Decizia nr. 5/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 322/1/2025

Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 322/1/2025 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 516 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi ale art. 31 alin. (4) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Antonia Eleonora Constantin, procuror-şef al Secţiei judiciare.

La şedinţa de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 32 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ia în examinare sesizarea formulată de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj ce formează obiectul Dosarului nr. 322/1/2025.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar au fost depuse raportul întocmit de judecătorii-raportori, o completare la raport, punctul de vedere al procurorului general, un amicus curiae al Sindicatului Naţional Pro Lex şi un punct de vedere al consilierilor de probaţiune din cadrul Serviciului de Probaţiune Buzău.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, doamna judecător Mariana Constantinescu, preşedintele completului de judecată, acordă cuvântul asupra recursului în interesul legii reprezentantului procurorului general.

Reprezentantul procurorului general apreciază că se impune recalificarea problemei de drept şi că dispoziţiile art. 160 alin. (1) din Legea nr. 367/2022 trebuie interpretate în sensul că suspendarea de drept sau la iniţiativa salariatului a contractelor individuale de muncă ale personalului din serviciile de probaţiune, pe durata participării la grevă, nu este compatibilă cu desfăşurarea, în aceeaşi perioadă, a activităţilor prevăzute de art. 59 alin. (2) din Legea nr. 123/2006.

Nefiind întrebări pentru reprezentantul procurorului general, doamna judecător Mariana Constantinescu, preşedintele completului, declară dezbaterile închise, iar completul de judecată rămâne în pronunţare asupra sesizării. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: I. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi obiectul recursului în interesul legii

Prin Hotărârea nr. 8 din 27 ianuarie 2025, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea recursului în interesul legii ce vizează următoarea problemă de drept: Dacă munca prestată de către lucrătorii care au informat angajatorul că intră în grevă, dar că nu vor întrerupe activitatea, fiind pontată conform fişelor de pontaj, trebuie considerată ca muncă prestată sau ca o perioadă de suspendare a raporturilor de muncă. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea nr. 367/2022 privind dialogul social, în forma nemodificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 42/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 367/2022 privind dialogul social şi a Legii nr. 53/2003 – Codul muncii (Legea nr. 367/2022, în forma nemodificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 42/2023) ” Art. 160. – (1) Pe toată durata participării la grevă contractul individual de muncă sau raportul de serviciu al angajatului/lucrătorului, după caz, se suspendă de drept. Pe perioada suspendării se menţin doar drepturile de asigurări de sănătate.”

Legea nr. 367/2022 privind dialogul social, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 367/2022) Art. 1. – (…) pct. 29 „grevă – încetarea voluntară şi colectivă a lucrului de către angajaţi/lucrători;”. ” Art. 153. – (…) (5) Greva se desfăşoară cu prezenţa greviştilor în incinta unităţii.” ” Art. 160. – (1) Pe toată durata participării la grevă contractul individual de muncă sau raportul de serviciu al angajatului se suspendă la iniţiativa angajatului. Pe perioada suspendării se menţin doar drepturile de asigurări de sănătate.”

Legea nr. 123/2006 privind statutul personalului de probaţiune, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 123/2006) Art. 49. – (abrogat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 123/2006 privind statutul personalului din serviciile de probaţiune) ” (1) Suspendarea la iniţiativa persoanei poate interveni în următoarele situaţii: (…) c) pentru participarea la grevă, în condiţiile legii; (…) (2) Cererea de suspendare se face în scris, cu cel puţin 15 zile calendaristice înainte de data când se solicită suspendarea. (3) Suspendarea se constată şi se aprobă în cazurile prevăzute la alin. (1), prin act administrativ emis de angajator. (4) Dispoziţiile art. 46 alin. (2) se aplică în mod corespunzător şi pentru cazurile prevăzute la alin. (1).” ” Art. 59. – (1) Personalului din serviciile de probaţiune îi este recunoscut dreptul la grevă, în condiţiile legii, cu respectarea principiilor continuităţii şi celerităţii activităţii de justiţie. (2) În timpul grevei se vor asigura serviciile esenţiale, nu mai puţin de o treime din activitatea normală, asigurându-se participarea serviciului la şedinţele de judecată la care a fost citat, întocmirea la termen a referatelor de evaluare pentru inculpaţi, precum şi rezolvarea altor sarcini considerate urgente, potrivit legii, sau apreciate ca atare de către organele judiciare.” ” Art. 78. – Dispoziţiile prezentei legi se completează cu reglementările din legislaţia muncii şi legislaţia civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezenta lege.”

Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii) ” Art. 51. – (1) Contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa salariatului, în următoarele situaţii: (…) f) participarea la grevă.” ” Art. 234. – (1) Greva reprezintă încetarea voluntară şi colectivă a lucrului de către salariaţi.” III. Practica judiciară neunitară invocată de autorul sesizării

Autorul sesizării a arătat că problema de drept enunţată necesită o rezolvare unitară, având în vedere că pe rolul instanţelor specializate în litigii de muncă şi contencios administrativ au fost înregistrate multiple litigii similare, soluţionate diferit. Aceste procese au apărut în contextul grevei personalului din cadrul serviciilor de probaţiune din luna mai a anului 2023, în raport cu care, deşi a fost pontat ca prezent la serviciu şi a desfăşurat activitatea specifică domeniului său de activitate, ministrul justiţiei a emis un ordin prin care s-a constatat suspendarea de drept a raporturilor de muncă ale personalului ce a participat la această formă de protest. În acest context, autorul sesizării a subliniat că s-au conturat două orientări jurisprudenţiale divergente cu privire la problema de drept evocată anterior.

Astfel, într-o primă orientare jurisprudenţială s-a apreciat că activitatea desfăşurată de către lucrătorii care au informat angajatorul că intră în grevă trebuie considerată muncă prestată, în condiţiile în care lucrătorii nu au anunţat angajatorul că vor întrerupe activitatea, munca lor fiind pontată conform fişelor de pontaj.

S-a argumentat că ordinul care prevede suspendarea raporturilor de muncă ale reclamanţilor a fost emis în mod nelegal, întrucât nu s-a ţinut cont de statutul consilierilor de probaţiune şi nici de realitatea faptică, lipsind „iniţiativa salariatului”. S-a avut în vedere modificarea realizată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 42/2023 a art. 160 alin. (1) din Legea nr. 367/2022, care a fost de natură a alinia acest text de lege cu art. 51 alin. (1) lit. f) din Codul muncii şi de a încuraja formele de protest care nu implică sistarea muncii. După evocarea conţinutului art. 59 şi 78 din Legea nr. 123/2006, art. 51 alin. (1) lit. f) din Codul muncii şi art. 160 alin. (1) din Legea nr. 367/2022, s-a arătat că iniţiativa salariatului cu privire la suspendarea contractului de muncă nu se deduce automat din faptul participării la grevă; cât timp şeful de serviciu confirmă că angajaţii au muncit cel puţin 8 ore/zi, este infirmată ipoteza asigurării unei treimi din activitate. Aceste argumente, la care se adaugă faptul că nu există o solicitare a reclamanţilor de suspendare a raporturilor de muncă, conduc la concluzia că nu este îndeplinită una dintre condiţiile pentru suspendarea acestor raporturi, respectiv iniţiativa angajatului în acest sens.

În sensul primei orientări jurisprudenţiale au fost anexate sesizării hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate de Tribunalul Cluj şi de Curtea de Apel Cluj.

În cea de-a doua orientare jurisprudenţială s-a apreciat că activitatea desfăşurată de către lucrătorii care au informat angajatorul că intră în grevă, dar că nu vor întrerupe activitatea, deşi pontată conform fişelor de pontaj, trebuie considerată ca perioadă de suspendare a raporturilor de muncă.

S-a argumentat că iniţiativa salariatului cu privire la suspendarea contractului de muncă rezultă neechivoc din manifestarea de voinţă de a participa la grevă, prin aderarea la forma colectivă de protest, manifestare necesară şi suficientă pentru suspendarea raportului de muncă. Astfel, nu sunt necesare demersuri suplimentare pentru exprimarea voinţei salariatului în acest sens, dispoziţiile art. 49 din Legea nr. 123/2006 fiind abrogate în anul 2010, conform art. I pct. 35 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 123/2006 privind statutul personalului din serviciile de probaţiune. Prin urmare, declaraţia de participare la grevă se substituie oricăror alte formalităţi pentru suspendarea la iniţiativa salariatului a contractului individual de muncă. De altfel, modificările aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 42/2023 au corelat dispoziţiile Legii nr. 367/2022 cu cele ale Codului muncii, care nu prevedeau participarea la grevă printre cazurile de suspendare de drept a contractului individual de muncă. Prin aceste modificări nu au fost însă introduse condiţii suplimentare în sensul impunerii unei solicitări exprese a salariatului de suspendare a raporturilor de muncă pe perioada grevei. Faptul că personalului din probaţiune îi incumbă obligaţia ca, în timpul grevei, să asigure serviciile esenţiale nu atrage incompatibilitatea suspendării contractului individual de muncă cu exercitarea dreptului la grevă. Astfel, îndeplinirea sarcinilor de serviciu nu conduce la ideea renunţării de a participa la grevă, în lipsa unei manifestări exprese de voinţă în acest sens.

