2ra-1321/17 — încasarea remunerației de autor
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- încasarea remuneraţiei de autor
- Temei legal
- Înfiinţarea organizaţiilor de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale. Atribuţiile, drepturile şi obligaţiile organizaţiilor de gestiune colectivă
2ra-1321/17 — încasarea remunerației de autor (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
Dosarul nr. 2ra-1321/17 Instanța de fond: Judecătoria Botanica, mun. Chișinău – V. Buhnaci Instanța de apel: CA Chișinău – D. Manole, A. Bostan, Iu. Cotruță D E C I Z I E 20 septembrie 2017 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Tatiana Vieru, judecători Svetlana Filincova, Oleg Sterniaolă, Nicolae Craiu, Maria Ghervas, examinând recursul declarat de către Asociația „Drepturi de Autor și Conexe”, în cauza civilă la acțiunea Asociației Obștești „Asociația Națională pentru Protecția Creației Intelectuale” împotriva Asociației „Drepturi de Autor și Conexe”, intervenient accesoriu Agenția de Stat pentru Protecția Intelectuală cu privire la încasarea remunerației de autor, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din data de 14 februarie 2017, prin care s-a admis apelul declarat de către Asociația Obștească „Asociația Națională pentru Protecția Creației Intelectuale”, s-a casat hotărârea Judecătoriei Botanica, mun.
Chișinău din data de 15 februarie 2016, s-a emis o hotărâre nouă, prin care s-a admis acțiunea, C O N S T A T Ă : Asociația Obștească „Asociația Națională pentru Protecția Creației Intelectuale” (în continuare AO „ANPCI”) la data de 19 septembrie 2013 s-a adresat cu cerere de chemare în judecată, cu completările ulterioare împotriva Asociaței „Drepturi de Autor și Conexe” (în continuare AsDAC), intervenient accesoriu Agenția de Stat pentru Protecția Intelectuală (în continuare AGEPI) privind încasarea sumelor colectate ilegal în calitate de remunerație de autor în perioada de la 01 august 2012 până la 11 decembrie 2012, precum și sumelor colectate ulterior ilegal în baza licenților eliberate utilizatorilor pentru perioada de la 01 august 2012 până la 11 decembrie 2012 în sumă totală de 2 256 821,52 lei și încasarea tuturor cheltuielilor de judecată ( f.d.1-4, vol. I). 1 În motivarea acțiunii reclamanta a indicat, că la data de 21 octombrie 2011 AGEPI, în conformitate cu prevederile art. 48 din Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe nr.139 din 02 iulie 2010, a avizat AO „ANCPI” cu drept de a activa în calitate de organizație de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de autor și conexe ale autorilor, interpreților, producătorilor de fonograme și organizațiilor de difuziune.
La data de 12 ianuarie 2012 AGEPI a emis decizia nr. 1/57 privind avizarea AO „ANPCI” în calitate de organizație de gestiune colectivă pentru toate categoriile de drepturi de autor și conexe existente și pentru toate genurile de activitate care presupun utilizarea lor.
De asemenea a indicat că prin certificatul eliberat la data de 14 decembrie 2010, AGEPI a desemnat AsDAC cu dreptul de a elibera beneficiarilor licențe pentru valorificarea obiectelor drepturilor de autor și conexe ale interpreților, pe un termen de doi ani, începând cu data de 01 august 2012 până la 31 iulie 2012. În legătură cu adoptarea unei legi noi, care a întrat în vigoare la data de 01 ianuarie 2011, legea veche a fost abrogată, iar concomitent cu aceasta a fost anulat și certificatul eliberat de AGEPI din data de 14 decembrie 2010. Prin decizia nr. 2/2146 din data de 05 decembrie 2012 AGEPI a avizat AsDAC pentru gestiunea umor categorii restrânse de drepturi de autor și drepturi conexe, publicată în Monitorul Oficial din data de 11 decembrie 2012. AO „ANPCI” indică, că în perioada 01 august 2012 - 11 decembrie 2012 a fost unica organizație de gestionare colectivă a drepturilor patrimoniale de autor și conexe, fiind legal avizată de AGEPI.
