Decizia nr. 169 din 19 mai 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena-Mădălina Ivănescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 1.696/87/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă. Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti şi opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea din 12 noiembrie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 1.696/87/2023, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă angajaţii Administraţiei Naţionale „Apele Române”, prin raportare la dispoziţiile art. 10 lit. d) din cap. II din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, au dreptul la spor de 15% de consemn, după data de 1.01.2023, indiferent dacă se produce sau nu se produce evenimentul pentru care au fost consemnaţi la domiciliu?

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept la 19 noiembrie 2024 cu nr. 2.669/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 19 mai 2025. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) Anexa nr. VII – Reglementări specifice personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, din cele aflate în coordonarea prim-ministrului, precum şi din cele aflate sub controlul Parlamentului Capitolul II – Sporuri şi alte drepturi ” Art. 10. – Personalul încadrat în autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii beneficiază suplimentar şi de sporuri specifice pentru condiţii de muncă, după cum urmează: (…) d) pentru consemn la domiciliu, un spor de până la 15% din salariul de bază; (…)”. III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept Cererea de chemare în judecată

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman – Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal – Complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale cu nr. 1.696/87/2023, la 17.11.2023, reclamantul AA, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea, a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună: (i) obligarea pârâtei la acordarea sporului de 15% pentru consemn la domiciliu, începând cu data de 1.05.2023 şi până la data hotărârii judecătoreşti ce se va pronunţa în prezenta cauză, precum şi după această dată, în continuare, până la data încetării obligaţiei legale de acordare; (ii) obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de salarizare privind acordarea sporului de 15% pentru consemn la domiciliu, începând cu 1.05.2023 şi în continuare, până la data încetării condiţiilor legale de acordare; (iii) obligarea pârâtei la actualizarea sumei de mai sus cu rata inflaţiei, precum şi obligarea la plata dobânzii legale, calculată începând cu scadenţa lunară a sumei; (iv) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Sentinţa civilă pronunţată de instanţa de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 145 din 7 martie 2024, pronunţată de Tribunalul Teleorman – Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal – Complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 1.696/87/2023, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul AA, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea, şi a fost obligată pârâta: la emiterea în favoarea reclamantului a unei decizii de salarizare privind acordarea sporului de 15% pentru consemn la domiciliu, începând cu 1.05.2023 şi în continuare până la data încetării condiţiilor legale de acordare; să stabilească şi să plătească reclamantului sporul de 15% pentru consemn la domiciliu, începând cu 1.05.2023 şi în continuare până la data încetării condiţiilor legale de acordare, sume ce se vor actualiza cu indicele de inflaţie de la data scadenţei şi până la plata efectivă, la care se adaugă dobânda legală.

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut aplicabilitatea, în cauză, a dispoziţiilor: art. 5 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale „Apele Române”, aprobată cu modificări prin Legea nr. 404/2003, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2002); art. 28 alin. (8) din Statutul de organizare şi funcţionare a Administraţiei Naţionale „Apele Române”, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.176/2005, cu modificările ulterioare; art. 162 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 53/2003 – Codul muncii); art. 138 alin. (3) din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 62/2011); art. 1, art. 24, art. 25 alin. (2) din Legeacadru nr. 153/2017, art. 10 lit. d) din cap. II al anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017; art. 48 alin. (1) lit. d) din contractul colectiv de muncă aferent anilor 2019-2021, înregistrat la Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale cu nr. 67 din 30.01.2019, şi art. 48 din contractul colectiv de muncă aferent anilor 2022-2024, concluzionând că, având în vedere faptul că în lege nu se precizează că sporul de consemn la domiciliu se acordă proporţional cu durata consemnului, acesta se acordă lunar, în virtutea principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. Apelul formulat în cauză

