Decizia nr. 6 din 22 aprilie 2024

Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 378/1/2024 este constituit conform dispoziţiilor art. 516 alin. (1) din Codul de procedură civilă şi ale art. 31 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror Antonia Eleonora Constantin, procuror-şef al Secţiei judiciare.

La şedinţa de judecată participă doamna magistratasistent Elena Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 32 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia.

Magistratul-asistent referă cu privire la obiectul recursului în interesul legii, precum şi cu privire la faptul că la dosar au fost depuse hotărâri definitive contradictorii pronunţate de instanţele judecătoreşti, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi punctul de vedere al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Constatând că nu există chestiuni prealabile, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele completului de judecată, acordă cuvântul reprezentantului procurorului general asupra recursului în interesul legii.

Doamna procuror Antonia Eleonora Constantin, expunând orientările jurisprudenţiale identificate de autorul sesizării, arată că procurorul general apreciază ca fiind în litera şi spiritul legii cea de-a doua orientare jurisprudenţială, conform căreia, în ipoteza recursului în interesul legii, cererile întemeiate pe dispoziţiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, prin care sindicatele şi asociaţiile reprezentative, în numele şi pentru salariaţii din aparatul propriu al primăriilor şi consiliilor locale, primari şi viceprimari, solicită despăgubiri rezultate din aplicarea ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, şi nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru şi se timbrează cu 10% din valoarea pretenţiilor fiecărui reclamant, dar nu mai mult de 300 lei, conform dispoziţiilor art. 16 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţiile art. 35 alin. (1) din acest act normativ nefiind aplicabile.

Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului în interesul legii şi pronunţarea unei decizii de unificare a practicii, în sensul celor arătate.

Constatând că nu există întrebări pentru reprezentantul procurorului general, preşedintele completului declară dezbaterile închise, iar completul de judecată rămâne în pronunţare asupra recursului în interesul legii. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: I. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin Hotărârea nr. 5 din 31 ianuarie 2024, comunicată prin Adresa nr. 43 din 15 februarie 2024, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării pe calea recursului în interesul legii asupra următoarei probleme de drept: Timbrajul acţiunilor având ca obiect repararea prejudiciului cauzat prin punerea în aplicare a prevederilor art. I pct. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, art. I alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările ulterioare, art. I alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, art. I alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, prin care indemnizaţiile demnitarilor (primar şi viceprimar) au fost îngheţate succesiv la acelaşi nivel cu cel corespunzător anului 2019, prin raportare la salariul minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare în anul 2019, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, introduse de sindicat în reprezentarea unor salariaţi, primari sau viceprimari ai unor comune sau oraşe.

Recursul în interesul legii a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 21 februarie 2024, formându-se Dosarul nr. 378/1/2024, cu termen de soluţionare la 22 aprilie 2024. II. Obiectul recursului în interesul legii

Din cuprinsul recursului în interesul legii, declarat, potrivit prevederilor art. 514 din Codul de procedură civilă, de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia, rezultă că, în practica instanţelor, problema de drept enunţată a fost soluţionată diferit.

În concret, problema de drept care a generat practică neunitară vizează timbrajul acţiunilor având ca obiect repararea prejudiciului cauzat prin punerea în aplicare a prevederilor art. I pct. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020), art. I alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020), art. I alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021), art. I alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022), prin care indemnizaţiile demnitarilor (primar şi viceprimar) au fost îngheţate succesiv la acelaşi nivel cu cel corespunzător anului 2019, prin raportare la salariul minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare în anul 2019, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 554/2004), promovate de sindicat în numele unor salariaţi, primari şi viceprimari. III. Prevederile legale supuse interpretării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este chemată să interpreteze, în vederea aplicării unitare, următoarele prevederi legale:

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare Art. 1. – ” (1) Acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă. (2) Taxele judiciare de timbru sunt datorate, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, de către toate persoanele fizice şi juridice şi reprezintă plata serviciilor prestate de către instanţele judecătoreşti, precum şi de către Ministerul Justiţiei şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. (3) În cazurile anume prevăzute de lege, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru.” Art. 16. – ” În materia contenciosului administrativ, cererile introduse de cei vătămaţi în drepturile lor printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a le rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege se taxează după cum urmează: a) cererile pentru anularea actului sau, după caz, recunoaşterea dreptului pretins, precum şi pentru eliberarea unui certificat, a unei adeverinţe sau a oricărui altui înscris – 50 lei; b) cererile cu caracter patrimonial, prin care se solicită şi repararea pagubelor suferite printr-un act administrativ – 10% din valoarea pretinsă, dar nu mai mult de 300 lei.” Art. 29. – ” (1) Sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, ordinare şi extraordinare, referitoare la: (…) l) orice alte acţiuni, cereri sau acte de procedură pentru care se prevăd, prin legi speciale, scutiri de taxă judiciară de timbru. (…) (4) Acţiunile şi cererile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici şi ale funcţionarilor publici cu statut special sunt asimilate, sub aspectul taxei judiciare de timbru, conflictelor de muncă.” Art. 35. – ” (1) În cazul cererilor sau al acţiunilor introduse în comun de mai multe persoane, dacă obiectul procesului este un drept ori o obligaţie comună sau dacă drepturile ori obligaţiile lor au aceeaşi cauză sau dacă între ele există o strânsă legătură, taxa judiciară de timbru se datorează în solidar. (…)”

Legea nr. 367/2022 privind dialogul social, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 367/2022) Art. 28. – ” (1) Organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi. (2) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, la cererea scrisă a membrilor lor. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune, respectiv renunţă la judecată în mod expres. (3) În exercitarea atribuţiilor prevăzute de alin. (1) şi (2), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă.” Art. 182. – ” Toate cererile şi actele de procedură formulate în baza prezentei legi sunt scutite de taxă judiciară de timbru.”

Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii) Art. 266. – ” Jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod.” Art. 270. – ” Cauzele prevăzute la art. 266 sunt scutite de taxa judiciară de timbru şi de timbrul judiciar.”

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 554/2004) Art. 1. – Subiectele de sesizare a instanţei ” (1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public. (…) (7) Persoana vătămată în drepturile sau în interesele sale legitime prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe ale Guvernului neconstituţionale se poate adresa instanţei de contencios administrativ, în condiţiile prezentei legi. (…)” Art. 9. – Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului ” (1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă. (2) Instanţa de contencios administrativ, dacă apreciază că excepţia îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, sesizează, prin încheiere motivată, Curtea Constituţională şi suspendă soluţionarea cauzei pe fond. (3) După pronunţarea Curţii Constituţionale, instanţa de contencios administrativ repune cauza pe rol şi dă termen, cu citarea părţilor. Dacă ordonanţa sau o dispoziţie a acesteia a fost declarată neconstituţională, instanţa soluţionează fondul cauzei; în caz contrar, acţiunea se respinge ca inadmisibilă. (4) În situaţia în care decizia de declarare a neconstituţionalităţii este urmarea unei excepţii ridicate în altă cauză, acţiunea poate fi introdusă direct la instanţa de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I. (5) Acţiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative.”

Codul de procedură civilă Art. 30. – Cereri în justiţie ” (1) Oricine are o pretenţie împotriva unei alte persoane ori urmăreşte soluţionarea în justiţie a unei situaţii juridice are dreptul să facă o cerere înaintea instanţei competente.” Art. 59. – Condiţii de existenţă ” Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură.” IV. Examenul practicii judiciare

Autorul sesizării apreciază că sunt îndeplinite condiţiile pentru declanşarea procedurii prevăzute de art. 515 din Codul de procedură civilă, întrucât, în practica instanţelor judecătoreşti, problema de drept supusă dezlegării a fost soluţionată neunitar, existând trei opinii juridice.

