Decizia nr. 79 din 18 noiembrie 2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare („Regulamentul”). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistratasistent Elena-Mădălina Ivănescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 165/117/2024, la care a fost conexat Dosarul nr. 2.218/1/2024, având ca obiect sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava – Secţia I civilă în Dosarul nr. 1.302/40/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând următoarele: (i) la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; (ii) părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti şi opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea din 2 septembrie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 165/117/2024, Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi proceselor privind prestaţii de asigurări sociale („Ordonanţa de urgenţă nr. 62/2024”), sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: „ Dacă, subsecvent reţinerii aplicabilităţii anexei nr. VII a Legii nr. 153/2017, în aplicarea dispoziţiilor art. 1 din anexa nr. VII a Legii nr. 153/2017, stabilirea nivelului de salarizare a personalului tehnic, economic şi socioadministrativ din cadrul spitalelor publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Sănătăţii, trebuie să se realizeze la nivelul maxim al anului 2022.”

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu nr. 1.970/1/2024.

Prin Încheierea din 9 octombrie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 1.302/40/2023, Curtea de Apel Suceava – Secţia I civilă a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „ Dacă, în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) şi ale art. 36 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, salarizarea personalului tehnic, economic şi socioadministrativ din cadrul spitalelor publice finanţate integral din venituri proprii, dar care nu se află în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Sănătăţii (respectiv nu se regăsesc în anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 44/2010), se realizează potrivit anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017″.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu nr. 2.218/1/2024, dosarul fiind conexat la Dosarul nr. 1.970/1/2024. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare („Legea nr. 153/2017”) „ Art. 2. – Domeniul de aplicare (1) Dispoziţiile prezentei legi se aplică: (…) c) personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii; (…)”. „ Art. 36. – Reîncadrarea personalului (…) (3) Salarizarea personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, din cele aflate în coordonarea prim-ministrului, precum şi din cele aflate sub controlul Parlamentului se realizează potrivit anexei nr. VII, în limita cheltuielilor de personal aprobate. (…)”. „ Anexa nr. VII – Reglementări specifice personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, din cele aflate în coordonarea prim-ministrului, precum şi din cele aflate sub controlul Parlamentului Capitolul I Salarii de bază „ Art. 1. – Salariile de bază ale personalului de execuţie din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, din cele aflate în coordonarea prim-ministrului, precum şi din cele aflate sub controlul Parlamentului sunt diferenţiate după nivelul studiilor. Nivelul studiilor Salariul de bază – lei – Coeficient Anul 2022 minim maxim*) minim maxim*) Studii superioare 3950 6909 1,58 2,76 Studii superioare de scurtă durată 3850 5324 1,54 2,13 Studii postliceale 3700 5200 1,48 2,08 Studii medii 3500 5162 1,40 2,06 Studii generale 2500 4813 1,00 1,93 *) Salariul de bază prevăzut la nivelul maxim cuprinde sporul de vechime în muncă la nivel maxim.” „ Art. 2. – Salariile de bază ale personalului de execuţie din instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice locale, sunt diferenţiate după nivelul studiilor.” „ Art. 7. – Pentru personalul de execuţie, nivelul individual al salariilor de bază se stabileşte de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice finanţate integral din venituri proprii, pe baza criteriilor de evaluare a performanţelor profesionale stabilite de către acesta. Art. 8. – Echivalarea funcţiilor specifice utilizate în prezentul capitol cu funcţiile prevăzute în anexele la prezenta lege se face de către Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, la solicitarea ordonatorului principal de credite.” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept Dosarul nr. 165/117/2024

