Decizia nr. 108/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 225/1/2025 — chestiunea de drept: următoarea chestiune de drept: ” Dacă poate fi subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 272 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, privind societăţile, administratorul unei societăţi cu răspundere limitată?”. 2

Pe rol se află Dosarul nr. 225/1/2025, având ca obiect sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa, Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie în Dosarul nr. 27.888/212/2023, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: ” Dacă poate fi subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 272 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, privind societăţile, administratorul unei societăţi cu răspundere limitată?”.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi ale art. 34 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare. 3. Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Eleni-Cristina Marcu.

Conform dispoziţiilor art. 36 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare, la şedinţa de judecată a participat domnul Costin Cristian Puşcă, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite.

Judecător-raportor a fost desemnat, conform prevederilor art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, doamna judecător Rodica Aida Popa, judecător în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 225/1/2025 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

De asemenea, a menţionat că la dosarul cauzei au fost transmise puncte de vedere de către curţile de apel, Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” din cadrul Academiei Române, Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti, Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti, Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Nicolae Titulescu” din Bucureşti, Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Babeş Bolyai” din Cluj-Napoca, Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Facultatea de Drept a Universităţii de Vest din Timişoara, Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Craiova şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În continuare s-a învederat că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost înaintat părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Eleni-Cristina Marcu, înainte de a acorda cuvântul doamnei procuror în susţinerea punctului de vedere al procurorului general, a arătat că are câteva aspecte de reliefat cu privire la raportul întocmit de către judecătorul-raportor, aspecte ce urmează a fi dezbătute de membrii completului şi, în funcţie de decizia adoptată, urmează a fi rechemată doamna procuror în vederea susţinerii concluziilor Ministerului Public.

În urma dezbaterilor s-a decis a fi chemată doamna procuror pentru a susţine punctul de vedere al procurorului general cu privire la problema de drept supusă dezlegării, eventualele nelămuriri referitoare la raportul întocmit de către judecătorul-raportor urmând a fi reliefate în cadrul deliberărilor.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Eleni-Cristina Marcu, a solicitat doamnei procuror să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 225/1/2025.

Doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie a solicitat respingerea sesizării, ca inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv nu este îndeplinită condiţia potrivit căreia de rezolvarea chestiunii de drept nu depinde soluţionarea pe fond a cauzei, nefiind o veritabilă chestiune de drept.

A arătat că infracţiunea prevăzută de art. 272 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 este clară şi neechivocă, putând fi înţeleasă şi interpretată din coroborarea doctrinei şi jurisprundeţei.

În acest sens a susţinut că legiuitorul, în textul de incriminare, nu face nicio distincţie între societatea pe acţiuni şi societatea cu răspundere limitată, iar dacă ar fi dorit să restrângă domeniul de incidenţă al infracţiunii analizate, ar fi făcut-o în mod expres.

De asemenea, a arătat că raţionamentul instanţei de trimitere care apreciază că ipoteza normei juridice este aplicabilă exclusiv societăţilor pe acţiuni este unul eronat, întrucât art. 272 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 face trimitere exclusiv la pragul prevăzut de art. 144 4 alin. (3) lit. a) din aceeaşi lege, şi nu la alte prevederi ale art. 144 4 , iar a extinde interpretarea reprezintă un demers juridic nejustificat, deoarece art. 144 4 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 31/1990 reprezintă o normă completatoare care indică doar valoarea până la care împrumutul nu se consideră infracţiune.

În consecinţă, a susţinut că problema de drept supusă interpretării este clară şi nu necesită o analiză pe fond, care să facă necesară intervenţia instanţei supreme prin mecanismul pronunţării unei hotărâri prealabile.

Cu privire la fondul acestei chestiuni, doamna procuror a susţinut că administratorul unei societăţi cu răspundere limitată poate fi subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 272 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Eleni-Cristina Marcu, a declarat dezbaterile închise, iar Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reţinut dosarul în pronunţare. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea din 14 ianuarie 2025, pronunţată în Dosarul nr. 27.888/212/2023, Curtea de Apel Constanţa, Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: ” Dacă poate fi subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 272 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, privind societăţile, administratorul unei societăţi cu răspundere limitată?” II. Dispoziţiile legale supuse interpretării Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 31/1990) ” Art. 144 4 . – (1) Este interzisă creditarea de către societate a administratorilor acesteia, prin intermediul unor operaţiuni precum: a) acordarea de împrumuturi administratorilor; b) acordarea de avantaje financiare administratorilor cu ocazia sau ulterior încheierii de către societate cu aceştia de operaţiuni de livrare de bunuri, prestări de servicii sau executare de lucrări; c) garantarea directă ori indirectă, în tot sau în parte, a oricăror împrumuturi acordate administratorilor, concomitentă ori ulterioară acordării împrumutului; d) garantarea directă ori indirectă, în tot sau în parte, a executării de către administratori a oricăror alte obligaţii personale ale acestora faţă de terţe persoane; e) dobândirea cu titlu oneros ori plata, în tot sau în parte, a unei creanţe ce are drept obiect un împrumut acordat de o terţă persoană administratorilor ori o altă prestaţie personală a acestora. (2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile şi operaţiunilor în care sunt interesaţi soţul sau soţia, rudele ori afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ai administratorului; de asemenea, dacă operaţiunea priveşte o societate la care una dintre persoanele anterior menţionate este administrator ori deţine, singură sau împreună cu una dintre persoanele sus-menţionate, o cotă de cel puţin 20% din valoarea capitalului social subscris. (3) Prevederile alin. (1) nu se aplică: a) în cazul operaţiunilor a căror valoare exigibilă cumulată este inferioară echivalentului în lei al sumei de 5.000 de euro; b) în cazul în care operaţiunea este încheiată de societate în condiţiile exercitării curente a activităţii sale, iar clauzele operaţiunii nu sunt mai favorabile persoanelor prevăzute la alin. (1) şi (2) decât cele pe care, în mod obişnuit, societatea le practică faţă de terţe persoane. Art. 197. – (…) (4) Dispoziţiile privitoare la administrarea societăţilor pe acţiuni nu sunt aplicabile societăţilor cu răspundere limitată, indiferent dacă sunt sau nu supuse obligaţiei de auditare. Art. 272. – (1) Se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă fondatorul, administratorul, directorul general, directorul, membrul consiliului de supraveghere sau al directoratului ori reprezentantul legal al societăţii care: (…) c) se împrumută, sub orice formă, direct sau printr-o persoană interpusă, de la societatea pe care o administrează, de la o societate controlată de aceasta ori de la o societate care controlează societatea pe care el o administrează, suma împrumutată fiind superioară limitei prevăzute la art. 144 4 alin. (3) lit. a), sau face ca una dintre aceste societăţi să îi acorde vreo garanţie pentru datorii proprii; d) încalcă dispoziţiile art. 183. (…) (3) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută la alin. (1) lit. c), dacă este săvârşită de către o societate comercială ce are calitatea de fondator, iar împrumutul este realizat de la una dintre societăţile controlate ori care o controlează pe aceasta, direct sau indirect.” III. Expunerea succintă a cauzei

Curtea de Apel Constanţa, Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie este învestită, în ultim grad de jurisdicţie, cu soluţionarea apelului formulat de inculpat, care solicită, în esenţă, pronunţarea unei soluţii de achitare, întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală, motivat de împrejurarea că subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 272 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 nu poate fi administratorul unei societăţi cu răspundere limitată, cum este cazul său, ci administratorul unei societăţi pe acţiuni, iar, în subsidiar, reindividualizarea pedepsei.

Prin Sentinţa penală nr. 903 din 15 iulie 2024, Judecătoria Constanţa, în baza art. 396 alin. (1), (4) şi (10) din Codul de procedură penală, a stabilit în sarcina inculpatului pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de împrumut luat de către administrator, sub orice formă, direct, de la societatea pe care o administrează, prevăzută de art. 272 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990. În baza art. 83 alin. (1) din Codul penal a amânat aplicarea pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. A fost făcută aplicarea şi a dispoziţiilor art. 85 alin. (1) din Codul penal, art. 85 alin. (2) lit. b) din Codul penal, art. 86 alin. (1) din Codul penal şi ale art. 404 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Judecătoria a reţinut că fapta inculpatului care, la data de 16 martie 2022, a încheiat, în calitate de împrumutat, un contract de împrumut cu S.R.L., în calitate de împrumutător, societate în cadrul căreia deţine calitatea de asociat unic şi administrator, şi în baza căruia a împrumutat suma de 100.000 euro, sumă pe care, la data de 17 martie 2022, din contul bancar al societăţii, deschis la X.Bank, a virat-o în contul Y, excedând astfel valoarea de 5.000 euro, prevăzută la art. 144 4 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 31/1990, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de împrumut luat de către administrator, sub orice formă, direct, de la societatea pe care o administrează, suma împrumutată fiind superioară limitei prevăzute la art. 144 4 alin. (3) lit. a), respectiv 5.000 euro, prevăzută de art. 272 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990.

În cauză, la cererea inculpatului, a fost aplicată procedura în cazul recunoaşterii învinuirii.

Apelantul inculpat, care a şi formulat cererea de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a arătat că din interpretarea dispoziţiilor art. 272 alin. (1) lit. c) raportat la art. 144 4 alin. (3) lit. a) coroborate şi cu art. 197 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 rezultă că administratorul unei societăţi cu răspundere limitată nu poate fi subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 272 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990.

La termenul din data de 28 noiembrie 2024, în faţa instanţei de apel, inculpatul a solicitat, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, pentru a stabili: „Dacă poate fi subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 272 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, privind societăţile, administratorul unei societăţi cu răspundere limitată.”

Completul de judecată a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constatând îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală. IV. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, instanţa de trimitere a apreciat că subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 272 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 nu poate fi administratorul unei societăţi cu răspundere limitată, ci doar administratorul unei societăţi pe acţiuni, aceasta rezultând din interpretarea sistematică a dispoziţiilor Legii nr. 31/1990.

Chiar dacă textul de la art. 272 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 nu face nicio distincţie cu privire la tipul de societate, dintre cele prevăzute de Legea nr. 31/1990, căreia i se aplică, din moment ce legiuitorul a prevăzut interdicţia de creditare de către societate a administratorilor doar în cazul societăţilor pe acţiuni, sancţionarea penală şi a administratorului unei societăţi cu răspundere limitată care se împrumută de la societate ar contraveni interpretării sistematice a dispoziţiilor incidente, aplicării stricte a normei de incriminare, precum şi principiului subsidiarităţii (ultima ratio) în materie penală, la care face referire şi Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, principiu potrivit căruia incriminarea unei fapte ca infracţiune trebuie să intervină ca ultim resort în protejarea unei valori sociale; sarcina aplicării principiului ultima ratio revine nu numai legiuitorului, ci şi organelor judiciare chemate să aplice legea, după cum a statuat Curtea Constituţională (Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, paragraful 80). V. Examenul jurisprudenţei în materie A. Jurisprudenţa naţională relevantă

Din răspunsurile transmise de către instanţele judecătoreşti consultate s-a constatat că punctele de vedere nu sunt unitare, fiind identificate două orientări:

Într-o primă orientare s-a apreciat că subiectul activ al infracţiunii prevăzute de art. 272 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 nu poate fi administratorul societăţii cu răspundere limitată, în sensul argumentelor expuse de către instanţa de sesizare.

În acest sens au fost exprimate puncte de vedere de către Curtea de Apel Timişoara, Curtea de Apel Bucureşti (în opinie majoritară), Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Craiova (în opinie majoritară), Curtea de Apel Ploieşti şi Curtea de Apel Oradea.

În cea de-a doua orientare s-a apreciat că administratorul unei societăţi cu răspundere limitată poate fi subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 272 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, deoarece norma ce conţinea infracţiunea nu distinge cu privire la tipul societăţii – Legea nr. 31/1990 reglementează activitatea societăţilor cu răspundere limitată, în condiţiile art. 2 lit. e) din lege; ca urmare a interpretării sistematice a dispoziţiilor legale, norma prevăzută la art. 144 4 din Legea nr. 31/1990 este o normă de trimitere, în vederea stabilirii pragului de la care conduita administratorului dobândeşte relevanţă penală; infracţiunea este reglementată într-un capitol comun, distinct de capitolele ce reglementează funcţionarea diferitelor tipuri de societăţi, respectiv titlul VIII din Legea nr. 31/1990; conform prevederii din cuprinsul art. 197 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, referitoare la faptul că dispoziţiile privind administrarea societăţilor pe acţiuni nu sunt aplicabile societăţilor cu răspundere limitată, având în vedere că fapta administratorului societăţii este incriminată într-un capitol comun, iar aspectul de tehnică legislativă constând în trimiterea la un articol din acelaşi act normativ, care reglementează funcţionarea unui anumit tip de societăţi pentru stabilirea unui prag de la care o conduită a administratorului constituie infracţiune, nu poate fi considerată o analogie în defavoarea făptuitorului. Mai mult, legiuitorul a prevăzut mai multe cauze de nepedepsire în cuprinsul art. 272 alin. (3) şi art. 144 4 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 31/1990, iar printre acestea nu se regăseşte şi administratorul unei societăţi cu răspundere limitată.

În acest sens au fost exprimate puncte de vedere de către Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Suceava (în opinie majoritară) şi Curtea de Apel Cluj (în opinie majoritară).

În materialul transmis de curţile de apel au fost ataşate Decizia penală nr. 1.702/A din 16.12.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală (care susţine prima opinie), respectiv Încheierea finală din 10 mai 2024 a Judecătoriei Calafat şi Sentinţa penală nr. 903 din 15 iulie 2024 a Judecătoriei Constanţa (a doua opinie), toate celelalte instanţe comunicând că nu au jurisprudenţă în legătură cu chestiunea de drept supusă dezlegării. B. Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Din perspectiva deciziilor de speţă au fost identificate Decizia penală nr. 253/RC din 20 iunie 2017, pronunţată de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Decizia penală nr. 1.402 din 22 aprilie 2014, pronunţată de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi Decizia penală nr. 565 din 18 februarie 2008, pronunţată de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, din ale căror considerente rezultă că există o practică unitară cu privire la subiectul activ al infracţiunii prevăzute de art. 272 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, şi anume că poate fi administratorul unei societăţi cu răspundere limitată.

În ceea ce priveşte deciziile obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare, nu au fost identificate decizii relevante pentru problema de drept supusă analizei. C. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Nu a fost identificată nicio decizie a Curţii Constituţionale cu privire la admiterea vreunei excepţii de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 272 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, însă au fost identificate deciziile Curţii Constituţionale nr. 474 din 8 iunie 2006, nr. 929 din 18 octombrie 2007 şi nr. 142 din 5 februarie 2009 prin care au fost respinse excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 272 din Legea nr. 31/1990.

Prin Decizia nr. 474 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 12 iulie 2006, nu a fost analizată neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 272 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, ci ale art. 272 pct. 3 din Legea nr. 31/1990, reţinându-se că norma nu încalcă libertatea accesului la activităţi economice, deoarece, potrivit art. 45 din Constituţie, aceasta se exercită „în condiţiile legii”. Nici art. 135 alin. (2) lit. a) nu este încălcat, întrucât incriminarea este o opţiune legitimă a legiuitorului, menită să protejeze libertatea comerţului şi concurenţa loială. Restricţia impusă administratorului de a se împrumuta de la propria societate urmăreşte protejarea patrimoniului acesteia şi a celorlalte societăţi cu care are relaţii comerciale.

Prin Decizia nr. 929 din 18 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 23 noiembrie 2007, a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 272 alin. (1) pct. 2 şi 3 din Legea nr. 31/1990, instanţa de contencios constituţional reţinând, în esenţă, că prin Decizia nr. 474 din 8 iunie 2006 a stabilit că aceste dispoziţii nu afectează libertatea economică sau libertatea comerţului, deoarece accesul la activitatea economică se exercită „în condiţiile legii”, iar incriminarea este o opţiune legitimă a legiuitorului pentru protejarea concurenţei loiale şi a patrimoniului societăţilor. Astfel, neexistând elemente noi, soluţia şi considerentele deciziei anterioare se menţin.

Prin Decizia nr. 142 din 5 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 23 martie 2009, a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 272 alin. (1) pct. 3, art. 272 1 pct. 2 şi ale art. 273 pct. 3 din Legea nr. 31/1990. Curtea Constituţională a reţinut că dispoziţiile art. 272 alin. (1) pct. 3 şi ale art. 272 1 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional, prin raportare la aceleaşi prevederi din Legea fundamentală, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de motivări similare. Astfel, prin deciziile nr. 474 din 8 iunie 2006 şi nr. 929 din 18 octombrie 2007 s-a reţinut că incriminarea este o opţiune legitimă a legiuitorului, menită să protejeze patrimoniul societăţii şi concurenţa loială, inclusiv prin limitarea împrumuturilor administratorilor de la propria societate. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi a altor acte normative incidente a introdus o excepţie de nepedepsire pentru anumite împrumuturi între societăţi aflate în relaţii de control. În consecinţă, neexistând elemente noi, jurisprudenţa anterioară se menţine. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 273 pct. 3 din Legea nr. 31/1990 s-a arătat că acestea nu conţin nicio dispoziţie de natură să aducă atingere dreptului de proprietate. Într-adevăr, prin interzicerea acordării de împrumuturi sau avansuri asupra acţiunilor societăţii, legiuitorul a urmărit tocmai protejarea patrimoniului societăţii comerciale. VI. Opinia specialiştilor consultaţi

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată specialiştilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării.

Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” din cadrul Academiei Române a apreciat că subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 272 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 nu poate fi administratorul unei societăţi cu răspundere limitată, susţinând că se raliază interpretării sistematice a textului art. 272 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 în corelaţie cu art. 144 4 , precum şi cu art. 197 alin. (4) din aceeaşi lege, potrivit căruia „dispoziţiile privitoare la administrarea societăţilor pe acţiuni nu sunt aplicabile societăţilor cu răspundere limitată”.

Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti a apreciat că administratorul unei societăţi cu răspundere limitată nu poate fi subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 272 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990. A susţinut că infracţiunea prevăzută la art. 272 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 are subiect activ special (fondator, administrator, director etc.), fără distincţie expresă între tipurile de societăţi. Norma are conţinut alternativ, iar condiţiile aplicabile unei variante nu pot fi automat transferate la altele. Trimiterea la art. 144 4 alin. (3) lit. a) vizează atât evitarea repetării cuantumului împrumutului, cât şi legătura directă cu interdicţia de creditare din art. 144 4 , care se aplică exclusiv administratorilor societăţilor pe acţiuni. În lipsa unei interdicţii similare pentru administratorii S.R.L.-urilor, aceştia nu pot fi subiect activ al infracţiunii de la lit. c). Textul nu cere existenţa unui prejudiciu; alte neregularităţi privind împrumutul pot atrage răspunderea pentru alte infracţiuni [de exemplu, lit. b), gestiune frauduloasă, delapidare, fals].

Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti a considerat, de asemenea, că administratorul unei societăţi cu răspundere limitată nu poate fi subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 272 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990. În susţinerea acestui punct de vedere s-a arătat că norma de incriminare sancţionează conflictul de interese dintre anumite persoane cu funcţii de conducere (fondator, administrator, director etc.) şi societatea în care activează. Deşi în practică împrumuturile pot ascunde însuşiri de fonduri de către administratorii S.R.L.-urilor, scopul legii este prevenirea folosirii funcţiei pentru interese personale şi eliminarea suspiciunilor privind conduita acestora. Curtea Constituţională a stabilit că nu este interzisă incriminarea conflictului de interese în mediul privat, ci doar incriminarea nediferenţiată, identică cu cea din mediul public. Este justificată interdicţia pentru administratorii societăţilor pe acţiuni de a se împrumuta de la propria societate, pentru protejarea patrimoniului şi intereselor acţionarilor, însă acest raţionament nu se aplică administratorilor S.R.L.-urilor. De asemenea, potrivit doctrinei, obiectul juridic al infracţiunii de la art. 272 alin. (1) lit. c) îl constituie protejarea patrimoniului societăţii pe acţiuni şi, implicit, al acţionarilor.

Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Nicolae Titulescu” din Bucureşti, în opinia exprimată, a susţinut că administratorul unei societăţi cu răspundere limitată nu poate fi subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 272 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990. Deşi art. 272 alin. (1) lit. c) nu distinge expres între tipuri de societăţi, trimiterea la art. 144 4 alin. (3) lit. a) limitează aplicarea sa la societăţile pe acţiuni. Raţiunea este că acestea se constituie intuitu rei, spre deosebire de S.R.L.-uri, formate intuitu personae, unde există o încredere ridicată între asociaţi şi conducere. Art. 144 4 alin. (3) lit. a) este reglementat exclusiv în secţiunea privind administraţia societăţilor pe acţiuni, fără dispoziţii de extindere la S.R.L.-uri, iar art. 197 alin. (4) confirmă neaplicabilitatea regulilor societăţii pe acţiuni la societatea cu răspundere limitată. De asemenea, conform principiului legalităţii incriminării şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (C.E.D.O.), norma nu poate fi extinsă prin analogie, legea trebuind să fie clară şi previzibilă pentru ca destinatarii să îşi poată conforma conduita.

Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca a exprimat opinia conform căreia administratorul unei societăţi cu răspundere limitată nu poate fi subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 272 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990. A susţinut că art. 144 4 din Legea nr. 31/1990 instituie regula generală a interdicţiei ca societatea să acorde împrumuturi administratorilor, cu excepţii, între care împrumuturile sub 5.000 euro. Norma este plasată în secţiunea privind societăţile pe acţiuni. În acest sens, art. 272 alin. (1) lit. c) se poate interpreta fie în sensul în care se incriminează doar încălcarea interdicţiilor prevăzute la art. 144 4 , aplicabile ab initio doar societăţilor pe acţiuni, fie că incriminează general împrumutul administratorului de la orice societate reglementată de Legea nr. 31/1990, folosind doar pragul din art. 144 4 . A considerat că prima interpretare este cea corectă, deoarece pentru societatea pe acţiuni există atât interdicţia societăţii de a acorda împrumuturi, cât şi interdicţia administratorului de a le primi, în timp ce pentru societatea cu răspundere limitată nu există un regim juridic similar, art. 197 alin. (4) excluzând aplicarea regulilor societăţii pe acţiuni. De asemenea, extinderea incriminării la administratorii S.R.L.-urilor ar presupune aplicarea unui prag stabilit pentru societatea pe acţiuni fără o bază legală şi ar constitui o analogie în defavoarea inculpatului, interzisă de jurisprudenţa C.E.D.O. (Cauza Kokkinakis împotriva Greciei, Hotărârea din 25 mai 1993, pct. 52; Cauza Cantoni împotriva Franţei, Hotărârea din 11 noiembrie 1996, paragraful 29).

Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu a susţinut că art. 272 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 trimite la art. 144 4 alin. (3) lit. a) din aceeaşi lege, situat în secţiunea privind administrarea societăţilor pe acţiuni. Conform art. 197 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, aceste dispoziţii nu se aplică societăţilor cu răspundere limitată, indiferent de obligaţia de auditare. Prin urmare, interdicţia de creditare a administratorilor, specifică societăţii pe acţiuni, nu se extinde la societatea cu răspundere limitată, iar administratorul unei astfel de societăţi nu poate fi subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 272 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990.

Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a opinat în sensul că administratorul unei societăţi cu răspundere limitată poate fi subiect activ nemijlocit al infracţiunii prevăzute de art. 272 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990. În acest sens a susţinut că art. 272 alin. (1) lit. c) nu distinge între tipurile de societăţi, subiectul activ fiind determinat prin funcţia deţinută, compatibilă şi cu S.R.L.-urile. Elementul material presupune fie un împrumut peste 5.000 euro [prag din art. 144 4 alin. (3) lit. a)], fie constituirea unei garanţii pentru datoriile proprii ale persoanei vizate. În prima variantă, norma se completează cu prevederea din art. 144 4 doar în privinţa pragului valoric; în a doua variantă, norma este completă şi aplicabilă şi S.R.L.-urilor. Art. 197 alin. (4) priveşte reguli extrapenale privind administrarea S.R.L.-urilor, fără impact asupra incriminării. Se concluzionează că dispoziţiile art. 272 alin. (1) lit. c) se aplică nu doar societăţilor pe acţiuni, ci şi societăţilor cu răspundere limitată, scopul fiind protejarea patrimoniului oricărei societăţi împotriva abuzurilor administratorilor, cu excepţia împrumuturilor sub pragul de 5.000 euro.

Departamentul de Drept Public din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii de Vest din Timişoara a considerat că sesizarea nu ridică probleme reale de drept, deoarece dispoziţiile art. 272 din Legea nr. 31/1990 sunt clare şi pot fi interpretate prin metode obişnuite (literală, logică). Norma se află în titlul VIII şi enumeră subiectul activ calificat (fondator, administrator etc.), fără a distinge între tipuri de societăţi – aplicând principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. Deşi art. 144 4 priveşte societăţile pe acţiuni, acesta este folosit doar pentru a stabili pragul valoric al împrumutului (5.000 euro), nu pentru a limita norma la aceste societăţi. Astfel, administratorul unei societăţi cu răspundere limitată poate fi subiect activ al infracţiunii, iar textul acoperă atât împrumuturile, cât şi acordarea de garanţii pentru datorii proprii, direct sau prin interpuşi. Fapta nu este infracţiune dacă pragul împrumutului nu depăşeşte 5.000 euro.

Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Craiova a opinat în sensul că administratorul unei societăţi cu răspundere limitată poate fi subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 272 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990. S-a susţinut că art. 272 din Legea nr. 31/1990 are aplicabilitate generală, fiind reglementat în titlul VIII „Contravenţii şi infracţiuni”, vizând toate tipurile de societăţi, cu excepţia cazurilor prevăzute expres altfel. Conform principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, dispoziţia se aplică tuturor persoanelor enumerate (fondatori, administratori etc.), indiferent de forma societăţii. Trimiterea la art. 144 4 alin. (3) lit. a) nu restrânge aplicarea la societăţile pe acţiuni, ci stabileşte doar pragul valoric al împrumutului. Art. 197 alin. (4), care priveşte societăţile pe acţiuni, nu poate limita aplicarea art. 272 la societăţile cu răspundere limitată. În plus, art. 275 incriminează fapte comise de administratorii societăţilor cu răspundere limitată, ceea ce confirmă caracterul general al incriminărilor din titlul VIII. VII. Punctul de vedere exprimat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Ministerul Public a apreciat că se impune respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării prin care s-a adresat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie solicitarea de a pronunţa o hotărâre prin care să dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept: „Dacă poate fi subiectul activ al infracţiunii prevăzute de art. 272 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, privind societăţile, administratorul unei societăţi cu răspundere limitată.”

S-a susţinut că este îndeplinită condiţia cerută de art. 475 din Codul de procedură penală privind instanţa care a formulat sesizarea, Curtea de Apel Constanţa fiind învestită, în ultimul grad de jurisdicţie, cu soluţionarea apelului formulat de inculpat împotriva sentinţei penale pronunţate de prima instanţă. De asemenea, este îndeplinită şi cea de-a treia condiţie enunţată, întrucât chestiunea de drept ce face obiectul sesizării nu a primit o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă anterioară sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs.

S-a arătat că însă nu este îndeplinită cea de-a doua condiţie impusă de art. 475 din Codul de procedură penală, deoarece soluţionarea cauzei nu depinde de clarificarea chestiunii de drept sesizate. Jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 5 din 10 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 11 martie 2016) prevede că procedura prealabilă vizează doar probleme veritabile şi dificile, rezultate din dispoziţii legale neclare sau echivoce, susceptibile de interpretări diferite. Aceasta nu poate fi folosită când aplicarea corectă a legii este evidentă şi fără echivoc. De asemenea, dificultăţile de interpretare dispar atunci când există practică judiciară constantă, jurisprudenţă a instanţei supreme sau doctrină suficient de clară, iar opiniile izolate nu justifică declanşarea procedurii.

S-au făcut referiri la doctrină potrivit căreia infracţiunea de la art. 272 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 are ca subiect activ calificat doar persoane cu funcţii de conducere (fondator, administrator, director etc., inclusiv administratorul de fapt). Textul nu distinge între administratorii societăţii pe acţiuni şi ai societăţii cu răspundere limitată, astfel încât, potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, ambele categorii pot fi subiecţi activi. Infracţiunea, reglementată în titlul VIII „Contravenţii şi infracţiuni”, se aplică tuturor tipurilor de societăţi comerciale, atât cu răspundere limitată, cât şi pe acţiuni.

S-a considerat ca fiind eronată interpretarea instanţei de sesizare, deoarece art. 272 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 trimite doar la pragul de 5.000 euro din art. 144 4 alin. (3) lit. a) din aceeaşi lege, nu la toate prevederile acestuia. Extinderea la întregul articol ar fi o interpretare excesivă, fără suport doctrinar sau jurisprudenţial. Doctrina arată că infracţiunea vizează atât societatea pe acţiuni, cât şi societatea cu răspundere limitată, obiectul juridic fiind protecţia stabilităţii mediului de afaceri, buna funcţionare a societăţilor şi apărarea patrimoniului, fără diferenţiere între formele societare. Art. 144 4 alin. (3) lit. a) are rol doar de normă completatoare, stabilind limita valorică sub care împrumutul nu constituie infracţiune, iar dacă legiuitorul ar fi dorit restrângerea aplicării doar la societăţile pe acţiuni, ar fi prevăzut expres acest lucru. VIII. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorul-raportor a apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă în sensul în care problema de drept evocată de instanţa de trimitere nu reprezintă o veritabilă chestiune de drept care să necesite intervenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în procedura prevăzută de art. 475 din Codul de procedură penală, în contextul în care dispoziţiile legale incidente sunt clare, neechivoce şi pot fi înţelese prin apelarea la regulile generale de interpretare a normelor juridice, existând, totodată, şi jurisprudenţa constantă a instanţei supreme cu privire la interpretarea şi aplicarea textelor de lege relevante, precum şi mai multe decizii ale instanţei de contencios constituţional.

Cu privire la fondul chestiunii de drept, judecătorul-raportor a considerat că administratorul unei societăţi cu răspundere limitată poate fi subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 272 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Examinând sesizarea formulată, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legale incidente şi problema de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele: A. Cu privire la condiţiile de admisibilitate a sesizării

Potrivit dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală, dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

În raport cu dispoziţia legală precitată, se constată că admisibilitatea unei sesizări formulate în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor cerinţe: (i) întrebarea să fie formulată în cursul judecăţii de un complet al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al unei curţi de apel sau al unui tribunal învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; (ii) soluţionarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării; (iii) existenţa unei chestiuni de drept care să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin mecanismele legale ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii.

În cauză, se constată că sunt îndeplinite cumulativ cerinţele anterior enunţate.

Astfel, este îndeplinită condiţia privind existenţa unei cauze aflate în cursul judecăţii în ultimă instanţă, Curtea de Apel Constanţa – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie fiind învestită, în ultimul grad de jurisdicţie, cu soluţionarea apelului formulat de inculpatul G.M. împotriva Sentinţei penale nr. 903 din 15 iulie 2024, pronunţată de Judecătoria Constanţa în Dosarul nr. 27.888/212/2023.

De asemenea, este îndeplinită şi condiţia negativă din conţinutul art. 475 din Codul de procedură penală, în sensul că asupra chestiunii de drept supuse dezlegării nu s-a statuat anterior printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi nici nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Totodată, se constată ca fiind îndeplinită şi cerinţa referitoare la legătura problemei de drept ce se solicită a fi dezlegată cu soluţionarea pe fond a cauzei, atât în ceea ce priveşte relaţia de dependenţă dintre chestiunea de drept invocată şi soluţia pe care instanţa de trimitere o poate dispune asupra apelului declarat în cauză, cât şi din perspectiva existenţei unei veritabile chestiuni de drept care necesită o dezlegare de principiu din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Din această perspectivă se reţine că de interpretarea dispoziţiilor art. 272 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, în corelaţie cu prevederile art. 144 4 alin. (3) lit. a) şi ale art. 197 alin. (4) din aceeaşi lege, depinde soluţionarea pe fond a cauzei, în sensul de a se stabili dacă interdicţia de creditare de către societate a administratorilor acesteia, prevăzută în cazul societăţilor pe acţiuni, este aplicabilă şi societăţilor cu răspundere limitată, în speţă acuzaţia formulată împotriva apelantului inculpat vizând calitatea sa de administrator al unei societăţi cu răspundere limitată.

Aşa cum s-a arătat în cadrul expunerii privind jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României, nu a fost pronunţată nicio decizie de admitere a vreunei excepţii de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 272 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, iar deciziile de respingere a neconstituţionalităţii, pronunţate în privinţa unora dintre infracţiunile pe care le reglementează dispoziţiile art. 272 din aceeaşi lege, nu sunt relevante pentru dezlegarea problemei de drept ce formează obiectul prezentei cauze, având în vedere aspectele asupra cărora instanţa de contencios constituţional a fost chemată să se pronunţe în cadrul examenului de constituţionalitate efectuat.

În cauza care a generat prezenta sesizare se constată că instanţa de trimitere a semnalat dificultăţile de interpretare a dispoziţiei supuse dezlegării, care incriminează fapta administratorului care se împrumută, sub orice formă, direct sau prin persoană interpusă, de la societatea pe care o administrează, de la o societate controlată de acesta ori de la o societate care controlează societatea pe care el o administrează, iar valoarea sumei împrumutate este superioară limitei prevăzute la art. 144 4 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 31/1990, în condiţiile în care la art. 197 alin. (4) din aceeaşi lege se prevede în mod expres că dispoziţiile privitoare la administrarea societăţilor pe acţiuni nu sunt aplicabile societăţilor cu răspundere limitată, indiferent dacă sunt sau nu supuse obligaţiei de auditare, urmărindu-se astfel să se stabilească, în cadrul mecanismului de asigurare a unei practici judiciare unitare, dacă prin includerea administratorului unei societăţi cu răspundere limitată în ipoteza normei de incriminare se ajunge la situaţia de aplicare prin analogie a legii penale, în defavoarea acuzatului.

Că problema de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reprezintă o veritabilă chestiune de drept care face necesară o dezlegare din partea instanţei supreme este relevată şi de faptul că instanţele nu au comunicat un punct de vedere unitar în ceea ce priveşte interpretarea normei juridice, după cum şi specialiştii în drept exprimă opinii care reflectă un răspuns diferit la această problemă de drept. B. Cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită

Problema de drept ce formează obiectul analizei în cauză constă în faptul de a stabili dacă administratorul unei societăţi cu răspundere limitată poate fi subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 272 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, opiniile diferit exprimate în doctrină şi jurisprudenţă având ca punct de plecare conţinutul normei de incriminare, care nu face nicio distincţie cu privire la tipul de societate căreia îi este aplicabilă respectiva reglementare legală.

Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 272 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, constituie infracţiune şi se pedepseşte fondatorul, administratorul, directorul general, directorul, membrul consiliului de supraveghere sau al directoratului ori reprezentantul legal al societăţii care se împrumută, sub orice formă, direct sau printr-o persoană interpusă, de la societatea pe care el o administrează, de la o societate controlată de acesta ori de la o societate care controlează societatea pe care el o administrează, suma împrumutată fiind superioară limitei prevăzute la art. 144 4 alin. (3) lit. a) din aceeaşi lege, sau face ca una dintre aceste societăţi să îi acorde vreo garanţie pentru datorii proprii.

Deşi subiectul activ al infracţiunii este clar circumstanţiat prin menţionarea calităţii cerute persoanei căreia i se aplică interdicţia de acordare a împrumutului sau garanţiei pentru datorii proprii, norma de incriminare nu face nicio referire cu privire la forma de organizare a societăţii în care îşi desfăşoară activitatea respectiva persoană.

Având în vedere conţinutul textului legal, care, aşa cum s-a arătat, nu distinge între administratorul societăţii pe acţiuni şi cel al societăţii cu răspundere limitată, cât şi argumente decurgând din aplicarea regulii de interpretare ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus (unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă) şi faptul că infracţiunea este reglementată într-un capitol comun, distinct de cele care reglementează funcţionarea diferitelor tipuri de societăţi, respectiv titlul VIII din Legea nr. 31/1990, intitulat „Contravenţii şi infracţiuni”, având, deci, aplicabilitate generală, unele instanţe şi o parte a doctrinei apreciază că dispoziţiile de la art. 272 alin. (1) lit. c) trebuie aplicate uniform, indiferent de forma de organizare a societăţii, sfera de cuprindere a normei de incriminare neputând fi limitată doar la societăţile pe acţiuni 1 . 1 A se vedea paragraful 34.

Dimpotrivă, în cealaltă orientare jurisprudenţială se consideră că atâta timp cât, în cazul societăţii cu răspundere limitată, legiuitorul nu a prevăzut un regim juridic asemănător celui stabilit în cadrul administrării societăţii pe acţiuni, pentru care se prevede interdicţia societăţii de a acorda împrumuturi administratorului şi interdicţia administratorului de a se împrumuta de la societate, nerespectarea interdicţiei menţionate, care constituie dispoziţia normei de incriminare, nu poate fi imputată şi administratorului unei societăţi cu răspundere limitată, căruia nu i se cere adoptarea unei asemenea conduite 2 . 2 A se vedea paragraful 32.

În contextul celor arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală reţine că pentru corecta stabilire a conţinutului normei de incriminare prevăzute prin dispoziţiile art. 272 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, analiza trebuie să pornească de la principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei, consacrat de art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi de art. 23 alin. (12) din Constituţia României, republicată, principiu care, urmărind să asigure o protecţie efectivă împotriva urmăririlor şi a condamnărilor penale arbitrare, interzice aplicarea legii penale la acele situaţii în care angajarea răspunderii penale nu este consecinţa încălcării unei acţiuni sau inacţiuni care să fi fost prevăzută în sarcina persoanei căreia i se impută ulterior nerespectarea prescripţiei legale.

Cu alte cuvinte, unicul temei al răspunderii penale îl constituie încălcarea unei reguli de conduită, a cărei respectare să fie prevăzută şi în privinţa persoanei căreia i se impută respectiva conduită neconformă.

De principiu, legea penală se aplică în acele situaţii în care este încălcată o anumită conduită impusă sau interzisă de lege, după caz, încălcare de o anumită gravitate, de natură să afecteze în mod drastic valoarea socială ocrotită de lege.

Premisa infracţiunii stă tocmai în interdicţia sau impunerea de către lege a unei anumite conduite, care trebuie să fie cunoscută de destinatarul său.

De regulă, conduita interzisă sau impusă de lege, sub sancţiunea pedepsei penale, rezultă din însăşi prevederea care defineşte infracţiunea, spre exemplu în cazul omorului, furtului, tâlhăriei, violului, iar în alte situaţii, mai ales în cazul legislaţiei care reglementează şi organizează anumite activităţi specifice, ea este prevăzută distinct şi explicit ca obligaţie, sancţionarea încălcării acesteia, ca infracţiune/contravenţie/abatere disciplinară, fiind prevăzută într-un capi