 14 ianuarie 2021).

Caracterul public al percheziției poate, în anumite cazuri, amplif

ica gravitatea

ingerinței din cauza unui element de umilință și de jenă (a se vedea

Gillan și

Quinton

, citată anterior, pct. 63).

23.

În anumite contexte, Curtea a considerat necesar să se examineze în

mod specific d

acă efectele actului în cauză au atins un prag de gravitate – și

anume dacă a avut efecte negative serioase asupra vieții private a persoanei –

pentru ca art. 8 să fie aplicabil [a se vedea, în special,

Denisov împotriva

Ucrainei

(MC), nr. 76639/11, pct. 110-13, 25 septembrie 2018]. Curtea a

statuat, de exemplu, că pentru ca art. 8 să fie aplicabil, atacul asupra reputației

unei persoane trebuie să atingă un anumit nivel de gravitate și să fie realizat

într-

o manieră care să aducă atingere exercitării perso

nale a dreptului la

respectarea vieții sale private [a se vedea,

inter alia

,

Bédat împotriva Elveție

i

(MC), nr. 56925/08, pct. 72, 29 martie 2016, și

Denisov

, citată anterior, pct.

112, cu trimiteri suplimentare). În astfel de împrejurări, Curtea a considerat

că îi revine reclamantului sarcina de a aduce dovezi convingătoare care să

demonstreze că a fost atins pragul de gravitate. Reclamanții trebuiau să

ident

ifice și să explice repercusiunile concrete asupra vieții lor private,

precum și natura și amploarea suferinței lor, și să justifice aceste afirmații în

mod corespunzător (a se vedea

Denisov

, citată anterior, pct. 114).

24.

Curtea reiterează, de asemenea, faptul că discriminarea rasială este un

tip de discriminare deosebit de grav și, având în vedere consecințele sale

periculoase, necesită o vigilență specială și o reacție fermă din partea

autorităților [a se vedea, î

n contextul art. 14,

Timishev împotriva Rusiei

, nr.

55762/00 și 55974/00, pct. 56, CEDO 2005

-

XII și

Sejdić și Finci împotriva

Bosniei și Herțegovinei

(MC), nr.

27996/06 și 34836/06, pct. 43, CEDO

2009].

vedere aceste principii, Curtea consideră că nu orice

verificare a identității unei persoane aparținând unei minorități etnice atinge

pragul de gravitate necesar pentru a intra în sfera dreptului la respectarea

vieții private a acelei persoanei. Acest pra

g este atins numai în cazul în care

persoana poate susține în mod întemeiat că a fost vizată din cauza unor

caracteristici fizice sau etnice specifice. O astfel de pretenție întemeiată poate

exista în special în cazul în care persoana vizată a invocat că d

oar ea (sau

persoane cu aceleași caracteristici) a fost singura supusă (au fost singurele

persoane supuse) unui control și în cazul în care nu au existat alte motive

7

HOTĂRÂREA BASU ÎMPOTRIVA GERMANIEI

aparente pentru control sau în cazul în care orice explicație a agenților care

efectuează controlul dezvăluie motive fizice sau etnice specifice pentru aces

t

control. În această privință, Curtea observă de asemenea că natura publică a

controlului poate avea efecte asupra reputației unei persoane (

supra

, pc

t. 23)

ș

i asupra respectului de sine.

26.

Curtea observă că reclamantul a fost supus unui control al identității

efectuat în public de către poliție

, într-un tren. În opinia reclamantului, acest

control a fost efectuat doar din cauza culorii închise a pielii sale și, prin

urmare, din motive rasiale. Reclamantul a susținut această acuzație prin

observația că, dintre persoanele prezente în diferite comp

artimente ale

vagonului de tren, el și fiica sa erau singurele persoane cu pielea închisă la

culoare și singurele persoane care au fost supuse controlului. În plus,

explicațiile date de ofițerul de poliție care a efectuat controlul nu au dezvăluit

niciun alt motiv obiectiv pentru care reclamantul ar fi fost vizat. Prin urmare,

Curtea nu poate fi de acord cu argumentul Guvernului potrivit căruia, în

aceste circumstanțe, reclamantul nu ar fi fost vizat din cauza caracteristicilor

fizice sau etnice specifice.

Reclamantul a susținut de asemenea că verificarea

identității în acele condiții a avut efecte negative grave asupra vieții sale

private, deoarece s-

a simțit atât de stigmatizat și umilit încât a încetat să mai

călătorească cu trenul timp de câteva luni.

27.

Curtea consideră că reclamantul și

-a justificat argumentul potrivit

căruia controlul de identitate efectuat de poliție în aceste circumstanțe

speciale a avut consecințe destul de grave asupra dreptului său la respe

ctarea

vieții sale private. Prin urmare, controlul identității vizat intră în sfera de

aplicare a art. 8. În consecință, se aplică articolul 14.

28.

Curtea constată, în continuare, că plângerea nu este nici vădit

nefondată, nici inadmisibilă pentru alte motive enumerate la art. 35 din

Convenție. Prin urmare, trebuie să fie declarată admisibilă.

B. Cu

privire la fon

d

1.

Argumentele părților

29.

Potrivit reclamantului, faptul că a fost supus unui c

ontrol efectuat de

poliție exclusiv din cauza culorii pielii sale constituie o încălcare a art. 14.

Reclamantul a argumentat că el și fiica sa erau singurii pasageri cu pielea

închisă la culoare și singurele persoane a căror identitate fusese controlată

în

tren. Ofițerii de poliție au explicat că efectuează un control aleatoriu, fără a

putea explica criteriile de alegere a persoanelor supuse controlului. În pof

ida

faptului că reclamantul și

-

a întemeiat acuzația potrivit căreia controlul

identității constituia o discriminare și, prin urmare, o gravă încălcare a

drepturilor sale, instanțele naționale nu au examinat plângerea sa pe fond și

au refuzat să stabilească faptele relevante, în special prin audierea

în calitate

de martori a

fiicei sale și a celor doi ofițeri de poliție care au efectuat

controlul.

8

HOTĂRÂREA BASU

ÎMPOTRIVA GERMANIEI

30.

