CASE OF MUHAMMAD v. SPAIN - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CASE OF MUHAMMAD v. SPAIN - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2022)

This document has been translated and revised with the financial assistance of the Council of Europe.

Th

e

European Institute of Romania

is solely responsible for this translat

ion.

Acest document a fost tradus și revizuit cu asistența financiară a Consiliului Europei.

Institutu

l

European din România

este singurul responsabil pentru această traducere.

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECȚIA A TREIA

CAUZA MUHAMMAD ÎMPOTRIVA SPANIEI

(Cererea nr. 34085/17)

HOTĂRÂRE

Art. 14 (+ art. 8) • Discriminare • Viață privată • Acuzații de profilare rasială de către poli

ție în

timpul efectuării unui control de identitate pe stradă, examinate în mod corespunzător și

considerate neîntemeiate de către instanțele administrative • Controlul de identitate prin prisma

art. 8 • Obligația de a efectua o anchetă, adică obligația de a depune toate eforturile, nu este

absolută • Decizii motivate suficient ale instanțelor interne • Existența unui cadru juridic

adecvat pentru a permite exercitarea unei căi de atac împotriva discriminării

STRASBOURG

18 octombrie 2022

DEFINIT

IVĂ

07/03/

2023

Hotărârea a rămas definitivă în condițiile prevăzute la art.

44 §

2 din Convenție.

Poate suferi modificări de formă.

HOTĂRÂREA MUHAMMAD ÎMPOTRIVA SPANIEI

În cauza Muhammad împotriva Spaniei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a treia), reunită într

-

o cameră compusă din:

Georges Ravaran

i

, președinte,

Georgios A. Serghides

,

María Elósegui

,

Anja Seibert-Fohr

,

Peeter Roosma

,

Andreas Zünd

,

Frédéric Kren

c

, judecători,

și Milan Blaško,

grefier de secție,

Având în vedere:

cererea (nr. 34085/17) îndreptată împotriva Regatului Spaniei, prin care un resortisant

pakistanez, domnul Zeshan Muhammad („reclamantul”), a sesizat Curtea la 6 mai 2017, în

temeiul art.

34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale;

decizia de a comunica Guvernului spaniol („Guvernul”) capetele de cerere privind art. 14

din Convenție, coroborat cu art. 8 și art. 1 din Protocolul nr. 12, și de a declara celelalte capete

de cerere inadmisibile

;

observațiile prezentate de Guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de reclamant;

observațiile prezentate de Centrul pentru Drepturile Omului din cadrul Universității din

Gent, Apărătorul Drepturilor din Republica Franceză (

Défenseur des Droits de la République

Française

),

Rights International Spain

și

Plataforma por la Gestión Policial de la Diversidad

,

cărora președintele secției l

e

-

a admis cererea de intervenție;

după ce a deliberat în camera de consiliu, la 20 septembrie 2022,

pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată:

INTRODUCE

RE

1

. Prezenta cauză privește o verificare, pe stradă, a identității reclamantului de către poliție.

Reclamantul a susținut că a fost supus controlului de identitate

din cauza pielii sale închise la

culoare și, prin urmare, într

-

un mod discriminatoriu, și că autoritățile nu au efectuat o anchetă

corespunzătoare cu privire la susținerile sale de profilare rasială. Cauza ridică o problemă în

temeiul art. 14 coroborat cu

art. 8 din Convenție.

ÎN FAPT

a născut în 1992 și locuiește în Santa Coloma

de Gramanet (provincia Barcelona). Acesta a fost reprezentat în fața Curții de domnul J.

Goldston și doamna M. Melon Ballesteros, avocați în New York și, respectiv, în Londra.

Villareal, procuror

.

CIRCUMSTANȚELE CAUZE

I

aptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează.

A. Controlul

de identitate

și arestarea reclamantulu

i

5

. Reclamantul locuiește în Spania din 2005 și deține un permis de ședere pe

termen lung,

care îi permite să locuiască și să lucreze în Spania pe o perioadă nedeterminat

ă.

1

HOTĂRÂREA MUHAMMAD ÎMPOTRIVA SPANIEI

6

. La 29 mai 2013, reclamantul și prietenul său, K.A., ambii cetățeni pakistanezi de aceeași

etnie, au fost opriți de doi ofițeri ai Poliției Naționale în timp ce mergeau pe o stradă din

Barcelona, unde furtul din buzunare și alte furturi sunt relativ frecvente. Potrivit reclamantului,

acesta vorbea cu prietenul său atunci când ofițerii le

-

au cerut să prezinte actele de identitate,

după care reclamantul ar fi întrebat care era motivul controlului de identitate, iar conversați

a s

-

a desfășurat după cum urmează:

Reclamantul: „E din cauza culorii pielii mele?”

Ofițerul de poliție: „Da, pentru că ești negru, și atât. Nu voi opri un cetă

țean german.”

7

. Potrivit relatărilor, reclamantul a protestat împotriva motivelor rasiale ale ofițerului de

poliție, ceea ce l

-

a determinat pe acesta din urmă să iasă din mașină, să

-

l pălmuiască ușor pe

reclamant și să

-l urce

în mașină. Potrivit reclamantului, ofițerul de poliție l

-a informat cu privire

la arestarea sa, amenințându

-

l în același timp cu potențialele consecințe negative în ceea ce

privește reînnoirea permisului său de ședere și

l

-

a numit „maimuță”. Reclamantul a

fost arestat

și dus la o secție de poliție. Arestarea nu a avut loc în prezența unor membri ai familiei sau în

cartierul în care locuia. A fost prezent doar prietenul său, K.A. Potrivit reclamantului, K.A. a

fost, de asemenea, legitimat de poliție, iar acesta a prezentat actul său de identitat

e.

8

. Aceste fapte au fost contestate de poliție. În registrul poliției privind persoanele reținute

sau arestate preventiv s-

a consemnat că, pe stradă, la orele 4.15 p.m., ofițerii de poliție i

-au

solicitat reclamantului să se legitimeze, dar că el a refuzat să facă acest lucru și că ofițerii de

poliție l

-

au condus la sediul poliției, unde, la orele 4.40 p.m., acesta a prezentat actul său de

identitate, după care a fost pus în libertate și condus în afara secției la orele 4.43

p.m. În

procesul-

verbal cu privire la evenimente, semnat în aceeași zi de cei doi ofițeri de poliție

implicați, s

-

a consemnat faptul că, în jurul orelor 4.05 p.m., ofițerii de poliție patrulau într

-o

mașină de poliție, pe o stradă aglomerată din Barcelona. Aceștia s

-au apropiat de reclamant

doar după ce acesta a râs de ei și a făcut referire la ei folosind un limbaj argotic lipsit de respect,

în timp ce aceștia treceau pe lângă el. După ce i s

-

a cerut să prezinte cartea sa de

identitate,

reclamantul a răspuns: „De ce? Pentru că sunt negru? În niciun caz!” După ce a fost informat

de poliție că refuzul său de a se legitima ar putea avea ca rezultat aplicarea unei amenzi

administrative sau chiar ar putea constitui o infracțiune în temeiul legislației spaniole,

reclamantul a răspuns: „Refuz să mă legitimez. Ce

-

o să faci?

verbal întocmit de polițiști, abia atunci reclamantul a fost dus la sediul

poliției în vederea stabilirii identității sale în mod corespunzător. Acolo, acesta a prezentat NIE

(Número de Identidad de Extranjero, numărul de identificare a cetățenilor străini cu reședință

legală din Spania) și, cu o atitudine furioasă, a aruncat actul pe o masă și a spus: „Acum vi

-l

dau pe

ntru că vreau, nu pentru că mi

l

-

ați cerut.” În schimb, procesul

-

verbal întocmit de poliț

ie

în ziua evenimentelor nu îl menționează pe prietenul reclamantului și nu există nicio

consemnare cu privire la acesta. Guvernul a susținut că prietenului reclamant

u

lui, K.A., nu i s

-

a cerut să se legitimeze, întrucât nu a făcut niciun comentariu la adresa ofițerilor de poliție.

10

. Nu se contestă faptul că, după ce a fost identificat la secția de poliție, reclamantului i s

-

a întocmit un proces-

verbal de constatare a contravenției (

denuncia de infracción

administrativa

) pentru că a refuzat să se legitimeze, arătând „o lipsă de respect față de

autoritate” și având „o atitudine insolentă”. Ofițerii de poliție l

-

au însoțit apoi până la cea mai

apro

piată stație de autobuz

.

2

HOTĂRÂREA MUHAMMAD ÎMPOTRIVA SPANIEI

B.

Procesul penal național pentru lipsire de libertate în mod ilegal

11

. În ziua arestării sale, reclamantul ar fi încercat să depună o plângere penală împotriva

ofițerilor de poliție la două secții de poliție, dar a fost informat că acestea nu puteau să accep

te

plângeri împotriva altor ofițeri de poliție.

12

. În ziua următoare, la 30 mai 2013, reclamantul a depus o plângere penală scrisă de mână

la Tribunalul de instrucție nr. 3 din Barcelona. Instanța a dispus începerea urmăririi penale și,

la scurt timp, scoaterea de sub urmărire penală.

13

. Reclamantul, asistat de organizația neguvernamentală (ONG) pentru drepturile omului

SOS Racis

me Catalunya, a declarat apel împotriva deciziei de scoatere de sub urmărire penală.

Procurorul a confirmat apelul și a observat că erau necesare probe suplimentare pentru

clarificarea faptelor. Judecătorul de instrucție a admis apelul și, printr

-o decizie din 24 martie

2014, a încuviințat obținerea unei declarații din partea celor doi ofițeri de poliție (în calita

te de

persoane cercetate în cadrul procesului penal), a unei declarații din partea reclamantului, în

calitate de victimă, și din partea prietenului său, K.A., în calitate de martor, a imaginilor video

înregistrate de orice camere de supraveghere din zona pretinselor evenimente care au avut loc

la momentul respectiv, precum și a dosarului privind contravenția a reclamantului.

14

. Între timp, la 15 iulie 2013, SOS Racisme Catalunya a depus o nouă plângere penală, în

numele reclamantului, la cele două secții de poliție catalane sus

-

menționate, contestând refuzul

acestora de a înregistra plângerea sa pentru abuz în serviciu îndre

ptată de reclamant împotriva

Poliției Naționale. Poliția a confirmat primirea plângerii, dar a refuzat să examineze faptele

specifice conținute în aceasta până la finalizarea procedurii judiciare penale.

penal a început doar pe baza acuzațiilor reclamantului de calomnie (bazate pe

pretinse insulte), vătămare corporală (pe baza pretinsei pălmuiri), lipsire de libertate în mod

ilegal, umilire săvârșită în mod ilegal de un funcționar public atunci când a veri

ficat în mod

legal documentele de identitate ale unei persoane, intimidare și falsificarea de înscrisuri oficiale

(a se vedea infra, pc

t. 36

),

și nu în legătură cu pretinsul control de identitate discriminatoriu.

Cei doi ofițeri de poliție au fost interogați în calitate de persoane cercetate. Aceștia au susținut

că reclamantul a fost dus la secția de poliție doar pentru verificarea identității sale, întrucât a

refuzat să se legitimeze (obligație pe care acesta o avea din punct de vedere legal) atunci când

a fost oprit pe stradă și i s

-

a solicitat să facă acest lucru. Au subliniat, de asemenea, că

prietenului său, K.A., nu i s

-

a cerut să se legitimeze întrucât acesta nu făcuse niciun comentariu.

Mărturia lui K.A. nu a putut fi ascultată deoarece s

-

a dovedit imposibilă notificarea acestuia în

cadrul procedurii, deși reclamantul a depus o declarație sub jurământ cu privire la mărturia

prietenului său, pe care acesta din urmă a depus

-

o sub forma unei declarații pe proprie

răspundere în fața unui notar public, la 2 decembrie 2013, în care a confirmat relatarea faptelor

de către reclamant. Nu a putut fi găsită nicio înregistrare video relevantă, în pofida solicitării

instanței de instrucție.

16

. În aprilie 2015, procurorul a solicitat scoaterea de sub urmărire penală. Instanța de

instrucție a dispus scoaterea de sub urmărire penală printr

-o decizie din 2 iunie 2015.

Reclamantul a declarat apel la aceeași instanță, dar fără succes. Ulterior, acesta a declarat un alt

apel în fața

Audiencia Provincial

, care a fost respins printr-o decizie din 4 februarie 2016, în

care s-

a confirmat decizia de scoatere de sub urmărire penală din lipsă de probe cu privire la

comiterea vreunei infracțiuni.

17

. Reclamantul nu a mai introdus o altă cale de atac, iar decizia de scoatere de sub urmărire

penală a rămas definitivă. Reclamantul nu s

-

a plâns în fața Curții cu privire la acest aspect.

3

HOTĂRÂREA MUHAMMAD ÎMPOTRIVA SPANIEI

C.

