Decizia nr. 41 din 16 septembrie 2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 1.504/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent-şef în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Covasna – Secţia civilă, în Dosarul nr. 582/119/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent-şef prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar au fost depuse opiniile scrise ale specialiştilor consultaţi, raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, fiind formulat un punct de vedere la raport de către reclamant. A mai fost depus un amicus curiae de către Sindicatul Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Covasna – Secţia civilă a dispus, prin Încheierea din 27 iunie 2024, în Dosarul nr. 582/119/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă, în interpretarea art. 106 alin. (1) şi art. 144 din Codul muncii, art. 220 alin. (1) şi (5) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 267 alin. (1) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 5 alin. (1) din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control şi al personalului de cercetare din învăţământul de stat, aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei nr. 4.050/2021, cadrele didactice în activitate care desfăşoară şi activitate în regim de plată cu ora prin cumul de contracte individuale de muncă la aceeaşi unitate de învăţământ preuniversitar (de exemplu, au un contract individual de muncă pe durată nedeterminată pentru funcţia de bază cu norma întreagă, precum şi un contract individual de muncă pe perioadă determinată pentru activitatea prestată în regim de plată cu ora) pot beneficia de concediu de odihnă plătit şi pentru timpul efectiv lucrat în regim de plată cu ora, respectiv de indemnizaţia aferentă zilelor de concediu de odihnă cuvenite şi neefectuate, la încetarea contractului individual de muncă pe durată determinată, conform art. 146 alin. (3) din Codul muncii. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii) Art. 106. – „(1) Salariatul încadrat cu contract de muncă cu timp parţial se bucură de drepturile salariaţilor cu normă întreagă, în condiţiile prevăzute de lege şi de contractele colective de muncă aplicabile.” (…) Art. 144. – ” (1) Dreptul la concediu de odihnă anual plătit este garantat tuturor salariaţilor. (2) Dreptul la concediu de odihnă anual nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renunţări sau limitări.” Art. 146. – (…) „(3) Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.”

Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 1/2011) Art. 267. – „(1) Cadrele didactice beneficiază de concediu anual cu plată, în perioada vacanţelor şcolare, cu o durată de 62 de zile lucrătoare; în cazuri bine justificate, conducerea unităţii de învăţământ poate întrerupe concediul legal, persoanele în cauză urmând a fi remunerate pentru munca depusă.” (…) Art. 270. – „Normele metodologice referitoare la efectuarea concediului legal vor fi elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului împreună cu reprezentanţii organizaţiilor sindicale reprezentative la nivel de ramură a învăţământului.”

Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 198/2023) Art. 220. – ” (1) Cadrele didactice din unităţile de învăţământ de stat beneficiază de concediu de odihnă, anual, cu plată, în perioada vacanţelor şcolare, cu o durată de 62 de zile lucrătoare. În cazuri bine justificate, conducerea unităţii de învăţământ poate întrerupe concediul legal, persoanele în cauză urmând a fi remunerate pentru munca depusă. (…) (5) Normele metodologice referitoare la efectuarea concediului de odihnă anual sunt aprobate prin ordin al ministrului educaţiei după consultarea cu reprezentanţii federaţiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învăţământ preuniversitar.”

Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învăţământ, aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.559/2011, cu modificările ulterioare (Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.559/2011) Art. 5. – „(1) Cadrele didactice în activitate care desfăşoară şi activitate în regim de plată cu ora au dreptul la concediul de odihnă plătit numai pentru funcţia de bază, pentru care s-a încheiat contractul de muncă.” (…)

Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control şi al personalului de cercetare din învăţământul de stat, aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei nr. 4.050/2021 (Ordinul ministrului educaţiei nr. 4.050/2021) Art. 5. – „(1) Cadrele didactice în activitate care desfăşoară şi activitate în regim de plată cu ora au dreptul la concediu de odihnă plătit numai pentru funcţia de bază pentru care s-a încheiat contractul individual de muncă.” (…) III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna – Secţia civilă la data de 11 aprilie 2024, cu nr. 582/119/2024, reclamantul Sindicatul Liber al Învăţământului, în numele şi pentru membrii săi de sindicat, a solicitat obligarea pârâtei Şcoala Gimnazială „Mathe Janos” la compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat şi cuvenit pentru activitatea prestată în sistem de plată cu ora, în perioada 2018-2023, sume actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală penalizatoare.

În motivare, a arătat că membrii de sindicat sunt personal didactic de predare care îşi desfăşoară activitatea la pârâtă în sistem de plată cu ora, având contracte individuale de muncă pe durată determinată.

Aceştia cumulează activitatea în sistem de plată cu ora cu activitatea desfăşurată la aceeaşi pârâtă pentru funcţia de bază pentru prestarea căreia au încheiat contracte individuale de muncă pe perioadă nedeterminată.

În perioada anilor 2018-2022, membrii de sindicat nu au beneficiat de concediul de odihnă cuvenit pentru activitatea desfăşurată în sistem de plată cu ora, calculat proporţional cu perioada lucrată, şi nici nu li s-a compensat în bani concediul de odihnă neefectuat pentru acest tip de activitate.

Astfel, la încetarea fiecărui contract individual de muncă pe durată determinată, membrii de sindicat au beneficiat numai de concediul aferent funcţiei de bază.

Prin Legea nr. 31/2020 au fost abrogate expres dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 250/1992), care permiteau acordarea concediului de odihnă numai pentru funcţia de bază a salariaţilor care îndeplinesc prin cumul o altă funcţie.

Or, în condiţiile în care legiuitorul a înţeles să abroge expres prevederea care stabilea o asemenea interdicţie, este evident că norma de la art. 5 alin. (1) din anexa la Ordinul ministrului educaţiei nr. 4.050/2021, care instituie aceeaşi interdicţie, contravine prevederilor Legii nr. 31/2020.

Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca prescrisă, pentru pretenţiile anterioare intervalului de 3 ani de la data introducerii cererii şi, ca neîntemeiată, pentru pretenţiile ulterioare acestui interval.

În apărare, a susţinut că prevederile art. 5 din anexa la Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.559/2011, preluate în art. 5 din anexa la Ordinul ministrului educaţiei nr. 4.050/2021, fac distincţie între cadrele didactice în activitate cu normă întreagă care desfăşoară inclusiv activitate în regim de plată cu ora şi personalul didactic pensionat, încadrat cu contract de muncă în regim de plată cu ora, cu normă întreagă sau pe fracţiuni de normă.

Aceste prevederi stabilesc că personalul didactic pensionat încadrat cu contract de muncă în regim de plată cu ora, cu normă întreagă sau pe fracţiuni de normă, beneficiază de concediu de odihnă proporţional cu timpul efectiv lucrat.

În schimb, cadrelor didactice în activitate cu normă întreagă care desfăşoară inclusiv activitate în regim de plată cu ora li se acordă concediu de odihnă plătit numai pentru funcţia de bază.

Prin urmare, intimata a conchis că reclamanţilor li se cuvine concediul de odihnă numai pentru funcţia de bază, aceştia nefiind îndreptăţiţi la zile suplimentare de concediu pentru timpul lucrat în regim de plată cu ora şi, în mod implicit, nici la compensaţii băneşti la încetarea contractului individual de muncă pe durată determinată.

Instanţa de sesizare a menţionat că au fost ataşate cererii de chemare în judecată adeverinţe din care rezultă că: reclamanţii sunt membri de sindicat şi cadre didactice în cadrul pârâtei, care au desfăşurat activitate didactică în intervalul indicat în acţiune, cu numărul de ore pe săptămână specificat în adeverinţa particularizată pentru fiecare reclamant în parte, în sistem de plată cu ora; adeverinţa conţine menţiunea prin care se confirmă susţinerea sindicatului în sensul că membrii săi nu au beneficiat de concediu de odihnă pentru timpul lucrat în sistem de plată cu ora, respectiv nu au fost programaţi în acest concediu şi nici nu au beneficiat de compensarea lui în bani la încetarea contractului individual de muncă încheiat pe perioadă determinată. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

În acest sens a arătat că reclamanţii, în calitate de cadre didactice, intră în categoria personalului plătit din fonduri publice.

Astfel, pretenţiile deduse judecăţii vizează drepturile salariale ale acestei categorii de personal plătit din fonduri publice, având în vedere că dreptul la concediul de odihnă proporţional cu timpul lucrat în sistem de plată cu ora prin cumul de contracte individuale de muncă este convertit în bani, respectiv în indemnizaţia aferentă acestui concediu, iar în cazul încetării contractului individual de muncă, concediul neefectuat este compensat în bani, conform art. 146 alin. (3) din Codul muncii.

Din verificările efectuate pe website-ul instanţei supreme rezultă că nu au fost formulate sesizări în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi nici nu au fost pronunţate decizii obligatorii cu privire la această chestiune de drept.

De lămurirea chestiunii de drept invocate depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi prin această modalitate se asigură unificarea practicii judiciare, deziderat stabilit în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Acest act normativ permite sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile chiar şi în primă instanţă dacă priveşte chestiuni de drept ivite în procesele enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Prevederile supuse interpretării au generat soluţii divergente, care au un impact negativ asupra raporturilor socioeconomice menţionate în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Instanţa de trimitere a mai arătat că, într-o cauză similară, a fost sesizată Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară ce vizează interpretarea art. 7 alin. (1) din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, precum şi clauza 4 paragraful 1 din Acordul-cadru privind munca pe fracţiune de normă, care însă nu împiedică sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile în procedura instituită de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile au fost de acord cu sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi cu întrebarea formulată de instanţa de trimitere, susţinând că procesul vizează drepturi de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, şi anume indemnizaţia aferentă concediului de odihnă ce s-ar cuveni pentru timpul efectiv lucrat în regim de cumul al contractului individual de muncă pentru norma de bază cu cel încheiat în sistem de plată cu ora, şi că se impune asigurarea unei practici judiciare unitare în această materie. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanţa de trimitere a apreciat că personalul didactic care desfăşoară şi activitate în regim de plată cu ora prin cumul de contracte individuale de muncă la aceeaşi unitate de învăţământ preuniversitar are dreptul la concediul de odihnă plătit numai pentru funcţia de bază pentru care a încheiat contractul individual de muncă.

Din analiza dispoziţiilor legale supuse interpretării rezultă că legiuitorul a instituit dreptul la concediu de odihnă în favoarea cadrelor didactice din unităţile de învăţământ de stat, în număr de 62 de zile, pentru care a prevăzut adoptarea normelor metodologice privind efectuarea acestui concediu.

Normele din anexa la Ordinul ministrului educaţiei nr. 4.050/2021 nu aduc limitări dreptului recunoscut prin lege, ci reglementează principiul aplicabil în cazul efectuării concediului de 62 de zile în cazul plăţii cu ora.

Astfel, art. 5 alin. (1) din anexa la ordinul anterior evocat stabileşte că personalul didactic care desfăşoară şi activitate în regim de plată cu ora are dreptul la concediul de odihnă plătit numai pentru funcţia de bază pentru care s-a încheiat contractul individual de muncă.

Regula conform căreia dreptul la concediu de odihnă se acordă inclusiv pentru activitatea desfăşurată de salariaţii încadraţi cu contract individual de muncă în regim de cumul cu plata cu ora s-a stabilit abia prin contractul colectiv de muncă din 5 iulie 2023.

Or, pentru perioada retroactivă pretinsă de membrii de sindicat nu există o normă legală sau o clauză în contractul colectiv de muncă care să instituie dreptul la concediu de odihnă şi pentru contractul individual de muncă pe durată determinată în sistem de plată cu ora, indiferent dacă cadrele didactice îşi întregesc norma pentru funcţia de bază în sistem de plată cu ora sau şi-o depăşesc.

În consecinţă, personalul didactic beneficiază de o perioadă fixă de concediu de odihnă de 62 de zile lucrătoare pe an, care nu poate fi depăşită, indiferent de numărul orelor lucrate. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

Curţile de apel Braşov, Bucureşti, Cluj, Galaţi, Iaşi, Piteşti, Ploieşti, Târgu Mureş şi Timişoara au transmis hotărâri judecătoreşti relevante cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, iar curţile de apel Bucureşti, Galaţi, Iaşi şi Ploieşti au comunicat puncte de vedere teoretice ale judecătorilor asupra aceleiaşi chestiuni, din care au rezultat două opinii.

Într-o primă opinie s-a apreciat că personalul didactic în activitate care desfăşoară şi activitate în regim de plată cu ora prin cumul de contracte individuale de muncă la aceeaşi unitate de învăţământ preuniversitar, respectiv contracte pe durată nedeterminată pentru funcţia de bază cu norma întreagă şi pe durată determinată pentru activitatea prestată în regim de plată cu ora, nu beneficiază de concediu de odihnă plătit pentru timpul efectiv lucrat în regim de plată cu ora (tribunalele Bucureşti, Giurgiu, Ilfov şi Teleorman).