Prin Cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj cu nr. 165/117/2024, reclamanta ABC, în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă C-N, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună, pentru perioada 1.01.2021-31.08.2021, obligarea pârâtului la: (i) recunoaşterea dreptului reclamantei, în conformitate cu dispoziţiile anexei nr. VII a Legii nr. 153/2017, la nivel maxim, începând cu veniturile aferente datei de 1.01.2021 până la 31.08.2021, conform studiilor sale superioare, gradului şi treptei profesionale; (ii) plata diferenţelor salariale cuvenite reclamantei conform anexei nr. VII a Legii nr. 153/2017 faţă de cele stabilite ca urmare a admiterii petitului 1, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la plata efectivă, în raport de cuantumul maxim conform anexei nr. VII a Legii nr. 153/2017; (iii) emiterea actului administrativ de resort în acord cu petitele de mai sus; (iv) efectuarea cuvenitelor menţiuni în Registrul general de evidenţă a salariaţilor („REVISAL”) pentru aceeaşi perioadă; (v) achitarea către bugetul consolidat al statului a contribuţiilor aferente creanţei de natură salarială solicitată prin prezenta cerere, începând cu 1.01.2021, pentru perioada de referinţă.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că este angajată a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă C-N, fiind încadrată în funcţia de curier până la 31.08.2021. Începând cu data angajării, aceasta a fost nelegal încadrată, din punct de vedere al drepturilor salariale acordate, aplicându-i-se anexa nr. VIII a Legii nr. 153/2017.

În susţinerea cererii reclamanta invocă prevederile art. 36 din Legea nr. 153/2017, art. 169 alin. (3) – (4) şi art. 190 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare („Legea nr. 95/2006”), precum şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 61 din 17 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 1172 din 7 decembrie 2022 („Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 61/2022”).

Reclamanta solicită a se reţine că pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă C-N este un spital public, finanţat integral din venituri proprii, aflat sub autoritatea/coordonarea Ministerului Sănătăţii, motiv pentru care în cauză sunt aplicabile prevederile anexei nr. VII a Legii nr. 153/2017.

La 1.12.2022, pârâtul a dispus, voluntar, plata personalului tehnic, economic, social şi administrativ („TESA”) conform anexei nr. VII mai sus indicate, însă nu a acordat cuantumurile legale ale salariilor de bază prevăzute de această anexă.

Pârâtul a dispus plata drepturilor salariale conform anexei nr. VII a Legii nr. 153/2017, la nivel maxim, pentru personalul TESA, începând doar cu 1.11.2023. Se apreciază că, în acest fel, pârâtul şi-a recunoscut vinovăţia, respectiv nelegala salarizare aferentă anului 2021.

Nu există nicio raţiune pentru care, în temeiul aceloraşi dispoziţii legale, să nu se recunoască dreptul reclamantei şi anterior datei de 1.11.2023, prin raportare la cuantumul maxim, stabilit conform anexei nr. VII a Legii nr. 153/2017.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă C-N a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

S-a precizat că: reclamanta este angajată a pârâtului din anul 2015, iniţial încadrată în funcţia de curier; la momentul angajării, reclamanta a fost remunerată potrivit vechimii deţinute şi în conformitate cu îndrumările obligatorii date de Ministerul Sănătăţii, în baza anexei nr. VIII a Legii nr. 153/2017; începând cu 1.09.2021, aceasta a fost încadrată în funcţia de registrator medical la Serviciul de evaluare şi statistică medicală, conform Deciziei nr. xxxx/30.08.2021, salariul reclamantei fiind acordat potrivit anexei nr. II a Legii nr. 153/2017; începând cu luna decembrie 2022, s-a procedat la salarizarea personalului TESA în acord cu anexa nr. VII a Legii nr. 153/2017; reclamanta nu mai deţinea, la acel moment (decembrie 2022), funcţia de curier în cadrul personalului de deservire. Prin urmare, aceasta nu putea fi salarizată conform anexei nr. VII a Legii nr. 153/2017.

În ceea ce priveşte salarizarea personalului TESA, începând cu 1.12.2022, potrivit anexei nr. VII a Legii nr. 153/2017, se arată că această hotărâre a fost luată în vederea conformării cu cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 61/2022, iar, anterior datei de 1.12.2022, s-a procedat la aplicarea prevederilor anexei nr. VIII a Legii nr. 153/2017, în conformitate cu îndrumările Ministerului Sănătăţii pentru stabilirea şi plata salariilor angajaţilor din cadrul personalului TESA.

Prin Adresa nr. yyyy/25.09.2017, emisă de Ministerul Sănătăţii – Direcţia de management şi structuri unităţi sanitare, s-a comunicat pârâtului faptul că, pentru personalul TESA, se vor aplica prevederile anexei nr. VIII a Legii nr. 153/2017. De asemenea, prin intermediul corespondenţei electronice, aceeaşi structură din cadrul Ministerului Sănătăţii le-a comunicat grile de salarizare aplicabile, grile care făceau referire la anexele nr. II şi VIII ale actului normativ menţionat.

