3ra-173/17 — încasarea restanței la indemnizația unică de concediere

prima instanță: A. Catană dosarul nr. 3ra-173/17

instanța de apel: N. Cernat, A. Pahopol, L. Bulgac

Î N C H E I E R E

10 martie 2017 mun. Chișinău

Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului Valentina Clevadî

judecători Galina Stratulat, Dumitru Mardari

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de

Inspectoratul General de Poliție al Ministerului Afacerilor Interne, în pricina civilă

la cererea de chemare în judecată depusă de Miron Vitalie împotriva Inspectoratului

General de Poliție al Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Afacerilor

Interne privind încasarea restanței la indemnizația unică de concediere,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 22 noiembrie 2016, prin care

s-a respins apelul declarat de Inspectoratului General de Poliție al Ministerului

Afacerilor Interne și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din

27 mai 2016,

c o n s t a t ă :

La 05 ianuarie 2016, Miron Vitalie s-a adresat cu cerere de chemare în judecată

împotriva IGP și MAI cu privire la încasarea solidară a restanțelor la indemnizația

unică de concediere în mărime de 14 093, 32 lei.

În motivarea acțiunii s-a indicat că, prin ordinul nr. 96 ef din 19 mai 2014, a

fost încetat raportul de serviciu a lui Miron Vitalie, locotenent-colonel de poliție. La

concediere reclamantului i-a fost calculată indemnizația unica de concediere în

mărime de 96 409, 60 lei, care urmau a fi achitați în luna mai 2014, dar din motive

neimputabile reclamantului nu a fost achitată la timp. În urma modificărilor operate

în legislație la 01 mai 2015, indemnizația a fost recalculată din suma dispusă spre

achitare 96 409, 60 lei, reținându-se un impozit în mărime de 14 093, 32 lei.

Menționează reclamantul că, ilegal a fost calculat și reținut impozitul pe venit

din suma cuvenită reclamantului cu titlu de indemnizație unică de concediere, astfel

1

fiind încălcat principiul neretroactivității legii, or, dreptul de a beneficia de plata

indemnizației unice de concediere nesupusă impozitării a apărut până la operarea

modificărilor în legislație, adică până la 01 mai 2015.

Opinează reclamantul că, încercările de a soluționa litigiul pe cale amiabilă nu

s-a soldat cu succes, cererea adresată la data de 02 noiembrie 2015 IGP al MAI și

MAI a fost respinsă.

Solicită reclamantul, încasarea solidară din contul pârâților în beneficiul lui

Miron Vitalie a restanțelor la indemnizația unică de concediere în mărime de

14 093, 32 lei.

Prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 27 mai 2016 s-a admis

integral cererea de chemare în judecată depusă de Miron Vitalie împotriva IGP al

MAI și MAI.

S-a încasat de la IGP al MAI în beneficiul lui Miron Vitalie suma de 16 647 lei

cu titlu de impozit reținut din indemnizația unică de concediere în mărime de

14 093, 32 lei, cheltuieli poștale în mărime de 53, 75 lei, onorariul avocatului în

mărime de 2 500 lei.

Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la 30 mai 2016 IGP a declarat

apel nemotivat (f.d. 84) și la 03 octombrie 2016 apel motivat (f.d. 90-94), prin care

a solicitat admiterea apelului, casarea hotărârii Judecătoriei Centru, mun. Chișinău

din 27 mai 2016 și emiterea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 22 noiembrie 2016 s-a respins apelul

declarat de IGP și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 27

mai 2016.

La 29 decembrie 2016, IGP a declarat recurs împotriva deciziei instanței de

apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 22

noiembrie 2016 și hotărârii Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 27 mai 2016, cu

emiterea unei noi decizii prin care să fie respinsă acțiunea înaintată de către Miron

Vitalie.

În motivarea cererii de recurs a invocat că, hotărârea primei instanțe și decizia

instanței de apel sunt pronunțate cu aplicarea eronată a normelor de drept material,

pasibil de casat, cu pronunțarea unei noi decizii.

Opinează recurentul că, atât prima instanță cât și instanța de apel a încălcat

prevederile art. 432 alin. (2) lit. a) și b) CPC (nu a aplicat legea care trebuie să fie

aplicată; a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată). La speță nu au fost luate în

considerație și probele invocate de către recurent.

Menționează că, IGP a comunicat instanței de fond și de apel, însă acestea nu

s-au expus în acest sens, precum că, angajatorul în speța dată este MAI și nu IGP al

MAI, fapt confirmat prin ordinul 89 ef, prin care anume către MAI au fost îndreptate

raporturile de serviciu ale lui Miron Vitalie.

2

Afirmă că, prin recomandarea Curții Supreme de Justiție nr. 80 din 21

octombrie 2015 privind subiectul responsabil de achitarea sumelor bănești izvorâte

din litigiile intentate de angajații MAI și subdiviziunile acestuia se menționează

faptul că, odată cu adoptarea Legii nr. 320 din 27 decembrie 2012 cu privire la

activitatea poliției și statutul polițistului a fost instituit IGP al MAI, ca unitate

centrală de administrare și control al Poliției, cu statut de persoană juridică și cu

competență pe tot teritoriul RM, aflat în subordinea managerială a MAI, se specifică

faptul că, MAI și IGP reprezintă două entități juridice distincte care se bucură de

autoadministrare financiară și că, instanțele judecătorești la soluționarea pricinilor

de acest gen urmează să pornească de la premisa autonomie financiară a MAI și IGP,

precum și de la existența raporturilor juridice a salariatului cu una din instituțiile

nominalizate.