S-a argumentat că în materia analizată există norme cu caracter infralegal care exclud dreptul cadrelor didactice ce desfăşoară inclusiv activitate în regim de plată cu ora la recunoaşterea concediului de odihnă pentru o astfel de activitate, fiind evocate în acest sens prevederile art. 5 alin. (1) din anexa la Ordinul ministrului educaţiei nr. 4.050/2021, precum şi cele anterioare de la art. 5 alin. (1) din anexa la Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.559/2011. Aceste prevederi au ca suport normativ art. 270 din Legea nr. 1/2011, care consacră abilitarea emitentului actului administrativ de elaborare a politicilor de personal în domeniul vizat, stabilind că normele metodologice referitoare la efectuarea concediului legal vor fi elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului împreună cu reprezentanţii organizaţiilor sindicale reprezentative la nivel de ramură a învăţământului.

În sensul primei opinii au fost identificate hotărâri judecătoreşti pronunţate de curţile de apel Cluj, Ploieşti, Timişoara şi tribunalele Bucureşti, Covasna, Dâmboviţa şi Vâlcea.

Într-o a doua opinie s-a apreciat că personalul didactic în activitate care desfăşoară şi activitate în regim de plată cu ora prin cumul de contracte individuale de muncă la aceeaşi unitate de învăţământ preuniversitar, respectiv contracte pe durată nedeterminată pentru funcţia de bază cu norma întreagă şi pe durată determinată pentru activitatea prestată în regim de plată cu ora, beneficiază de concediu de odihnă plătit şi pentru timpul efectiv lucrat în regim de plată cu ora, respectiv de indemnizaţia aferentă acestor zile la încetarea contractului individual de muncă pe durată determinată (tribunalele Buzău, Ialomiţa, Galaţi, Prahova şi Vaslui).

S-a argumentat că atât Ordinul ministrului educaţiei nr. 4.050/2021, cât şi Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 au forţă inferioară legii, acestea putând fi aplicate numai dacă nu contravin unor acte normative cu forţă juridică superioară. Or, art. 106 alin. (1) din Codul muncii stabileşte că salariatul încadrat cu contract de muncă cu timp parţial se bucură de drepturile salariaţilor cu normă întreagă, în condiţiile prevăzute de lege şi de contractele colective de muncă aplicabile.

În sensul acestei opinii au fost identificate hotărâri judecătoreşti pronunţate de curţile de apel Galaţi, Iaşi, Târgu Mureş şi tribunalele Arad, Buzău, Galaţi, Iaşi, Prahova şi Vaslui.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problema de drept care formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Prin Decizia nr. 1.236 din 22 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 noiembrie 2011, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146 alin. (4) din Codul muncii, reţinând că: „dispoziţia potrivit căreia concediul de odihnă neefectuat de către salariat poate fi compensat în bani în cazul încetării contractului individual de muncă nu contravine principiilor economiei de piaţă şi nici obligaţiilor constituţionale ale statului în acest domeniu. O componentă esenţială a dreptului muncii o reprezintă protecţia socială a muncii, ce cuprinde, la rândul ei, aspectele prevăzute în art. 41 alin. (2) din Constituţie, printre care se regăseşte şi concediul de odihnă plătit. Acesta nu poate constitui obiect de tranzacţie, nu poate fi retras şi nici nu se poate renunţa la el, angajatorul putând negocia, în limitele prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă, doar durata, condiţiile şi perioadele de efectuare a concediului de odihnă. Dreptul la concediu de odihnă este stabilit proporţional cu munca prestată de către salariat într-un an calendaristic, compensarea în bani stabilindu-se astfel tot în funcţie de durata timpului în care s-a prestat munca. Aşadar, indiferent de motivele încetării contractului individual de muncă şi de durata care a trecut de la încheierea contractului de muncă până în momentul încetării acestuia, salariatul a prestat muncă şi, proporţional cu perioada lucrată, a câştigat dreptul la concediu de odihnă. Întrucât, din cauza încetării contractului individual de muncă, acesta nu mai poate efectua concediul de odihnă la care are dreptul, apare ca fiind constituţională obligaţia angajatorului să îl compenseze în bani.”

Considerente similare se regăsesc în cuprinsul Deciziei nr. 1.361 din 18 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 17 ianuarie 2012.

