Decizia nr. 2 din 27 ianuarie 2025

Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 2.621/1/2024 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 516 alin. (1) din Codul de procedură civilă şi ale art. 31 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Antonia Eleonora Constantin, procuror-şef al Secţiei judiciare.

La şedinţa de judecată participă doamna Elena-Mădălina Ivănescu, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 32 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ia în examinare recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia, ce formează obiectul Dosarului nr. 2.621/1/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosarul cauzei au fost depuse: raportul întocmit de judecătoriiraportori, punctul de vedere al Ministerului Public şi opinii ale Institutului Naţional al Magistraturii şi ale Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele completului, acordă cuvântul reprezentantului procurorului general, pentru prezentarea punctului de vedere cu privire la recursul în interesul legii, cu referire la soluţia propusă prin raportul întocmit în cauză de judecătorii-raportori.

Doamna procuror Antonia Eleonora Constantin solicită admiterea recursului în interesul legii şi pronunţarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii în problema de drept sesizată, conform argumentelor expuse în punctul de vedere formulat în scris, arătând că Ministerul Public apreciază ca fiind în litera şi spiritul legii cea de-a doua orientare jurisprudenţială prezentată în memoriul de recurs în interesul legii.

Nefiind întrebări pentru reprezentantul procurorului general, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele completului, declară dezbaterile închise, iar completul de judecată rămâne în pronunţare asupra recursului în interesul legii. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: I. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi obiectul recursului în interesul legii

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost învestită, prin sesizarea formulată de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia, cu soluţionarea recursului în interesul legii ce vizează următoarele probleme de drept: Dacă dispoziţiile art. 612 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, pot fi interpretate în sensul că, în măsura în care autorităţile şi instituţiile publice nu şi-au îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 406 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, până la data de 1.01.2020, persoanele care ocupau posturi de natură contractuală la care se referă art. 407 din Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, anterior acestei date pot dobândi calitatea de funcţionar public prin transformarea postului de natură contractuală în funcţie publică, ulterior datei de 1 ianuarie 2020. Dacă transformarea posturilor de natură contractuală prevăzută de art. 612 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, se face din oficiu de către angajator sau la cererea persoanelor încadrate cu contract individual de muncă anterior datei de 1.01.2020.

Recursul în interesul legii a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 15 noiembrie 2024, formându-se Dosarul nr. 2.621/1/2024. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 sau Codul administrativ) ”

Autorul sesizării a arătat că în practica judiciară s-au evidenţiat două orientări cu privire la problemele de drept în discuţie.

Într-o primă orientare jurisprudenţială s-a reţinut că, în ceea ce priveşte natura juridică a termenului prevăzut de art. 612 alin. (1) din Codul administrativ prin raportare la situaţia unor salariaţi angajaţi cu contract individual de muncă anterior datei de 1.01.2020, transformarea posturilor de natură contractuală în posturi aferente funcţiilor publice este o obligaţie de rezultat a autorităţilor şi instituţiilor publice care au personal angajat în baza unui contract individual de muncă şi care desfăşoară activităţi ce implică exercitarea prerogativelor de putere publică, astfel că neîndeplinirea ei în termenul-limită defipt de legiuitor nu se poate transforma într-o sancţiune pentru personalul contractual cu vocaţie la beneficiul prevederilor art. 406 şi 407 din Codul administrativ.

Astfel, s-a reţinut că stabilirea posturilor în regim de funcţie publică era obligatorie în sarcina conducătorului unităţii administrativ-teritoriale, în măsura în care erau îndeplinite activităţi prevăzute în art. 370 alin. (1)-(3) din Codul administrativ şi, prin excepţie de la prevederile art. 464 din acelaşi act normativ (care reglementau dobândirea calităţii de funcţionar public prin concurs), până la data de 1 ianuarie 2020, calitatea de funcţionar public se putea dobândi prin transformarea posturilor de natură contractuală în posturi aferente funcţiilor publice şi emiterea dispoziţiei de numire în funcţie, fără concurs.

S-a stabilit că sintagma „se poate dobândi” din cuprinsul art. 612 din Codul administrativ semnifică dreptul persoanelor care ocupau posturi contractuale şi pentru care a fost realizată procedura de transformare în posturi aferente funcţiilor publice de a fi numite prin dispoziţie, de către conducătorul autorităţii publice, în funcţia publică aferentă, şi nu doar o posibilitate lăsată la voia autorităţii.