Procedura administrativă națională pentru discriminare rasia

lă

18

. La 7 aprilie 2014, în timp ce procesul penal era încă pendinte, reclamantul a inițiat o

procedură administrativă sub forma unei cereri de angajare a răspunderii patrimoniale a statului

(

reclamación por responsabilidad patrimonial del Estado

), depusă la Ministerul de Interne, în

care s-

a plâns că respectivul control al identității efectuat de poliție a fost discriminatoriu. A

susținut că acest control i

-

a provocat sentimente profunde de umilință, persecuție nedreaptă,

excludere și marginalizare, toate acestea aducându

-

i atingere demnității personale.

A solicitat

s

ă se constate caracterul nelegal al comportamentului ofițerilor de poliție, scuze publice din

partea statului, 3

000 de euro (EUR) cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral și

publicarea hotărârii în mass

-media.

și susține plângerea, reclamantul a depus aceeași declarație pe proprie

răspundere dată de prietenul său în calitate de martor ocular la controlul de identitate, așa cu

m

a fost depusă în cadrul procesului penal (a se vedea supra, pc

t.

15).

De asemenea, acesta a depus

documente care justificau încercările sale de a depune o plângere la secțiile de poliție; plângerea

sa judiciară penală; dosarul privind procedura penală; rapoarte de expertiză cu date statistice

(inclusiv o analiză a datelor statistice efectuată de Institutul pentru Drepturile Omului din cadrul

Universității din Valencia și de Institutul pentru Drepturile Omului din cadrul Universității

Oxford, precum și un raport al Apărătorului Poporului din Spania (

Defensor del Pueblo)

;

articole de știri privind discriminarea pe scară largă de către forțele de poliție; alte rapoarte al

e

unor organisme internaționale, regionale și naționale

pentru drepturile omului [inclusiv Comisia

Europeană a Consiliului Europei împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI) și Comitetul

Organizației Națiunilor Unite pentru Eliminarea Discriminării Rasiale (CERD)] în care s

-a

constatat că controalele de identitate efectuate de poliția spaniolă constituiau o profilare rasială

și o practică generalizată și răspândită pe scară largă; și rapoarte ale unor ONG

-uri (inclusiv

Amnesty International) care coroborau concluziile statistice. Reclamantul a solicitat audierea

celor doi ofițeri de poliție și ca Ministerul de Interne să încerce din nou să obțină imaginile

video înregistrate de camerele de supraveghere din zonă.

20

. Reclamantul a susținut, de asemenea, că Legea spaniolă privind protecția siguranței

publice, astfel cum era în vigoare la momentul incidentului (a se vedea infra, pct.

33),

n

u

prevedea garanții adecvate pentru prevenirea profilării rasiale sau etnice și a altor

comportamente discriminatorii ale forțelor de poliție. În special, acesta a afirmat că, printre alte

deficiențe, legea nu prevedea o cerință privind existența unui motiv suficient d

e bi

ne întemeiat

pentru efectuarea unor controale de identitate, lăsând loc astfel unor comportamente arbitrare

ș

i discriminatorii.

21

. Autoritățile polițienești au prezentat un raport întocmit de departamentul juridic al

poliției, în care se preciza, pe baza observațiilor formulate de cei doi ofițeri de poliție implicați

în verificarea identității reclamantului, că nu au existat motive rasiale în spatele controlului de

identitate și că acesta a fost motivat de atitudinea și comportamentul sfidătoare ale

reclamantului, și nu de înfățișarea lui. În raport era lăudat comportamentul ofițerilor de poliție.

Autoritățile au prezentat, de asemenea, un raport întocmit de șeful poliției catalane la 30 aprilie

2014 (raportul nr. 1895), care includea procesul-

verbal privind procedura administrativă

îndreptată împotriva reclamantului pentru refuzul său de a se legitima, astfel cum a fost redactat

de cei doi ofițeri de poliție implicați.

22.

Inițial, autoritățile administrative au decis să suspende procedura administrativă până la

soluționarea definitivă a procesului penal, dar, în cele din urmă, au decis să o continue, întrucât

cele două proceduri se bazau pe motive diferite: reclamantul a susținut că procesul penal se

baza pe infracțiunile de fals în înscrisuri, insultă și amenințare, pretins comise de ofițerii de

4

HOTĂRÂREA MUHAMMAD ÎMPOTRIVA SPANIEI

poliție în timpul și ulterior arestării sale, în timp ce procedura administrativă se baza pe

controlul de identitate pretins discriminatoriu.

o decizie din 16 iulie 2014, autoritățile administrative l

-au informat pe reclamant

că nu era necesară audierea ofițerilor de poliție, întrucât înregistrarea declarației date de aceștia

în urma

incidentului fusese deja inclusă în dosar și că înregistrarea video nu ar constitui o probă

relevantă în cadrul procedurii administrative. Autoritățile administrative au considerat că au

convenit să continue procedura la cererea reclamantului, deși exista o procedură judiciară

penală pendinte, dar au precizat că unele dintre probele propuse de reclamant erau relevante

doar pentru procesul penal.

lipsă de probe cu privire la pretinsul tratament discriminatoriu. Autoritățile au constatat că,

pentru a stabili răspunderea statului pentru acțiunile sau omisiunile autorităților publice,

reclamantului îi revenea sarcina de a-

și susține pretențiile cu probe suficiente. În speță nu exista

niciun element de probă, în pofida declarației reclamantului potrivit căreia acesta făcuse

obiectul un control de identitate discriminatoriu, care îi cauzase un prejudiciu moral. Acestea

au observat, de

asemenea, că versiunea sa asupra faptelor era radical diferită de cea prezen

tată

de poliție. Ca urmare a celor de mai sus, autoritățile au concluzionat că nu fusese stabilită o

legătură de cauzalitate între răspunderea statului și pretinsul prejudiciu suferit de reclamant și

că cererea trebuia să fie respinsă.

25

. În ianuarie 2015, reclamantul a inițiat o procedură administrativ

-

jurisdicțională

împotriva deciziei administrative din 6 noiembrie 2014, în fața

Juzgado Central de lo

Contencioso-administrativo

(Tribunalul Central de Contencios Administrativ nr. 11). El a

afirmat că nicio altă persoană de etnie albă nu a fost oprită pentru a fi legitimată și că aspectul

lui a fost singurul motiv pentru care a fost oprit. În

apelul său, reclamantul a susținut, de

asemenea, că, în cadrul forțelor de poliție spaniole, exista o practică generalizată de profilare

etnică/rasială, facilitată în parte de legislația relevantă. El s

-a bazat pe mai multe rapoarte de

expertiză cu date statistice și articole de știri privind discriminarea pe scară largă de către forțele

de poliție; rapoarte ale unor organisme internaționale, regionale și naționale pentru drepturile

omului, în care s-

a constatat că controalele de identitate efectuate de poliția spaniolă constituiau

o profilare rasială și erau o practică generalizată și răspândită; și rapoartele unor ONG

-uri care

coroborau concluziile statistice (acesta a prezentat aceleași documente ca și în cadrul procedurii

administrative

–

a se vedea supra, pct.

1

9

).

El și

-a reiterat, de asemenea, cererea privind

acordarea sumei de 3 000

EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral, scuze pub

l

ice

din partea statului, precum și publicarea scuzelor și a hotărârii într

-

un ziar național. De

asemenea, reclamantul a solicitat instanței naționale să adreseze Curții de Justiție a Uniunii

Europene o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare cu pr

ivire la compatibilitatea

profilării rasiale, efectuată de poliție în scopul identificării migranților aflați în situație de ședere

ilegală, cu articolul 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și cu articolele

4, 5, 6 și 21 din Directiva privind standardele și procedurile comune aplicabile în statele

membre pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ileg

ală

1

.

și susține alegațiile, reclamantul a solicitat citarea și audierea în cadrul ședinței

de judecată a prietenului său, K.A., a ofițerilor de poliție implicați în controlul identității sale și

arestarea sa, precum și a unui martor

-

expert care să explice un raport privind statistici legate de

profilarea r

asială, anexat la dosarul administrativ. În cadrul unei ședințe preliminare, probele

propuse de reclamant au fost respinse de Tribunalul Central de Contencios Administrativ.

1

Directiva

2008/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind standardele și

procedurile comune aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de

ședere ilegală.

5

HOTĂRÂREA MUHAMMAD ÎMPOTRIVA SPANIEI

Reclamantul a declarat oral recurs grațios împotriva acestei decizii (

recurso de reposición

), însă

recursul său a fost respins imediat. Instanța de contencios administrativ a reținut că declarația

scrisă a ofițerilor de poliție se afla deja la dosarul administrativ, că declarația dată de prieten

ul

său în calitate de martor a fost, de asemenea, inclusă într

-un act notarial anexat la dosarul

administrativ și că nu era necesară audierea expertului propus de reclamant pentru a clarifica

sau explica raportul statistic deja prezentat, întrucât raportul putea fi examinat și evaluat chiar

de jud

ecător

.

o hotărâre din 14 septembrie 2015, apelul reclamantului a fost respins. În primul

rând, Tribunalul Central de Contencios Administrativ a subliniat că procedura administrativă

putea avea ca rezultat

doar acordarea unor despăgubiri reclamantului pentru prejudiciile cauzate

de modul de funcționare a autorităților publice și că aceasta nu putea, în niciun caz, să ducă la

obținerea de scuze publice din partea statului sau la publicarea hotărârii și a scuz

elor într-un

ziar național. De asemenea, judecătorul a constatat că nu fusese stabilită o legătură directă sau

indirectă între comportamentul pretins discriminatoriu al ofițerilor de poliție și pretinsul

prejudiciu suferit de reclamant. În plus, judecătorul a constatat că probele furnizate de părți

(reclamantul și ofițerii de poliție) erau contradictorii în esență și că documentele furnizate de

ofițerii de poliție indicau că nu fusese săvârșit niciun fapt ilegal în legătură cu respectiva

solicitare de legit

imare adresată reclamantului, care a fost determinată de atitudinea sfidătoare

a acestuia. Potrivit instanței, reclamantul nu a furnizat nicio dovadă pentru a

-

și susține versiunea

asupra faptelor. Prin urmare, nu exista nicio legătură de cauzalitate între

prejudiciul pretin

s

suferit (a cărui existență nu a fost stabilită) și modul de funcționare a autorităților publice.

28

. La 20 octombrie 2015, reclamantul a depus, la aceeași instanță, o cerere de declarare a

nulității hotărârii sus

-

menționate, care a fost respinsă la 17 mai 2016, pentru motivul că, în fapt,

reclamantul solicita o nouă apreciere a probelor și, în cele din urmă, pronunțarea unei decizii

favorabile. Instanța națională a considerat că plângerile cu privir

e la inadmisibilitatea probelo

r

fuseseră deja examinate în cadrul ședinței de judecată, printr

-

un recurs grațios (

recurso de

reposición

) care a fost, de asemenea, respins în mod rezonabil, astfel încât nu a fost încălcat

niciun drept fundamental. În ceea c

e privește cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare

de către Curtea de Justiție, instanța a considerat că aceasta nu era justificată, având în vedere că

legislația Uniunii Europene nu era necesară pentru soluționarea cererii administrative formula

te

de reclamant în speță.

29

. În cele din urmă, reclamantul a introdus un recurs

amparo

în fața Curții Constituționale,

care a fost declarat inadmisibil la 3 noiembrie 2016 pentru lipsa de relevanță constituțională.

Decizia a fost c

omunicată la 8 noiembrie 2016.

CADRUL JURIDIC RELEVANT

I. CADRUL

JURIDIC INTERN

30

. Dispozițiile relevante ale Constituției Spaniei se citesc astfel:

Articolul 13

„Cetățenii străini se bucură de drepturile și libertățile garantate în prezentul titlu, în condițiile st

abilite prin

tratate și prin lege.

”

Articolul 14

„Toți cetățenii spanioli sunt egali în fața legii și nu pot fi discriminați în niciun fel pe criterii de naștere,

rasă, sex, religie, opinii sau orice altă situație ori circumstanță personală sa

u socială.”

6

HOTĂRÂREA MUHAMMAD ÎMPOTRIVA SPANIEI

Articolul 18

„1. Este garantat dreptul la respectarea onoarei, a vieții private și de familie și a propriei

imagini.”

31

. Dispoziția referitoare la angajarea răspunderii patrimoniale a s

tatului din Legea nr.

30/1992 din 26 noiembrie 1992 privind regimul juridic aplicabil autorităților publice și

procedura administrativă comună, care era în vigoare la momentul faptelor, prevedea

următoarele:

Articolul 139 Principiile răspunderii patrimonia

le

„1. Persoanele particulare au dreptul să fie despăgubite de autoritatea publică relevantă pentru orice

prejudiciu cauzat bunurilor sau drepturilor lor, cu excepția cazurilor de forță majoră, cu condiția ca prejudiciul

să fie rezultatul funcționării norm

ale sau anormale a serviciilor publice.

de vedere economic

și legat de o anumită persoană sau de un anumit grup de per

soane.

