Decizia nr. 406 din 17 noiembrie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 1.311/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov – Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 1.240/62/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, fiind formulat un punct de vedere la raport de către pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Braşov.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Braşov – Secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 4 iunie 2025, în Dosarul nr. 1.240/62/2024, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: În interpretarea art. 31 alin. (1 1 ) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 3 alin. (1) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005 privind stabilirea cuantumului şi condiţiilor de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie cuvenite poliţiştilor, în varianta anterioară modificării acesteia prin Hotărârea Guvernului nr. 1.001/2023, poliţistul care deţine o cotă-parte dintr-o locuinţă în localitatea unde solicită plata compensaţiei lunare pentru chirie este îndreptăţit să beneficieze de acest drept? II. Dispoziţiile supuse interpretării

Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 360/2002) ” Art. 31. – (. . .) (1 1 ) Poliţistul numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului în localitatea în care îşi are domiciliul, dar care nu deţine locuinţă proprietate personală în acea localitate, nici el şi nici soţia/soţul acestuia, în situaţia în care nu i se poate asigura spaţiul de locuit corespunzător, poate beneficia de compensaţia lunară pentru chirie, prevăzută la alin. (1), în cazuri justificate, pe baza rezultatelor anchetei sociale efectuate de o comisie constituită prin ordin al ministrului afacerilor interne, însuşite de către conducătorul unităţii din care face parte poliţistul, la solicitarea acestuia.”

Hotărârea Guvernului nr. 284/2005 privind stabilirea cuantumului şi condiţiilor de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie cuvenite poliţiştilor, în varianta anterioară modificării acesteia prin Hotărârea Guvernului nr. 1.001/2023 (Hotărârea Guvernului nr. 284/2005) ” Art. 3. – (1) Poliţistul numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului în localitatea în care îşi are domiciliul beneficiază de compensaţie lunară pentru chirie dacă îndeplineşte cumulativ următoarele cerinţe: a) poliţistul ori soţia/soţul acestuia/acesteia nu deţine locuinţă proprietate personală în localitatea de domiciliu;”. III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal cu nr. 1.240/62/2024, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele şi pentru membrul de sindicat L.C.I., a solicitat obligarea pârâţilor Inspectoratul de Poliţie Judeţean Braşov şi Inspectoratul General al Poliţiei Române la plata compensaţiei lunare pentru chirie şi a dobânzii legale penalizatoare, începând cu 10 martie 2023.

Prin Sentinţa civilă nr. 995 din 9 decembrie 2024, Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul General al Poliţiei Române; a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Braşov la plata către reclamant a compensaţiei lunare pentru chirie şi a dobânzii legale penalizatoare, începând cu 21 iunie 2023.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că reclamantul deţine o cotă-parte ideală şi abstractă de 19/100 din dreptul de proprietate asupra unei locuinţe situate în Braşov, unde şi-a stabilit domiciliul, această cotă fiind dobândită în urma unei succesiuni.

În acest context, a reţinut că locuinţa deţinută în coproprietate nu poate fi considerată locuinţă convenabilă, în sensul art. 2 lit. b) din Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 114/1996).

Ca atare, tribunalul a apreciat că reclamantul îndeplineşte condiţiile impuse de lege pentru a beneficia de compensaţia lunară pentru chirie, începând cu data înregistrării raportului la secretariatul unităţii, în conformitate cu art. 5 alin. (6) teza 1 din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005.

Împotriva acestei sentinţe pârâtul a declarat recurs, prin care a solicitat casarea sentinţei recurate şi, în urma rejudecării, respingerea acţiunii, în baza motivului prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă.

În motivare, a susţinut că art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005 nu distinge între situaţia proprietăţii exercitate în mod exclusiv de către posibilul beneficiar al compensaţiei lunare pentru chirie şi cea a coproprietăţii şi nici între modalităţile de dobândire a dreptului de proprietate, astfel încât aceasta poate proveni inclusiv din succesiune. Or, generalitatea formulării unei norme de drept conduce la generalitatea aplicării sale, fără a se putea introduce distincţii pe care norma respectivă nu le conţine.

Intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susţinând că o cotă-parte de 19/100 din dreptul de proprietate asupra unei locuinţe nu poate reprezenta o locuinţă convenabilă în sensul art. 2 lit. b) din Legea nr. 114/1996. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 1 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

În acest sens a menţionat că procesul în care s-a dispus sesizarea se circumscrie domeniului de aplicare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, având în vedere că reclamantul pretinde dreptul la acordarea compensaţiei lunare pentru chirie în calitate de funcţionar public cu statut special.

A mai arătat că problema de drept a fost rezolvată diferit în practica judiciară. Astfel, unele instanţe au recunoscut beneficiul compensaţiei lunare pentru chirie solicitanţilor care deţin o cotă-parte dintr-un imobil şi alte instanţe au apreciat că solicitanţii aflaţi în această situaţie nu beneficiază de dreptul respectiv.

În continuare, a reţinut că divergenţa jurisprudenţială a pornit de la analiza noţiunii de „locuinţă” instituite de art. 3 alin. (1) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005, prin raportare la prevederile Legii nr. 114/1996.

Deşi divergenţa jurisprudenţială nu este una consistentă, existenţa celor două interpretări diametral opuse justifică lămurirea chestiunii de drept prin intermediul hotărârii prealabile, în scopul înlăturării riscului de a se accentua această divergenţă aflată în fază incipientă.

A mai arătat că problema de drept invocată nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a instanţei supreme. V. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanţa de trimitere a apreciat că dispoziţiile art. 31 alin. (1 1 ) din Legea nr. 360/2002 şi ale art. 3 alin. (1) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005 se interpretează în sensul că poliţistul care deţine o cotă-parte dintr-o locuinţă în localitatea unde solicită plata compensaţiei lunare pentru chirie nu este îndreptăţit să beneficieze de acest drept. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

Din răspunsurile transmise de către instanţele consultate au rezultat două opinii asupra chestiunii de drept.

Astfel, într-o primă opinie s-a apreciat că poliţistul care deţine o cotă-parte asupra unei locuinţe în localitatea unde solicită plata compensaţiei lunare pentru chirie are dreptul la decontarea chiriei.

S-a argumentat că sintagma „nu deţine locuinţă proprietate personală” din cuprinsul art. 31 alin. (1 1 ) din Legea nr. 360/2002 se referă la dreptul de proprietate exclusivă dobândit de poliţist şi/sau soţia acestuia, iar nu o cotă-parte ideală şi abstractă asupra imobilului. O interpretare în sens contrar ar conduce la nesocotirea scopului pentru care legiuitorul a instituit acest beneficiu, deoarece nu s-ar putea asigura folosinţa efectivă a locuinţei, astfel cum este definită de Legea nr. 114/1996.

Într-o a doua opinie s-a apreciat că poliţistul care deţine o cotă-parte asupra unei locuinţe în localitatea unde solicită plata compensaţiei lunare pentru chirie nu are dreptul la decontarea chiriei.

S-a argumentat că dispoziţiile art. 31 alin. (1 1 ) din Legea nr. 360/2002 şi ale art. 3 alin. (1) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005 nu fac nicio distincţie cu privire la forma sub care poliţistul nu trebuie să deţină o locuinţă proprietate personală, respectiv proprietate exclusivă/coproprietate. De vreme ce dreptul la o cotă-parte asupra locuinţei permite folosirea acesteia, nu mai poate fi acordat beneficiul la decontarea chiriei în localitatea unde este deţinută în coproprietate locuinţa respectivă.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problema de drept care formează obiectul sesizării. VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Nu au fost identificate decizii relevante pronunţate în exercitarea controlului de constituţionalitate a dispoziţiilor legale supuse interpretării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Deciziile relevante pronunţate în mecanismele de unificare a practicii judiciare urmează a fi prezentate în cadrul analizei admisibilităţii sesizării. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Temeiul sesizării este reprezentat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă şi cea de contencios administrativ ce vizează raporturile de serviciu ale personalului plătit din fonduri publice, precum şi în materia asigurărilor sociale, parţial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată de dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal”, iar conform alin. (3) al aceluiaşi articol „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze”.

Conform art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiţii de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) existenţa unei chestiuni de drept; d) soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; e) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Verificând îndeplinirea acestor condiţii, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect acordarea compensaţiei lunare pentru chirie, începând cu 10 martie 2023.

Beneficiul compensării lunare a chiriei este suportat din fonduri publice, în conformitate cu art. 77 din Legea nr. 360/2002, care stabileşte că plata drepturilor băneşti cuvenite poliţiştilor, în temeiul actului normativ citat, se face din fondurile alocate de la bugetul de stat.

Aşadar, pretenţiile deduse judecăţii se circumscriu unor drepturi de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, coroborat cu art. 76 din Codul fiscal.

Împrejurarea că aceste venituri nu sunt salariale şi nu se impozitează, potrivit art. 76 alin. (4) lit. d) din Codul fiscal, nu schimbă calificarea lor ca drepturi de natură salarială, de vreme ce sunt acordate în legătură cu munca, respectiv pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu ale angajatului.

Astfel, în considerarea scopului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, sintagma „drepturi de natură salarială” trebuie interpretată extensiv, în sensul că include toate drepturile ataşate raporturilor de serviciu sau de muncă, în condiţiile în care angajatul este plătit din fonduri publice.

Cauza în care a fost formulată sesizarea se află în ultimă instanţă, recursul exercitat de pârâtă fiind pe rolul unui complet de judecată din cadrul Curţii de Apel Braşov – Secţia contencios administrativ şi fiscal.

Ca atare, primele două condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite.

În acest context, se impune a se sublinia faptul că, spre deosebire de condiţiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile circumscrise art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiţia noutăţii chestiunii de drept ce se solicită a fi lămurită. Prin urmare, existenţa unei jurisprudenţe incipiente, în curs de formare, în cadrul căreia au fost identificate şi soluţii divergente, nu constituie în acest stadiu un impediment pentru admisibilitatea sesizării.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept, în lipsa unei definiţii legale a noţiunii, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept formată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a statuat în mod constant că, pentru a se putea discuta de existenţa unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept antamată „să necesite cu pregnanţă a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii” (Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, şi Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).

Noul act normativ reprezentat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 a preluat sintagma utilizată în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă referitoare la existenţa chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, aceasta regăsindu-se în cuprinsul art. 2 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă menţionată.

De altfel, în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 s-a ţinut seama de „faptul că măsurile legislative propuse pot influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”.

În consecinţă, jurisprudenţa consolidată în legătură cu această condiţie de admisibilitate rămâne de actualitate şi sub imperiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

În aceste condiţii, se cuvine subliniat că nu orice chestiune de drept poate fi supusă dezlegării prin acest mecanism de unificare jurisprudenţială, ci numai aceea care ridică problema precarităţii textelor de lege, a caracterului lor dual şi complex.

În caz contrar, rolul instanţei supreme ar deveni unul de soluţionare directă a cauzei aflate pe rol şi ar neutraliza rolul constituţional al instanţei legal învestite de a judeca în mod direct şi efectiv procesul.

Prin raportare la aceste exigenţe, se constată că sesizarea formulată nu întruneşte condiţia de admisibilitate de a privi o chestiune de drept care să fie reală, generată de nevoia lămuririi sensului şi înţelesului unei norme de drept imperfecte, lacunare sau neclare, apte să devină sursă a unei jurisprudenţe neunitare persistente, date fiind argumentele care succedă.

Cu titlu prealabil, se cuvine a reaminti că, în procedura hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se substituie atributului fundamental al instanţelor, de interpretare şi aplicare a legii, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităţilor ori dificultăţilor unor texte de lege, în scopul asigurării unor dezlegări jurisdicţionale adecvate şi unitare, aspect statuat în mod constant în jurisprudenţa instanţei supreme.

Plecând de la această premisă, se constată că, în esenţă, chestiunea de drept obiect al prezentei sesizări vizează aplicarea art. 31 alin. (1 1 ) din Legea nr. 360/2002, coroborat cu art. 3 alin. (1) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005. Mai exact, instanţa de trimitere solicită să se lămurească aspectul dacă dreptul la acordarea compensaţiei lunare pentru chirie reglementat de art. 31 alin. (1 1 ) din Legea nr. 360/2002, coroborat cu art. 3 alin. (1) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005, îl are şi poliţistul care deţine o cotă-parte dintr-o locuinţă în localitatea unde solicită plata compensaţiei lunare pentru chirie.

Se constată că, în cauza de faţă, titularul sesizării face trimitere la interpretarea unor dispoziţii care nu comportă o reală şi serioasă dificultate, de natură a fi dedusă dezlegării în cadrul procedurii hotărârii prealabile, fiind necesară realizarea unui simplu raţionament judiciar, prin analiza sistematică, gramaticală şi logică a reglementărilor apreciate ca fiind relevante în cauză, a căror interpretare formează obiectul sesizării.

Pe de altă parte, instanţa supremă a statuat anterior, în mecanismele de unificare a practicii judiciare, cu privire la condiţiile în care poliţiştii pot beneficia de dreptul la compensaţia lunară pentru chirie reglementat prin art. 31 din Legea nr. 360/2002, în multiplele sale variante legale.

Chiar dacă nu a fost dezlegată o chestiune de drept identică celei ce face obiectul sesizării de faţă, existenţa unor dezlegări anterioare are relevanţă pentru condiţia de admisibilitate a existenţei unei chestiuni de drept (a cărei trăsătură definitorie este caracterul său veritabil, potrivit celor deja expuse).

Or, în cazul dreptului la compensaţia lunară pentru chirie reglementat prin art. 31 alin. (1 1 ) din Legea nr. 360/2002, coroborat cu art. 3 alin. (1) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005, corelarea dezlegărilor anterioare date unor chestiuni de drept prin mecanismul recursului în interesul legii sau al hotărârii prealabile nu prezintă vreo dificultate, presupunând un demers facil de identificare a deciziilor relevante şi de aplicare corespunzătoare a acestora în circumstanţele particulare ale cauzei.

Astfel, prin Decizia nr. 12 din 19 iunie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 13 iulie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a admis sesizarea şi a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 31 alin. (1 2 ) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, introduse prin art. I din Legea nr. 288/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, dreptul la compensaţia lunară pentru chirie, pentru plata ratelor de credit, nu poate fi recunoscut poliţiştilor care au încheiat contracte de credit ipotecar/imobiliar anterior intrării în vigoare a Legii nr. 288/2018.” În ceea ce priveşte dreptul la compensaţia lunară pentru chirie în discuţie, respectiv condiţiile legale în care se poate acorda acest drept, relevante pentru situaţia de fapt din speţa în care s-a formulat sesizarea de faţă sunt considerentele de la paragrafele 64, 68, 69 şi 77 din decizia anterior menţionată.

De asemenea, prin Decizia nr. 59 din 25 septembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1025 din 10 noiembrie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că: „În interpretarea dispoziţiilor art. 31 alin. (1 2 ) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 31 alin. (1) şi art. 31 alin. (1 1 ) din aceeaşi lege, forma anterioară modificării prin Legea nr. 113/2023 pentru modificarea şi completarea art. 31 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, pentru a beneficia de compensaţia lunară pentru chirie în vederea plăţii ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului ipotecar/imobiliar, nu este necesar ca locuinţa achiziţionată de poliţist să fie situată în localitatea în care poliţistul îşi desfăşoară activitatea, locuinţa putând fi situată şi în altă localitate aflată în proximitate (limitrofă). ” Referitor la dreptul reglementat de dispoziţiile legale a căror interpretare se solicită prin prezenta sesizare, prezintă importanţă considerentele de la paragrafele 84, 86, 88, respectiv 94-99 din decizia de referinţă.

