Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 27.09.2017
inadmisibil

3ra-980/17 — contestarea actului administrativ

HOTĂRÂRE
27.09.2017
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
contestarea actului administrativ
Temei legal
temeiurile inadmisibilităţii recursului
Citează această cauză
3ra-980/17 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

prima instanță: N. Lazareva (Judecătoria Ceadîr-Lunga) dosarul nr. 3ra-980/17 instanța de apel: Ș. Starciuc, A. Curdov, M. Galupa (Curtea de Apel Comrat) ÎNCHEIERE 27 septembrie 2017 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele completului, judecătorul : Svetlana Filincova Judecătorii: Maria Ghervas, Iurie Bejenaru , examinînd chestiunea admisibilității recursului declarat de avocatul Beruceașvili Andrei în interesele Valentinei Bancova, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Bancova Valentina împotriva Judecătoriei Comrat cu privire la contestarea actului administrativ și repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curții de Apel Comrat din 23 februarie 2017, prin care a fost respins apelul declarat de avocatul Beruceașvili Andrei în interesele Valentinei Bancova și menținută hotărîrea Judecătoriei Ceadîr-Lunga din 09 noiembrie 2016, c o n s t a t ă: La 01 martie 2016 Bancova Valentina a depus cerere de chemare în judecată împotriva Judecătoriei Comrat cu privire la contestarea actului administrativ și repararea prejudiciului moral.

Reclamanta solicită anularea hotărîrii Comisiei de disciplină a Judecătoriei Comrat din 26 ianuarie 2016, a ordinului nr. 3-7/25 din 01 februarie 2015 „privind încetarea procedurii de anchetă de serviciu intentate” în parte, și anume a p. 2 ce se referă la încetarea procedurii în privința grefierului Bancova Valentina - pe motivul expirării termenului de prescripție a tragerii la răspundere disciplinară", obligarea Judecătoriei Comrat să emită un nou ordin, prin care, conform p. 36 din Regulamentul cu privire la comisia de disciplină, cauza să fie clasată, întrucît s-a constatat că nu se execută condițiile prevăzute în punctul 34 subpunctele 1), 3), 4) și 6) din Regulamentul cu privire la comisia de disciplină, și încasarea de la Judecătoria Comrat a sumei de 20000 lei cu titlu de prejudiciu moral și a cheltuielilor de acordare a asistenței juridice în mărime de 4200 lei.

În motivarea acțiunii a invocat că din raportul privind efectuarea anchetei de serviciu din 31.07.2015 rezultă că intentarea și efectuarea anchetei de serviciu au fost realizate în baza denunțării verbale ale judecătorului Judecătoriei Comrat Hrapacov V.F. Reclamanta susține că acesta contravine p. 32,34-35 din Regulamentul cu privire la comisia de disciplină ,care prevede că sesizarea se formulează în scris. La fel, reclamanta invocă că fiind inițiatorul intentării și efectuării anchetării de serviciu la denunțarea sa verbală și neîmputernicită în privința sa, judecătorul Judecătoriei Comrat Hrapacov V.F. nu putea fi președintele comisiei de disciplină, deoarece este persoana cointeresată în rezultatul acestei anchetări.

Astfel, judecătorul Hrapacov V.F. a ținut discurs concomitent și ca declarant și ca președinte al comisiei de disciplină. La fel, susține că de fapt ei i se impută că „ea nu a văzut greșeli în indicarea adresei și a părților în proces”. În acest sens, reclamanta menționează că careva instrucțiuni de serviciu care prevăd obligația ei de a pune la îndoială datele înregistrate în PIGD, precum și de a verifica date în PIGD, nu i-au fost aduse la cunoștință. La 10 martie 2016 prin încheierea Curții de Apel Comrat a fost admisă cererea președintelui Judecătoriei Comrat - Popovici S.I. privind transmiterea cauzei de la Judecătoria Comrat, de competența căreia ea ține, în altă instanță de judecată de alt nivel și cauza a fost transmisă pentru examinare în Judecătoria Ceadîr-Lunga.

Prin hotărîrea Judecătoriei Ceadîr-Lunga din 09 noiembrie 2016 acțiunea a fost respinsă. La 15 noiembrie 2016 reprezentantul reclamantei, avocatul Beruciașvili Andrei a depus apel nemotivat, iar la 22 noiembrie 2016, reclamanta Bancova Valentina a depus apel nemotivat. Prin încheierea Curții de Apel Comrat din 19 ianuarie 2017 nu s-a dat curs apelurilor declarate de reprezentantul reclamantei, avocatul Beruciașvili Andrei și de reclamanta Bancova Valentina, fiindu-le oferit termen rezonabil pentru a depune apelurile motivate. Pe data de 02 februarie 2017 încheierea dată a fost executată de către reprezentantul reclamantei, avocatul Beruciașvili Andrei, prin prezentarea apelului motivat. Prin decizia Curții de Apel Comrat din 23 februarie 2017 a fost respins apelul declarat de avocatul Beruciașvili Andrei în interesele lui Bancova Valentina și menținută hotărîrea primei instanțe.