Sub acest aspect, s-a reţinut că aceste obligaţii au fost instituite prin norme cu caracter imperativ, din moment ce legiuitorul a prevăzut o dată-limită până la care poate fi dobândită calitatea de funcţionar public prin transformarea posturilor de natură contractuală în posturi aferente funcţiilor publice, în condiţiile prevăzute la art. 406 din Codul administrativ, şi anume până la data de 1 ianuarie 2020, iar pentru nerespectarea prevederilor art. 406 şi 407 din codul menţionat a prevăzut în mod expres că intervine răspunderea contravenţională, reglementată prin art. 537 alin. (1) lit. a) din acelaşi cod.

În sensul acestei orientări jurisprudenţiale au fost ataşate sesizării următoarele hotărâri judecătoreşti: Decizia nr. 92/2024 din 7 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 4.894/107/2022; Decizia nr. 392/2024 din 22 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 4.906/107/2022; Decizia nr. 459/2022 din 1 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 5.782/63/2021; Decizia nr. 1.059/2022 din 10 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 1.866/88/2021; Decizia nr. 712 din 10 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 11.007/3/2022; Decizia nr. 1.146 din 12 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 15.349/3/2022; Decizia nr. 925 din 30 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 6.536/3/2022; Decizia nr. 123/R/2024 din 27 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Braşov – Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 4.923/62/2022.

Deşi nu au fost menţionate în cadrul cererii de recurs în interesul legii, în sensul aceleiaşi orientări jurisprudenţiale au mai fost depuse la dosar: şase decizii pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal (dosarele nr. 15.349/3/2022, nr. 3.348/2/2021, nr. 15.391/3/2022, nr. 1.566/116/2021, nr. 38.854/3/2019 şi nr. 4.748/2/2021) şi şapte decizii pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal (dosarele nr. 612/93/2020*, nr. 14.501/3/2023, nr. 1.331/98/2021, nr. 8.423/3/2022, nr. 36.212/3/2022, nr. 3.102/93/2021 şi nr. 31.492/3/2021); două sentinţe definitive şi două nedefinitive, pronunţate de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal (dosarele nr. 2.245/3/2023, nr. 2.414/93/2023, nr. 37.825/3/2021* şi nr. 16.750/3/2023); o sentinţă nedefinitivă pronunţată de Tribunalul Teleorman – Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal (Dosarul nr. 1.116/87/2023); o decizie pronunţată de Curtea de Apel Braşov – Secţia contencios administrativ şi fiscal (Dosarul nr. 4.923/62/2022); două decizii (dosarele nr. 639/120/2022 şi nr. 3.500/120/2021) şi şase sentinţe (dosarele nr. 3.206/114/2022*, nr. 1.277/114/2023, nr. 2.845/105/2022*, nr. 3.204/114/2022, nr. 3.205/114/2022* şi nr. 3.220/114/2022) pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal; o sentinţă nedefinitivă pronunţată de Tribunalul Argeş – Secţia civilă (Dosarul nr. 6.698/109/2022*); o decizie pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal (Dosarul nr. 1.866/88/2021).

În cea de-a doua orientare jurisprudenţială s-a apreciat că excepţia transformării posturilor contractuale în funcţii publice prevăzută de legiuitor a fost limitată până la data de 1.01.2020, prin art. 612 din Codul administrativ, dispoziţii care fac trecerea la noua organizare administrativă instituită de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ. Această transformare a unor posturi contractuale în posturi de funcţie publică trebuia făcută pentru personalul care îndeplinea, la momentul intrării în vigoare a actului normativ, condiţiile impuse de art. 465 din Codul administrativ.

Cu toate acestea, s-a reţinut că şi în situaţia în care postul de natură contractuală ocupat de reclamanţi s-ar fi circumscris sferei celor ce puteau fi transformate în funcţii publice, ulterior datei de 1.01.2020, nu se poate da eficienţă dispoziţiilor art. 406 din Codul administrativ, întrucât calitatea de funcţionar public putea fi dobândită în această modalitate numai până la data de 1.01.2020 (solicitările administrative fiind depuse ulterior acestui moment). Acest termen fiind unul de decădere, nerespectarea lui atrage sancţiunea nulităţii. Odată depăşit termenul de 1.01.2020, ocuparea funcţiilor publice se poate face numai în condiţiile art. 464 din Codul administrativ, respectiv prin concurs.

În sensul acestei orientări jurisprudenţiale au fost ataşate sesizării următoarele hotărâri judecătoreşti: Decizia civilă nr. 184/2024 din 29 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi – Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 608/91/2023; Decizia civilă nr. 363/2021 din 15 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi – Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 3.250/63/2020; Decizia civilă nr. 359/R/2024 din 11 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi – Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 613/91/2023; Decizia civilă nr. 1.761/2024 din 9 septembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 21.285/3/2023; Decizia civilă nr. 409/2024 din 26 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 2.484/99/2023*; Decizia civilă nr. 183 din 20 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 8.971/118/2022.

