2r-589/17 — recunoașterea dreptului de proprietate

prima instanță: C. Urîtu dosarul nr.2r-589/17

(Judecătoria Centru mun. Chișinău)

instanța de apel: L. Popova, A. Doga, Sv. Caitaz

(Curtea de Apel Chișinău)

D E C I Z I E

27 septembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele ședinței, judecătorul: Svetlana Filincova

Judecătorii: Maria Ghervas, Iurie Bejenaru

examinând recursul declarat de către Iuri Bordeniuc,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Raisei Orlova împotriva

Preturii Centru municipiul Chișinău, Întreprinderii Municipale de Gestionare a

Fondului Locativ nr. 8 și Oficiului teritorial cadastral Chișinău cu privire la

recunoașterea dreptului de proprietate,

împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 27 noiembrie 2013, prin

care a fost restituit apelul declarat de Iuri Bordeniuc ca fiind depus de o persoană

care nu este în drept să declare apel,

c o n s t a t ă:

La data de 06 ianuarie 2004, Raisa Orlova a depus o cerere de chemare în

judecată împotriva Preturii sect. Centru, mun. Chișinău, Întreprinderii Municipale

de Gestionare a Fondului Locativ nr. 8 și Oficiului teritorial cadastral Chișinău cu

privire la recunoașterea dreptului de proprietate.

În motivarea acțiunii reclamanta Raisa Orlova a indicat că în anul 2003, a

privatizat împreună cu fiica și nepoata, apartamentul nr.1 de pe str. 31 August

1989, nr. 95, în care din anul 1944 au locuit părinții soțului ei.

Susține că în această perioadă au posedat și de garajul din curtea acestei

case, ca fiind locatari ai acestei curți, în aceste condiții au efectuat toate cheltuielile

de întreținere a acestuia. În drept, își motivează acțiunea pe art. 320 Codul civil,

care reglementează dobândirea dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii.

Cere Raisa Orlova recunoașterea dreptului de proprietate asupra garajului nr.

1 cu suprafața de 23,7 m.p. din curtea casei nr. 95 str. 31 August 1989, mun.

Chișinău și obligarea Oficiului teritorial cadastral Chișinău să înregistreze dreptul

de proprietate asupra garajului nominalizat în Registru bunurilor imobile.

Prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 20 februarie 2004 a

fost admisă acțiunea și s-a dispus recunoașterea dreptului de proprietate a Raisei

Orlova asupra garajului nr.1 cu suprafața de 23,7 m.p. din curtea casei nr. 95, str.

31 August 1989, mun. Chișinău.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 16 octombrie 2012 a fost admisă

cererea apelantului Iuri Bordeniuc și a fost atras în proces Iurie Bordeniuc în

calitate de intervenient accesoriu din partea pârâtului.

1

Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 30 ianuarie 2013 a fost respins

recursul declarat de Raisa Orlova și a fost menținută încheierea Curții de Apel

Chișinău din 16 octombrie 2012.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 28 februarie 2013 a fost respins

apelul declarat de către Iuri Bordeniuc și menținută hotărârea primei instanțe din

10 februarie 2004.

La 29 aprilie 2013, Iuri Bordeniuc a declarat recurs împotriva deciziei

instanței de apel, cerând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și

hotărârii primei instanțe și emiterea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii.

La 06 august 2013, Raisa Orlova a declarat recurs împotriva încheierii

instanței de apel din 16 octombrie 2012 și împotriva deciziei instanței de apel din

28 februarie 2013 cu dispunerea rejudecării pricinii și emiterea unei încheieri prin

care apelul lui Iuri Bordeniuc să fie restituit, ca fiind depus de o persoana care nu

este în drept să declare apel.

Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 11 octombrie 2013 au fost admise

recursurile declarate de către Raisa Orlova și Iuri Bordeniuc, casată decizia Curții

de Apel Chișinău din 28 februarie 2013 și încheierea Curții de Apel Chișinău din

16 octombrie 2012 cu remiterea cauzei spre rejudecare în instanța de apel.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 27 noiembrie 2013 a fost

restituit apelul declarat de către Iuri Bordeniuc ca fiind depus de o persoană care

nu este în drept să-l declare.

La data de 28 februarie 2017, Iuri Bordeniuc a declarat recurs împotriva

încheierii instanței de apel din 27 noiembrie 2013, solicitând repunerea în termenul

de declarare a recursului, admiterea acestuia, casarea încheierii contestate cu

dispunerea rejudecării cauzei.

Recurentul, Iuri Bordeniuc, în motivarea recursului a indicat că încheierea

instanței de apel este emisă cu încălcarea normelor de drept procedural.

Astfel, susține că instanța de apel a examinat cauza în lipsa sa, fapt prin care

ia încălcat dreptul de acces liber la justiție.

Totodată a solicitat și repunerea în termen a recursului invocând că la ședința

instanței de apel din 27 noiembrie 2013 nu a fost citat legal, iar pe adresa

imobilului pe care îl deține cu drept de proprietate nu i-a fost expediată nici o

citație, nu a fost telefonat și nici nu i-a fost expediată încheierea instanței de apel

contestată. Susține că a aflat despre încheierea emisă la data de 27 noiembrie 2013

din răspunsul Curții de Apel Chișinău din 15 februarie 2017.

În conformitate cu art. 426 alin. (3) Codul de procedură civilă, recursul

împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3

judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea

admisibilității și fără participarea părților.

În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanță de

recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă

recursul și să mențină încheierea.

Examinând materialele dosarului, Colegiul consideră că cererea privind

repunerea în termenul de declarare a recursului urmează a fi respinsă ca fiind

neîntemeiată, iar recursul declarat de Iuri Bordeniuc urmează a fi respins ca fiind

depus tardiv, din următoarele motive.

2

În conformitate cu art. 425 Codul de procedură civilă (în redacția de până la

28 aprilie 2017), termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15

zile de la data pronunțării ei.

Din materialele dosarului rezultă că încheierea contestată cu recurs a fost

pronunțată la 27 noiembrie 2013.

Astfel, prin prisma art. 425 Codul de procedură civilă (în redacția de până la

28 aprilie 2017) termenul de atac a încheierii din 27 noiembrie 2013 a început să

curgă din 28 noiembrie 2013.

Colegiul menționează că în conformitate cu art. 116 alin. (1) și (3) Codul de

procedură civilă, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de

îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanță. La

cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea

îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost

îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documentele

respective etc.).

În sensul acestei norme, este de principiu, ca declarând recurs în afara

termenului legal și solicitând repunerea în termen, să fie invocate motive

întemeiate, care să justifice încălcarea acestui termen.

Pe când, la caz, Iuri Bordeniuc nu a prezentat nici o dovadă care să confirme

că termenul de depunere a recursului a fost omis din motive întemeiate.

În acest context, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții supreme de Justiție respinge ca fiind neîntemeiat argumentul recurentului

precum că, termenul de depunere a recursului a fost omis din motive care nu-i pot

fi imputate, deoarece nu a fost informat corespunzător despre examinarea cauzei,

or, instanța de apel a asigurat drepturile părților, respectând procedura de citare

legală, iar ultimul urma să-și exercite drepturile procedurale cu bună-credință, cu

atît mai mult că ultimul a declarat recurs la Curtea Supreme de Justiție, care a fost

admis prin decizia Curții Supreme de Justiție din 11 octombrie 2013 cu restituirea

pricinii spre rejudecare în instanța de apel, iar decizia emisă fiind publicată la

aceiași dată pe portalul instanței de recurs.

Totodată, alte argumente justificative ce ar indica repunerea recursului în

termen, în sensul art. 116 Codul de procedură civilă, în recursul declarat nu au fost

prezentate.

În conformitate cu art. 56 alin. (3) Codul de procedură civilă, părțile sînt

obligate să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. În cazul

abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligațiunilor procedurale, se aplică

sancțiunile prevăzute de legislația procedurală civilă.

În conformitate cu art. 61 alin. (1) Codul de procedură civilă, părțile sunt

obligate să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. Instanța

judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se

urmărește tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare. Folosirea cu buna-

credință a drepturilor procedurale, prezumă că partea este obligată la interval

rezonabil de timp să manifeste diligență și să respecte termenele prevăzute de lege.

Astfel, Iuri Bordeniuc, prin lege a fost obligat să respecte termenul legal de

contestare a încheierii cu recurs în 15 de zile calendaristice din data pronunțării ei,

termen prevăzut de art. 425 Codul de procedură civilă (în redacția de până la 28

aprilie 2017).

3

Instanța de recurs consideră necesar de a menționa faptul că recurentul

urma să întreprindă toate măsurile necesare, după cum sugerează jurisprudența

CEDO, de a-și proteja drepturile sale de acces la instanță, în speță contestarea la

timp a actului judecătoresc. În această ordine de idei, este cert că, depunând

cererea de recurs la 28 februarie 2017, peste trei ani și trei luni, recurentul a

demonstrat o neglijență a drepturilor sale procedurale și contrar prevederilor

legale, nu a depus diligența necesară în vederea exercitării căii de atac în termen.

Prin urmare, Colegiul ajunge la concluzia că recurentul a omis termenul de

atac a încheierii judecătorești, iar examinarea unui astfel de recurs ar încălca

principiul securității raporturilor juridice, precum și, drepturile celorlalte părți la

un proces echitabil.

Instanța de recurs accentuează că o asemenea soluție este compatibilă cu

prevederile art. 6 §1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului

și a Libertăților Fundamentale.

În susținerea opiniei enunțate, Colegiul invocă și hotărîrea Curții Europene a

Drepturilor Omului în cauza Melnic c. Moldovei (din 14 noiembrie 2006) și

Ponomaryov c. Ucrainei (din 03 aprilie 2008), unde se notează că deși în speță nu

era vorba despre desființarea unei hotărîri judecătorești definitive și irevocabile în

urma admiterii unei căi extraordinare de atac în lumina unor circumstanțe nou

descoperite, ci de redeschiderea unui proces prin repunerea în termenul de

introducere a unei căi ordinare de atac, totuși reînnoirea acestui termen pentru

motive neconvingătoare, reprezintă o soluție care ar putea înfrânge principiul

securității raporturilor juridice într-un mod similar cu o cale extraordinară de atac.

Din considerentele menționate și având în vedere cele expuse supra,

Colegiul ajunge la concluzia de a respinge cererea privind repunerea în termenul

de declarare a recursului ca fiind neîntemeiată și recursul declarat ca fiind depus cu

omiterea termenului de declarare prevăzut la art. 425 din Codul de procedură civilă

(în redacția de până la 28 aprilie 2017).

În conformitate cu art. 427 lit. a) și art. 428 Codul de procedură civilă,

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție,

d e c i d e:

Se respinge cererea lui Iuri Bordeniuc privind repunerea recursului în

termen.

Se respinge recursul declarat de Iuri Bordeniuc.

Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 27 noiembrie 2013, în

cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Raisei Orlova împotriva Preturii

Centru municipiul Chișinău, Întreprinderii Municipale de Gestionare a Fondului

Locativ nr. 8 și Oficiului teritorial cadastral Chișinău cu privire la recunoașterea

dreptului de proprietate.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Maria Ghervas

Iurie Bejenaru

4