Prin încheierea Curții de Apel Comrat din 23 februarie 2017 a fost restituit apelul declarat de Bancova Valentina. La 12 mai 2017 avocatul Beruceașvili Andrei în interesele Valentinei Bancova a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Comrat din 23 februarie 2017, solicitînd admiterea lui, casarea deciziei recurate și remiterea pricinii spre rejudecare în instanța de apel. În motivarea recursului s-a invocat că instanța de fond și instanța de apel au ajuns la o concluzie eronată, precum că decizia comisiei disciplinare din 26.01.2016, precum și ordinul nr.3-7/25 din 01.02.2016 privind încetarea procedurii de anchetă de serviciu, sunt exceptate de controlul legalității în ordinea contenciosului administrativ, instanțele motivînd că aceste acte nu i-au încălcat careva drepturi sau interese legitime.

În acest sens, reclamanta menționează că comisia disciplinară, în pofida faptului că a trecut termenul de prescripție pentru tragerea la răspunderea disciplinară, totuși a constatat faptul comiterii de către ea a unei abateri disciplinare. Prin urmare, nu este de acord cu constatarea respectivă a comisiei disciplinare și cu temeiul încetării procedurii disciplinare, or procedura disciplinară a fost încetată pe 2 motiv de nereabilitare. Pe parcursul procedurii disciplinare și în instanța de judecată a fost invocat faptul că ea nu a comis nici-o abatere disciplinară. Mai mult ca atît, însăși conținutul ordinului nr.3-7/25 din 01.02.2016 emis de către pîrît prevede posibilitatea contestării lui în ordinea contenciosului administrativ.

Astfel de către pîrît în ordinul nominalizat a fost stabilită procedura de contestare, care i-a fost adusă la cunoștință sub semnătură. Adică intimatul în momentul emiterii ordinului contestat a fost de acord cu faptul că acest act juridic este un act administrativ cu caracter individual care urmează a fi contestat în ordinea contenciosului administrativ. În opinia recurentului, în cazul de față acțiunile instanțelor de judecată îngrădesc accesul său la justiție, or constatînd (neîntemeiat) faptul că actele administrative menționate nu pot fi contestate în ordinea contenciosului administrativ, instanțele nu s-au expus asupra niciunui temei de anulare a acestor acte administrative invocate și nu a verificat legalitatea acestor acte administrative.

La fel, susține că în cadrul examinării cauzei cu certitudine s-a stabilit faptul că decizie (procesul-verbal) comisiei disciplinare din 26.01.2016 a fost întocmită cu încălcarea esențială a procedurii stabilite de Regulamentul cu privire la comisia disciplinară. În conformitate cu art. 434 CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit. Conform avizului de recepție contra semnătură se atestă că la data de 17 martie 2017 Bancova Valentina a recepționat copia deciziei instanței de apel. Prin urmare, depunînd recursul la data de 12 mai 2017, aceasta s-a încadrat în termenul de declarare a lui.

Examinînd temeiurile recursului declarat de avocatul Beruceașvili Andrei în interesele Valentinei Bancova, în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil. În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

3 Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de avocatul Beruceașvili Andrei în interesele Valentinei Bancova nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă. Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul recurentului cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432. alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă. În această ordine de idei, Completul Colegiului precizează că, în contextul normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin.(4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă, din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudența sa constantă, rezultînd din prevederile art. 6 § 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995). În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera inadmisibil recursul declarat de avocatul Beruceașvili Andrei în interesele Valentinei Bancova.

În conformitate cu art. art. 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, completul Colegiului Civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, 4 d i s p u n e: Recursul declarat de avocatul Beruceașvili Andrei în interesele Valentinei Bancova se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Maria Ghervas Iurie Bejenaru 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2019-03-27
0,95
3ra-387/19 — anularea oordinului de concediere, restabilirea la lucru, incasarea salariului mediu pentru perioada absentei fortate de la lucru
dosarul nr. 3ra-387/19 prima instanţă: Judecătoria Cimișlia, sediul Leova (S. Gurițanu) instanţa de apel: Curtea de Apel Comrat (Șt. Starciuc, D. Fujenco, A. Curdov) ÎNCHEIERE 27 martie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de con
CSJ 2016-09-07
0,95
2ac-141/16 — cu privire la anularea actului administrativ
dosarul nr. 2ac-141/16 Î N C H E I E R E 07 septembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele ședinței, Svetlana Filincova judecători Maria Gherv
CSJ 2024-02-28
0,94
2ac-25/24 — cu privire la anularea hotărârii, a ordinului de concediere, restabilirea la locul de muncă, încasarea salariului pentru absența forțată
la locul de muncă, pentru examinare la Judecătoria Vulcănești (f. d. 30, vol. I) Ulterior, prin încheierea din 03 februarie 2017 a Curții de Apel Comrat s-a strămutat cauză civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Bancov
CSJ 2024-04-24
0,94
3r-46/24 — cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilirea la locul de muncă, încasarea salariului pentru absența forțată și a cheltuielilor de judecată
Dosarul nr. 3r-46/24 2-17005973-01-3r-29022024 Instanţa de fond: Judecătoria Cimişlia, sediul central – I. Volcovschi Instanța de apel: Curtea de Apel Comrat – Ş. Starciuc, D. Fujenco, A. Curdov D E C I Z I E 24 aprilie 2024 mun. Chişinău C
CSJ 2018-10-10
0,94
2ac-117/18 — anularea actelor administrative, restabilirea in functie si incasarea salariului
Dosar nr. 2ac-117/18 ÎNCHEIERE 10 octombrie 2018 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, în componenţa: Președintele şedinţei, judecătorul Valeriu Doagă judecătorii Tamara Chişca
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă