Decizia nr. 26 din 27 ianuarie 2025

Pe rol soluţionarea cauzei având ca obiect sesizarea formulată de Curtea de Apel Târgu Mureş – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: ” În cazul infracţiunii de camătă, incriminată de art. 351 din Codul penal, banii daţi cu dobândă, ca îndeletnicire, intră în categoria bunurilor supuse măsurii de siguranţă a confiscării speciale, conform art. 112 alin. (1) lit. b) din Codul penal, sau obiect al acestei măsuri de siguranţă poate să îl constituie doar dobânda obţinută prin săvârşirea infracţiunii, potrivit art. 112 alin. (1) lit. e) din Codul penal?”

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi ale art. 34 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).

La şedinţa de judecată participă doamna Adina Andreea Ciuhan Teodoru, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror Eucarie Ecaterina Nicoleta, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie, având cuvântul referitor la chestiunea de drept supusă dezlegării, în temeiul art. 475-477 din Codul de procedură penală, a susţinut că, în speţă, sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării.

Susţinând punctul de vedere formulat de procurorul general, cu privire la fondul problemei de drept supuse dezlegării, doamna procuror a arătat că în cazul infracţiunii de camătă, incriminată de art. 351 din Codul penal, banii daţi cu dobândă, ca îndeletnicire, intră în categoria bunurilor supuse măsurii de siguranţă a confiscării speciale, conform art. 112 alin. (1) lit. b) din Codul penal, alături de măsura de siguranţă a confiscării speciale, conform art. 112 alin. (1) lit. e) din Codul penal, care vizează dobânda obţinută prin săvârşirea infracţiunii.

Dispoziţiile art. 112 alin. (1) lit. b) din Codul penal nu condiţionează ca bunurile (deci şi banii) să fie extrinseci sau intrinseci infracţiunii, fungibile sau nefungibile, ci doar să fie folosite la săvârşirea infracţiunii.

În cazul infracţiunii de camătă, sumele de bani date cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată, servesc efectiv la realizarea laturii obiective a acestei infracţiuni, întrucât fără remiterea lor nu poate fi pretinsă dobânda care determină caracterul nelegal al faptei de împrumut. Acţiunea de dare a acestei sume de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată constituie chiar verbum regens al infracţiunii de camătă, rezultând astfel că banii daţi de făptuitor debitorului sunt bunuri folosite la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. În aceste condiţii, suma acordată cu împrumut reprezintă un bun folosit la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.

În contextul particular al faptelor de camătă, când împrumutarea unei sume de bani dobândeşte relevanţă infracţională doar din momentul în care această activitate prezintă un caracter de îndeletnicire, prin repetabilitatea şi prelungirea în timp a acţiunii prevăzute de norma de incriminare, făptuitorul urmăreşte obţinerea unui beneficiu patrimonial prin perceperea unei dobânzi cămătăreşti. Prin urmare, deţinerea sumei folosite la acordarea împrumuturilor ilicite prezintă acelaşi nivel de periculozitate socială ca şi deţinerea dobânzii obţinute în urma săvârşirii infracţiunii, aceasta fiind sursa principală a obţinerii folosului patrimonial şi motivul pentru care activităţile ilicite se repetă şi se prelungesc în timp.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Eleni Cristina Marcu, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare privind sesizarea formulată.

Prin încheierea din şedinţa din data de 22 septembrie 2023, Curtea de Apel Târgu Mureş – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: ” În cazul infracţiunii de camătă, incriminată de art. 351 din Codul penal, banii daţi cu dobândă, ca îndeletnicire, intră în categoria bunurilor supuse măsurii de siguranţă a confiscării speciale, conform art. 112 alin. (1) lit. b) din Codul penal, sau obiect al acestei măsuri de siguranţă poate să îl constituie doar dobânda obţinută prin săvârşirea infracţiunii, potrivit art. 112 alin. (1) lit. e) din Codul penal?” II. Expunerea succintă a cauzei

Prin Sentinţa penală nr. 8 din 27 ianuarie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 2.395/102/2021, Tribunalul Mureş a dispus printre alte soluţii: în baza art. 351 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (2) din Codul penal, art. 374 alin. (4), art. 375, art. 377 şi art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, condamnarea inculpatului L. V. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de camătă. De asemenea, în baza art. 48 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 351 din Codul penal, cu aplicarea art. 374 alin. (4), art. 375, art. 377 şi art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, a condamnat pe inculpaţii L. B., K. (fostă L.) I. şi K. T. la pedepsele de câte 6 luni închisoare pentru complicitate la comiterea infracţiunii de camătă, iar pe inculpatul H. C. O. la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru complicitate la comiterea infracţiunii de camătă.