Prin Decizia nr. 297 din 6 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 717 din 21 iulie 2021, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată şi a constatat că dispoziţiile art. 11 din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. În considerentele acestei decizii s-a reţinut că: dispoziţiile art. 145 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii [devenit art. 150 alin. (1) şi (2) după republicare] nu reprezintă altceva decât o concretizare a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din Constituţie, care consacră dreptul salariaţilor la concediul de odihnă plătit, drept care, ca şi celelalte măsuri de protecţie socială a muncii, se stabileşte prin lege. Astfel, legiuitorul este îndreptăţit să stabilească modul de calcul al valorii indemnizaţiei de concediu cuvenite. În acest sens, legiuitorul a prevăzut regula potrivit căreia, în caz de cumul, salariatul beneficiază de un concediu de odihnă corespunzător doar funcţiei de bază, iar nu şi pentru funcţia cumulată. Această reglementare se aplică în mod egal tuturor salariaţilor, fără niciun fel de privilegiu şi nicio discriminare (paragraful 22). IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin Decizia nr. 20 din 17 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 822 din 21 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii a admis sesizarea şi a stabilit că: dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 150 (fostul art. 145) din Codul muncii, art. 103 lit. a) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, şi art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic şi didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizaţiei de concediu de odihnă aferente anului şcolar 2009-2010, după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, respectiv 3 iulie 2010.

În considerentele acestei decizii s-a reţinut că: algoritmul de calcul al indemnizaţiei cuvenite personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar de stat pentru concediul de odihnă este diferit de cel stabilit prin art. 150 (fostul art. 145) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, pentru celelalte categorii de salariaţi, în cazul cărora se are în vedere media zilnică a salariilor de bază, indemnizaţiilor şi sporurilor cu caracter permanent din ultimele 3 luni anterioare celei în care se efectuează concediul. Or, în baza prevederilor pct. 21 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învăţământ, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 şi a Hotărârii Guvernului nr. 250/1992, republicată, aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3.251/1998, indemnizaţia de concediu cuvenită personalului didactic se calculează în raport cu numărul zilelor de concediu înmulţite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime şi, după caz, a indemnizaţiei pentru funcţia de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu. Din interpretarea prevederii normative anterior citate rezultă faptul că indemnizaţia de concediu de odihnă cuvenită personalului didactic devine scadentă zi cu zi, pe măsură ce concediul este efectuat, şi se calculează prin raportare tot la media veniturilor, zi cu zi, din perioada în care concediul se efectuează. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că, în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 106 alin. (1), art. 144 şi art. 146 alin. (3) din Codul muncii, art. 220 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 198/2023, respectiv art. 267 alin. (1) şi art. 270 din Legea nr. 1/2011, raportat la art. 5 alin. (1) din anexa la Ordinul ministrului educaţiei nr. 4.050/2021, cadrele didactice în activitate care desfăşoară şi activitate în regim de plată cu ora prin cumul de contracte individuale de muncă la aceeaşi unitate de învăţământ preuniversitar nu beneficiază de concediu de odihnă plătit şi pentru timpul efectiv lucrat în regim de plată cu ora, respectiv de indemnizaţia aferentă zilelor de concediu de odihnă cuvenite şi neefectuate la încetarea contractului individual de muncă pe perioadă determinată. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie XI.1. Asupra admisibilităţii sesizării

Potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Conform art. 1 alin. (1) din acelaşi act normativ, „prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal”.

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiţii de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) să existe o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Verificând îndeplinirea acestor condiţii, se constată că procesul în care a fost formulată prezenta sesizare are ca obiect obligarea unei unităţi de învăţământ preuniversitar la compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat şi cuvenit pentru activitatea prestată în regim de plată cu ora.

Astfel, pretenţiile deduse judecăţii se circumscriu unor drepturi de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Cauza în care a fost formulată sesizarea se află în primă instanţă, fiind pe rolul unui complet de judecată specializat în litigii de muncă şi asigurări sociale din cadrul Tribunalului Covasna – Secţia civilă.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, în sesizările formulate în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie să aibă ca obiect o chestiune de drept ce necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii.

În sesizările formulate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 trebuie avut în vedere preambulul acestui act normativ în care s-a ţinut seama de „faptul că măsurile legislative propuse pot influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”.

Verificând această condiţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că instanţa de trimitere solicită lămurirea chestiunii de drept ce vizează interpretarea dispoziţiilor art. 106 alin. (1), art. 144 şi art. 146 alin. (3) din Codul muncii, art. 220 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 198/2023, respectiv art. 267 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, raportat la art. 5 alin. (1) din anexa la Ordinul ministrului educaţiei nr. 4.050/2021, în sensul de a se stabili dacă cadrele didactice în activitate care desfăşoară şi activitate în regim de plată cu ora prin cumul de contracte individuale de muncă la aceeaşi unitate de învăţământ preuniversitar (de exemplu, au un contract individual de muncă pe durată nedeterminată pentru funcţia de bază cu norma întreagă, precum şi un contract individual de muncă pe perioadă determinată pentru activitatea prestată în regim de plată cu ora) pot beneficia de concediu de odihnă plătit şi pentru timpul efectiv lucrat în regim de plată cu ora, respectiv de indemnizaţia aferentă zilelor de concediu de odihnă cuvenite şi neefectuate, la încetarea contractului individual de muncă pe durată determinată.

Chestiunea de drept invocată prezintă un grad de dificultate care justifică intervenţia instanţei supreme având în vedere că în această materie au fost pronunţate soluţii divergente asupra acestei probleme de drept, astfel cum rezultă din hotărârile judecătoreşti identificate la nivelul tribunalelor şi curţilor de apel.

De lămurirea acestei chestiuni de drept depinde soluţionarea pe fond a cauzei, dat fiind că reclamanţii solicită compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat şi cuvenit pentru activitatea prestată în sistem de plată cu ora.

De asemenea, se constată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra chestiunii de drept invocate şi aceasta nici nu formează obiect al unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Fiind îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, se impune pronunţarea unei hotărâri prealabile prin care să se dea o dezlegare de principiu chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării. XI.2. Asupra fondului sesizării

Problema de drept în cauză vizează, în esenţă, determinarea întinderii componentei patrimoniale a dreptului la concediu de odihnă plătit ce s-ar cuveni cadrelor didactice în activitate pentru timpul efectiv lucrat şi în regim de plată cu ora prin cumul de contracte individuale de muncă la aceeaşi unitate de învăţământ preuniversitar.

Pentru a răspunde întrebării ce formează obiectul sesizării se impune a fi decelată intenţia legiuitorului român de a recunoaşte sau nu dreptul la concediu de odihnă cadrelor didactice în activitate care desfăşoară şi activitate în regim de plată cu ora prin cumul de contracte individuale de muncă la aceeaşi unitate de învăţământ preuniversitar.

Potrivit art. 220 alin. (1) din Legea nr. 198/2023, cadrele didactice din unităţile de învăţământ de stat beneficiază de concediu de odihnă anual, cu plată, în perioada vacanţelor şcolare, cu o durată de 62 de zile lucrătoare, iar în alin. (5) al aceluiaşi articol se prevede că normele metodologice referitoare la efectuarea concediului de odihnă anual sunt aprobate prin ordin al ministrului educaţiei după consultarea cu reprezentanţii federaţiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învăţământ preuniversitar.

Dispoziţiile art. 220 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 198/2023, care corespund fostelor articole 267 alin. (1) şi art. 270 din Legea nr. 1/2011, reglementează dreptul la concediu de odihnă în favoarea cadrelor didactice, în număr de 62 de zile lucrătoare, şi impun adoptarea normelor metodologice privind efectuarea acestui concediu.

Potrivit art. 5 alin. (1) din anexa la Ordinul ministrului educaţiei nr. 4.050/2021, cadrele didactice în activitate care desfăşoară şi activitate în regim de plată cu ora au dreptul la concediu de odihnă plătit numai pentru funcţia de bază pentru care s-a încheiat contractul individual de muncă.

Astfel, norma anterior evocată nu aduce limitări dreptului la concediu de odihnă de 62 de zile lucrătoare, recunoscut prin lege, ci, din contră, reglementează principiul aplicabil efectuării acestui concediu al cadrelor didactice în activitate care desfăşoară activitate şi în regim de plată cu ora.

Dispoziţiile art. 5 alin. (1) din anexa la Ordinul ministrului educaţiei nr. 4.050/2021, care recunosc dreptul la concediu de odihnă plătit numai pentru funcţia de bază a personalului didactic, sunt susţinute normativ prin art. 270 din Legea nr. 1/2011, respectiv art. 220 alin. (5) din Legea nr. 198/2023.

Aceste prevederi nu determină încălcarea principiului ierarhiei actelor normative, ci facilitează înţelegerea contextului normativ în care drepturile personalului didactic beneficiază de un regim juridic distinct şi derogatoriu de la normele generale consacrate în Codul muncii, respectiv art. 106 alin. (1) care dispune că salariatul încadrat cu contract de muncă cu timp parţial se bucură de drepturile salariaţilor cu normă întreagă, în condiţiile prevăzute de lege şi de contractele colective de muncă aplicabile, şi art. 144 alin. (1) care garantează tuturor salariaţilor dreptul la concediu de odihnă anual plătit.

În viziunea legiuitorului român, cadrele didactice în activitate care, în baza unui cumul de contracte de muncă, desfăşoară şi activitate în regim de plată cu ora (indiferent de angajator) au dreptul la concediu de odihnă plătit numai pentru funcţia de bază.

Este cert că norma internă stabileşte o diferenţă de tratament juridic în ceea ce priveşte plata concediului de odihnă între angajaţii încadraţi cu un singur contract de muncă, indiferent de natura acestuia (contract de muncă pe perioadă nedeterminată cu normă întreagă, contract de muncă pe perioadă determinată sau pe o fracţiune din anul şcolar/preuniversitar), care beneficiază de plata concediului de odihnă în raport cu veniturile obţinute şi angajaţii care prestează în cumul munca în baza a două contracte distincte, care beneficiază de plata concediului de odihnă prin raportare la veniturile salariale obţinute pentru funcţia de bază, însă Curtea Constituţională consideră că tratamentul diferit al salariaţilor – cadre didactice – cu contracte în cumul nu reprezintă un tratament discriminatoriu.

Astfel, prin Decizia nr. 297 din 6 mai 2021, Curtea Constituţională a reţinut că „legiuitorul este îndreptăţit să stabilească modul de calcul al valorii indemnizaţiei de concediu cuvenite. În acest sens, legiuitorul a prevăzut regula potrivit căreia, în caz de cumul, salariatul beneficiază de un concediu de odihnă corespunzător doar funcţiei de bază, iar nu şi pentru funcţia cumulată. Această reglementare se aplică în mod egal tuturor salariaţilor, fără niciun fel de privilegiu şi nicio discriminare”, iar „stabilirea modului de calcul al cuantumului indemnizaţiei aferente concediului de odihnă, în ipoteza cumulului de contracte de muncă ale personalului bugetar, (…) este atributul exclusiv al legiuitorului, neputând constitui o problemă de constituţionalitate atât timp cât legiuitorul recunoaşte dreptul la concediu de odihnă plătit.”

În reglementarea regimului de muncă al cadrelor didactice, legiuitorul a uzitat de noţiuni distincte, respectiv cadre didactice care desfăşoară activitatea în regim de plată cu ora, cu privire la care a prevăzut dreptul la concediul de odihnă plătit numai pentru funcţia de bază, şi personal didactic încadrat pe fracţiune de normă, în favoarea căruia este recunoscut concediul de odihnă proporţional cu timpul efectiv lucrat.

Normele care reglementează statutul personalului didactic din învăţământul preuniversitar sunt în concordanţă cu structura oferită de art. 106 alin. (1) şi art. 144 din Codul muncii, deoarece dreptul examinat beneficiază de garanţii superioare celor oferite de Codul muncii, art. 220 alin. (1) din Legea nr. 198/2023 şi fostul art. 267 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 prevăzând în favoarea cadrelor didactice dreptul la concediu anual cu plată, în perioada vacanţelor şcolare, cu o durată de 62 de zile lucrătoare.

Pornind de la situaţia că, pentru funcţia de bază, cadrele didactice beneficiază de concediu de odihnă de 62 de zile lucrătoare, dreptul fiind pe deplin recunoscut, premisa pe care a fost construită ipoteza restrictivă reglementată în art. 5 alin. (1) din anexa la Ordinul ministrului educaţiei nr. 4.050/2021 are în vedere cadrele didactice care au încheiat contract individual de muncă pentru norma didactică de bază pentru care beneficiază deja de un concediu legal de 62 de zile lucrătoare, dar, în acelaşi timp, prestează şi activitate didactică în regim de plată cu ora.

Aşadar, finalitatea urmărită de emitentul actului administrativ la elaborarea art. 5 alin. (1) din anexa la Ordinul ministrului educaţiei nr. 4.050/2021 a fost să reglementeze un eventual concurs de drepturi derivate din asocierea activităţii didactice prestate în regim de plată cu ora la activitatea didactică de bază pentru care s-a încheiat contractul individual de muncă.