În prima orientare jurisprudenţială se reţine faptul că litigiile întemeiate pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru, deoarece sunt invocate prejudicii de natură salarială. În atare situaţie se consideră că se poate reţine cauza de scutire de la obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru dintre cele menţionate la art. 29 alin. (1) lit. l) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, actele normative cu caracter special ce prevăd scutiri de taxă judiciară de timbru fiind Legea nr. 367/2022 şi Codul muncii, cu aplicarea art. 29 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 (cererea privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici şi ale funcţionarilor publici cu statut special).

S-au anexat în sprijinul acestei interpretări juridice: – Încheierea civilă din 11 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 2.527/2/2023/a1; – Încheierea de şedinţă din 7 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Oradea – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 173/35/2023.

În cea de-a doua orientare jurisprudenţială se apreciază că litigiile întemeiate pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 nu sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru şi se timbrează cu suma de 300 lei, conform dispoziţiilor art. 16 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, taxa fiind datorată de fiecare reclamant în parte. Se reţine că nu se impune stabilirea taxei judiciare de timbru unice de 300 lei, în solidar, întrucât dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 vizează situaţii juridice care îşi au izvorul în obligaţii solidare, active sau pasive. În aceste litigii nu s-a făcut dovada existenţei unui raport obligaţional cu pluralitate de subiecte de această natură. Prin urmare, nu se poate vorbi despre un drept sau o obligaţie comună şi nici despre drepturi ori obligaţii cu aceeaşi cauză sau cu o strânsă legătură, în sensul legii.

În acest sens s-au anexat: – Încheierea civilă nr. 422 din 28 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 397/33/2023/a1; – Încheierea civilă din 10 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 411/45/2023/a1; – Încheierea civilă nr. 22/CC din 9 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 108/43/2023/a1.

În cea de-a treia orientare jurisprudenţială se reţine că taxa judiciară de timbru se stabileşte prin raportare la prevederile art. 16 lit. b) şi art. 35 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, fiind vorba despre o taxă unică, datorată în solidar, de 10% din valoarea globală a cererii, dar nu mai mult de 300 lei. Se consideră că acţiunea este unică şi colectivă, reuneşte un interes colectiv unic, obiectul procesului este un drept comun al reclamanţilor, drepturile lor având aceeaşi cauză, iar între ele există o strânsă legătură, existând unicitate şi în privinţa pârâţilor, precum şi a cauzei generatoare de pretenţii.

În susţinerea acestei orientări s-au depus: – fişa Dosarului nr. 308/39/2023 al Curţii de Apel Suceava – Secţia contencios administrativ şi fiscal; – Încheierea nr. 26/CC din 9 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 108/43/2023/a1.

De asemenea, s-au anexat adresele comunicate de către Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Târgu Mureş şi Tribunalul Bucureşti, care arată poziţiile exprimate de judecătorii din cadrul acestor instanţe în susţinerea orientării jurisprudenţiale menţionate. V. Opinia titularului sesizării – Colegiul de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia

Colegiul de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia şi-a exprimat punctul de vedere potrivit căruia, în situaţia formulării unei cereri de chemare în judecată de către mai mulţi reclamanţi, reprezentaţi prin sindicat sau asociaţie, fiecare reclamant datorează taxa judiciară de timbru, fiind incidente prevederile art. 16 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, privind stabilirea taxei judiciare de timbru în materia contenciosului administrativ. VI. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că este în acord cu litera şi spiritul legii cea de-a doua orientare jurisprudenţială, după cum se va arăta în cele ce urmează.

Cererea de acordare a despăgubirilor, formulată în temeiul dispoziţiilor art. 1 alin. (7) şi art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, este o cerere evaluabilă în bani, supusă taxei judiciare de timbru prevăzute de art. 16 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013. În cauzele analizate, prejudiciul invocat nu este unic. Acesta s-a produs diferit în patrimoniile persoanelor vătămate, iar nu în patrimoniile organismelor sociale interesate care au formulat cererile de chemare în judecată. În acest caz, obligaţia de despăgubire nu este nici unică, nici indivizibilă. Prejudiciul potenţial produs în patrimoniile reclamanţilor reflectă obligaţii distincte de despăgubire.

Ca atare, este justificată timbrarea separată a fiecărei cereri în pretenţii, mai ales în condiţiile în care fiecare reclamant trebuie să invoce vătămarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim evaluabil patrimonial propriu, ce nu aparţine organismului social interesat care a formulat cererea în numele şi pentru membrii săi. VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Curtea Constituţională s-a pronunţat, în repetate rânduri, asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 16 şi art. 35 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, în sensul respingerii excepţiilor invocate.

Astfel, prin Decizia nr. 752 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 6 februarie 2015, instanţa de contencios constituţional a reţinut următoarele: ” 33. Referitor la critica fundamentată pe afectarea dispoziţiilor art. 21 alin. (2)-(4) şi art. 56 din Constituţie, prin decizia mai sus menţionată, Curtea a constatat că prevederile art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 stabilesc cu privire la cererile introduse în faţa instanţei de contencios administrativ şi nu dispun cu privire la jurisdicţiile speciale administrative, care, potrivit Constituţiei, sunt facultative şi gratuite. Aşa fiind, dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (4) din Constituţie nu au legătură cu prevederile art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013. De asemenea, împrejurarea că prin aceste norme se stabileşte cuantumul taxei de timbru nu este de natură a afecta accesul liber la justiţie, deoarece, în jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit în nenumărate rânduri că prestaţiile judecătoreşti nu trebuie şi nu pot fi în toate cazurile gratuite. Nicio dispoziţie constituţională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. Regula este cea a timbrării acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Cheltuielile ocazionate de realizarea actului de justiţie sunt cheltuieli publice, la a căror acoperire, potrivit art. 56 din Constituţie, cetăţenii sunt obligaţi să contribuie prin impozite şi taxe, stabilite în condiţiile legii. Plata taxelor judiciare de timbru fiind o condiţie legală pentru începerea proceselor civile, obligaţia la plata anticipată a acestor taxe (în unele cazuri până la un termen ulterior, stabilit de instanţa judecătorească) este justificată, ca şi sancţiunea anulării acţiunii sau cererii, în caz de neplată a acestora.”

Prin Decizia nr. 470 din 12 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 29 octombrie 2018, instanţa de contencios constituţional a reţinut următoarele: ” 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, în raport de cele ale art. 16 şi art. 124 alin. (2) din Constituţie, Curtea reiterează că principiul constituţional al egalităţii în drepturi nu înseamnă uniformitate, aşa încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără a exista o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite (a se vedea, în acest sens, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). 16. Aplicând aceste considerente de principiu în cauza de faţă, Curtea reţine că prevederile legale criticate stabilesc regula potrivit căreia taxa judiciară de timbru se datorează în solidar în cazul cererilor sau al acţiunilor introduse în comun de mai multe persoane, dacă obiectul procesului este un drept ori o obligaţie comună sau dacă drepturile ori obligaţiile lor au aceeaşi cauză sau dacă între ele există o strânsă legătură. Aşadar, pentru plata în solidar a taxei judiciare de timbru este necesară întrunirea cumulativă a două condiţii, şi anume: 1) să fie vorba de cereri sau acţiuni introduse împreună, în comun de mai multe persoane, şi 2) obiectul procesului să fie un drept ori o obligaţie comună sau drepturile ori obligaţiile lor să aibă aceeaşi cauză sau între ele să existe o strânsă legătură. În aceste condiţii Curtea reţine că, în acord cu principiul egalităţii în drepturi, legiuitorul a optat pentru soluţia legislativă criticată utilizând drept criteriu obiectiv şi raţional strânsa legătură existentă, sub aspect subiectiv, între părţile procesului care formulează în comun cereri sau acţiuni în faţa instanţei judecătoreşti, şi, sub aspect obiectiv, între drepturile şi obligaţiile care formează obiectul procesului. 17. Pe cale de consecinţă, Curtea constată că prevederile art. 35 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 nu încalcă dispoziţiile art. 16 şi art. 124 alin. (2) din Constituţie şi nici art. 7 privind egalitatea în faţa legii din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.” VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin Decizia nr. 16 din 26 septembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 9 februarie 2017, s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1, art. 278 alin. (2) şi art. 231 din Codul muncii, art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 188/1999), s-a stabilit că prevederile Codului muncii se aplică raporturilor juridice dintre primar/viceprimar şi unitatea administrativ teritorială, dacă legi speciale nu conţin dispoziţii specifice, inclusiv după încetarea mandatelor.

În paragrafele 29-62 din considerentele acestei decizii s-a reţinut, în esenţă, faptul că raporturile juridice dintre primari, viceprimari, pe de o parte, şi unităţile administrativ-teritoriale, pe de altă parte, sunt raporturi de muncă sui generis. În cazul acestora nu se încheie contracte individuale de muncă, însă ele sunt supuse Codului muncii; aceste raporturi nu intră sub incidenţa Legii nr. 188/1999, deoarece aleşii locali nu au calitatea de funcţionari publici, ci de persoane alese în funcţii de demnitate publică. IX. Opinia judecătorilor-raportori

Judecătorii-raportori, constatând că sunt îndeplinite condiţiile regularităţii învestirii, au apreciat că acţiunile în contencios administrativ introduse de sindicate şi asociaţii (în calitate de organisme sociale interesate), în reprezentarea salariaţilor/funcţionarilor publici din aparatul de specialitate al primarului (membri ai sindicatelor), primarilor şi viceprimarilor din oraşe şi comune (membri ai asociaţiilor), având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciilor cauzate prin punerea în aplicare a prevederilor art. I pct. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020, art. I alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, art. I alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, sunt evaluabile în bani şi se timbrează de către fiecare reclamant în parte cu taxa judiciară de timbru prevăzută de art. 16 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorii-raportori, precum şi dispoziţiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reţine următoarele: X.1. Asupra admisibilităţii recursului în interesul legii

Conform dispoziţiilor art. 515 din Codul de procedură civilă: „Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii.”

Din cuprinsul textului de lege citat rezultă patru condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca recursul în interesul legii să fie admisibil, şi anume: să aibă ca obiect o problemă de drept; această problemă de drept să fi fost dezlegată diferit de către instanţele judecătoreşti; dovada soluţionării diferite să se facă prin hotărâri judecătoreşti definitive; hotărârile judecătoreşti să fie anexate sesizării.

Sesizarea trebuie să aibă ca obiect o problemă de drept, iar aceasta trebuie să fie una reală şi să fie generată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege.

Norma de drept analizată trebuie să fie lacunară, neclară sau necorelată cu alte dispoziţii legale şi, din acest motiv, să existe posibilitatea de a fi interpretată diferit în jurisprudenţă. Înţelesul unei astfel de norme urmează să fie stabilit prin procedura recursului în interesul legii.

Din acest punct de vedere, din actul de sesizare rezultă faptul că problema de drept soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti vizează timbrarea acţiunilor în contencios administrativ, întemeiate în drept pe prevederile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, prin care se solicită repararea prejudiciului cauzat reclamanţilor prin punerea în aplicare a unor ordonanţe de urgenţă ale Guvernului apreciate ca fiind neconstituţionale.

Obiectul sesizării îl reprezintă o veritabilă problemă de drept generată de interpretarea diferită pe care instanţele de judecată au dat-o în privinţa timbrajului acestor acţiuni, astfel că această condiţie de admisibilitate a recursului în interesul legii este îndeplinită.

Problema de drept ce face obiectul sesizării a fost dezlegată neunitar de către instanţele judecătoreşti. Din cuprinsul încheierilor de şedinţă anexate actului de sesizare rezultă că instanţele au interpretat diferit textele de lege ce formează obiectul sesizării, cu consecinţa pronunţării unor soluţii diferite asupra aceleiaşi probleme de drept.

În concret s-au conturat trei orientări jurisprudenţiale diferite, nominalizate în capitolul IV al prezentei decizii, care justifică necesitatea pronunţării unei decizii menite să asigure unitatea de jurisprudenţă.

Condiţia dovedirii soluţionării diferite a problemei de drept este îndeplinită, întrucât actul de sesizare este însoţit de încheieri de şedinţă relevante pentru problema de drept dedusă interpretării. X.2. Asupra fondului recursului în interesul legii

Dezlegarea problemei de drept ce face obiectul sesizării presupune mai multe paliere de analiză juridică.

Prima chestiune ce trebuie clarificată este aceea a naturii litigiilor ce au stat la baza formulării sesizării de către Colegiul de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia.

În cauzele analizate, sindicatele şi asociaţiile (în calitate de organisme sociale interesate) au învestit instanţele de contencios administrativ cu acţiuni prin care, în numele şi pentru salariaţii/funcţionarii publici din aparatul de specialitate al primarului (membri ai sindicatelor), primarilor şi viceprimarilor (membri ai asociaţiilor), în baza prevederilor art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, au solicitat obligarea Guvernului României şi a Ministerului Finanţelor la plata despăgubirilor pentru prejudiciul patrimonial cauzat fiecăreia dintre persoanele în numele căreia au acţionat. Reclamanţii au arătat faptul că prejudiciul invocat a fost determinat de aplicarea succesivă a dispoziţiilor art. I pct. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020, art. I alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, art. I alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, prin care, în perioada 2020-2023, indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică şi funcţiile asimilate acestora, reglementate în anexa nr. IX din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), au fost menţinute la nivelul aferent lunii decembrie 2019.

Art. 9 din Legea nr. 554/2004 reprezintă transpunerea, în plan legislativ, a principiului consacrat în art. 126 alin. (6) teza finală din Constituţia României, potrivit căruia instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale.

În temeiul dispoziţiilor constituţionale şi legale mai sus arătate, titularii cererilor de chemare în judecată adresate instanţelor de contencios administrativ au solicitat repararea prejudiciilor cauzate prin ordonanţele apreciate ca fiind neconstituţionale. Despăgubirile cerute de aceştia reprezentau diferenţele dintre indemnizaţiile/salariile efectiv plătite reclamanţilor în baza unor raporturi de serviciu (în situaţia funcţionarilor publici), raporturi de muncă tipice (în cazul salariaţilor) sau raporturi de muncă sui generis (în situaţia primarilor şi viceprimarilor) şi cele pretins a fi cuvenite în situaţia în care nu s-ar fi procedat la aplicarea actelor normative care au plafonat succesiv nivelul indemnizaţiilor lunare la nivelul anului 2019.

Opţiunea reclamanţilor nu a fost aceea de a antrena răspunderea patrimonială a unităţii administrativ-teritoriale/structurii funcţionale cu care aveau raporturile juridice anterior prezentate, ci de a angaja răspunderea civilă delictuală a celor două autorităţi ale administraţiei publice centrale, respectiv Guvernul României şi Ministerul Finanţelor.

În concluzie, faţă de obiectul şi cauza acestor acţiuni, stabilită de reclamanţi în aplicarea principiului disponibilităţii, consacrat de art. 9 şi art. 22 alin. (6) din Codul de procedură civilă, se poate aprecia că instanţele de judecată nu au fost învestite cu soluţionarea unor conflicte de muncă (în sensul definiţiei legale date prin art. 1 pct. 24 din Legea nr. 367/2022), de natură să atragă incidenţa unei scutiri legale de la plata taxei judiciare de timbru, potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) lit. l) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 coroborate cu cele ale art. 270 din Codul muncii şi art. 182 din Legea nr. 367/2022, după cum s-a arătat în prima orientare de jurisprudenţă.

Ipotezele recursului în interesul legii de faţă sunt diferite de cele care au stat la baza pronunţării Deciziei nr. 16 din 26 septembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 9 februarie 2017, situaţie în raport cu care nu ne aflăm în prezenţa unor conflicte de muncă. De altfel, nici decizia anterior arătată nu absolutizează în privinţa calificării tuturor litigiilor rezultate din derularea raporturilor de muncă sui generis ale primarilor şi viceprimarilor, ci admite posibilitatea ca, în temeiul unor norme speciale, aceste raporturi juridice să aibă o altă natură juridică şi să aparţină unei alte ramuri de drept, cu consecinţa supunerii litigiilor apărute între părţi competenţei de soluţionare a altor instanţe (de exemplu, de contencios administrativ), aceasta din urmă fiind şi situaţia raporturilor juridice deduse judecăţii în cauzele vizate de prezentul recurs în interesul legii.

În consecinţă, sub aspectul timbrajului acestor cereri, devin incidente dispoziţiile art. 16 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, care prevăd obligativitatea timbrării cererilor cu caracter patrimonial formulate în materia contenciosului administrativ, prin care se solicită repararea pagubelor suferite printr-un act administrativ cu 10% din valoarea pretinsă, dar nu mai mult de 300 lei.

A doua chestiune ce trebuie dezbătută în cadrul recursului în interesul legii de faţă este aceea a modalităţii în care se realizează timbrarea acestor acţiuni judiciare.

În cea de-a doua orientare jurisprudenţială se apreciază că taxa judiciară de timbru reglementată de dispoziţia normativă mai sus arătată este datorată de fiecare reclamant în parte, pretins prejudiciat prin ordonanţele de urgenţă ale Guvernului considerate ca fiind neconstituţionale. În argumentarea acestei opinii juridice se susţine că în cererile de chemare în judecată cu care instanţele de contencios administrativ au fost învestite nu se află în discuţie un drept comun ori drepturi şi obligaţii având aceeaşi cauză sau aflate într-o strânsă legătură, cu implicaţii asupra chestiunii solidarităţii obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru. Altfel spus, litisconsorţiul activ din cadrul acestor cereri este doar aparent, eventual facultativ, fiind vorba despre cereri care au fost alăturate pentru a facilita şi simplifica sarcinile de administrare a procesului, inclusiv sub aspectul taxelor judiciare de timbru aflate în sarcina părţilor reclamante.

În cea de-a treia orientare jurisprudenţială se consideră că taxa judiciară de timbru impusă de dispoziţiile art. 16 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, datorată pentru cererile de chemare în judecată, este unică, respectiv de 10% din valoarea totală a pretenţiilor, dar nu mai mult de 300 lei, iar această taxă este datorată în solidar de către reclamanţii din acţiunea unică şi colectivă. În motivarea acestei soluţii se arată că se valorifică litisconsorţiul activ determinat de un drept comun şi de o cauză unică, după cum permit prevederile art. 35 din actul normativ anterior precizat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii constată că interpretarea realizată în această din urmă orientare jurisprudenţială nu poate fi primită, în cauzele care fac obiectul recursului în interesul legii, taxa judiciară de timbru stabilită conform prevederilor art. 16 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 nefiind datorată în solidar de către reclamanţi, deoarece art. 35 din aceeaşi reglementare normativă nu este aplicabil.

Coparticiparea procesuală, reglementată de dispoziţiile art. 59 din Codul de procedură civilă, presupune faptul că mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură.

Prevederile art. 35 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 instituie solidaritatea în privinţa obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru, în situaţia acţiunii conjugate a mai multor persoane, având ca temei fie un raport juridic de drept subiectiv plural (în care există aspecte de solidaritate şi indivizibilitate activă), fie o comunitate de obiect sau de cauză ori o strânsă legătură între drepturile şi obligaţiile părţilor care figurează plural pe aceeaşi poziţie procesuală.

Ca atare, pentru a se stabili strânsa legătură între pretenţiile formulate de către reclamanţi ar trebui să se demonstreze în cauză existenţa litisconsorţiului procesual activ.

În litigiile analizate, obligaţia solidară de achitare a unei taxe judiciare de timbru unice implică verificarea strânsei legături între drepturile aferente creanţei de despăgubire deduse judecăţii, în condiţiile în care este vorba despre un raport juridic diferit între fiecare funcţionar public/demnitar/salariat şi autoritatea publică în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea.

Însă, în situaţia în care între obligaţiile a căror valorificare se urmăreşte nu există nici indivizibilitate şi nici solidaritate, raporturile juridice sunt legate distinct între pârât şi fiecare dintre reclamanţi, aşa că, sub aspect procesual, există o pluralitate de acţiuni cu obiecte juridice proprii.

În speţele aflate în analiză, pretinsa faptă ilicită generatoare de prejudiciu şi legătura de cauzalitate sunt unice. Cu toate acestea, prejudiciul s-a produs în mod diferit în patrimoniul fiecărui reclamant. În alţi termeni, se poate afirma că, în situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile impuse de dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ trebuie să analizeze, în cazul fiecărui reclamant în parte, chestiunile ce vizează existenţa şi întinderea prejudiciului.

Ca atare, o astfel de acţiune judiciară are ca obiect o multitudine de obligaţii de despăgubire, iar cuantumul creanţelor care constituie obiect al obligaţiilor şi, respectiv, sumele plătite sunt diferite în raport cu situaţia fiecărei persoane care pretinde cauzarea prejudiciului patrimonial prin aplicarea ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului, a căror neconstituţionalitate este invocată.

Un argument suplimentar în sprijinul acestei interpretări juridice îl reprezintă chiar algoritmul legal prevăzut prin art. 16 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013. În concret, pentru calcularea taxei judiciare de timbru este necesar să se identifice pretenţia bănească avută de fiecare reclamant, deoarece norma în discuţie instituie un sistem de stabilire a taxei de timbru mixt, respectiv de taxare procentuală şi de taxă în sumă fixă. În prima etapă, taxa judiciară de timbru se calculează prin aplicarea unui procent de 10% asupra valorii despăgubirii pretinse, iar în cea de-a doua etapă, în cazul în care, prin aplicarea taxei procentuale, se depăşeşte suma de 300 lei, cuantumul taxei să fie stabilit în sumă fixă, indiferent de valoarea pretenţiilor. Aşadar, pentru valori ale pretenţiilor superioare sumei de 3.000 lei, cuantumul taxei de timbru va fi de 300 lei. Este posibil, însă, ca, în raport cu pretenţia concretă a fiecărui reclamant în parte, să existe şi situaţii în care taxa de timbru să fie stabilită prin aplicarea cotei fixe de 10%.

Prin urmare, în contextul în care dispoziţia normativă în discuţie obligă la stabilirea taxei judiciare de timbru prin raportare la valoarea pretenţiilor, fiecare reclamant are obligaţia legală de a preciza cuantumul pretenţiilor sale.

Pe cale de consecinţă, nu se poate stabili o taxă judiciară de timbru unică de 300 lei, în considerarea valorii însumate a tuturor pretenţiilor formulate de reclamanţi. Nu prezintă relevanţă împrejurarea că cererea de chemare în judecată a fost introdusă de către organizaţii sindicale sau asociaţii – organisme sociale interesate, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, întrucât pretenţiile fiecărui reclamant sunt proprii, iar prejudiciul patrimonial a cărei reparare se solicită de către membrii de sindicat sau de către membrii asociaţiei s-a produs în patrimoniul persoanelor fizice, iar nu în patrimoniul organizaţiei sindicale sau al asociaţiei care a formulat acţiunea.

Desigur, cererile de chemare în judecată au fost astfel configurate pentru a facilita accesul la justiţie prin valorificarea legitimării procesuale active extraordinare a persoanelor juridice, cărora legea le conferă dreptul de a sesiza instanţa de contencios administrativ pentru apărarea drepturilor şi intereselor membrilor săi. Organizaţiile sindicale sau asociaţiile nu sunt parte în raportul juridic de drept substanţial dedus judecăţii, deoarece prejudiciul nu s-a produs în patrimoniul lor, ci în patrimoniul fiecărei persoane fizice membră a acestora.

Pentru toate aceste considerente,