Pârâtul invocă, de asemenea, dispoziţiile art. 3 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 153/2017 şi ale art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă şi susţine că nu există temei legal în baza căruia acesta să fie obligat la acordarea, cu efect retroactiv, a drepturilor salariale calculate potrivit anexei nr. VII a Legii nr. 153/2017.

Raportat la reglementările legale cuprinse în art. 1 şi 7 din anexa nr. VII a Legii nr. 153/2017, angajatorul stabileşte nivelul concret al salariului de bază în funcţie de sporul de vechime de care angajatul beneficiază şi în funcţie de criteriile de la art. 7 din anexă. Acordarea nivelului maxim de salarizare nu reprezintă o obligaţie a angajatorului.

Pârâtul invocă, în susţinerea celor de mai sus, jurisprudenţa naţională în materie.

De asemenea, susţine că, prin Adresa nr. zzzzz/6.12.2023, s-a procedat la majorarea salariului de bază la nivel maxim ca o formă de recunoaştere a performanţelor profesionale. Aceasta nu implică nicidecum faptul că reclamanta ar fi avut dreptul să beneficieze de nivelul maxim de salarizare în perioada 1.01.2021-31.08.2021.

Tribunalul judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. Dosarul nr. 1.302/40/2023

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani cu nr. 1.302/40/2023, reclamantul Uniunea Sindicală Judeţeană Sanitas B., pentru membrii AAA ş.a., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă M.B., obligarea acestuia: (i) să stabilească şi să plătească salariul de bază pentru funcţia îndeplinită de reclamanţi, în conformitate cu dispoziţiile anexei nr. VII a Legii nr. 153/2017; (ii) să stabilească şi să plătească sporurile cuvenite reclamanţilor în conformitate cu dispoziţiile art. 9 şi 10 ale anexei nr. VII a Legii nr. 153/2017; (iii) să plătească reclamanţilor diferenţele dintre drepturile salariale şi sporurile încasate şi cele cuvenite, în conformitate cu anexa nr. VII a Legii nr. 153/2017, pe ultimii 3 ani anterior datei introducerii prezentei acţiuni, drepturile restante urmând a fi actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie, aplicabil la data plăţii efective, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare aferentă, începând cu data de la care se cuvin aceste drepturi şi până la data plăţii efective.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată (în vigoare de la 13 mai 2022 până la 24 decembrie 2022, fiind abrogată prin Legea nr. 367/2022 şi înlocuită prin Legea nr. 248/2013), ale art. 9 din Legea nr. 153/2017, ale anexei nr. VII a Legii nr. 153/2017 şi ale art. 268 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare („Codul muncii”).

Pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă M.B. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii.

Prin Sentinţa civilă nr. 345 din 11 aprilie 2024, Tribunalul Botoşani – Secţia I civilă: a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtă cu privire la pretenţiile anterioare datei de 31.05.2020 şi a respins ca atare cererea pentru această perioadă; a admis în parte cererea, astfel cum a fost precizată; a obligat pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă M.B. să plătească reclamanţilor salariul de bază şi sporurile cuvenite pentru funcţia îndeplinită de fiecare în cadrul Serviciului TESA, în conformitate cu anexa nr. VII a Legii nr. 153/2017; a obligat pârâtul să plătească reclamanţilor diferenţele dintre drepturile salariale şi sporurile încasate şi cele cuvenite începând cu 31.05.2020 şi până la data plăţii efective, drepturile restante urmând a fi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare.

Pentru a pronunţa hotărârea de mai sus, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, argumentele redate în continuare.

Raportat la reglementările art. 36 alin. (3) şi (4), art. 38, art. 9 şi 12, precum şi la anexele Legii nr. 153/2017 şi art. 190 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, pârâtul este o instituţie publică finanţată integral din venituri proprii, motiv pentru care, în ceea ce priveşte personalul fără specialitate medicală, îi sunt aplicabile prevederile anexei nr. VII a Legii nr. 153/2017.

Având în vedere şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 61/2022, s-a constatat că salarizarea reclamanţilor a fost stabilită în mod eronat, deoarece, potrivit funcţiilor acestora şi specificului unităţii angajatoare, salarizarea ar fi trebuit să le fie stabilită prin raportare la art. 2 şi 4 din anexa nr. VII a Legii nr. 153/2017.

Împotriva sentinţei civile indicate la paragraful 32 din prezenta decizie a formulat apel pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă M.B., prin care a solicitat admiterea apelului, rejudecarea fondului şi respingerea acţiunii formulate de reclamanţi.

Apelantul susţine că funcţiile reclamanţilor se regăsesc în anexa nr. VIII – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie” – a Legii nr. 153/2017, anexa nr. VII a actului normativ menţionat neprevăzând funcţii, ci doar nivel de studii, denumiri de funcţii fiind specificate doar pentru cele de conducere, în condiţiile în care domeniul de activitate al unităţii angajatoare este cel specific familiei ocupaţionale bugetare „Sănătate”.

Încadrarea funcţiilor reclamanţilor în anexa nr. VIII a Legii nr. 153/2017 rezultă din art. 2 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 917/2017 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie” din administraţia publică centrală („Hotărârea Guvernului nr. 917/2017”), care prevede că regulamentul-cadru de mai sus se aplică şi personalului prevăzut la pct. B de la cap. II din anexa nr. VIII a Legii nr. 153/2017.

Conform Legii nr. 95/2006, activităţile de asistenţă de sănătate publică se finanţează: de la bugetul de stat; de la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate („FNUASS”) care este un fond special (din care se achită de ani de zile spitalelor publice cheltuieli salariale prin transferuri); de la bugetele locale; din venituri proprii; fonduri externe rambursabile şi nerambursabile; contracte cu terţii; contribuţii personale şi plăţi directe, după caz, potrivit legii, legiuitorul făcând distincţie între veniturile proprii şi veniturile de la bugetul FNUASS ale spitalelor publice.

Astfel, activităţile spitalelor publice nu pot fi considerate ca fiind finanţate integral din venituri proprii obţinute în baza contractelor de prestări servicii încheiate cu casele de asigurări de sănătate.

Se arată că Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 61/2022 nu este aplicabilă în cauză, deoarece se referă la spitale publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Sănătăţii, conform Hotărârii Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare („Hotărârea Guvernului nr. 144/2010”). Or, apelantul-pârât nu face parte din această categorie, dat fiind că, începând cu anul 2010, este unitate sanitară publică cu paturi pentru care s-a transferat managementul asistenţei medicale către autorităţile administraţiei publice locale – Consiliul Judeţean B., conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii Publice către autorităţile administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare („Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 162/2008”), şi Hotărârii Guvernului nr. 529/2010 pentru aprobarea menţinerii managementului asistenţei medicale la autorităţile administraţiei publice locale care au desfăşurat faze-pilot, precum şi a Listei unităţilor sanitare publice cu paturi pentru care se menţine managementul asistenţei medicale la autorităţile administraţiei publice locale şi la Primăria Municipiului Bucureşti şi a Listei unităţilor sanitare publice cu paturi pentru care se transferă managementul asistenţei medicale către autorităţile administraţiei publice locale şi către Primăria Municipiului Bucureşti, cu modificările şi completările ulterioare („Hotărârea Guvernului nr. 529/2010”).

Intimata reclamantă Uniunea Sindicală Judeţeană „Sanitas” B. a formulat întâmpinare la apelul depus potrivit celor de mai sus, solicitând respingerea acestuia, ca nefondat.

Curtea de Apel Suceava – Secţia I civilă judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii Dosarul nr. 165/117/2024

Prin Încheierea de şedinţă din 2 septembrie 2024, instanţa de trimitere a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. Dosarul nr. 1.302/40/2023

Prin Încheierea de şedinţă din 9 octombrie 2024, instanţa de trimitere a reţinut că: sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, dat fiind faptul că, în cauză, este vorba despre un proces privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice; Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra problemei de drept şi nici nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Curtea de apel apreciază că, deşi dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă, faţă de scopul declarat al legiuitorului avut în vedere la adoptarea actului normativ, precum şi faţă de modalitatea de reglementare, în concepţia ordonanţei menţionate, diferă condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept faţă de cele stabilite prin art. 519 din Codul de procedură civilă.