Pentru pronunţarea acestei hotărâri, în esenţă, prima instanţă a reţinut că, în perioada 2019-2021, inculpatul L. V. a derulat activităţi de cămătărie ca şi îndeletnicire, respectiv a împrumutat, în mod repetat, sume de bani purtătoare de dobândă cuprinsă între 7% şi 10% pe lună, fără a fi autorizat în acest sens. Tribunalul a constatat că activitatea descrisă mai sus constituie infracţiunea de camătă, prevăzută de art. 351 din Codul penal.

Prima instanţă a constatat că în rechizitoriu s-a menţionat necesitatea confiscării speciale, în bloc, a tuturor sumelor de bani date sub formă de împrumut de către inculpaţi şi a dobânzilor percepute pentru aceste împrumuturi, inclusiv a celor încă nerambursate, în temeiul art. 112 alin. (1) lit. b) şi alin. (5) din Codul penal, fără să se indice separat sumele împrumutate şi cele reprezentând dobânzi.

Cu privire la propunerea procurorului de confiscare specială, instanţa de fond a subliniat că, în cazul infracţiunii de camătă, elementul material al laturii obiective se realizează printr-o acţiune constând în darea de bani cu dobândă de o persoană neautorizată, cu caracter de îndeletnicire, iar ceea ce imprimă faptei caracter penal este dobânda, camăta, pe care o percepe cămătarul pentru sumele de bani date cu împrumut. S-a precizat că darea de bani, fără dobândă, de o persoană neautorizată nu este pedepsită de lege. Conform aceleiaşi hotărâri, ceea ce trebuie confiscat, în cazul infracţiunii de camătă, sunt sumele de bani obţinute din activitatea de cămătărie, respectiv dobânda percepută de inculpat, în temeiul art. 112 alin. (1) lit. e) din Codul penal.

Aşadar, prima instanţă a apreciat că, în baza art. 112 alin. (1) lit. e) din Codul penal, se impune confiscarea specială doar a sumelor ce au făcut obiectul dobânzilor, camăta, în accepţiunea art. 2 lit. a) din Legea nr. 216/2011 privind interzicerea activităţii de cămătărie, sume care au fost efectiv încasate de inculpaţi.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Târgu Mureş, precum şi inculpaţii H. (fost L.) V., L. B., K. (fostă L.) I., K. T. şi I. V. D.

În motivarea apelului, procurorul a contestat modalitatea de aplicare a măsurii de siguranţă a confiscării speciale în cazul inculpaţilor condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de camătă. În acest sens, procurorul a susţinut că, pe lângă confiscarea, în temeiul art. 112 alin. (1) lit. e) din Codul penal, a sumei de bani obţinute cu titlu de dobândă, este supusă confiscării speciale, în temeiul art. 112 alin. (1) lit. b) din Codul penal, şi suma de bani acordată cu titlu de împrumut asupra căreia se percepe dobândă, sumă care se circumscrie noţiunii de bun folosit la săvârşirea faptei de camătă, iar luarea acestei măsuri de siguranţă este necesară atât pentru înlăturarea unei stări de pericol, cât şi pentru preîntâmpinarea săvârşirii de noi fapte prevăzute de legea penală. III. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Instanţa de trimitere consideră că, în cazul infracţiunii de camătă, suma de bani dată cu dobândă face obiect al confiscării speciale, fiind bun folosit la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, în sensul art. 112 alin. (1) lit. b) din Codul penal. IV. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondate

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.

Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Târgu Mureş, Curtea de Apel Timişoara, care, după caz, au făcut referire şi la opiniile unora dintre instanţele arondate.

Într-o opinie s-a susţinut că suma de bani dată cu dobândă, ca îndeletnicire, intră în categoria bunurilor supuse măsurii de siguranţă a confiscării speciale conform art. 112 alin. (1) lit. b) din Codul penal, fiind considerată bun folosit la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, iar dobânda obţinută prin săvârşirea infracţiunii intră în categoria bunurilor supuse măsurii de siguranţă a confiscării speciale în temeiul art. 112 alin. (1) lit. e) din Codul penal (fiind bunuri dobândite prin săvârşirea faptei).

Într-o altă opinie s-a arătat că suma de bani dată cu dobândă nu intră în categoria bunurilor supuse măsurii de siguranţă a confiscării speciale, ci doar dobânda obţinută prin săvârşirea infracţiunii de camătă. V. Opinia specialiştilor consultaţi

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată specialiştilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.

Departamentul de drept penal, Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, în punctul de vedere formulat, a precizat că, în situaţia în care are loc darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată, obiectul confiscării speciale îl poate face exclusiv suma de bani reprezentând dobânda obţinută prin săvârşirea infracţiunii de camătă, în temeiul art. 112 alin. (1) lit. e) din Codul penal.

Colectivul de drept penal al Facultăţii de Drept a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca a opinat că, în cazul infracţiunii de camătă, incriminată de art. 351 din Codul penal, banii daţi cu dobândă, ca îndeletnicire, intră în categoria bunurilor supuse măsurii de siguranţă a confiscării speciale, conform art. 112 alin. (1) lit. b) din Codul penal, fiindcă ceea ce interesează pentru a decide cu privire la confiscarea în baza textului legal indicat nu este menţionarea expresă sau implicită a bunului în norma de incriminare, ci utilizarea acestuia la comiterea acţiunii tipice prevăzute de normă.

Colectivul de drept penal al Facultăţii de Drept a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, în punctul de vedere formulat, a specificat că, în cazul infracţiunii de camătă, vor fi supuse confiscării atât suma împrumutată, cât şi dobânzile obţinute prin practicarea cămătăriei, fiind aplicabile atât dispoziţiile art. 112 alin. (1) lit. b), cât şi acelea ale art. 112 alin. (1) lit. e) din Codul penal. În acelaşi sens au transmis puncte de vedere Centrul de cercetări în ştiinţe penale al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara şi Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Institutul de Cercetări Juridice a exprimat opinia că, „în cazul infracţiunii prevăzute de art. 351 din Codul penal, a cărei natură presupune ca instrument al săvârşirii (iar nu obiect material) o sumă de bani, aşadar de bunuri generice şi lipsite de o finalitate obiectiv determinabilă, instanţa urmează să determine întinderea sumelor de bani date de către făptuitor în asemenea condiţii şi redobândite sau aflate încă în posesia persoanei vătămate, urmând a le supune măsurii de siguranţă a confiscării speciale potrivit art. 112 alin. (1) lit. b) din Codul penal, în vreme ce dobânzile încasate de făptuitor vor fi supuse aceleiaşi măsuri în temeiul alin. (1) lit. e) din Codul penal. Dată fiind lipsa unei finalităţi obiectiv determinabile a sumelor de bani, s-a susţinut că în acest caz ipoteza confiscării speciale a bunurilor destinate a fi folosite la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală nu este aplicabilă. Nu mai puţin însă, deoarece confiscarea specială prevăzută în art. 112 alin. (1) lit. b) şi lit. e) se referă la categorii specifice de bunuri supuse confiscării în temeiul unor raţiuni specifice, nu se poate ridica problema unei opţiuni între cele două variante legale de confiscare specială, ele urmând a fi aplicate de fiecare dată împreună sau separat, în măsura în care condiţiile legale prevăzute pentru fiecare sunt îndeplinite.” VI. Punctul de vedere exprimat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia judiciară

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a considerat că, pentru confiscarea unui bun care a fost folosit la săvârşirea infracţiunii, singura condiţie care trebuie îndeplinită este ca bunul respectiv să fi servit efectiv la realizarea laturii obiective a infracţiunii. Or, în cazul infracţiunii de camătă, sumele de bani date cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată, servesc efectiv la realizarea laturii obiective a acestei infracţiuni, întrucât fără remiterea lor nu poate fi pretinsă dobânda care determină caracterul nelegal al faptei de împrumut. Acţiunea de dare a acestei sume de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată constituie chiar verbum regens al infracţiunii de camătă, rezultând astfel că banii daţi de făptuitor debitorului sunt bunuri folosite la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. VII. Opinia judecătorului-raportor

În esenţă, în raportul formulat s-a susţinut că banii daţi cu dobândă reprezintă bunuri folosite la săvârşirea infracţiunii de camătă, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 112 alin. (1) lit. b) din Codul penal, pentru atingerea scopului măsurii de siguranţă, respectiv prezervarea ordinii de drept şi preîntâmpinarea comiterii de fapte prevăzute de legea penală. În aceste condiţii, s-a considerat că soluţia ce se impune este aceea a confiscării speciale a sumelor de bani care au fost date cu dobândă.

În privinţa sumelor de bani obţinute de către autorul infracţiunii de camătă cu titlul de dobândă, s-a apreciat că măsura confiscării speciale se dispune potrivit prevederilor art. 112 alin. (1) lit. e) din Codul penal, aceste sume de bani reprezentând bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, iar măsura de siguranţă se poate dispune dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia. VIII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Târgu Mureş – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, raportul întocmit de judecătorul-raportor, opiniile formulate de specialiştii din cadrul facultăţilor de drept şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele: VIII.1. Dispoziţii relevante Codul penal Art. 107. – Scopul măsurilor de siguranţă (1) Măsurile de siguranţă au ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală. (2) Măsurile de siguranţă se iau faţă de persoana care a comis o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată. (3) Măsurile de siguranţă se pot lua şi în situaţia în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă. Art. 112. – Confiscarea specială (1) Sunt supuse confiscării speciale: a) bunurile produse prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală; b) bunurile care au fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor; c) bunurile folosite, imediat după săvârşirea faptei, pentru a asigura scăparea făptuitorului sau păstrarea folosului ori a produsului obţinut, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor; d) bunurile care au fost date pentru a determina săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală sau pentru a răsplăti pe făptuitor; e) bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia; f) bunurile a căror deţinere este interzisă de legea penală. Art. 351. – Camăta Darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani. VIII.2. Cu privire la admisibilitatea sesizării

Reglementând condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit în art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea anumitor instanţe, inclusiv a curţii de apel, învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, care constată, în cursul judecăţii, existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi asupra căreia instanţa supremă nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs, să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu respectivei probleme de drept.

Ca atare, pentru a fi admisibilă o asemenea sesizare trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerinţe, respectiv existenţa unei cauze aflate în curs de judecată în ultimul grad de jurisdicţie pe rolul uneia dintre instanţele prevăzute expres de articolul anterior menţionat, soluţionarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, iar problema de drept să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin mecanismele legale ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii.

Totodată, din economia dispoziţiilor legale invocate reiese că admisibilitatea sesizării este condiţionată, în mod esenţial, de existenţa unei veritabile probleme de drept, care să facă necesară o rezolvare de principiu prin pronunţarea unei hotărâri prealabile de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aceasta constituind, de fapt, premisa fundamentală ce justifică intervenţia instanţei supreme prin mecanismul de unificare a practicii judiciare instituit de art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală.

În speţă, se constată că este îndeplinită condiţia privind existenţa unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanţă, de vreme ce Curtea de Apel Târgu Mureş – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie este învestită cu soluţionarea unei cauze în ultimă instanţă.

De asemenea, chestiunea de drept ce formează obiectul întrebării cu care a fost sesizată instanţa supremă nu a primit încă o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs, aşa cum rezultă din cuprinsul Adresei nr. 11.138/3318/III-5/2023 din 14 decembrie 2023 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Cu privire la condiţia existenţei unei legături între chestiunea de drept supusă interpretării şi soluţionarea pe fond a cauzei, în doctrină s-a evidenţiat că aceasta este îndeplinită ori de câte ori interdependenţa procedurilor specifice cauzei influenţează într-o măsură soluţionarea fondului, soluţia dată acţiunii penale sau civile în procesul penal. În speţă se constată că este îndeplinită condiţia ca de chestiunea de drept să depindă soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, deoarece măsura de siguranţă a confiscării speciale reprezintă o chestiune complementară asupra căreia instanţa de apel are obligaţia să se pronunţe în conformitate cu dispoziţiile art. 422 din Codul de procedură penală, întregind soluţionarea laturii penale a cauzei. În consecinţă, se constată îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a sesizării. VIII.3. Cu privire la fondul sesizării

Dezlegarea prezentei probleme de drept impune o analiză diacronică a modului de reglementare a infracţiunii de camătă, precum şi a incidenţei sancţiunii confiscării speciale în legătură cu aceasta. Infracţiunea de camătă a fost reglementată în Codul penal din 1969 la art. 295 lit. d), având denumirea de „speculă”, fiind ulterior abrogată prin Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite (republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 18 februarie 2014, în prezent abrogată). Fapta a fost din nou incriminată prin Legea nr. 216/2011 privind interzicerea activităţii de cămătărie (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 22 noiembrie 2011).

Potrivit art. 2 din Legea nr. 216/2011, „În înţelesul prezentei legi, termenii de mai jos au următoarea semnificaţie: a) camătă – dobândă pe care o ia cămătarul pentru sumele date cu împrumut; b) cămătar – persoană fizică ce dă împrumuturi băneşti în schimbul unei camete.” Art. 3 din Legea nr. 216/2011 prevedea că „(1) Darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani. (2) Sumele de bani obţinute prin săvârşirea infracţiunii prevăzute la alin. (1) se confiscă.”

Legea nr. 216/2011 a reglementat activitatea de cămătărie până la intrarea în vigoare, la 1 februarie 2014, a Codului penal, astfel cum rezultă şi din art. 4 din cuprinsul acesteia. Cu toate acestea, definiţia noţiunii de „camătă” a rămas valabilă şi ulterior acestei date. Astfel, art. 351 din Codul penal a preluat reglementarea conţinută în art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2011. În schimb, dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 216/2011 nu au mai fost preluate, întrucât s-ar fi suprapus cu norma generală – art. 112 alin. (1) lit. e) din Codul penal.

Astfel, art. 351 din Codul penal nu sancţionează, în realitate, nici darea de bani, nici darea de bani cu dobândă, nici darea de bani cu dobândă ca îndeletnicire şi nici măcar darea de bani (ca îndeletnicire) efectuată de o persoană neautorizată (aceasta putând fi legală, de pildă, în ipoteza în care o persoană decide să facă acte de caritate împrumutând mai mulţi cunoscuţi, fără să perceapă vreo dobândă). Aşadar, socialmente periculos nu este darea de bani chiar în contextul prevăzut de textul de lege (ca îndeletnicire, de o persoană neautorizată), ci stabilirea dobânzii. Din acest motiv, elementul material constă în stabilirea de dobândă cu ocazia dării de bani, ca îndeletnicire, de o persoană neautorizată. Or, dacă infracţiunea se numeşte „camătă” (camăta exprimând dobânda), iar definiţia conţinută în art. 2 lit. a) din Legea nr. 216/2011 pune accentul pe dobândă, iar nu pe darea efectivă de bani, înseamnă că ceea ce legiuitorul interzice este stabilirea dobânzii, nu darea de bani.

Pentru consumarea infracţiunii nu este necesar, însă, ca dobânda să fie încasată (percepută), fapta fiind tipică din momentul încheierii mai multor contracte de împrumut – care arată îndeletnicirea – în care părţile se înţeleg cu privire la perceperea unei dobânzi.

În cazul împrumutului de bani (împrumut de consumaţie potrivit Codului civil), prin încheierea valabilă a contractului, împrumutatul devine proprietarul bunului şi suportă riscul pieirii acestuia, potrivit art. 2.160 din Codul civil. Restituirea sumei împrumutate semnifică, de fapt, plata unei sume de bani având aceeaşi valoare, banii fiind bunuri fungibile şi consumptibile prin natura lor. Prin urmare, nu poate fi niciodată vorba de confiscarea sumei de bani remise şi restituite, pentru că ea nu este chiar bunul folosit la comiterea faptei prevăzute de legea penală.

Fără darea unei sume de bani cu dobândă (ca îndeletnicire), infracţiunea de camătă nu se poate săvârşi. În aceste condiţii, suma de bani dată este una indispensabilă pentru săvârşirea infracţiunii, neexistând modalităţi alternative de comitere. Or, simpla deţinere a unei sume de bani nu prezintă, prin ea însăşi, o stare de pericol pentru societate şi nu dă naştere posibilităţii săvârşirii de fapte prevăzute de legea penală, nici chiar atunci când autorul are în antecedente comiterea unei infracţiuni de camătă, cu excepţia situaţiei în care suma de bani este provenită din dobânzi obţinute anterior în cadrul unor operaţiuni cămătăreşti. Această concluzie se impune deoarece ceea ce este socialmente periculos este stabilirea dobânzii atunci când sunt împrumutate sume de bani ca îndeletnicire de către persoane neautorizate.

Prin urmare, în situaţia în care are loc darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată, obiectul confiscării speciale îl poate face exclusiv suma de bani reprezentând dobânda stabilită prin săvârşirea infracţiunii de camătă, în temeiul art. 112 alin. (1) lit. e) din Codul penal.

Nu va putea face obiectul confiscării speciale în baza art. 112 alin. (1) lit. b) şi alin. (5) din Codul penal suma de bani dată cu dobândă, ca îndeletnicire. Bunul folosit la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală presupune ca acesta să fi înlesnit făptuitorului săvârşirea faptei, să îi fi servit făptuitorului la săvârşirea elementului material prevăzut de norma incriminatoare.

Însă, sumele de bani date cu împrumut nu au atributul de a înlesni săvârşirea infracţiunii de camătă şi nici de a servi la comiterea infracţiunii deoarece sunt indispensabile pentru împrumutul de consumaţie, ce este reglementat de Codul civil, iar actele ilicit penale rezidă în stabilirea dobânzii (de o persoană neautorizată ce acordă împrumuturi ca îndeletnicire), infracţiunea prevăzută de art. 351 din Codul penal fiind prin natura sa juridică o infracţiune de pericol.

Totuşi, atunci când din probele administrate rezultă că suma împrumutată a fost obţinută anterior din dobânda percepută ca urmare a comiterii unei infracţiuni de camătă, se va putea dispune şi confiscarea sumei împrumutate, dar în temeiul art. 112 alin. (1) lit. e) din Codul penal şi nu cel prevăzut de art. 112 alin. (1) lit. b) din Codul penal.

În continuare, parchetul poate proba întrunirea condiţiilor prevăzute de art. 112 1 din Codul penal cu privire la sumele de bani împrumutate, cu privire la care nu se poate stabili dincolo de orice îndoială rezonabilă că provin din sume obţinute anterior cu titlul de dobândă. Ca urmare a modificărilor aduse dispoziţiilor art. 112 1 alin. (2) din Codul penal prin care s-a eliminat enumerarea limitativă a anumitor categorii de infracţiuni, menţinându-se doar cea privind necesitatea ca limita superioară a pedepsei să fie de 4 ani sau mai mare, confiscarea extinsă va fi aplicabilă şi infracţiunii de camătă, bineînţeles, dacă sunt întrunite şi celelalte condiţii privind luarea măsurii.

În aceste condiţii trebuie apreciat că în cazul infracţiunii de camătă, incriminată de art. 351 din Codul penal, confiscarea specială poartă doar asupra dobânzii obţinute prin săvârşirea infracţiunii, inclusiv când aceasta este cuprinsă în sumele ulterior împrumutate, şi se dispune conform art. 112 alin. (1) lit. e) din Codul penal. Pentru motivele arătate, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală,