Decizia nr. 91 din 25 noiembrie 2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.072/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistratasistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 867/86/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate de către părţi puncte de vedere privind chestiunea de drept supusă judecăţii.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 19 septembrie 2024, în Dosarul nr. 867/86/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind următoarea chestiune de drept: ” Dacă emiterea unei decizii de pensionare, la cererea funcţionarului public, decizie ulterior suspendată, tot la cerere (în sensul că s-a suspendat plata pensiei, iar nu că a încetat calitatea de pensionar), ambele decizii emise în intervalul în care raportul de serviciu era prelungit la cerere conform dispoziţiilor art. 517 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, afectează raportul de serviciu prelungit, respectiv îl încetează de drept?”. II. Dispoziţiile legale care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare (Codul administrativ):

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. xxx/7.02.2024 a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Suceava (prin care s-a dispus încetarea de drept a raportului de serviciu ca urmare a îndeplinirii condiţiilor standard de pensionare şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, cu data de 8 februarie 2024), reintegrarea pe funcţia deţinută şi plata cuantumului salariilor indexate, majorate şi recalculate şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat pe perioada până la reintegrare, cu dobânda legală; obligarea la plata drepturilor salariale restante constând în numărul de 208 ore suplimentare, la care se adaugă dobânda legală, cu actualizarea cu rata inflaţiei; obligarea la plata de daune morale în cuantum de 5.000 lei.

În fapt, reclamanta a fost consilier în cadrul Compartimentului Inspecţii Supracontrol de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Suceava, iar la data de 9 septembrie 2022 a făcut o primă cerere prin care şi-a exprimat dorinţa de a-şi continua activitatea, cerere admisă la aceeaşi dată; ulterior, la data de 11 septembrie 2023, reclamanta a făcut o nouă cerere pentru prelungirea raportului de serviciu, admisă din nou, astfel încât acesteia i-a fost emisă o decizie pentru menţinerea în funcţie până la data de 14 noiembrie 2024.

Între timp, la cererea reclamantei, casa teritorială de pensii a emis la 3 ianuarie 2024 decizia privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă începând cu 23 noiembrie 2023.

Reclamanta a solicitat casei teritoriale de pensii suspendarea plăţii pensiei, obţinând astfel la 5 februarie 2024 o decizie prin care s-a suspendat plata drepturilor de pensie.

Întrucât a considerat că reclamanta a dobândit calitatea de pensionar, deşi plata pensiei a fost suspendată, pârâta a emis Decizia nr. xxx/7.02.2024, contestată în cauză, prin care s-a dispus, începând cu data de 8 februarie 2024, încetarea de drept a raportului de serviciu. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Completul de judecată al instanţei de sesizare a reţinut că trebuie îndeplinite următoarele condiţii cumulative pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea o rezolvare de principiu asupra chestiunii de drept ce face obiectul cauzei: – obiectul cererii de chemare în judecată vizează stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice sau stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1) al textului de lege menţionat; – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective; – chestiunea de drept care formează obiectul judecăţii nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Prin urmare, instanţa de trimitere a constatat că asupra chestiunii de drept sesizate, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Apreciind că sunt întrunite condiţiile cumulative prevăzute de art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa o hotărâre prin care să se dea o rezolvare de principiu. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Reclamanta a apreciat că nu se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată fiind şi recenta Decizie a Curţii Constituţionale nr. 521 din 5 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1043 din 17 noiembrie 2023.

În ceea ce priveşte pretenţia dedusă judecăţii, reclamanta a considerat că, deşi a optat pentru deschiderea dreptului la pensie, atât timp cât finalitatea acestui demers nu s-a produs, plata pensiei fiind suspendată, ea este îndreptăţită la continuarea raporturilor de serviciu în curs, dreptul la pensie fiind înlocuit de dreptul la salariu, în cazul său.

Pârâta a arătat că lasă la aprecierea instanţei măsura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Asupra chestiunii de drept, pârâta a arătat că, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 112 din 23 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 7 aprilie 2021, dreptul la pensie nu poate fi solicitat simultan cu prelungirea raportului de serviciu, iar în cauză se impunea anularea deciziei de pensionare, nu doar suspendarea plăţii pensiei, reclamanta păstrând calitatea de pensionar.