[...]

”

32

. Partea relevantă a Secțiunii 2 din Legea nr. 62/2003 din 30 decembrie 2003

2

privind

egalitatea de tratament și nediscriminarea pe motive de rasă sau origine etnică are următorul

cuprins:

Articolul 32 Sarcina probei în legătură cu rasa sau originea etnică

„În procedurile civile și administrative în care reclamantul stabilește fapte pe baza cărora se poate prez

uma

că a avut loc o discriminare directă sau indirectă pe motive de rasă sau origine etnică, pârâtul are obligația de

a furniza o just

ificare obiectivă și rezonabilă, dovedită în mod corespunzător, a măsurilor adoptate și a

proporționalității acestora.”

33

. Dispozițiile relevante ale Legii organice nr. 1/1992 din 21 februarie 1992 privind

protecția siguranței publice, aplicabile la momentul faptelor (modificată ulterior), se citesc

astfel:

Articolul 20

„1. În exercitarea funcțiilor lor de cercetare sau prevenție, ofițerii de poliție pot solicita persoanelor

particulare să se legitimeze și pot să efectueze toate verificările pe care le consideră adecvate, pe stradă sau

în locul în care s-

a efectuat solicitarea, cu condiția ca identificarea acestor persoane să fie necesară pentru

exercitarea funcțiilor de protejare a siguranței publice, încredințate poliției prin prezenta lege și prin Legea

organică privind forțele și corpul de securitat

e.

acest lucru este necesar în aceleași scopuri menționate la alineatul anterior, ofițerii de poliție, pentru a preveni

săvârșirea unei infracțiuni sau a unei infracțiuni minore ori pentru a sancționa o contravenție, pot solicita

oricărei persoane care nu poate fi identificată să îi însoțească la secția de poliție din apropier

e care dispune

de mijloacele adecvate pentru a efectua procedurile de identificare, exclusiv în aceste scopuri și pe durata

minimă necesară.

p

rocedurile de identificare desfășurate acolo, precum și motivele și durata acestor proceduri, și care este

disponibil în orice moment pentru a fi consultat de autoritatea judiciară competentă și de Ministerul Public.

Fără a aduce atingere dispozițiilor ant

erioare, Ministerul de Interne transmite periodic Ministerului Public un

raport de sinteză privind procedurile de identifica

re.

2

Legea nr.

62/2003 a transpus Directivele UE privind egalitatea 2000/43/CE din 29 iunie 2000 și 2000/78/C

E din

27 noiembrie 2000.

7

HOTĂRÂREA MUHAMMAD ÎMPOTRIVA SPANIEI

ar unor

controale sau proc

eduri de identificare, se aplică dispozițiile Codului penal și ale Codului de procedură

penală.”

Articolul 26

„[Următoarele] constituie contravenții minore în temeiul [prezentei] Legi privind protecția siguranței

publice:

[...]

(h) Nerespectarea ordinelor

unei autorități sau ale agenților acesteia, emise în aplicarea directă a

dispozițiilor prezentei legi, atunci când aceasta nu constituie o infracțiune

.”

34

. O nouă lege organică privind protecția siguranței publice (Legea organică

nr. 4/2015 din

30 martie 2015) a intrat în vigoare la 1 iulie 2015. Părțile relevante ale acesteia se citesc astfel:

Articolul 16 Legitimarea persoanelor

„1. În îndeplinirea sarcinilor lor de cercetare și prevenire a infracțiunilor, precum și pentru pedeps

irea

infracțiunilor administrative și penale, agenții forțelor de securitate pot solicita persoanelor să se legitimeze

în următoarele situații

:

(a) în cazul în care există probe circumstanțiale care arată că este posibil ca persoana în cauză să fi particip

at

la comiterea unei infracțiuni

;

(b) în cazul în care, având în vedere circumstanțele specifice, se consideră că este în mod rezonabil necesar

să se dovedească identitatea persoanei în cauză pentru a preveni o infr

acțiune.

În astfel de situații, ofițerii pot efectua verificările necesare pe stradă sau în locul în care s

-a efectuat

solicitarea, inclusiv identificarea persoanelor cărora nu li se vede fața, total sau parțial, din cauza utilizării

unor haine sau a unor obiecte care o acoperă, împiedicând sau obstrucționând identificarea, în cazurile în care

acest lucru este necesa

r.

În cursul identificării, trebuie respectate principiile proporționalității, egalității de tratament și

nediscriminării pe motive de naștere, rasă, origine etnică, sex, apartenență religioasă sau convingeri, vârstă,

handicap, identitate sau orientare sexuală, opinie sau orice altă situație sau circumstanță personală sau

socială.”

35

. Părțile relevante din Legea organică nr. 4/2010 din 20 mai 2010 privind normel

e

disciplinare pentru forțele de poliție naționale se citesc astfel:

Articolul 7 Infracțiuni foarte grave

„Constituie infracțiuni foarte grave:

[...]

(n) orice acțiune care constituie discriminare pe motive legate de rasă sau origine etnică, apartenență

re

ligioasă sau convingeri, handicap, vârstă, orientare sexuală, sex, limbă, opinie, locul nașterii sau reședin

ță,

sau orice altă situație ori circumstanță personală sau socia

lă.”

36

. Părțile relevante din Circulara nr. 2/2012 privind identificarea cetățenilor, emisă de

Direcția Generală de Poliție, se citesc după cum urmează:

A doua instrucțiune: cu privire la stabilirea identității cetățenilor

„Stabilirea identității persoanelor particulare cu privire la care există suspiciuni trebuie să se realizeze în

mod respectuos și politicos și astfel încât să implice doar o ingerință necesară; prin urmare, trebuie să fie

evitate practicile inutile, arbitrare, abuzive și

ultra vires.

Conducerea persoanelor particulare la o secție de poliție în ve

derea

stabilirii identității lor poate avea loc

numai în condițiile prevăzute la articolul 20

§

2 din Legea organică 1/1992 [citată anterior], adică atunci când

există persoane neidentificate a căror identificare nu este posibilă și cu privire la care există suspiciuni

8

HOTĂRÂREA MUHAMMAD ÎMPOTRIVA SPANIEI

rezonabile și justificate că urmează să comită o infracțiune, sau orice persoană, de asemenea neidentificată,

care a comis o contravenție

.

[...]

”

A treia instrucțiune: aspecte specifice care decurg din Legea organică nr. 4/2000 privind drepturile și

libertățile străinilor în Spania și integrarea lor so

cială

„În timpul identificării cetățenilor străini, ofițerii trebuie să acționeze în conformitate cu instrucțiunea sus

-

menționată. În ceea ce privește paragraful al doilea, ofițerilor li se reamintește că este inacceptabil ca aceste

persoane să fie conduse la o secție de poliție doar ca urmare a constatării, în timpul controlului, a ilegalității

șederii lor în Spania, atât timp cât identitatea lor a fost dovedită printr

-un document oficial sau considerat

valabil și suficient în acest scop, iar persoana respectivă furnizează o adresă a domiciliului verificabilă (sau

una care poate fi verificată în cursul procesului de identificare). În acest caz, cetățeanul respectiv trebuie să

fie informat că autoritățile vor fi notificate în vederea punerii în aplicare, dacă este necesar,

a celei de

-a treia

părți a Legii organice nr. 4/2000 privind contravențiile legate de dreptul străinilor și sancțiunile prevăz

ute de

aceasta.

[...]

”

37

. Părțile relevante din Codul penal privind infracțiunile pentru care au fost cercetați cei

doi ofițeri de poliție sunt articolul 147 (privind vătămarea corporală), articolul 208 (privind

calomnia), articolul 171 (privind intimidarea), articolul 534 (pri

vind infracțiunile săvârșite de

funcționarii publici împotriva inviolabilității domiciliului și a altor garanții privind viața

privată), articolul 390 (privind falsul în înscrisuri oficiale), articolele 163 și 167 (privind lipsirea

de libertate în mod ilegal). Codul penal spaniol prevede, de asemenea, la articolul 22 § 4, faptul

că săvârșirea unor infracțiuni din motive discriminatorii bazate pe etnie sau rasă constituie o

circumstanță agravantă.

II.

CADRUL JURIDIC ȘI PRACTICA INTERNAȚIO

NAL

E

38

. Comitetul Drepturilor Omului al Organizației Națiunilor Unite (ONU) a analizat pretinsa

discriminare ca urmare a unui control al identității în Avizul său din 27 iulie 2009 privind

Comunicarea nr. 1493/2006 depusă de Rosalind Williams Lecraft împo

triva Spaniei

(CCPR/C/96/D/1493/2006). Constatând o încălcare a interdicției discriminării în temeiul

articolului 26, coroborat cu articolul 2 alineatul (3) din Pactul internațional cu privire la

drepturile civile și politice, în circumstanțele cauzei, Comitetul a declarat următoarele:

„7.2 Comitetul trebuie să decidă dacă autoarea a fost victima unei discriminări rasiale atunci când a fost

supusă de către poliție unui control al identității înseamnă că autoarea a suferit o discriminare rasială.

Comitetul c

onsideră că controalele de identitate efectuate în scopuri de siguranță publică sau de prevenire a

criminalității în general, sau pentru a controla imigrația ilegală, servesc unui scop legitim. Cu toate acestea,

atunci când autoritățile efectuează astfel d

e controale, caracteristicile fizice sau etnice ale persoanelor supuse

acestora nu ar trebui să fie considerate, în sine, ca fiind un indiciu al unei eventuale prezențe ilegale a acestora

în țară. De asemenea, aceste controale nu ar trebui să fie efectuate astfel încât să vizeze doar persoanele cu

anumite caracteristici fizice sau etnice. A acționa altfel nu numai că ar afecta negativ demnitatea persoan

elor

în cauză, ci ar contribui, de asemenea, la răspândirea unor atitudini xenofobe în rândul publicului larg și ar

contraveni unei politici eficiente de combatere a discriminării rasiale.”

[...]

7.4 În speță, din dosar reiese că respectivul control de identitate a fost de natură generală. A

utoarea susține

că nicio altă persoană din imediata sa apropiere nu a fost supusă controlului identității și că ofițerul de poliție

care a oprit-

o și a interogat

-o s-

a referit la caracteristicile sale fizice pentru a explica de ce numai acesteia și

nimănui altcuiva din apropiere i s

-

a cerut să prezinte actele de identitate. Aceste susțineri nu au fost infirmate

de către organele administrative și judiciare în fața cărora autoarea și

-a prezentat cauza sau în cadrul

procedurilor din fața Comitetului. În aceste condiții, Comitetul nu poate decât să concluzioneze că autoarea

a fo

st aleasă pentru respectivul control de identitate exclusiv pe baza caracteristicilor sale rasiale și că

aceste

9

HOTĂRÂREA MUHAMMAD ÎMPOTRIVA SPANIEI

caracteristici au reprezentat factorul decisiv pentru suspectarea acesteia de comportament ilicit. În plus,

Comitetul reamintește jurisprudența sa conform căreia nu orice diferențiere de tratament va constitui

discriminare, dacă criteriile pentru o astfel de diferențiere sunt rezonabile și obiective și dacă scopul urmărit

este atingerea unui obiectiv legitim în conformitate cu Pactul. În speță, Comitetul consideră că nu au fost

întrunite criteriile privind caracterul rezonabil și obiectivitatea [...].”

39

. Raportul Comisiei Europene împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI) privind Spania

(cel de-al cincilea

ciclu de monitorizare), adoptat la 5 decembrie 2017 și publicat la 27 februarie

2018, a stabilit următoarele recomandări cu privire la dreptul civil și administrativ spaniol:

„[

...]

articolele 27-

43 din Legea 62/2003, care a transpus Directivele UE 2000/43 și 2000/78 privind egalitatea și

a modificat peste 50 de legi existente. În ultimul său raport privind Spania, ECRI a remarcat de

ja că, practic,

nu a f

ost introdusă nicio cauză în temeiul acestor dispoziții, ca urmare a obscurității relative a legislației și a

lipsei generale de informare cu privire la aceas

ta.

eși,

în conformitate cu articolul 14 din Constituție și cu jurisprudența Curții Constituționale, este interzisă

discriminarea bazată pe toate circumstanțele și situațiile personale sau sociale, totuși motivele legate de

rasă,

culoare, limbă, cetățenie, origine națională și identitate de gen nu sunt incluse în acestea și în alte dispoziții

legale.

[...]

Recommendation, GPR) nr. 7 , legea ar trebui să garanteze că toate victimele discriminării au acces imediat

la procedurile judiciare și/sau administrative, inclusiv la procedurile de conciliere ECRI consideră că sistemul

spaniol nu este pe deplin conform cu această recomandare. Victimele discriminării se confruntă cu dificultăți

majore în ceea ce privește introducerea cauzelor în instanță, deoarece este obligatorie reprezentarea de către

două tipuri diferite de avocați, iar procedurile judiciare sunt deseori lungi și complexe. Numărul cauzelor în

materie

de discriminare introduse în fața instanțelor pare să fie foarte s

căzut.