În sensul acestei orientări jurisprudenţiale au fost anexate sesizării hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate de curţile de apel Bucureşti, Cluj şi Galaţi. IV. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Nu au fost identificate decizii pronunţate de Curtea Constituţională în exercitarea controlului de constituţionalitate a dispoziţiilor legale supuse interpretării. V. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin Decizia nr. 20 din 13 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 733 din 21 septembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că în sintagma „fără încheierea unui contract individual de muncă” prevăzută de dispoziţiile art. 260 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, republicat, referitoare la primirea la muncă a uneia sau a mai multor persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, se include şi situaţia contractului individual de muncă suspendat. În considerentele de la paragrafele 37-39, 47 şi 50 din această decizie s-a reţinut că: deşi există reglementare expresă cu privire la efectele suspendării, situaţiile în care se dispune suspendarea contractului individual de muncă, Codul muncii nu conţine reglementări procedurale cu privire la suspendarea contractului individual de muncă. Dacă în cazul încheierii, modificării şi încetării contractului individual de muncă Codul muncii cere forma scrisă, în situaţia suspendării legea nu conţine o prevedere expresă. Dar, din raţiuni practice, ar fi necesar să se întocmească o decizie de către angajator prin care să se dispună suspendarea sau să se constate starea de suspendare a contractului de muncă, să se precizeze temeiul de drept şi să se consemneze efectele (legale sau convenţionale) ale suspendării respective, iar în baza deciziei se pot face menţiunile în evidenţe/registrul de evidenţă al salariaţilor şi în dosarele personale. În condiţiile în care contractul de muncă este suspendat, dar se prestează o activitate de către salariat/angajat, se constată că nu sunt respectate efectele legale ale suspendării contractului de muncă, efecte care vizează, în principal, tocmai suspendarea prestării unei munci de către salariat şi plăţii drepturilor de către angajator, astfel că se poate susţine că în sintagma „fără încheierea unui contract individual de muncă” prevăzută de art. 260 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, republicat, se include şi situaţia contractului individual de muncă suspendat. Prestarea de activităţi de către angajat/salariat, deşi perioada de suspendare a contractului individual de muncă nu a expirat, nu poate fi prezentată ca o situaţie de încetare a efectelor suspendării pentru că trebuia să fie făcută menţiunea în registrul de evidenţă al salariaţilor şi în dosarul persoanei respective, ca şi în cazul suspendării contractului individual de muncă, chiar şi în lipsa unui act scris întocmit în acest sens. VI. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Procurorul general a apreciat că prima orientare jurisprudenţială este în acord cu litera şi spiritul legii.

În acest sens a argumentat că simpla aderare la o formă de protest nu poate determina suspendarea contractului individual de muncă, dacă activitatea nu este întreruptă.

Astfel, în ipoteza în care salariatul şi-a îndeplinit sarcinile de serviciu, asigurând continuitatea serviciului, potrivit dispoziţiilor aplicabile în privinţa exercitării dreptului la grevă în domeniul în care activează, fără ca activitatea acestuia să fie influenţată de adeziunea la greva generală, nu există temei pentru restrângerea drepturilor sau pentru suspendarea contractului individual de muncă.

Din interpretarea logică şi sistematică a dispoziţiilor legale aplicabile rezultă că numai încetarea voluntară a activităţii de către salariat poate determina suspendarea contractului individual de muncă.

Această interpretare are în vedere protecţia salariatului de bună-credinţă, care a informat angajatorul că intră grevă şi că nu va întrerupe activitatea pe durata desfăşurării grevei generale.

În aceste condiţii, angajatorul, care a fost informat de salariat că intră în grevă, dar că nu va întrerupe activitatea (pontată conform fişelor de pontaj şi dovedită în cauză), nu este îndreptăţit să suspende raporturile de muncă după începerea formelor de protest.

Prin urmare, în măsura în care se va aprecia că se impune recalificarea problemei de drept, procurorul general a conchis că dispoziţiile art. 160 alin. (1) din Legea nr. 367/2022, în ambele forme redacţionale, trebuie interpretate în sensul că suspendarea de drept sau la iniţiativa salariatului a contractelor individuale de muncă ale personalului din serviciile de probaţiune, pe durata participării la grevă, nu este compatibilă cu desfăşurarea, în aceeaşi perioadă, a activităţilor prevăzute de art. 59 alin. (2) din Legea nr. 123/2006. VII. Opinia judecătorilor-raportori

Judecătorii-raportori au apreciat că dispoziţiile art. 160 alin. (1) din Legea nr. 367/2022 se interpretează în sensul că suspendarea contractului individual de muncă sau a raportului de serviciu la iniţiativa angajatului intervine ca efect al aderării la grevă, doar pe durata participării la aceasta, fără a fi necesară o manifestare de voinţă suplimentară în acest sens din partea angajatului. VIII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie VIII.1. Asupra admisibilităţii sesizării

Constatând îndeplinită condiţia legală a titularului sesizării, instituită prin dispoziţiile art. 514 din Codul de procedură civilă, în privinţa autorului acesteia, anume Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj, se reţin în atenţie dispoziţiile art. 515 din acelaşi cod, potrivit cărora „Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii.”

