3ra-907/17 — încasarea restanței la plata indemnizației unice ș.a.

3ra-907/17 — încasarea restanței la plata indemnizației unice ș.a. (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

prima instanță: S. Bucicov dosarul nr. 3ra-907/17

instanța de apel: V. Movilă, N. Veleva, E. Dvurecenschii

Î N C H E I E R E

21 septembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

În componență:

Președintele completului, judecătorul – Valeriu Doagă

Judecătorii – Tamara Chișca-Doneva, Oleg Sternioală

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursurilor declarate de Eduard

Caraman și reprezentantul Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor

Interne, Dorin Sîrbu, împotriva deciziei Curții de Apel Cahul din 20 aprilie 2017,

adoptată în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Eduard

Caraman împotriva Direcției de Poliție a UTA Găgăuzia al Ministerului Afacerilor

Interne, Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne și

Inspectoratului de Poliție Vulcănești cu privire încasarea restanței la plata

indemnizației unice de concediere și repararea prejudiciului moral,

c o n s t a t ă

La 24 august 2015, Eduard Caraman a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Direcției de Poliție a UTA Găgăuzia al Ministerului Afacerilor Interne,

Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne și Inspectoratului

de Poliție Vulcănești cu privire încasarea restanței la plata indemnizației unice de

concediere și repararea prejudiciului moral.

În motivarea acțiunii menționează că, prin ordinul IGP al MAI nr. 56 din 30

ianuarie 2015 s-au încetat raporturile de muncă cu maiorul de politie Eduard Caraman,

conform art. 47 alin. (1), lit. c) din Legea cu privire la activitatea Poliției și statutul

polițistului nr. 320 din 27 decembrie 2012, cu dreptul de a primi pensie pe linia

Ministerului Afacerilor Interne și achitarea compensației bănești pentru concediile

neutilizate și a indemnizației unice de concediere, în conformitate cu prevederile art.65

alin. (2) din Legea cu privire la activitate Poliției și statutul polițistului. Totodată,

potrivit certificatului pecuniar nr. 26 din 12 martie 2015, i s-a stabilit indemnizația de

eliberare din serviciu în mărime de 95 690 de lei.

Relevă că, din suma indemnizației de eliberare din serviciu în mărime de 95 690

de lei, la 08 iunie 2015 i s-a achitat doar 78 465,80 de lei, comunicându-i-se că în

legătură cu modificările Codului fiscal, începând cu 01 mai 2015 art. 20 lit. g) din

Codul fiscal a fost abrogat, indemnizația unică la încetarea raporturilor de muncă

devenind sursă de venit impozabilă astfel, fiindu-i reținut 18% din sumă.

În această ordine de idei, invocă faptul că prin acțiunile ilegale ale angajatorului i

s-a cauzat prejudiciu de ordin material și moral, manifestat prin: neachitarea

1

indemnizației de eliberare din serviciu în mărime de 95 690 de lei pentru perioada 31

ianuarie 2015 – 08 iunie 2015; și reținerea ilegală a 18% (17 224 de lei) din suma

indemnizației de eliberare din serviciu.

Astfel, consideră că, în conformitate cu dispozițiile art. 330 alin. (1) lit. f) din

Codul muncii, angajatorul este obligat să-i compenseze reținerile tuturor plăților, sau a

unora din ele, în caz de eliberare din serviciu, precum și să-i achite penalitate în

mărime de 0,1% din suma reținută, pentru fiecare zi de întârziere.

Solicită a încasa din contul Inspectoratului de Poliție Vulcănești, Direcției de

Poliție a UTA Găgăuzia al MAI și IGP al MAI în beneficiul său suma de 17 224,20 de

lei, ca compensarea reținerii ilegale a indemnizației de eliberare din serviciu; încasa

din contul Inspectoratului de Poliție Vulcănești, Direcției de Poliție a UTA Găgăuzia al

MAI și IGP al MAI în beneficiul său suma de 15 348,67 de lei, cu titlu de penalitate

pentru reținerea ilegală a indemnizației de eliberare din serviciu; și a încasa din contul

Inspectoratului de Poliție Vulcănești, Direcției de Poliție a UTA Găgăuzia al MAI și

Inspectoratului General al Poliției al MAI în beneficiul său suma de 15 000 de lei, cu

titlu de reparare a prejudiciului moral cauzat.

Prin hotărârea Judecătoriei Vulcănești din 12 aprilie 2016 (f.d. 85, 92-96 recto-

verso vol. I) s-a respins, acțiunea ca fiind neîntemeiată.

Prin decizia Curții de Apel Comrat din 06 octombrie 2016 (f.d. 138, 139-142

recto-verso) s-a admis apelul lui Eduard Caraman și s-a casat hotărârea Judecătoriei

Vulcănești din 12 aprilie 2016, cu trimiterea cauzei spre rejudecare în prima instanță,

în alt complet.

Prin hotărârea Judecătoriei Vulcănești din 06 decembrie 2016 (f.d. 172, 176-180

recto-verso vol. I) s-a respins acțiunea, ca fiind neîntemeiată.

În susținerea poziției sale, prima instanță a reținut că, pretenția reclamantului cu

privire la compensarea indemnizației de eliberare din serviciu în mărime de 17 224,20

de lei, ca fiind reținută ilegal, de facto reprezintă impozitul pe venit din indemnizația

de concediere calculată din suma de 95 690 de lei.

Succesiv, instanța inferioară a conchis netemeinicia pretenției reclamantului cu

privire la încasarea sumei de 15 348,67 de lei, cu titlu de penalitate pentru reținerea

ilegală a indemnizației de eliberare din serviciu, deoarece reținerea achitării

indemnizației de concediere nu s-a produs din vina angajatorului.

În această ordine de idei, prima instanță a ajuns la concluzia că, în lipsa culpei

angajatorului la reținerea achitării indemnizației de concediere a reclamantului, este

neîntemeiată pretenția acestuia cu privire la repararea prejudiciului moral.

Prin cererea de completare a pretențiilor din 20 aprilie 2017, reclamantul Eduard

Caraman solicită suplimentar a încasa din contul pârâților în beneficiul său suma de

500 de lei cu titlu de compensare a cheltuielilor de asistență juridică (f.d. 222, 226-227

recto-verso vol. I)

Prin decizia Curții de Apel Cahul din 20 aprilie 2017 (f.d.229-230, 231-241 vol.I)

s-a admis apelul declarat de Eduard Caraman și s-a casat integral hotărârea Judecătoriei

Vulcănești din 06 decembrie 2016, cu emiterea unei noi hotărâri prin care s-a admis

parțial acțiunea, s-a încasat de la IGP al MAI în beneficiul lui Eduard Caraman diferența

indemnizației neachitate în mărime de 17 224,20 de lei și suma de 500 de lei, cu titlu

compensare a cheltuielilor de asistență juridică suportate, și, s-au respins ca

neîntemeiate pretențiile cu privire la încasarea penalității în mărime de 15 348,67 de lei

și repararea prejudiciului moral în mărime de 15 000 de lei.

2

În susținerea poziției sale, instanța de apel a reținut că, indemnizația de

concediere a lui Eduard Caraman a fost stabilită la 12 martie 2015 și potrivit art.20 lit.

g) din Codul fiscal în redacția Legii nr. 1163-XIII din 24 aprilie 1991, nu urma a fi

supusă impozitării. Prin urmare, indemnizația de concediere în mărime de 95 690 de

lei, eronat a fost supusă impozitării, deoarece a fost calculată cu situația la ziua

eliberării din funcție a lui Eduard Caraman, perioadă când indemnizațiile de

concediere erau stabilite ca surse de venit neimpozabile. Or, faptul achitării

indemnizației unice lui Eduard Caraman abia la 08 iunie 2015, după modificare art. 20

din Codul fiscal nu justifică impozitarea acesteia, deoarece legea civilă nu are caracter

retroactiv.

Succesiv, instanța inferioară a constatat că, bugetul de stat pentru anul 2015 a fost

aprobat prin Legea bugetului de stat pentru anul 2015, în vigoare din 28 aprilie 2014.

Astfel, la data de 30 ianuarie 2015, data eliberării lui Eduard Caraman din funcție, nu

era aprobat bugetul de stat pentru anul 2015 și în bugetul IGP al MAI pentru anul 2014

nu a fost inclusă la cheltuieli achitarea indemnizației de eliberare a acestuia. Așa, IGP

al MAI în calitate de administrator de buget în perioada aplicării bugetului provizoriu a

fost în imposibilitate de a achita indemnizația de concediere a lui Eduard Caraman,

care este o situație nouă și nu era aprobată în calitate de cheltuieli a bugetului pentru

anul 2015.

Prin urmare, neachitarea în termen a indemnizației lui Eduard Caraman a fost

condiționată de aprobarea bugetului, care nu este în sarcina IGP al MAI, ci al MAI al

RM și altor organe de resort, fapt ce denotă netemeinicia pretențiilor reclamantului

privind încasarea penalității în mărime de 15 348,67 de lei.

Cu titlu de consecință, având în vedere că, IGP al MAI are sarcina de gestionare a

bugetului, instanța de apel a constatat lipsa vinovăției acestuia în achitarea

indemnizației lui Eduard Caraman în termenul stabilit de legislația muncii,

circumstanță ce generează netemeinicia capătului de cerere privind repararea

prejudiciului moral în sumă de 15 000 de lei.

La 14 iunie 2017, Eduard Caraman a declarat recurs împotriva deciziei Curții de

Apel Cahul din 20 aprilie 2017, solicitând admiterea recursului și casarea deciziei

recurate, cu emiterea unei noi hotărâri în sensul admiterii acțiunii (f.d. 1-3, 4 vol. II).

În motivarea recursului a invocat că, instanța de apel a interpretat în mod eronat

normelor de drept material și nu a aplicat legea care trebuia aplicată.

În acest sens menționează că, instanța de apel nu s-a expus, în actul de dispoziție

emis, asupra capătului de cerere privind încasarea penalității pentru reținerea ilegală a

indemnizației în sumă de 17224,20 de lei.

Suplimentar, apreciază eronată concluzia instanței de apel privind neachitarea în

termen a indemnizației de concediere ca fiind condiționată de aprobarea bugetului,

care nu este în sarcina IGP al MAI. La acest capitol, menționează că, neaprobarea

bugetului și relația juridică între administratorul bugetului și adoptatorul bugetului nu

ține de vina angajatului și, prin urmare, nu poate exonera angajatorul de respectarea

obligațiilor salariale.

La 23 iunie 2017, reprezentantul IGP al MAI, Dorin Sîrbu a declarat recurs

împotriva deciziei Curții de Apel Cahul din 20 aprilie 2017, solicitând admiterea

recursului și casarea deciziei recurate, cu emiterea unei noi hotărâri în sensul

respingerii integrale a acțiunii, ca fiind neîntemeiate (f.d. 5-9 vol. II).

În motivarea recursului a invocat că, instanța de apel nu a aplicat legea care

3

trebuia aplicată și a interpretat în mod eronat legea.

La caz, susține că instanța de apel a elucidat și a dat apreciere doar argumentelor

expuse de către intimatul Eduard Caraman și nu a luat în considerație argumentele și

probele invocate de către IGP al MAI.

Subsecvent, menționează că, ignorate dezideratele potrivit cărora după intrarea în

vigoare a Legii bugetare anuale, de la 28 aprilie 2015, au fost identificate surse

financiare și, în luna mai, au fost înaintate spre aprobare Ministerului Afacerilor

Interne și Ministerului Finanțelor, planurile de finanțare cu includerea surselor

financiare pentru stingerea datoriei la plata indemnizației la concediere formate la

situația din 01 aprilie 2015, care a fost achitată în luna iunie 2015, inclusiv și datoria

față de reclamant.

Examinând temeiurile recursurilor în raport cu materialele cauzei civile,

completul Colegiului civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme

de Justiție consideră că, recursurile sânt inadmisibile din următoarele motive.

Articolul 431 din Codul de procedură civilă consemnează în alineatul (2) că,

asupra admisibilității recursului decide un complet din 3 judecători.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor

de drept procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră

că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în

care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanță din

oficiu și în toate cazurile.

În conformitate cu art.433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

4

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art. 434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

Conform art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de

2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este

termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Completul consideră recursul declarat de Eduard Caraman ca fiind depus în

termen, deoarece actul de dispoziție recurat datează cu 20 aprilie 2017 (f.d. 229 vol. I),

iar cererea de recurs (f.d. 1-3 vol. II) a fost depusă la oficiul poștal la 14 iunie 2016,

fapt confirmat prin amprenta sigiliului aplicat pe plic (f.d. 4 vol. II).

De asemenea, completul consideră că și recursul declarat de reprezentantul IGP al

MAI, Dorin Sîrbu, este depus în termen, deoarece din materialele cauzei nu poate fi

stabilit momentul comunicării recurentului deciziei Curții de Apel Cahul din 20 aprilie

2017 pentru a determina respectarea termenului legal de declarare a recursului, însă

decizia recurată a fost expediată participanților la proces prin scrisoarea de însoțire

nr.05-3a-200-20022017 din 10 mai 2017 (f.d. 242 vol. I), iar cererea de recurs a fost

depusă la 23 iunie 2017, fapt confirmat prin amprenta sigiliului aplicată pe recurs

(f.d.5 vol. II).

Cu referire la argumentele invocate în recursul depus de Eduard Caraman

precum că, instanța de apel nu s-a expus, în actul de dispoziție emis, asupra capătului

de cerere privind încasarea penalității pentru reținerea ilegală a indemnizației în sumă

de 17 224,20 de lei, instanța de recurs consideră că acestea nu pot fi reținute, deoarece

memoriul deciziei recurate (f.d. 238-239 vol.I) decelează că instanța de apel a analizat

în ansamblu pretenția lui Eduard Caraman privind încasarea penalității pentru reținerea

ilegală a indemnizației de eliberare din serviciu, oferindu-i concluziile de rigoare, prin

urmare, acest aspect nu urmează a fi reiterat în ordine de recurs.

La fel, nu pot fi acceptate nici alegațiile recurentului Eduard Caraman precum că,

instanța de apel eronat a conchis neachitarea în termen a indemnizației de concediere

ca fiind condiționată de aprobarea bugetului, care nu este în sarcina IGP al MAI. Or,

neaprobarea bugetului și relația juridică între administratorul bugetului și adoptatorul

bugetului nu ține de vina angajatului și nu poate exonera angajatorul de respectarea

obligațiilor salariale.

La acest capitol, instanța de recurs notează că potrivit pct. 6 din Hotărârea

Guvernului pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea

Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne nr. 283 din 24

aprilie 2013, finanțarea și asigurarea tehnico-materială a activității Inspectoratului

General al Poliției se efectuează din contul mijloacelor prevăzute în legea bugetului de

stat pentru anul corespunzător și din alte surse neinterzise de lege. Prin urmare, în

speță, neaprobarea bugetului și insuficiența surselor bugetare întru achitarea la timp a

indemnizației de eliberare din serviciu a recurentului Eduard Caraman este o

circumstanță care generează lipsa culpei IGP al MAI în respectarea obligațiilor

salariale față de primul.

În altă ordine de idei, instanța de recurs consideră că, nu pot fi acceptate nici

alegațiile reprezentantului recurentului IGP al MAI, Dorin Sîrbu, precum că, instanța

de apel a elucidat și a dat apreciere doar argumentelor expuse de către intimatul

5

Eduard Caraman și nu a luat în considerație argumentele și probele invocate de către

IGP al MAI. Or, potrivit dispozițiilor articolului 130 (1) din Codul de procedură civilă,

instanța judecătorească apreciază probele după intima ei convingere, bazată pe

cercetarea multiaspectuală, completă, nepărtinitoare și nemijlocită a tuturor probelor

din dosar în ansamblul și interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege. Iar în coroborare

cu prevederile articolului 239 din Codul de procedură civilă, instanța își întemeiază

hotărârea numai pe circumstanțele constatate nemijlocit de instanță și pe probele

cercetate în ședință de judecată.

Cu titlu secundar, completul remarcă faptul că, argumentele înserate în recursul

declarat de reprezentantul recurentului IGP al MAI, Dorin Sîrbu, reprezintă, în esență,

redarea textului referinței depuse la cererea de apel (f.d. 216-220 vol. I) și au fost deja

supuse examinării și aprecierii juste de către instanța de apel prin prisma art.130 din

Codul de procedură civilă, fiindu-le oferite concluziile de rigoare (f.d. 238-239 vol.I)

și, prin urmare, nu urmează a fi reiterate în ordine de recurs.

În corolar, instanța de recurs decelează că, recurentul Eduard Caraman și

reprezentantul recurentului IGP al MAI, Dorin Sîrbu, nu au invocat niciun argument

plauzibil în vederea justificării ilegalității deciziei instanței de apel, iar argumentele

înserate în recursuri sânt distincte procedurii de recurs, circumstanță care evidențiază

caracterul declarativ al recursurilor, lipsite de conținut și evidențiază simplul fapt al

dezacordului acestora cu soluția dată de instanțele inferioare, precum și lipsa

temeiurilor legale de declarare a recursului.

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa, Curtea Europeană a

precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul al un recurs efectiv sânt în

primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în principiu, competența

instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei cereri de acest tip (Doorson

împotriva Olandei, 26 martie 1996, §67). La acest capitol instanță de recurs reține că

recursurile declarate de recurentul Eduard Caraman și reprezentantul recurentului IGP

al MAI, Dorin Sîrbu, nu s-au bazat exclusiv pe chestiuni de drept, ce ar cuprinde

încălcări esențiale sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor

de drept procedural, iar ca urmare nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”, fiind

lipsite de șanse de succes și nu sânt capabile să ofere îndreptarea situației din decizia

recurată, fiind neglijate în mod clar dispozițiile art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul

de procedură civilă.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că recurentul Eduard Caraman și

reprezentantul recurentului IGP al MAI, Dorin Sîrbu, au depus prezentele cereri de

recurs, după ce au avut posibilitate de a fi auziți de instanță de fond și de o instanță

de apel, fiecare dintre care a avut deplină jurisdicție (a se vedea mutatis mutandis

„Levages Prestations Services” împotriva Franței, cererea nr. 21920/93 din 23

octombrie 1996, §48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurenților le-a fost asigurat

dreptul de acces la o instanță și dreptul de a fi auzit combinat cu dreptul la un recurs

efectiv. De fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea echității

procedurii din perspectiva art. 6 §1 din CEDO, rezultă că participanții au reușit să

pună în discuție în fața instanțelor toate observațiile și raționamentele pe care le

considerau necesare în vederea apărării punctului său de vedere (Blücher împotriva

Cehiei, cererea nr. 58580/00 din 11 aprilie 2005, §65-67).

6

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel a

examinat pricina sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele prezentate,

a aplicat și interpretat elocvent normele de drept material și procedural, iar

argumentele invocate în recursuri nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432

alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial

și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în mod unanim, ajunge la

concluzia de a considera recursurile declarate de Eduard Caraman și reprezentantul

Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne, Dorin Sîrbu, în

baza art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, ca fiind inadmisibile.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursurile declarate de Eduard Caraman și reprezentantul Inspectoratului

General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne, Dorin Sîrbu, împotriva deciziei

Curții de Apel Cahul din 20 aprilie 2017, se consideră inadmisibile.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Oleg Sternioală

7