[...]

generală nr. 7 privind partajarea sarcinii probei în cauzele în materie de d

iscriminare. Cu toate acestea,

legislația existentă nu pare să fie în conformitate cu punctul 12 din RPG nr. 7, conform căruia l

egea ar trebui

să prevadă sancțiuni eficiente, proporționale și disuasive pentru toate cazurile de discriminare, inclusiv

plata

unor despăgubiri pentru prejudiciile materiale și morale cauz

ate.

[...]

statistice menționate în prezentul raport indică niveluri ridicate de discriminare reală și percepută împotriva

migranților și altor grupuri vulnerabile. Profilarea rasială de către autoritățile de aplicare a legii, de

exemplu,

este o problemă persistentă

.

[...]

”

că generală nr. 7 privind legislația națională

pentru combaterea rasismului și a discriminării rasiale, adoptată la 13 decembrie 2002, are

următorul cuprins:

„Pentru cazurile în care persoana care se consideră victima unui act discriminatoriu a stabilit, în fața unei

instanțe sau a oricărei alte autorități competente, fapte care permit să se presupună că a avut loc o discriminare

directă sau indirectă, legea ar trebui să prevadă că pârâtului îi revine sarcina de a proba că nu a existat nicio

discriminare.

”

egalității de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică, în măsura în care

este relevant, prevede

:

10

HOTĂRÂREA MUHAMMAD ÎMPOTRIVA SPANIEI

Considerentul 21

„În situația unui caz aparent de discriminare, normele privind sarcina probei trebuie adaptate și, pentru ca

principiul tratamentului egal să fie aplicat în mod eficient, sarcina probei trebuie să revină pârâtului

, dacă se

face dovada

unei asemenea discriminări.”

Articolul 8

Sarcina probei

(1) Statele membre iau măsurile care sunt necesare, în conformitate cu sistemele lor judiciare, pentru ca,

atunci când o persoană care se consideră nedreptățită prin nerespectarea principiului egalităț

ii de tratament

prezintă, în fața unei autorități sau a altei instanțe judecătorești competente, fapte pe baza cărora se poate

prezuma că a avut loc o discriminare directă sau indirectă, pârâtul să fie obligat să dovedească faptul că nu

a

avut loc o încălcare a principiului egalității de trata

ment.

[...]

”

ÎN DREPT

CU PRIVIRE LA PRETIN

SA ÎNCĂLCARE A ART. 8 ȘI ART. 14 DIN CONVENȚIE

42

. Invocând art. 8 și art. 14 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 12, reclamantul

s-a

plâns că, pe o stradă publică, i

s

-

a solicitat să se legitimeze doar din cauza rasei sale și că ac

est

lucru a constituit o discriminare rasială și o încălcare a dreptului său la respectarea vieții sale

private. El a afirmat, de asemenea, că plângerile

sale nu au fost examinate în mod eficient de

instanțele naționale.

43

. Jurisprudența Curții a clarificat faptul că, în timp ce art.

14 din Convenție interzice

discriminarea în exercitarea „drepturilor și libertăților recunoscute de [...] Convenție”, art.

1 din

Protocolul nr. 12 extinde domeniul de aplicare al protecției la „orice drept prevăzut de lege”.

Prin urmare, acesta instituie o interdicție generală a discriminării. Fără a aduce atingere

diferenței în ceea ce privește domeniul de aplicare dintre cele două dispoziții, sensul termenului

„discriminare” este identic în ambele (a se vedea punctul 18 din Raportul explicativ privind

Protocolul nr. 12). Reclamantul ridică problema existenței unui tratament discriminator

iu în

contextul unui control al identității și a unei obligații de a investiga posibilele motive rasiste

pentru acest control, care constituie, așadar, și o ingerință în exercitarea dreptului său la

respectarea vieții sale private în temeiul art. 8 din Convenție.

În lumina celor de mai sus, Curte

a,

având competența de a decide cu privire la încadrarea juridică a faptelor unei plângeri prin

examinarea acesteia în temeiul unor articole ale Convenției care sunt diferite de cele invocate

de reclamant [a se vedea

Radomilja

și alții împotriva Croației

(MC), nr.

37685/10 și 22768/12,

pct. 126, 20 martie 2018], consideră că plângerile formulate de reclamant trebuie examinate

doar în temeiul art. 14 coroborat cu art. 8 din Convenție.

44

. Dispozițiile menționate anterior se citesc astfel:

Art. 8 din Convenț

ie

„1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de famili

e [...]

n măsura în care acest

amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într

-

o societate democratică, este necesară

pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea

faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților a

ltora.”

Art. 14 din Convenție

„Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de [...] Convenție trebuie sa fie asigurată fără nici o

deo

sebire bazată, în special, pe [...] rasă, culoare

[...]”

11

HOTĂRÂREA MUHAMMAD ÎMPOTRIVA SPANIEI

A. Cu

privire la admisibilitat

e

45

. Guvernul a susținut că reclamantul nu a epuizat căile de atac interne disponibile. El a

inițiat două seturi de proceduri separate și independente în fața instanțelor penale și

administrative naționale, pe baza unor aspecte de fond diferite și care implică utilizarea unor

căi de atac diferite. Procesul penal s

-a încheiat printr-

o decizie de scoatere de sub urmărire

penală, iar recl

amantul nu a introdus un recurs

amparo

împotriva acestei decizii.

46

. Reclamantul a susținut că plângerile sale formulate în fața Curții priveau exclusiv

procedura administrativă, întrucât controlul identității nu constituia o infracțiune în sine, chiar

dacă a avut o motivație rasială. El a susținut, de asemenea, că a epuizat în mod corespunzător

căile de atac interne în cadrul procedurii administrative, în măsura în care a introdus un recurs

amparo

în fața Curții Constituționale.

47

. Curtea observă că, după ce autoritățile administrative au respins plângerea sa

administrativă, întemeiată pe profilarea rasială și etnică de către poliție, reclamantul a introdu

s

fără succes cererea sa în fața Tribunalului Central de Contencios Administrativ nr. 11 și că,

ulterior, acesta a introdus un recurs

amparo

în fața Curții Constituționale, care a fost declarat

inadmisibil pentru lipsa de relevanță constituțională.

48

. Plângerile formulate de reclamant în fața Curții privesc doar procedura administrativă.

În consecință, excepția ridicată de Guvern trebuie să fie respinsă.

49

. Curtea constată, de asemenea, că un control al identității efectuat de poliție poate intra

în sfera de aplicare a vieții private a persoanei care este supusă controlului respectiv și, prin

urmare, constituie o ingerință în exercitarea de către persoana în cauză a dreptului la respectarea

vieții sale private, astfel cum este protejat prin art. 8 din Convenție. În special, Curtea a constata

t

că folosirea puterilor coercitive conferite de lege pentru a obliga o persoană să se supună unui

control al identității și unei percheziții amănunțite a persoanei sale, a hainelor și a bunurilor

personale constituie o ingerință în exercitarea dreptului la respectarea vieții private [a se vedea

Gillan și Quinton împotriva Regatului Unit

, nr. 4158/05, pct.

63, CEDO 2010 (extrase), și

Vig

împotriva Ungariei

, nr. 59648/

13, pct. 49, 14 ianuarie 2021]. Caracterul public al percheziției

poate, în anumite cazuri, să amplifice gravitatea ingerinței din cauza existenței unui element de

umilință și de jenă (a se vedea

Gillan și Quinton

, citată anterior, pct. 63).

50

. Cu toate acestea, nu orice verificare a identității unei persoane aparținând unei minorități

etnice atinge pragul de gravitate necesar pentru a intra în sfera dreptului la respectarea vieții

private a persoanei în cauză. Acest prag este atins numai în cazul în care persoana poate susține

în mod întemeiat că a fost vizată din cauza unor caracteristici fizice sau etnice specifice. O ast

fel

de pretenție întemeiată poate exista în special în cazul în care persoana vizată a invocat că ea

(sau persoane cu aceleași caracteristici) a fost singura persoană supusă (au fost singurele

persoane supuse) unui control și în cazul în care nu au existat alte motive aparente pentru cont

rol

sau în cazul în care orice explicație a ofițerilor care efectuează controlul dezvăluie motive fizice

sau etnice specifice pentru acest control. În această privință, Curtea observă de asemenea că

natura publică a controlului poate avea efecte asupra reputației unei persoane [a se vedea,

printre altele,

Bédat împotr

iva Elveției

(MC), nr. 56925/08, pct. 72, 29

martie 2016, și

Denisov

împotriva Ucrainei

(MC), nr. 76639/11, pct. 112, 25 septembrie 2018, cu trimiterile

suplimentare] și asupra respectului de sine.

51

. Curtea observă că reclamantul a fost supus unui control al identității efectuat în public

de către poliție, pe stradă. Potrivit afirmațiilor reclamantului, acest control a fost efectuat doar

din cauza culorii închise a pielii sale și, prin urmare, din motive rasiale. Controlul identității a

afectat inevitabil viața privată a reclamantului și a fost suficient pentru a

-i afecta integritatea

psihologică și identitatea etnică, în sensul art. 8 din Convenție (a se vedea

Király și Dömötör

12

HOTĂRÂREA MUHAMMAD ÎMPOTRIVA SPANIEI

împotriva Ungariei

, nr

. 10851/13, pct. 43, 17 ianuarie 2017). Prin urmare, Curtea consideră că

controlul identității în cauză intră în sfera de aplicare a art. 8. În consecință, se aplică art. 14.

52

. Curtea constată, de asemenea, că plângerea nu este nici vădit nefondată, nici inadmisibilă

pentru alte motive enumerate la art. 35 din Convenție. Prin urmare, trebuie să fie declarată

admisibilă.

B. Cu

privire la fon

d

1.

Cu privire la plângerea privind neefectuarea unei anchete efective de către autoritățile

naț

ionale

(a)

Argumentele părților

53

. Reclamantul a susținut că este evident că autoritățile spaniole nu au luat toate măsurile

rezonabile pentru a descoperi posibilele motive sau practici rasiste din spatele pretinsului

incident.

54

. El a susținut că acuzația sa de discriminare este susținută de probe clare, care nu au fost

luate în considerare de autoritățile naționale. Prin urmare, prezumția de discriminare nu a fost

răsturnată. În plus, el a afirmat că, potrivit jurisprudenței Curții, odată ce un reclamant a

demonstrat existența unei diferențe de tratament, sarcina probei incumbă guvernului pârât

pentru a demonstra că diferența de tratament putea fi justificată.

55

. Mai precis, reclamantul a susținut că (i) autoritățile nu au încercat să strângă probe sau

să audieze martori; (ii) instanțele naționale au respins

cererea sa de audiere a martorului-expert

cu privire la statisticile referitoare la numărul disproporționat de membri ai minorităților rasiale

care au fost opriți de poliție; (iii) ancheta nu a fost imparțială; (iv) instanțele naționale nu au

aplicat normele privind inversarea sarcinii probei, impuse în cazurile de discriminare; și (v)

legislația spaniolă și instanțele au acordat, în general, o importanță disproporționată mărturiei

ofițerilor de poliție în raport cu cea a victimelor.

56

. În concluzie, potrivit reclamantului, statul pârât nu a asigurat și nu a verifica

t în mod

corespunzător probele relevante privind incidentul și nu a explorat toate mijloacele practice de

descoperire a adevărului.

57

. În opinia Guvernului, reclamantul nu a putut să probeze niciuna dintre afirmațiil

e sale

privind tratamentul discriminatoriu. Acesta a reiterat constatările instanțelor naționale potrivit

cărora probele prezentate de reclamant nu au fost convingătoare. În opinia sa, declarația

reclamantului și declarație pe proprie răspundere dată de prietenul său erau în evidentă

contradicție cu cea a ofițerilor de poliție implicați. A admite faptul că a existat un comportament

discriminatoriu din partea ofițerilor de poliție în speță doar pe baza declarației reclamantului,

după ce s

-a dispus încetarea

atât a anchetei penale, cât și a celei administrative, desfășurate la

nivel național, ar încălca dreptul ofițerilor de poliție la un proces echitabil în temeiul art. 6 din

Convenție.

58

. Guvernul a susținut că faptul că discriminarea nu a fost dovedită în cadrul procesului

penal a avut, de asemenea, o importanță semnificativă în cadrul procedurii administrative. În

ambele seturi de proceduri, reclamantul a avut sarcina de a prezenta probe care să demonstreze

că a suferit un caz aparent de discriminare. Cu toate acestea, nu a fost prezentată nicio probă în

susținerea acestui argument, în afară de propria sa declarație și de cea a prietenului său, care,

potrivit Guvernului, trebuia considerată ca nefiind fiabilă din cauza

prieteniei dintre cei doi.

59

. Guvernul a argumentat că, pentru a stabili răspunderea statului și pentru a acorda

despăgubiri, era necesar să existe probe că prejudiciul pretins suferit de reclamant a fost cauzat

de

modul de funcționare a autorităților statului. Neavând cel puțin dovada că faptele au avut loc

13

HOTĂRÂREA MUHAMMAD ÎMPOTRIVA SPANIEI

astfel cum a susținut reclamantul, instanțele naționale nu ar fi putut să constate nicio răspundere

patrimonial a statului.

60

. Prin urmare, sarcina probei nu putea fi inversată în sarcina autorităților. Procedând astfel

ar transforma, în opinia Guvernului, sarcina probei într-

o „probatio diabolica”, având în vedere

că, în speță, ofițerii de poliție nu ar fi putut dovedi, altfel decât prin cuvântul lor, că nu au a

vut

un comportament care a implicat o discriminare rasială.

(b)

Argumentele terților intervenienți

61

. Centrul pentru Drepturile Omului din cadrul Universității din Gent a făcut referire la

jurisprudența Curții și a susținut nu numai că, în anumite cazuri, sarcina probei ar trebui

inversată, ci și că statele au o obligație procedurală pozitivă de a efectua o anchetă privind

acuzațiile de profilare etnică (citând

Nachova și alții

împotriva Bulgarie

i

, nr. 43577/98 și

43579/98, CEDO 2005-VII). În plus, în temeiul art. 1 din Protocolul nr.

12 și în conformitate

cu raportul explicativ privind protocolul respectiv, „orice justificare care trebuie furnizată de

stat ar trebui să facă obiectul unei examinări cât mai stricte”.

62

. Apărătorul Drepturilor din Republica Franceză a adăugat că, potrivit jurisprudenței

Curții, atunci când este invocată profilarea rasială sau etnică, este necesară efec

tuarea unei

anchete independente efective cu privire la comportamentul ofițerilor de poliție, fără nicio

legătură instituțională cu forțele de securitate sau cu instanțele naționale [citând Hotărârea

El-

Masri împotriva Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei

(MC), nr. 39630/09, pct. 184, CEDO

2012].

(c)

Motivarea Curții

(i)

Cu privire la aspectul dacă statul avea obligația de a efectua o anchetă cu privire la posibilele motive

rasiste

63

. Guvernul nu a contestat că statele au obligația de a efectua o anchetă cu privire la

posibilele motive rasiste ale actului unui agent al statului, în contextul unei pretinse încălcări

a

art. 14 coroborat cu art. 8.

64

. Deși scopul art. 8 este, în esență, acela de a apăra persoanele particulare împotriva

ingerințelor arbitrare ale autorităților publice, acesta nu se limitează la a obliga statul să se

abțină de la asemenea ingerințe: pe lângă acest angajament negativ fundamental, pot exista

obligații pozitive inerente respectării efective a vieții private. Curtea reiterează faptul că a

recunoscut anterior obligația de a efectua o anchetă în contextul art. 8 în anumite circumstanțe,

în ceea ce privește actele unor persoane fizice. În plus, Curtea nu a exclus p

osibilitatea ca

obligația pozitivă a statului de a proteja integritatea unei persoane în temeiul art. 8 să fie extinsă

la probleme legate de eficacitatea unei anchete [a se compara

Moldovan și alții împotriva

României (nr. 2)

, nr.

41138/98 și 64320/01, pct

. 96, CEDO 2005-

VII (extrase), și

Burlya

și alții

împotriva Ucrainei

, nr. 3289/10, pct. 161 și 169

-

70, 6 noiembrie 2018]. Curtea constată că o

obligație de a efectua o anchetă ar trebui să fie cu atât mai puțin exclusă în contextul art.

8 în

ceea ce privește actele agenților statului, în cazul în care reclamantul face o plângere întemeiată

conform căreia a fost vizat din cauza unor caracteristici fizice sau etnice specifice.

65

. În cazurile în care se susține că a existat o discriminare pe motive de rasă, ia naștere

obligație specială de a efectua o anchetă. Curtea reiterează faptul că discriminarea rasială este

un tip de discriminare deosebit de grav și, având în vedere consecințele sale periculoase,

necesită o vigilență specială și o reacție fermă din partea autorităților [a se vedea, în contextul

art. 14,

Timișev împotriva Rusi

ei

, nr. 55762/00 și 55974/00, pct. 56, CEDO

2005-

XII, și

Sejdić

ș

i Finci împotriva

Bosniei și Herțegovinei

(MC), nr.

27996/06 și 34836/06, pct.

4

3,

CEDO 2009].

14

HOTĂRÂREA MUHAMMAD ÎMPOTRIVA SPANIEI

66

. Curtea a stabilit că, atunci când autoritățile statului efectuează o anchetă asupra unor

incidente violente, există o obligație suplimentară de a identifica dacă prejudecățile etnice au

jucat sau

nu un rol în aceste incidente. De asemenea, a recunoscut că, chiar și în aceste cazuri,

demonstrarea existenței unei motivații rasiale este adesea extrem de dificilă în practică.

Obligația statului pârât de a efectua o anchetă privind existența unor posibile implicații rasiale

ale unui act de violență reprezintă o obligație de mijloace și nu este absolută (a se

vedea B.S.

împotriva Spaniei, nr. 47159/08, pct. 58, 24 iulie 2012).

Autoritățile trebuie să facă tot ceea ce

este rezonabil în circumstanțele respective pentru a strânge și a asigura probele, să exploreze

toate mijloacele practice de descoperire a adevărului și să pronunțe decizii temeinic motivate,

imparțiale și obiective, fără omiterea unor fapte suspecte, care pot indica acte de violență care

au m

otivație rasială (a se vedea,

mutatis mutandis, B.S. împotriva Spaniei

, citată anterior, pct.

58, și

Nachova și alții

, citată anterior, pct. 160).

67

. Responsabilitățile autorităților în temeiul art.

14, de a asigura

respectarea fără

discriminare a unei valori fundamentale, pot interveni, de asemenea, atunci când, în contextul

art.

8, sunt puse în discuție posibile atitudini rasiste care duc la stigmatizarea persoanei în cauză.

Este cu atât mai mult valabil în cazul în care atitudinile respective nu sunt manifestate de

persoane particulare, ci de agenți ai statului.

68

. Având în vedere elementele de mai sus, Curtea consideră că, din momentul în care există

o plângere întemeiată potrivit căreia persoana în cauză ar fi putut fi vizată din cauza

caracteristicilor rasiale și astfel de acte, în condițiile de prag stabilite m

ai sus (a se vedea supra,

pc

t. 50

),

intră în sfera de aplicare a art. 8, obligația autorităților de a efectua o anchetă asupra

existenței unei posibile legături între atitudinile rasiste și actul unui agent al statului trebuie

considerată ca fiind implicită în cadrul responsabilităților care le revin în temeiul art.

14 din

Convenție și atunci când acesta este examinat în coroborare cu art.

8

.

(ii) Cu

privire

la respectarea obligației de a efectua o anc

hetă

69

. Revenind la faptele din prezenta cauză, Curtea constată în special că reclamantul a

introdus o acțiune având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale a statulu

i pentru pretinsul

comportament de discriminare rasială al ofițerilor de poliție cu ocazia unui control de identitate

la care acesta a fost supus în timp ce se plimba pe o stradă dintr

-

o zonă turistică. Mai precis,

reclamantul a susținut că ofițerii de poliție i

-

au cerut să se legitimeze numai din cauza culorii

pielii sale. Guvernul, pe de altă parte, a declarat că ofițerii de poliție i

-

au solicitat să se

legitimeze ca urmare a atitudinii provocatoare și sfidătoare pe care a avut

-

o reclamantul față de

aceșt

ia.

70

. Curtea observă de la bun început că situația din prezenta cauză diferă semnificativ de cea

din cauza

R.B. împotriva Ungariei

, nr. 64602/12, 12 aprilie 2016

,

în care actele în litigiu făceau

parte dintr-o atitu

dine ostilă generalizată față de comunitatea romă dintr

-o localitate, într-o

perioadă în care au fost organizate mitinguri împotriva acestora, iar autorii (care, în orice caz,

erau persoane particulare, nu agenți ai statului) actelor respective nu au fost identificați

niciodată. Deși Curtea este preocupată de orice manifestare a discriminării rasiale din partea

autorităților publice și a subliniat în mod repetat importanța desfășurării unei anchete eficace și

imparțiale în cazul în care există suspiciunea că actele de violență au fost motivate de at

itudini

rasiale, aceasta nu poate accepta că situația reclamantului a constituit un act de violență;

acestuia i s-

a solicitat pur și simplu să prezinte actele sale de identitate –

lucru pe care, la fel ca

orice al

tă persoană din Spania, era obligat să îl facă în temeiul legii (a se vedea supra, pc

t.

33

și

34).

71

. În speță, ofițerii de poliție au fost identificați, aceștia nu au negat că i

-au solicitat

reclamantului să se legitimeze (a se vedea supra, pc

t.

8

și

1

5

),

iar mărturia lor a fost luată în

15

HOTĂRÂREA MUHAMMAD ÎMPOTRIVA SPANIEI

c

onsiderare atât în procesul penal, cât și în procedura administrativă. Curtea constată că a fost

începută urmărirea penală care avea ca scop să se cerceteze dacă faptele în discuție constituiau

o infracțiune, iar ofițerii de poliție implicați au fost ascultați oral în calitate de persoane

cercetate. Ulterior scoaterii de sub urmărire penală (soluție împotriva căreia reclamantul nu a

făcut apel), a fost luată în considerare și mărturia scrisă a ofițerilor de poliție, în cadrul

procedurii administrative. Rapo

rtul lor cu privire la evenimente a fost utilizat ca probă pentru a

verifica existența unei legături de cauzalitate între pretinsul comportament al autorităților

publice și prejudiciul suferit de reclamant.

ura administrativă s

-a încheiat deoarece Tribunalul Central de Contencios

Administrativ a concluzionat, după aprecierea probelor prezentate, că reclamantul nu și

-a

justificat în mod corespunzător afirmația potrivit căreia controlul identității la care a fo

st supus

a fost motivat de o discriminare rasială din partea ofițerilor de poliție. Trebuie observat că,

inițial, reclamantul a prezentat probe cu înscrisuri și, ulterior, a avut loc o ședință preliminară

în cadrul căreia a solicitat audierea unor martori,

ca parte a procedurii administrative (a se vedea

supra, pct.

2

5

).

Cu toate acestea, astfel cum a constatat instanța administrativă în cadrul ședinței,

nu toate probele care fuseseră relevante în cadrul procesului penal erau relevante și pentru

procedura administrativă, în cazul căreia obiectul plângerii era diferit. Curtea a reținut că, în

cadrul unui proces penal care are ca scop să se cerceteze dacă a existat sau nu un comportament

discriminatoriu din partea ofițerilor de poliție, este posibil ca simpla prezentare a rapoartelor

poliției cu privire la incident să nu fie suficientă din perspectiva aspectului procedural al art.

3

din Convenție (a se vedea

B.S. împotriva Spaniei

, citată anterior, pct. 42). Cu toate acestea, în

speță, cererea privește doar procedura administrativă, care are un caracter diferit de cel al

procesului pena

l.

73

. Dispozițiile legale în vigoare la momentul faptelor îi ofereau reclamantului o cale legală

adecvată de a obține reparații pentru discriminarea rasială pe care pretinde că a sufe

rit

-o: atât o

proced

ură penală, cât și una administrativă. În fapt, a existat un proces penal la nivel național

în care cei doi ofițeri de poliție au fost interogați de către judecătorul de instrucție (a se vedea

supra, pct.

1

5

).

Cu toate acestea, reclamantul nu a mai introdus căi de atac, iar deciziile de

scoatere de sub urmărire penală au rămas definitive. În plus, reclamantul nu s

-

a plâns în fața

Curții cu privire la ac

est aspect (a se vedea supra, pct.

16-

17).

El a ales să recurgă doar la

procedura administrativă și, prin urmare, plângerea și efectele plângerii sale în fața Curții

trebuie să fie apreciate în cadrul juridic respectiv.

74

. Instanțele naționale au apreciat probele prezentate în fața lor și au concluzionat că nu

putea fi stabilită nicio răspundere a autorităților publice în temeiul articolului 139 din Legea

spaniolă privind procedura administrativă sau al articolului 32 din Legea nr. 62/2003 (a se ved

ea

supra, pc

t. 31).

Tribunalulu

i Central de Contencios Administrativ privind admisibilitatea probelor, precum și

împotriva deciziei ulterioare de respingere a acțiunii având ca obiect angajarea răspunderii

patrimoniale a statului. Aspectul material al plângerii reclamantului va fi anali

zat în secțiunea

următoare a prezentei hotărâri. Din punct de vedere procedural, reclamantul a fost în măsură să

conteste deciziile instanțelor interne, care au fost suficient de motivate și argumentate.

76

. Rezultă că nu a fost încălcat art.

14 coroborat cu art.

8 din Convenție în această privință.

16

HOTĂRÂREA MUHAMMAD ÎMPOTRIVA SPANIEI

2.

Cu privire la capătul de cerere referitor la pretinsele motive discriminatorii pentru

controlul poliției și arestarea reclamantulu

i

(a)

Argumentele părților

77

. Potrivit susținerilor reclamantului, faptul că a fost ochit de poliție pentru un control de

identitate din cauza rasei și a culorii pielii sale a constituit o discriminare directă. El a susținut

că aspectul său a fost singurul motiv pentru care a fost oprit de ofițerul de poliție întrucât nicio

persoană cu tenul deschis la culoare din apropiere nu a fost oprită în același timp cu el. Acesta

a subliniat atitudinea ostilă a ofițerilor de poliție, despre care susține că l

-au insultat folosind

injurii rasiste și l

-

au pălmuit. Având în vedere această atitudine, nu avea nicio îndoială cu privire

la discriminarea a cărei victimă pretindea că a fost.

78

. Reclamantul a susținut, de asemenea, că a beneficiat de un tratament mai puțin favorabil

decât cel care ar fi fost aplicat altor persoane aflate într-

o situație similară sau comparabilă.

Acesta considera că respectivul control de identitate pe care a trebuit să îl suporte, agravat de

faptul că a fost efectuat în public și într

-

o manieră nedemnă, l

-

a umilit și l

-

a stânjenit și a

contribuit la stereotipizarea grupului său etnic, constituind astfel o încălcare a dreptului său la

respectarea vieții sale priva

te.

79

. Reclamantul a argumentat că profilarea sa rasială și umilirea sa în public de către poliția

națională nu au fost evenimente izolate. În opinia sa, acestea se încadrau în tendința sistematică

de profilare etnic

ă și în practicile din Spania de asigurare a respectării legii într

-

o manieră

discriminatorie din punct de vedere rasial, care sunt posibile din cauza unor garanții juridice

neadecvate și a unei jurisprudențe constituționale defectuoase.

80

. Reclamantul a invocat constatările ECRI (a se vedea supra, pc

t.

39-

4

0

) și

ale Apărătorul

Poporului din Spania cu privire la discriminarea rasială generalizată din cadrul controalelor de

identitate efectuate de poliție. În opinia sa, aceste organisme, printre altele, au evidențiat

caracterul neadecvat al cadrului legislativ împotriva discriminării și, în orice caz, ceea ce era

mai relevant era practica statului. El a subliniat, de asemenea, că statisticile furnizate de Guvern

nu erau convingătoare, deoarece acestea priveau do

ar date referitoare la controalele de identitate

efectuate în secțiile de poliție (care, potrivit reclamantului, constituiau doar 0,5% din totalul

controalelor), iar datele erau agregate la nivel continental, ceea ce masca disparitățile existente

la nivel

național, și nu țineau seama de alte atribute relevante, cum ar fi rasa/etnia, și nici de

experiența imigranților naturalizați.

81

. În ceea ce privește afirmația Guvernului potrivit căreia constatarea unei încălcări a

Convenției pe motive de discriminare ar încălca prezumția de nevinovăție a ofițerilor de poliție,

reclamantul a afirmat că răspunderea penală individuală nu poate fi amestecată cu răspunderea

statului pentru încălcările Convenției. În opinia reclamantului

, condamnarea sau achitarea

ofițerilor de poliție în cadrul procesului penal de la nivel național nu putea exonera statul pârât

de răspunderea sa în temeiul Convenției.

82

. Guvernul a susținut că era irelevant faptul că doar reclamantul a fost oprit, spre deosebire

de alți cetățeni cu pielea deschisă la culoare, argumentând că incidentul a fost cauzat de

comportamentul reclamantului și de refuzul său de a se legitima, și nu de rasa acestuia, ținând

seama de faptul că prietenul său, tot de origine pakistaneză, nu numai că nu a fost dus la se

cția

de poliție, dar nici măcar nu a fost legitimat.

83

. Guvernul a susținut că faptul că reclamantul a fost dus la secția de poliție era justif

icat

de legea aplicabilă, având în vedere că acesta refuzase să prezinte actele de identitate, pe care

le avea, de fapt, la el. Acesta a afirmat că atitudinea ofițerilor de poliție a fost profesionistă,

întrucât ei nu au depășit ceea ce era necesar în situația respectivă și chiar l

-au condus pe

reclamant la stația de autobuz după finalizarea procesului de stabilire a identității

.

17

HOTĂRÂREA MUHAMMAD ÎMPOTRIVA SPANIEI

84

. În opinia Guvernului, singurul scop al acțiunii având ca obiect angajarea răspunderii

patrimoniale a statului a fost obținerea unor despăgubiri financiare din partea autorităților.

Procedura adecvată pentru a dovedi pretinsa discriminare la care a fost supus era procesul penal.

În plus, Guvernul a subliniat că dreptul penal spaniol prevedea în mod specific că infracțiunil

e

motivate de ură și bazate pe discriminare rasială sau etnică constituiau fapte penale, dar că

procesul penal din prezenta cauză a încetat întrucât instanța a constatat că nu exista niciun

indiciu privind o discriminare ras

ială. Acesta a afirmat că, dacă s

-

ar constata că reclamantul a

suferit o discriminare din partea celor doi ofițeri de poliție, în condițiile în care procesul penal

în cadrul căruia fuseseră anchetați ofițerii încetase deja, ar fi încălcată prezumția de nevinovăție

a acestora.

85

. În cele din urmă, Guvernul și

-

a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că prezenta

cerere individuală era, de fapt, un mijloc de a formula o plângere mai generală cu privire la

pretinsa di

scriminare sistemică practicată de forțele de poliție spaniole, care era nefondată.

Acesta a prezentat statistici pentru a infirma această declarație generală. În cadrul unui raport

ad-hoc

elaborat de Direcția Generală de Poliție se arăta că, potrivit date

lor disponibile, colectate

în perioada ianuarie 2012 -

martie 2018, dintre toate persoanele care au fost legitimate de ofițerii

Poliției Naționale și care au fost duse la o secție de poliție în scopul unei identificări complete,

65,94% erau de origine euro

peană (în timp ce 17,02 % erau de origine africană, 9,59

% de

origine latino

-

americană și 7,38

% de origine asiatică). În raport se mai arăta că numărul

controalelor de identitate efectuate în secțiile de poliție a scăzut semnificativ în perioada

respectiv

ă. Nu au fost furnizate date specifice privind controalele de identitate efectuate în afara

secțiilor de poliție.

86

. În această privință, Guvernul a salutat, de asemenea, protecția împotriva discriminării

rasiale ofe

rită de legislația spaniolă (inclusiv dispozițiile care se referă în mod specific la

comportamentul ofițerilor de poliție) și de jurisprudență. În opinia Guvernului, sistemul juridic

spaniol asigura o protecție jurisdicțională suficientă împotriva discriminării pe motive de rasă

și origine etnică, nu numai în dreptul administrativ, ci și în Codul penal, pedepsind infracțiunile

motivate de ură și prevăzând faptul că săvârșirea unei infracțiuni din motive rasiste sau etnice

constituie o circumstanță agravantă specială

.

87

. Guvernul a subliniat că, de la ratificarea Convenției europene a drepturilor omului de

către Spania, în 1977, a existat o singură constatare, care a vizat Spania, a unei încălcări pe

motive de discrimin

are de către ofițerii de poliție, ceea ce constituia un indiciu suplimentar că

discriminarea pretins generalizată din comportamentul ofițerilor de poliție din Spania era

nefondată. Acesta a subliniat existența mai multor mecanisme legislative și instituțio

nale care

au fost instituite pentru a preveni, identifica și pedepsi orice discriminare din cadrul activităților

polițienești.

(b)

Argumentele terților intervenienți

88

. Centrul pentru Drepturile Omului din cadrul Universității din Gent a descris efectele

dăunătoare ale profilării etnice ca fiind o infracțiune împotriva demnității umane, bazându

-se

în mare măsură pe Avizul Comitetului ONU pentru drepturile omului în cauz

a

Rosalind

Williams Lecraft împotriva Spaniei

din 27 iulie 2009 (Comunicarea nr. 1493/2006) (a se vedea

supra, pc

t. 38).

Rights International Spain

și

Plataforma por la Gestión Policial de la

Diversidad

au prezentat, în cadrul unei intervenții comune, diferite observații ale unor instituții

naționale și internaționale cu privire la profilarea etnică realizată de către poliția spaniolă.

Acestea au declarat că cinci sedii ale poliției locale spaniole au pus în aplicare cu succes măsuri

de prevenire a acestor situații, cum ar fi așa

-

numitul „formular privind oprirea în scopul

18

HOTĂRÂREA MUHAMMAD ÎMPOTRIVA SPANIEI

legitimării”: de fiecare dată când un ofițer de poliție identifica o persoană, el/ea trebuia să

completeze un formular cu datele persoanei în cauză, motivul controlului de identitate și

rezultatul procesului de identificare. Persoana legitimată primea o copie a formularului și era

informată

cu privire la posibilitatea de a depune o plângere.

90

. Apărătorul Drepturilor din Republica Franceză a prezentat informații cu privire la faptul

că nelegalitatea profilării etnice din cadrul controalelor de identitate efectuate de poliție este o

problemă comună în țările europene, în special în Spania, astfel cum au subliniat raportul ECRI

privind Spania din 5 decembrie 2017 (a se vedea supra, pct.

3

8

),

Organizația Națiunilor Unite

și chiar Apărătorul Poporului din Spania.

(c)

Motivarea Curții

(i) Principii

relevant

e

91

. În ceea ce privește noțiunile de „viață privată” și autonomie personală

, inclusiv

identitatea etnică, în sensul art. 8 din Convenție, Curtea face referire la principiile generale

enunțate în cauza

R.B. împotriva Ungariei

(citată anterior, pct.

78-

79). Deși această cauză face

referire la obligații privind efectuarea unei anche

te cu privire la pretinsul tratament

discriminatoriu din partea unor persoane particulare, a

fortiori

, aceste principii sunt, de

asemenea, aplicabile în speță în cazul în care pretinsele acte discriminatorii au fost săvârșite de

agenți ai statului.

92

. În ceea ce privește art. 14 din Convenție, Curtea reiterează faptul că discriminarea constă

în a trata în mod diferit, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, persoane aflate în situații

comparabile [

Nachova și alții

, citată anterior, pct. 145;

D.H. și alții împotriva Republicii Cehe

(MC), nr.

57325/00, pct. 175, CEDO 2007-

IV; și

Soare și alții împotriva

României

,

nr. 24329/02, pct. 201, 22 februarie 2011]

– discriminare directă”

.

93

. O diferență de tratament poate să ia de asemenea forma efectelor negative

disproporționate ale unei politici sau măsuri generale care, deși este formulată în termeni neutri,

are un efect discriminatoriu asupra unui anumit grup. O astfel de situație

poate constitui o

„discriminare indirectă”, care nu necesită neapărat existența unei intenții discriminatorii [a se

vedea

D.H.

și alții împotriva Republicii Cehe

, citată anterior, pct. 175 și 184, și

Biao împotriva

Danemarcei

(MC), nr. 38590/10, pct. 91 și 103, 24 mai 2016]

.

94

. Curtea a statuat în repetate rânduri că, atunci când examinează cauzele cu care a fost

sesizată din perspectiva probelor, de obicei aplică principiul

affirmanti incumbit probatio

(potrivit căruia reclamantului îi revine obligația de a

-

și dovedi susținerea). Abia după ce

reclamantul a demonstrat existența unei diferențe de tratament, sarcina probei se transferă

Guvernului, care trebuie să demonstreze că această diferență a fost justificată (a se vede

a

D.H.

și alții împotriva Republicii Cehe

, citată anterior, pct. 177, și

Timișev împotriva Rusiei

,

nr.

55762/00 și 55974/00, pct.

57, CEDO 2005-

XII). Conform jurisprudenței consacrate a

Curții, probele pot rezulta din coexistența unor deducții suficient de solide, clare și concordante

sau a unor prezumții similare de fapt irefragabile. Mai mult, gradul de convingere necesar

pentru a ajunge la o anumită concluzie și, în acest context, repartizarea sarcinii probei sunt

legat

e inerent de specificitatea faptelor, de natura acuzației formulate și de dreptul prevăzut de

Convenție care a fost invocat (a se vedea

D.H. și alții împotriva Republicii Cehe

, citată anterior,

pct. 178).

recunoscut de asemenea că, atunci când se susține că un anumit act

discriminatoriu (în special un act de violență) a fost motivat de prejudecăți rasiale, Guvernului

nu i se poate solicita să dovedească absența unei anumite atitudini subiective din partea

persoanei/persoanelor în cauză (a se vedea

Nachova și alț

ii

, citată anterior, pct. 157).

19

HOTĂRÂREA MUHAMMAD ÎMPOTRIVA SPANIEI

(ii)

Aplicarea acestor principii în prezenta cauză

96

. Revenind la circumstanțele prezentei cauze, Curtea observă că reclamantul a declarat

că

s-

a simțit umilit și jenat din cauza controlului de identitate din 29 mai 2013, la care pretinde că

fost supus din cauza rasei și a culorii pielii sale.

97

. Curtea observă că reclamantului i s

-

a solicitat să se legitimeze și, ulterior, a fost arestat

pe o stradă unde furtul din buzunare și alte furturi erau frecvente, dar că singura persoană

prezentă la momentul respectiv era prietenul său, K.A. Nici controlul de identitate, nici

arestarea nu au avut loc în p

rezența unor membri ai familiei sau în cartierul în care locuia.

Prietenul său, de asemenea pakistanez, nu a fost arestat (a se vedea supra, pc

t.

7). Re

clamantul

a susținut că și prietenului său i s

-

a solicitat să se legitimeze, dar ofițerii de poliție și Guvernul

au negat acest lucru.

98

. Reclamantul a introdus o acțiune având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale a

statului, plângându

-

se că respectivul control de identitate la care a fost supus a fost

discriminatoriu (a se vedea supra, pct.

1

8

)

și solicitând recunoașterea nelegalităț

ii

comportamentului ofițerilor de poliție, scuze publice din partea statului și acordarea unor

despăgubiri.

a bazat în mare măsură pe faptul că nicio altă persoană aparținând

„populației majoritar caucaziene” nu a fost oprită pe aceeași stradă imediat înaintea, în timpul

sau ulterior controlului de identitate la care a fost supus. Totuși, Curtea observă că acest lucru

nu poate fi considerat un indiciu în sine

privind existența vreunei motivații rasiale în spatele

solicitării de a prezenta actul său de identitate. Reclamantul nu a reușit să demonstreze existența

unor circumstanțe care ar putea sugera că motivația controalelor de identitate efectuate de

ofițerii de poliție era animozitatea împotriva cetățenilor de aceeași etnie ca și reclamantul sau

care ar putea da naștere prezumției necesare pentru a inversa sarcina probei la nivel național cu

privire la existența unei profilări rasiale sau etnice. Curtea nu identifică niciun motiv pentru a

nu ține seama de concluzia instanțelor naționale potrivit căreia atitudinea reclamantului, și nu

etnia lui, a fost cea care i-

a determinat pe ofițerii de poliție să

-

l oprească și să

-l legitimeze. Doar

refuzul acestuia de a p

rezenta dovada identității sale a fost cel care a determinat arestarea lui în

vederea stabilirii identității sale în cadrul secției de poliție, astfel cum prevede legea aplicabilă

(a se vedea supra, pc

t. 33).

100

. Plângerea reclamantului a fost însoțită, de asemenea, de rapoarte care urmăreau să

demonstreze că efectuarea unor controale de identitate din motive rasiale constituia o practică

generalizată a forțelor de poliție spaniole. Astfel cum a hotărât deja Curt

ea, statisticile trebuie

să pară fiabile și semnificative, în urma unei examinări critice, pentru a fi considerate suficiente

a constitui probele prima facie pe care trebuie să le prezinte reclamantul (a se

vedea D.H. și

alții împotriva Republicii Cehe

, ci

tată anterior, pct. 188). Este adevărat că o serie de organizații,

inclusiv organisme interguvernamentale, și

-au exprimat îngrijorarea cu privire la efectuarea de

către poliție a unor controale de identitate din motive rasiale (a se vedea supra, pct.

61-

62

și

8

8-

9

0

).

Cu toate acestea, Curtea nu poate să piardă din vedere faptul că singura s

a preocupare în

speță este de a stabili dacă faptul că reclamantului i s

-

a solicitat să se legitimeze pe stradă a fost

motivată de rasism. Astfel cum a menționat și Tribunalul Central de Contencios Administrativ,

problema în discuție se limitează la a stabili dacă reclamantul a suferit un prejudiciu pe care nu

era obligat să îl sufere, cauzat de funcționarea normală sau anormală a autorităților publice (în

speță, poliția) și, în acest caz, la acordarea de despăgubiri acestuia (a se vedea supra, pc

t.

31).

101

. Autoritățile judiciare naționale au subliniat, de asemenea, că aceleași fapte au fost

apreciate de o instanță penală în cadrul unui proces penal care a încetat din cauza lipsei de probe

privind săvârșirea unei infracțiuni motivate de rasism. Curtea constată că respectivul cadru

juridic spaniol include într-

adevăr măsuri împotriva discriminării pe motive de rasă sau e

tnie

20

HOTĂRÂREA MUHAMMAD ÎMPOTRIVA SPANIEI

(inclusiv norme privind inversarea sarcinii probei), precum și sancțiuni administrative și penale

pentru actele care constituie rasism sau îl promovează. Cu toate acestea, în cadrul procedurii

administrative, nu au putut fi dovedite nici prejudiciul p

retins suferit de reclamant, nici existența

unei legături de cauzalitate între prejudiciu și modul de funcționare a forțelor de poliție

.

102

. În concluzie, după ce a apreciat toate elementele relevante, Curtea consideră că nu s

-a

st

abilit că atitudinile rasiste au avut un rol în controlul de identitate la care a fost supus

reclamantul de către poliție și în arestarea lui în acest context.

103

. Prin urmare, Curtea constată că nu a fost încălcat art.

14 coroborat cu art.

8 din

Convenție în această privință.

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA,

1.

declară

, în unanimitate, cererea admisibilă;

2.

hotărăște

, cu patru voturi la trei, că nu a fost încălcat art.

14 coroborat cu art.

8 din

Convenție în ceea ce privește capătu

l de cerere privind neefectuarea unei anchete efective

de către autoritățile naționale;

3.

hotărăște

, cu patru voturi la trei, că nu a fost încălcat art.

14 coroborat cu art.

8 din

Convenție în ceea ce privește capătul de cerere privind pretinsele motive disc

riminatorii

pentru controlul de identitate efectuat de către poliție și arestarea reclamantului

.

Redactată în limba engleză și comunicată în scris la 18 octombrie 2022, în conformitate cu

art. 77 §

2 și § 3 din Regulamentul Curții.

Milan Blaško

Georges Ravaran

i

Grefier

Președinte

În conformitate cu art. 45 §

2 din Convenție și cu art.

74 §

2 din Regulamentul Curții, la

prezenta hotărâre sunt anexate următoarele opinii separate:

(a) opinia concordantă comună a judecătorilor E

l

ó

segui și Serghides;

(b)

opinia separată a judecătorului Zünd;

(c) opinia separată a judecătorului Krenc.

G.R.

M.B.

21

HOTĂRÂREA MUHAMMAD ÎMPOTRIVA SPANIEI –

OPINII SEPARATE

OPINIA CONCORDANTĂ COMUNĂ A JUDECĂTORILOR ELÓSEGUI ȘI

SERGHIDE

S

I.

JURISPRUDENȚA CURȚII

PRIVIND SARCINA PROBEI ÎN CAZURILE

REFERITOARE LA O PRE

TINSĂ DISCRIMINARE RASIALĂ: CADRUL JURID

IC

SPANIOL ESTE ÎN CONFORMITATE CU JURISPRU

DENȚA CURȚII, CU

DIRECTIVELE UE ȘI CU RECOMANDĂRILE ECR

I

1.

Suntem întru totul de acord cu întreaga hotărâre, cu motivarea sa și concluziile sale.

Prezenta opinie separată concordantă urmărește să furnizeze detalii cu privire la unele

informații suplimentare de care dispune Curtea în ceea ce privește prezenta cauză, în special cu

privire la raționamentul autorităților naționale spaniole, inclusiv cu privire la măsurile luate

de

instanțele care au examinat diferitele seturi de proceduri.

2.

Cele două cauze soluționate de Camera Secției a treia în aceeași zi –

Muhammad împotriva

Spaniei

(nr. 34085/17)

ș

i

Basu împotriva Germaniei

(nr. 215/19)

– au urmat jurisprudența

Curții, astfel cum a fost stabilită în cauzele

Nachova și alții împotriva Bulgariei

[(MC),

nr.

43577/98 și 43579/98, pct.

157, CEDO 2005-VII],

Stoica împotriva României

(nr. 42722/02,

pct. 126, 4 martie 2008), precum și în cauzele mai recente, citate în ambele hotărâri pronunțate

astăzi (a se vedea

B

asu

, citată anterior,

pct. 38-

41, și pct. 91

-

95 din prezenta hotărâre). Acest

lucru a confirmat opinia potrivit căreia inversarea sarcinii probei impune reclamantului

obligația de a prezenta probe prima facie ale discriminării (a se vedea pct. 94 din prezenta

hotărâre).

3.

În ambele hotărâri a fost clar faptul că jurisprudența actuală a Curții este în conformitate

cu Recomandările ECRI de politică generală nr. 7, 11, 15 și cu Directiva 2000/43/CE a

Consiliului din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a princip

iului egalității de tratament între

persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică („Directiva UE privind egalitatea rasială”),

al cărei considerent 21 prevede:

„În situația unui caz aparent de discriminare, normele privind sarcina probei trebuie adaptate și, pentru ca

principiul tratamentului egal să fie aplicat în mod eficient, sarcina probei trebuie să revină pârâtului

, dacă se

face dovada unei asemenea discriminări” (a se vedea punctul 41 din

hotărâre).

4.

Încă este necesar să e

xiste

probe prima facie ale unei astfel de discriminări. Criteriile au

fost aceleași chiar și în cauzele penale având ca obiect acte de violență bazată pe gen sau în

contextul violenței în familie. Pentru ca transferul sarcinii probei să fie posibil, mai î

ntâi este

necesar ca pretinsa victimă să prezinte probe (a se vedea

Volodina împotriva Rusiei

, nr.

41261/17, pct. 117, 9 iulie 2019). În cauza

Volodina

, amândoi am fost membri ai Camerei și

am votat în favoarea constatării unei încălcări a art. 3 coroborat cu art. 13 și 14. În cauza

respectivă, poliția a refuzat să înceapă o anchetă penală în legătură cu acuzațiile reclamantului.

În prezenta cauză,

Muhammad împotriva Spaniei

, autoritățile nu au avut o atitudine pasivă.

Judecătorii și procurorii au inițiat procedura respectivă. În plus, plângerea formulată de

reclamant în fața Curții se referea la art. 8, nu la art. 3. De asemenea, în temeiul dreptului

spaniol, începerea procesului penal poate fi inițiată nu doar de către stat, ci și de către victimă,

sub for

ma unei urmăriri penale private. În cazul în care este necesară o cale de atac penală,

aceasta poate fi inițiată de victimă (spre deosebire de alte sisteme juridice penale;

Sabalić

împotriva Croației

, nr. 50231/13, pct. 105, 14 ianuarie 2021), iar apoi sta

tul continuă acțiunea

prin intermediul judecătorului de instrucție și al procurorului.

5.

În ceea ce privește controalele efectuate de poliție și faptele care dau naștere unei

prezumții de discriminare rasială/etnică, este foarte important să se facă distincția, așa cum o

22

HOTĂRÂREA MUHAMMAD ÎMPOTRIVA SPANIEI –

OPINII SEPARATE

face Directiva UE privind egalitatea rasială și ECRI, între răspunderea penală și sancțiunile

administrative sau disciplinare. Dreptul penal nu permite transferarea sarcinii probei către

inculpat. Prezumția de nevinovăție împiedică folosirea unei astfel de tehnici.

6.

Acest aspect este extrem de important. După cum se poate observa în prezenta cauză, au

existat două proceduri judiciare diferite, una penală, împotriva celor doi ofițeri de poliție, în

c

are nu a fost dovedită intenția rasistă a ofițerilor de poliție, iar cealaltă administrativă, în cadrul

căreia reclamantul nu a fost în măsură să furnizeze nicio probă prima facie a discriminării

rasiale.

rea ECRI de politică generală nr. 7, partajarea sarcinii

probei se aplică în legătură cu procedurile administrative și sancțiunile disciplinare, dar

niciodată în materie penală. „Discriminarea prezumată”, despre care se vorbește în

Recomandare, se referă la faptul că reclamantul trebuie să prezinte probe privind existența unei

discriminări prima facie în cadrul procedurii administrative sau disciplinare, iar transferarea

sarcinii probei către inculpat nu se aplică (în cadrul) procedurilor penale. Textul recomandării

ECRI este foarte clar (a se vedea punctul 29 din expunerea de motive a Recomandării ECRI de

politică generală nr. 7):

„Partajarea sarcinii unei probe semnifică faptul că reclamantul trebuie să stabilească fapte care sa permită

prezumarea unei dis

criminări, ceea ce transferă sarcina probei asupra inculpatului, care astfel trebuie să

stabilească absența discriminării. Astfel, în cazul presupus de discriminare rasială directă, inculpatul trebuie

să probeze că diferența de tratament are o justificare rezonabilă și obiectivă.”

8.

Articolul 8 (Sarcina probei) din Directiva UE privind egalitatea rasială prevede:

„(1) Statele membre iau măsurile care sunt necesare, în conformitate cu sistemele lor judiciare, pentru ca,

atunci când o per

soană care se consideră nedreptățită prin nerespectarea principiului egalității de tratament

prezintă, în fața unei autorități sau a altei instanțe judecătorești competente, fapte pe baza cărora se poate

prezuma că a avut loc o discriminare directă sau indirectă, pârâtul să fie obligat să dovedească faptul că

nu a

avut loc o încălcare a principiului egalității de tratam

ent.

(2) Alineatul (1) nu împiedică statele membre să introducă norme privind probele care sunt mai favorabi

le

reclamantului.

(3) Alineatul

(1) nu se aplică procedurilor penale.

(4) Alineatele (1), (2) și (3) se aplică și oricărei proceduri desfășurate în conformitate cu articolul 7 alineatul

(2)

.

(5) Statele membre pot să nu aplice alineatul (1) procedurilor în care este de competența autorității sau a

instanței judecătorești competente cercetarea faptelor.” (a se vedea punctul 41 din

hotărâre)

9.

Jurisprudența Curții este conformă cu aceste recomandări și, înainte de a transfera sarcina

probei către stat, este necesară prezentarea unor probe prima faci

e.

II. EFECTUAR

EA

UNEI AN

CH

ETE EFECTIVE DE CĂTRE AUTORITĂȚI

10.

Concluzia hotărârii este că statul spaniol și

-

a îndeplinit toate obligațiile pozitive și

negative și că ancheta a fost imparțială și

s

-a de

sfășurat în cadrul a două proceduri, una penală

și cealaltă administrativă, și nu numai la nivel intern de către ofițerii de poliție, ci și de către

judecătorul de instrucție, cu intervenția procurorului, și de către instanța administrativă (spre

deosebire de cauza

Basu împotriva Germaniei

, soluționată de aceeași Secție în aceeași zi și în

cadrul căreia am votat amândoi în favoarea constatării unei încălcări a art. 8 coroborat cu art.

14). În speță, Curtea „nu identifică niciun motiv pentru a nu ține seama de concluzia instanțelor

naționale potrivit căreia atitudinea reclamantului, și nu etnia lui, a fost cea care i

-a determinat

pe ofițerii de poliție să

-

l oprească și să

-

l legitimeze” (a se vedea punctul 99 din hotărâre). Prin

urmare, s-a dovedit în continua

re că la baza controlului de identitate s

-a aflat comportamentul

23

HOTĂRÂREA MUHAMMAD ÎMPOTRIVA SPANIEI

–

OPINII SEPARA

TE

provocator al reclamantului și că ofițerii de poliție au invocat un motiv pentru supunerea

persoanei respective unui control (ibid.).

11.

Este important de subliniat că cei doi ofițeri de poliție care i

-

au solicitat reclamantului să

se legitimeze la 29 mai 2013 au completat imediat un proces-

verbal de contravenție în temeiul

articolului 26 litera (h) din Legea organică nr. 1/1992 din 21 februarie 1992 privind protecția

sigur

anței publice, care a fost transmis Subdirecției Generale pentru Securitate Internă

(Barcelona) în aceeași zi (a se vedea punctele 8 și 21 din hotărâre), astfel cum s

-a consemnat în

raportul Departamentului Tehnic al Direcției Generale a Poliției din Catal

onia, în care se

menționase deja că motivul legitimării reclamantului a fost comportamentul acestuia. În

realitate, contextul în care reclamantului i s-

a solicitat cartea de identitate nici măcar nu era o

situație în care, în mod normal,

s

-ar fi solicitat prezentarea actului de identitate (cum ar fi la un

punct de trecere a frontierei, într-un aeroport, într-

o gară sau o stație de autobuz

).

12.

În această privință, deși reclamantul a depus o plângere penală scrisă de mână la

Tribunalul de

instrucție nr. 3 din Barcelona, acesta a inițiat o procedură administrativă la nivel

național după aproape un an de la data evenimentelor, la 7 aprilie 2014 (a se vedea pct. 18 din

hotărâre). Faptul că procedura administrativă a început la un an după even

imente nu este,

așadar, imputabil autorităților, ci reclamantului însuși

.

13.

Cei doi ofițeri de poliție au acționat într

-un mod transparent din punct de vedere legal,

înregistrând procesul-verbal pe care l-

au întocmit în aceeași zi în c

are au avut loc evenimentele.

În schimb, reclamantul a refuzat să semneze atât registrul în care au fost consemnate procedurile

de identificare, cât și procesul

-

verbal de contravenție. Direcția Generală de Poliție și Garda

Civilă (Guardia Civil) au răspuns la solicitarea de informații privind acțiunea având ca obiect

angajarea răspunderii patrimoniale a statului, în legătură cu acțiunile ofițerilor Poliției

Naționale spaniole (Policía Nacional), în termen de trei zile de la depunerea acestei cereri (a s

e

ve

dea punctul 21 din hotărâre). Direcția Generală de Poliție a pus la dispoziția autorităților: o

fotocopie a registrului în care au fost consemnate procedurile de identificare; procesul-verbal

întocmit la momentul faptelor, în care au fost relatate faptele;

și o copie a procesul

ui

-verbal de

contravenție nr. 837683, transmisă Subdirecției Generale pentru Securitate Internă.

14.

De asemenea, trebuie subliniat faptul că reclamantul a fost ascultat de mai multe ori:

oral, în cadrul procesului

penal, și în scris, prin intermediul avocatului său, în cadrul procedurii

administrative. În cursul procesului penal, judecătorul de instrucție (a se vedea pct.

13 din

hotărâre) a fost de acord să ia o declarație din partea reclamantului, în calitate de victimă, și din

partea prietenului său, în calitate de martor, precum și declarațiile celor doi ofițeri de poliție, în

calitate de inculpați. Mărturia prietenului său a fost luată în considerare atât în procesul penal,

cât și în procedura administrativă, deo

arece în ambele seturi de proceduri au fost prezentate

declarațiile date, în calitate de martor la evenimente, de prietenul său în fața unui notar din

Barcelona. În cadrul procesului penal, prietenul său a fost citat să se prezinte în fața

judecătorului de instrucție, însă acesta nu a primit citația deoarece adresa furnizată era incorectă

(a se vedea pct. 15 din hotărâre), alt fapt care nu este imputabil autorităților judiciare. După

examinarea probelor, judecătorul de instrucție nu a fost convins că evenim

entele s-

au desfășurat

în conformitate cu relatarea reclamantului.

Audiencia Provincial

din Barcelona a examinat

cercetarea prealabilă efectuată de judecătorul de instrucție, apreciind că decizia provizorie

pronunțată în cadrul procedurii era pe deplin legală și declarând apelul inadmisibil (a se ve

dea

pct. 16 din hotărâre).

15.

De asemenea, este important să fie reamintite argumentele prezentate de procuror atunci

când a solicitat, la 23 aprilie 2015 (a se vedea pct. 16 din hotărâre), în

cetarea procesului în

legătură cu plângerea reclamantului împotriva celor doi ofițeri ai Poliției Naționale, referitoare

la pretinsa infracțiune de abuz în serviciu în exercitarea atribuțiilor, după ce judecătorul de

instrucție a efectuat cercetarea prealabilă. După examinarea probelor prezentate, procurorul a

24

HOTĂRÂREA MUHAMMAD ÎMPOTRIVA SPANIEI –

OPINII SEPARATE

declarat următoarele: „(i) [...] nu există niciun raport medico

-

legal (cu privire la vreo vătămare

sau leziune); (ii) ancheta a fost finalizată și nu s

-

au obținut probe coroborante din versiunea

reclamantului asupra faptelor; (iii) s-

au luat măsuri pentru a stabili dacă au existat camere care

ar fi putut înregistra evenimentele, dar fără succes; (iv) reclamantul a fost însoțit de o altă

persoană străină de origine pakistaneză, care, totuși, nu a invoca

t niciun tratament

discriminatoriu sau abuz în serviciu din partea poliției; (v) domnul K.A, care, aparent, a fost

martor ocular al faptelor, nu a putut fi localizat pentru a depune mărturie; și (vi) există versiuni

contradictorii care nu ne permit să stabilim realitatea faptelor; prin aceasta, nu spunem că

reclamantul minte, ci că mărturia acestuia nu este susținută de probe suplimentare relevante

care să o completeze” (argumente prezentate Tribunalului de instrucție nr. 3 din Barcelona de

către parchetul

provinciei Barcelona, 23 aprilie 2015; document inclus în dosarul cauzei).

16.

Procurorul a încheiat cu următoarea declarație:

„Pentru a fi luate în considerare, toate declarațiile trebuie să îndeplinească cerințele impuse de

jurisprude

n

ță: absența unei lipse subiective de credibilitate, derivată dintr

-un motiv fals; o verosimilitate

coroborată de circumstanțe periferice; și persistența acuzației privind săvârșirea infracțiunii. Pe scurt, și

aplicând jurisprudența Curții Europene a Dreptu

rilor Omului, care impune realizarea unei anchete

aprofundate și efective cu privire la toate incidentele care pot avea la bază o motivație rasistă, xenofobă sau

alte motive discriminatorii [CEDO,

[B.S.] împotriva Spaniei

, nr. 47159/08, 24 iulie 2012, sau

Nachova și

alții împotriva Bulgariei

(MC), nr. 43577/98 și 43579/98 (CEDO

2005

-VII)], au fost epuizate toate liniile de

anchetă în încercarea de a clarifica faptele, dar nu a fost posibil să se obțină suficiente probe incriminatoare

pentru a putea formula

acuzații penale împotriva persoanelor față de care era îndreptată plângerea.” (ibid.)

III.

ANGAJAREA RĂSPUNDERI

I PATRIMONIALE A STATULUI ÎN CADRUL

PROCEDURII ADMINISTRATIVE

17.

Reclamantul a solicitat Ministerului de Interne să stabilească răspunderea autorităților

statului. Astfel, el a introdus o acțiune având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale a

statului, solicitând despăgubiri pentru prejudiciul pe care l

-a suferit inutil ca urmare a ceea ce

el considera drept o funcționare anormală a serviciilor publice

.

precum și posibilitatea de a prezenta acuzații și p

robe suplimentare. Cu toate acestea, în cadrul

procedurii administrative în scopul stabilirii unei posibile răspunderi a statului, reclamanților le

revine sarcina de a prezenta probe privind pretinsa încălcare. În multe țări, cum ar fi Franța,

Spania, Luxe

mburg sau Elveția, printre altele, în cadrul procedurilor administrative privind

angajarea răspunderii patrimoniale a statului, judecătorii se bazează pe documente și probe

scrise. Reclamanții sunt reprezentați de avocații lor și nu se obișnuiește să fie chemați în calitate

de martori în cadrul unei audieri.

a plâns că ofițerii de poliție i

-au solicitat

doar lui să se legitimeze, nu și persoanelor albe care mergeau pe aceeași stradă ca ș

i el (a se

vedea pct. 18 din hotărâre). Cu toate acestea, pe parcursul procedurii la nivel național s

-a

dovedit că prietenului său, care era tot pakistanez și avea pielea închisă la culoare, nu i s

-a

solicitat prezentarea actului de identitate. Aceste prob

e confirmă relatarea ofițerilor de poliție

potrivit căreia reclamantului i s

-a solicitat prezentarea actului de identitate numai din cauza

comportamentului său provocator și nu din cauza culorii pielii sale. În speță, spre deosebire de

cauza

Basu

(citată anterior), în care ofițerii de poliție au solicitat prezentarea pașaportului atât

unui tată, cât și fiicei sale într

-

un tren, există un element important care ne permite să

concluzionăm că, astfel cum au declarat autoritățile naționale, „prietenului reclama

ntului, K.A.,

nu i s-

a cerut să se legitimeze, întrucât nu a făcut niciun comentariu la adresa ofițerilor de

poliție” (a se vedea pct. 9 și 21 din hotărâre).

25

HOTĂRÂREA MUHAMMAD ÎMPOTRIVA SPANIEI

–

OPINII SEPARA

TE

20.

Deși procesul penal era deja început, reclamantul a argumentat, în cadrul p

rocedurii

administrative, că obiectul acestei din urmă proceduri era diferit, întrucât cererea administrativă

privea caracterul discriminatoriu al controlului de identitate la care fusese supus. Pe scurt, în

cadrul procedurii administrative, reclamantul a

solicitat recunoașterea faptului că respectivul

control efectuat de poliție s

-

a bazat exclusiv pe rasa lui și a fost discriminatoriu și ilegal și, în

consecință, acordarea unei despăgubiri de 3

000 de euro, prezentarea unor scuze publice,

precum și publicarea hotărârii și a scuzelor aferente în ziarele naționale. Autoritățile

administrative au acceptat să inițieze procedura administrativă având ca obiect angajarea

răspunderii patrimoniale a statului (a se vedea pct. 22 din hotărâre).

21.

Având în vedere că un proces penal privind aceleași fapte era pendinte în fața

Tribunalului de instrucție nr. 3 din Barcelona și întrucât