Din cuprinsul textului de lege menţionat anterior rezultă condiţiile de sesizare ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca recursul în interesul legii să fie admisibil, şi anume: să aibă ca obiect o problemă de drept; această problemă de drept să fi fost dezlegată diferit de instanţele judecătoreşti; dovada soluţionării diferite să se facă prin hotărâri judecătoreşti definitive; hotărârile judecătoreşti să fie anexate sesizării.

În ceea ce priveşte prima condiţie, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea unui recurs în interesul legii trebuie să indice într-un mod neechivoc reglementarea susceptibilă de interpretare şi aplicare diferită care a generat jurisprudenţa neunitară.

Din acest punct de vedere, întrebarea din actul de sesizare este formulată în termeni neclari, de natură să nască discuţii cu privire la norma de drept a cărei interpretare a declanşat divergenţa de jurisprudenţă.

Atunci când întreabă „dacă munca prestată de către lucrătorii care au informat angajatorul că intră în grevă, dar că nu vor întrerupe activitatea, fiind pontată conform fişelor de pontaj, trebuie considerată ca muncă prestată sau ca o perioadă de suspendare a raporturilor de muncă”, titularul sesizării supune atenţiei chestiuni care implică lămurirea unor aspecte de fapt sau de calificare juridică a unor premise de fapt neclarificate.

Astfel, ţinând cont de prevederile art. 234 din Codul muncii, potrivit cărora „greva reprezintă încetarea voluntară şi colectivă a lucrului de către salariaţi”, întrebarea fie urmăreşte a stabili dacă se află sau nu în grevă lucrătorul care a informat angajatorul că intră în grevă, dar că nu va întrerupe activitatea, fie solicită lămurirea consecinţelor juridice ale unei astfel de situaţii, în condiţiile în care nu rezultă situaţia premisă – dacă lucrătorul se află sau nu în grevă.

Totodată, chestiunea relevanţei pontării prezenţei la locul de muncă potrivit fişelor de pontaj are în vedere un simplu fapt probator, a cărui semnificaţie trebuie evaluată în concret, de vreme ce potrivit art. 153 alin. (5) din Legea nr. 367/2022, greva se desfăşoară cu prezenţa greviştilor în incinta unităţii, iar în unele dintre hotărârile anexate sesizării se menţionează pontarea greviştilor în fişele de pontaj cu „G” în zilele de grevă.

Or, lămurirea unor aspecte de fapt, precum interpretarea voinţei salariatului de a participa sau nu la o formă de protest, definirea acestei forme de protest, calificarea juridică a unor premise de fapt neclarificate sau evaluarea semnificaţiei unui fapt probator, necesar pentru a se rezolva problema premisă a întrebării – anume, dacă lucrătorii din ipoteză se aflau sau nu în grevă – nu pot face obiectul unui recurs în interesul legii, care poate rezolva numai probleme de drept.

În lumina celor expuse, sesizarea ar apărea drept inadmisibilă, întrucât, în termenii în care a fost formulată, nu priveşte o problemă de drept şi nu evocă posibilitatea de a fi interpretat diferit un text de lege determinat.

Procurorul general propune reformularea întrebării, considerând că problema de drept priveşte, în realitate, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 160 alin. (1) din Legea nr. 367/2022, atât în redactarea anterioară, cât şi în cea ulterioară modificărilor aduse acestui act normativ prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 42/2023, în sensul de a se stabili dacă suspendarea de drept sau, după caz, la iniţiativa salariatului, a contractelor individuale de muncă ale personalului din probaţiune, pe durata participării la grevă, este sau nu compatibilă cu desfăşurarea, în aceeaşi perioadă, de către aceşti salariaţi, a activităţilor prevăzute de art. 59 alin. (2) din Legea nr. 123/2006.

Nu poate fi primită ca obiect al recursului în interesul legii nici această formă a întrebării, întrucât, pe de o parte, divergenţa de jurisprudenţă dovedită prin hotărârile anexate există numai în ceea ce priveşte interpretarea dispoziţiilor art. 160 alin. (1) din Legea nr. 367/2022, în redactarea ulterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 42/2023, nu şi în cea anterioară, iar pe de altă parte se propune verificarea compatibilităţii dispoziţiei legale privind suspendarea contractului de muncă pe durata grevei cu desfăşurarea de către grevişti a activităţilor prevăzute de art. 59 alin. (2) din Legea nr. 123/2006, anume cele esenţiale, nu mai puţin de o treime din activitatea normală, care trebuie asigurate în timpul grevei – chestiune care schimbă natura chestiunii de drept ce a făcut obiectul divergenţei de opinii din practica judiciară anexată, în care litigiile nu priveau desfăşurarea de către salariaţi a activităţilor prevăzute de art. 59 alin. (2) amintit, ci prestarea integrală a muncii pe durata grevei. Prevederile art. 59 alin. (2) din Legea nr. 123/2006 au fost invocate în hotărârile anexate doar ca argument de interpretare a dispoziţiilor art. 160 alin. (1) din Legea nr. 367/2022.