Deşi nu au fost menţionate în cadrul cererii de recurs în interesul legii, în sensul aceleiaşi orientări jurisprudenţiale au mai fost depuse la dosar: trei decizii pronunţate de Curtea de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal (dosarele nr. 5.607/63/2021, nr. 21.285/3/2023 şi nr. 8.247/63/2022), două decizii pronunţate de Curtea de Apel Iaşi – Secţia contencios administrativ şi fiscal (dosarele nr. 2.484/99/2023* şi nr. 6.960/99/2023), şapte decizii pronunţate de Curtea de Apel Galaţi – Secţia contencios administrativ şi fiscal (dosarele nr. 608/91/2023, nr. 3.250/63/2020, nr. 604/91/2023, nr. 613/91/2023, nr. 616/91/2023, nr. 611/91/2023 şi nr. 615/91/2023). IV. Opinia titularului sesizării

Autorul sesizării a apreciat că după data de 1.01.2020 nu se poate da eficienţă dispoziţiilor art. 406 din Codul administrativ, întrucât calitatea de funcţionar public putea fi dobândită în această modalitate numai până la acea dată, aşa cum stabilesc în mod expres prevederile art. 612 alin. (1) din codul menţionat. Termenul prevăzut de acest din urmă text de lege are natura juridică a unui termen extinctiv, la a cărui împlinire se stinge dreptul persoanelor încadrate cu contract individual de muncă de a fi numite în funcţia publică, prin transformarea postului. Deopotrivă, prin utilizarea sintagmei „se poate dobândi”, art. 612 din Codul administrativ relevă o marjă mare de apreciere lăsată la îndemână autorităţilor publice, iar nu o obligaţie legală a acestora. V. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că în litera şi spiritul legii este cea de-a doua orientare jurisprudenţială, constatând că dispoziţiile art. 612 din Codul administrativ instituie, în mod explicit, o derogare temporară de la prevederile generale ale art. 464 din Codul administrativ, care consacră concursul drept procedură obligatorie pentru dobândirea calităţii de funcţionar public.

Această derogare este însă condiţionată de respectarea unui termen-limită, şi anume data de 1 ianuarie 2020. După acest termen, dreptul de a transforma posturile de natură contractuală în posturi aferente funcţiilor publice revine exclusiv angajatorului – autoritate sau instituţie publică, în condiţiile art. 406 şi 407 din Codul administrativ, iar ocuparea acestor funcţii este guvernată exclusiv de procedura concursului.

Interpretarea logico-gramaticală a dispoziţiilor art. 612 alin. (1) din Codul administrativ conduce la concluzia că expresia „până la data de 1 ianuarie 2024” are un caracter imperativ, stabilind un termen de decădere în sensul art. 2.545 alin. (1) din Codul civil. Neîndeplinirea condiţiilor legale în interiorul acestui termen atrage pierderea dreptului persoanei interesate de a beneficia de prevederile tranzitorii, conform art. 2.545 alin. (2) din Codul civil.

O interpretare contrară celei mai sus enunţate ar contraveni scopului normei edictate de legiuitor şi ar genera incertitudine juridică.

Interpretarea sistematică şi teleologică a dispoziţiilor art. 612 din Codul administrativ evidenţiază că normele în discuţie se circumscriu unei viziuni legislative coerente, care urmăreşte să limiteze temporal aplicabilitatea derogărilor pentru a asigura o tranziţie clară şi eficientă către regimul juridic obişnuit.

Conform art. 406 şi 407 din Codul administrativ, iniţiativa transformării posturilor aparţine angajatorului, şi nu angajatului. În virtutea art. 5 2 alin. (1) din Constituţia României, republicată, şi potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, angajatul are posibilitatea de a reclama nerespectarea de către angajator a normelor ce reglementează natura posturilor dintr-o autoritate sau instituţie publică, solicitând luarea măsurilor reparatorii corespunzătoare.

Dreptul angajaţilor de a solicita transformarea posturilor pe care le ocupau înainte de 1 ianuarie 2020 apare astfel ca fiind derivat din şi condiţionat de conduita angajatorului.

Necesitatea respectării termenului-limită de 1 ianuarie 2020 asigură echilibrul dintre continuitatea administrativă şi aplicarea normelor de drept comun în organizarea funcţiilor publice.

Limitarea temporală a prevederilor tranzitorii din cuprinsul normelor juridice analizate menţine un just echilibru între interesul public şi drepturile angajaţilor din sectorul administraţie. VI. Opinia specialiştilor consultaţi

În conformitate cu dispoziţiile art. 516 alin. (6) din Codul de procedură civilă, au fost solicitate opiniile mai multor specialişti din cadrul unor facultăţi de drept şi al Institutului Naţional al Magistraturii asupra chestiunilor de drept supuse examinării.

Potrivit opiniei comunicate de Institutul Naţional al Magistraturii, transformarea posturilor de natură contractuală în posturi aferente funcţiilor publice este o obligaţie legală, care trebuia îndeplinită din oficiu, iar, în situaţia în care autorităţile şi instituţiile publice nu şi-au îndeplinit această obligaţie până la 1 ianuarie 2020, persoanele care, anterior acestei date, ocupau posturi de natură contractuală, la care se referă art. 407 din Codul administrativ, pot dobândi calitatea de funcţionar public, prin transformarea postului de natură contractuală în post aferent funcţiei publice, ulterior datei de 1 ianuarie 2020, fără a fi necesară depunerea unei cereri administrative în acest sens.

În susţinerea opiniei redate în cadrul paragrafului anterior au fost prezentate argumentele redate în continuare.

Dispoziţiile art. 406 din Codul administrativ sunt imperative, aspect ce rezultă nu doar din formularea textului, ci şi din obligativitatea, instituită prin art. 370 alin. (4) din Codul administrativ, de stabilire a posturilor în regim de funcţie publică, dacă acestea presupun exercitarea unor prerogative de putere publică, precum şi din reglementarea drept contravenţie, la art. 537 alin. (1) lit. a) din Codul administrativ, a nerespectării prevederilor art. 406 din acelaşi cod.

În acest context, utilizând metodele interpretării logico-gramaticale şi sistematice, s-a apreciat că inserarea sintagmei „se poate” în cuprinsul art. 612 alin. (1) din Codul administrativ nu vizează transformarea posturilor de natură contractuală în posturi aferente funcţiilor publice, ci evidenţiază faptul că, până la 1 ianuarie 2020, legiuitorul a instituit o excepţie de la regula dobândirii calităţii de funcţionar public, reglementând două modalităţi alternative de accedere în corpul funcţionarilor publici, respectiv prin concurs, dar şi, excepţional, prin transformarea posturilor de natură contractuală în posturi aferente funcţiilor publice, în condiţiile prevăzute de art. 406 din Codul administrativ.

În ceea ce priveşte cea de-a doua chestiune de drept, s-a apreciat că obligaţia autorităţilor/instituţiilor publice de a transforma posturile de natură contractuală în posturi aferente funcţiilor publice nu este condiţionată de formularea unei cereri de către persoanele încadrate cu contract individual de muncă, ci trebuia executată din oficiu.

Aceasta, întrucât, din moment ce obligaţia transformării posturilor respective s-a născut în virtutea legii (ope legis), fiind o obligaţie de rezultat, ea trebuia îndeplinită benevol de autorităţile/instituţiile publice, fără ca operaţiunea de transformare a posturilor să fie condiţionată de vreo solicitare din partea persoanelor încadrate cu contract de muncă.

În realitate, termenul de 1 ianuarie 2020 nu este un termen substanţial de decădere, ci a fost stipulat ca dată-limită până la care autorităţile/instituţiile publice vizate ar fi trebuit să realizeze, din oficiu, formalităţile necesare pentru îndeplinirea obligaţiei legale privind transformarea posturilor. Împrejurarea că această obligaţie legală nu a fost îndeplinită de autorităţile/instituţiile publice nu poate conduce la stingerea dreptului de numire în funcţii publice, recunoscut de către legiuitor în favoarea persoanelor încadrate cu contract individual de muncă, atât timp cât acestea, anterior datei de 1 ianuarie 2020, îndeplineau toate condiţiile prevăzute de lege.

În opinia comunicată de Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj s-a apreciat că, în ceea ce priveşte prima chestiune de drept, dacă persoanele ocupând posturi de natură contractuală şi care exercitau anterior intrării în vigoare a Codului administrativ prerogative de putere publică nu şi-au exercitat dreptul subiectiv la transformarea postului în funcţie publică în intervalul 5 iulie 2019-1 ianuarie 2020, ulterior acestei date ele nu o mai pot face, pentru că, la data de 1 ianuarie 2020, acest drept subiectiv s-a stins, termenul anterior specificat fiind astfel unul substanţial de decădere.

Exercitarea prerogativelor de putere publică pe care le deţineau – stinse la data de 1 ianuarie 2020 – nu mai este posibilă, aşadar, partea fişei postului care cuprindea atribuţii de putere publică devine caducă, ca urmare a schimbării circumstanţelor de drept. Dar chiar şi dacă s-ar admite că, după data de 1 ianuarie 2020, persoanele care ocupau posturi contractuale au exercitat, în fapt, şi atribuţii care implicau exerciţiul puterii publice, cum dreptul lor/interesul legitim privat s-a stins la 1 ianuarie 2020, în prezent, acestea nu mai pot justifica un drept subiectiv actual (interes legitim privat), de vreme ce actuala situaţie este una ilegală.

În susţinerea opiniei redate mai sus au fost invocate principiul potrivit căruia prerogativele de putere publică se pot exercita prin funcţii publice, nu şi prin posturi de natură contractuală, aplicabil după intrarea în vigoare a Codului administrativ [art. 370 alin. (1)-(4), art. 382 lit. a), art. 406, art. 539 coroborat cu art. 541 alin. (1) din Codul administrativ], precum şi dispoziţiile art. 612 alin. (1) şi (2) din Codul administrativ, care reglementează o situaţie tranzitorie, respectiv asigură o perioadă de graţie de aproximativ 6 luni de supravieţuire a prerogativelor de putere publică ale personalului de natură contractuală şi după intrarea în vigoare a Codului administrativ (5 iulie 2019), pentru ca intrarea în vigoare a acestei noi reglementări să nu destabilizeze raporturile în interiorul organelor administrative.

În perioada de tranziţie sus-menţionată s-a născut şi a fost activ dreptul subiectiv al persoanelor care ocupau funcţii contractuale de a solicita şi a obţine transformarea postului de natură contractuală într-o funcţie publică. În măsura în care, în acest interval, conducătorul autorităţii administrative nu a recunoscut personalului contractual acest drept subiectiv, acest personal putea (şi trebuia) să îşi exercite el însuşi acest drept subiectiv, prin formularea de cereri către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice. În ipoteza unui refuz, în interiorul termenului de 6 luni reglementat de art. 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, personalul contractual ar fi trebuit să declanşeze litigiul de contencios administrativ având ca obiect acest refuz.

În ceea ce priveşte cea de-a doua chestiune de drept, pentru a da eficacitate dreptului subiectiv de transformare a postului de natură contractuală în funcţie publică, este irelevant dacă această transformare se face din oficiu, de către angajator, sau la cererea persoanelor încadrate cu contract individual de muncă anterior datei de 1 ianuarie 2020. Singura cerinţă procedurală care ar fi trebuit respectată este, aşa cum s-a arătat în cele de mai sus, aceea ca dreptul subiectiv de transformare a postului de natură contractuală în funcţie publică să fi fost exercitat până la data-limită de 1 ianuarie 2020 (respectiv, în lipsa cererii, materializat de către autoritatea administrativă până la această dată). Ulterior datei de 1 ianuarie 2020, personalul de natură contractuală din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice şi-a pierdut de drept prerogativele de putere publică, în măsura în care nu s-a exercitat dreptul subiectiv recunoscut prin art. 612 din Codul administrativ. VII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Nu au fost identificate decizii relevante pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare a practicii judiciare, cu privire la problemele de drept ce fac obiectul prezentului recurs în interesul legii. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

În jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României nu au fost identificate repere care să prezinte relevanţă pentru soluţionarea prezentei sesizări. IX. Opinia judecătorilor-raportori

Prin raportul întocmit de judecătorii-raportori desemnaţi, conform art. 516 alin. (5) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 612 alin. (1) din Codul administrativ: Transformarea posturilor de natură contractuală în posturi aferente funcţiilor publice, în condiţiile prevăzute la art. 406 din Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, este o obligaţie legală, care trebuia îndeplinită din oficiu de autorităţile şi instituţiile publice până la data de 1 ianuarie 2020. În situaţia în care autorităţile şi instituţiile publice nu şi-au îndeplinit această obligaţie până la 1 ianuarie 2020, persoanele care, anterior acestei date, ocupau posturile de natură contractuală, la care se referă art. 407 din Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, pot solicita, în condiţiile legii, dobândirea calităţii de funcţionar public, prin transformarea postului de natură contractuală în post aferent funcţiei publice. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie X.1. Asupra admisibilităţii recursului în interesul legii

Verificând regularitatea sesizării, se constată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost legal învestită de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia, care, potrivit dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, are calitate procesuală pentru declanşarea acestui mecanism de unificare a practicii judiciare, în scopul interpretării şi aplicării unitare a legii de către instanţele judecătoreşti.

În privinţa condiţiilor de admisibilitate a recursului în interesul legii, art. 515 din Codul de procedură civilă prevede că: „Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii.”

Din conţinutul acestei norme de procedură rezultă condiţiile ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca recursul în interesul legii să fie admisibil: – obiectul recursului în interesul legii să fie o problemă de drept; – problema de drept să fi fost soluţionată în mod diferit de instanţele de judecată; – dovada soluţionării diferite să se facă prin hotărâri judecătoreşti definitive; – hotărârile judecătoreşti definitive să fie anexate cererii.

Prima condiţie menţionată este îndeplinită, deoarece prezentul recurs în interesul legii vizează interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 612 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare (denumită în continuare Codul administrativ).

Astfel, pe de-o parte, se solicită a se stabili dacă aceste prevederi pot fi interpretate în sensul că persoanele care, anterior datei de 1.01.2020, ocupau posturile de natură contractuală la care se referă art. 407 din Codul administrativ pot dobândi calitatea de funcţionar public, prin transformarea postului de natură contractuală în funcţie publică, dacă autorităţile şi instituţiile publice nu şi-au îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 406 din Codul administrativ până la această dată. Pe de altă parte, sesizarea urmăreşte a determina dacă iniţiativa transformării posturilor de natură contractuală potrivit art. 612 alin. (1) din Codul administrativ anterior datei de 1.01.2020 poate aparţine şi persoanelor încadrate cu contract individual de muncă sau doar angajatorului.

Sunt îndeplinite şi celelalte trei condiţii de admisibilitate, prevăzute de art. 515 din Codul de procedură civilă, referitoare la soluţionarea diferită a aceleiaşi probleme de drept prin hotărâri judecătoreşti definitive, întrucât problema de drept supusă analizei a primit interpretări diferite din partea instanţelor judecătoreşti, prin hotărâri definitive care au fost anexate prezentei sesizări.

Astfel, într-o primă orientare jurisprudenţială, majoritară, instanţele judecătoreşti au statuat în sensul că transformarea posturilor de natură contractuală în posturi aferente funcţiilor publice este o obligaţie de rezultat a autorităţilor şi instituţiilor publice care au personal angajat în baza unui contract individual de muncă şi care desfăşoară activităţi ce implică exercitarea prerogativelor de putere publică. Obligaţia este stabilită prin norme imperative, astfel că neîndeplinirea sa în termenul-limită defipt de legiuitor nu se poate transforma într-o sancţiune pentru personalul contractual cu vocaţie la beneficiul prevederilor art. 406 şi 407 din Codul administrativ. În acest sens au fost anexate sesizării hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Ploieşti.

În unele dintre hotărârile judecătoreşti care reflectă această orientare jurisprudenţială s-au dat dezlegări şi celei de-a doua chestiuni juridice, reţinându-se că textul de lege nu prevede că, anterior datei de 1.01.2020, transformarea posturilor se putea face şi la cererea beneficiarilor acestuia, nefiind instituită o procedură care să se desfăşoare la iniţiativa angajaţilor (Decizia civilă nr. 712/10.04.2024 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, Decizia civilă nr. 925/30.03.2023 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, Decizia civilă nr. 1.059/10.10.2022 a Curţii de Apel Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Decizia civilă nr. 459/1.03.2022 a Curţii de Apel Craiova – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Decizia civilă nr. 1.005/6.10.2022 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Decizia civilă nr. 1.121/26.10.2022 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal).

În cea de-a doua orientare jurisprudenţială s-a apreciat că, ulterior datei de 1.01.2020, nu se poate da eficienţă art. 406 din Codul administrativ întrucât calitatea de funcţionar public putea fi dobândită, prin transformarea posturilor, numai până la acest moment. Acest termen este unul de decădere, aşa încât, odată depăşit, ocuparea funcţiilor publice se poate face numai în condiţiile art. 464 din Codul administrativ, respectiv prin concurs. În acest sens au fost anexate sesizării hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Iaşi şi Curtea de Apel Constanţa.

În aceste hotărâri a fost antamată implicit şi cea de-a doua chestiune juridică. De vreme ce s-a reţinut că transformarea posturilor de natură contractuală în funcţii publice este supusă unui termen imperativ de decădere, a cărui împlinire are ca efect chiar stingerea dreptului subiectiv, rezultă că instanţele au avut în vedere că operaţiunea putea fi făcută şi la cererea persoanelor încadrate cu contract individual de muncă. X.2. Asupra fondului recursului în interesul legii

Problema de drept ce formează obiectul prezentului recurs în interesul legii vizează modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 612 alin. (1) din Codul administrativ, potrivit cărora „Prin excepţie de la prevederile art. 464, până la data de 1 ianuarie 2020, calitatea de funcţionar public se poate dobândi şi prin transformarea posturilor de natură contractuală în posturi aferente funcţiilor publice, în condiţiile prevăzute la art. 406”.

În esenţă, controversa jurisprudenţială reflectă preocuparea instanţelor de judecată de a stabili dacă textul legal limitează temporal la data de 1 ianuarie 2020 dreptul la dobândirea calităţii de funcţionar public, prin transformarea posturilor de natură contractuală în posturi aferente funcţiilor publice, şi persoanelor care au fost încadrate cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată anterior datei de 1.01.2020, în contextul în care autoritatea publică nu a dispus în acest sens.

Pentru înţelegerea şi corecta interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale supuse analizei este necesară redarea mai multor norme juridice regăsite în titlul al II-lea din partea a VI-a a Codului administrativ, intitulat „Statutul funcţionarilor publici”, după cum urmează: ” Art. 370 alin. (4) – Stabilirea posturilor în regim de funcţie publică este obligatorie, în măsura în care sunt îndeplinite activităţi prevăzute la alin. (1)-(3), cu excepţia posturilor aferente personalului din categoriile prevăzute la art. 382 lit. c), h) şi i), precum şi a posturilor din cadrul autorităţilor autonome, pentru care categoriile de personal sunt stabilite prin legislaţia specială.” ” Art. 406. – Autorităţile şi instituţiile publice care au prevăzute în statele de funcţii posturi de natură contractuală, care presupun desfăşurarea unor activităţi dintre cele prevăzute la art. 370 alin. (1)-(3), stabilesc funcţii publice în condiţiile prevăzute la art. 407.” ” Art. 407. – Funcţiile publice se stabilesc pe baza activităţilor prevăzute la art. 370 alin. (1)-(3), pentru fiecare autoritate şi instituţie publică, prin act administrativ al conducătorului acesteia, respectiv prin hotărâre a consiliului judeţean sau, după caz, a consiliului local.” ” Art. 464. – Calitatea de funcţionar public se dobândeşte prin concurs, la care poate participa orice persoană care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 465.” ” Art. 537 alin. (1) lit. a) – Constituie contravenţii, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracţiuni: a) nerespectarea prevederilor art. 402, art. 405-410 alin. (1) şi (3)-(6).” ” Art. 612 alin. (2) – În cazul prevăzut la alin. (1), persoanele încadrate cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată în posturi de natură contractuală care au fost stabilite ca funcţii publice sunt numite în funcţii publice de execuţie pentru care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 465 şi condiţiile de vechime în specialitatea studiilor corespunzătoare clasei şi gradului profesional ale funcţiei publice.”

Interpretând sistematic toate aceste prevederi legale, se constată că, odată cu intrarea în vigoare a Codului administrativ, s-a instituit principiul potrivit căruia prerogativele de putere publică se exercită doar prin funcţiile publice, nu şi prin posturile de natură contractuală. Ca atare, dacă, înainte de intrarea în vigoare a Codului administrativ, exercitarea puterii publice se putea realiza şi prin intermediul posturilor de natură contractuală, odată cu intrarea în vigoare a acestui cod, exercitarea puterii publice se poate face exclusiv prin funcţiile publice.

Textele legale indicate instituie în sarcina autorităţilor şi instituţiilor publice, care au prevăzute în statele de funcţii posturi de natură contractuală ce presupun desfăşurarea unor activităţi dintre cele prevăzute la art. 370 alin. (1)-(3) din Codul administrativ, obligaţia, iar nu posibilitatea, să stabilească funcţii publice, în condiţiile prevăzute la art. 407 din acelaşi cod.

Aceasta, întrucât dispoziţiile art. 406 din Codul administrativ sunt imperative, aspect ce rezultă nu doar din formularea textului [„autorităţile şi instituţiile publice (…) stabilesc funcţii publice”], ci şi din obligativitatea, instituită prin art. 370 alin. (4) din Codul administrativ, de stabilire a posturilor în regim de funcţie publică, dacă acestea presupun exercitarea unor prerogative de putere publică. Mai mult, nerespectarea acestor dispoziţii constituie contravenţie, conform art. 537 alin. (1) lit. a) din Codul administrativ.

În acest context, art. 612 alin. (1) şi (2) din Codul administrativ, text legal plasat în partea a IX-a intitulată „Dispoziţii tranzitorii şi finale”, vine să reglementeze situaţia persoanelor din cadrul autorităţilor publice care la data intrării în vigoare a Codului administrativ ocupau posturi de natură contractuală, dar exercitau prerogative de putere publică, stabilind că, în privinţa acestora, dobândirea calităţii de funcţionar public poate avea loc până la data de 1 ianuarie 2020 şi prin transformarea postului de natură contractuală, nu doar prin concurs.

Norma tranzitorie în discuţie nu poate fi însă privită separat de imperativul legal, al exercitării prerogativelor de putere publică doar prin funcţiile publice, nu şi prin posturile de natură contractuală (punctele 42-44, supra). De altfel, această împrejurare reiese şi din litera textului, de vreme ce alin. (1) trimite la art. 406 şi alin. (2) conţine o formulare imperativă elocventă („sunt numite”).

Rezultă astfel că unica raţiune a textului legal supus interpretării a fost de a institui o perioadă de graţie în favoarea autorităţilor publice, pentru ca intrarea în vigoare a noilor reglementări să nu le afecteze organizarea şi funcţionarea.

În egală măsură, transformarea posturilor respective nu poate primi o altă natură decât pe aceea de obligaţie a autorităţii publice, care, după stabilirea funcţiilor publice în condiţiile art. 407 din Codul administrativ, trebuia la rândul său executată din oficiu. Corelativ, aceasta nu era condiţionată de manifestarea de voinţă a persoanelor încadrate cu contract individual de muncă.

Cât despre folosirea sintagmei „se poate” în cuprinsul art. 612 alin. (1) din Codul administrativ, aceasta nu este asociată măsurii transformării posturilor de natură contractuală în posturi aferente funcţiilor publice. Prin urmare, ea nu relevă existenţa unei marje de apreciere de care autoritatea ar dispune în luarea măsurii şi nici o eventuală condiţionare a acesteia de cererea angajatului. Din contră, norma evidenţiază faptul că, până la 1 ianuarie 2020, legiuitorul a instituit o excepţie de la regula dobândirii calităţii de funcţionar public, reglementând două modalităţi alternative de accedere în corpul funcţionarilor publici, respectiv prin concurs, dar şi, excepţional, prin transformarea posturilor de natură contractuală în posturi aferente funcţiilor publice, în condiţiile prevăzute de art. 406 din Codul administrativ.

Aşadar, data de 1.01.2020 marchează limita temporală până la care autoritatea publică trebuia să procedeze la transformarea acestor posturi contractuale în posturi aferente funcţiei publice. Corelativ, doar începând cu această dată, beneficiarii normei pot pretinde recunoaşterea dreptului prin cerere adresată conducătorului autorităţii publice, în interiorul termenului general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de reglementarea comună în materia civilă, ca drept general, care acoperă şi sfera administrativă, respectiv de art. 2.517 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011.

Rezultă că termenul de 1 ianuarie 2020 nu este un termen substanţial de decădere privind dreptul de care se bucură titularii posturilor de natură contractuală, ci o dată-limită până la care autorităţile/instituţiile publice vizate trebuiau să realizeze, din oficiu, formalităţile necesare pentru îndeplinirea obligaţiei legale privind transformarea posturilor. Altfel spus, termenul în discuţie reprezintă un termen similar unuia suspensiv, autoritatea publică putându-şi executa oricând, benevol, obligaţia legală până la împlinirea sa. Deopotrivă, faptul că această obligaţie legală nu a fost îndeplinită de autorităţile/instituţiile publice nu poate conduce la stingerea dreptului de numire în funcţii publice, recunoscut de către legiuitor în favoarea persoanelor încadrate cu contract individual de muncă, atât timp cât acestea, anterior datei de 1 ianuarie 2020, îndeplineau toate condiţiile prevăzute de lege.

Aşadar, obligaţiei legale incumbând autorităţii publice de transformare a posturilor de natură contractuală în posturi aferente funcţiilor publice îi corespunde şi un drept al titularilor posturilor respective de a obţine încadrarea în funcţiile publice corespunzătoare, în acord cu atribuţiile de putere publice ce se regăseau în propriile fişe de post la data intrării în vigoare a Codului administrativ.

În concluzie, în acord cu orientarea jurisprudenţială majoritară, opinia judecătorilor-raportori este că dispoziţiile art. 612 alin. (1) din Codul administrativ se interpretează în sensul că transformarea posturilor de natură contractuală în posturi aferente funcţiilor publice, în condiţiile prevăzute la art. 406 din acelaşi cod, este o obligaţie legală, care trebuia îndeplinită din oficiu de angajator. În situaţia în care autorităţile şi instituţiile publice nu şi-au îndeplinit această obligaţie până la 1 ianuarie 2020, persoanele care, anterior acestei date, ocupau posturile de natură contractuală la care se referă art. 407 din Codul administrativ pot solicita, în condiţiile legii, dobândirea calităţii de funcţionar public, prin transformarea postului de natură contractuală în post aferent funcţiei publice.

Fiind întrunite dispoziţiile art. 514 din Codul de procedură civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 517 alin. (1) din acelaşi cod,