Mai indică reclamantul că, IGP al MAI are calitate de angajator ca și MAI, însă

nu este persoana juridică cu care au fost create și, respectiv, încetate raporturile de

serviciu în privința lui Miron Vitalie, acest fapt fiind confirmat prin actul de

întrerupere a raporturilor de serviciu, unde este indicată funcția, care nu este

prevăzută în statele de personal ale Poliției.

Mai mult, instanțele de judecată eronat au aplicat prevederile art. 143 alin. (1)

lit. a) al CM invocând că, IGP avea obligația de a achita indemnizația stabilită lui

Mirov Vitalie la data eliberării din serviciu, or, în cazul dat indemnizația dată urma

a fi achitată de MAI, instituție cu care Miron Vitalie a încetat serviciul în Poliție și

contractul individual de muncă.

Recurentul consideră că, instanțele de judecată în corespundere cu art. 432 alin.

(2) lit. a) CPC nu au aplicat legea care trebuie să fie aplicată, astfel IGP al MAI are

calitatea de executor de buget, în timp ce coordonator principal de credite în raport

cu Ministerul Finanțelor este MAI, motiv pentru care instanța de fond urma să

respingă acțiunea înaintată, dat fiind faptul că, evenimentul s-a produs cu întârziere

nu din vina angajatorului IGP al MAI.

În aceste îmrejurări, alocarea mijloacelor financiare necesare pentru achitarea

indemnizației lui Miron Vitalie nu ține de competența IGP, aprobarea bugetului

referindu-se la competența altor autorități. Instanța de apel urma să stabilească că, în

acțiunile /inacțiunile lui Miron Vitalie nu se regăsesc elementele vicioase, de natură

ilicită, motiv pentru care instanța trebuia să stabilească lipsa în speță a faptelor ilicite

ale IGP al MAI în raport cu Miron Vitalie, vina pentru neachitarea în termen a

indemnizației datorate acestuia ne fiind imputabilă IGP, care doar gestionează

bugetul aprobat acestuia de MAI.

Astfel, relevă recurentul că, anume din aceste considerente, pretențiile lui

Miron Vitalie privind încasarea sumei de 14 093, 32 lei cu titlu de diferență dintre

suma achitată a indemnizației și suma calculată a acesteia, a constituit impozitul

3

achitat din numele intimatului la bugetul aferent sumei impozabile achitate acestuia,

sumă ce se reține la sursa de plată.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni

de la data comunicării hotărârii sau deciziei integrale. Colegiului consideră că,

recursul a fost depus în termen, or, din materialele cauzei nu poate fi stabilită cu

certitudine momentul comunicării deciziei contestate pentru a determina respectarea

termenului de declarare a recursului.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile,

completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții

Supreme de Justiție ajunge la concluzia că, recursul declarat de către IGP urmează a

fi declarat inadmisibil, din următoarele considerente.

În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți

la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială

sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) CPC, se consideră că normele de drept

material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța judecătorească:

nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; a aplicat o lege care nu trebuia să fie

aplicată; a interpretat în mod eronat legea; a aplicat în mod eronat analogia legii sau

analogia dreptului.

În conformitate cu art. 432 alin. (3) CPC, se consideră că normele de drept

procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: pricina a fost

judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; pricina a

fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul,

data și ora ședinței de judecată; în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind

limba de desfășurare a procesului; instanța a soluționat problema drepturilor unor

persoane care nu au fost implicate în proces; în dosar lipsește procesul-verbal al

ședinței de judecată; hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței

jurisdicționale.

Alin. (4) al articolului menționat prevede că, săvârșirea altor încălcări decât

cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în

măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii

sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către

instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la

încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.

432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Colegiului consideră că, recursul declarat de IGP este declarativ și nu se

4

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC, care să justifice

afirmația de ilegalitate a deciziei instanței de apel.

Călăuzindu-se de prevederile art. 440 CPC, Colegiul a constatat existența unuia

din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC și anume lit. a), care expres prevede că

cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează

în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC. Instanța de recurs reține

că, argumentele invocate de IGP în cererea de recurs poartă un caracter declarativ,

nefiind posibilă determinarea aspectului de legalitate al deciziei instanței de apel ce

urmează a fi supus controlului judiciar.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai

asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Colegiul reiterează și faptul că, recursul trebuie să fie unul ,,efectiv”, atât în

practică, cât și în drept. Un astfel de recurs este cerut pentru pretențiile care pot fi

considerate ca fiind „serioase și legitime” conform Convenției (a se vedea

Mitropolia Basarabiei și alții vs. Moldova, nr.45701/99, §137, ECHR 2001-XII). În

același timp, conform jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică

să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel recursul

trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri, pe când în

recursul declarat asemenea aspecte nu se regăsesc.

Astfel, reieșind din considerentele menționate, Colegiul Civil, Comercial și de

Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera recursul declarat de către IGP, ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC,

Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de

Justiție,

d i s p u n e :

Recursul declarat de către Inspectoratul General de Poliție al Ministerului

Afacerilor Interne, se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele completului Clevadî Valentina

judecători Galina Stratulat

Dumitru Mardari

5