Necătând la aceasta, după data de 01 august 2012 și până la 11 decembrie 2012 AsDAC și-a continuat în mod ilegal activitatea de gestiune colectivă a drepturilor de autor și conexe, eliberând în continuare utilizatorilor licențe și încasând în continuare remunerația de autor, atât în baza licențelor noi eliberate, cât și în baza licențelor eliberate anterior. Așadar, în perioada 01 august 2012 – 11 decembrie 2012 unica organizație de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de autor și drepturilor conexe legal înregistrată și avizată de AGEPI este AO „ANPCI”, care în opinia acesteia este îndreptățită să solicite încasarea remunerației de autor colectate ilegal de către AsDAC pentru perioada de la 01 august 2012 – 11 decembrie 2012 în mărime de 2 256 821,52 lei.
Menționează, că AGEPI prin scrisoarea nr. 2030 din 12 noiembrie 2012 a obligat AsDAC să transfere AO „ANPCI” toate sume acumulate ilegal în perioada respectivă, pentru distribuire titularilor de drepturi de autor și conexe, iar prin scrisoarea nr. 2035 din data de 11 noiembrie 2012 informează că acumularea remunerației de autor poate fi realizată în condiții legale numai de către AO „ANPCI” drept unica organizație de gestiune colectivă avizată de către AGEPI, iar în cazul licențelor eliberate de alte organizații de gestiune colectivă, care au avut acest drept 2 până la 01 august 2012 remunerația, urmează să fie transmisă AO „ANPCI” pentru a fi distribuită titularilor de drepturi. Prin hotărârea Judecătoriei Botanica, mun.
Chișinău din data de 15 februarie 2016 s-a respins ca fiind neîntemeiată cererea de chemare în judecată depusă de AO „ANPCI” ( f.d. 34, 37-48, vol. III). Curtea de Apel Chișinău, prin decizia din data de 14 februarie 2017 a admis apelul declarat de către AO „ANPCI” , a casat hotărârea Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău din data de 15 februarie 2016 cu emiterea unei hotărâri noi, prin care a admis cererea de chemare în judecată, a încasat din contul AsDAC în beneficiul AO „ANPCI” remunerația de autor și conexe în valoare de 2 256 821,52 lei, a încasat de la AsDAC în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 50 000 lei ( f.d. 221,222- 232, vol. III). Nefiind de acord cu decizia instanței de apel, la data de 31 martie 2017 AsDAC a contestat - o cu recurs, solicitând admiterea recursului, casarea decizie recurate cu menținerea hotărârii primei instanțe ( f.d.
2-13, vol. IV). În motivarea recursului recurenta a indicat, că instanța de apel a aplicat eronat normele de drept material, a ignorat circumstanțele de fapt și de drept fiind încălcate prevederile legii privind drepturile de autor și drepturile conexe. În opinia recurentei instanța de apel, prin neadmiterea ca probă a pct. 6 al deciziei AGEPI nr. 3/1566 din 20 septembrie 2013 privind avizarea organizațiilor de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de autor și conexe, a încălcat prevederile art. 4, alin. 1, lit. h) și art. 51 ale Legii nr. 139 din 02 iulie 2010 privind drepturile de autor și drepturile conexe, care atribuie AGEPI competențe speciale de a aviza, monitoriza, supraveghea și controla activitatea organizațiilor de gestiune colectivă a drepturilor de autor și conexe.
De asemenea, prin admiterea de către instanța de apel a acțiunii înaintate de către AO „ANPCI” și dispunerea încasării din contul AsDAC a sumei integral revindecată de ultima nu a aplicat prevederile art. 49, alin. 3, lit. a) al Legii 139 din 02 iulie 2010. La data de 03 iulie 2017 AO „ANPCI” a depus referință, prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind inadmisibil ( f.d. 48-50, vol. IV).
Recurenta AsDAC la data de 04 iulie 2014 și la 18 iulie 2017 a depus supliment la cererea de recurs, prin care a mai indicat, că instanța de apel la emiterea deciziei nu a ținut cont de faptul, că AGEPI prin decizia nr. 3/1566 din 20 septembrie 2013 a confirmat dreptul AsDAC de a colecta remunerația de autor și totodată a dispus ca remunerația colectată în perioada 01 august 2012 - 10 decembrie 2012 să fie distribuită de către AsDAC nemijlocit titularilor de drepturi și că această decizie a fost menținută prin decizia Curții Supreme de Justiție din data de 12 aprilie 2017. AsDAC a mai menționat, că în perioada octombrie 2012 – aprilie 2013 a distribuit în adresa titularilor de drepturi remunerația revendicată de AO „ANPCI” ( f.d.52,134- 136, vol. IV).
