Decizia nr. 190 din 19 mai 2025

Pe rol se află soluţionarea cauzei având ca obiect sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie în Dosarul nr. 8.208/118/2017*, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: ” Dacă principiul reparării proporţionale a prejudiciilor cauzate de nereguli cu privire la fonduri europene prevăzut de art. 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 presupune restituirea doar a sumelor pentru suprafeţele cu privire la care s-au constatat nereguli sau pentru toate suprafeţele ce fac obiectul cererilor de subvenţii.”

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost legal constituit, conform dispoziţiilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi ale art. 34 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 3. Şedinţa a fost prezidată de preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Eleni Cristina Marcu.

La şedinţa de judecată a participat doamna Elena-Mihaela Mustaţă, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Nicoleta Eucarie, procuror în cadrul Secţiei judiciare.

Judecător-raportor a fost desemnat, conform art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, doamna judecător Valerica Voica, judecător în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că au fost transmise hotărâri relevante pronunţate în materie şi opiniile magistraţilor din cadrul curţilor de apel Alba Iulia, Bacău, Bucureşti, Cluj, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara.

Reprezentantul Ministerului Public a susţinut, în principal, că prezenta sesizare este inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală.

Astfel, a arătat că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate a sesizării privind existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei în care a fost invocată, susţinând că întrebarea formulată de instanţa de trimitere priveşte latura civilă a cauzei cu care este învestită, însă nu sub aspectul îndeplinirii condiţiilor privind răspunderea civilă delictuală, ci al întinderii prejudiciului, în ipoteza în care fapta ilicită constă într-o neregulă cu privire la fonduri europene.

În subsidiar, în ipoteza în care se va aprecia ca fiind admisibilă prezenta sesizare, a solicitat a se avea în vedere că prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 18 1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (Legea nr. 78/2000) este reprezentat de fondurile obţinute pe nedrept din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele asimilate, însă obligaţia de restituire trebuie să vizeze restituirea integrală a acestora.

A menţionat că se impune a se realiza, prioritar, delimitarea celor două forme de ilicit care pot afecta interesele financiare ale Uniunii Europene, respectiv neregula şi frauda.

A subliniat că noţiunea de fraudă este definită prin regulamentele Uniunii Europene, care au fost preluate, ca definiţie, în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora (O.U.G. nr. 66/2011), însă principiul proporţionalităţii prevăzut de art. 17 din acest act normativ se referă doar la procedura de stabilire a creanţelor bugetare pe cale administrativă, fiind specific corecţiilor financiare pe care le aplică autoritatea contractantă în procedura administrativă, şi nu pe tărâmul fraudei.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Eleni Cristina Marcu, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare privind sesizarea formulată.

Prin Încheierea din data de 13 ianuarie 2025, pronunţată în Dosarul nr. 8.208/118/2017*, Curtea de Apel Constanţa – Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă principiul reparării proporţionale a prejudiciilor cauzate de nereguli cu privire la fonduri europene prevăzut de art. 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 presupune restituirea doar a sumelor pentru suprafeţele cu privire la care s-au constatat nereguli sau pentru toate suprafeţele ce fac obiectul cererilor de subvenţii.” II. Expunerea succintă a cauzei

Curtea de Apel Constanţa – Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie este învestită, în ultimul grad de jurisdicţie, cu soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa, de inculpaţii N.M., N.T. şi S.C. L.T.F. – S.R.L. şi de partea civilă A.P.I.A. împotriva Sentinţei penale nr. 78 din data de 4 martie 2024, pronunţată de Tribunalul Constanţa – Secţia penală în Dosarul nr. 8.208/118/2017*.

Prin sentinţa penală atacată, prima instanţă a dispus, printre altele, condamnarea inculpaţilor N.M., S.C. L.T.F. – S.R.L. şi N.T. pentru comiterea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 18 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu reţinerea dispoziţiilor art. 48 alin. (1) din Codul penal în ceea ce îl priveşte pe inculpatul N.T.

Pe latură civilă a fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de A.P.I.A. Bucureşti în contradictoriu cu inculpaţii N.T., N.M. şi S.C. L.T.F. – S.R.L., iar în baza art. 25 şi 397 din Codul de procedură penală raportat la art. 1.349 şi 1.357 din Codul civil aceştia au fost obligaţi, în solidar, către partea civilă A.P.I.A. Bucureşti, după cum urmează: – în solidar, inculpaţii N.T., N.M. şi S.C. L.T.F. – S.R.L., la plata sumei de 1.240.603,14 lei pentru campaniile 2015 şi 2016 şi la plata accesoriilor aferente, dobânzi şi penalităţi de întârziere, calculate potrivit legislaţiei fiscale aferente acestei sume; – în solidar, inculpatele N.M. şi S.C. L.T.F. – S.R.L., la plata sumei de 307.286,30 lei, reprezentând despăgubiri civile, daune materiale – sprijin agricol pentru campania din 2017 şi la plata accesoriilor aferente, dobânzi şi penalităţi de întârziere, calculate potrivit legislaţiei fiscale aferente acestei sume.

Au fost respinse, ca nefondate, celelalte pretenţii civile formulate de A.P.I.A. Bucureşti, în contradictoriu cu inculpaţii, pentru suma de 17.693 lei, aferentă Schemei naţionale de plată – Accize motorină pentru campania 2017, în raport cu limitele judecăţii din cauză stabilite prin actul de sesizare.

În sarcina inculpatelor N.M. şi S.C. L.T.F. – S.R.L. s-a reţinut, în esenţă, că în campaniile agricole 2015, 2016 şi 2017, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în realizarea obiectului de activitate, în numele şi interesul societăţii, cu concursul inculpatului N.T., primar al comunei Bărăganu, judeţul Constanţa, au formulat cu rea-credinţă la A.P.I.A. – Centrul Judeţean Constanţa cereri unice de sprijin pentru suprafaţă (SAPS), folosind declaraţii şi documente false, inexacte sau incomplete cu privire la suprafeţele de: 157,4 ha (din suprafaţa totală utilizată de 634,46 ha) – 2015; 141,7 ha (din suprafaţa totală utilizată de 649,97 ha) – 2016 şi 112,7 ha (din suprafaţa totală utilizată de 639,88 ha), care au condus la obţinerea pe nedrept, de către S.C. L.T.F. – S.R.L., de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, în sumă totală de 1.547.889,44 lei (587.493,87 lei pe anul 2015, 653.109,27 lei pe anul 2016 şi 307.286,3 lei pe anul 2017), ce reprezintă prejudiciu adus A.P.I.A.

De asemenea, în sarcina inculpatului N.T. s-a reţinut că, în calitate de primar al comunei Bărăganu, judeţul Constanţa, a fost complice la săvârşirea infracţiunilor de către inculpatele N.M. şi S.C. L.T.F. – S.R.L., relativ la declaraţiile şi documentele false prezentate/folosite cu ocazia cererilor SAPS formulate la A.P.I.A. – Centrul Judeţean Constanţa, în campaniile agricole 2015 şi 2016, de către S.C. L.T.F. – S.R.L., prin emiterea de către primar a adeverinţelor de suprafaţă nr. 1.790 din 5.06.2015 şi nr. 1.367 din 18.04.2016, eliberate de comuna Bărăganu.

Sub aspectul laturii civile, prima instanţă a reţinut că, deşi cererea de sprijin viza mai multe terenuri, alături de parcelele A477 şi A478 ce au făcut obiectul cercetărilor în cauză, iar constituirea de parte civilă s-a făcut pentru întreaga sumă acordată inculpatei S.C. L.T.F. – S.R.L. de către A.P.I.A., în mod temeinic şi legal se impune acordarea întregii sume, şi nu doar a ajutoarelor aferente parcelelor A477 şi A478, având în vedere că există o legislaţie specială în acest domeniu, care este aplicabilă în cazul de faţă, respectiv art. 35 alin. (6) din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte Sistemul Integrat de Administrare şi Control şi condiţiile pentru refuzarea sau retragerea plăţilor şi pentru sancţiunile administrative aplicabile în cazul plăţilor directe, al sprijinului pentru dezvoltare rurală şi al ecocondiţionalităţii [Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014], unde se prevede că, în cazul în care se stabileşte că beneficiarul a furnizat dovezi false pentru a primi sprijinul sau nu a furnizat informaţii necesare din motive de neglijenţă, sprijinul se retrage în întregime. Mai mult, activitatea infracţională presupune inserarea în fals, în adeverinţele puse la dispoziţie şi în declaraţiile completate de depunător, a unor aspecte cu caracter nereal, inexact, pentru întreaga suprafaţă, ceea ce presupune că acest caracter fals are repercusiuni asupra întregului dosar depus la A.P.I.A., cu documentaţia aferentă.

Împotriva sentinţei penale anterior menţionate au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa, inculpaţii N.M., N.T. şi S.C. L.T.F. – S.R.L. şi partea civilă A.P.I.A.

La termenul din data de 2 decembrie 2024, acordat de instanţa de apel, apelanta inculpată N.M., prin apărător ales, a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Dacă principiul reparării proporţionale a prejudiciilor cauzate de nereguli cu privire la fonduri europene prevăzut de art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011 presupune restituirea doar a sumelor pentru suprafeţele cu privire la care s-au constatat nereguli sau pentru toate suprafeţele ce fac obiectul cererilor de subvenţii. III. Opinia completului care a dispus sesizarea şi punctele de vedere exprimate de părţi şi de reprezentantul Ministerului Public III.1. Cu privire la admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Completul de judecată care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi apelanţii inculpaţi N.M. şi S.C. L.T.F. – S.R.L. au opinat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală. III.2. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării

Completul de judecată care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea unei hotărâri prealabile a apreciat că problema de drept ar trebui dezlegată în sensul că principiul reparării proporţionale a prejudiciilor cauzate de nereguli cu privire la fonduri europene, prevăzut de art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, presupune restituirea doar a sumelor pentru suprafeţele cu privire la care s-au constatat nereguli, în argumentare fiind invocate dispoziţiile art. 63 alin. (1) şi art. 77 alin. (5) lit. a), b) şi c) din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanţarea, gestionarea şi monitorizarea politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2.799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1.290/2005 şi (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului [Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013].

Apelanta inculpată N.M., prin apărător, a susţinut, în esenţă, că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 35 alin. (6) din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014. A opinat că articolul menţionat, care are denumirea Neconformitate cu criteriile de eligibilitate, altele decât dimensiunea suprafeţei sau numărul de animale, angajamentele sau alte obligaţii, nu este incident în prezenta cauză, unde neregularitatea priveşte, potrivit acuzării, tocmai dimensiunea suprafeţelor de teren cuprinse în schema de ajutor financiar. În concluzie, a apreciat că, şi în ipoteza constatării unor nereguli cu privire la obţinerea unor subvenţii europene, trebuie analizată proporţia acestora în totalul suprafeţelor declarate, având în vedere şi dispoziţiile art. 1.357 alin. (1) şi (2) din Codul civil.

Apelanţii inculpaţi N.T. şi S.C. L.T.F. – S.R.L. au susţinut cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea dezlegării chestiunii de drept, în sensul arătat de apelanta inculpată N.M.

Reprezentantul Ministerului Public, pe fondul chestiunii de drept invocate, a arătat că articolul indicat în cererea de sesizare are în vedere alte neconformităţi, care nu sunt legate de suprafaţă, şi, întrucât nu a identificat o dispoziţie clară privind restituirea întregii sume, a opinat că ar putea fi solicitată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dezlegarea înţelesului art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011. IV. Examenul jurisprudenţei în materie IV.1. Jurisprudenţa naţională relevantă

S-a solicitat punctul de vedere al instanţelor de judecată asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.

În urma consultării materialelor transmise de către instanţele de judecată, s-a constatat că punctele de vedere nu sunt unitare, fiind identificate două orientări:

Într-o primă orientare, majoritară, se consideră că principiul reparării proporţionale a prejudiciilor cauzate de nereguli cu privire la fondurile europene, prevăzut de art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, presupune restituirea doar a sumelor pentru suprafeţele cu privire la care s-au constatat nereguli.

În acest sens au fost exprimate puncte de vedere de către: curţile de apel Alba Iulia, Bacău, Bucureşti (opinie majoritară), Cluj (opinie majoritară), Craiova (opinie majoritară), Iaşi (opinie majoritară), Oradea, Piteşti, Suceava (opinie majoritară), Târgu Mureş şi Timişoara.

În argumentarea opiniei exprimate, instanţele au arătat, în esenţă, că art. 17 din O.U.G nr. 66/2011, act normativ care reglementează activităţile de prevenire, de constatare a neregulilor, de stabilire şi de recuperare a creanţelor bugetare rezultate din neregulile apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, prevede că orice acţiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli şi stabilirii creanţelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporţionalităţii. Or, prin legislaţia specială nu se creează o formă de răspundere necorelată cu întinderea reală a prejudiciului cauzat, principiul reparării integrale neavând semnificaţia acoperirii unui prejudiciu mai mare decât cel efectiv cauzat. Astfel, retragerea sprijinului financiar nu poate opera în întregime, deoarece ar echivala cu impunerea restituirii unei sume care nu face obiectul prejudiciului generat de fapta ilicită.

S-a făcut referire la denumirea marginală a art. 35 din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014, respectiv „Neconformitate cu criteriile de eligibilitate altele decât dimensiunea suprafeţei sau numărul de animale, angajamentele sau alte obligaţii”, la prevederile alin. (2) al articolului menţionat anterior, care fac vorbire despre posibilitatea refuzării sau retragerii parţiale a sprijinului acordat, dar şi la dispoziţiile art. 63 din regulamentul anterior menţionat, din care rezultă, între altele, că, în cazul în care un beneficiar nu îndeplineşte alte obligaţii legate de condiţiile pentru acordarea sprijinului, plata ajutorului nu se efectuează sau se retrage în întregime sau parţial. În sprijinul acestei opinii a fost invocată şi Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (C.J.U.E.) din data de 8 iunie 2023, pronunţată în Cauza C-545/21 Azienda Nazionale Autonoma Strade SpA (ANAS) împotriva Ministero delle Infrastrutture e dei Trasporti.

S-a mai arătat că, în ipoteza constatării unor nereguli cu privire la suprafeţele pentru care au fost obţinute subvenţii europene, trebuie analizată proporţia acestora din totalul suprafeţelor declarate, având în vedere dispoziţiile art. 371 din Codul de procedură penală privind limitele sesizării instanţei şi dispoziţiile art. 1.357 alin. (1) şi (2) din Codul civil.

În cea de-a doua orientare, minoritară, se consideră că principiul reparării proporţionale a prejudiciilor cauzate de nereguli cu privire la fonduri europene, prevăzut de art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, presupune restituirea sumelor pentru toate suprafeţele ce fac obiectul cererilor de subvenţii, şi nu doar pentru suprafeţele cu privire la care s-au constatat nereguli.

În acest sens a fost exprimat punctul de vedere al Curţii de Apel Galaţi, fără însă a fi prezentate argumente.

Curtea de Apel Ploieşti a opinat în sensul că dispoziţiile art. 35 alin. (6) din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014 nu se aplică dacă în cauza în care s-a formulat sesizarea s-a reţinut o situaţie de fapt exceptată de la aplicarea art. 35 din regulament. În acest din urmă caz, faţă de dispoziţiile regulamentare invocate de Curtea de Apel Constanţa în cuprinsul încheierii de sesizare, în argumentarea propriului punct de vedere, plata se retrage în întregime sau parţial, după cum documentele sau declaraţiile false, inexacte sau incomplete ar fi fost de natură să atragă respingerea, de către autoritatea competentă în gestionarea fondurilor europene, a cererii de încheiere a contractului de finanţare sau respingerea efectuării tuturor plăţilor care, în concret, s-au efectuat în temeiul acestui contract, respectiv ar fi avut drept efect respingerea efectuării uneia sau unora dintre plăţile efectuate în temeiul contractului.

Curţile de apel Braşov şi Constanţa nu au exprimat un punct de vedere, arătând doar că nu a fost identificată jurisprudenţă cu privire la problema de drept invocată de instanţa de trimitere. IV.2. Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie IV.2.1.

Cu referire la problema de drept ce face obiectul sesizării nu au fost identificate decizii obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare. IV.2.2.

În ceea ce priveşte deciziile de speţă, în urma examenului de jurisprudenţă efectuat la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu au fost identificate hotărâri relevante în problema de drept supusă analizei, cu excepţia unei hotărâri care prezintă relevanţă sub aspectul infracţiunii în discuţie, respectiv Decizia penală nr. 170/A din 6 iunie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, în considerentele căreia s-a reţinut: ” Deşi a stabilit în mod riguros că toată documentaţia necesară accesării finanţării solicitării a fost conformă cu prevederile legii, îndreptăţită potrivit condiţiilor activităţilor derulate, curtea de apel a considerat că o eroare de crotaliere, în sensul că în carnetul stupinei figura un anumit interval al unei serii de cifre, iar plăcuţele stupilor indicau intervale diferite, a fost suficientă pentru a se considera că suntem în ipoteza unei fraude ce antrenează răspunderea penală pentru infracţiunea prev. de art. 18 1 din Legea nr. 78/2000, pentru echivalentul întregii sume cât reprezenta tranşa a II-a (aprox. 10.000 euro). În acest context, Înalta Curte evidenţiază jaloanele fixate prin orientările oferite de organismele Uniunii Europene, cât şi prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale în ceea ce priveşte componenta de necesitate, proporţionalitate, respectiv ultima ratio, cu referire la recurgerea la instrumentele penale pentru refacerea echilibrului în ipoteza unei fapte ilicite, inclusiv a celor care se referă la gestiunea fondurilor europene. În primul rând, reţinem că, aşa cum s-a evidenţiat anterior, graniţa dintre fraudă şi neregulă este extrem de sensibilă. Întrucât norma de incriminare (art. 18 1 ) nu circumstanţiază, pare că orice folosire/prezentare a unui document/declaraţie chiar incomplet(e) sau inexact(e), dacă generează obţinerea pe nedrept de fonduri, este infracţiune. Caracteristica de generalitate a reglementării este regăsită în privinţa noţiunii de neregulă, aceasta fiind orice abatere de la legalitate/regularitate/conformitate dacă prejudiciază sau poate prejudicia bugetul UE şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit. În al doilea rând, aşa cum rezultă atât din legislaţia internă, cât şi din normele Uniunii, consecinţele constatării unei nereguli, cu atât mai mult a unei fraude, sunt considerabile asupra bugetului statului beneficiarului programului/proiectului. Se aplică corecţii financiare, ceea ce semnifică excluderea totală/parţială de la finanţarea de fonduri europene şi recuperarea sumelor de către Comisa Europeană de la bugetul intern, iar, în cazul fraudei (când este vorba despre infracţiune), prejudiciul se repară cu mare întârziere. Prin urmare, calificarea corectă a acestor acte/fapte prezintă o importanţă deosebită din această perspectivă. În al treilea rând, atunci când sunt în analiză astfel de evaluări, chiar Comisia Europeană, Parlamentul European şi Consiliul subliniază nevoia respectării principiului proporţionalităţii. Potrivit art. 85 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013, «atunci când ia o decizie cu privire la o corecţie financiară, Comisia respectă principiul proporţionalităţii, ţinând seama de natura şi de gravitatea încălcării legislaţiei aplicabile şi de implicaţiile financiare ale acesteia pentru bugetul Uniunii», aspect regăsit şi în O.U.G. nr. 66/2011, în art. 2 lit. n). Prin urmare, doar în astfel de circumstanţe se aplică corecţiile financiare.” IV.3. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale

În urma examenului de jurisprudenţă la nivelul Curţii Constituţionale a României nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept supusă analizei. IV.4. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului

În urma examenului de jurisprudenţă la nivelul Curţii Europene a Drepturilor Omului nu au fost identificate hotărâri care să prezinte relevanţă pentru problema de drept analizată. IV.5. Jurisprudenţa relevantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

În urma examenului de jurisprudenţă la nivelul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene a fost identificată Hotărârea din 8 iunie 2023 pronunţată în Cauza C-545/21 Azienda Nazionale Autonoma Strade SpA (ANAS) împotriva Ministero delle Infrastrutture e dei Trasporti, prin care s-a declarat că: ” 1) Articolul 2 punctul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european şi Fondul de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.260/1999, trebuie interpretat în sensul că: noţiunea de «neregularitate», în sensul acestei dispoziţii, include comportamente care pot fi calificate drept «acte de corupţie» practicate în cadrul unei proceduri de atribuire a unui contract de achiziţii publice având ca obiect realizarea unor lucrări cofinanţate de un fond structural al Uniunii Europene şi pentru care a fost iniţiată o procedură administrativă sau judiciară, inclusiv atunci când nu se dovedeşte că aceste comportamente au avut o incidenţă reală asupra procedurii de selecţie a ofertantului şi nu s-a constatat nicio atingere efectivă adusă bugetului Uniunii. 2) Articolul 98 alineatele (1) şi (2) din Regulamentul nr. 1.083/2006 trebuie interpretat în sensul că, în cazul unei «neregularităţi», astfel cum este definită la articolul 2 punctul 7 din acest regulament, acesta impune statelor membre, pentru a determina corecţia financiară aplicabilă, să efectueze o apreciere de la caz la caz, cu respectarea principiului proporţionalităţii, ţinând seama în special de natura şi de gravitatea neregularităţilor constatate, precum şi de impactul lor financiar asupra fondului în cauză.” (www.curia.europa.eu) V. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării

S-a apreciat că prezenta sesizare este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ cele trei condiţii prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, lipsind condiţia ca de lămurirea chestiunii de drept să depindă soluţionarea pe fond a cauzei în care a fost invocată.

S-a susţinut că tehnica de redactare a întrebării nu permite înţelegerea conţinutului ori a sensului demersului, chestiune care determină imposibilitatea identificării problematicii şi formulării unui răspuns circumstanţiat interesului vizat.

S-a mai arătat că infracţiunea ce face obiectul cauzei cu care a fost învestită instanţa de trimitere este prevăzută de art. 18 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel încât faptul generator de răspundere civilă este frauda, şi nu neregula, aspect ce prezintă relevanţă întrucât forma de ilicit incidentă în speţă atrage consecinţe importante inclusiv în ceea ce priveşte întinderea obligaţiei de restituire a beneficiarilor de fonduri europene, iar distincţia dintre neregulă şi fraudă este realizată în chiar actul normativ la care instanţa de trimitere face referire în cuprinsul întrebării.

Pe fond s-a opinat că prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 18 1 din Legea nr. 78/2000 este reprezentat de fondurile obţinute pe nedrept din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele asimilate, astfel încât obligaţia de restituire trebuie să vizeze restituirea integrală a acestora.

În argumentare, în esenţă, s-a arătat că, având în vedere conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 18 1 din Legea nr. 78/2000, din care rezultă că acţiunea intenţionată a beneficiarului de fonduri europene implică, în esenţă, o inducere în eroare a autorităţii contractante, prin folosirea unor înscrisuri inexacte sau false, nu există îndoială că aceasta reprezintă o formă specială de fraudă regăsită în domeniul accesării fondurilor comunitare.

Noţiunea de fraudă nu se suprapune însă peste noţiunea de neregulă, aspect ce rezultă din dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011, prin care legiuitorul a definit cele două noţiuni şi a reglementat în detaliu o procedură specială pentru recuperarea fondurilor nerambursabile cu privire la a căror accesare sau utilizare s-au constatat nereguli, iar în continuarea argumentării au fost prezentate definiţiile vizând neregula şi frauda, astfel cum acestea rezultă din O.U.G. nr. 66/2011 şi din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2.988/1995 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene [Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2.988/1995], prin care s-a adoptat o reglementare generală referitoare la controalele uniforme, măsurile şi sancţiunile administrative vizând abaterile de la dreptul comunitar.

Referitor la consecinţele săvârşirii unei abateri s-a arătat că, indiferent de natura sa, regula generală stabilită conform art. 4 alin. (1) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2.988/1995, în considerarea principiului proporţionalităţii, enunţat în preambulul regulamentului, este retragerea avantajului obţinut nejustificat. Cu toate acestea, conform art. 4 alin. (3) din acelaşi regulament, în cazul actelor despre care se stabileşte că au drept scop obţinerea unui avantaj care contravine obiectivelor dreptului comunitar aplicabil în situaţia în cauză, prin crearea în mod artificial a condiţiilor necesare pentru obţinerea avantajului, consecinţa este, după caz, fie neacordarea avantajului respectiv, fie retragerea acestuia.

De asemenea, s-a arătat că, prin Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013, neregula a fost definită prin trimitere la definiţia din art. 1 alin. (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2.988/1995, incluzând, aşadar, atât orice încălcare a unei dispoziţii de drept comunitar, cât şi conduitele frauduloase. Regula prevăzută de art. 4 alin. (3) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2.988/1995 este reluată de art. 60 din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013, care prevede că nu se acordă niciun avantaj persoanelor fizice sau juridice în privinţa cărora s-a stabilit că au fost create în mod artificial condiţiile cerute în vederea obţinerii acelor avantaje, situaţie pe care legiuitorul european o consideră o eludare a legislaţiei agricole sectoriale.

S-a învederat, deopotrivă, că, în ceea ce priveşte consecinţele săvârşirii unor nereguli sau a unor fraude în materia măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală, acestea sunt dezvoltate prin Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014, respectiv în titlul III art. 35, fiind evidentă intenţia legiuitorului european de a distinge între eventualele disfuncţionalităţi care ar putea apărea în procesul de accesare a mecanismului de sprijin.

Calificarea încălcării săvârşite de beneficiar în fraudă sau simplă neregulă (accepţiunea strico sensu a neregulii) atrage consecinţe importante în ceea ce priveşte răspunderea acestuia, inclusiv cu privire la întinderea obligaţiei de restituire a fondurilor europene.

Astfel, în cazul fraudei, beneficiarul este tras la răspundere penală, iar fondurile obţinute nelegal sunt restituite integral, aspect stabilit imperativ la nivelul legislaţiei europene, pe când în cazul unei simple nereguli răspunderea beneficiarului este administrativă şi presupune, în esenţă, obligaţia de restituire a fondurilor obţinute, însă întinderea acesteia variază în funcţie de natura, gravitatea, amploarea şi implicaţiile financiare ale neregulii constatate.

Având în vedere că O.U.G. nr. 66/2011 reglementează procedura de stabilire a creanţelor bugetare pe cale administrativă, Ministerul Public a opinat că principiul proporţionalităţii prevăzut de art. 17 din acest act normativ este specific corecţiilor financiare pe care le aplică autoritatea contractantă în procedura administrativă, incidente ori de câte ori nu suntem pe tărâmul fraudei.

Mai mult, s-a precizat că O.U.G. nr. 66/2011 conţine şi o serie de reguli destinate stabilirii raportului dintre procedurile/sancţiunile administrative pe care le prevede şi procedurile/sancţiunile penale aplicabile în cazul fraudei, în conţinutul art. 8 fiind prevăzută, în principal, obligaţia de sesizare a organelor competente în ipoteza unor suspiciuni de fraudă. Or, instanţa de trimitere este învestită cu o fraudă săvârşită împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, şi nu cu o simplă neregulă, astfel încât latura civilă a cauzei trebuie soluţionată în considerarea dispoziţiilor specifice fraudei în acest domeniu, respectiv art. 4 alin. (3) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2.988/1995, art. 60 din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013 şi art. 35 alin. (6) din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014, din care rezultă că intenţia de a frauda atrage consecinţa retragerii în întregime a sprijinului. VI. Opinia specialiştilor consultaţi

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată specialiştilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării.

Facultatea de Drept a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a considerat că sesizarea este inadmisibilă, nefiind îndeplinită condiţia existenţei unei legături între chestiunea de drept invocată şi soluţionarea pe fond a cauzei din perspectiva unei veritabile chestiuni de drept care să fie supusă interpretării.

Pe fondul chestiunii de drept a opinat că principiul reparării proporţionale a prejudiciilor cauzate de nereguli cu privire la fonduri europene prevăzut de art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011 presupune restituirea doar a sumelor pentru suprafeţele cu privire la care s-au constatat nereguli, nu pentru toate suprafeţele ce fac obiectul cererilor de subvenţii.

S-a arătat, după analiza noţiunilor de neregulă şi fraudă şi a consecinţelor acestora prin prisma legislaţiei naţionale şi europene incidente, precum şi a jurisprudenţei C.J.U.E., că, în ipoteza unei cauze penale privind nereguli în derularea unui contract cu finanţare europeană, limitele răspunderii delictuale stabilite prin soluţionarea acţiunii penale sunt date de sumele aferente doar neregulilor constatate, care asigură conţinutul constitutiv al infracţiunii, şi nu la întreaga valoare a finanţării, cel responsabil fiind obligat a acoperi doar sumele de bani ce vizează acele nereguli, făcând trimitere la art. 19 alin. (1) din Codul de procedură penală şi art. 1.357 din Codul civil. În egală măsură s-a apreciat că instanţa penală este competentă subsidiar doar atunci când un titlu de creanţă nu a fost emis în prealabil de autoritatea contractantă, caz în care acţiunea civilă este rămasă fără obiect.

Facultatea de Drept a Universităţii din Oradea a precizat, în esenţă, că refuzul sau retragerea în întregime a sprijinului acordat operează doar atunci când nu sunt îndeplinite condiţiile de eligibilitate, conform art. 35 alin. (1) din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014, iar singura ipoteză în care se poate discuta despre o restituire parţială a sprijinului acordat este cea reglementată de alin. (2) al art. 35 din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014, în această ipoteză fiind pus în discuţie principiul proporţionalităţii despre care se face vorbire în cuprinsul dispoziţiilor art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011.

Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti a opinat în sensul că obligaţia de restituire a sumelor necuvenite, rezultate din nereguli cu fonduri europene, se referă la suprafeţele cu privire la care s-au constatat neregulile.

S-a arătat, în esenţă, că restituirea ajutorului primit necuvenit se întemeiază pe principiul plăţii nedatorate, aspect ce rezultă din prevederile art. 2 alin. (1) lit. u) din O.U.G. nr. 66/2011. Ca atare, în raport şi cu dispoziţiile art. 1.341 alin. (1) din Codul civil, obligaţia de restituire se circumscrie sumei care a fost plătită nedatorat, adică cea aferentă suprafeţelor pentru care s-au constatat nereguli, concluzie întărită de analiza incidenţei principiului proporţionalităţii în ceea ce priveşte stabilirea creanţelor bugetare reprezentând restituiri ale sumelor primite nejustificat.

S-a mai menţionat că, de manieră generală, principiul proporţionalităţii impune utilizarea unor mijloace strict proporţionale cu obiectivele urmărite, în aşa fel încât eventualele obligaţii să nu fie vizibil dezechilibrate în raport cu scopurile avute în vedere prin instituirea lor.

De asemenea, s-a arătat că, referitor la principiul proporţionalităţii, art. 2 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011 consacră caracterul adecvat, necesar şi nedisproporţionat al măsurilor adoptate de autorităţile naţionale, inclusiv în ceea ce priveşte stabilirea creanţelor bugetare rezultate din nereguli, ceea ce implică o apreciere de la caz la caz, ţinând seama de natura, gravitatea şi frecvenţa abaterilor constatate, precum şi de impactul financiar al acestora asupra fondului respectiv.

Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Nicolae Titulescu” din Bucureşti, după analiza dispoziţiilor legale/regulamentare incidente, a precizat că instanţa de trimitere a formulat chestiunea de drept supusă dezlegării pornind de la ideea că art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011 consacră un „principiu al reparării proporţionale a prejudiciilor cauzate de nereguli cu privire la fonduri europene”, or, în realitate, dispoziţiile normative menţionate circumstanţiază principiul proporţionalităţii la stabilirea creanţelor bugetare – art. 2 alin. (1) lit. j) şi i) din O.U.G. nr. 66/2011.

A opinat că problema de drept în discuţie ar putea fi dezlegată în două variante, şi anume: repararea prejudiciilor cauzate de nereguli cu privire la fonduri europene presupune restituirea doar a sumelor pentru suprafeţele cu privire la care s-au constatat nereguli (în măsura în care chestiunea supusă dezlegării va fi interpretată ca referindu-se la repararea prejudiciului rezultat din nereguli cu fonduri europene, ca obiect al acţiunii civile în procesul penal) sau principiul reparării proporţionale prevăzut de art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011 presupune restituirea sumelor menţionate în art. 16 sau 19 din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014, în funcţie de ipoteza concretă (în condiţiile în care chestiunea supusă dezlegării va fi interpretată ca referindu-se la cuantumul creanţelor bugetare care trebuie recuperate în urma unor nereguli cu fonduri europene).

În argumentarea primei soluţii s-a arătat că, în materie penală, proporţionalitatea presupune că, pentru atingerea scopului legii penale, măsurile alese de legiuitor trebuie să fie adecvate, necesare şi echivalente cu gravitatea comportamentului sancţionat, în vreme ce, în materie civilă, mai exact când se analizează răspunderea civilă delictuală, principiul proporţionalităţii reparaţiei se referă la echivalenţa dintre paguba produsă prin fapta ilicită şi suma la care este obligat făptuitorul prin hotărârea judecătorească, în cadrul acţiunii civile.

Prin urmare, dacă sancţiunii penale îi sunt caracteristice aflicţiunea şi prevenţia, răspunderii civile delictuale îi este ataşată particularitatea de a realiza acoperirea (repararea) integrală a prejudiciului produs prin fapta ilicită, fiind necesar a se avea în vedere şi dispoziţiile art. 1.349 alin. (2) din Codul civil, astfel că orice sumă în plus peste prejudiciul cauzat apare ca fiind „disproporţionată”.

În argumentarea celei de-a doua soluţii s-a susţinut că şi aceasta se bazează tot pe aplicarea principiului proporţionalităţii în cazul unor nereguli cu privire la fonduri europene, diferenţa de abordare faţă de prima soluţie fiind dată însă de raportarea la obligaţia de plată ce se impune beneficiarului care a comis nereguli cu fonduri europene şi la cuantumul acesteia. Distincţia se justifică prin aceea că dispoziţiile art. 16 şi 19 din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014 impun un anumit cuantum al obligaţiei de plată, care diferă în funcţie de ipotezele faptice constatate.

Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara a considerat că sesizarea este admisibilă, iar pe fondul chestiunii de drept a opinat, după analiza dispoziţiilor legale/regulamentare incidente, că principiul reparării proporţionale a prejudiciilor cauzate de nereguli cu privire la fonduri europene prevăzut de art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011 presupune restituirea doar a sumelor pentru suprafeţele cu privire la care s-au constatat nereguli.

S-a arătat că, în condiţiile în care neregulile constatate vizează numai o suprafaţă relativ redusă a terenurilor pentru care inculpatul a obţinut finanţarea, ţinând seama de efectele principiului proporţionalităţii, apare excesivă soluţia de obligare a inculpatului la restituirea întregii finanţări, aferentă admiterii acţiunii civile ce este exercitată.

Deopotrivă, s-a apreciat că, în cazul în care prin faptele ce constituie obiectul acţiunii penale inculpatul a obţinut fonduri superioare celor pe care acesta avea posibilitatea să le obţină în mod legal faţă de suprafeţele deţinute în proprietate ori în arendă, s-a produs un prejudiciu limitat la nivelul acestei sume nedatorate în concret de partea civilă, ce va face obiectul restituirii cu titlu de despăgubiri materiale.

Academia Română – Institutul de Cercetări Juridice a opinat că principiul reparării proporţionale a prejudiciilor impune restituirea doar a sumelor pentru suprafeţele afectate de nereguli, conform art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011 şi reglementărilor europene, restituirea integrală a subvenţiilor nefiind justificată în situaţia în care neregulile au fost constatate doar pentru o parte din suprafeţele declarate. Aplicarea acestui principiu trebuie să fie strict proporţională cu amploarea şi natura neregulilor constatate, limitând sancţiunea doar la acea parte din subvenţie afectată de nereguli.

În contextul neregulilor privind suprafeţele agricole, principiul proporţionalităţii ar trebui să se aplice în sensul că, dacă doar o parte a suprafeţei declarate nu îndeplineşte cerinţele legale, restituirea fondurilor europene se va face proporţional cu suprafeţele afectate, nu cu întreaga suprafaţă solicitată pentru subvenţie. De altfel, restituirea integrală a sumelor solicitate pentru toată suprafaţa nu ar respecta principiul amintit, având un caracter disproporţionat faţă de gravitatea neregulii constatate.

S-a făcut trimitere şi la dispoziţiile art. 77 din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013, care stabilesc că sancţiunile pentru nereguli în obţinerea fondurilor europene trebuie să fie proporţionale cu gravitatea neconformităţii constatate, acest regulament subliniind că restituirea fondurilor trebuie aplicată doar pentru sumele corespunzătoare suprafeţelor sau activităţilor afectate de nereguli, nu pentru întreaga cerere de subvenţie. Din aceste reglementări rezultă că principiul proporţionalităţii impune că, în cazul în care neregulile sunt constatate pentru o parte din suprafeţele declarate, restituirea fondurilor trebuie să fie limitată doar la acele suprafeţe, nefiind justificată restituirea întregii sume solicitate, mai ales dacă suprafeţele rămase sunt conforme. VII. Dispoziţii legale incidente Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie Art. 18 1 . – (1) Folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează omisiunea de a furniza, cu ştiinţă, datele cerute potrivit prevederilor legale pentru obţinerea sau reţinerea de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept a acestor fonduri ori active. (3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) au produs consecinţe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate. Codul de procedură penală Art. 19. – (1) Acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale. (…) (5) Repararea prejudiciului material şi moral se face potrivit dispoziţiilor legii civile. Codul civil Art. 1.349. – (1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. (2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral. Art. 1.357. – (1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. Ordonanţa de urgenţă nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora Art. 17. – Orice acţiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli şi al stabilirii creanţelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporţionalităţii, ţinându-se seama de natura şi de gravitatea neregulii constatate, precum şi de amploarea şi de implicaţiile financiare ale acesteia. VIII. Opinia judecătorului-raportor

Soluţia propusă de judecătorul-raportor a fost aceea de admitere a sesizării formulate de Curtea de Apel Constanţa – Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept invocate, urmând a se stabili că repararea prejudiciilor cauzate de nereguli cu privire la fonduri europene, ca obiect al acţiunii civile în procesul penal, presupune refuzarea sau retragerea doar a sumelor cu privire la care s-au constatat nereguli (neregularităţi). IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie A. Cu privire la admisibilitatea sesizării

În conformitate cu dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Raportând condiţiile legale de admisibilitate la sesizarea ce face obiectul prezentei cauze, se constată că acestea sunt îndeplinite.

Astfel, este îndeplinită prima condiţie referitoare la existenţa unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanţă, Curtea de Apel Constanţa – Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie fiind învestită, în Dosarul nr. 8.208/118/2017*, cu soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa, de inculpaţii N.M., N.T. şi L.T.F. – S.R.L. şi de partea civilă A.P.I.A. împotriva Sentinţei penale nr. 78 din data de 4 martie 2024, pronunţată de Tribunalul Constanţa – Secţia penală în dosarul cu acelaşi număr, deci în ultimă instanţă.

De asemenea, este îndeplinită şi condiţia ca soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării.

În acest sens se reţine că, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală 1 , s-a evidenţiat necesitatea ca dezlegarea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării să fie determinantă pentru rezolvarea acţiunii penale sau a acţiunii civile în procesul penal, ceea ce presupune ca respectiva chestiune de drept să vizeze, ca regulă, o problemă de drept material de care depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi doar ca excepţie o problemă de drept procesual, aceasta din urmă în măsura în care soluţia dată respectivei probleme de drept s-ar repercuta semnificativ asupra rezolvării fondului cauzei. 1 Decizia nr. 11 din 12 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 907 din 29 octombrie 2018.

Între problema de drept a cărei lămurire se solicită – indiferent dacă ea vizează o normă de drept material sau o dispoziţie de drept procesual – şi soluţia ce urmează a fi dată de către instanţa de trimitere trebuie să existe o relaţie de dependenţă, în sensul în care decizia instanţei supreme să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal 2 . 2 Decizia nr. 11 din 2 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 7 iulie 2014; Decizia nr. 19 din 15 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea