Decizia nr. 43 din 17 februarie 2025

Pe rol se află Dosarul nr. 2.576/1/2024, având ca obiect sesizarea formulată de către Tribunalul Vâlcea – Secţia penală prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: ” Este incompatibil, în temeiul art. 64 alin. (4) din Codul de procedură penală, să participe la procedura de cameră preliminară judecătorul care în cursul urmăririi penale a soluţionat, în calitate de judecător de drepturi şi libertăţi, exclusiv o contestaţie privind durata procesului penal în condiţiile art. 488 2 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală şi art. 488 6 alin. (2) din Codul de procedură penală?”

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi ale art. 34 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare. 3. Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Eleni Cristina Marcu.

Conform dispoziţiilor art. 36 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare, la şedinţa de judecată a participat domnul Costin Cristian Puşcă, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite.

Judecător-raportor a fost desemnat, conform prevederilor art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, domnul Andrei Claudiu Rus, judecător în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în prezent delegat la Ministerul Justiţiei.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 2.576/1/2024 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

De asemenea, a menţionat că la dosarul cauzei au fost transmise puncte de vedere de către curţile de apel, Facultatea de Drept a Universităţii de Vest din Timişoara şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În continuare, s-a învederat că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost înaintat părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu sunt cereri sau excepţii de formulat, a solicitat doamnei procuror să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 2.576/1/2024.

Doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie a arătat că procurorul general, deşi a susţinut că sunt clare dispoziţiile art. 64 alin. (4) din Codul de procedură penală, a considerat că sunt îndeplinite toate cele patru condiţii de admisibilitate, inclusiv cea privind existenţa unei veritabile chestiuni de drept, întrucât au fost identificate instanţe care au interpretat în mod diferit dispoziţiile legale.

În acest sens a susţinut că instanţa supremă va aprecia cu privire la admisibilitatea sesizării.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Eleni Cristina Marcu, a declarat dezbaterile închise, iar Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reţinut dosarul în pronunţare. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea din data de 6 noiembrie 2024, Tribunalul Vâlcea – Secţia penală, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: ” Este incompatibil, în temeiul art. 64 alin. (4) din Codul de procedură penală, să participe la procedura de cameră preliminară judecătorul care în cursul urmăririi penale a soluţionat, în calitate de judecător de drepturi şi libertăţi, exclusiv o contestaţie privind durata procesului penal în condiţiile art. 488 2 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală şi art. 488 6 alin. (2) din Codul de procedură penală?” II. Dispoziţiile legale supuse interpretării Codul de procedură penală Art. 3. – Separarea funcţiilor judiciare ” (1) În procesul penal se exercită următoarele funcţii judiciare: a) funcţia de urmărire penală; b) funcţia de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei în faza de urmărire penală; c) funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată; d) funcţia de judecată. (2) Funcţiile judiciare se exercită din oficiu, în afară de cazul când, prin lege, se dispune altfel. (3) În desfăşurarea aceluiaşi proces penal, exercitarea unei funcţii judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcţii judiciare, cu excepţia celei prevăzute la alin. (1) lit. c), care este compatibilă cu funcţia de judecată, mai puţin când se dispune începerea judecăţii potrivit art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c). (4) În exercitarea funcţiei de urmărire penală, procurorul şi organele de cercetare penală strâng probele necesare pentru a se constata dacă există sau nu temeiuri de trimitere în judecată. (5) Asupra actelor şi măsurilor din cadrul urmăririi penale, care restrâng drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei, dispune judecătorul desemnat cu atribuţii în acest sens, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. (6) Asupra legalităţii actului de trimitere în judecată şi probelor pe care se bazează acesta, precum şi asupra legalităţii soluţiilor de netrimitere în judecată se pronunţă judecătorul de cameră preliminară, în condiţiile legii. (7) Judecata se realizează de către instanţă, în complete legal constituite.” Art. 53. – Competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi ” Judecătorul de drepturi şi libertăţi este judecătorul care, în cadrul instanţei, potrivit competenţei acesteia, soluţionează, în cursul urmăririi penale, cererile, propunerile, plângerile, contestaţiile sau orice alte sesizări privind: a) măsurile preventive; b) măsurile asigurătorii; c) măsurile de siguranţă cu caracter provizoriu; d) actele procurorului, în cazurile expres prevăzute de lege; e) încuviinţarea percheziţiilor, a folosirii metodelor şi tehnicilor speciale de supraveghere sau cercetare ori a altor procedee probatorii potrivit legii; f) procedura audierii anticipate; g) alte situaţii expres prevăzute de lege.” Art. 54. – Competenţa judecătorului de cameră preliminară ” Judecătorul de cameră preliminară este judecătorul care, în cadrul instanţei, potrivit competenţei acesteia: a) verifică legalitatea trimiterii în judecată dispuse de procuror; b) verifică legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală; c) soluţionează plângerile împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată; d) soluţionează alte situaţii expres prevăzute de lege.” Secţiunea a 6-a Incompatibilitatea şi strămutarea Art. 64. – Incompatibilitatea judecătorului ” (1) Judecătorul este incompatibil dacă: a) a fost reprezentant sau avocat al unei părţi ori al unui subiect procesual principal, chiar şi în altă cauză; b) este rudă sau afin, până la gradul al IV-lea inclusiv, ori se află într-o altă situaţie dintre cele prevăzute la art. 177 din Codul penal cu una dintre părţi, cu un subiect procesual principal, cu avocatul ori cu reprezentantul acestora; c) a fost expert sau martor, în cauză; d) este tutore sau curator al unei părţi sau al unui subiect procesual principal; e) a efectuat, în cauză, acte de urmărire penală sau a participat, în calitate de procuror, la orice procedură desfăşurată în faţa unui judecător sau a unei instanţe de judecată; f) există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorului este afectată. (2) Nu pot face parte din acelaşi complet de judecată judecătorii care sunt soţi, rude sau afini între ei, până la gradul al IV-lea inclusiv, ori se află într-o altă situaţie dintre cele prevăzute la art. 177 din Codul penal. (3) Judecătorul care a participat la judecarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiaşi cauze într-o cale de atac sau la rejudecarea cauzei după desfiinţarea ori casarea hotărârii. (4) Judecătorul de drepturi şi libertăţi nu poate participa, în aceeaşi cauză, la procedura de cameră preliminară, la judecata în fond sau în căile de atac. (5) Judecătorul care a participat la soluţionarea plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată nu poate participa, în aceeaşi cauză, la judecata în fond sau în căile de atac. (6) Judecătorul care s-a pronunţat cu privire la o măsură supusă contestaţiei nu poate participa la soluţionarea contestaţiei.” Titlul II Camera preliminară Art. 34 2 . – Obiectul procedurii în camera preliminară ” Obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.” Capitolul I 1 Contestaţia privind durata procesului penal Art. 488 1 . – Introducerea contestaţiei ” (1) Dacă activitatea de urmărire penală sau de judecată nu se îndeplineşte într-o durată rezonabilă, se poate face contestaţie, solicitându-se accelerarea procedurii. (…)” Art. 488 2 . – Competenţa de soluţionare ” (1) Competenţa de soluţionare a contestaţiei aparţine după cum urmează: a) în cauzele penale aflate în cursul urmăririi penale, judecătorului de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă; b) în cauzele penale aflate în cursul judecăţii sau în căile de atac, ordinare ori extraordinare, instanţei ierarhic superioare celei pe rolul căreia se află cauza. (2) Când procedura judiciară cu privire la care se formulează contestaţia se află pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, competenţa de soluţionare a contestaţiei aparţine unui alt complet din cadrul aceleiaşi secţii.” III. Expunerea succintă a cauzei

Tribunalul Vâlcea – Secţia penală este învestit, în ultim grad de jurisdicţie, cu soluţionarea contestaţiei formulate de contestatorul-inculpat P.P. împotriva încheierii nr. 223 din 11.09.2024, pronunţată în Dosarul nr. 949/198/2024/a1 al Judecătoriei Brezoi, în care inculpatul a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul nr. 73/P/2020 din 30.04.2024 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (2) şi (3) din Codul penal.

Prin încheierea contestată s-a dispus, în baza art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, respingerea cererilor şi excepţiilor formulate de inculpatul P.P., ca neîntemeiate; în baza art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, s-a constatat competenţa şi legalitatea sesizării instanţei cu Rechizitoriul nr. 73/P/2020 din 30.04.2024 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi, legalitatea administrării probelor şi efectuării actelor de către organele de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul P.P., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (2) şi (3) din Codul penal.

Răspunzând cererilor şi excepţiilor formulate de inculpat, judecătorul de cameră preliminară din cadrul primei instanţe a constatat că rechizitoriul este regulamentar întocmit, fapta fiind suficient descrisă, în accepţiunea normelor edictate de legiuitorul român, şi întocmit cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de art. 328-331 din Codul de procedură penală, fiind verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi, probele fiind administrate legal, cu respectarea dispoziţiilor art. 100 şi 101 din Codul de procedură penală. Totodată, prin aceeaşi încheiere, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că judecătoria este competentă, din punct de vedere material, să soluţioneze cauza conform plenitudinii de jurisdicţie prevăzute de art. 35 alin. (1) din Codul de procedură penală.

Împotriva Încheierii nr. 223 din 11.09.2024, pronunţată în Dosarul nr. 949/198/2024/a1 al Judecătoriei Brezoi, a formulat contestaţie inculpatul P.P., înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 24.09.2024, cu numărul 949/198/2024/a1, fără a fi motivată în scris.

La termenul din data de 30 octombrie 2024, tribunalul, din oficiu, a pus în discuţie incidenţa cazului de nulitate absolută prevăzut de art. 281 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală cu referire la art. 64 alin. (4) din Codul de procedură penală, determinat de exercitarea de către judecătorul de cameră preliminară, în cursul urmăririi penale, a funcţiei de judecător de drepturi şi libertăţi învestit cu soluţionarea unei contestaţii privind durata procesului, precum şi sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Este incompatibil, în temeiul art. 64 alin. (4) din Codul de procedură penală, să participe la procedura de cameră preliminară judecătorul care în cursul urmăririi penale a soluţionat, în calitate de judecător de drepturi şi libertăţi, exclusiv o contestaţie privind durata procesului penal în condiţiile art. 488 2 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală şi art. 488 6 alin. (2) din Codul de procedură penală?”

Tribunalul Vâlcea – Secţia penală, prin Încheierea din data de 6 noiembrie 2024, a constatat îndeplinite toate cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală şi a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se statueze asupra problemei de drept şi, în baza art. 476 alin. (2) din Codul de procedură penală, s-a dispus suspendarea cauzei până la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept invocate. IV. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Instanţa de trimitere, subsecvent expunerii pe scurt a chestiunii de drept şi a celor două interpretări cu privire la aceasta, a prezentat opinia instanţei învestite cu soluţionarea cauzei.

Completul de doi judecători de cameră preliminară învestit cu soluţionarea cauzei a apreciat că nu există nicio incompatibilitate a judecătorilor care au compus instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei prevăzute de art. 488 1 şi următoarele din Codul de procedură penală de a soluţiona aceeaşi cauză în procedura camerei preliminare sau de judecată, astfel că o incompatibilitate de plano doar a judecătorului de drepturi şi libertăţi impusă ca efect exclusiv al unei interpretări excesiv de formaliste a art. 64 alin. (4) din Codul de procedură penală ar fi total lipsită de sens. V. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

Din răspunsurile transmise de către instanţele judecătoreşti consultate au rezultat două orientări jurisprudenţiale.

Într-o primă orientare, majoritară, s-a apreciat că judecătorul care în cursul urmăririi penale a soluţionat, în calitate de judecător de drepturi şi libertăţi, exclusiv o contestaţie privind durata procesului penal este incompatibil, în temeiul art. 64 alin. (4) din Codul de procedură penală, să participe la procedura de cameră preliminară.

În argumentarea opiniei exprimate instanţele au apreciat, în esenţă, că, potrivit art. 488 2 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, competenţa de soluţionare a contestaţiei privind durata procesului penal, în cauzele penale aflate în cursul urmăririi penale, aparţine judecătorului de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă, iar prin dispoziţiile art. 64 alin. (4) din Codul de procedură penală, judecătorul de drepturi şi libertăţi nu poate participa, în aceeaşi cauză, la procedura de cameră preliminară, la judecata în fond sau în căile de atac.

Având în vedere faptul că dispoziţiile legale care reglementează cazurile de incompatibilitate, expres şi limitativ prevăzute de lege, au caracter imperativ, s-a apreciat că nu se poate face distincţie între activităţile procesuale specifice efectuate în cauză în calitate de judecător de drepturi şi libertăţi, iar în raport cu dispoziţiile art. 64 alin. (4) din Codul de procedură penală, judecătorul de drepturi şi libertăţi nu poate participa în celelalte faze procesuale, respectiv camera preliminară şi fond, fiind incompatibil chiar şi în ipoteza în care a soluţionat exclusiv o contestaţie privind durata procesului penal în faza de urmărire penală.

În cea de-a doua orientare, minoritară, s-a apreciat că nu este incompatibil să participe la procedura de cameră preliminară judecătorul care, în cursul urmăririi penale, a soluţionat, în calitate de judecător de drepturi şi libertăţi, exclusiv o contestaţie privind durata procesului penal, în condiţiile art. 488 2 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală şi art. 488 6 alin. (2) din Codul de procedură penală.

În susţinerea acestei opinii s-a arătat, în esenţă, că participarea unui judecător la soluţionarea unei contestaţii privind tergiversarea cauzei nu poate fi asimilată situaţiei în care judecătorul de drepturi şi libertăţi a exercitat funcţia de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei în faza de urmărire penală, pentru a fi incident cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. (4) din Codul de procedură penală la soluţionarea procedurii de cameră preliminară. VI. Examenul jurisprudenţei în materie Jurisprudenţa naţională relevantă

În materialul transmis de curţile de apel au fost identificate mai multe hotărâri judecătoreşti relevante pentru problema de drept care face obiectul sesizării.

În ceea ce priveşte prima orientare, majoritară, potrivit căreia judecătorul care în cursul urmăririi penale a soluţionat, în calitate de judecător de drepturi şi libertăţi, exclusiv o contestaţie privind durata procesului penal este incompatibil, în temeiul art. 64 alin. (4) din Codul de procedură penală, să participe la procedura de cameră preliminară, au fost transmise încheieri de către Tribunalul Vrancea, Judecătoria Petroşani, Judecătoria Roman, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Judecătoria Focşani, Judecătoria Iaşi, Judecătoria Râmnicu Vâlcea, Judecătoria Deta, Judecătoria Oraviţa, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, Judecătoria Călăraşi, Judecătoria Găeşti şi Judecătoria Medgidia.

Opinia conform căreia că nu este incompatibil să participe la procedura de cameră preliminară judecătorul care, în cursul urmăririi penale, a soluţionat, în calitate de judecător de drepturi şi libertăţi, exclusiv o contestaţie privind durata procesului penal, în condiţiile art. 488 2 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală şi art. 488 6 alin. (2) din Codul de procedură penală, se reflectă în numai două hotărâri transmise de către Curtea de Apel Timişoara şi de către Judecătoria Râmnicu Vâlcea. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Din perspectiva deciziilor de speţă, la nivelul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost identificate Încheierea din data de 7 martie 2023, prin care s-a constatat că este incident cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. (4) din Codul de procedură penală, potrivit căruia judecătorul de drepturi şi libertăţi nu poate participa, în aceeaşi cauză, la procedura de cameră preliminară, la judecata în fond sau în căile de atac, şi Încheierea din data de 21 septembrie 2018, prin care s-a constatat că nu există situaţia de incompatibilitate învederată care să atragă cazul de incompatibilitate invocat, respectiv cel prevăzut la art. 64 alin. (4) din Codul de procedură penală.

În ceea ce priveşte deciziile obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare, nu au fost identificate decizii relevante pentru problema de drept supusă analizei. VII. Opinia specialiştilor consultaţi

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată specialiştilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării.

Departamentul de drept public din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii de Vest din Timişoara a opinat, în principal, în sensul inadmisibilităţii sesizării, având în vedere că nu sunt îndeplinite cerinţele privind obiectul sesizării instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, astfel cum au fost dezvoltate în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală, întrucât nu există o veritabilă problemă de drept care să necesite o dezlegare cu valoare de principiu din partea instanţei supreme, iar soluţionarea pe fond a cauzei nu depinde de răspunsul la întrebarea prealabilă formulată.

În ceea ce priveşte fondul problemei care face obiectul sesizării, a susţinut că judecătorul care, în cursul urmăririi penale, a soluţionat, în calitate de judecător de drepturi şi libertăţi, exclusiv o contestaţie privind durata procesului penal în condiţiile art. 488 2 alin. (1) lit. a) şi art. 488 6 alin. (2) din Codul de procedură penală este incompatibil, în temeiul art. 64 alin. (4) din Codul de procedură penală, să participe în aceeaşi cauză la procedura de cameră preliminară. VIII. Punctul de vedere exprimat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Ministerul Public a apreciat că judecătorul care, în cursul urmăririi penale, a soluţionat, în calitate de judecător de drepturi şi libertăţi, exclusiv o contestaţie privind durata procesului penal în condiţiile art. 488 2 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală şi art. 488 6 alin. (2) din Codul de procedură penală este incompatibil, în temeiul art. 64 alin. (4) din Codul de procedură penală, să participe la procedura de cameră preliminară.

În ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate, Ministerul Public a susţinut că sesizarea este admisibilă, solicitarea îndeplinind toate condiţiile legale în acest sens. Pe fondul chestiunii de drept, a susţinut că dispoziţiile art. 53 din Codul de procedură penală reglementează competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, acesta având, ca expresie a principiului accesului liber la justiţie, o competenţă exclusivă în faza de urmărire penală, fiind singurul judecător care soluţionează cererile, propunerile, plângerile, contestaţiile ori alte sesizări formulate în cursul urmăririi penale.

Astfel, a apreciat că din interpretarea dispoziţiilor legale privind competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi [art. 3 alin. (1) lit. b) şi alin. (5) din Codul penal, art. 308 din Codul de procedură penală, art. 284 alin. (4) din Codul de procedură penală, art. 70 alin. (7) din Codul de procedură penală] şi incompatibilitatea judecătorului de drepturi şi libertăţi [art. 3 alin. (3) şi art. 64 alin. (4) din Codul de procedură penală] reiese, cu claritate, că exercitarea funcţiei de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei în faza de urmărire penală este în mod absolut incompatibilă cu exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată şi a funcţiei de judecată, această incompatibilitate decurgând din principiul separării funcţiilor judiciare.

Prin instituirea, ca noutate, prin Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală a principiului separării funcţiilor judiciare, legiuitorul a gândit şi a restabilit locul şi rolul fiecărui organ judiciar şi a introdus noi instituţii, pe poziţii şi competenţe care să garanteze separarea funcţiilor judiciare în procesul penal, cu scopul de a asigura desfăşurarea operativă a procedurilor, imparţialitatea şi credibilitatea, în exercitarea atribuţiilor fiecărui organ judiciar.

Astfel, instituirea incompatibilităţii ce decurge din exercitarea funcţiilor judiciare nu a avut raţiuni legate de antamarea unor analize ce vizează indiciile săvârşirii unei infracţiuni ori emiterea de dispoziţii cu privire la existenţa sau inexistenţa unor probe ce atestă săvârşirea unei infracţiuni de către o persoană, orice astfel de aprecieri adăugând la lege.

Dispoziţiile art. 64 alin. (4) din Codul de procedură penală prevăd în termeni clari şi categorici interdicţia pentru judecătorul de drepturi şi libertăţi de a participa, în aceeaşi cauză, la procedura de cameră preliminară sau la judecata în fond sau în căile de atac.

Prin urmare, legiuitorul nu a realizat o distincţie între activităţile în concret realizate de judecătorul de drepturi şi libertăţi de natură să atragă incompatibilitatea, concluzia fiind că orice activităţi realizate de judecătorul de drepturi şi libertăţi, deci atât procedurile ce privesc funcţia de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, cât şi celelalte proceduri ce excedează acestei funcţii, atrag incompatibilitatea sa de a participa la procedura de cameră preliminară sau la judecata în fond ori căi de atac. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorul-raportor a apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

În conformitate cu dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

În raport cu textul legal evocat, se constată că admisibilitatea unei sesizări formulate în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată de îndeplinirea, în mod cumulativ, a următoarelor cerinţe: – întrebarea să fie formulată în cursul judecăţii de un complet al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al unei curţi de apel sau al unui tribunal învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; – soluţionarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării; – existenţa unei veritabile chestiuni de drept, care să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin mecanismele legale ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii.

Prima condiţie menţionată este îndeplinită, întrucât Tribunalul Vâlcea – Secţia penală este învestit, în ultim grad de jurisdicţie, cu soluţionarea contestaţiei declarate de contestatorul-inculpat P.P. împotriva Încheierii nr. 223 din 11.09.2024, pronunţată în Dosarul nr. 949/198/2024/a1 al Judecătoriei Brezoi, în procedura de cameră preliminară.

De asemenea, rezolvarea dată chestiunii de drept expuse în încheierea de sesizare este susceptibilă a avea consecinţe juridice directe asupra modului de soluţionare a fondului cauzei, având în vedere că incompatibilitatea judecătorului de cameră preliminară atrage sancţiunea nulităţii absolute, aspect care se răsfrânge asupra hotărârii judecătoreşti prin care se soluţionează fondul cauzei.

Însă, în ceea ce priveşte cea de-a treia condiţie prevăzută de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală privind admisibilitatea sesizării, se constată că aceasta este întrunită numai parţial, strict la împrejurarea că prezenta chestiune de drept cu a cărei dezlegare a fost sesizată instanţa supremă nu a primit o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă anterioară sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs, nefiind îndeplinită condiţia privind existenţa unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu.

Scopul reglementării art. 475 din Codul de procedură penală este preîntâmpinarea apariţiei practicii neunitare, titulari ai cererii de sesizare fiind doar instanţele, acestea având un drept suveran de a aprecia asupra sesizării, atunci când completul sesizat constată că, în procesul deliberării, interpretarea normelor de drept constituie o dificultate.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reţinut, prin Decizia nr. 6 din 2 martie 2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 15 aprilie 2016), că „(…) sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie conform art. 475 din Codul de procedură penală trebuie efectuată doar în situaţia în care, în cursul soluţionării unei cauze penale, se pune problema interpretării şi aplicării unor dispoziţii legale neclare, echivoce, care ar putea da naştere mai multor soluţii. Pe cale de consecinţă, este admisibilă întrebarea, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, doar în cazul unei dificultăţi reale de interpretare a textelor de lege, care este de natură a naşte o îndoială rezonabilă asupra conţinutului acestora”.

De asemenea, reiterând propria jurisprudenţă, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reţinut, prin Decizia nr. 19 din 14 iunie 2017 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 29 iunie 2017), că „(…) în situaţia în care o simplă lectură a textelor legale a căror interpretare se solicită este suficientă pentru a înţelege voinţa legiuitorului, o intervenţie din partea instanţei supreme nu este necesară (Decizia nr. 19 din 27 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 1 noiembrie 2016)”.

S-a apreciat de către instanţa supremă în dezvoltarea înţelesului noţiunii de „chestiune de drept” că „numai o problemă de drept de o dificultate rezonabilă şi de natură a da naştere, în mod previzibil, unor interpretări judiciare diferite legitimează concursul dat tribunalelor şi curţilor de apel de către instanţa supremă într-o cauză pendinte” (Decizia nr. 22 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1057 din 28 decembrie 2016; Decizia nr. 12 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 19 aprilie 2024).

În scopul delimitării mai exacte a problemelor de drept ce pot face obiectul procedurii prealabile, instanţa supremă a statuat că dificultăţile rezonabile de interpretare se estompează pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor, în urma unei interpretări adecvate, concretizată într-o practică judiciară consacrată, existând jurisprudenţa instanţei supreme în materia respectivă ori jurisprudenţa şi doctrina în materie care oferă suficiente repere, opiniile izolate sau pur subiective nefiind apte să declanşeze mecanismul pronunţării unei hotărâri prealabile (Decizia nr. 2 din 8 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 307 din 5 aprilie 2018; Decizia nr. 9 din 19 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 696 din 9 august 2018).

În acelaşi context s-a afirmat că nu se poate folosi procedura hotărârii prealabile „dacă aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât să nu lase loc niciunei îndoieli rezonabile cu privire la modul de soluţionare a întrebării adresate în cauză” (Decizia nr. 17 din 17 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 18 mai 2021).

Raportând aceste principii jurisprudenţiale la circumstanţele prezentei cauze, se constată că dispoziţiile art. 64 alin. (4) din Codul de procedură penală nu generează niciun fel de dificultăţi de interpretare, textul fiind clar, lipsit de orice echivoc, incompatibilitatea prevăzută de acesta fiind una obiectivă, decurgând din funcţia judiciară şi nesusceptibilă de excepţii.

De altfel, problema de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu reprezintă o veritabilă chestiune de drept deoarece nu există o reală neclaritate, lecturarea normelor juridice incidente fiind suficientă pentru a înţelege voinţa legiuitorului, fără a fi necesară o dezlegare din partea instanţei supreme în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile. Existenţa unei interpretări clare şi neechivoce a normei este relevată şi de faptul că majoritatea covârşitoare a instanţelor au comunicat aceeaşi interpretare a normei care este similară cu cea comunicată şi de specialiştii în drept şi Ministerul Public, respectiv că judecătorul care, în cursul urmăririi penale, a soluţionat, în calitate de judecător de drepturi şi libertăţi, exclusiv o contestaţie privind durata procesului penal în condiţiile art. 488 2 alin. (1) lit. a) şi art. 488 6 alin. (2) din Codul de procedură penală este incompatibil, în temeiul art. 64 alin. (4) din Codul de procedură penală, să participe în aceeaşi cauză la procedura de cameră preliminară.

Pentru argumentele ce precedă se apreciază că simpla lectură a prevederilor cuprinse în art. 64 alin. (4) din Codul de procedură penală este lămuritoare, legiuitorul având în vedere în integralitate atribuţiile judecătorului de drepturi şi libertăţi, fără a se recurge la o ierarhizare a importanţei acestora, astfel încât nu se impune intervenţia instanţei supreme prin mecanismul întrebării prealabile.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 şi 476 din Codul de procedură penală, va respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Vâlcea – Secţia penală în Dosarul nr. 949/198/2024/a1 prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Este incompatibil, în temeiul art. 64 alin. (4) din Codul de procedură penală, să participe la procedura de cameră preliminară judecătorul care în cursul urmăririi penale a soluţionat, în calitate de judecător de drepturi şi libertăţi, exclusiv o contestaţie privind durata procesului penal în condiţiile art. 4882 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală şi art. 4886 alin. (2) din Codul de procedură penală?”