Prin urmare, nu există o divergenţă pe o problemă de drept derivând din ipoteza necesităţii asigurării serviciilor esenţiale, cât timp nu se consideră de către instanţele care au pronunţat hotărârile divergente că aceasta ar fi situaţia premisă a litigiilor.

Verificând conţinutul concret şi complet al sesizării Curţii de Apel Cluj şi dezvoltarea argumentelor care au generat-o, precum şi jurisprudenţa anexată, se constată, însă, că poate fi decelată problema de drept reală ce a generat divergenţa de soluţii pe care titularul sesizării a dorit să o supună atenţiei instanţei supreme spre a fi rezolvată, astfel încât chestiunea va fi reformulată pentru a face faţă exigenţelor mecanismului de unificare a practicii accesat, dat fiind caracterul util al rezolvării unei probleme de drept reale ce transpare din conţinutul şi documentele anexate sesizării şi care a primit în practică rezolvări diferite.

Potrivit jurisprudenţei constante a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, atunci când actul de sesizare nu formulează precis obiectul recursului în interesul legii, revine completului competent să îl judece „sarcina de a determina dacă, prin modul de prezentare a problemei prin care s-a pretins o rezolvare neunitară prin hotărâri judecătoreşti definitive, aceasta reprezintă o problemă de drept de natură să pună în dezbatere interpretarea şi aplicarea unei/unor reglementări legale” (Decizia nr. 18 din 5 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 28 octombrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii – paragraful 37).

Astfel, ceea ce au reţinut instanţele care au pronunţat hotărârile anexate în sprijinul primei orientări jurisprudenţiale a fost faptul că modificarea adusă art. 160 alin. (1) din Legea nr. 367/2022 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 42/2023, în sensul că „Pe toată durata participării la grevă contractul individual de muncă sau raportul de serviciu al angajatului se suspendă la iniţiativa angajatului” – soluţia deosebindu-se de reglementarea anterioară, care prevedea suspendarea de drept a contractului individual de muncă sau raportului de serviciu pe durata participării la grevă -, a urmărit încurajarea formelor de protest care nu implică sistarea muncii. Iniţiativa salariatului cu privire la suspendarea contractului de muncă nu poate fi dedusă automat din împrejurarea participării la grevă, iar din faptul că nu există o solicitare a reclamanţilor de suspendare a raporturilor de muncă distinctă de simpla aderare la grevă rezultă că nu este îndeplinită una dintre condiţiile pentru suspendarea raporturilor de muncă, respectiv iniţiativa angajatului în acest sens, ceea ce atrage consecinţe în planul remunerării pentru munca prestată pe durata grevei.

În schimb, instanţele care au pronunţat hotărârile anexate în sprijinul celei de-a doua orientări jurisprudenţiale au susţinut că iniţiativa salariatului cu privire la suspendarea contractului de muncă, la care se referă dispoziţiile art. 160 alin. (1) din Legea nr. 367/2022, în urma modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 42/2023, rezultă neechivoc din manifestarea voinţei de a participa la grevă, prin aderarea la forma colectivă de protest, manifestare necesară şi suficientă pentru suspendarea raportului de muncă. Nu sunt necesare demersuri suplimentare pentru exprimarea voinţei salariatului în acest sens, dispoziţiile art. 49 din Legea nr. 123/2006 fiind abrogate din anul 2010. Prin urmare, declaraţia de participare la grevă se substituie oricăror alte formalităţi pentru suspendarea la iniţiativa salariatului a contractului de muncă. Modificările aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 42/2023 nu au făcut decât să coreleze dispoziţiile Legii nr. 367/2022 cu cele ale Codului muncii, care nu prevedea participarea la grevă printre cazurile de suspendare de drept a contractului individual de muncă, ci printre cele de suspendare din iniţiativa salariatului. Prin aceste modificări nu au fost însă introduse condiţii suplimentare în sensul obligativităţii unei solicitări exprese a salariatului de suspendare a raporturilor de muncă pe perioada grevei. Îndeplinirea sarcinilor de serviciu nu conduce la ideea renunţării de a participa la grevă, în lipsa unei manifestări exprese de voinţă în acest sens.

Se constată că în ceea ce priveşte suspendarea de drept a contractului individual de muncă sau a raportului de serviciu pe durata grevei desfăşurate în perioada anterioară modificării dispoziţiilor art. 160 alin. (1) din Legea nr. 367/2022 nu există practică neunitară; niciuna dintre hotărârile anexate nu afirmă că suspendarea de drept nu ar fi operat – nici în ipoteza în care salariaţii ar fi continuat să presteze activitatea obişnuită pe parcursul zilei de 8 ore – întrucât aceştia şi-au asumat consecinţele aderării şi participării la grevă, iar renunţarea de a participa la grevă necesita o manifestare expresă de voinţă în acest sens.

De asemenea, niciuna din cele două orientări jurisprudenţiale nu soluţionează cauza în lumina ipotezei prestării de activităţi în vederea asigurării serviciilor esenţiale, nu mai puţin de o treime din activitate, potrivit art. 59 alin. (2) din Legea nr. 123/2006; din hotărârile depuse în sprijinul primei orientări rezultă că nu această ipoteză a fost luată în calcul, cât timp s-a confirmat că toţi angajaţii au muncit cel puţin 8 ore/zi, în timp ce hotărârile ce sprijină a doua orientare consideră că obligaţia personalului din probaţiune de a asigura, în timpul grevei, serviciile esenţiale nu atrage incompatibilitatea suspendării contractului de muncă cu exercitarea dreptului la grevă. Prevederile art. 59 alin. (2) din Legea nr. 123/2006 au fost evocate doar în privinţa impactului lor asupra interpretării art. 160 alin. (1) din Legea nr. 367/2022.

În consecinţă, după înlăturarea chestiunilor factuale ce nu pot face obiectul unui recurs în interesul legii, problema de drept care a primit dezlegări diferite din partea instanţelor judecătoreşti, conform hotărârilor definitive anexate sesizării, rămâne următoarea: în interpretarea şi aplicarea art. 160 alin. (1) din Legea nr. 367/2022, suspendarea contractului individual de muncă sau a raportului de serviciu la iniţiativa angajatului pe durata participării la grevă necesită o manifestare de voinţă expresă a salariatului în acest sens, distinctă de adeziunea la grevă, sau se produce ca efect al aderării acestuia la grevă? VIII.2. Asupra fondului sesizării

În raport cu problema de drept astfel formulată, din hotărârile judecătoreşti definitive anexate rezultă două orientări.

Într-o primă orientare jurisprudenţială s-a considerat că, în înţelesul art. 160 alin. (1) din Legea nr. 367/2022 după modificarea adusă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 42/2023, iniţiativa salariatului cu privire la suspendarea contractului de muncă nu poate fi dedusă automat din faptul participării la grevă; din împrejurarea că nu există o solicitare a reclamanţilor de suspendare a raporturilor de muncă, distinctă de simpla aderare la grevă, rezultă că nu este îndeplinită una dintre condiţiile pentru suspendarea raporturilor de muncă, respectiv iniţiativa angajatului în acest sens.

În susţinerea acestui punct de vedere se arată că prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 42/2023 a fost modificat art. 160 alin. (1) din Legea nr. 367/2022, în sensul că, acolo unde anterior se prevedea suspendarea de drept a contractului individual de muncă sau raportului de serviciu pe durata participării la grevă, forma ulterioară modificării, în vigoare în prezent, prevede că pe durata participării la grevă contractul individual de muncă sau raportul de serviciu se suspendă la iniţiativa angajatului. A interpreta dispoziţia legală în sensul că simpla informare a angajatorului despre adeziunea salariatului la grevă are totodată şi semnificaţia iniţiativei angajatului în vederea suspendării contractului individual de muncă sau a raportului de serviciu ar însemna să nu se dea niciun efect modificării legislative, echivalând suspendarea raportului de serviciu la iniţiativa angajatului cu suspendarea de drept, care opera în aceleaşi condiţii în virtutea reglementării anterioare. În altă ordine de idei, date fiind prevederile art. 59 alin. (2) din Legea nr. 123/2006, care impun necesitatea asigurării serviciilor esenţiale pe parcursul grevei, minimum o treime din activitatea normală, rezultă că participarea la grevă nu poate fi considerată suficientă pentru suspendarea contractului de muncă, fiind necesară manifestarea unor demersuri suplimentare, cum ar fi formularea unei cereri în vederea suspendării contractului distinct de iniţiativa participării la grevă.

Modificarea art. 160 alin. (1) din Legea nr. 367/2022 nu a urmărit o simplă aliniere la prevederile art. 51 alin. (1) lit. f) din Codul muncii, ci a fost de natură a încuraja formele de protest care nu implică sistarea muncii.

În cea de-a doua orientare jurisprudenţială s-a considerat că iniţiativa salariatului cu privire la suspendarea contractului de muncă, la care se referă dispoziţiile art. 160 alin. (1) din Legea nr. 367/2022, în urma modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 42/2023, rezultă neechivoc din manifestarea voinţei de a participa la grevă, prin aderarea la aceasta, manifestare necesară şi suficientă pentru suspendarea raportului de muncă. Nu sunt necesare demersuri suplimentare pentru exprimarea voinţei salariatului în acest sens.

În susţinerea acestui punct de vedere se arată că dispoziţiile art. 49 din Legea nr. 123/2006, care făceau referire la depunerea cererii de suspendare în scris cu cel puţin 15 zile calendaristice înainte de data când se solicită suspendarea, au fost abrogate din anul 2010, iar prin modificarea adusă art. 160 alin. (1) din Legea nr. 367/2022 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 42/2023 nu s-a urmărit decât corelarea acestor prevederi legale cu cele ale Codului muncii, care nu prevedeau participarea la grevă printre cazurile de suspendare de drept a raporturilor de muncă pe durata grevei, fără a se introduce, însă, condiţii suplimentare în sensul unei solicitări exprese a salariatului de suspendare a contractului individual de muncă. Obligaţia personalului de probaţiune ca, în timpul grevei, să asigure serviciile esenţiale, conform art. 59 alin. (2) din Legea nr. 123/2006, nu atrage incompatibilitatea suspendării contractului de muncă cu exercitarea dreptului la grevă, recunoscut expres de prevederile alin. (1) al aceluiaşi articol. Prin urmare, în situaţia în care participă la grevă, salariatul nu poate evita suspendarea contractului de muncă, fiind una din ipotezele legale în care acesta poate fi suspendat din iniţiativa salariatului care a ales să participe la grevă.

Această din urmă interpretare a legii este cea corectă.

Astfel potrivit art. 234 alin. (1) din Codul muncii, „Greva reprezintă încetarea voluntară şi colectivă a lucrului de către salariaţi”. De aici rezultă că, în legislaţia română, încetarea lucrului de către salariat este de esenţa grevei. Singura excepţie acceptată de lege, cea regăsită în fostul art. 185 al Legii dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cu care greva de avertisment nu putea avea o durată mai mare de două ore, „dacă se face cu încetarea lucrului”, a fost eliminată odată cu abrogarea amintitei legi; în prezent, Legea nr. 367/2022 nu a mai preluat această distincţie, ci s-a limitat a impune grevei de avertisment o durată maximă de două ore şi nu mai admite posibilitatea unei greve de avertisment fără întreruperea lucrului.

Prin urmare, de principiu, noţiunea de grevă exclude prestarea muncii, pe durata ei, de către salariat, ca obligaţie ce decurge din contractul individual de muncă.

Consecinţa este aceea că prevederile supuse analizei ale art. 160 alin. (1) teza I din Legea nr. 367/2022, în forma în vigoare după modificarea adusă prin Ordonanţa de urgenţă nr. 42/2023, potrivit cu care „Pe toată durata participării la grevă contractul individual de muncă sau raportul de serviciu al angajatului se suspendă la iniţiativa angajatului”, nu pot fi interpretate în sensul că suspendarea contractului individual de muncă ar rămâne la alegerea angajatului, odată ce acesta a aderat la grevă, întrucât o astfel de interpretare ar accepta posibilitatea unei greve desfăşurate fără încetarea lucrului, în cazul în care salariatul nu optează pentru suspendare, ceea ce legea nu admite.

Pe de altă parte, faptul că legiuitorul a eliminat referirea implicită din legea anterioară la posibilitatea unei durate mai mari de două ore în cazul în care greva de avertisment ar avea loc fără încetarea lucrului – adică a singurei situaţii în care legea lăsa loc unei compatibilităţi între o formă legală de grevă şi continuarea lucrului – exclude interpretarea dată în prima orientare jurisprudenţială potrivit cu care, prin noua reglementare din art. 160 alin. (1) teza I din Legea nr. 367/2022, s-ar fi urmărit încurajarea formelor de protest care nu implică sistarea muncii.

În realitate, prin modificarea prevederilor art. 160 alin. (1) teza I din Legea nr. 367/2022 nu s-a urmărit, cum consideră instanţele care au exprimat prima orientare jurisprudenţială, să se ceară salariatului o manifestare de voinţă expresă în sensul suspendării contractului individual de muncă – distinctă de adeziunea la grevă -, în lipsa căreia drepturile şi obligaţiile din contract s-ar menţine în continuare pe durata grevei în mod integral, iar nu limitat la cele privitoare la asigurările de sănătate, cum prevede teza a II-a a textului de lege.

Scopul modificării art. 160 alin. (1) din Legea nr. 367/2022 a fost acela de a clarifica natura juridică a suspendării contractului individual de muncă pe durata grevei, respectiv suspendare la iniţiativa angajatului, iar nu de drept, pentru că această suspendare nu se produce din cauze obiective şi independente de voinţa angajatului, ci tocmai ca urmare a voinţei lui de a participa la grevă.

Iniţiativa salariatului de a adera la grevă şi a înceta astfel prestarea muncii contractuale reprezintă totodată şi iniţiativa suspendării contractului individual de muncă/raportului de serviciu, ce se produce automat, prin efectul normei juridice, la momentul încetării lucrului, pe durata grevei, deoarece elementul definitoriu al grevei – încetarea temporară a prestării muncii – se suprapune cu efectul suspendării contractului individual de muncă, potrivit art. 49 alin. (2) din Codul muncii, având aceeaşi finalitate, aceea a încetării temporare a prestării muncii.