Din perspectiva reglementărilor europene aplicabile, se constată că sunt respectate garanţiile recunoscute în legislaţia comunitară, cadrele didactice beneficiind de un concediu anual plătit de cel puţin patru săptămâni în sensul art. 7 din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 noiembrie 2023 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru (Directiva 2003/88/CE).

Dispoziţiile art. 7 din Directiva 2003/88/CE stabilesc obligaţia statelor membre de a lua măsurile necesare pentru ca orice lucrător să beneficieze de un concediu anual plătit de cel puţin patru săptămâni în conformitate cu condiţiile de obţinere şi de acordare a concediilor prevăzute de legislaţiile şi practicile naţionale; perioada minimă de concediu anual plătit nu poate fi înlocuită cu o indemnizaţie financiară, cu excepţia cazului în care relaţia de muncă încetează.

Interpretarea dispoziţiilor art. 7 din Directiva 2003/88/CE, precum şi celor ale clauzei 4 alin. (2) din Acordul-cadru cu privire la munca pe fracţiuni de normă, încheiat la 6 iunie 1997, anexă la Directiva 97/81/CE a Consiliului din 15 decembrie 1997, a fost realizată jurisprudenţial şi de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, concluzionându-se în Cauza C-219/14 că prevederile amintite „trebuie interpretate în sensul că, în cazul creşterii numărului de ore de lucru efectuate de un lucrător, statele membre nu au obligaţia să prevadă că drepturile la concediu anual plătit deja dobândite şi de care s-a beneficiat eventual să fie recalculate retroactiv în funcţie de noul ritm de lucru al respectivului lucrător. Un nou calcul trebuie însă efectuat pentru perioada în care timpul de lucru a crescut”. De asemenea, a menţionat Curtea: „calculul drepturilor la concediu anual plătit trebuie efectuat potrivit aceloraşi principii, indiferent dacă este vorba despre stabilirea indemnizaţiei compensatorii pentru concediul anual plătit neefectuat datorate în cazul în care raportul de muncă încetează sau despre stabilirea soldului drepturilor la concediu anual plătit în cazul menţinerii raportului de muncă”.

În considerentele hotărârii pronunţate în Cauza C-219/14, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a reţinut că nicio dispoziţie a Directivei 2003/88 ori a Acordului-cadru nu stabileşte în mod expres modul în care trebuie calculată indemnizaţia financiară care înlocuieşte perioada sau perioadele minime de concediu anual plătit în cazul încetării raportului de muncă. De asemenea, s-a reţinut că „în ceea ce priveşte un lucrător care nu a fost în măsură, din motive independente de voinţa sa, să îşi exercite dreptul la concediu anul plătit înainte de încetarea raportului de muncă, indemnizaţia financiară la care acesta are dreptul trebuie calculată astfel încât lucrătorul menţionat să fie pus într-o situaţie comparabilă cu cea în care s-ar fi aflat dacă ar fi exercitat dreptul menţionat în timpul raportului său de muncă.”

Litigiul care a determinat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu problema de drept supusă dezlegării nu antamează componenta nepatrimonială a concediului de odihnă, întrucât, în virtutea funcţiei îndeplinite, cadrele didactice nu susţin că nu au beneficiat de cele 62 de zile de concediu de odihnă plătit de legea naţională din motive independente de voinţa lor, ci solicită compensarea în bani a zilelor de concediu aferente şi activităţii în regim de plată cu ora pentru care în legislaţia internă se prevede în mod expres că nu au dreptul la concediu de odihnă plătit.

Ca atare, prevederile art. 220 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 198/2023, art. 267 alin. (1) şi art. 270 din Legea nr. 1/2011 se interpretează în sensul că personalul didactic în activitate care desfăşoară şi activitate regim de plată cu ora este îndreptăţit la concediu de odihnă plătit numai pentru funcţia de bază pentru care s-a încheiat contractul individual de muncă.

În consecinţă, cadrele didactice care desfăşoară şi activitate în regim de plată cu ora prin cumul de contracte individuale de muncă la aceeaşi unitate de învăţământ preuniversitar nu pot beneficia de concediu de odihnă plătit decât în cadrul raportului de muncă cu normă întreagă corespunzător funcţiei de bază.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,