Decizia nr. 105/2024 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 2101/1/2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena-Mădălina Ivănescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 26.850/3/2021*.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că, la dosar, a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere cu privire la raport de către părţi.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea din 18 septembrie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 26.850/3/2021*, Curtea de Apel Ploieşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă nr. 62/2024), sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarele chestiuni de drept: ” Dacă, în aplicarea art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, se impune acordarea majorărilor salariale reglementate de acest text legal, începând cu data de 1.01.2021.” „Dacă, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 din anexa VI a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, plata majorărilor salariale pentru deţinătorii titlului de specialist de clasă se poate efectua începând cu data de 1.07.2017, în condiţiile în care criteriile concrete pentru acordarea titlului de specialist de clasă au fost stabilite prin Ordinul M.A.I. nr. S/184/30.12.2020”.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu nr. 2.101/1/2024. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (Legea-cadru nr. 153/2017) „Art. 38. – (…) (4) În perioada 2019-2022 se va acorda anual o creştere a salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, fiecare creştere reprezentând 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 şi cel/cea din luna decembrie 2018. Creşterea respectivă şi data de aplicare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat cu respectarea prevederilor art. 6 lit. h).” Anexa nr. VI – Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Apărare, ordine publică şi securitate naţională» ” Art. 28. – (1) Pentru asigurarea condiţiilor de îndeplinire a misiunilor specifice instituţiilor de apărare, ordine publică şi securitate naţională, în raport cu standardele de performanţă profesională, personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, precum şi personalului civil li se poate acorda titlul de specialist de clasă/domeniu funcţional. (2) Titlul de specialist de clasă/domeniu funcţional este ierarhizat, în ordinea crescătoare a calificării, pe trei niveluri: clasa a 3-a, clasa a 2-a, clasa 1. Acesta se obţine/menţine potrivit condiţiilor, criteriilor şi standardelor de performanţă stabilite pentru clasa respectivă, prin ordin al ordonatorului principal de credite. (3) Personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, precum şi personalul civil, pentru titlurile de specialist de clasă/domeniu funcţional deţinute în specialitate, beneficiază de majorarea soldei de funcţie/salariului de funcţie/salariului de bază cu 2,5%, 5%, respectiv 7,5%, corespunzător clasei a 3-a, clasei a 2-a sau clasei 1. (4) Specialităţile, condiţiile de acordare şi de retragere a titlului de specialist de clasă/domeniu funcţional, retrogradarea dintr-o clasă superioară într-una inferioară, criteriile şi standardele de performanţă se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite.”

Ordinul ministrului afacerilor interne nr. S/184/30.12.2020 (Ordinul nr. S/184/30.12.2020 sau Ordinul O.M.A.I. nr. S/184/30.12.2020)

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene (Ordonanţa de urgenţă nr. 226/2020) ” Art. I. – (1) Prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (4) şi (4 1 ) lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2021, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2020 în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. (…) (3) În anul 2021, începând cu luna ianuarie, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2020, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. (4) Prin derogare de la prevederile art. 18 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2021, valoarea indemnizaţiei de hrană se menţine la nivelul din anul 2020. (5) În anul 2021, începând cu luna ianuarie, instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională acordă cuantumul compensaţiei băneşti, respectiv al alocaţiei valorice pentru drepturile de hrană actualizate la nivelul lunii ianuarie 2019, potrivit normelor în vigoare.”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (Ordonanţa de urgenţă nr. 130/2021) ” Art. I. – (1) Prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (4) şi (4 1 ) lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2022, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2021 în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. (…) (5) În anul 2022, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2021, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. (6) Prin derogare de la prevederile art. 18 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2022, valoarea lunară a indemnizaţiei de hrană se menţine la nivelul din anul 2021. (…)” III. Expunerea succintă a proceselor în cadrul cărora s-au invocat chestiunile de drept

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal cu nr. 14.746/3/2021, reclamanţii AAA ş.a., prin Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne (S.N.P.P.C. din M.A.I. sau S.N.P.P.C.) în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (D.G.P.M.B.) au solicitat să se dispună: (i) obligarea pârâtei la plata majorărilor salariale, începând cu 1.01.2021, prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017, prin aplicarea articolului 38 alin. (4) din această lege; (ii) obligarea pârâtei la plata majorărilor salariale pentru deţinătorii titlului de specialist de clasă începând cu 1.07.2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 din anexa nr. VI a Legii-cadru nr. 153/2017; (iii) obligarea pârâtei la plata diferenţelor de drepturi salariale dintre sumele primite de reclamanţi şi sumele rezultate în urma recalculării, începând cu 1.01.2021, în cazul primului capăt al cererii de chemare în judecată, actualizate cu indicele de inflaţie, la care se adaugă dobânda legală aferentă, până la data plăţii efective; (iv) obligarea pârâtei la plata diferenţelor de drepturi salariale dintre sumele primite de reclamanţi şi sumele rezultate în urma recalculării începând cu 1.07.2017, în cazul celui de-al doilea capăt al cererii de chemare în judecată, actualizate cu indicele de inflaţie, la care se adaugă dobânda legală aferentă, până la data plăţii efective.

După declinarea de competenţă dispusă în favoarea Tribunalului Buzău – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi casarea sentinţei acestei din urmă instanţe cu trimitere spre continuarea judecăţii, cauza a fost înregistrată cu nr. 26.850/3/2021*.

Prin Sentinţa nr. 575 din 9 octombrie 2023, Tribunalul Buzău – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal: a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtă; a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata majorărilor salariale pentru deţinătorii titlului de specialist de clasă şi a diferenţelor salariale derivate din această majorare, aferente perioadei 1.07.2017-19.05.2018, ca prescrisă; a respins, ca lipsită de interes, cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata majorărilor salariale pentru deţinătorii titlului de specialist de clasă şi a diferenţelor salariale derivate din această majorare, pentru perioada ulterioară datei de 30.12.2020, şi a respins, în rest, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva Sentinţei nr. 575 din 9 octombrie 2023 a formulat recurs S.N.P.P.C., în numele şi pentru membrul de sindicat reclamant BC, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, rejudecarea acţiunii şi admiterea acesteia, astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului formulat, recurentul-reclamant a arătat că sentinţa recurată este lipsită de temei legal şi a fost pronunţată cu încălcarea legii, fiind invocate motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din Codul de procedură civilă.

Referitor la motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, recurentul-reclamant a învederat că instituţia angajatoare şi-a invocat propria culpă pentru a se exonera de răspundere în privinţa neacordării majorărilor salariale pentru deţinătorii titlului de specialist de clasă începând cu 1.07.2017 şi până la intrarea în vigoare a Ordinului nr. S/184/30.12.2020, apărare care nu poate fi primită de către instanţă, potrivit principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans.

De asemenea, s-a susţinut că textul art. 28 din anexa nr. VI a Legii-cadru nr. 153/2017 nu prevede posibilitatea ordonatorului principal de credite de a amâna emiterea acestor ordine sau de a acorda drepturile salariale de la o dată ulterioară.

În consecinţă, dreptul poliţiştilor de a li se acorda titlul de specialist de clasă s-a născut odată cu intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, şi nu de la momentul la care a fost emis Ordinul nr. S/184/30.12.2020, neputând fi lăsat la aprecierea potenţial arbitrară a ordonatorului de credite.

Dispoziţiile alin. (4) al art. 28 din anexa nr. VI a Legii-cadru nr. 153/2017 nu statuează în sensul că dreptul poliţiştilor de a beneficia de acordarea titlului de specialist de clasă va intra în vigoare odată cu emiterea ordinului ordonatorului principal de credite, ci se referă strict la faptul că, printr-un asemenea act administrativ, se vor prevedea condiţiile de acordare, criteriile şi standardele de performanţă.

În acest sens, din documentele depuse la dosar de către pârâtă rezultă că drepturile salariale aferente titlului de specialist de clasă au fost acordate începând cu 30.12.2020, în totală contradicţie cu dispoziţiile art. 28 din anexa nr. VI a Legii-cadru nr. 153/2017, care au reglementat dreptul salarial începând cu 1.07.2017. Regulile stabilite de ordonatorul de credite trebuie aplicate începând cu 1.07.2017, data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, legea neabilitând ordonatorul de credite să stabilească o dată ulterioară de la care să se fi acordat titlul de specialist de clasă şi sporul aferent acestuia.

Cu privire la capetele 1 şi 3 de cerere, recurentul a pretins că soluţia instanţei este criticabilă, de vreme ce instanţa de fond şi-a bazat hotărârea pe texte legale pe care le consideră neconstituţionale.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă D.G.P.M.B. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În motivare, s-a susţinut, în esenţă, că, din interpretarea dispoziţiilor art. 28 din anexa nr. VI a Legii-cadru nr. 153/2017, rezultă că majorarea salariului pentru titlurile de specialist de clasă/domeniu funcţional, deţinute în specialitate de poliţişti, astfel cum este prevăzut în Legea-cadru nr. 153/2017, poate opera numai în condiţiile emiterii unui ordin de către ordonatorul principal de credite, prin intermediul căruia trebuiau stabilite aspectele esenţiale, respectiv: specialităţile, condiţiile de acordare şi de retragere a titlului de specialist de clasă/domeniu funcţional, retrogradarea dintr-o clasă superioară într-una inferioară, criteriile şi standardele de performanţă.

În plus, folosirea de către legiuitor a sintagmei „li se poate acorda” semnifică faptul că nu este obligatoriu ca tuturor poliţiştilor să li se confere titlu de specialist de clasă, fiind apanajul ordonatorului principal de credite de a stabili, în concret, care dintre poliţişti vor primi un astfel de titlu şi momentul de la care urmează a le fi acordat, instanţa de judecată neputându-se substitui respectivului ordonator, în sensul de a decide că persoanei reprezentate de reclamant ar fi trebuit să i se confere titlul de specialist de clasă, începând cu data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017.

Emiterea ordinului, de către ordonatorul principal de credite, reprezintă condiţia esenţială pentru acordarea majorării salariale în discuţie, drept care nu s-a născut ex lege, ci doar sub condiţia emiterii actului normativ, care urma să stabilească modalităţile de acordare a titlului de specialist.

Întrucât numai la 30.12.2020 a fost emis Ordinul nr. S/184/2020, potrivit art. 28 din anexa nr. VI a Legii-cadru nr. 153/2017, pentru perioada anterioară datei de 30.12.2020, în lipsa dispoziţiilor legale stabilite prin ordin de ordonatorul principal de credite, recurenta nu a putut stabili şi acorda majorarea salarială pretinsă.

Prin Încheierea din 22 mai 2024, instanţa de trimitere a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României formulată de recurentul-reclamant S.N.P.P.C., în numele şi pentru membrul de sindicat BC, fiind sesizată Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I alin. (1), (3), (4) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă nr. 226/2020 şi a art. I alin. (1), (5) şi (6) din Ordonanţa de urgenţă nr. 130/2021.

Curtea de apel judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă nr. 62/2024. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Prin Încheierea de şedinţă din 18 septembrie 2024, instanţa de trimitere a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 2 din Ordonanţa de urgenţă nr. 62/2024, respectiv: existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; cauza să fie soluţionată în primă instanţă sau în calea de atac; ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat anterior şi să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Curtea a apreciat că primele trei condiţii sunt îndeplinite, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată de un complet de judecată al Curţii de Apel Ploieşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, învestit în calea de atac a recursului, cu soluţionarea recursului formulat de recurentul-reclamant BC, prin S.N.P.P.C. din M.A.I., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din Codul de procedură civilă.

În ceea ce priveşte cerinţa ca soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, în opinia Curţii, întrebările formulate au legătură cu soluţionarea pe fond a cauzei, ţinând cont că soluţionarea recursului formulat de recurentul-reclamant depinde de modul în care sunt interpretate dispoziţiile art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, în contextul derogărilor de la aceste prevederi legale, instituite prin dispoziţiile art. I alin. (1), (3), (4) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă nr. 226/2020 şi ale art. I alin. (1), (5) şi (6) din Ordonanţa de urgenţă nr. 130/2021, fiind necesar a se clarifica dacă se impune acordarea majorărilor salariale reglementate de art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 începând cu 1.01.2021.

De asemenea, s-a apreciat că este necesar a se stabili dacă, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 din anexa nr. VI a Legii-cadru nr. 153/2017, plata majorărilor salariale pentru deţinătorii titlului de specialist de clasă se poate efectua începând cu 1.07.2017, în condiţiile în care criteriile concrete pentru acordarea titlului de specialist de clasă au fost stabilite prin Ordinul nr. S/184/30.12.2020.

S-a reţinut, totodată, că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a dezlegat, cu efecte general obligatorii, problemele de drept care constituie obiect al sesizării şi nici nu există un recurs în interesul legii în curs de soluţionare având acest obiect. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Prin Încheierea de sesizare a instanţei supreme din 18 septembrie 2024 nu au fost prezentate punctele de vedere ale părţilor asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Instanţa de trimitere nu a prezentat un punct de vedere cu privire la fondul chestiunilor de drept ce formează obiectul sesizării. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Curţile de apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Suceava şi Timişoara au transmis o practică judiciară consistentă relevantă cu privire la chestiunile de drept supuse dezlegării. Prima chestiune de drept supusă dezlegării

Din răspunsurile primite, a rezultat existenţa unei practici judiciare semnificative în care a fost îmbrăţişată o orientare jurisprudenţială unanimă în sensul că, în aplicarea art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, majorările salariale reglementate de acest text de lege nu pot fi acordate începând cu 1.01.2021.

Această orientare jurisprudenţială se regăseşte la nivelul curţilor de apel Bacău – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Braşov – Secţia contencios administrativ şi fiscal, Bucureşti – secţiile a VIII-a şi a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, Cluj – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, Constanţa – Secţia I civilă, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Galaţi – Secţia contencios administrativ şi fiscal, Oradea – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Piteşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Ploieşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Timişoara – Secţia contencios administrativ şi fiscal.

În susţinerea acestei orientări jurisprudenţiale au fost invocate, în esenţă, argumentele redate în continuare.

Din dispoziţiile art. 38 alin. (4) şi (4 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi din organizarea actului normativ, în ansamblu, rezultă, chiar în lipsa unor menţiuni exprese, că majorările/creşterile salariale vizate, prevăzute în anexă, urmau a fi acordate odată cu aplicarea/finalizarea etapei 2019-2021/2022.

Ulterior, în aplicarea Legii-cadru nr. 153/2017, relativ la art. 38 alin. (4) din aceasta, au fost emise dispoziţii speciale prin legea bugetului de stat sau prin ordonanţe de urgenţă, care au modificat măsurile de aplicat şi termenele de respectat instituite iniţial, respectiv art. 34 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene (Ordonanţa de urgenţă nr. 114/2018), art. 45 din Legea bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020, art. I din Ordonanţa de urgenţă nr. 226/2020, art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă nr. 130/2021.

Prin art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă nr. 226/2020, care are caracter special, legiuitorul a derogat de la prevederile generale ale art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, astfel că instanţa nu poate acorda ceea ce legea nu prevede.

Invalidarea unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare nu poate fi realizată decât pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţele judecătoreşti nefiind îndreptăţite să înlăture de la aplicare norma (deciziile Curţii Constituţionale a României nr. 818-821 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008). Cea de-a doua chestiune de drept

Din răspunsurile primite de la curţile de apel a rezultat existenţa unei practici judiciare semnificative în care a fost îmbrăţişată o orientare jurisprudenţială unanimă în sensul că, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 din anexa nr. VI a Legii-cadru nr. 153/2017, plata majorărilor salariale pentru deţinătorii titlului de specialist de clasă nu se poate efectua înainte de emiterea Ordinului M.A.I. nr. S/184/30.12.2020, în condiţiile în care criteriile concrete pentru acordarea titlului de specialist de clasă au fost stabilite prin ordinul menţionat.

Această orientare jurisprudenţială se regăseşte la nivelul curţilor de apel Alba Iulia – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Bacău – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Braşov – Secţia contencios administrativ şi fiscal, Bucureşti – secţiile a VIII-a şi a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, Cluj – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Craiova – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Galaţi – Secţia contencios administrativ şi fiscal, Oradea – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Piteşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Ploieşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Timişoara – Secţia contencios administrativ şi fiscal.

În susţinerea acestei orientări jurisprudenţiale au fost invocate, în esenţă, considerentele de mai jos.

S-a reţinut că din conţinutul art. 28 din anexa nr. VI a Legii-cadru nr. 153/2017 rezultă, în primul rând, caracterul dispozitiv al acestor reglementări, faţă de sintagma „li se poate acorda” din cadrul alin. (1) al textului legal, fiind în aprecierea angajatorului măsura acordării titlului de specialist.

În al doilea rând, din lectura alin. (2) şi (4) ale normei mai sus indicate reiese că acordarea, respectiv retragerea titlului de specialist de clasă/domeniu funcţional, retrogradarea dintr-o clasă superioară într-una inferioară se realizează potrivit condiţiilor, criteriilor şi standardelor de performanţă profesională stabilite pentru clasa respectivă prin ordin al ordonatorului principal de credite. Prin urmare, titlul de specialist de clasă/domeniu funcţional nu poate fi acordat direct în baza legii.

Privitor la momentul de la care se poate acorda titlul de specialist de clasă s-a apreciat că, atât timp cât legiuitorul nu a prevăzut în art. 28 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 dreptul poliţiştilor, ci doar vocaţia acestora de a beneficia de titlul de specialist de clasă, nu se poate aprecia că există obligativitatea acordării acestui titlu şi a drepturilor băneşti aferente de la data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problemele de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

În exercitarea controlului de constituţionalitate a dispoziţiilor legale supuse interpretării nu au fost identificate decizii care să prezinte relevanţă directă cu privire la soluţionarea prezentei sesizări. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În mecanismele de unificare a practicii judiciare au fost identificate următoarele decizii relevante: – Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 11 din 17 iunie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 2 august 2024, care a avut a dezlega dacă dispoziţiile art. I alin. (1)-(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările ulterioare, ale art. I alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative sunt aplicabile şi funcţionarilor publici şi personalului contractual din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării şi consilii locale, din instituţiile şi serviciile publice de interes local şi judeţean din subordinea acestora; – Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite nr. 20 din 21 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 880 din 16 decembrie 2009, prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 31 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, „în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe calea judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare”; – Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 7 din 12 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 11 iunie 2021, prin care s-a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 120 alin. (5) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, personalul silvic la care fac referire aceste dispoziţii beneficiază de un spor de risc de 25% din salariul de bază, în absenţa elaborării normelor, regulamentelor, instrucţiunilor şi ghidurilor de bune practici, conform prevederilor art. 115 alin. (1) din lege”; – Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 72 din 11 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1158 din 6 decembrie 2021, prin care a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi s-a stabilit că: „În interpretarea dispoziţiilor art. 120 alin. (4) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, personalul silvic nu beneficiază de indemnizaţia de grad profesional în absenţa elaborării unor acte normative care să reglementeze modalitatea de stabilire, în concret, a acestui drept salarial.” X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este: – inadmisibilă în ceea ce priveşte prima chestiune de drept supusă dezlegării, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă şi de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă nr. 62/2024; – admisibilă în ceea ce priveşte cea de-a doua chestiune de drept, fiind propusă următoarea dezlegare a acesteia: „Deţinătorii titlului de specialist de clasă/domeniu funcţional nu beneficiază de majorările salariale aferente pentru perioada anterioară intrării în vigoare a ordinului emis de ordonatorul principal de credit, prin care s-au reglementat specialităţile, condiţiile de acordare, criteriile şi standardele de performanţă, pentru acordarea acestor drepturi salariale.” XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie XI.1. Asupra admisibilităţii sesizării

Prealabil, se impune a se verifica dacă, în raport cu întrebarea formulată de către titularul sesizării, sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile.

La 13 iunie 2024, Guvernul României a adoptat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale, act normativ care a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024.

În ceea ce priveşte domeniul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă nr. 62/2024, la art. 1 se prevede că acest act normativ se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

Referitor la condiţiile de admisibilitate a sesizării, art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă nr. 62/2024 prevede următoarele: „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Se constată că Ordonanţa de urgenţă nr. 62/2024 instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel că dispoziţiile sale se aplică cu prioritate, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa, în mod corespunzător, cu prevederile Codului de procedură civilă, astfel cum se arată la art. 4 („Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”).

Din acest punct de vedere se reţine că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, formulată în temeiul prevederilor Ordonanţei de urgenţă nr. 62/2024, trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiţii de admisibilitate: (i) existenţa unei cauze în curs de judecată, care să privească fie stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze; (ii) instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în primă instanţă sau în calea de atac; (iii) să existe o chestiune de drept veritabilă, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei; (iv) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept şi aceasta să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Referitor la primele două condiţii legale, acestea sunt îndeplinite, întrucât cauza se află în curs de soluţionare pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, care judecă în recurs, conform art. 10 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, iar litigiul se înscrie în domeniul specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă nr. 62/2024, fiind vorba despre un proces care priveşte stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ale funcţionarilor publici cu statut special – poliţişti – care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, personal plătit din fonduri publice.

Totodată, este îndeplinită ultima condiţie legală, întrucât, în urma consultării evidenţelor întocmite la nivelul instanţei supreme, rezultă că problemele de drept supuse dezlegării nu au făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Referitor la cea de-a treia condiţie se constată că întrebările cuprinse în încheierea de sesizare sunt pertinente, în contextul în care instanţa de trimitere a justificat necesitatea formulării acestora, arătând că interpretarea ce urmează să fie dată de către instanţa supremă vizează direct fondul cauzei prin prisma cererii reclamantului de a i se acorda, pe de o parte, majorările salariale prevăzute de art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, iar, pe de alta, drepturile salariale aferente titlului de specialist de clasă şi pentru perioada anterioară emiterii Ordinului M.A.I. nr. S/184/30.12.2020.

Cât despre cerinţa ca întrebarea să ridice o problemă de drept al cărei grad de dificultate să justifice declanşarea mecanismului reglementat de art. 519 din Codul de procedură civilă, se impun următoarele precizări:

După cum s-a reţinut în practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, obiectul procedurii este reprezentat de o normă de drept incompletă sau neclară, un text de lege care, pe baza interpretării printr-o argumentaţie juridică adecvată, consistentă, poate primi înţelesuri şi aplicări deopotrivă divergente în situaţii cvasiidentice şi poate determina, în final, o jurisprudenţă neunitară (Decizia nr. 70 din 31 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 4 ianuarie 2023; Decizia nr. 32 din 24 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 25 mai 2023).

Astfel, lămurirea modului de interpretare şi aplicare a normelor legale în cadrul mecanismului hotărârii prealabile are scopul de a facilita judecătorului eliminarea ambiguităţilor sau necorelării unor texte de lege, în vederea asigurării unei practici judiciare unitare.

Jurisprudenţa consolidată în legătură cu această condiţie de admisibilitate rămâne de actualitate şi după intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă nr. 62/2024, dat fiind faptul că în preambulul acestei ordonanţe s-a evidenţiat că scopul instituirii acestei proceduri este de a asigura de urgenţă o practică judiciară uniformă şi unitară care să elimine diferenţierile în materia stabilirii/plăţii drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice.

Verificând această condiţie din perspectiva anterior menţionată, se constată că aceasta nu este îndeplinită în privinţa primei întrebări.

Astfel, prin intermediul acesteia, instanţa de trimitere urmăreşte să stabilească dacă, în aplicarea art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, se mai impune acordarea creşterii salariale prevăzute de acest text legal începând cu data de 1.01.2021, în contextul adoptării dispoziţiilor art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă nr. 226/2020 şi ale art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă nr. 130/2021.

Or, din analiza acestor texte legale se observă că acestea sunt clare şi lipsite de echivoc, nefiind semnalată prezenţa vreunei ambiguităţi de reglementare sau a unei sincope în corelarea acestora, care să pericliteze caracterul unitar al practicii judiciare.

Se reaminteşte că Legea-cadru nr. 153/2017, intrată în vigoare la 1 iulie 2017, a presupus o implementare graduală, întrucât, conform art. 12 alin. (2) din legea-cadru, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie şi indemnizaţiile de încadrare se vor stabili pentru toate funcţiile cuprinse în anexele nr. I-VIII ale Legii-cadru nr. 153/2017, prin înmulţirea coeficienţilor prevăzuţi în anexele nr. I-VIII cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare, începând cu anul 2023. Legiuitorul a urmărit, aşadar, ca regulă, ca valorile salariale din anexele la acest act normativ sus-menţionate să fie efectiv aplicabile începând cu anul 2023.

Determinarea în mod specific a condiţiilor de aplicare a legii a fost stabilită prin art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, în alin. (1) al acestui articol fiind afirmat principiul aplicării etapizate a legii, începând cu data de 1 iulie 2017, pentru ca prin alin. (2), (3) şi (4) să fie stabilite nivelurile de salarizare aferente anilor 2017 şi 2018, respectiv perioadei 2019-2022.

Cea de-a treia etapă, vizând perioada 2019-2022, a fost reglementată prin art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, care prevede că: „În perioada 2019-2022 se va acorda anual o creştere a salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, fiecare creştere reprezentând 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 şi cel/cea din luna decembrie 2018. Creşterea respectivă şi data de aplicare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat cu respectarea prevederilor art. 6 lit. h).”

Cât despre dispoziţiile art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă nr. 226/2020 şi ale art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă nr. 130/2021, acestea au reglementat, în esenţă, sub aspectul examinat, modalitatea în care se va realiza salarizarea personalului bugetar în anii 2021-2022, respectiv menţinerea salariilor de bază la nivelul acordat pentru luna decembrie 2020 în anul 2021 şi menţinerea salariului de bază la nivelul acordat pentru luna decembrie 2021 în perioada ianuarie 2022-august 2022.

În acest sens, prin art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă nr. 226/2020 s-a prevăzut că, „(1) Prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (4) şi (4 1 ) lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2021, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2020 în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii”.

Deopotrivă, art. I din Ordonanţa de urgenţă nr. 130/2021 cuprinde norme similare de plafonare a cuantumului brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice prin care se derogă expres de la prevederile art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Aşadar, corelarea normelor în discuţie nu pune nicio problemă de interpretare, dispoziţiile art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă nr. 226/2020 şi ale art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă nr. 130/2021 derogând expres de la cele ale art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017.

De altfel, chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită şi-a accentuat înţelesul prin intermediul Deciziei de recurs în interesul legii nr. 11 din 17 iunie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 2 august 2024, care a avut a dezlega dacă dispoziţiile art. I alin. (1)-(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările ulterioare, ale art. I alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, sunt aplicabile şi funcţionarilor publici şi personalului contractual din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării şi consilii locale, din instituţiile şi serviciile publice de interes local şi judeţean din subordinea acestora (salarizaţi potrivit anexei nr. VIII din Legea-cadru nr. 153/2017).

Cu această ocazie, instanţa supremă a reţinut explicit că, prin intermediul acestor trei acte normative adoptate în perioada 2020-2022, a fost temporizat procesul de aplicare etapizată avut în vedere prin Legea-cadru nr. 153/2017 (paragraful 76) şi că intenţia legiuitorului, exprimată expres prin nota de fundamentare la Ordonanţa de urgenţă nr. 226/2020, a fost aceea de a menţine în anul 2021 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficia personalul plătit din fondurile publice, precum şi al indemnizaţiilor aferente funcţiilor de demnitate publică şi funcţiilor asimilate acestora, prevăzute în anexa nr. IX a Legii-cadru nr. 153/2017, la nivelul acordat pentru luna decembrie 2020, în scopul evitării unor presiuni suplimentare asupra cheltuielilor bugetare în anul 2021, concluzie ce se desprinde şi în privinţa actului normativ incident pentru anul 2022 (paragrafele 71 şi 72).

De asemenea, şi din examinarea hotărârilor judecătoreşti puse la dispoziţie de instanţele naţionale a rezultat că acestea au corelat normele de drept în discuţie în aceeaşi manieră de interpretare.

Referitor la cea de-a doua problemă de drept se observă că, prin intermediul acesteia, instanţa de trimitere urmăreşte să stabilească dacă, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 din anexa nr. VI a Legii-cadru nr. 153/2017, plata majorărilor salariale pentru deţinătorii titlului de specialist de clasă se poate efectua în intervalul cuprins între 1.07.2017 şi 29.12.2020, în condiţiile în care criteriile concrete pentru acordarea titlului de specialist de clasă au fost stabilite prin Ordinul M.A.I. nr. S/184/30.12.2020.

Se constată că, în această formulare, întrebarea ridică o problemă de drept al cărei grad de dificultate justifică declanşarea mecanismului reglementat de art. 519 din Codul de procedură civilă, legislaţia incidentă fiind imprecisă în condiţiile în care se reglementează prin lege dreptul la majorarea soldei de funcţie/salariului de funcţie/salariului de bază cu 2,5%, 5%, respectiv 7,5%, pentru titlurile de specialist de clasă/domeniu funcţional deţinute în specialitate, corespunzător clasei a 3-a, clasei a 2-a sau clasei 1, însă modalitatea concretă de acordare (specialităţile, condiţiile de acordare a titlului de specialist de clasă/domeniu funcţional, criteriile şi standardele de performanţă) este lăsată în sarcina legiuitorului secundar.

Prin urmare, poate părea ambiguu dacă drepturile recurenţilor-reclamanţi, de a le fi majorate salariile ca urmare a deţinerii titlului de specialist, le sunt recunoscute începând cu data intrării în vigoare a art. 28 din anexa nr. VI a Legii-cadru nr. 153/2017 (1.07.2017) sau doar din momentul adoptării legislaţiei secundare (în cauză, 30.12.2020).

Astfel, cea de-a doua întrebare ridică o problemă de drept al cărei grad de dificultate justifică declanşarea mecanismului reglementat de art. 519 din Codul de procedură civilă, pentru a preîntâmpina apariţia unei practici judiciare neunitare. XI.2. Asupra fondului sesizării cu privire la cea de-a doua întrebare

Potrivit art. 28 din anexa nr. VI a Legii-cadru nr. 153/2017: ” (1) Pentru asigurarea condiţiilor de îndeplinire a misiunilor specifice instituţiilor de apărare, ordine publică şi securitate naţională, în raport cu standardele de performanţă profesională, personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, precum şi personalului civil li se poate acorda titlul de specialist de clasă/domeniu funcţional. (2) Titlul de specialist de clasă/domeniu funcţional este ie