2ra-1608/17 — recunoașterea încălcării dreptului la locuință, recunoașterea dreptului la locuință

2ra-1608/17 — recunoașterea încălcării dreptului la locuință, recunoașterea dreptului la locuință (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr.2ra-1608/17

prima instanță: Judecătoria Centru mun. Chișinău

Judecător: D. Chistol

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău

Judecători: A. Bostan, V. Negru, A. Pahopol

ÎNCHEIERE

6 septembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

Judecători Tamara Chișca-Doneva, Luiza Gafton

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Olga Iascova,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Olga Iascova

împotriva Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Republica Moldova”, intervenienți

accesorii Sindicatul Feroviarilor din Moldova și Federația Sindicală a Feroviarilor din

Republica Moldova cu privire la recunoașterea încălcării dreptului la locuințe,

recunoașterea dreptului la locuință, obligarea achitării compensației pentru asigurarea

cu spațiul locativ,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 4 aprilie 2017, prin care a fost

respins apelul declarat de Olga Iascova, fiind menținută hotărârea Judecătoriei Centru

mun. Chișinău din 15 iunie 2016,

c o n s t a t ă:

La 30 aprilie 2015, Olga Iascova a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Republica Moldova”, intervenient

accesoriu Sindicatul Feroviarilor din Moldova cu privire la recunoașterea încălcării

dreptului la locuințe, recunoașterea dreptului la locuință, obligarea achitării

compensației pentru asigurarea cu spațiul locativ.

În motivarea acțiunii, reclamanta a indicat că, la 12 aprilie 1982 a fost angajată

la Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Republica Moldova”, unde activează pînă

în prezent în funcția de inginer de categoria I, secția condiții transporturi și birouri de

1

tranzit a serviciului transport marfă, avînd un stagiu de cotizare neîntrerupt la această

întreprindere de 33 ani.

Menționează reclamanta că în anul 1987 a fost înscrisă în rîndul comun pentru

primirea spațiului locativ, însă pe parcursul a 28 de ani de zile, spațiul locativ așa și nu

i-a fost acordat de către angajator.

Susține reclamanta că, dispune de informație potrivit căreia spațiile locative se

repartizau ilegal de către conducerea Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Republica

Moldova”, fără respectarea rîndului comun și la nenumăratele sale adresări a solicitat

de la conducerea întreprinderii să-i fie explicat din care motiv persoanele care au

vechime de muncă mai puțin decît ea și care au fost înscriși ulterior în rîndul comun

pentru primirea spațiului locativ, au primit deja apartamente.

La această solicitare a primit răspuns de la conducerea Întreprinderea de Stat

„Calea Ferată din Republica Moldova”, potrivit căruia reclamanta ar fi depus o cerere

prin care a refuzat primirea spațiului locativ conform rîndului comun, în legătură cu ce

apartamentele au fost repartizate salariaților care au fost înscriși ulterior în rîndul

comun pentru primirea spațiului locativ.

Specifică reclamanta că nu a depus o asemenea cerere, totodată indică că a

solicitat de la administrația întreprinderii să-i fie eliberată copia cererii respective, dar

pînă în prezent aceasta nu i-a fost eliberată.

Relatează reclamanta că pentru a fi înlăturată de la primirea spațiului locativ

conform rîndului comun, prin ordinul Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din

Republica Moldova” nr. 190 din 4 iunie 2012 i-a fost aplicată sancțiune sub formă de

mustrare, iar prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 31 iulie 2013 a fost

anulat ordinul cu privire la aplicarea sancțiunii disciplinare.

Subliniază reclamanta că la 2 noiembrie 2011 a depus cerere de chemare în

judecată împotriva Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Republica Moldova”, prin

care a solicitat obligarea angajatorului să-i acorde informație despre spațiile locative

acordate salariaților în conformitate cu listele persoanelor care au nevoie de

îmbunătățirea condițiilor de trai.

Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 23 decembrie 2013, rămasă

definitivă și irevocabilă, acțiunea a fost admisă parțial, s-a recunoscut faptul încălcării

de către Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” a dreptului Olgăi Iascova

la informație prevăzut de art. 16 alin. (1) și art. 21 alin. (3) lit. d) a Legii privind accesul

la informație și s-a încasat de la Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” în

beneficiul Olgăi Iascova cheltuielile pentru asistență juridică în mărime de 5 000 lei.

Consideră reclamanta că prin aceasta se confirmă faptul, că administrația

Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Republica Moldova” nu oferă persoanelor care

au nevoie de îmbunătățirea condițiilor de trai, informație cu privire la acordarea

spațiilor locative, pentru a nu fi depistat faptul repartizării ilegale a spațiilor locative.

2

Accentuează reclamanta că, repartizând spațiile locative cu încălcarea ordinii

stabilite în listele persoanelor care au nevoie de îmbunătățirea condițiilor de trai,

administrația Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Republica Moldova” a încălcat

Codul cu privire la locuințe nr. 2718 din 3 iunie 1983.

Solicită Olga Iascova recunoașterea încălcării de către Întreprinderea de Stat

„Calea Ferată din Republica Moldova” a dreptului său la locuințe, repartizînd locuințe

cu încălcarea ordinii stabilite în listele persoanelor pentru îmbunătățirea condițiilor de

trai, recunoașterea dreptului său la locuință, încasarea din contul Întreprinderii de Stat

„Calea Ferată din Republica Moldova” în beneficiul său a compensației pentru

asigurarea cu spațiul locativ în sumă de 25 000 euro și a cheltuielilor de asistență

juridică în sumă de 5000 lei.

Prin încheierea protocolară a Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 18 martie

2016 s-a dispus atragerea în proces în calitate de intervenient accesoriu Federația

Sindicală a Feroviarilor din Republica Moldova (f-d- 18-189, vol. I).

Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 15 iunie 2016 acțiunea s-a

respins ca fiind neîntemeiată (f.d. 198-205, vol. I).

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 4 aprilie 2017 s-a respins apelul declarat

de către Olga Iascova și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din

15 iunie 2016 (f.d. 58-63, vol. II).

La 22 mai 2017, Curtea de Apel Chișinău a expediat în adresa participanților la

proces copia deciziei adoptate (f.d. 67, vol II).

La 29 iunie 2017, Olga Iascova a depus cerere de recurs împotriva deciziei

instanței de apel, solicitînd casarea actului judecătoresc contestat și a hotărârii primei

instanței cu emiterea unei noi hotărâri privind admiterea acțiunii.

Recurenta, Olga Iascova, în motivarea recursului a indicat că instanțele de

judecată la adoptarea hotărârilor contestate, au aplicat și interpretat eronat normele

dreptului material aplicabile raportului juridic litigios. Recurenta menționează că este

ilegală concluzia instanței de apel privind constatarea lipsei temeiurilor pentru

păstrarea după Olga Iascova a dreptului la îmbunătățirea condițiilor de trai din fondul

locuințelor de stat, întrucît ultima împreună cu soțul și cei doi copii dețin apartamentul

nr. 291 cu 2 odăi cu suprafața locativă de 29 m2 din bd. Traian 23/1 mun. Chișinău.

Consideră reclamanta că nu instanța de apel urmează să stabilească existența sau

lipsa temeiurilor de a se afla la evidență pentru îmbunătățirea condițiilor de trai, ci

Codul cu privire la locuințe.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea

dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune

expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii

obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul neprezentării

referinței în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia.

3

La 27 iulie 2017, în conformitate art. 439 alin. (2) din Codul de procedură civilă,

Curtea Supremă de Justiție i-a comunicat cererea de recurs Întreprinderii de Stat „Calea

Ferată din Republica Moldova”, Sindicatului Feroviarilor din Moldova și Federația

Sindicală a Feroviarilor din Republica Moldova, informându-i că referința se depune

în termen de o lună de la data primirii scrisorii. În mod corespunzător, dacă referința

nu a fost prezentată în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa

acesteia.

La 1 septembrie 2017 Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Republica

Moldova” a depus referință la cererea de recurs, prin care a solicitat declararea

recursului ca fiind inadmisibil.

Pînă la examinarea pricinii, Sindicatul Feroviarilor din Moldova și Federația

Sindicală a Feroviarilor din Republica Moldova nu au depus referință la cererea de

recurs depusă de Olga Iascova, prin care să-și exprime opinia referitor la recurs

declarat.

