Decizia nr. 372/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 1261/1/2025 — chestiunea de drept: următoarei chestiuni de drept: ” Dacă în cazul infracţiunii complexe prevăzute de art. 196 alin. (4) din Codul penal, când urmarea prevăzută de lege s-a produs asupra a două persoane, iar dacă una dintre persoanele…

S-a luat în examinare sesizarea formulată de către Curtea de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: ” Dacă în cazul infracţiunii complexe prevăzute de art. 196 alin. (4) din Codul penal, când urmarea prevăzută de lege s-a produs asupra a două persoane, iar dacă una dintre persoanele vătămate îşi retrage plângerea prealabilă, se impune menţinerea unităţii legale de infracţiuni, în raport cu art. 157 alin. (2) din Codul penal, sau unitatea legală de infracţiuni nu îşi mai regăseşte temeiul legal, în raport cu art. 158 alin. (2) din Codul penal?”

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) raportat la art. 473 alin. (8) din Codul de procedură penală şi ale art. 34 alin. (4) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 3. Şedinţa este prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Eleni Cristina Marcu.

La şedinţa de judecată participă Florin Nicuşor Mihalache, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Ecaterina Nicoleta Eucarie, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând că, drept urmare a solicitărilor formulate, în temeiul art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, au fost transmise puncte de vedere de către curţile de apel şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, a arătat că raportul întocmit de către judecătorul-raportor a fost depus la dosar, acesta fiind comunicat părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Eleni Cristina Marcu, a acordat cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie, având cuvântul referitor la chestiunea de drept supusă dezlegării, a învederat că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală.

Pe fondul chestiunii de drept supuse dezlegării, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia judiciară a considerat că, în cazul infracţiunii complexe, prevăzută de art. 196 alin. (4) din Codul penal, când urmarea prevăzută de lege s-a produs asupra două sau mai multe persoane, unitatea legală de infracţiune nu îşi mai regăseşte temeiul legal, în raport cu prevederile art. 158 alin. (2) din Codul penal, dacă plângerea prealabilă este menţinută doar de o singură persoană vătămată.

În susţinerea opiniei s-a arătat că teoria conform căreia autorul unei infracţiuni de vătămare corporală din culpă, în urma căreia a rezultat vătămarea a două sau mai multe persoane, va răspunde pentru varianta agravantă, prevăzută de art. 196 alin. (4) din Codul penal, chiar în situaţia în care plângerea prealabilă este menţinută doar de una dintre acestea, ca efect al principiului indivizibilităţii active, nu îşi găseşte aplicabilitatea în legislaţia actuală, întrucât argumentele aduse în favoarea acesteia sunt tributare principiilor Codului penal anterior.

Varianta agravantă constituie o infracţiune complexă omogenă, rezultată în urma reunirii, ca urmare a voinţei legiuitorului, a două sau mai multe infracţiuni de vătămare corporală din culpă. Această opţiune legislativă s-a datorat modificărilor aduse regimului sancţionator al concursului de infracţiuni, apreciindu-se că s-ar putea ajunge la o sancţionare mult prea severă a autorului vătămării din culpă a mai multor persoane, mai severă chiar decât a autorului unei infracţiuni de ucidere din culpă comise în condiţii similare.

Dat fiind faptul că ne aflăm în situaţia unei infracţiuni complexe ce absoarbe două sau mai multe infracţiuni, este posibilă schimbarea încadrării juridice, în situaţia în care una dintre acestea nu întruneşte elementele de tipicitate sau nu poate fi probată. Acest principiu ar trebui aplicat şi în cazul în care pentru una dintre acestea intervine cauza de înlăturare a răspunderii penale ca urmare a retragerii plângerii prealabile, în condiţiile în care însăşi infracţiunea complexă poate fi cercetată şi sancţionată doar în baza unei plângeri prealabile, fiind posibilă şi retragerea acesteia.

Nu în ultimul rând, dat fiind faptul că această infracţiune complexă a fost creată în scopul evitării sancţionării excesive în situaţia unei multitudini de persoane vătămate, s-a apreciat că nu se poate ajunge la denaturarea scopului acestei modificări legislative, în sensul agravării situaţiei făptuitorului.

În raport cu aspectele precizate, s-a susţinut că salvarea unităţii legale de infracţiuni, prevăzută de art. 196 alin. (4) din Codul penal, în situaţia în care plângerea prealabilă este menţinută de o singură persoană vătămată, ar conduce la încălcarea principiului disponibilităţii, prevăzut de art. 158 alin. (1) din Codul penal.

Constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, iar completul a reţinut dosarul în pronunţare asupra problemei de drept supuse dezlegării.

Prin Încheierea de şedinţă din data de 15 aprilie 2025, Curtea de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori, în baza art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: ” Dacă în cazul infracţiunii complexe prevăzute de art. 196 alin. (4) din Codul penal, când urmarea prevăzută de lege s-a produs asupra a două persoane, iar dacă una dintre persoanele vătămate îşi retrage plângerea prealabilă, se impune menţinerea unităţii legale de infracţiuni, în raport cu art. 157 alin. (2) din Codul penal, sau unitatea legală de infracţiuni nu îşi mai regăseşte temeiul legal, în raport cu art. 158 alin. (2) din Codul penal?” II. Dispoziţiile legale supuse interpretării Codul penal Art. 157. – Lipsa plângerii prealabile ” (1) În cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată, lipsa acestei plângeri înlătură răspunderea penală. (2) Fapta care a adus o vătămare mai multor persoane atrage răspunderea penală, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut numai de către una dintre ele. (3) Fapta atrage răspunderea penală a tuturor persoanelor fizice sau juridice care au participat la săvârşirea acesteia, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut numai cu privire la una dintre acestea. (4) În cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu ori cu capacitatea de exerciţiu restrânsă sau o persoană juridică ce este reprezentată de făptuitor, acţiunea penală se poate pune în mişcare şi din oficiu. (5) Dacă persoana vătămată a decedat sau în cazul persoanei juridice aceasta a fost lichidată, înainte de expirarea termenului prevăzut de lege pentru introducerea plângerii, acţiunea penală poate fi pusă în mişcare din oficiu.” Art. 158. – Retragerea plângerii prealabile ” (1) Retragerea plângerii prealabile poate interveni până la pronunţarea unei hotărâri definitive, în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile. (2) Retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală a persoanei cu privire la care plângerea a fost retrasă. (3) Pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu, retragerea plângerii prealabile se face numai de reprezentanţii lor legali. În cazul persoanelor cu capacitate de exerciţiu restrânsă, retragerea se face cu încuviinţarea persoanelor prevăzute de lege. (4) În cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile, dar acţiunea penală a fost pusă în mişcare din oficiu în condiţiile legii, retragerea plângerii produce efecte numai dacă este însuşită de procuror.” Art. 196. – Vătămarea corporală din culpă ” (1) Fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) săvârşită din culpă de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice ori a unei substanţe psihoactive sau în desfăşurarea unei activităţi ce constituie prin ea însăşi infracţiune se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. (2) Fapta prevăzută în art. 194 alin. (1) săvârşită din culpă se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă. (3) Când fapta prevăzută în alin. (2) a fost săvârşită ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda. (4) Dacă urmările prevăzute în alin. (1)-(3) s-au produs faţă de două sau mai multe persoane, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime. (5) Dacă nerespectarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere sau desfăşurarea activităţii care a condus la comiterea faptelor prevăzute în alin. (1) şi alin. (3) constituie prin ea însăşi o infracţiune se aplică regulile privind concursul de infracţiuni. (6) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.” Codul de procedură penală Art. 16. – Cazurile care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale ” (1) Acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă: a) fapta nu există; b) fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege; c) nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea; d) există o cauză justificativă sau de neimputabilitate; e) lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; f) a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; g) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii; h) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; i) există autoritate de lucru judecat; j) a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii. (2) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. e) şi j), acţiunea penală poate fi pusă în mişcare ulterior, în condiţiile prevăzute de lege.” III. Expunerea succintă a cauzei

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul T.M.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută şi pedepsită de art. 196 alin. (1) şi (4) din Codul penal, şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 38 alin. (2) din Codul penal şi art. 41 alin. (1) din Codul penal, constând în aceea că la data de 11 aprilie 2022 a condus autoturismul sub influenţa băuturilor alcoolice şi, pe fondul schimbării direcţiei de deplasare, fără a se asigura corespunzător, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, iar în urma impactului a rezultat vătămarea corporală a persoanei vătămate U.C. (care a necesitat pentru vindecare un număr de 23-25 de zile de îngrijiri medicale) şi a persoanei vătămate C.P. (care a necesitat pentru vindecare un număr de 23-25 de zile de îngrijiri medicale).

Având în vedere că persoana vătămată C.P. a învederat că îşi retrage plângerea penală formulată, instanţa de fond a dispus schimbarea încadrării juridice reţinute în sarcina inculpatului din infracţiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (1) şi (4) din Codul penal, în două infracţiuni prevăzute de art. 196 alin. (1) din Codul penal, cu reţinerea art. 38 alin. (2) din Codul penal, noua încadrare juridică în cauză fiind: infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal şi art. 41 alin. (1) din Codul penal, două infracţiuni de vătămare corporală din culpă, prevăzute de art. 196 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 38 alin. (2) din Codul penal.

Instanţa a reţinut că, potrivit art. 196 alin. (6) din Codul penal, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în cazul infracţiunii de vătămare corporală din culpă, iar, în ceea ce priveşte dispoziţiile alin. (4) al aceluiaşi articol, legea sancţionează mai aspru inculpatul când urmarea s-a produs faţă de două sau mai multe persoane. Or, având în vedere că persoana vătămată C.P. şi-a retras plângerea prealabilă, rezultă că în acest caz nu mai suntem în prezenţa unităţii legale de infracţiune, respectiv a infracţiunii complexe, de vreme ce pentru una dintre faptele care conferă unitatea legală nu mai poate fi exercitată acţiunea penală.

Prin Sentinţa penală nr. 1.365 din data de 14 octombrie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 21.906/211/2023: în baza art. 396 alin. (1) şi (6) din Codul de procedură penală, raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală şi art. 158 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 196 alin. (6) din Codul penal, Judecătoria Cluj-Napoca a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută şi pedepsită de art. 196 alin. (1) din Codul penal, în dauna persoanei vătămate C.P., ca urmare a retragerii plângerii prealabile. În baza art. 396 alin. (1), (2) şi (10) din Codul de procedură penală, s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal şi art. 41 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 43 alin. (5) din Codul penal, şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a conduce autovehicule, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. i) din Codul penal, pe o durată de 2 ani. În baza art. 396 alin. (2) şi (10) din Codul penal, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută de art. 196 alin. (1) din Codul penal, în dauna persoanei vătămate U.C., şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a conduce autovehicule, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. i) din Codul penal, pe o durată de 2 ani. Conform art. 38 alin. (2)-art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, au fost contopite pedepsele aplicate, rezultând în final pedeapsa de 2 ani închisoare executată în regim privativ de libertate. În baza art. 397 alin. (1) din Codul de procedură penală, raportat la art. 25 alin. (1) din Codul de procedură penală, respectiv la art. 1.349 alin. (1) şi (2) din Codul civil, art. 1.357 din Codul civil, art. 1.381 alin. (1) din Codul civil, a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca şi, în consecinţă, a fost obligată partea responsabilă civilmente la plata către partea civilă a sumei de 839 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate cu prestarea serviciilor medicale către persoanele vătămate U.C. şi C.P. A fost obligată partea responsabilă civilmente la plata către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca a dobânzii legale pe zi de întârziere, calculată asupra sumei de 839 lei, începând cu ziua următoare producerii prejudiciului şi până la achitarea integrală. Potrivit art. 404 alin. (4) lit. e) din Codul de procedură penală, raportat la art. 398 coroborat cu art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpatul şi Ministerul Public. IV. Punctul de vedere motivat al completului de judecată

Identificând deciziile relevante publicate de curţile de apel, membrii completului de judecată învestit cu judecarea cauzei au constatat că, în practică, au fost exprimate opinii diferite în legătură cu problema de drept.

Astfel, într-o primă orientare s-a reţinut că, în situaţia în care partea vătămată şi-a retras plângerea prealabilă faţă de inculpat, trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 157 alin. (2) din Codul penal, potrivit cărora fapta care a adus o vătămare mai multor persoane atrage răspunderea penală chiar dacă plângerea penală s-a formulat doar de către una dintre acestea. În susţinerea acestei opinii s-a reţinut că, având un caracter mixt, plângerea prealabilă îşi găseşte reglementarea atât în norme de drept penal substanţial, cât şi în norme procesuale. Formularea plângerii prealabile are efecte in rem, cu privire la faptă, şi nu cu privire la persoană. Prin urmare, dacă prin comiterea infracţiunii s-a adus atingere mai multor persoane vătămate, pentru a interveni răspunderea penală a infractorului este suficientă plângerea prealabilă a uneia dintre persoanele vătămate, legiuitorul consacrând astfel principiul indivizibilităţii active a răspunderii penale.

Aşadar, într-o astfel de situaţie infracţiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (1), (2), (3) şi (4) din Codul penal, rămâne în fiinţă, având în vedere principiul indivizibilităţii active a răspunderii penale, prevăzut de art. 157 alin. (2) din Codul penal, retragerea plângerii prealabile doar de către una din persoanele vătămate având efect doar cu privire la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului şi la soluţionarea acţiunii civile în cauza pendinte.

În altă opinie s-a susţinut că, în privinţa infracţiunii de vătămare corporală din culpă, pluralitatea de victime nu conduce la reţinerea unui concurs de infracţiuni, ci a variantei agravante a unei singure infracţiuni de vătămare corporală din culpă (unitate legală de infracţiune în forma infracţiunii complexe). Unitatea legală de infracţiuni este o creaţie a legiuitorului, care, din motive de politică legislativă şi pentru o aplicabilitate mai facilă, a reţinut în conţinutul aceleiaşi infracţiuni mai multe fapte distincte.

Principiul indivizibilităţii active nu impune sancţionarea inculpatului pentru comiterea infracţiunii prevăzute de 196 alin. (1), (2), (3) şi (4) din Codul penal, întrucât în cauză este vorba de o unitate legală de infracţiune, fiind permisă schimbarea încadrării juridice, atâta timp cât fiecare dintre cele două persoane vătămate este titularul unui drept propriu de a solicita tragerea la răspundere penală a celui care a comis infracţiunea, potrivit art. 194 alin. (6) din Codul penal. Altfel, retragerea plângerii prealabile nu ar înlătura răspunderea penală a persoanei cu privire la care plângerea a fost retrasă, efect prevăzut de art. 158 alin. (2) din Codul penal, de vreme ce răspunderea penală ar fi antrenată în limitele de pedeapsă prevăzute de forma agravantă prevăzută de art. 194 alin. (4) din Codul penal.

În opinia exprimată cu ocazia întâlnirii online organizate de Institutul Naţional al Magistraturii în perioada 5-6 decembrie 2024 cu procurorii şefi de secţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al parchetelor de pe lângă curţile de apel s-a susţinut că retragerea plângerii prealabile de către una din persoanele vătămate, în cazul infracţiunii prevăzute de art. 196 alin. (4) din Codul penal, nu poate determina schimbarea încadrării juridice în vederea înlăturării răspunderii penale pentru fapta comisă împotriva acesteia.

Astfel, infracţiunea prevăzută de art. 196 alin. (4) din Codul penal reprezintă o unitate legală de infracţiune, legiuitorul creând din pluralitatea de persoane vătămate prin aceeaşi acţiune/inacţiune o infracţiune complexă, ca variantă agravantă a infracţiunii de vătămare corporală din culpă, pentru a înlătura incoerenţa din vechiul Cod penal, care prevedea o unitate de infracţiune doar atunci când au fost ucise din culpă două sau mai multe persoane şi o pluralitate de infracţiuni atunci când acestea au fost doar vătămate din culpă.

În situaţia în care fapta de vătămare corporală din culpă este săvârşită în condiţiile cerute pentru varianta agravantă, respectiv atunci când urmările sale s-au produs faţă de cel puţin două persoane, deşi în raport cu fiecare persoană vătămată, acţiunea/inacţiunea comisă, privită singular, conturează fapte penale distincte, acestea din urmă îşi pierd individualitatea juridică, întrucât intră, prin voinţa legiuitorului, în componenţa infracţiunii complexe. De aceea, incidenţa cauzelor de înlăturare a răspunderii penale nu se poate analiza decât în raport cu aceasta din urmă, faptele absorbite în conţinutul infracţiunii complexe neputând beneficia separat de astfel de cauze.

O soluţie contrară poate fi acceptată doar prin ruperea unităţii legale, caz în care faptele absorbite îşi recapătă autonomia infracţională, cu consecinţa reţinerii concursului de infracţiuni, ştiut fiind că în acest din urmă caz incidenţa cauzelor de înlăturare a răspunderii penale se analizează în raport cu fiecare infracţiune în parte. Or, fiind o expresie a voinţei legiuitorului, această scindare a unităţii infracţionale nu poate fi realizată decât prin intermediul aceleiaşi voinţe, şi nu pe cale judiciară, prin mecanismul procedural al schimbării încadrării juridice. V. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondate

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.

Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Târgu Mureş şi Curtea de Apel Timişoara, care, după caz, au făcut referire şi la opiniile unora dintre instanţele arondate.

Într-o opinie s-a susţinut că în cazul infracţiunii complexe prevăzute de art. 196 alin. (4) din Codul penal, când urmarea prevăzută de lege s-a produs asupra a două persoane, dacă una dintre persoanele vătămate îşi retrage plângerea prealabilă, unitatea legală de infracţiuni nu îşi mai regăseşte temeiul legal, în raport cu dispoziţiile art. 158 alin. (2) din Codul penal, având în vedere că prin retragerea plângerii de către una dintre persoane lipseşte condiţia esenţială de procedibilitate pentru tragerea la răspundere penală în raport cu o anumită persoană.

Astfel, retragerea plângerii prealabile de către unul dintre cei doi subiecţi pasivi ai infracţiunii complexe de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (4) din Codul penal, transformă infracţiunea de vătămare corporală dintr-o infracţiune complexă într-o infracţiune simplă.

În motivarea acestei opinii, judecătorii au argumentat că angajarea răspunderii penale pentru unitatea legală de infracţiuni, prevăzută la art. 35 din Codul penal, presupune întrunirea condiţiilor răspunderii pentru fiecare infracţiune ce intră în compunerea unităţii. Per a contrario, dacă pentru una dintre infracţiunile componente este incident un caz ce înlătură răspunderea penală, acesta trebuie valorificat şi în cadrul unităţii legale, după caz, prin înlăturarea actului material din unitatea legală ori prin schimbarea încadrării juridice într-o infracţiune simplă, corespunzătoare actelor materiale, respectiv actului material pentru care sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii penale.

În consecinţă, pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii complexe prevăzute de art. 196 alin. (4) din Codul de procedură penală, trebuie îndeplinite două condiţii cumulative: – să se fi produs urmările prevăzute la art. 196 alin. (1) şi (3) din Codul penal faţă de două sau mai multe persoane; – respectivele urmări să ducă, fiecare în parte, la angajarea răspunderii penale a făptuitorului pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă.

În ipoteza unei interpretări contrare a textului de lege s-ar ajunge în situaţia în care, pentru actul material cu privire la care unul dintre cei doi subiecţi pasivi şi-a retras plângerea prealabilă, să fie exclusă aplicarea dispoziţiilor art. 158 din Codul penal, continuând a-i angaja răspunderea penală făptuitorului pentru ambele fapte, în temeiul infracţiunii complexe prevăzute de art. 196 alin. (4) din Codul penal.

De asemenea, s-a susţinut că interpretarea contrară opiniei majoritare are drept consecinţă şi încălcarea dispoziţiilor art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală. Astfel, în ipoteza formulării de către inculpat a unei cereri de continuare a procesului penal, conform art. 18 din Codul de procedură penală, cu privire la actul material pentru care una dintre cele două persoane vătămate şi-a retras plângerea prealabilă, dacă instanţa constată că nu sunt incidente cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală, este obligată să dispună încetarea procesului penal. Or, în această situaţie, pentru actul material în cauză instanţa nu poate dispune două soluţii antagonice, respectiv să dispună încetarea procesului penal pentru infracţiunea de vătămare corporală şi, în acelaşi timp, condamnarea pentru o infracţiune complexă în care este inclus actul material în privinţa căruia a pronunţat încetarea procesului penal.

În altă opinie s-a susţinut că în cazul infracţiunii complexe prevăzute de art. 196 alin. (4) din Codul penal, când urmarea prevăzută de lege s-a produs asupra a două persoane, dacă una dintre persoanele vătămate îşi retrage plângerea prealabilă, se impune menţinerea unităţii legale de infracţiuni, în raport cu art. 157 alin. (2) din Codul penal.

În argumentarea opiniei formulate s-a arătat că infracţiunea prevăzută de art. 196 alin. (4) din Codul penal reprezintă o unitate legală de infracţiune, legiuitorul creând prin pluralitatea de persoane vătămate prin aceeaşi acţiune/inacţiune o infracţiune complexă, ca variantă agravantă a infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Astfel, în situaţia în care infracţiunea de vătămare corporală din culpă este săvârşită în condiţiile cerute pentru varianta agravantă, respectiv atunci când urmările s-au produs faţă de cel puţin două persoane, deşi în raport cu fiecare persoană vătămată, acţiunea/inacţiunea comisă privită singular conturează fapte penale distincte, acestea din urmă îşi pierd individualitatea juridică, întrucât intră, prin voinţa legiuitorului, în componenţa infracţiunii complexe. În consecinţă, incidenţa cauzelor de înlăturare a răspunderii penale nu se poate analiza decât în raport cu aceasta din urmă, faptele absorbite în conţinutul infracţiunii complexe neputând beneficia separat de astfel de cauze.

Într-o astfel de situaţie infracţiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (4) din Codul penal, rămâne în fiinţă, având în vedere principiul indivizibilităţii active a răspunderii penale, prevăzut de art. 157 alin. (2) din Codul penal, retragerea plângerii prealabile de către una din persoanele vătămate având efect doar cu privire la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului şi la soluţionarea acţiunii civile.

Un alt argument exprimat în sensul acestei opinii este acela că, în realitate, suntem în prezenţa unei singure acţiuni ilicite, doar rezultatul vătămător se produce asupra a două persoane, iar încetarea procesului penal se pronunţă în raport cu fapta, şi nu cu rezultatul.

Prin motivarea acestei opinii s-a mai evidenţiat că soluţia contrară potrivit căreia retragerea plângerii de către una/unele dintre persoanele vătămate ar conduce la transformarea unităţii legale de infracţiune (infracţiune complexă – forma agravantă) într-o pluralitate de infracţiuni (concurs ideal omogen) ar fi de natură să creeze un regim juridic incoerent, care să eludeze finalitatea urmărită de legiuitor prin reglementarea formei agravante. Această scindare a unităţii infracţionale poate fi realizată doar prin intervenţia legiuitorului, şi nu pe cale judiciară, prin mecanismul procedurii de schimbare a încadrării juridice.

Totodată, prin argumentaţia acestei opinii s-a subliniat că situaţia analizată nu este similară cu ipoteza în care, în cadrul infracţiunii continuate, se înlătură un act material din componenţa unităţii de infracţiune. Aceasta deoarece infracţiunea complexă întruneşte, prin voinţa expresă a legiuitorului, în conţinutul său, o altă faptă prevăzută de legea penală, pe când infracţiunea continuată reuneşte acţiuni/inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni. Infracţiunile complexe sunt expres prevăzute de legiuitor, în timp ce infracţiunile continuate se pot plia majorităţii infracţiunilor (cu unele excepţii, cum este cazul infracţiunilor din culpă).

De asemenea, în argumentaţia opiniei s-a mai arătat că, dacă în situaţia infracţiunilor continuate se pot înlătura anumite acte materiale, fără a se afecta unitatea legală de infracţiune, în ipoteza infracţiunii complexe nu se poate extrage fapta care intră în componenţa ei, întrucât s-ar încălca voinţa legiuitorului, care a urmărit crearea unei infracţiuni distincte, menită să reflecte cât mai fidel pericolul social al întregii conduite. Fragmentarea infracţiunii complexe pentru a da eficienţă unei cauze de înlăturare a răspunderii penale ar goli de conţinut reglementarea complexă, prin care legiuitorul a urmărit evidenţierea unui pericol sporit ca urmare a absorbirii unei alte infracţiuni, dând astfel naştere unei forme agravante. VI. Punctul de vedere formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Asupra chestiunii de drept supuse dezlegării Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a opinat în sensul că în cazul infracţiunii complexe, prevăzută de art. 196 alin. (4) din Codul penal, când urmarea prevăzută de lege s-a produs asupra a două sau mai multe persoane, unitatea legală de infracţiune nu îşi mai regăseşte temeiul legal, în raport cu prevederile art. 158 alin. (2) din Codul penal, dacă plângerea prealabilă este menţinută doar de o singură persoană vătămată.

În susţinerea opiniei s-a arătat că teoria conform căreia autorul unei infracţiuni de vătămare corporală din culpă, în urma căreia a rezultat vătămarea a două sau mai multe persoane, va răspunde pentru varianta agravantă, prevăzută de art. 196 alin. (4) din Codul penal, chiar în situaţia în care plângerea prealabilă este menţinută doar de una dintre acestea, ca efect al principiului indivizibilităţii active, nu îşi găseşte aplicabilitatea în legislaţia actuală, întrucât argumentele aduse în favoarea acesteia sunt tributare principiilor Codului penal anterior.

Varianta agravantă constituie o infracţiune complexă omogenă, rezultată în urma reunirii, ca urmare a voinţei legiuitorului, a două sau mai multe infracţiuni de vătămare corporală din culpă. Această opţiune legislativă s-a datorat modificărilor aduse regimului sancţionator al concursului de infracţiuni, apreciindu-se că s-ar putea ajunge la o sancţionare mult prea severă a autorului vătămării din culpă a mai multor persoane 1 , mai severă chiar decât a autorului unei infracţiuni de ucidere din culpă comise în condiţii similare. 1 În condiţiile în care în Codul penal anterior se considera că există o pluralitate infracţională în acest caz.

Dat fiind faptul că ne aflăm în situaţia unei infracţiuni complexe ce absoarbe două sau mai multe infracţiuni, este posibilă schimbarea încadrării juridice, în situaţia în care una dintre acestea nu întruneşte elementele de tipicitate 2 sau nu poate fi probată. Acest principiu ar trebui aplicat şi în cazul în care pentru una dintre acestea intervine cauza de înlăturare a răspunderii penale ca urmare a retragerii plângerii prealabile, în condiţiile în care însăşi infracţiunea complexă poate fi cercetată şi sancţionată doar în baza unei plângeri prealabile, fiind posibilă şi retragerea acesteia. 2 De exemplu, când leziunile suferite de una dintre persoanele vătămate, în cazul infracţiunii de vătămare din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (2) din Codul penal, necesită pentru vindecare mai puţin de 90 de zile de îngrijiri medicale.

Nu în ultimul rând, dat fiind faptul că această infracţiune complexă a fost creată în scopul evitării sancţionării excesive în situaţia unei multitudini de persoane vătămate, s-a apreciat că nu se poate ajunge la denaturarea scopului acestei modificări legislative, în sensul agravării situaţiei făptuitorului.

În raport cu toate aspectele precizate, s-a susţinut că salvarea unităţii legale de infracţiuni, prevăzută de art. 196 alin. (4) din Codul penal, în situaţia în care plângerea prealabilă este menţinută de o singură persoană vătămată, ar conduce la încălcarea principiului disponibilităţii, prevăzut de art. 158 alin. (1) din Codul penal. VII. Opinia judecătorului-raportor

Judecătorul-raportor consideră că sesizarea este admisibilă, fiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, iar pe fondul sesizării a opinat în sensul că, în cazul infracţiunii complexe, prevăzută de art. 196 alin. (4) din Codul penal, când urmarea prevăzută de lege s-a produs asupra a două persoane, iar una dintre persoanele vătămate îşi retrage plângerea prealabilă, se menţine unitatea legală de infracţiune, în raport cu art. 157 alin. (2) din Codul penal. VIII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie VIII.1. Cu privire la admisibilitatea sesizării

Reglementând condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit în art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea anumitor instanţe, inclusiv a curţii de apel, învestite cu soluţionarea unor cauze în ultimă instanţă, care constată, în cursul judecăţii, existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi asupra căreia instanţa supremă nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs, să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu problemei de drept.

Ca atare, pentru a fi admisibilă o asemenea sesizare trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerinţe, respectiv existenţa unei cauze aflate în curs de judecată în ultimul grad de jurisdicţie pe rolul uneia dintre instanţele prevăzute expres de articolul anterior menţionat, soluţionarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, iar problema de drept să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin mecanismele legale ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii.

Totodată, din economia dispoziţiilor legale invocate reiese că admisibilitatea sesizării este condiţionată, în mod esenţial, de existenţa unei veritabile probleme de drept, care să facă necesară o rezolvare de principiu prin pronunţarea unei hotărâri prealabile de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aceasta constituind, de fapt, premisa fundamentală ce justifică intervenţia instanţei supreme prin mecanismul de unificare a practicii judiciare, instituit de art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală.

În speţă, se constată că este îndeplinită condiţia privind existenţa unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanţă, Curtea de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori fiind învestită cu soluţionarea căii ordinare de atac a apelului în ultimă instanţă.

De asemenea, chestiunea ce formează obiectul întrebării cu care a fost sesizată instanţa supremă nu a primit încă o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs, aşa cum rezultă din cuprinsul Adresei nr. 2.826/850/III-5/2025 din 18 iulie 2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Este îndeplinită şi condiţia existenţei unei probleme de drept, susceptibilă de a fi rezolvată în mod diferit de către instanţe. Dovadă fac în acest sens punctele de vedere diferite trimise de curţile de apel.

Cu privire la condiţia existenţei unei legături între chestiunea de drept supusă interpretării şi soluţionarea pe fond a cauzei, aceasta este îndeplinită ori de câte ori interdependenţa procedurilor specifice cauzei influenţează soluţionarea fondului, respectiv soluţia acţiunii penale sau civile în procesul penal. În speţă este îndeplinită această condiţie, deoarece modul de interpretare a dispoziţiilor art. 157 din Codul penal – lipsa plângerii prealabile, respectiv ale art. 158 din Codul penal – retragerea plângerii prealabile influenţează soluţia ce poate fi dispusă cu privire la infracţiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 din Codul penal.

În consecinţă, se constată îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a sesizării. VIII.2. Cu privire la fondul sesizării

Întrebarea ce face obiectul prezentei cauze pune în dezbatere un aparent conflict între principiul indivizibilităţii active şi efectul retragerii plângerii prealabile, în contextul unei infracţiuni (complexe) ce a produs vătămări mai multor subiecţi pasivi.

Indivizibilitatea activă a răspunderii penale [art. 157 alin. (2) din Codul penal] presupune că fapta care a produs vătămări faţă de mai multe persoane atrage răspunderea penală, chiar dacă plângerea prealabilă s-a formulat numai de către una dintre acestea, iar retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală a persoanei cu privire la care plângerea a fost retrasă [art. 158 alin. (2) din Codul penal].

Indivizibilitatea activă este consecinţa unităţii legale 3 a infracţiunii ce absoarbe pluralităţi de subiecţi pasivi, cum este şi cazul infracţiunii complexe prevăzute de art. 196 alin. (4) din Codul penal, iar retragerea plângerii prealabile acţionează ca o cauză de înlăturare a răspunderii penale faţă de autorul unei infracţiuni cu unic subiect pasiv, fără a putea constitui premisă a schimbării de încadrare juridică prin spargerea unei unităţi legale. 3 Scindarea unităţii legale a infracţiunii complexe este posibilă când, faţă de una dintre infracţiunile absorbite, este incident un caz prevăzut de art. 16 din Codul de procedură penală. Astfel, de exemplu, se constată, faţă de un subiect pasiv, că niciuna din urmările prevăzute de art. 193 alin. (2) din Codul penal sau, după caz, de art. 194 alin. (1) din Codul penal nu a existat în realitatea obiectivă [spre exemplu, în urma unei expertize medico-legale se constată că numărul de zile de îngrijiri medicale nu a depăşit 90 de zile pentru fapta prevăzută de art. 196 alin. (2) din Codul penal sau prejudiciul estetic nu este grav şi permanent].

Între cele două texte anterior menţionate nu există contradictorialitate, principiul indivizibilităţii active fiind reglementat de legiuitor chiar pentru ipoteza ce constituie şi situaţia premisă a prezentei dezbateri (infracţiune ce a produs vătămări mai multor persoane), interpretarea sistematică fiind suficientă acestei concluzii.

Infracţiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (4) din Codul penal, este o infracţiune complexă care, prin voinţa legiuitorului, absoarbe în conţinutul său două sau mai multe infracţiuni de vătămare corporală, prevăzute de art. 196 alin. (1) din Codul penal, comise în concurs ideal, care îşi pierd autonomia. Raţiunea reglementării acestei variante agravante, astfel cum rezultă din expunerea de motive a Codului penal, a vizat asigurarea coerenţei tratamentului sancţionator comparativ cu varianta agravantă a infracţiunii de ucidere din culpă cu pluralitate de victime, având în vedere faptul că sub imperiul Codului penal anterior, în cazul infracţiunii de vătămare corporală (art. 184 din Codul penal de la 1969), pluralitatea de persoane vătămate determina reţinerea unui concurs ideal de infracţiuni, în timp ce, în cazul infracţiunii de ucidere din culpă, pluralitatea de victime conducea la reţinerea unei singure infracţiuni complexe [art. 178 alin. (1) şi (5) din Codul penal de la 1969]. Atunci când fapta de vătămare corporală din culpă este săvârşită în condiţiile cerute pentru varianta agravantă, respectiv atunci când urmările s-au produs faţă de cel puţin două persoane, deşi acţiunea/inacţiunea comisă ar putea contura fapte penale distincte în raport cu fiecare subiect pasiv, acestea îşi pierd individualitatea juridică, fiind absorbite, prin voinţa legiuitorului, în unitatea legală a infracţiunii complexe.

În cazul variantei-tip a infracţiunii de vătămare corporală din culpă, urmările se raportează exclusiv la severitatea leziunilor produse, iar în cazul variantei agravante se raportează inclusiv la pluralitatea persoanelor vătămate, iar nu numai la gravitatea leziunilor. Pentru reţinerea variantei agravante este necesar ca, în urma săvârşirii din culpă a faptei prevăzute în art. 193 alin. (2) sau art. 194 alin. (1) din Codul penal de către subiectul activ (o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice ori a unei substanţe psihoactive sau în desfăşurarea unei activităţi), faptă ce constituie ea însăşi infracţiune, să fie produse, asupra a două sau mai multe persoane, anumite urmări (leziuni traumatice sau să fie afectată sănătatea, leziuni a căror gravitate este evaluată prin îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile sau, după caz, două sau mai multe persoane să sufere o infirmitate, leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii ce necesită pentru vindecare mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale, un prejudiciu estetic grav şi permanent, avortul sau punerea în primejdie a vieţii persoanei).

Urmarea este ataşată elementelor constitutive ale infracţiunii, respectiv laturii obiective, iar, odată produsă, infracţiunea se consumă.

Considerată, în planul dreptului penal, condiţie de pedepsibilitate, iar în planul dreptului procesual penal, condiţie de procedibilitate, retragerea plângerii prealabile nu afectează elementele constitutive ale infracţiunii, ci înlătură răspunderea penală pentru infracţiunea săvârşită şi stinge acţiunea exercitată. Efectul său se va produce necondiţionat dacă nu este paralizat de principiul indivizibilităţii active. Acesta exclude ca voinţa unei victime să producă consecinţe asupra situaţiei juridice a alteia şi conduce la angajarea răspunderii penale pentru infracţiunea unică, ce a produs vătămări mai multor persoane, chiar dacă plângerea prealabilă s-a formulat ori se menţine numai de către una dintre acestea.

În cazul indivizibilităţii active, elementele constitutive ale infracţiunii complexe generatoare de urmări specifice asupra unei pluralităţi de victime fiind îndeplinite şi existând cel puţin o plângere prealabilă valabil formulată, răspunderea penală se poate angaja. Manifestarea de voinţă de a retrage una dintre plângerile prealabile, în cadrul variantei agravante ce generează urmări asupra unei pluralităţi de victime, nu înlătură în nicio măsură urmarea produsă, deci conduita ilicit penală, ci exprimă doar disponibilitatea în legătură cu participarea la procesul penal.

Ulterior săvârşirii infracţiunii se declanşează planul procesual. Analiza elementelor constitutive ale infracţiunii se va realiza în plan procesual penal, respectiv într-un cadru legal.

Momentul preexistent al consumării şi elementele constitutive ale infracţiunii (analiză în considerarea normelor de drept substanţial) nu pot fi influenţate, în nicio limită, de declanşarea planului procesual (analiză subsumată normelor de drept formal).

Aşadar, în cazul infracţiunii complexe, prevăzută de art. 196 alin. (4) din Codul penal, când urmarea prevăzută de lege s-a produs asupra a două persoane, chiar dacă una dintre persoanele vătămate îşi retrage plângerea prealabilă, nu este de natură să afecteze unitatea legală şi, implicit, încadrarea juridică, întrucât retragerea unei plângeri prealabile nu afectează tipicitatea infracţiunii în varianta agravantă.

Pe de altă parte, faptul că este retrasă una din plângerile prealabile nu este lipsit de eficienţă juridică, consecinţele fiind evidente sub aspectul laturii civile, deşi jurisprudenţa a identificat şi efecte asupra soluţionării laturii penale, respectiv în cadrul individualizării judiciare a pedepsei.

În consecinţă, în raport cu aspectele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală va admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori şi va stabili că, în cazul infracţiunii complexe, prevăzută de art. 196 alin. (4) din Codul penal, când urmarea prevăzută de lege s-a produs asupra a două persoane, iar una dintre persoanele vătămate îşi retrage plângerea prealabilă, se menţine unitatea legală de infracţiune, în raport cu art. 157 alin. (2) din Codul penal.