Guvernul a admis că, presupunând că ar fi existat o ingerință în

exercitarea art. 8, statul avea obligația de a efectua o anchetă privind

acuzațiile de profilare rasială, având în vedere consecințele grave asupra

persoanelor vizate și faptul că numai statul avea competența de a stabili

faptele relevante. Cu toate acestea, această sarcină a fost îndeplinită de Poliția

federală. Guvernul a susținut că Departamentul de Poliție Federală

din Pirna,

adică autoritatea polițienească superioară Departamentului de Poliție

Federală din Dresda, pentru care lucra ofițerul de poliție P. care a efectuat

controalele, a desfășurat anchete interne cu privire la acuzațiile reclamantului.

P. a declarat î

n cadrul acestor anchete că reclamantul nu fusese singura

persoană a cărei identitate a fost verificată în timpul controlului de identitate

aleatoriu efectuat de către poliție asupra mai multor pasageri aflați în tren. În

plus, după ce l

-

a audiat pe P. și după ce au investigat toate operațiunile poliție

i

din perioada ianuarie 2011-

iunie 2013, la care a participat P., precum și

cursurile de instruire pe care acesta le urmase, anchetele nu au identificat

niciun indiciu de motivație rasistă din partea lui P. Deși nu a avut loc o

examinare realizată de autorități independente, și anume instanțe

judecătorești, instanțele administrative au oferit motive suficiente pentru a

considera acțiunea reclamantului inadmisibilă din cauza lipsei unui interes

legitim.

ea Curții

31.

În ceea ce privește obligația statelor de a efectua o anchetă privind

posibilele motivații rasiste ale actului unui agent al statului în contextul unei

pretinse încălcări a art. 14 coroborat cu art. 8, Curtea observă de la bun

început că această obligație nu a fost contestată de Guvern.

32.

Curtea reiterează faptul că, în general, obligațiile de a efectua anchete

servesc la asigurarea tragerii la răspundere prin mi

jloace penale, civile,

administrative și profesionale adecvate. În acest context, este important să se

reitereze faptul că statul se bucură de o marjă de apreciere în determinarea

modului în care își organizează sistemul pentru a asigura respectarea

Conven

ț

iei (a se compara,

mutatis mutandis

,

F.O. împotriva Croației

, nr.

29555/13, pct. 91, 22 aprilie 2021). Acesta a recunoscut anterior o obligație

de a efectua o anchetă în contextul art. 8, în anumite circumstanțe, în ceea ce

privește actele unor persoane fizice. În ceea ce privește divulgarea datelor cu

caracter personal de către actori nestatali, de exemplu, a constatat că obligația

pozitivă inerentă respectării efective a vieții private în temeiul art. 8 implică

obligația de a efectua anchete efective pentru a remedia problema în măsura

în care acest lucru este posibil [a se compara

Craxi împotriva Italiei (nr. 2)

,

nr. 25337/94, pct. 74-75, 17 iulie 2003]. În plus, Curtea nu a exclus

posibilitatea ca obligația pozitivă a statului de a proteja integritatea

une

i

persoane în temeiul art. 8 să fie extinsă la probleme legate de eficacitatea unei

anchete [a se compara

Moldovan și alții împotriva României

(nr. 2),

nr.

41138/98 și 64320/01, pct.

96, CEDO 2005-

VII (extrase), și

Burlya și alții

9

HOTĂRÂREA BASU ÎMPOTRIVA GERMANIEI

împotriva Ucrainei

, nr

. 3289/10, pct. 161 și 169

-70, 6 noiembrie 2018].

Curtea constată că o obligație de a desfășura o anchetă ar trebui să fie cu atât

mai puțin exclusă în contextul art. 8 în ceea ce privește actele agenților

statului, în cazul în care reclamantul face o plân

gere întemeiată că a fost vizat

din cauza unor caracteristici fizice sau etnice specifice

.

33.

Curtea reiterează că a recunoscut că, în anumite circumstanțe,

autoritățile pot avea sarcina implicită de a efectua anche

te privind posibile

atitudini rasiste în cadrul responsabilităților care le revin în temeiul art. 14 din

Convenție. Aceasta a constatat în special în contextul unor presupuse

încălcări ale art. 14 coroborat cu art. 3, că autoritățile statului au obligația

d

e

a lua toate măsurile rezonabile pentru a identifica dacă au existat motivații

rasiste și pentru a stabili dacă ura sau prejudecățile etnice au jucat sau nu un

rol în aceste evenimente. Autoritățile trebuie să facă tot ce este rezonabil în

aceste circums

tanțe pentru a strânge și asigura probele, să exploreze toate

mijloacele practice de descoperire a adevărului și să emită decizii obiective,

imparțiale și pe deplin motivate, fără a omite faptele suspecte care ar putea

indica o violență indusă rasial (a se

vedea

B.S. împotriva Spaniei

, nr.

47159/08, pct. 58, 24 iulie 2012;

Boacă și alții împotriva României

, nr.

40355/11, pct. 105-06, 12 ianuarie 2016,

Burlya și alții

, citată anterior, pct.

128 și

Sabalić împotriva Croației

, nr. 50231/13, pct. 94 și 98, 14 i

anuarie

2021, cu trimiteri suplimentare).

Pentru ca o anchetă să fie eficientă,

instituțiile și persoanele responsabile pentru desfășurarea acesteia trebuie să

fie independente de cele vizate de anchetă. Acest lucru înseamnă nu numai

lipsa oricărei legături ierarhice sau instituționale, ci și independență practică

(a se vedea

Burlya și alții,

citată anterior, pct. 127). Responsabilitățile

autorităților, în temeiul art. 14, de a asigura respectarea fără discriminare a

unei valori fundamentale pot, de asemene

a, să intervină atunci când, în

contextul art. 8, sunt puse în discuție posibile atitudini rasiste care ar duce la

stigmatizarea persoanei în cauză.

34.

În contextul unei plângeri întemeiate de discriminare rasială,

Curtea

reafirmă de asemenea că discriminarea rasială astfel cum este interzisă de art.

14 este un tip de discriminare deosebit de grav și, având în vedere

consecințele sale periculoase, necesită din partea autorităților o vigilență

specială și o reacție viguroasă (a se vedea jurisprudența citată la punctul 22

de mai sus). Curtea face trimitere în acest context și la constatarea ECRI

potrivit căreia profilarea rasială duce în special la stigmatizarea și alienarea

persoanelor vizate (supra, pc

t. 14).

Prin urmare, ECRI a subliniat cât este de

important ca statul să asigure anchete eficiente în ceea ce privește pretinsele

cazuri de discriminare rasială din partea poliției (supra, pc

t.

13).

În plus, astfel

cum a arătat Comitetul ONU pentru Drepturile Omului, a viza exclusiv

persoane cu caracteristici fizice sau etnice specifice în cadrul controalelor de

identitate afectează negativ demnitatea persoanelor în cauză și contribuie,

de

asemenea, la răspândirea atitudinilor xenofobe (supra, pc

t.

11).

10

HOTĂRÂREA BASU

ÎMPOTRIVA GERMANIEI

35.

Având în vedere elementele de mai sus, Curtea consideră că, din

momentul în care există o plângere întemeiată potrivit căreia persoana în

cauză ar fi putut fi vizată din cauza caracteristicilor rasiale și astfel de acte, în

condițiile de prag stabilit

e

mai sus (a se vedea supra,

pc

t. 21

și urm.), intră

în

sfera de aplicare a art. 8, sarcina autorităților de a desfășura o anchetă asupra

existenței unei posibile legături între atitudini rasiste și actul unui agent al

statului trebuie considerată ca fiind implicită în cadrul responsabilităților care

le revin în temeiul art. 14 din Convenție și, de asemenea, atunci când este

examinată în coroborare cu art. 8. Acest lucru este esențial pentru ca protecția

împotriva discriminării rasiale să nu devină teoretică și iluzorie în contextul

unor acte non-violente care trebuie examinate în temeiul art. 8, pentru a

asigura protecția împotriva stigmatizării persoanelor vizate și pentru a

preveni răspândirea atitudinilor xenofobe.

36.

Pentru a stabili dacă, în speță, autoritățile statului și

-au respectat

obligația de a lua toate măsurile rezonabile pentru a identifica dacă exist

au

motive rasiste pentru controlul identității, Curtea observă că, potrivit

Guvernului, autoritatea polițienească superioară Departamentului de Poliți

e

Federală din Dresda, pentru care lucra ofițerul de poliție P. care a realizat

controlul, a efectuat o an

chetă internă asupra incidentului. Cu toate acestea,

având în vedere legăturile ierarhice și instituționale dintre autoritatea de

anchetă și agentul statului care a efectuat actul în cauză, anchetele efectuate

în această privință nu pot fi considerate inde

pendente (a se compara supra,

pc

t. 33).

37.

În ceea ce privește procedura în fața instanțelor administrative,

Curte

a

observă că aceste instanțe au refuzat să examineze pe fond plângerea

reclamantului conform căreia a fost tratat într

-

o manieră discriminatorie prin

controlul identității. În pofida unei pretenții întemeiate potrivit căreia

reclamantul ar fi fost vic

tima profilării rasiale, acestea nu au administrat

probele necesare și, în special, nu au audiat martorii prezenți în timpul

controlului de identitate (a se vedea supra, pc

t. 7

).

Aceste instanțe au respins

acțiunea reclamantului pe motive formale, considerând că reclamantul nu

avea un interes legitim

pentru obținerea unei decizii privind legalitatea

controlului identității sale care îl vizase (a se ve

d

ea supra, pc

t. 7

ș

i

8).

38.

În aceste circumstanțe, Curtea trebuie să concluzioneze că autoritățile

statului nu și

-

au respectat obligația de a lua toate măsurile rezonabile

pentr

u

a stabili, prin intermediul unui organism independent, dacă o atitudine

discriminatorie a avut sau nu un rol în controlul identității și, prin urmare, nu

au efectuat o anchetă efectivă în această privință.

Prin urmare, Curtea nu

poate să constate dacă reclamantul a fost supus controlului identității din

cauza originii sale etnice.

39.

În consecință, a existat o încălcare a art. 14 coroborat cu art. 8 din

Convenție.

11

HOTĂRÂREA BASU ÎMPOTRIVA GERMANIEI

II. CU PRIVIRE LA PRETIN

SA ÎNCĂLCARE A ART.

13 DIN

CONVENȚI

E

l

s-

a mai plâns în temeiul art. 13 din Convenție de faptul

că instanțele naționale au refuzat să se pronunțe pe fond asupra plângerii sale

cu privire la controlul identității, pe care acesta l

-a considerat discriminatoriu

și care a încălcat dreptul său la libera circulație. Art. 13 prevede:

„Orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de [prezenta] Conve

nție au

fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci

când

încălcarea s

-

ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiil

or lor

oficiale.”

în vedere concluziile sale în temeiul art. 14 coroborat cu art. 8

de mai sus, Curtea consideră că reclamantul a formulat o plângere întemeiată

pe baza acestor dispoziții ale Convenției și că, prin urmare, art. 13 din

Convenție este aplicabil. Curtea constată că plângerea reclamantului în

temeiul art. 13 nu este nici vădit nefondată, nici inadmisibilă pentru alte

motive enumera

te la art. 35 din Convenție. Prin urmare, trebuie să fie

declarată admisibilă.

42.

Curtea observă că a constatat o încălcare a art. 14 coroborat cu art. 8,

în special deoarece instanțele administrative au refuzat să examineze pe

fo

n

d

plângerea reclamantului cu privire la faptul că a fost tratat într

-

o manieră

discriminatorie prin controlul identității, ceea ce reprezintă de asemenea

esența capătului de cerere al reclamantului în temeiul art. 13. Prin urmare,

Curtea consideră că acest capăt de cerere nu ridică o problemă separată care

să fie examinată în plus față de concluziile sale în temeiul art. 14 coroborat

cu art. 8 în circumstanțele speței.

III. CU

PRIVIRE LA CELELA

LTE PRETINSE ÎNCĂLCĂ

RI ALE

CONVENȚIEI

n sfârșit, reclamantul s

-

a plâns de încălcarea dreptului său la libera

circulație în temeiul art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție, întrucât nu a

existat un temei juridic suficient pentru controlul identității.

44.