Analizând admisibilitatea recursului, conform art. 440 din Codul de procedură

civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că cererea de recurs formulată de Olga Iascova este

inadmisibilă, din următoarele motive.

În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul

raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și face

un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu alin.(2).

Materialele cauzei dovedesc faptul că recursul nu a fost examinat anterior, fiind

respectate, totodată, dispozițiile art. 430 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.

Astfel, prin prisma dispoziției citate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul declarat de

Olga Iascova în termen, deoarece conform recipisei se confirmă faptul că recurenta a

recepționat copia deciziei instanței de apel la 12 mai 2017 (f.d. 69, vol. II).

Din considerentele prezentate mai sus, instanța observă că cererea de recurs nu a

întrunit temeiurile de inadmisibilitate prevăzute de art. 433 alin. b), c), d) din Codul de

procedură civilă.

În continuare, audiind raportul verbal al judecătorului-raportor și verificând

încadrarea în dispozițiile art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă a

temeiurilor invocate în recurs, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție constată existența temeiului prevăzut la art.

433 lit. a) CPC, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

4

procedural. Temeiurile declarării recursului sunt enumerate exhaustiv în alineatele (2),

(3) și (4) ale acestui articol.

Rațiunea acestor dispoziții legale fundamentează ideea potrivit căreia judecarea

recursului exercitat conform Secțiunii II-a, Capitolul XXXVIII din Codul de procedură

civilă, are un caracter devolutiv și privește doar problemele de drept material și

procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, nu și temeinicia ei în fapt. În aceste

condiții, trebuie observat caracterul extraordinar al aceste căi de atac, la care se poate

recurge doar în cazurile excepționale enunțate de dispozițiile art. 432 alin. (2), (3), (4)

din Codul de procedură civilă.

Din acest punct de vedere, completul Colegiului își propune să verifice esența și

temeiurile recursului, precum și argumentele privind caracterul nelegal al deciziei

atacate, în limitele în care au fost formulate și prin prisma drepturilor garantate de

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO).

Instanța subliniază că în materie civilă Convenția nu garantează un drept de

recurs, dar că o eventuală procedură de examinare a admisibilității acestuia face

incident articolul 6 (a se vedea, inter alia, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), 13 ianuarie

2009, para. 24; Akaki Tchaghiashvili v. Georgia, 2 septembrie 2014, para. 34).

În plus, un stat care dispune de astfel de instanțe de recurs are obligația să se

asigure că justițiabilii se bucură de principiile unui proces echitabil garantate de art. 6

alin. (1), în special de dreptul de acces la o instanță și de dreptul de a fi audiat. (a se

vedea, de exemplu, Erfar – Avef v. Grecia, 27 martie 2014, para. 39 – 40; Lebedinschi

v. Republica Moldova, 16 septembrie 2015, para. 32).

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la un

tribunal al unei persoane poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor

înaintate prin intermediul căilor de atac, întrucât însăși natura sa solicită o reglementare

specială din partea statului, care beneficiază de o anumită marjă de apreciere. În acest

sens, condițiile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale de atac extraordinară

pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac ordinară (a se vedea,

inter alia, Marc Brauer v. Germania, 1 septembrie 2016, para. 34; Miessen v. Belgia,

16 octombrie 2016, para. 64).

În același timp, în jurisprudența sa consecventă, Curtea Europeană a precizat că

interpretarea normelor de procedură reprezintă o chestiune de drept intern și ține, în

principiu, de competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei cereri

de acest tip (a se vedea, de exemplu, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), ibidem, para. 25;

Vučković și alții v. Serbia (excepții preliminare), 25 martie 2014, para. 80; Miessen v.

Belgia, ibidem, para. 70).

Astfel, în conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4).

5

În același context, alin. (2) și (3) ale art. 432 din Codul de procedură civilă prevăd

exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept

procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alineatul (4) stabilește că săvârșirea

altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului

doar în cazul și în măsura în care acestea au condus sau ar fi putut conduce la

soluționarea greșită a pricinii, în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea

probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară sau în cazul în care erorile

comise au condus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Prin urmare, reglementările referitoare la formalitățile și termenele impuse de

articolele 433 și 432 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă urmăresc protejarea

interesului părții, precum și competența asigurării interpretării unitare a legii de către

Curtea Supremă de Justiție. Aceste limitări urmăresc un scop legitim, îndeplinind

cerințele securității juridice și a bunei-administrări a justiției (a se vedea, mutatis

mutandis, Beniamin Nersesyan v. Armenia, 19 ianuarie 2010, para. 22; Erfar – Avef,

ibidem, para. 41, Marc Brauer, ibidem, para. 35; Miessen, ibidem, para. 67;

Trevisanato v. Italia, 16 decembrie 2016, para. 36 - 37).

În speță, instanța constată că cererea de recurs declarată de către Olga Iascova este

formulată în baza art. 432 alin. (1), (2), (4) CPC așa cum prevede art. 437 alin. (2), (4)

din Codul de procedură civilă.

Completul judiciar notează că-i revine obligația de a verifica dacă argumentele

recurentei întrunesc condițiile necesare pentru a declara admisibil cererea acesteia,

inclusiv dacă normele de drept invocate în favoarea punctului său de vedere sunt

incidente la soluționarea fondului cauzei. Cu toate acestea, trebuie subliniat că din

succesiunea actelor dosarului reiese că recurenta a reluat criticile formulate în faza

procesuală anterioară și asupra cărora instanța de apel deja s-a pronunțat.

Prin urmare, Colegiul constată că încălcările invocate, exprimate sub forma unor

enunțuri generale, fără a fi aprofundate, nu permit încadrarea lor în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) sau (4) din Codul de procedură civilă. Deci, în mod

evident, lipsește o formulare suficientă și adecvată în ceea ce privește chestiunea de

drept pusă în discuție pentru a identifica esența și temeiul cererii de recurs, impuse de

art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă.

Cât privește dreptul justițiabilului „de a fi audiat”, garantat de Convenție, instanța

notează că obligația de a motiva o hotărâre judecătorească poate varia în funcție de

natura deciziei în cauză (a se vedea, inter alia, Helle v. Finlanda, 19 decembrie 1997,

para. 55; Latourniere v. Franța, 10 decembrie 2002, para. 2; Hansen v. Norvegia, 2

octombrie 2014, para. 71 – 74). De fapt, în concepția instanței europene, art. 6 alin. (1)

nu impune motivarea detaliată a deciziei unei instanțe de recurs care, întemeindu-se pe

dispoziții legale specifice, respinge un recurs, ca fiind „lipsit de șanse de succes” (a se

vedea, mutatis mutandis, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), ibidem, para. 24; Beniamin

6

Nersesyan, ibidem, para. 23 – 24; Akaki Tchaghiashvili, ibidem, para. 34 sau

Papaioannou v. Grecia, 2 iunie 2016, para. 45).

Mai mult, instanța observă că recurenta Olga Iascova a formulat prezenta cerere

după ce au avut posibilitatea de a fi audiată de o instanță de fond și de o instanță de

apel, care au fost competente de a examina toate chestiunile de fapt și de drept relevante

litigiului (a se vedea, mutatis mutandis, Levages Prestations Services v. Franța, 23

octombrie 1996, para. 48; A. Menarini Diagnostics S.R.L. v. Italia, 27 septembrie 2011,

para. 59; Akaki Tchaghiashvili, ibidem, para. 34).

În sfârșit, în limitele impuse de art. 439 alin. (3) din Codul de procedură civilă,

instanța conchide că recursul dedus judecății nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”,

adică nu s-a bazat exclusiv pe chestiuni de drept, care ar cuprinde încălcări esențiale

sau aplicări eronate din partea instanței judecătorești ierarhic inferioară a normelor de

drept material sau a normelor de drept procedural. Din aceste raționamente, completul

Colegiului constată existența temeiului prevăzut la art. 433 lit. a) din Codul de

procedură civilă, fiind respectat, în viziunea instanței, raportul rezonabil de

proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.

În conformitate cu art. 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în cazul în care

se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Astfel, având în vedere circumstanțele stabilite supra, completul Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide în mod

unanim că recursul declarat de către Olga Iascova nu ridică probleme de drept și nu

poate fi acceptat spre examinarea în fond, urmând a fi considerat inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de către Olga Iascova se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecător Tatiana Vieru

Judecători Tamara Chișca-Doneva

Luiza Gafton

7