Legiuitorul nu a făcut decât să revină la definirea anterioară a naturii suspendării contractului individual de muncă/raportului de serviciu, mai adecvată şi exactă, din art. 51 alin. (1) lit. f) din Codul muncii – scopul urmărit prin modificare rezultând din însuşi preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 42/2023, ce se referă la necesitatea corelării termenilor utilizaţi de Legea nr. 367/2022 cu prevederile Codului muncii. Calificarea dată iniţial acestei suspendări prin Codul muncii, la care s-a revenit în prezent, în urma modificării art. 160 alin. (1) teza I din Legea nr. 367/2022, ca fiind o suspendare la iniţiativa angajatului, ţinea seama de faptul că adeziunea la grevă este o manifestare de voinţă a fiecărui angajat grevist, iar suspendarea contractului individual de muncă/raportului de serviciu derivă din ea.

În concluzie, odată îndeplinită premisa participării angajatului la grevă, are loc suspendarea contractului individual de muncă/raportului de serviciu la iniţiativa angajatului, fără vreo altă formalitate suplimentară, pe durata acestei participări.

În ceea ce priveşte implicaţiile pe care le au asupra problemei de drept analizate prevederile art. 59 alin. (2) din Legea nr. 123/2006, referitoare la obligaţia asigurării serviciilor esenţiale, dar nu mai puţin de o treime din activitatea normală, se constată că acestea nu conduc la o incompatibilitate între participarea acestor angajaţi la grevă şi suspendarea raportului de muncă pe durata acestei participări, întrucât suspendarea se produce doar pe durata participării personale la grevă, adică în perioada de efectivă încetare a lucrului, iar nu şi în intervalul/intervalele de timp în care, pe parcursul desfăşurării grevei, angajatul îndeplineşte sarcinile ce îi revin în vederea asigurării continuităţii serviciilor esenţiale, minimum o treime din activitatea normală – interval/intervale de timp în care acesta nu se află în încetarea lucrului, deci nu participă efectiv la grevă, iar contractul individual de muncă nu este suspendat. Aşadar, strict pe durata participării efective la grevă, nu există niciun impediment cu privire la suspendarea raportului de muncă la iniţiativa angajatului, manifestată prin chiar adeziunea la grevă.

Participarea angajatului la grevă şi durata acestei participări sunt chestiuni ce ţin de situaţia de fapt; în vederea stabilirii acesteia, împrejurări cum ar fi: prezenţa la locul de muncă potrivit fişelor de pontaj, activitatea efectiv desfăşurată în perioada de interes, momentul renunţării sau încetării grevei trebuie evaluate prin filtrul prevederilor art. 153 alin. (5) din Legea nr. 367/2022, conform cu care „greva se desfăşoară cu prezenţa greviştilor în incinta unităţii”, celor ale art. 153 alin. (1) din Legea nr. 367/2022, din care rezultă că renunţarea la grevă se face în scris, şi al dispoziţiilor art. 173 alin. (2) din aceeaşi lege, potrivit cu care organizatorii grevei au obligaţia să notifice angajatorul şi inspectoratul teritorial de muncă sau, după caz, ministerul responsabil cu dialogul social, cu minimum 24 de ore anterior declanşării grevei, cu privire la modalităţile stabilite pentru îndeplinirea obligaţiilor referitoare la asigurarea serviciilor esenţiale.

Se mai constată că nici Codul muncii, nici Legea nr. 367/2022 nu conţin reglementări procedurale cu privire la suspendarea contractului individual de muncă şi nu impun vreo asemenea formalitate din partea angajatului.

În cazul particular al personalului de probaţiune, ce a generat divergenţa de jurisprudenţă supusă analizei de faţă, a existat iniţial o astfel de reglementare: potrivit fostului art. 49 din Legea nr. 123/2006, suspendarea la iniţiativa persoanei putea interveni în mai multe situaţii, printre care şi pentru participarea la grevă, în condiţiile legii, iar în situaţiile de suspendare la iniţiativa salariatului, cererea de suspendare trebuia făcută în scris, cu cel puţin 15 zile calendaristice înainte de data când se solicita suspendarea, aceasta urmând a fi constatată şi aprobată prin act administrativ emis de angajator. Această reglementare, însă – oricum improprie în caz de grevă, în ceea ce priveşte formularea cererii de suspendare cu 15 zile înainte de data grevei – a fost abrogată din anul 2010, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2010, fără a fi fost înlocuită cu o prevedere de aceeaşi natură, ceea ce evidenţiază o dată în plus că nici în cazul personalului de probaţiune nu este necesar un demers formal al angajatului în vederea suspendării contractului individual de muncă la iniţiativa sa, distinct de adeziunea la grevă.

Aşadar, în interpretarea şi aplicarea unitară a art. 160 alin. (1) din Legea nr. 367/2022, suspendarea contractului individual de muncă sau a raportului de serviciu la iniţiativa angajatului intervine ca efect al aderării la grevă, doar pe durata participării la aceasta, fără a fi necesară o manifestare de voinţă suplimentară în acest sens din partea angajatului.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 517 alin. (1) din Codul de procedură civilă,