3 AO „ANPCI” la data de 11 iulie 2017, 18 iulie 2017 și 01 septembrie 2017 a depus referințe asupra cererilor suplimentare de recurs depuse de către AsDAC, prin care și-a menținut opinia privitor la inadmisibilitatea recursului ( f.d. 87-88, 92-94, vol. IV). În conformitate cu art. 434 alin. 1 și 2 ale CPC recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit. Materialele cauzei atestă că decizia Curții de Apel Chișinău a fost pronunțată la 14 februarie 2017. Recursul, depus de către AsDAC la data de 31 martie 2017, este depus în termen. În conformitate cu art. 439 alin. 2 CPC după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia.
În cazul neprezentării referinței în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia. Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție prin încheierea din 19 iulie 2017 a considerat recursul admisibil. În conformitate cu art. 441 CPC, în cazul în care recursul este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului. În conformitate cu art. 442 alin. 1 CPC, judecând recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în recurs și în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărârii atacate, fără a administra noi dovezi. În conformitate cu art.445 alin.1, lit. f) CPC instanța, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral sau parțial decizia instanței de apel și să mențină hotărârea primei instanțe.
Verificând legalitatea deciziei contestate în raport cu criticile formulate în recursuri, argumentele expuse în referințe, materialele cauzei și prevederile legale, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră recursul depus de către AsDAC întemeiat și care urmează să fie admis din considerentele ce preced. Din materialul probatoriu administrat s-a constatat, că prin decizia AGEPI din 14 decembrie 2010 AsDAC a fost desemnată să elibereze beneficiarilor licențe pe teritoriul Republicii Moldova pentru valorificarea obiectelor drepturilor de autor și a drepturilor conexe ale interpreților, pe un termen de 2 ani începând cu 01 august 2010 și până la 31 iulie 2012 ( f.d.
9, vol.I). Prin decizia AGEPI nr. 1/57 din 12 ianuarie 2012 AO „ANPCI” a fost avizată în calitate de organizație de gestiune colectivă a drepturilor de autor și conexe pentru următoarele categorii de titulari-autori, interpreți, producători, organizații de difuziune, care sunt membri ai acestei organizații ( f.d.
5, vol. I). 4 AGEPI prin decizia nr. 3/1566 din 20 septembrie 2013 a avizat AsDAC să gestioneze toate drepturile care le-a fost încredințate în gestiune, contractele încheiate cu titularii de drepturi, și cele care cad sub incidența licenței obligatorii, de sine stătător sau în comun, în bază de acord; să gestioneze doar drepturile titularilor de drepturi pe care-i reprezintă în baza contractelor încheiate cu aceștia și cele care cad sub incidența licenței obligatorii, de stătător sau în comun, în bază de acord; a abrogat decizia nr. 2/2146 din 05 decembrie 2012 privind avizarea AsDAC, și […] publicată în Monitorul Oficial al RM nr. 252-283 din 11 decembrie 2012 ( f.d. 171, vol.II).
Potrivit avizului nr. 2-3/1566 din 18 octombrie 2013, eliberat de AGEPI, s-a avizat AsDAC, să gestioneze toate drepturile care i-au fost încredințate în gestiune, prin contractele încheiate cu titularii de drepturi, și cele care cad sub incidența licenței obligatorii, de sine stătător sau în comun cu alte organizații de gestiune colectivă, în bază de acord; să gestioneze doar drepturile titularilor de drepturi pe care-i reprezintă în baza contractelor încheiate cu aceștia și cele care cad sub incidența licenței obligatorii, de sine stătător sau în comun cu alte organizații de gestiune colectivă, în bază de acord; să gestioneze; să gestioneze pentru o perioadă de un an, doar drepturile titularilor de drepturi pe care-i reprezintă în baza contractelor încheiate cu aceștiași cele care cad sub incidența licenței obligatorii, de sine stătător sau în comun cu alte organizații de gestiune colectivă.
în bază de acord; să gestioneze, pentru o perioadă de 1 an, drepturile ce cad sub incidența licenței extinse și obligatorii ale titularilor de drepturi, care nu sunt membri la nici o organizație de gestiune colectivă din Republica Moldova și care nici nu le-au încredințat gestiunea drepturilor sale în alt mod, după principiul rotației, începând cu anul 2013, conform listei indicate în pct. 2 al deciziei nr. 3/1566 ( f.d. 172, vol. II). AO „ANPCI” înaintând cerere de chemare în judecată și-a întemeiat pretențiile în baza Legii nr. 139 din 02 iulie 2010 privind drepturile de autor și drepturile conexe, invocând încălcarea de către AsDAC a prevederilor Legii sus - citate, prin continuarea activității în mod ilegal, nefiind avizată de către AGEPI în perioada 01 august 2012 – 11 decembrie 2012, încasând în continuare remunerația de autor.
Pe parcursul examinării cauzei AsDAC în susținerea respectării Legii nr. 139 din 02 iulie 2010 a indicat că AGEPI a desemnat AsDAC să elibereze beneficiarilor licențe pe teritoriul Republicii Moldova pentru valorificarea obiectelor drepturilor de autor și a drepturilor conexe ale interpreților, pe un termen de 2 ani începând cu 01 august 2010. Anticipat expirării termenului AsDAC a depus la AGEPI cerere de avizare în temeiul art. 48 al Legii nr. 139 din 02 iulie 2010. Având în vedere că pe data de 01 august 2012 expira termenul de valabilitate a certificatului sus- menționat, AGEPI a organizat pentru data de 13 iulie 2012 ședință privind avizarea organizațiilor de gestiune colectivă inclusiv AsDAC, procedura de avizare fiind suspendată de instanța de apel la cererea AO „ANPCI”, ulterior fiind anulată de instanța de recurs.
AGEPI repetat a organizat ședință pentru data de 24 octombrie 2012 privind avizarea organizațiilor de gestiune colectivă inclusiv 5 AsDAC, care de asemenea a fost suspendată de instanța de apel la cererea AO „ANPCI”, ulterior fiind anulată de instanța de recurs. Astfel, faptul avizării AsDAC de către AGEPI abia la data de 11 decembrie 2012, prin decizia nr. 2/2146 din 05 decembrie 2012 pentru gestionarea unor categorii restrânse de drepturi de autor și conexe, se datorează acțiunilor AO „ANPCI”. Mai mult ca atât, prin decizia AGEPI nr. 1/57 din 12 ianuarie 2012 AO „ANPCI” a fost avizată cu drepturi limitate, ceea ce presupune că avea dreptul de a elibera licențe și să colecteze remunerația de autor doar numai pentru titularii de drepturi care sunt membrii ai respectivei asociații și nici de cum membrii ai altor organizații de gestionare colectivă.
Instanțele ierarhic inferioare au adoptat soluții diferite asupra chestiunilor de fapt și de drept invocate de părți. Verificând legalitatea hotărârilor prin prisma corectitudinii aplicării legii, instanța de recurs constată, că hotărârea instanței de fond este legală și întemeiată, litigiul fiind soluționat corect, iar decizia instanței de apel este incorectă. Instanța de recurs remarcă, că autorii, interpreții, producătorii de fonograme, producătorii de videograme, precum și alți titulari ai dreptului de autor și ai drepturilor conexe pot, din proprie inițiativă, înființa organizații de gestiune colectivă a drepturilor lor patrimoniale. Organizațiile de gestiune colectivă au statutul de persoane juridice și se înființează prin liberă asociere și nemijlocit de titularii dreptului de autor și/sau ai drepturilor conexe, care fie devin membri ai acestor organizații, fie le deleagă împuterniciri printr-un contract în formă scrisă.
La caz, din materialele dosarului rezultă, că AsDAC a fost avizată de către AGEPI, în temeiul art. 35 al Legii nr. 293-XII din 23 noiembrie 1994 privind drepturile de autor și drepturile conexe, să elibereze beneficiarilor licențe pe teritoriul Republicii Moldova pentru valorificarea obiectelor drepturilor de autor și drepturilor conexe ale interpreților, pe un termen de doi ani începând cu data de 01 august 2010 până la 31 iulie 2012. La data de 02 iulie 2010 a fost adoptată Legea nr. 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, fiind abrogată Legea nr. 293-XII din 23 noiembrie 1994. Potrivit art. 48, alin 5 și alin. 6 al Legii nr. 139 din 02 iulie 2010 privind dreptul de autor și drepturile conexe „organizația de gestiune colectivă își desfășoară activitatea dacă: a) este înregistrată ca organizație în conformitate cu prevederile legislației în vigoare; b) este avizată în calitate de organizație de gestiune colectivă de către AGEPI.
AGEPI avizează o organizație de gestiune colectivă în modul stabilit de Guvern dacă aceasta întrunește următoarele condiții: a) majoritatea membrilor organizației sau majoritatea titularilor de drepturi care, în alt mod, i-au încredințat în gestiune drepturile lor sînt titulari de drepturi care au cetățenia Republicii Moldova sau care au domiciliul, iar în cazul persoanelor juridice – sediul, pe teritoriul 6 Republicii Moldova și la aceasta se pot asocia alți titulari de drepturi care doresc acest lucru, în conformitate cu statutul respectivei organizații; b) a încheiat acorduri de reprezentare reciprocă a intereselor cu organizații similare care îi reprezintă pe titularii de drepturi din străinătate sau, cel puțin, întreprinde toate acțiunile necesare pentru încheierea unor asemenea acorduri; c) are capacitatea de a gestiona, pe principii colective, drepturile patrimoniale corespunzătoare, inclusiv dispune de personal și de mijloace tehnice adecvate; d) dispune de mecanisme adecvate de acumulare, distribuire și de plată a remunerației de autor sau a remunerației cuvenite titularilor de drepturi conexe; e) garantează un tratament egal titularilor de drepturi și utilizatorilor atunci cînd este vorba de aceleași condiții obiective; f) statutul și alte regulamente ale organizației corespund prevederilor prezentei legi și altor acte normative relevante ale Republicii Moldova,
precum și tratatelor internaționale la care Republica Moldova este parte”. În conformitate cu art. 49 alin. 1 al Legii nr. 139 din 02 iulie 2010 privind dreptul de autor și drepturile conexe „organizația de gestiune colectivă exercită, în numele titularilor de drepturi pe care îi reprezintă și în limitele împuternicirilor acordate de aceștia, iar în cazurile pentru care se prevede gestiunea colectivă obligatorie și în numele celor pe care nu-i reprezintă”. Colegiul reține, că unele din atribuțiile organizațiilor de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de autor sunt eliberarea licențelor, colectarea remunerației de autor indicată în licențele eliberate și, ulterior, distribuirea acesteia (remunerației) către titularii de drepturi (autori și interpreți) ale căror opere au fost valorificate.
Prin decizia AGEPI nr. 1/57 din 12 ianuarie 2012, s-a avizat AO „ANPCI” în calitate de organizație de gestiune colectivă pentru următoarele categorii de drepturi: de autor și conexe pentru următoarele categorii de titulari-autori, interpreți, producători, organizații de difuziune. Gestiunea drepturilor de către AO „ANPCI” se va realiza pentru titularii membri ai acestei organizații ( f.d. 5, vol. I). Decizia menționată a fost contestată de AsDAC, care prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 17 mai 2012, menținută prin decizia Curții Supreme de Justiție din 12 septembrie 2012, s-a respins acțiunea, menținând decizia contestată. De asemenea, decizia a fost contestată de către AO „ANPCI” solicitând excluderea sintagmei care o limitează în drepturi („Gestiunea drepturilor de către AO „ANPCI” se va realiza pentru titularii de drepturi (autori, interpreți) membri ai acestei organizații”), însă prin hotărârea Judecătoriei Rîșcani, mun.
Chișinău din 01 noiembrie 2013, rămasă irevocabilă prin neatacare, instanța a respins cererea AO „ANPCI” și a menținut în vigoare fără careva modificări Decizia de avizare nr.1/57. Astfel, potrivit art. 123 alin. 2 CPC, „faptele stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă într-o pricină civilă soluționată anterior în instanță de drept comun sau în instanță specializată sunt obligatorii pentru instanța care judecă pricina și nu se cer a fi dovedite din nou și nici nu pot fi contestate la judecarea unei alte pricini civile la care participă aceleași persoane”.
7 Prin urmare, AGEPI a avizat AO „ANPCI” cu drepturi limitate și anume să elibereze licențe și să colecteze remunerația de autor cuvenită doar pentru titularii de drepturi (autori și interpreți) care sunt membri ai săi în bază de contract, neavând dreptul și împuternicirea să elibereze licențe și să colecteze remunerație de autor pentru titularii de drepturi (autori/interpreți) membri ai altor organizații de gestiune colectivă, la caz AsDAC. Aici, instanța de recurs reține, că întru respectarea legislației, drepturilor titularilor de drepturi și în legătură cu expirarea la data de 01 august 2012 a termenului de valabilitate a certificatului privind avizarea AsDAC, precum și faptul că AO „ANPCI” în baza deciziei nr. 1/57 din 12 ianuarie 2012 a fost avizată să gestioneze doar drepturile membrilor săi, AGEPI a stabilit pentru data de 13 iulie 2012 ședința privind avizarea organizațiilor de gestiune colectivă inclusiv AsDAC.
Prin încheierile Curții de Apel Chișinău din 13 iulie 2012 și 24 octombrie 2012, s-a interzis efectuarea de către AGEPI nemijlocit și/sau prin intermediul oricăror comisii formate în cadrul și/sau cu participarea reprezentanților săi, a oricăror proceduri de organizare a concursului, precum și desemnarea a cărorva organizații, care să elibereze beneficiarilor licențe, cu eliberarea avizurilor noi oricăror altor organizații care urmăresc drept scop gestionarea colectivă a drepturilor patrimoniale de autor și conexe ale autorilor, interpreților, producătorilor de fonograme și organizațiilor de difuziune, până la examinarea pricinii în fond. Încheierile fiind anulate prin deciziile Curții Supreme de Justiție din 04 octombrie 2012 și 05 decembrie 2012. La data de 05 decembrie 2012, AGEPI a emis decizia nr. 2/2146, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 252-253 din 11 decembrie 2012, prin care a fost avizată AsDAC.
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție mai reține, că întru respectarea drepturilor titularilor de drepturi de autor și conexe AsDAC a înaintat către AGEPI scrisoarea nr.1-07/387 din 31 iulie 2012 prin care a solicitat să fie informată „dacă din 01 august 2012 AsDAC poate sau nu în continuare să elibereze licențe, să colecteze și să distribuie remunerația de autor”.
Prin scrisoarea cu nr.1436 din 10 august 2012, AGEPI a confirmat dreptul AsDAC de a activa în continuare în temeiul statutului său și a contractelor pe care le are semnate cu titularii de drepturi (autori și interpreți) și/sau cu alte OGC-ri din străinătate, până la emiterea unei decizii de avizare în modul stabilit de Legea nr. 139 din 02 iulie 2010. Iar prin scrisoarea nr.1917 din 23 octombrie 2012 AGEPI reconfirmă cele specificate în scrisoarea cu nr.1436 din 10 august 2012, menționând că AsDAC poate continua activitatea în temeiul statutului său și a contractelor pe care le are semnate cu titularii de drepturi.
Scrisorile respective nu vin în contradicție cu prevederile art. 48 alin. 10 al Legii nr. 139 din 02 iulie 2010 potrivit căruia „până la soluționarea eventualului litigiu în legătură cu adoptarea de AGEPI a deciziei privind refuzul de eliberare a avizului, 8 organizația de gestiune colectivă care a depus contestație sau titularii de drepturi pe care îi reprezintă, pentru a putea revendica plata remunerației ce i se cuvine, vor prezenta, într-un termen rezonabil de la depunerea contestației, toate actele necesare, care îi atestă pe titularii pe care îi reprezintă și drepturile pe care le are în administrare, organizației de gestiune colectivă care dispune de avizul privind gestionarea acelor drepturi și a acelor categorii de drepturi la care se referea cererea de eliberare a avizului”.
Din sensul normei rezultă, că numai în cazul când AGEPI refuză în eliberarea avizului, AsDAC urma să prezinte toate actele necesare pentru colectarea remunerației organizației care deține aceste drepturi, la caz, AO „ANPCI”. În speță, se atestă că AGEPI nu a refuzat să elibereze aviz AsDAC, eliberarea avizului a fost tărăgănată prin acțiunile AO „ANPCI”.
Instanța de recurs nu poate reține argumentele AO „ANPCI” precum că AGEPI prin scrisorile nr. 2030 din 13 noiembrie 2012 și nr.2035 din 14 noiembrie 2012, a indicat că sumele acumulate la acel moment de AsDAC urmau să fie redistribuite de către AO „ANPCI”, ori pe parcursul examinării cauzei reprezentantul AGEPI a concretizat că poziția expusă reflecta situația și circumstanțele la data de 13 – 14 noiembrie 2012. Mai mult ca atât, AGEPI în baza prevederilor art. 4 alin. 1, lit. h) al Legii nr. 139 din 02 iulie 2012, ținând cont de necesitatea organizațiilor de gestiune colectivă de a fi avizate de către AGEPI pentru a-și realiza atribuțiile sale legale și statutare, examinând cererile exprese ale titularilor de drepturi prin pct. 6 al deciziei nr. 3/1566 din 20 septembrie 2013, s-a expus și asupra sumelor acumulate de către AsDAC în perioada 01 august 2012 – 10 decembrie 2012, care vor fi distribuite titularilor de drepturi, prin intermediul AsDAC, în baza rapoartelor prezentate de către utilizatorii în funcție de repertoriul gestionat de către AsDAC.
Decizia nr. 3/1566 din 20 septembrie 2013 a fost contestată de către AO „ANPCI” și AsDAC, însă prin decizia Curții Supreme de Justiție din data de 12 aprilie 2017, s-a menținut decizia Curții de Apel Chișinău din 24 septembrie 2016, care a respins ca fiind neîntemeiate acțiunile AO „ANPCI” și AsDAC. Astfel, statutul juridic a sumelor colectate în perioada litigioasă 01 august 2012 - 10 decembrie 2012 a fost reglementat prin decizia nr. 3/1566 din 20 septembrie 2013, fiind un act administrativ opozabil și obligatoriu tuturor persoanelor fizice și juridice, autorităților private și de stat, stabilindu-se cu titlu normativ că organizațiile de gestiune colectivă, inclusiv AsDAC, auobligația se distribuie sumele colectate în perioada litigioasă, către titularii de drepturi.
Prevederile Deciziei nr. 3/1566 din 20 septembrie 2013 au fost supuse verificării legalității, fiind menținte prin decizia Curții Supreme de Justiție din data de 12 aprilie 2017. Instanța de recurs mai reține și faptul, că remunerația acumulată de către AsDAC în perioada 01 august 2012 – 10 decembrie 2012 a fost distribuită titularilor de drepturi (autori și interpreți) ai căror opere au fost valorificate în conformitate cu 9 prevederile art.49 alin.1 lit. „d” al Legii nr.139 din 02 iulie 2010, fapt confirmat prin nota informativă privind distribuirea remunerației de către AsDAC în perioada litigioasă ( f.d. 173, vol. II). În acest context, hotărârea Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău din 15 februarie 2016 este legală și urmează să fie menținută cu casarea deciziei Curții de Apel Chișinău din data de 14 februarie 2017, care contravine circumstanțelor de fapt și de drept din speța supusă judecării.
Colegiul consideră că, instanța de fond a examinat pricina sub toate aspectele, stabilind cu certitudine raportul juridic litigios, circumstanțele de fapt, caracteristice raportului juridic, legea materială ce guvernează raportul juridic. Instanța de fond corect a respins acțiunea AO „ANPCI” împotriva AsDAC, intervenient accesoriu AGEPI cu privire la încasarea remunerației de autor. Reieșind din cele expuse, instanța de recurs conchide că decizia Curții de Apel Chișinău din 14 februarie 2017 este pasibilă casării din considerentul aplicării și interpretării eronate de către aceasta a normelor legale, cu menținerea hotărârii instanței de fond. În baza art. 445 alin. 1 lit. f) CPC Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție D E C I D E: Se admite recursul declarat de către Asociația „Drepturi de Autor și Conexe”.
Se casează decizia Curții de Apel Chișinău din 14 februarie 2017, în cauza civilă la acțiunea Asociației Obștești „Asociația Națională pentru Protecția Creației Intelectuale” împotriva Asociației „Drepturi de Autor și Conexe”, intervenient accesoriu Agenția de Stat pentru Protecția Intelectuală cu privire la încasarea remunerației de autor. Se menține hotărârea Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău din data de 15 februarie 2016. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Tatiana Vieru judecători Svetlana Filincova Oleg Sternioală Nicolae Craiu Maria Ghervas 10
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.