Se apreciază că singura condiţie de admisibilitate a unei astfel de sesizări, în materia litigiilor privind stabilirea şi/sau plata drepturilor de natură salarială sau de pensie ale personalului plătit din fonduri publice, este ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea procesului, iar această chestiune de drept să nu facă nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Odată verificată îndeplinirea acestei condiţii, sesizarea este obligatorie, având în vedere modalitatea de formulare a textului, fără a se mai impune stabilirea existenţei unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că este necesar potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, întrucât din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 reiese că ceea ce a intenţionat legiuitorul a fost ca instanţa supremă să asigure o interpretare unitară a dispoziţiilor legale supuse interpretării în litigii privind salarizarea/dreptul la pensie al personalului plătit din fonduri publice. Cât timp sesizarea se dispune cu titlu imperativ, nu este lăsată la latitudinea instanţei care judecă procesul analizarea chestiunii privind dificultatea interpretării chestiunii de drept. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept Dosarul nr. 165/117/2024

Prin susţinerile orale de la termenul de judecată din 2 septembrie 2024, reclamanta a apreciat că, în cauză, nu se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dat fiind faptul că s-a conturat o jurisprudenţă în materie, la care a făcut referire în cuprinsul acţiunii.

Pârâtul nu a prezentat un punct de vedere asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. Dosarul nr. 1.302/40/2023

Potrivit punctului de vedere exprimat de apelantul-pârât, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 şi ar trebui sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a se pronunţa cu privire la aceeaşi problemă de drept dezlegată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 61/2022, însă, de această dată, pentru cealaltă categorie de spitale, care nu se finanţează integral din venituri proprii şi nu sunt în subordinea Ministerului Sănătăţii.

În opinia intimatei-reclamante, Spitalul Judeţean de Urgenţă M.B. este supus reglementărilor Legii nr. 95/2006 [art. 169 alin. (3), art. 188 alin. (1) şi art. 190], fiind o instituţie publică finanţată integral din venituri proprii, aflată în subordinea Consiliului Judeţean B. Prin urmare, intimatul-reclamant se încadrează în categoria instituţiilor publice avute în vedere în cadrul Deciziei nr. 61/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept Dosarul nr. 165/117/2024

Invocând prevederile art. 1 din anexa nr. VII a Legii nr. 153/2017, instanţa de trimitere arată că salariile de bază ale personalului de execuţie sunt diferenţiate după nivelul studiilor, în tabelul de la acest articol fiind indicate un prag minim şi un prag maxim. Spre deosebire de celelalte anexe, în cuprinsul acesteia nu se indică cuantumul concret al salariului cuvenit la nivelul anului 2022, stabilit în raport cu anumite criterii (funcţie, nivel de studii, grad). Salariul de bază prevăzut la nivelul maxim cuprinde sporul de vechime în muncă la nivel maxim, astfel cum se stipulează în finalul tabelului din lege.

Numai în urma finalizării procedurii prevăzute de dispoziţiile art. 7 din anexa nr. VII a Legii nr. 153/2017, aplicabilă în privinţa personalului TESA din cadrul spitalelor publice, va fi cunoscut cuantumul concret al salariului de bază al reclamantei de la nivelul anului 2022. Dosarul nr. 1.302/40/2023

Făcând referire la Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 61/2022, precum şi la Minuta întâlnirii preşedinţilor secţiilor pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Bucureşti 23-24 noiembrie 2022 (punctul 5 de pe ordinea de zi de la secţiunea litigii de muncă), instanţa de trimitere prezintă cele două opinii conturate cu privire la problema de drept, fără a preciza care este punctul său de vedere asupra acesteia din urmă. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Curţile de apel Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Piteşti şi Ploieşti au transmis hotărâri judecătoreşti relevante cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, iar curţile de apel Bucureşti, Iaşi şi Alba Iulia au transmis puncte de vedere teoretice asupra acestei chestiuni.

Într-o orientare jurisprudenţială, s-a apreciat că, subsecvent reţinerii aplicabilităţii anexei nr. VII a Legii nr. 153/2017, în aplicarea dispoziţiilor art. 1 din anexa nr. VII a Legii nr. 153/2017, nu este obligatoriu ca stabilirea nivelului de salarizare a personalului TESA din cadrul spitalelor publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Sănătăţii, să se realizeze la nivelul maxim al anului 2022.

Această orientare jurisprudenţială se regăseşte la nivelul curţilor de apel Craiova – Secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, Constanţa – Secţia I civilă şi Piteşti – Secţia I civilă şi al tribunalelor Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Covasna – Secţia civilă.

În acelaşi sens au fost exprimate şi punctele de vedere teoretice, nesusţinute de practică judiciară, comunicate de următoarele instanţe: curţile de apel Alba Iulia, Iaşi şi Ploieşti şi tribunalele Giurgiu şi Vaslui.

În susţinerea acestei orientări jurisprudenţiale au fost invocate considerentele deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 61/2022 şi nr. 3 din 29 ianuarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 132 din 15 februarie 2024 („Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 3/2024”), paragraful 90, precum şi prevederile art. 1 şi art. 7 din anexa nr. VII a Legii nr. 153/2017.

Faţă de reglementările menţionate în cele de mai sus, angajatorul va stabili nivelul concret al salariului de bază în funcţie de sporul de vechime de care acel angajat beneficiază şi în funcţie de criteriile de la art. 7 din anexa nr. VII a Legii nr. 153/2017, astfel că, în absenţa dovedirii îndeplinirii acestor criterii pentru nivelul pretins de reclamant, este neîntemeiată pretenţia acordării pragului maxim al salariului de bază prevăzut pentru anul 2022.

Într-o altă orientare jurisprudenţială, s-a apreciat că, subsecvent reţinerii aplicabilităţii anexei nr. VII a Legii nr. 153/2017, în aplicarea dispoziţiilor art. 1 din anexa menţionată, este obligatoriu ca stabilirea nivelului de salarizare a personalului TESA din cadrul spitalelor publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Sănătăţii, să se realizeze la nivelul maxim al anului 2022.

Această orientare jurisprudenţială se regăseşte la nivelul Curţii de Apel Piteşti – Secţia I civilă şi Tribunalului Argeş – Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

În acelaşi sens au fost exprimate şi punctele de vedere teoretice, nesusţinute de practică judiciară, comunicate de următoarele instanţe: tribunalele Ialomiţa, Ilfov, Teleorman, Prahova – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi Braşov.

În susţinerea acestei orientări jurisprudenţiale au fost invocate dispoziţiile art. 1 din anexa nr. VII a Legii nr. 153/2017, precum şi principiile legalităţii şi predictibilităţii salariale, care impun ca drepturile salariale să fie stabilite clar şi previzibil pentru a evita orice ambiguitate sau inechitate în aplicarea legii. De asemenea, s-a apreciat că respectarea nivelului maxim al drepturilor salariale prevăzute pentru anul 2022 asigură uniformitate în tratamentul salarial al personalului din cadrul spitalelor publice.

În plus, principiile egalităţii şi nediscriminării, prevăzute în art. 6 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, impun ca toţi angajaţii care desfăşoară activităţi similare să fie remuneraţi în mod egal, fără discriminare. Astfel, aplicarea nivelului maxim de salarizare stabilit pentru anul 2022 asigură respectarea acestui principiu, evitând discrepanţele salariale care ar putea apărea din cauza diferenţelor de finanţare sau de subordonare administrativă.

Celelalte curţi de apel nu au identificat practică judiciară în materie şi nici nu au comunicat opinii teoretice.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Curtea Constituţională nu s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 1 din anexa nr. VII a Legii nr. 153/2017. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În mecanismele de unificare a practicii judiciare a fost identificată Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 61 din 17 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1172 din 7 decembrie 2022, prin care a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 3.631/99/2021 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi s-a stabilit că, „În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) şi ale art. 36 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, salarizarea personalului TESA din cadrul spitalelor publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Sănătăţii, se realizează potrivit anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017”, reţinându-se, în considerente, următoarele: „ 129. Prin urmare, şi din această perspectivă, dispoziţia imperativă din art. 36 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 impune ca salarizarea personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii să se realizeze potrivit anexei nr. VII la legea-cadru. 130. O salarizare a personalului bugetar nonmedical din cadrul «instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii» urmează a se raporta, în funcţie de studiile personalului în cauză, la dispoziţiile art. 7 şi 8 din capitolul I al anexei nr. VII, care prevăd că, «Pentru personalul de execuţie, nivelul individual al salariilor de bază se stabileşte de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice finanţate integral din venituri proprii, pe baza criteriilor de evaluare a performanţelor profesionale stabilite de către acesta» (art. 7), respectiv că «Echivalarea funcţiilor specifice utilizate în prezentul capitol cu funcţiile prevăzute în anexele la prezenta lege se face de către Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, la solicitarea ordonatorului principal de credite» (art. 8). Aceasta, întrucât anexa nr. VII nu prevede funcţii specifice unei familii ocupaţionale, ci doar nivelul salarizării minime şi maxime. 131. Nu se poate considera că, întrucât anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017 presupune stabilirea integrală a grilei de salarizare la nivelul ordonatorului de credite în baza unui algoritm propriu, dispoziţiile din anexă nu pot fi aplicate scindat şi parţial, doar pentru anumite categorii de personal, în situaţia de faţă pentru personalul TESA. 132. În concret, salarizarea conform anexei menţionate pentru personalul nonmedical nu are ca efect stabilirea de salarii diferite pentru funcţii identice în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale, neexistând o astfel de situaţie premisă. 133. Faptul că ordonatorul de credite va avea în vedere atât dispoziţiile din anexa nr. II, cât şi pe cele din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017 la nivelul unei singure instituţii publice nu implică aplicarea distinctă a legii pentru categorii profesionale diferite, acest argument putând fi invocat şi în cazul în care s-ar fi impus ca salarizarea să fie raportată, în cazul analizat, la anexa nr. II şi anexa nr. VIII la aceeaşi lege-cadru.” X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au propus două soluţii alternative, respectiv de respingere, ca inadmisibile, a sesizărilor şi de admitere a sesizărilor conexate şi dezlegarea chestiunilor de drept după cum urmează: – în aplicarea dispoziţiilor art. 1 din anexa nr. VII a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, stabilirea nivelului de salarizare a personalului tehnic, economic şi socioadministrativ din cadrul spitalelor publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Sănătăţii, nu trebuie să se realizeze la nivelul maxim al anului 2022; – în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) şi ale art. 36 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, salarizarea personalului tehnic, economic şi socioadministrativ din cadrul spitalelor publice finanţate integral din venituri proprii, dar care nu se află în subordinea Ministerului Sănătăţii, se realizează potrivit anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie XI.1. Asupra admisibilităţii sesizării

Temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale. Domeniul de reglementare a acestui act normativ, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024, este conturat prin dispoziţiile art. 1, ordonanţa aplicându-se în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

În această materie s-a instituit o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sens în care, prin art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 se prevăd următoarele: „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Rezultă că aceste prevederi se aplică cu prioritate în raport cu dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa însă, în mod corespunzător, cu prevederile dreptului comun, Codul de procedură civilă, astfel cum se şi statuează expres prin art. 4, conform căruia „dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”.

Prin urmare, în contextul normativ expus, procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate a sesizării: (i) existenţa unei cauze în curs de judecată, în primă instanţă sau în calea de atac; (ii) cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze, astfel cum au fost evocate în precedent; (iii) existenţa unei chestiuni de drept veritabile de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

A. Dosarul nr. 165/117/2024 Verificând condiţiile de admisibilitate în ceea ce priveşte sesizarea Tribunalului Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „Dacă, subsecvent reţinerii aplicabilităţii anexei nr. VII a Legii nr. 153/2017, în aplicarea dispoziţiilor art. 1 din anexa nr. VII a Legii nr. 153/2017, stabilirea nivelului de salarizare a personalului tehnic, economic şi socioadministrativ din cadrul spitalelor publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Sănătăţii, trebuie să se realizeze la nivelul maxim al anului 2022”, înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 18 septembrie 2024 cu nr. 1.970/1/2024, se constată următoarele:

Prima condiţie legală este îndeplinită, întrucât cauza se află în curs de soluţionare pe rolul Tribunalului Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, care judecă în primă instanţă, conform art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă şi art. 269 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 42/2023.

Cauza este inclusă în domeniul de aplicabilitate a Legii nr. 153/2017, prin urmare, aparţine obiectului de reglementare a Ordonanţei de urgenţă nr. 62/2024, prin raportare la teza privind „stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice”.

În ceea ce priveşte condiţia de admisibilitate care vizează identificarea unei veritabile probleme de drept care ar putea forma obiectul sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile se observă că legiuitorul instituie o dublă condiţionare: pe de o parte, să existe o chestiune de drept veritabilă şi serioasă, iar, pe de altă parte, să fie stabilită legătura necesară între dezlegarea chestiunii de drept identificate şi soluţionarea cauzei pe fond.

În ceea ce priveşte caracterul veritabil şi serios al problemei de drept, aceasta presupune existenţa unei norme susceptibile de interpretări diferite, sens în care se impune declanşarea mecanismului de unificare a practicii judiciare în scopul înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii.

În cauză, instanţa de trimitere a identificat ca problemă de drept chestiunea stabilirii salarizării la nivelul maxim prevăzut de lege pentru personalul tehnic, economic şi socioadministrativ din cadrul spitalelor publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Sănătăţii, subsecvent reţinerii aplicabilităţii art. 1 din anexa nr. VII a Legii nr. 153/2017.

Problema astfel enunţată are legătură cu soluţionarea cauzei, de modul de interpretare a normei juridice depinzând însuşi obiectul concret al pretenţiilor deduse judecăţii în cauză de către angajatul care a făcut parte din categoria de personal respectivă într-o perioadă anterioară de aplicare a acesteia.

Analizând potenţialul acestei dispoziţii de a genera interpretări diferite, este de reţinut că, în legătură cu acest aspect, s-au conturat două opinii exprimate atât din punct de vedere teoretic, cât şi în hotărârile, reduse ca număr, depuse la dosar.

Astfel, într-o primă opinie s-a apreciat că dispoziţiile art. 1 din anexa nr. VII a Legii nr. 153/2017 se interpretează coroborat cu cele ale art. 7, potrivit cărora nivelul individual al salariilor de bază se stabileşte de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice finanţate integral din venituri proprii, pe baza criteriilor de evaluare a performanţelor profesionale stabilite de către acesta. Prin urmare, nu există o obligaţie a angajatorului de a stabili salariul la nivelul maxim.

În cea de-a doua opinie s-a reţinut că personalul este îndreptăţit la stabilirea unui salariu la nivelul maxim al anului 2022 în aplicarea principiilor legalităţii, al predictibilităţii salariale, al egalităţii şi nediscriminării, pentru a uniformiza tratamentul salarial al personalului care desfăşoară activităţi similare, indiferent de autoritatea în subordinea căreia se află unitatea medicală. Prin urmare, norma este susceptibilă de interpretare neunitară.

Verificând condiţia ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra acestei chestiuni de drept, se constată că prin Decizia nr. 61/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, stabilind că, în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) şi ale art. 36 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, salarizarea personalului tehnic, economic şi socioadministrativ din cadrul spitalelor publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Sănătăţii, „se realizează potrivit anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017”.

Aceasta este şi raţiunea pentru care instanţa de trimitere a considerat că întrebarea preliminară adresată este subsecventă stabilirii aplicabilităţii în cauză a anexei nr. VII în ceea ce priveşte situaţia reclamantei, chestiune care, după pronunţarea Deciziei nr. 61/2022 mai sus menţionate, nu mai constituie obiect de jurisprudenţă neunitară.

Deşi în considerentele deciziei de unificare menţionate se face trimitere la art. 7 şi 8 din anexa nr. VII a Legii nr. 153/2017 (paragraful 130), aplicarea criteriilor de stabilire a salariilor nu a constituit obiectul unei dezlegări explicite în dosarul anterior, astfel că nu se poate aprecia că Înalta Curte a statuat asupra fondului chestiunii de drept.

B. Dosarul nr. 1.302/40/2023 Verificând condiţiile de admisibilitate în ceea ce priveşte sesizarea Curţii de Apel Suceava – Secţia I civilă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „Dacă, în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) şi ale art. 36 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, salarizarea personalului tehnic, economic şi socioadministrativ din cadrul spitalelor publice finanţate integral din venituri proprii, dar care nu se află în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Sănătăţii (respectiv nu se regăsesc în anexa nr. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010), se realizează potrivit anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017”, înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 14 octombrie 2024 cu nr. 2.218/1/2024, dosarul fiind conexat la Dosarul nr. 1.970/1/2024, se constată următoarele:

Prima condiţie legală este