Împotriva sentinţei civile menţionate la paragraful 12 din prezenta decizie a formulat apel pârâta Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea, prin care a invocat Decizia nr. 27 din 26 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 22 ianuarie 2021 (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 27/2020), precum şi deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 37 din 7 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 6 iulie 2020 (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 37/2020), nr. 46 din 22 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 27 noiembrie 2020 (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 46/2020) şi nr. 82 din 26 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 130 din 19 februarie 2019 (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 82/2018). Apelanta a arătat că sporurile prevăzute în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017, între care este inclus şi sporul pentru consemn la domiciliu, prevăzut în anexa nr. VII, care face obiectul prezentului dosar, nu pot fi acordate la nivelul anilor 2017 şi 2018, câtă vreme nu se aflau în plată la momentul intrării în vigoare a legii privind salarizarea unitară (cum este şi cazul reclamantului din dosar), iar, pentru anii 2019 şi 2020, nu se poate acorda sporul pentru consemn la domiciliu, date fiind prevederile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscalbugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018), dispoziţiile art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 făcând trimitere expresă la legea anuală a bugetului de stat şi la necesitatea respectării principiului sustenabilităţii financiare prevăzut de art. 6 lit. h) din aceasta, conform căruia stabilirea nivelului de salarizare pentru personalul bugetar trebuie să se facă astfel încât să se asigure respectarea plafoanelor cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat, stabilite în condiţiile legii. Acest principiu justifică şi necesitatea aplicării etapizate a legii, inclusiv sub aspectul sporurilor prevăzute în anexele la legea-cadru.

Curtea de apel judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Prin Încheierea de şedinţă din 12 noiembrie 2024, instanţa de trimitere a reţinut că sesizarea este admisibilă, fiind îndeplinite condiţiile ce rezultă din prevederile art. 1 şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, respectiv: obiectul cererii de chemare în judecată vizează acordarea unor drepturi de natură salarială personalului bugetar, salarizarea prin lege a personalului Administraţiei Naţionale „Apele Române” fiind prevăzută la art. 162 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, art. 138 alin. (3) din Legea nr. 62/2011 şi art. 1 din Legea-cadru nr. 153/2017; problema de drept a cărei dezlegare se solicită reprezintă temeiul de drept al acţiunii deduse judecăţii, astfel încât soluţionarea pricinii în etapa apelului depinde de interpretarea dispoziţiilor legale antamate de părţi; Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra acestei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, iar aceasta nici nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile nu au formulat puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanţa de trimitere a reţinut că, în textul art. 10 lit. d) din cap. II al anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017, legiuitorul nu a prevăzut acordarea proporţională a sporului pentru consemn la domiciliu, în raport cu perioadele în care salariatul a fost afectat direct de consemn, în sensul că s-ar fi produs evenimentul pentru care a fost consemnat la domiciliu şi a trebuit să intervină pentru remedierea situaţiei.

De asemenea, curtea de apel s-a raportat la Directiva 2003/88/CE (art. 2 pct. 1) şi la jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Hotărârea din 9 septembrie 2003, pronunţată în Cauza C-151/02 Jaeger, punctul 48; Hotărârea din 1 decembrie 2005, pronunţată în Cauza C-14/04 Dellas şi alţii, punctul 42; Ordonanţa din 11 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza C-437/05 Jan Vorel, punctul 24; Ordonanţa din 4 martie 2011, pronunţată în Cauza C-258/10 Nicuşor Grigore, punctul 42), arătând că, în lumina raţionamentului Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), perioada petrecută de reclamant la dispoziţia angajatorului, în consemn, reprezintă, în mod clar, timp de lucru care trebuie remunerat, indiferent dacă s-a produs sau nu s-a produs evenimentul care să necesite exercitarea de către acesta a atribuţiilor de serviciu. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Curtea de Apel Craiova a transmis hotărâri judecătoreşti care pot prezenta legătură cu chestiunea de drept supusă dezlegării, iar Curtea de Apel Iaşi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi tribunalele Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, Ilfov, Iaşi – Secţia I civilă, Vaslui şi Buzău – Secţia I civilă au comunicat puncte de vedere teoretice asupra acestei chestiuni.

Curtea de Apel Craiova – Secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale a comunicat o hotărâre judecătorească definitivă (Decizia nr. 2.149 din 16 octombrie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 6.217/95/2023), prin care a fost admisă, în parte, acţiunea cu privire la sporul de 15% din salariul de bază aferent perioadei/timpului de consemn la domiciliu doar după data de 1.02.2023, pentru intervalul de timp în care fiecare dintre reclamanţi a atins nivelul maxim al salariului de bază prevăzut de lege pentru anul 2022, fără a se ridica problema producerii sau neproducerii evenimentului pentru care angajaţii au fost consemnaţi la domiciliu.

Tribunalul Dolj – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a comunicat Sentinţa civilă nr. 2.395/2024 din 24 septembrie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 4.792/63/2023, prin care a fost respinsă acţiunea prin care s-a solicitat acordarea sporului de 15% pentru consemn la domiciliu, retroactiv, din luna august 2020 şi în continuare, în motivarea soluţiei fiind invocate dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022) şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, fără a se analiza însă problema de drept sub aspectul ce face obiectul prezentei sesizări, respectiv producerea sau neproducerea evenimentului pentru care a avut loc consemnarea la domiciliu a angajaţilor.

Într-o orientare teoretică, nesusţinută de practică judiciară, s-a apreciat că, prin raportare la dispoziţiile art. 10 lit. d) din cap. II din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017, angajaţii Administraţiei Naţionale „Apele Române” au dreptul la spor de 15% pentru consemn, după data de 1.01.2023, indiferent dacă se produce sau nu se produce evenimentul pentru care au fost consemnaţi la domiciliu.

Această orientare teoretică se regăseşte la nivelul următoarelor instanţe: Curţii de Apel Iaşi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi tribunalelor Bucureşti – Secţia a VIII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Ilfov, Iaşi – Secţia I civilă, Vaslui şi Buzău – Secţia I civilă.

În susţinerea acestei orientări teoretice au fost invocate aceleaşi argumente cu cele prezentate de instanţa de trimitere în cadrul punctului de vedere redat la cap. VI din prezenta decizie.

Celelalte curţi de apel nu au identificat practică judiciară în materie şi nici nu au comunicat opinii teoretice.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat faptul că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problemele de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

În jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României nu au fost identificate repere relevante pentru soluţionarea prezentei sesizări. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În mecanismele de unificare a practicii judiciare au fost identificate următoarele decizii care pot prezenta relevanţă pentru soluţionarea prezentei sesizări: – Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 90 din 4 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 1 martie 2018 (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 90/2017), prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova – Secţia I civilă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 120 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii), în sensul de a se stabili dacă este considerată timp de muncă suplimentară întreaga perioadă de timp în care salariatul se află consemnat la locul de muncă, la dispoziţia angajatorului, în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal prevăzută de art. 112 din Codul muncii, sau numai perioada de timp în care prestează efectiv activitate, prezentând relevanţă considerentele de la paragrafele 57-63; – Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 55 din 21 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1278 din 18 decembrie 2024 (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 55/2024), prin care au fost respinse, ca inadmisibile, sesizările conexate formulate de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu asupra chestiunii de drept privind acordarea primelor aferente anului 2021, conform art. 125 alin. (1) lit. b) din Contractul colectiv de muncă nr. 81/175/768 din 9 noiembrie 2018, şi acordarea tichetelor de vacanţă aferente anului 2021, conform art. 125 alin. (2) lit. e) din acelaşi contract, fiind relevante considerentele de la paragrafele 39-42; – Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 9 din 20 ianuarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 141 din 18 februarie 2025 (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 9/2025), prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Ilfov în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept privind acordarea retroactivă, de la data de 1 iunie 2022, a majorării salariale stabilite la art. 140 alin. (1) lit. a) coroborat cu alin. (4) din contractul colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti cu nr. 155 din 31.05.2022; acordarea retroactivă, din data de 1 noiembrie 2022, a sporului de vechime majorat la 25% aplicat la salariul de bază lunar brut şi a concediului de odihnă de 29 de zile stabilite la art. 105 alin. (1) lit. A), respectiv art. 68 alin. (1)-(4) din contractul colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti cu nr. 155 din 31.05.2022; acordarea majorării salariale de 2%, stabilită la art. I din Actul adiţional nr. 3 la contractul colectiv de muncă menţionat, înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti cu nr. 4 din 24.11.2022; acordarea retroactivă, de la data de 1 iulie 2019, a sporului pentru condiţii nocive prevăzut la art. 105 alin. (1) lit. C) din contractul colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti cu nr. 155 din 31.05.2022, fiind relevante considerentele de la paragrafele 42-53; – Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 102 din 31 martie 2025, nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 102/2025), prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Dolj – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Dacă perioada 1.04.2001-20.08.2021 este încadrată „ope legis” în condiţii speciale de muncă în temeiul dispoziţiilor art. I alin. (1) din Legea nr. 197/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, indiferent de condiţiile în care a fost încadrată activitatea de fostul angajator, conform legislaţiei anterioare? X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii sesizării

Temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Domeniul de aplicare a acestui act normativ, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024, este stabilit prin dispoziţiile art. 1 în care se precizează faptul că ordonanţa de urgenţă în discuţie se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

Se observă faptul că în această materie este prevăzută o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în scopul pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. În concret, prin art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 se prevăd următoarele: „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Prin urmare, aceste dispoziţii normative se aplică cu prioritate în raport cu prevederile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant. Însă, conform prevederilor art. 4 din actul normativ în discuţie: „Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie.”

Aşa cum rezultă din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a ţinut seama la adoptarea acestui act normativ de „configuraţia actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi de efectul obligativităţii hotărârii pe care o pronunţă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în deplin acord cu îndatorirea sa constituţională de asigurare a aplicării şi interpretării unitare a legii de către toate instanţele judecătoreşti din România”. Ca atare, emitentul ordonanţei de urgenţă a considerat că aplicarea prevederilor acesteia poate influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, „în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”.

Admisibilitatea sesizărilor trebuie să fie circumscrisă atât condiţiilor speciale prevăzute prin dispoziţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cât şi celor ce rezultă din cuprinsul prevederilor art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă.

Aşadar, în litigiile de felul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în primă instanţă sau în calea de atac; b) cauza să facă parte din categoria celor prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze, respectiv litigiul să vizeze stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv obligarea la emiterea actelor administrative sau anularea actelor administrative emise pentru acest personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice; c) existenţa unei chestiuni de drept susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu; d) soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; e) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Verificând condiţiile de admisibilitate anterior enunţate, se constată faptul că acestea nu sunt integral îndeplinite.

Sesizarea de faţă a fost formulată într-o cauză aflată în curs de judecată, în faza apelului, având ca obiect solicitarea de către un salariat din cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Argeş-Vedea a sporului de 15% pentru consemn la domiciliu, reglementat de prevederile art. 10 lit. d) din cap. II din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017.

Se observă că pretenţiile deduse judecăţii se circumscriu unor drepturi salariale, însă personalul Administraţiei Naţionale „Apele Române” nu este plătit din fonduri publice în baza Legiicadru nr. 153/2017. Ca atare, litigiile privind salarizarea acestei categorii de personal nu intră în domeniul de aplicare al art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Mai precis, anexele Legii-cadru nr. 153/2017, numerotate de la I la IX, indică personalul plătit din fonduri publice a cărui salarizare o reglementează în mod unitar. În corpul acestei legi au fost create, în scop de sistematizare, o serie de familii ocupaţionale de funcţii bugetare [„Învăţământ” (anexa nr. I), „Sănătate şi asistenţă socială” (anexa nr. II), „Cultură” (anexa nr. III), „Diplomaţie” (anexa nr. IV), „Justiţie şi Curtea Constituţională” (anexa nr. V), „Apărare, ordine publică şi securitate naţională” (anexa nr. VI), „Administraţie” (anexa nr. VIII) şi „Funcţii de demnitate publică” (anexa nr. IX)].

Anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017 cuprinde reglementări specifice personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, din cele aflate în coordonarea prim-ministrului, precum şi din cele aflate sub controlul Parlamentului.

Conform dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2002, Administraţia Naţională „Apele Române” este o instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, având ca scop cunoaşterea, protecţia, punerea în valoare şi utilizarea durabilă a resurselor de apă, monopol natural de interes strategic pentru securitatea naţională, precum şi administrarea infrastructurii Sistemului naţional de gospodărire a apelor.

Aşa cum se menţionează în art. 1 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă mai sus indicată, Administraţia Naţională „Apele Române” este o persoană juridică română şi funcţionează pe bază de gestiune şi autonomie economică, în coordonarea autorităţii publice centrale din domeniul apelor.

Totodată, la art. 5 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2002, se arată faptul că salarizarea personalului preluat de Administraţia Naţională „Apele Române” se face în conformitate cu reglementările legale aplicabile instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii.

Dispoziţii similare se regăsesc şi în art. 28 alin. (8) din Statutul de organizare şi funcţionare a Administraţiei Naţionale „Apele Române”, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.176/2005.

În raport cu împrejurarea că statul nu alocă venituri publice pentru costul cu salariile personalului angajat în cadrul Administraţiei Naţionale „Apele Române”, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate instituită de prevederile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,