În lumina tuturor elementelor de care dispune și în măsura în care este

competentă să se pronunțe cu privire la aspectul invocat, Curtea nu constată

nicio aparentă încălcare a art. 2 la Protocolul nr. 4 care să reiasă din acest

capăt de cerere. Rezultă că acest capăt de cerere este în mod vădit nefondat și

trebuie respins în temeiul art. 35 §

3 lit. a) și § 4 din Convenție.

IV. CU PRIVIRE LA APLICAREA ART. 41 DIN CONV

ENȚIE

45.

Art. 41 din Convenție prevede:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale

și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare

12

HOTĂRÂREA BASU

ÎMPOTRIVA GERMANIEI

incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este caz

ul,

o reparație echitabilă.”

46.

Reclamantul nu a formulat nicio cerere de acordare a unei reparații

echitabile în temeiul art. 41 din Convenție. În consecință, Curtea nu acordă

nicio sumă în această privință

.

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1.

Declară

cererea admisibilă în ceea ce privește capetele de cerere

întemeiate pe art. 14 coroborat cu art. 8 din Convenție și pe art. 13 din

Convenție și inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere;

2.

Hotărăște

că a fost încălcat art. 14 coroborat cu art. 8 din Convenție.

3.

Hotărăște

că nu este necesar să examineze capătul de cerere întemeiat pe

art. 13 din Convenție.

Redactată în limba engleză și comunicată în scris la 18 octombrie 2022, în

conformitate cu art. 77 §

2 și §

3 din Regu

lamentul Curții.

Milan Blaško

Georges Ravaran

i

Grefier

Președinte

În conformitate cu art.

45 §

2 din Convenție și art.

74 § 2

din

Regulamentul Curții, la prezenta hotărâre se anexează opinia separată a

judecătorului Pavli.

G.R.

M.B.

13

HOTĂRÂREA BASU ÎMPOTRIVA GERMANIEI – OPINIE SEPARATĂ

OPINIA PARȚIAL DISIDENTĂ A JUDECĂTORULUI PAVLI

1.

Am votat în sprijinul hotărârii unanime potrivit căreia în prezenta cauză

este aplicabil art. 14 coroborat cu art. 8 din Convenție; și că a existat o

încălcare procedurală a acestei dispoziții din cauza unei anchete deficitare în

ceea ce privește acuzațiile de discriminare rasială formulate de reclamant.

Doresc, de asemenea, să recunosc caracterul inovator al acestei hotărâri,

întrucât, împreună cu hotărâre

a

Muhammad împotriva Spaniei

(nr. 34085/17

,

18 octombrie 2022, nedefinitivă), pronunțate în aceeași zi, acestea sunt

primele cauze în care Curtea a examinat acuzații de profilare rasială în cadrul

controalelor de identitate efectuate de poliție înt

r

-un spa

ț

iu public.

concluzia sumară a majorității din ultima teză a punctului 38 din hotărâre,

potrivit căreia, din cauza faptului că statul pârât nu a efectuat o anchetă

efectivă, „Curtea nu poate să constate” dacă a existat o încălcare materială a

art. 14. Întrucât hotărârea cuprinde o singură dispoziție (cea de

-a doua) cu

privire la fondul capetelor de cerere întemeiate pe art. 14, fără a preciza dacă

încălcarea constatată este de natură procedurală sau materială, nu am putut

vota în mod formal împotriva constatării efective a lipsei unei încălcări

materiale a acestei dispoziții, iar acesta este obiectul opiniei mele parțial

disidente.

A.

Discriminarea directă și inversarea sarcinii probei: princi

pii

generale

3.

Curtea a concluzionat, în cadrul analizei sale de admisibilitate, că

reclamantul a invocat, atât la nivel național, cât și în cadrul procedurii de la

Strasbourg, „o pretenție întemeiată potrivit căreia [acesta] ar fi fost vizat din

cauza unor caracteristici fizice

1

sau etnice specifice”. A ajuns la această

concluzie bazându-

se pe acuzația necontestată potrivit căreia reclamantul și

fiica sa, având pielea închisă la culoare, au fost singurele persoane supuse

controlului de identitate în part

ea de tren în care se aflau; și că ofițerul de

poliție care a efectuat controlul „nu a dezvăluit niciun alt motiv obiectiv

pentru care reclamantul ar fi fost vizat” (a se vedea pct. 26 din hotărâre).

4.

Această concluzie ridică următoarea întrebare: în prezența unei

pretenții întemeiate de discriminare

directă

pe motive rasiale sau etnice din

partea unui agent al statului, de ce majoritatea nu a transferat asupra pârâtului

sarcina de a dovedi că tratamentul diferențiat a fost, de fapt, în conformitate

cu a

rt. 14? Consider că hotărârea nu oferă un răspuns convingător la această

întrebare, prin respingerea efectivă a afirmației reclamantului potrivit căreia

1

În acest sens, consider că prin „caracteristici fizice” se înțeleg trăsături rasiale sau alte

trăsături similare ale înfățișării unei persoane; dimpotrivă, o persoană poate avea

caracteristici fizice (cum ar fi ochii albaștri sau o înălțime foarte mare) care nu dau naștere

la discriminare pe vreun motiv interzis

.

14

HOTĂRÂREA BASU ÎMPOTRIVA GERMANIEI – OPINIE SEPARATĂ

ar fi existat o încălcare materială a dispoziției anti

-

discriminare, pe lângă

încălcarea de natură procedurală. În definitiv, este un principiu esențial al

jurisprudenței noastre privind art. 14, că, de regulă, este de datoria

reclamantului să demonstreze o diferență de tratament și a Guvernului să

demonstreze că aceasta a fost justificată (a se vedea

Timishev împotriva

Rusiei

, nr.

55762/00 și 55974/00, pct. 57, 13 decembrie 2015;

D.H. și alții

împotriva Republicii Cehe

, nr. 57325/00, pct. 177, 13 noiembrie 2007 și

Di

Trizio împotriva Elveției

, nr. 7186/09, pct. 84, 2 februarie 2016). Funcția și

scopul normelor privind alocarea sarcinii probei sunt tocmai acelea de a

permite Curții să ajungă la concluzii pe fond în absența unei certitudini

complete cu privire la faptele cauzei sau la alte considerații relevante. Chiar

și Guvernul pârât a admis că „numai stat

u

l avea capacitatea de a stabili fapte

le

relevante” (a se vedea pct. 30 din hotărâre). Prin urmare, nu este necesar sau

adecvat să se considere aceste deficiențe ale anchetei la nivel național drept

un factor care ar împiedica în mod obiectiv Curtea să ajungă la concluzii cu

privire la componenta materială. Printre alte motive, acest lucru ar putea oferi

stimulente perverse pentru orice autorități naționale care ar putea să nu mai

fie înclinate să „dezvăluie adevărul” în cazul unor incidente izolate sau, mai

grav, al unor incidente sistemice de profilare rasială din partea agenților

statului. De asemenea, este aproape imposibil ca victimele profilării rasiale

să aibă succes cu o plângere privind o încălcare materială în asemenea

circumstanțe.

5.

Pe lângă propria jurisprudența, principiile privind inversarea sarcinii

probei în contextul discriminării sunt, de asemenea, bine stabilite în dreptul

european în general, inclusiv în legislația Uniunii Europene și în standardele

propriei Comisii Europene împotriva

Rasismului și Intoleranței (ECRI) a

Consiliului Europei. Aceste standarde sunt menționate la pct. 15

- 16 din

hotărâre, dar nu este clar în ce scop. Acestea enunță cerințele relevante în

termeni aproape identici: atunci când se constată „

fapte pe baza căro

ra se

poate prezuma că a avut loc o discriminare directă sau indirectă,

pârâtul să

fie obligat să dovedească faptul că nu a avut loc o încălcare a principiului

egalității de tratament” (a se vedea art. 8 din Directiva UE 2000/43/CE,

subliniere adăugată; a

se vedea, de asemenea, Recomandarea ECRI privind

politica generală nr. 7, pct. 11).

6.

Jurisprudența noastră de până acum a examinat, în cea mai mare parte,

în contextul art. 3 din Convenție, conduita agenților statului potențial motivați

de animozități rasiste sau discriminatorii, care implică, de exemplu, acte de

brutalitate polițienească (a se vedea pct. 33 din hotărâre și cauzele citate la

acest punct). Este adevărat că, în unele dintre aceste cauze, Curtea a ales să

nu transfere sarcina probei asupra

pârâților, în pofida faptului că autoritățile

naționale nu au reușit să efectueze o anchetă efectivă în privința acuzațiilor

de discriminare, pe motiv că o astfel de abordare ar însemna să ceară

G

uvernului pârât să dovedească

absența

unei anumite atitudini subiective (a

15

HOTĂRÂREA BASU ÎMPOTRIVA GERMANIEI – OPINIE SEPARATĂ

se vedea

Nachova și alții împotriva Bulgarie

i

, nr. 43577/98 și 43579/98, pct.

157, 6 iulie 2005]

.

7.

Cu toate acestea, prezenta cauză se plasează într

-un context foarte

diferit. În primul rând, spre deosebire de violența nejustificată a poliției, care

este ilegală și poate fi motivată de mulți factori diferiți, controlul identității

călătorilor din trenuri este fără îndoială o activitate legală și ar trebui să se

bazeze pe standarde solide și obiective de aplicare a legii. În al doilea rând,

este posibil ca discriminarea în acest context să nu fie determinată în mod

necesar de atitudinea

individuală și conștientă

sau de ostilitatea față de un

anumit grup rasial sau etnic a unui ofițer de poliție; aceasta poate fi, de

asemenea, rezultatul unor orientări, practici sau atitudini interne partizane

(sau cel puțin permisive) fie că sunt formalizate sau doar tolerate de către

ierarhie. Ca să mă exprim mai simplu, în acest context nu este exagerat să i

se ceară Guvernului să demonstreze pur și simplu că controlul identității a

avut o bază obiectivă și rezonabilă și nu a fost declanșat exclusiv sau în

principal

de rasa persoanei sau de apartenența la un alt grup. Din motive

similare, ar fi o sarcină nedreaptă și adesea imposibilă pentru reclamanți să li

se ceară să dovedească atitudinea discriminatorie a agentului statului. Acest

lucru le-

ar limita șansele la situații în care un ofițer de poliție ar fi, să zi

cem,

suficient de nechibzuit pentru a-

și exprima motivele discriminatorii, iar

viitorul reclamant ar fi suficient de norocos pentru a avea martori la

dispoziție. Ca atare, nu ar fi o atitudine potrivită pentru

a descuraja practicile

nocive de discriminare rasială ale agenților statului

.

8.

În sfârșit, refuzul de a transfera sarcina probei în cazurile unei pretenții

întemeiate de discriminare

directă

din partea agenților statului ar crea niște

efecte mai degrab

ă paradoxale – având în vedere că Curtea a fost adesea de

acord să facă acest lucru în situații în care solicitanții au invocat prezumția de

discriminare

indirectă

, de exemplu prin furnizarea de dovezi cu privire la o

practică aparent neutră care a produs efecte nocive disproporționate asupra

unui anumit grup de persoane [a se vedea

Hoogendijk împotriva Țărilor de

Jos

(dec.), nr. 58641/00, 6 ianuarie 2005,

D.H. și alții

, citată anterior, și

Di

Trizio

, citată anterior]. În astfel de circumstanțe, Guvernul este invitat să

respingă această prezumție prin invocarea unor factori obiectivi care stau la

baza practicii sau a politicii. Nu văd de ce reclamanți precum domnul Basu,

care susțin că sunt victime ale discriminării directe în cadrul unui control

efectuat de

poliție, ar trebui să fie plasați înt

r

-

o poziție mai puțin favorabilă.

B.

Contextul național general și cadrul legal

9.

Diverse organisme internaționale au publicat concluzii cu privire la

gradul de prevalență al practicilor problematice de profilare ale autorităților

germane de aplicare a legii. Prezenta hotărâre nu include însă nicio informație

cu privire la contextul național general. ECRI a abordat această chestiune în

ultimele sale două rapoarte privind Germania; în cel mai recent, din

16

HOTĂRÂREA BASU ÎMPOTRIVA GERMANIEI – OPINIE SEPARATĂ

decembrie 2019,

ș

i-

a exprimat îngrijorarea cu privire la acuzațiile de conduită

bazată pe motive rasiale din partea forțelor de poliție și a făcut trimitere, de

exemplu, la un studiu în care 34

% dintre respondenții de origine africană

subsahariană au declarat că au fost opriți de poliție cel puțin o dată în ultim

ii

cinci ani

2

.

10.

O altă critică a ECRI este mai direct relevantă pentru acest caz,

întrucât a implicat aceeași dispoziție juridică care a fost invocată ca bază

pentru controlul identității domnului Basu în prezenta cauză – secțiunea 23

(1)(3) din Legea privind Poliția federală („LPF”, a se vedea pct. 10 din

hotărâre) – precum și instrucțiunile interne ale poliției în privința controalelor

de identitate, care nu sunt disponibile publicului. În ceea ce o privește

pe

aceasta din urmă, ECRI a menționat în raportul din 2019 citat anterior (pct.

107) că „deși o instanță administrativă superioară [națională] a considerat

instrucțiunile practice ale poliției ca fiind prea vagi pentru a proteja indivizii

împotriva utilizării lor abuzive, ECRI nu a primit nici o informație cu privire

la vreo încercare de a le face mai precis

e”.

Acestea erau fără îndoială aceleași

legi și instrucțiuni care erau în vigoare la 26 iulie 2012, dată la care

reclamantul din speță a fost oprit în timp ce călătorea cu trenul.

11.

Instanțele germane au criticat de asemenea secțiunea 23 din LPF și

aplicarea acesteia în anumite contexte.

În 2018, Tribunalul Administrativ

Superior al Landului Baden-

Württemberg a statuat că secțiunea 23 nu a oferit

o b

ază juridică suficientă pentru controlul identității unui pasager dintr

-un

tren aflat în apropierea unui punct de trecere a frontierei; în timp ce o a doua

instanță a constatat că poliția a comis un abuz de putere atunci când a efectuat

un control al ident

ității într

-

o gară, iar culoarea pielii a fost factorul decisiv

pentru polițist atunci când a ales să controleze persoana în c

auză

3

. În

sfârșit,

secțiunea 23 din LPF din Germania a făcut de asemenea obiectul unei

revizuiri de către Curtea de Justiție a Un

iunii Europene într-

o cauză din 2017

în care a fost implicată o persoană care a fost supusă unui control al identității

de către poliția germană în timp ce traversa pe jos podul Europa dintre

Strasbourg și Kehl. CJUE a constatat că secțiunea 23 era incompatibilă cu

Codul frontierelor Schengen (în ceea ce privește controalele interne

Schengen), având în vedere că aceste controale erau autorizate indiferent de

comportamentul respectivei persoane și fără nicio limitare în privința

intensității și frecvenței co

ntroalelor

4

.

2

ECRI, Raport privind Germania (al șaselea ciclu de monitorizare), 10 decembrie 2019

(publicat la 17 martie 2020), pct. 104; cu referire la Agenția pentru Drepturi Fundamen

tale a

UE, Al doilea s

o

ndaj al Uniunii Europene privind minoritățile și discriminarea, 5 decembrie

2017, p. 69.

3

A se vedea, Tribunalul Administrativ Superior al Landului Baden-Württemberg, 1 S

1469/17, 13 februarie 2018; și, respectiv, Tribunalul Administrativ Superior al Land

ului

Nordrhein-Westfalen, 5 A 294/16, 7 august 2018, pct. 74-75.

4

Curtea de Justiție a Uniunii Europene, C

-9/16, 21 iunie 2017 (UE: C:2017:483).

17

HOTĂRÂREA BASU ÎMPOTRIVA GERMANIEI – OPINIE SEPARATĂ

12.

Pentru a fi clar, aceste decizii nu au stabilit că legislația germană sau

reglementările secundare autorizează în mod direct profilarea rasială de către

poliție. Acestea

sugerează însă cu tărie că pot facilita sau că sunt prost

concepute

pentru a preveni sau a descuraja astfel de practici, oferind poliției

o marjă prea mare de apreciere în ceea ce privește efectuarea așa

-numitelor

opriri aleatorii și prea puține instrucțiuni sau restricții obiective împotriva

profilării rasiale sau etnice

.

C.

O încălcare materială în prezenta cauză

în vedere argumentele de mai sus, în opinia mea, Curtea ar fi

trebuit să examineze dacă a existat o încălcare materială a art. 14 coroborat

cu art. 8, prin aprecierea faptului dacă Guvernul pârât a putut răsturna

prezumția că reclamantul a fost supus unui tratament discriminatoriu din

cauza culorii pielii sale. Înainte de a trece la argumentele Guvernului în

această privință, este necesar să fac două precizări preliminare.

14.

Prima obligație pozitivă

a unui stat parte în acest context este de a

stabili un cadru legislativ și de reglementare capabil să prevină și să

descurajeze în mod eficient profilarea rasială sau pe alte criterii interzise (a

se vedea,

mutatis mutandis

, privind obligațiile pozitive

în temeiul art. 14,

Volodina împotriva Rusiei

, nr. 41261/17, 9 iulie 2019;

Budinova și

Chaprazov împotriva Bulgariei

, nr. 12567/13, 16 februarie 2021; și

Behar și

Gutman împotriva Bulgariei

, nr. 29335/13, 16 februarie 2021)

5

. În opinia

mea, faptul că hotărârea nu a abordat aceste aspecte reprezintă o omisiune

semnificativă. Având în vedere criticile naționale și internaționale discutate

în a doua parte a acestei opinii separate, se pune întrebarea dacă acest cadru

juridic german privind controalele polițienești poate fi considerat compatibil

cu cerințele pozitive ale art. 14.

Numai un sistem juridic care ia în serios

efectele nocive ale discriminării rasiale, inclusiv sub forma profilării abuzive

a persoanelor de către poliție, poate fi considerat ca fiind

în conformitate cu

art. 14. În plus, ultimul raport ECRI nu conține nicio informație cu privire la

faptul dacă legislația germană împotriva discriminării a încorporat în mod

corespunzător standardele UE și ECRI privind alocarea sau inversarea

sarcinii probei în acest domeniu.

15.

Următoarea întrebare preliminară se referă la standardul de fond care

trebuie aplicat în acest context

–

cu alte cuvinte, ce anume interzice art. 14 în

ceea ce privește profilarea de către agenții statului? Această întrebare a răm

as,

de asemenea, fără un răspuns clar, întrucât majoritatea a refuzat să abordeze

plângerea privind o încălcare materială. Aș argumenta că într

-o oarecare

măsură acest lucru este valabil și pentru cauza similară

Muhammad împotriva

Spaniei

(citată anterior), care a luat în considerare acuzațiile privind o

5

A se vedea, de asemenea, în acest sens,

Muhammad împotriva Spaniei

(citată anterior),

Opinia separată a judecătorului Krenc, pct. 9

-13.

18

HOTĂRÂREA BASU ÎMPOTRIVA GERMANIEI – OPINIE SEPARATĂ

încălcare materială. Hotărârea

Muhammad

formulează întrebarea relevantă

dacă poliția a fost „motivată de animozitate împotriva cetățenilor care

împărtășesc etnia reclamantului” (ibid., pct. 100) sau „motivată de rasism”

(ibid., pct. 101)

– punând astfel un accent puternic pe atitudinea subiectivă

polițistului sau animozitate ca temei unic pentru constatarea unui tratament

discriminatoriu. În opinia noastră, abordarea adoptată de Comitetul ONU

pentru Drepturile Omului în

Rosalind Williams Lecraft împotriva Spanie

i

(CCPR/C/96/D/1493/2006) este mai potrivită în acest context, întrebarea

cheie fiind dacă persoana reclamantă „a fost selectată exclusiv pe baza

caracteristicilor sale rasiale și dacă aceste caracteri

stici au fost factorul

decisiv pentru a o suspecta de comportament ilegal” (a se vedea pct. 11 din

prezenta hotărâre, cu trimitere la pct. 7.4 din Avizele CDO).

16.

Revenind acum la faptele speței, am observat deja constatarea

unanimă potrivit căreia reclamantul a formulat o pretenție întemeiată potrivit

căreia ar fi fost vizat pe baza culorii pielii sale –

bazându-se pe fapte din care

se poate prezuma că a existat un caz de discriminare directă din partea unui

agent al statului.

Pentru a răsturna această prezumție, Guvernul pârât a

invocat două argumente principale: (i) că reclamantul și fiica sa nu au fost

singurele persoane controlate în același tren; și (ii) că o anchetă internă a

poliției nu a găsit nici o dovadă de atitudine rasistă din partea poliți

stului care

a efectuat controlul (a se vedea pct. 30 din hotărâre).

17.

Consider că niciunul dintre aceste argumente, luate separat sau

împreună, nu este în măsură să îndeplinească sarcina probei care revine

pârâtului. Faptul că și alți pasageri au fost controlați, poate în alte părți ale

trenului, nu dovedește mare lucru în lipsa oricăror date privind apartenența

sau aparența rasială sau etnică a acestor alți pasageri controlați sau motivele

controlării identității acestora. De asemenea, antecedentele ofiț

erului de

poliție pot avea o anumită relevanță, dar nu sunt decisive în sine. Argumentele

Guvernului pârât ne lasă în continuare nelămuriți în ceea ce privește două

considerente cruciale: (i) pe ce bază a luat ofițerul de poliție decizia specifică

de a ef

ectua un control al identității reclamantului și al fiicei acestuia în trenul

respectiv; și (ii) pe ce bază sunt efectuate în general aceste controale de căt

re

poliția germană de frontieră în temeiul secțiunii 23 (1)(3) din LPF. La aceste

întrebări nu s

-a

răspuns nici la nivel național, nici în fața Curții. Simpla

argumentare că aceste controale au fost aleatorii nu răspunde întrebării (și voi

reveni mai jos asupra aspectului privind caracterul aleatoriu), având în vedere

în special existența unor instrucțiuni interne ale poliției germane, al căror

conținut rămâne necunoscut Curții, cu privire la aceste chestiuni.

18.

Prin urmare, Guvernul pârât nu a fost în măsură să răstoarne prezumția

de discriminare directă pe motiv de culoare a pielii, prin indicarea oricărui

motiv obiectiv, rezonabil și fără legătură cu culoarea pielii pentru acest

tratament diferențiat. Dacă sarcina Guvernului a fost îngreunată din cauza

deficiențelor anchetei efectuate de autorităților naționale, nu văd de ce acest

lucru ar trebui s

ă

fie în favoarea Guvernului sau în dezavantajul reclamantului

19

HOTĂRÂREA BASU ÎMPOTRIVA GERMANIEI – OPINIE SEPARATĂ

(în caz contrar, acesta ar suferi dublu din cauza anchetei interne deficitare).

În consecință, eu aș constata că a avut loc o încălcare materială a drepturilor

reclamantului în temeiul art. 14 c

oroborat cu art. 8 din Convenție.

D. Costurile

nu prea ascunse ale minimalismului procedural

19.

Cauzele examinate astăzi au început doar să scoată la suprafață

problemele complexe de ordin juridic și politic legate de profilarea (potențial)

discriminatorie

în Europa. Prin adoptarea unei abordări extrem de

procedurale și prin alegerea de a nu se implica în aceste probleme dificile de

fond, majoritatea [judecătorilor] nu au făcut nici o favoare cauzei egalității

persoanelor, dezvoltării jurisprudenței noastre sau obiectivului mențineri

i

unei ordini mai bune pe întreg continentul într-un moment de mari tensiuni

geopolitice și de provocări transfrontaliere.

20.

Fără a încerca în vreun fel să ofer o analiză exhaustivă sau răspunsuri

complete, pot identifica următoarele întrebăr

i

-cheie:

(i) S-

a argumentat că, pentru a preveni profilarea discriminatorie din partea

poliției sau alte încălcări conexe ale libertății individuale, legislațiile

naționale ar trebui să impună efectuarea controalelor de identitate exclusiv

pe

baza unei suspiciuni rezonabile de ilegalitate (a se vedea, de exemplu,

observațiile reclamantului din

Muhammad împotriva Spaniei

, citată anterior)

sau cel puțin pe baza unor motive obiective legate de

comportamentul

persoanei care este oprită și/sau a informațiilor poliției care indică existența

unor astfel de motive (inclusiv caracteristicile fizice ale unui suspect, de

exemplu, astfel cum au fost identificate de martorii unei infracțiuni). Această

opțiune nu ar mai lăsa loc pentru așa

-numitele controale aleatorii sau

controale care nu se bazează pe o suspiciune individualizată

.

(ii) Pe de altă parte, ar trebui să fie permise controalele de identitate

aleatorii sau pe bază de eșantioane în anumite contexte, cum ar fi controale

le

la frontieră, evenimentele de masă, operațiunile preventive antiteroriste sau

alte situații în care sunt implicate un număr mare de persoane? În acest caz,

cum se poate evita ca această excepție să se transforme într

-

o lacună legală

care să le acorde polițiștilor puterea de a opri persoanele după bunul lor

plac,

în lege sau în practică

?

Dacă programele pentru calculator pot fi cu adevărat

aleatorii, acest lucru este mai puțin probabil în cazul ființelor umane în

absența metodelor de randomizare convenite anterior (de exemplu, să

se

verifice fiecare a cincea mașină) care să limiteze puterea discreționară a unui

ofițer de poliție. Este demn de remarcat că, în speță, susținerile Guvernului

privind controlul realizat aleatoriu în cazul reclamantului și al fiicei sale par

să se încadreze în prima categorie, cel puțin în lipsa oricăror informații despre

instrucțiunile interne urmate de poliția germană de frontieră.

(iii) Și există vreun loc pentru un standard care se situează undeva între

suspiciune rezonabilă și controale aleatorii? De exemplu, unele instanțe

naționale au adoptat poziția conform căreia controalele de identitate bazate

20

HOTĂRÂREA BASU ÎMPOTRIVA GERMANIEI – OPINIE SEPARATĂ

pe aspectul rasial sau etnic al unei persoane

– oricât de fiabile ar fi inițial

aceste presupuneri

6

– nu sunt, în general, permise, cu excepția cazului î

n care

poliția îndeplinește sarcina mai importantă de a demonstra, prin statistici

fiabile, „o delincvență sporită a anumitor grupuri țintă [definite din punct de

vedere rasial sau etnic] pe baza unor imagini situaționale legate de locul sau

situația respectivă”

7

. Din perspectiva unei persoane care este oprită pentru un

control, ar putea fi un astfel de standard considerat drept o politică rezonabilă

de asigurare a respectării legii sau una care legalizează în esență discrimina

rea

prin afiliere sau asociere? [Cu privire la acest ultim subiect, a se vedea

Moll

a

Sali împotriva Greciei

(MC), nr. 20452/14, 19 decembrie 2018 și

Škorjanec

împotriva Croație

i

, nr. 25536/14, pct. 55, 28 martie 2017].

(iv) Ca provocare juridică și practică, în multe țări colectarea d

e statistici

sau înregistrări operaționale ale poliției pe criterii rasiale sau etnice este

interzisă de legea anti

-

discriminare. Î

n

mod paradoxal, însă, acest lucru poate

face mai dificil atât pentru organismele publice, cât și pentru potențialele

victim

e ale profilării, evaluarea și demonstrarea existenței unei posibile

discriminări indirecte prin practici înrădăcinate sau informale în aplicarea

legii și în alte domenii

8

. De asemenea, instrucțiunile interne ale poliției

interne privind controalele de ide

ntitate sunt publice în unele țări (precum

Spania), dar nu și în altele (precum Germania).

(v) În sfârșit, ca o problemă de politică mai amplă, profilarea rasială sau

etnică asigură o bună menținere a ordinii?

Există multe cercetări care răspund

negativ l

a această întrebare, considerând că profilarea discriminatorie poate

fi văzută ca un substitut „facil” și ineficient al metodelor sănătoase de

combatere a criminalității; și aceasta nu în ultimul rând pentru că tinde să

alieneze comunități întregi a căror cooperare cu poliția este din ce în ce mai

importantă în societățile noastre tot mai multietnice

9

.

21.

Desigur, nu este posibil, nici judicios, ca una sau două hotărâri

inovatoare ale Curții să încerce să abordeze toate aspectele unui fenomen

6

De exemplu, poliția spaniolă colectează statistici și clasifică controalele de identitate

efectuate la secțiile de poliție pe baza unei (aparente) proveniențe de pe un anumit continent.

Cum explică acest lucru aspectul uneori foarte variat al unor persoane provenind de pe același

continent?

7

Tribunalul Administrativ Superior al Landului Nordrhein-Westfalen, citat anterior, pct. 73

(traducere neoficială).

8

A se vedea în acest sens recomandările ECRI din cel mai recent raport de țară privind

Germania (citată anterior, pct. 108).

9

A se vedea, printre altele, Agenția pentru Drepturi Fundamentale a UE,

În sprijinul unor

practici polițienești mai eficiente: Ghid pentru înțelegerea și prevenirea creării profilurilor

etnice discriminatorii

, octombrie 2010, p. 33-

44; Adunarea Parlamentară a Consiliului

Europei, „Crearea profilurilor etnice în Europa: o problemă de interes major (Rezoluția 2364,

adoptată la 28 ianuarie 2021), Expunerea de motive a domnului Cilevičs, Raportor, p. 10

-11;

Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, „Prevenirea și combaterea profilării

rasiale a persoanelor de origine africană

:

Bune practici și provocări”, ianuarie 2019, p. 9

-10

și Inițiativa pentru justiție a Fundației Open Society,

Profilarea mi

norităților: Un

studiu al

practicilor de oprire și percheziție în

Paris

, iunie 2009.

21

HOTĂRÂREA BASU ÎMPOTRIVA GERMANIEI – OPINIE SEPARATĂ

complex, cum este crearea de profiluri discriminatorii în activitatea

polițienească. Dar

trebuie să se înceapă de undeva. Faptele speței, prec

um și

observațiile specifice ale reclamantului, au invitat Curtea să înceapă să

delimiteze standardele de fond care trebuie aplicate în acest domeniu, dincolo

de cerințele preliminare (deși esențiale) ale unei anchete interne efective.

Majoritatea au refuzat această invitație oprindu

-se la constatarea unei

încălcări procedurale

.

Deși minimalismul poate avea adepții săi, atât c

a

doctrină juridică, cât și ca școală de arhitectură și design, nu este neapărat cel

mai bun mod de a asigura egalitatea pentru toți în societățile noastre diverse;

care sunt menite să dăinuiască.

22