După comunicarea raportului întocmit de judecătoriiraportori, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nu au fost formulate puncte de vedere de către părţi. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată al instanţei de trimitere a arătat că, analizând în ansamblu Decizia Curţii Constituţionale nr. 112 din 23 februarie 2021, se impune a reţine importanţa fundamentală acordată de instanţa de contencios constituţional interpretării voinţei funcţionarului public – femeie la continuarea raportului de serviciu până la împlinirea vârstei de 65 de ani; încetarea raportului de serviciu al femeii la o vârstă mai redusă decât a bărbatului poate şi trebuie să rămână o opţiune a acesteia, fiind în prezenţa unui beneficiu legal ce dă dreptul femeii să opteze fie pentru deschiderea dreptului la pensie şi încetarea raportului de serviciu în curs, fie pentru continuarea acestui raport până la împlinirea vârstei legale de pensionare prevăzute pentru bărbaţi la acea dată.

În cauza de faţă, reclamanta a optat o dată pentru continuarea raporturilor de serviciu, pentru ca, la împlinirea vârstei şi condiţiilor de pensionare, să opteze pentru deschiderea dreptului la pensie.

Cu toate acestea, asupra acestei ultime decizii, reclamanta a revenit în momentul în care a solicitat suspendarea plăţii efective a pensiei. Chiar dacă nu a încetat şi calitatea de pensionar, decizia de pensionare nefiind anulată, în condiţiile în care, aşa cum a reţinut şi Curtea Constituţională, nu se poate cumula pensia cu salariul, trebuie acordată prevalenţă situaţiei de fapt existente, şi anume suspendarea plăţii pensiei şi împrejurării că reclamanta a prestat muncă în favoarea pârâtei până la apariţia deciziei contestate în cauza pendinte. VII. Practica judiciară a instanţelor naţionale în materie

Din răspunsurile transmise de instanţele naţionale, la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au rezultat următoarele aspecte:

Într-o opinie, s-a apreciat că emiterea deciziei de înscriere la pensie are drept consecinţă încetarea raportului de serviciu, astfel încât decizia de menţinere în funcţia publică încalcă prevederile art. 512 alin. (2) din Codul administrativ. S-a arătat că cererea de suspendare a efectelor deciziei de pensie nu echivalează cu un drept de opţiune în favoarea continuării raportului de serviciu.

Prin urmare, în ipoteza formulării unei cereri de deschidere a dreptului la pensie, nu are relevanţă că decizia de pensionare a fost ulterior suspendată, întrucât raporturile de serviciu au încetat de drept, prin manifestarea de voinţă a funcţionarului public, legiuitorul neprevăzând posibilitatea pentru un funcţionar public de a opta, concomitent, atât pentru deschiderea dreptului la pensie, cât şi pentru menţinerea în activitate.

În sensul acestei opinii a fost identificată practică judiciară, fiind exprimate şi puncte de vedere teoretice de către judecători.

Într-o altă opinie, s-a considerat că emiterea deciziei de pensionare, la cererea funcţionarului public, ale cărei efecte au fost suspendate, tot la cerere, nu este de natură să atragă încetarea de drept a raportului de serviciu al funcţionarului public.

S-a argumentat în sensul că nu prezintă relevanţă împrejurarea că funcţionarul public a solicitat suspendarea, iar nu încetarea dreptului la pensie pe perioada continuării raportului de serviciu. În contextul în care funcţionarul public şi-a manifestat opţiunea de continuare a raporturilor de serviciu şi în condiţiile în care nu încasează dreptul de pensie pentru limită de vârstă, faţă de Decizia Curţii Constituţionale nr. 112 din 23 februarie 2021, s-a apreciat că nu se justifică încetarea de drept a raportului de serviciu.

Cu titlu de practică judiciară a fost identificată o decizie nedefinitivă, fiind formulate şi puncte de vedere teoretice de către judecători.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În procedurile de unificare a practicii judiciare nu s-au identificat decizii relevante cu privire la obiectul prezentei sesizări. IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 112 din 23 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 7 aprilie 2021, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, în redactarea anterioară modificării prin art. I pct. 24 din Legea nr. 156/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, ale art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 24 din Legea nr. 156/2018, şi ale art. 517 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, constatându-se că acestea sunt constituţionale în măsura în care sintagma „condiţii de vârstă standard” nu exclude posibilitatea femeii de a solicita continuarea exercitării raportului de serviciu, în condiţii identice cu bărbatul, respectiv până la împlinirea vârstei de 65 de ani. Prezintă relevanţă cele reţinute la paragrafele 26, 28 şi 29 din considerentele acestei decizii.

Totodată, în legătură cu chestiunea de drept ce face obiectul prezentei sesizări sunt de menţionat Decizia Curţii Constituţionale nr. 521 din 5 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1043 din 17 noiembrie 2023, prin care a fost admisă obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite şi s-a constatat că dispoziţiile art. 2-11 din Legea privind unele măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative sunt neconstituţionale, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 387 din 5 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 24 iulie 2018, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii şi s-a constatat că acestea sunt constituţionale în măsura în care sintagma „condiţii de vârstă standard” nu exclude posibilitatea femeii de a solicita continuarea executării contractului individual de muncă, în condiţii identice cu bărbatul, respectiv până la împlinirea vârstei de 65 de ani. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este admisibilă, soluţia propusă asupra fondului chestiunii de drept fiind următoarea: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 517 alin. (2) din Codul administrativ, în situaţia menţinerii la cerere a raportului de funcţie publică după îndeplinirea condiţiilor de pensionare, emiterea deciziei de pensionare determină încetarea de drept a raportului de serviciu, chiar dacă funcţionarul public ceruse suspendarea plăţii pensiei. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii sesizării

Temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, iar domeniul de reglementare al acestui act normativ, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024, este conturat expres prin dispoziţiile art. 1, ordonanţa de urgenţă aplicându-se în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ori de natură salariată ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

În această materie se instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sens în care, prin art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 se prevede că: „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Rezultă că aceste prevederi se aplică cu prioritate în raport cu dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se aplica însă prin analogie prevederile dreptului comun, respectiv Codul de procedură civilă.

De altfel, trebuie subliniat că legiuitorul delegat a ţinut cont, la adoptarea acestui nou act normativ, potrivit principiilor prezentate în preambulul acestuia, de configuraţia actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi de efectul obligativităţii hotărârii pe care o pronunţă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în deplin acord cu îndatorirea sa constituţională de asigurare a aplicării şi interpretării unitare a legii de către toate instanţele judecătoreşti din România, apreciindu-se că, în raport cu coordonatele acestui mecanism, aplicarea acestor noi norme legale cu caracter special poate influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, „în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”.

Prin urmare, în contextul normativ expus, procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate a sesizării: (i) existenţa unei cauze în curs de judecată, în primă instanţă sau în calea de atac; (ii) cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze, respectiv litigiul să vizeze fie stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice; (iii) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Referitor la primele două condiţii legale, se reţine că acestea sunt îndeplinite, întrucât cauza se află în curs de soluţionare pe rolul Tribunalului Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, care judecă în primă instanţă, conform art. 10 alin. (1) şi art. 11 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 554/2004), coroborat cu art. 527 alin. (1) şi (2) din Codul administrativ, iar litigiul se circumscrie domeniului specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, tribunalul fiind învestit cu judecarea cererii formulate de un funcţionar public în contradictoriu cu intimatul angajator instituţie publică, obiectul cauzei vizând reintegrarea pe funcţia deţinută şi plata aferentă a salariilor indexate, majorate şi recalculate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat pe perioada până la reintegrare, cu dobânda legală. Astfel, deşi obiectul principal al cauzei este reprezentat de reintegrarea în funcţia publică, faţă de petitul subsecvent ce are ca obiect plata drepturilor salariale, se constată întrunirea în mod formal a condiţiei instituite de prevederile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

De asemenea, sunt în mod cert îndeplinite şi condiţia ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept enunţate, precum şi aceea de a nu exista un recurs în interesul legii în curs de soluţionare privitor la această chestiune de drept.

În ceea ce priveşte condiţia de admisibilitate care vizează identificarea unei veritabile probleme de drept care ar putea forma obiectul sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, se observă că legiuitorul instituie o dublă condiţionare: pe de o parte, să existe o chestiune de drept, iar, pe de altă parte, să fie stabilită legătura necesară între dezlegarea chestiunii de drept identificate şi soluţionarea cauzei pe fond.

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei de admisibilitate ce vizează identificarea unei probleme de drept care ar putea face obiect al sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, trebuie remarcat că, în absenţa unei definiţii legale a noţiunii de „chestiune de drept” din cadrul cerinţelor de admisibilitate prevăzute la art. 519 din Codul de procedură civilă, pentru a exista o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie susceptibilă să constituie izvorul unor interpretări divergente şi, în consecinţă, al unei practici judiciare neunitare, cât timp scopul procedurilor de unificare este tocmai evitarea acestora.

Nu poate fi omis în acest sens faptul că art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede că încheierea de sesizare trebuie să cuprindă şi punctul de vedere al completului de judecată, care astfel este primul ţinut să stabilească dacă există o problemă de interpretare a textului legal, care implică riscul unor dezlegări ulterioare diferite în practica judiciară.

Prin urmare, revine instanţei de trimitere obligaţia identificării în concret a chestiunii de drept care necesită interpretare, exprimarea punctului de vedere al instanţei de trimitere contribuind astfel la a se stabili dacă problema de drept cu privire la care se solicită instanţei supreme o dezlegare este una reală, având vocaţie de a convinge şi din această perspectivă că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a sesizării.

Se constată că cerinţa dificultăţii problemei de drept sesizate derivă din condiţiile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, analizate prin analogie cu cele ale art. 519 din Codul procedură civilă, însă privite în lumina scopului edictării actului normativ, având în vedere că aceste categorii de litigii au impact direct şi considerabil asupra bugetului general consolidat, precum şi necesitatea asigurării egalităţii de tratament juridic, în virtutea efectului util al edictării actului normativ.

Înlăturând ideea caracterului prezumat al dificultăţii problemei de drept, se constată că aprecierea acestei condiţii comportă anumite nuanţări impuse de contextul şi scopul edictării actului normativ, generate de impactul bugetar pe care aceste categorii de litigii îl produc, precum şi necesitatea asigurării unei practici judiciare unitare, pentru ca modalitatea de interpretare şi aplicare a legii să fie de natură a produce efecte juridice, iar nu de a nu produce efecte (efectul util al actului normativ).

În acest context, se observă că instanţa de trimitere, în completarea sesizării iniţiale, a prezentat motivele care ar justifica o atare sesizare a instanţei supreme, ceea ce complineşte lipsurile iniţiale ale sesizării, astfel încât condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, inclusiv cea a dificultăţii chestiunii de drept, sunt îndeplinite; astfel, există nu doar posibilitatea unor interpretări divergente (ce reies din punctele de vedere teoretice comunicate de instanţe), dar şi practică judiciară neunitară incipientă, aprecierea asupra potenţialului de naştere a practicii neunitare nefiind o chestiune cantitativă, ci exclusiv calitativă, raportată la argumentele invocate în soluţiile divergente.

În ceea ce priveşte condiţia ivirii unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, se constată că şi aceasta este îndeplinită în cauză, deoarece modalitatea de interpretare a prevederilor art. 517 alin. (2) din Codul administrativ în ipoteza enunţată raportat la suspendarea plăţii pensiei determină consecinţe asupra încetării/menţinerii raportului de funcţie publică.

În concluzie, sunt îndeplinite condiţiile sesizării instanţei supreme în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 şi al dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, astfel că mecanismul de unificare a practicii judiciare prin pronunţarea unei hotărâri prealabile poate fi activat. Asupra fondului sesizării

Problema de drept din prezenta sesizare se referă la modalitatea de interpretare a prevederilor art. 517 alin. (2) din Codul administrativ, respectiv dacă se produce încetarea de drept a raportului de funcţie publică în urma emiterii deciziei de pensionare la cererea funcţionarului public aflat în menţinerea raportului de funcţie publică după îndeplinirea condiţiilor de pensionare (la cererea sa şi cu aprobarea angajatorului) şi dacă suspendarea plăţii pensiei are vreo relevanţă din perspectiva încetării de drept instituite de art. 517 alin. (2) din Codul administrativ.

Reformulând întrebarea propusă de instanţa de trimitere, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este chemată să stabilească dacă, în situaţia menţinerii la cerere a raportului de funcţie publică după îndeplinirea condiţiilor de pensionare, emiterea deciziei de pensionare determină încetarea de drept a raportului de serviciu, chiar dacă funcţionarul public ceruse suspendarea plăţii pensiei.

Astfel, este necesară stabilirea consecinţelor dobândirii calităţii de pensionar din perspectiva deschiderii dreptului la pensie şi a consecinţelor suspendării plăţii pensiei raportat la calitatea de pensionar deja dobândită.

Pentru dezlegarea acestei chestiuni, se impune coroborarea textului art. 517 alin. (2) din Codul administrativ cu cel al art. 517 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod, care statuează ca ipoteză premisă faptul că raportul de serviciu existent încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, aceasta fiind regula; excepţia instituită de textul de lege are în vedere situaţia în care raportul de serviciu existent nu încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, dacă persoana care are competenţa de numire în funcţia publică a dispus aplicarea prevederilor alin. (2).

Alin. (2) al art. 517 din Codul administrativ prevede că, în mod excepţional, pe baza unei cereri formulate cu 2 luni înainte de data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare şi cu aprobarea conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, funcţionarul public poate fi menţinut în funcţia publică deţinută maximum 3 ani peste vârsta standard de pensionare, cu posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu.

Ca urmare, în mod excepţional, încetarea de drept a raportului de serviciu la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare nu se produce dacă, cu 2 luni înainte de această dată, funcţionarul public a formulat o cerere de menţinere în funcţia publică deţinută care a primit aprobarea conducătorului autorităţii sau instituţiei publice.

În ipoteza funcţionarului public aflat în menţinerea raportului de funcţie publică, în urma activării dispoziţiilor art. 517 alin. (2) din Codul administrativ, încetarea raportului de funcţie publică se poate produce fie la expirarea termenului de 1 an pentru care a primit aprobarea, fără a se fi solicitat/acordat o nouă aprobare, fie prin expirarea termenului de maximum 3 ani peste vârsta standard de pensionare pentru care putea fi cerută menţinerea în funcţia publică (cu amendamentele aduse prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 112 din 23 februarie 2021 în situaţia femeii funcţionar public).

Ceea ce nu acoperă în mod explicit textul legal supus analizei şi a creat dubiul de interpretare invocat de către instanţa de trimitere este dacă o asemenea încetare se produce şi în situaţia în care funcţionarul public aflat în menţinerea raportului de funcţie publică ca efect al procedurii prevăzute de art. 517 alin. (2) din Codul administrativ obţine decizia de pensionare, ca urmare a cererii sale.

Astfel, dacă ulterior acestei menţineri în funcţia publică, funcţionarul public a înţeles să solicite deschiderea dosarului de pensionare, fiind emisă decizia de pensionare, acesta căpătând calitatea de pensionar, se ridică întrebarea dacă se produce încetarea de drept a raportului de funcţie publică ca urmare a comunicării către angajator a deciziei de pensionare emise [comunicare prevăzută de art. 106 alin. (5) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 263/2010)].

Subsecvent, se ridică o întrebare adiacentă, dacă încetarea de drept a raportului de funcţie publică în urma comunicării către angajator a deciziei de pensionare emise se produce şi în situaţia în care funcţionarul public a cerut şi a obţinut decizie de suspendare a plăţii pensiei în condiţiile art. 114 alin. (4) din Legea nr. 263/2010.

Or, se constată că, prin reglementarea de principiu din art. 517 alin. (2) din Codul administrativ, s-a urmărit eficientizarea folosirii fondurilor publice pentru plata salariilor/pensiilor, cât timp declanşarea procedurii de stabilire şi plată a pensiilor (reglementată de secţiunea a 7-a a cap. IV din Legea nr. 263/2010) se finalizează cu emiterea deciziei de pensionare, care produce efecte – din perspectiva datei cuvenirii drepturilor de pensie – de la momentul îndeplinirii condiţiilor prevăzute de Legea nr. 263/2010, în funcţie de categoria de pensie solicitată [art. 104 alin. (1) din lege], iar din perspectiva datei acordării efective a pensiei, de la momentul înregistrării cererii [art. 104 alin. (2) din lege].

Ca urmare, conform normelor amintite, chiar dacă raportul de funcţie publică [în lipsa menţinerii conform alin. (2) al art. 517 din Codul administrativ] încetează la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare, pensia se acordă de la data înregistrării cererii de pensionare.

Având în vedere scopul urmărit prin instituirea cauzei de încetare de drept a raportului de funcţie publică la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare, corespunde aceluiaşi scop încetarea de drept a raportului de funcţie publică în urma comunicării deciziei de pensionare de către casa teritorială de pensii competentă. Dacă, pentru ipoteza mai puţin energică a întrunirii condiţiilor legale pentru pensionare (în lipsa oricărei cereri de pensionare efectiv depuse de către funcţionarul public), legiuitorul a avut în vedere instituirea încetării de drept a raportului de funcţie publică, atunci în mod cert deschiderea dreptului la pensie, prin depunerea cererii şi obţinerea deciziei de pensionare, produce consecinţa încetării de drept a raportului de funcţie publică ce fusese menţinut după data îndeplinirii condiţiilor de pensionare.

Ca urmare, prin declanşarea procedurii de pensionare (depunerea cererii însoţite de actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor legale) se poate conchide că s-a produs deschiderea dreptului la pensie, iar funcţionarul public a exercitat dreptul de opţiune între menţinerea raportului de funcţie publică şi cel de încetare a acestuia.

Spre această concluzie se îndreaptă şi considerentele menţionate la paragrafele 28 şi 29 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 112 din 23 februarie 2021, care, deşi a avut un alt aspect de analizat, a antamat contingent şi această chestiune: ” 28. Prin urmare, încetarea raportului de serviciu al femeii la o vârstă mai redusă decât a bărbatului poate şi trebuie să rămână o opţiune a acesteia, în contextul social actual. Transformarea acestui beneficiu legal într-o consecinţă asupra încetării raportului de serviciu ce decurge ope legis dobândeşte valenţe neconstituţionale, în măsura în care ignoră voinţa femeii de a fi supusă unui tratament egal cu cel aplicabil bărbaţilor. Astfel, dispoziţiile art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, în redactarea anterioară modificării prin art. I pct. 24 din Legea nr. 156/2018, sunt constituţionale numai în măsura în care, la împlinirea vârstei legale de pensionare, dau dreptul femeii să opteze fie pentru deschiderea dreptului la pensie şi încetarea raportului de serviciu în curs, fie pentru continuarea acestui raport până la împlinirea vârstei legale de pensionare prevăzute pentru bărbaţi la acea dată. 29. În prima ipoteză, când optează pentru deschiderea dreptului la pensie, raportul de serviciu în curs încetează de drept. Din contră, în măsura în care funcţionarul public femeie optează pentru continuarea raportului de serviciu până la împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de lege pentru bărbaţi, exerciţiul dreptului la muncă nu este condiţionat de voinţa angajatorului, dar dreptul la pensie nu va putea fi solicitat simultan. Curtea observă că, potrivit dispoziţiilor art. 53 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbaţi şi 63 de ani pentru femei, dar că atingerea acestei vârste se realizează prin creşterea vârstelor standard de pensionare, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 5 la această lege. În condiţiile în care legiuitorul va înţelege să modifice vârstele de pensionare, aceste considerente îşi păstrează valabilitatea, urmând a fi avute în vedere dispoziţiile în vigoare la data împlinirii vârstei de pensionare de către funcţionarul public femeie.”

Aşadar, din perspectiva stabilirii consecinţelor dobândirii calităţii de pensionar ca urmare a deschiderii dreptului la pensie, se constată că emiterea deciziei de pensionare conduce la încetarea de drept a raportului de funcţie publică.

Din perspectiva consecinţelor suspendării plăţii pensiei raportat la calitatea de pensionar deja dobândită, se constată că, potrivit prevederilor art. 114 alin. (4) din Legea nr. 263/2010, suspendarea plăţii pensiei se poate face şi la cererea pensionarului, situaţie în care suspendarea plăţii se face începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată cererea.

Or, emiterea unei decizii de pensionare la solicitarea funcţionarului, decizie care a fost ulterior suspendată la cererea sa, chiar dacă nu ar fi produs efectul specific al plăţii pensiei în favoarea sa, reprezintă o opţiune pentru deschiderea dreptului la pensie, în defavoarea menţinerii raportului de funcţie publică.

Pe de altă parte, analizând exclusiv argumentele legate de neplata pensiei ca atare, se constată că există un decalaj între momentul de la care se cuvine pensia (data îndeplinirii condiţiilor de pensionare) şi momentul de la care ar opera suspendarea plăţii (luna următoare celei în care a fost înregistrată cererea); or, chiar şi în ipoteza depunerii cererii de suspendare în ziua emiterii deciziei de pensionare, suspendarea se va produce în luna următoare celei în care a fost înregistrată cererea.

Acest decalaj nu face decât să sublinieze dobândirea calităţii de pensionar odată cu emiterea deciziei de pensionare şi definitivarea opţiunii între cele două variante (menţinerea în funcţia publică după îndeplinirea condiţiilor de pensionare, respectiv deschiderea dreptului la pensie) în sensul deschiderii dreptului la pensie.

Prin urmare, se conchide că suspendarea plăţii pensiei nu conduce la inaplicabilitatea încetării de drept a raportului de funcţie publică, cât timp decizia de pensionare a fost emisă la cererea funcţionarului public.

Pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 şi ale art. 521 din Codul de procedură civilă,