Totodată, prin Decizia nr. 79 din 17 martie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 360 din 24 aprilie 2025, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că: „Dispoziţiile art. 31 alin. (1)-(1 4 ) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005 privind stabilirea cuantumului şi condiţiilor de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie cuvenite poliţiştilor, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică şi în cazul achiziţionării unor locuinţe cu plata în rate, inclusiv a celor edificate de Agenţia Naţională pentru Locuinţe. În interpretarea şi aplicarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, poliţistul mutat la cerere cu locul de muncă într-o altă localitate decât cea unde îşi are domiciliul nu are dreptul la compensaţie lunară pentru chirie după mutarea în aceeaşi localitate, în interesul serviciului.” Cu privire la condiţiile de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie, cuvenită poliţiştilor pe temeiul dispoziţiilor legale obiect al sesizării din cauza de faţă, în cuprinsul deciziei de referinţă se evidenţiază considerentele de la paragrafele 97 şi 107.

Oricum, suplimentar considerentelor desprinse din jurisprudenţa obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie evidenţiată anterior, trebuie subliniat că interpretarea unei norme juridice se realizează prin corelarea ei cu alte dispoziţii legale şi principii generale de drept care sunt contemporane prevederii legale ce se impune a fi interpretată şi aplicată într-un litigiu concret, presupunând o abordare gramaticală, logică, sistematică, teleologică şi istorică.

În fine, în ceea ce priveşte dilema instanţei de trimitere referitoare la faptul dacă poliţistul care deţine o cotă-parte dintr-o locuinţă în localitatea unde solicită plata compensaţiei lunare pentru chirie este îndreptăţit să beneficieze de acest drept, trebuie reamintit faptul că scopul procedurii hotărârii prealabile este acela de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, cu consecinţa prevenirii sau sistării divergenţelor jurisprudenţiale în fază incipientă, în cadrul acestui mecanism nefiind posibilă o examinare exhaustivă a tuturor situaţiilor în care poate fi acordat poliţiştilor dreptul la compensaţia lunară pentru chirie. Revine, prin urmare, instanţelor de judecată, în raport cu situaţiile de fapt particulare din fiecare litigiu, să stabilească îndreptăţirea solicitantului la acordarea acestui beneficiu, în raport cu situaţia locativă a fiecăruia dedusă din probatoriul administrat în cauze.

În acest context, se constată că rezolvarea aparentei dificultăţi în care se află instanţa de trimitere nu presupune cu prisosinţă lămurirea înţelesului dispoziţiilor legale obiect al sesizării de faţă prin mecanismul hotărârii prealabile, ci, mai degrabă, aprecierea măsurii în care deţinerea în proprietate de către reclamant a respectivei cote-părţi din imobilul clădire este aptă a satisface nevoile de locuit ale poliţistului şi familiei sale şi reprezintă un spaţiu de locuit corespunzător, fiind fără relevanţă modul de dobândire a proprietăţii.

Or, a rezolva pretinsa chestiune prealabilă de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cadrul prezentei hotărâri, ar constitui, în cele din urmă, chiar un act de judecată a speţei, prin aplicarea normelor incidente la situaţia de fapt, ceea ce este nepermis în cadrul prezentei proceduri de unificare.

Faţă de cele expuse, se constată că întrebarea adresată de către Curtea de Apel Braşov nu relevă o chestiune de drept veritabilă, concluzie dedusă atât din conţinutul normativ clar al dispoziţiilor vizate de sesizare, cât şi din existenţa unor dezlegări anterioare date de instanţa supremă prin hotărâri obligatorii în materia vizată de normele invocate de instanţa de trimitere, ce pot oferi repere concrete de interpretare, utile în soluţionarea cauzei deduse judecăţii, astfel încât sesizarea este inadmisibilă, motiv pentru care nu este necesară verificarea celorlalte condiţii de admisibilitate prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.