Decizia nr. 12/2024 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 3017/1/2023 — chestiunea de drept: următoarei chestiuni de drept: ” În situaţia infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005, pentru care încadrarea în variantele agravate, incriminate de art. 9 alin. (2) şi (3) din…

S-a luat în examinare sesizarea formulată de către Curtea de Apel Iaşi – Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 5.157/99/2020, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: ” În situaţia infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005, pentru care încadrarea în variantele agravate, incriminate de art. 9 alin. (2) şi (3) din aceeaşi lege, este condiţionată de o valoare a prejudiciului mai mare de 100.000 euro, respectiv de 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, modificarea cursului valutar stabilit de BNR ulterior consumării faptei, astfel încât aceeaşi faptă concretă, analizată în raport cu un curs valutar superior valoric, nu s-ar mai încadra în varianta agravată prevăzută de art. 9 alin. (2) sau (3) din Legea nr. 241/2005, ci în varianta de bază, reglementată de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, este de natură să activeze principiul aplicării legii penale mai favorabile, cu consecinţa stabilirii în cauză a încadrării juridice care este cea mai favorabilă inculpatului în condiţiile art. 5 din Codul penal, în raport cu cursurile valutare succesive ulterioare consumării faptei sau, dimpotrivă, într-o astfel de situaţie, se are în vedere, în mod exclusiv, cursul valutar BNR aplicabil la momentul consumării faptei?”

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) raportat la art. 473 alin. (8) din Codul de procedură penală şi art. 34 alin. (4) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare. 3. Şedinţa este prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Eleni Cristina Marcu.

La şedinţa de judecată participă Florin Nicuşor Mihalache, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Ecaterina Nicoleta Eucarie, procuror în cadrul Secţiei Judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând că, urmare a solicitărilor formulate, în temeiul art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, au fost transmise puncte de vedere de către curţile de apel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi universităţile Babeş-Bolyai – Facultatea de Drept şi Alexandru Ioan Cuza din Iaşi – Facultatea de Drept – Centrul de Cercetări în Ştiinţe Penale.

Totodată, a arătat că raportul întocmit de către judecătorul-raportor a fost depus la dosar în data de 19 februarie 2024, acesta fiind comunicat părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Eleni Cristina Marcu, a acordat cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie, având cuvântul referitor la chestiunea de drept supusă dezlegării, a învederat că, în cauză, nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală.

Astfel, doamna procuror a precizat că din analiza încheierii prin care s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală rezultă că instanţa care a formulat sesizarea este dintre cele prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv Curtea de Apel Iaşi – Secţia penală şi pentru cauze cu minori, iar cauza se află în ultimul grad de jurisdicţie, situaţie în raport cu care prima condiţie de admisibilitate, referitoare la titularul sesizării, este îndeplinită.

Totodată, reprezentantul Ministerului Public a precizat că, aparent, soluţionarea pe fond a cauzei depinde de soluţionarea chestiunii de drept, însă, cu privire la condiţia privind existenţa unei veritabile chestiuni de drept, care să necesite o dezlegare cu valoare de principiu din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, acesta a apreciat că nu este îndeplinită întrucât sesizarea nu prezintă un grad de dificultate care să necesite intervenţia instanţei supreme prin pronunţarea unei hotărâri prealabile.

Pe fondul chestiunii de drept supuse dezlegării, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Judiciară, a considerat că raportul valoric dintre moneda naţională şi euro nu se circumscrie definiţiei date de legiuitor legii penale deoarece nu constituie o dispoziţie cu caracter penal cuprinsă într-un act normativ, ci reprezintă o cotaţie stabilită de Banca Naţională a României zilnic, pe baza cererii şi ofertei pe piaţa liberă, fără vreo intervenţie a legiuitorului.

Or, atât timp cât cursul valutar se stabileşte fără intervenţia legiuitorului, un curs ridicat al monedei euro nu are aptitudinea de a modifica norma de incriminare reglementată prin dispoziţiile art. 9 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 241/2005 şi nu determină o succesiune de legi penale în timp care să pună în discuţie aplicarea principiului legii penale mai favorabile.

Prin prevederea referitoare la stabilirea prejudiciului în euro calculat în echivalentul monedei naţionale, legiuitorul a intenţionat să pună dispoziţia de incriminare la adăpost de eventuale devalorizări ale monedei naţionale, în scopul de a păstra un just echilibru între gravitatea pericolului pentru bugetul statului creat prin săvârşirea infracţiunii şi răspunderea inculpatului. În egală măsură, cursul valutar stabilit de Banca Naţională a României reprezintă un instrument pus la dispoziţia organului judiciar, dar şi a inculpatului pentru a realiza conversia în euro a prejudiciului ce se produce întotdeauna în moneda naţională şi care există şi este cert încă de la momentul săvârşirii infracţiunii.

În raport cu aceste considerente, reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie, a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale sesizării formulate de Curtea de Apel Iaşi – Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 5.157/99/2020, motiv pentru care a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a acesteia.

Constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, iar Completul a reţinut dosarul în pronunţare asupra problemei de drept supuse dezlegării.

Prin Încheierea de şedinţă din data de 12 decembrie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 5.157/99/2020, având ca obiect apelul formulat de inculpata N.M. împotriva Sentinţei penale nr. 506/11.11.2022, pronunţate de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. 5.157/99/2020, Curtea de Apel Iaşi – Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: ” În situaţia infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005, pentru care încadrarea în variantele agravate, incriminate de art. 9 alin. (2) şi (3) din aceeaşi lege, este condiţionată de o valoare a prejudiciului mai mare de 100.000 euro, respectiv de 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, modificarea cursului valutar stabilit de BNR ulterior consumării faptei, astfel încât aceeaşi faptă concretă, analizată în raport cu un curs valutar superior valoric, nu s-ar mai încadra în varianta agravată prevăzută de art. 9 alin. (2) sau (3) din Legea nr. 241/2005, ci în varianta de bază, reglementată de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, este de natură să activeze principiul aplicării legii penale mai favorabile, cu consecinţa stabilirii în cauză a încadrării juridice care este cea mai favorabilă inculpatului în condiţiile art. 5 din Codul penal, în raport cu cursurile valutare succesive ulterioare consumării faptei sau, dimpotrivă, într-o astfel de situaţie, se are în vedere, în mod exclusiv, cursul valutar BNR aplicabil la momentul consumării faptei?” II. Expunerea succintă a cauzei

Prin Sentinţa penală nr. 506/11.11.2022, pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. 5.157/99/2020, în baza dispoziţiilor art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală, s-a dispus condamnarea inculpatei N.M., administrator al S.C. „M.M.” – S.R.L., pentru săvârşirea infracţiunii de „evaziune fiscală constând în evidenţierea în actele contabile ori în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale” în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, la pedeapsa principală de 7 (şapte) ani şi 3 (trei) luni închisoare; pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din Codul penal cu referire la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 241/2015, pentru o perioadă de 3 (trei) ani, calculată conform dispoziţiilor art. 68 din Codul penal, şi la pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) din Codul penal cu referire la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 241/2015.

La încadrarea juridică, judecătorul fondului a reţinut că faptele inculpatei N.M., care, în perioada 7.06.2014-9.10.2014, în calitate de administrator al S.C. „M.M.” – S.R.L., în scopul diminuării bazei impozabile şi sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, la diferite intervale de timp şi în acelaşi mod, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a înregistrat în evidenţa contabilă primară şi în alte documente legale, respectiv în declaraţiile fiscale informative privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional D 394 şi în declaraţiile D300 depuse la organele fiscale competente un număr total de 59 de achiziţii fictive/nereale de bunuri/servicii de la un număr de 3 (trei) societăţi comerciale pretins furnizoare, respectiv de la pretinşii furnizori S.C. N.M.G. – S.R.L., S.C. F.M. – S.R.L., S.C. E.L. – S.R.L., cauzând, astfel, un prejudiciu bugetului consolidat al statului în valoare de 444.221 lei (echivalentul a 100.730,44 euro), din care suma de 2.146 lei reprezintă TVA şi suma de 442.075 lei reprezintă impozit pe profit, ultimele consecinţe fiscale producându-se la data de 25.10.2014, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de „evaziune fiscală constând în evidenţierea în actele contabile ori în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale”, în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal.

S-a considerat că această infracţiune a fost comisă în forma continuată prevăzută de art. 35 alin. (1) din Codul penal, întrucât se referă la înregistrarea succesivă în mai multe evidenţe contabile şi la declararea sau/şi evidenţierea în mai multe documente legale (declaraţii fiscale D394 şi D300) a mai multor operaţiuni comerciale fictive distincte, tranzacţii comerciale nereale, aparent realizate de la 3 societăţi comerciale pretins furnizoare diferite, deci se referă la acte materiale distincte, săvârşite în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la diferite intervale de timp şi în modalităţi similare.

În concret, instanţa a reţinut că, potrivit art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 (în forma la data consumării infracţiunii), constituie infracţiune „şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi” fapta constând în „evidenţierea în actele contabile ori în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale”. Doar faptele de la alin. (2) şi (3) ale art. 9 pentru care legea impune un anumit prag-limită al prejudiciului, respectiv minimum 100.000 euro pentru alin. (2) şi minimum 500.000 euro pentru alin. (3), sunt infracţiuni de prejudiciu.

Prin urmare, în varianta de la alin. (1) infracţiunea în discuţie este una de pericol, putând fi desigur, în acelaşi timp, şi una de prejudiciu, dacă s-a creat şi un prejudiciu. Legea nu impune însă cerinţa producerii unui prejudiciu pentru forma de la alin. (1).

Din modul de redactare a textului de lege rezultă, fără echivoc, faptul că infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 se consumă la momentul evidenţierii în contabilitate ori în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori a altor operaţiuni fictive, dacă acest lucru s-a realizat în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Legea nu impune o cerinţă minimă a numărului de operaţiuni nereale/fictive, fiind suficientă chiar şi una singură, dacă o astfel de evidenţiere ar putea avea drept consecinţă sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Evident că evidenţierea (înregistrarea) repetată a mai multor operaţiuni comerciale fictive va avea drept consecinţă firească posibilitatea sustragerii de la îndeplinirea unor obligaţii fiscale într-un cuantum mai mare, deci a cauzării unui prejudiciu mai mare.

Teoretic, primul moment la care contribuabilul are obligaţia evidenţierii în contabilitate a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate este chiar ziua în care se pretinde că operaţiunea comercială ar fi avut loc. De asemenea, tot teoretic, obligaţia de evidenţiere corectă în contabilitate a unor operaţiuni comerciale reale este una care vizează fiecare operaţiune comercială.

Instanţa de fond a considerat că, în contextul în care inculpata N.M., în calitate de administrator al S.C. „M.M.” – S.R.L., a dispus înregistrarea operaţiunilor comerciale fictive în discuţie atât în contabilitatea primară, cât şi în alte documente legale ale societăţii, respectiv în declaraţiile fiscale (D394 şi D300), precum şi în alte documente contabile, chiar ea fiind cea care a depus declaraţiile fiscale relevante, s-a impus reţinerea formei continuate prevăzute de art. 35 alin. (1) din Codul penal.

Cum infracţiunea în formă continuată, dedusă judecăţii, comisă şi reţinută în sarcina inculpatei N.M., este cea prevăzută de varianta agravată de alin. (2) al art. 9 din Legea nr. 241/2005, pentru care legiuitorul a impus condiţia existenţei unui prejudiciu într-un cuantum mai mare de 100.000 de euro, instanţa a reţinut că această infracţiune s-a consumat la data de 9.10.2014, atunci când s-a depus ultima declaraţie fiscală în care s-au evidenţiat cheltuieli aferente unor achiziţii fictive, iar ultimele efecte ale acesteia au avut loc la data de 25.10.2014 (atunci când au devenit scadente obligaţiile fiscale aferente ultimelor operaţiuni comerciale declarate).

Împotriva Sentinţei penale nr. 506/11.11.2022, pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. 5.157/99/2020, a formulat apel inculpata N.M.

La termenul din data de 4 decembrie 2023, Curtea de Apel Iaşi – Secţia penală şi pentru cauze cu minori a pus în discuţie, din oficiu, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu privire la următoarea problemă juridică: ” În situaţia infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005, pentru care încadrarea în variantele agravate, incriminate de art. 9 alin. (2) şi (3) din aceeaşi lege, este condiţionată de o valoare a prejudiciului mai mare de 100.000 euro, respectiv de 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, modificarea cursului valutar stabilit de BNR ulterior consumării faptei, astfel încât aceeaşi faptă concretă, analizată în raport de un curs valutar superior valoric, nu s-ar mai încadra în varianta agravantă prevăzută de art. 9 alin. (2) sau (3) din Legea nr. 241/2005, ci în varianta de bază, reglementată de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, este de natură să activeze principiul aplicării legii penale mai favorabile, cu consecinţa stabilirii în cauză a încadrării juridice care este cea mai favorabilă inculpatului în condiţiile art. 5 din Codul penal, în raport cu cursurile valutare succesive ulterioare consumării faptei sau, dimpotrivă, într-o astfel de situaţie, se are în vedere, în mod exclusiv, cursul valutar BNR aplicabil la momentul consumării faptei?”

Prin Încheierea de şedinţă de la 12 decembrie 2023, Curtea de Apel Iaşi – Secţia penală şi pentru cauze cu minori a dispus, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea acestei chestiuni de drept. III. Opinia completului care a dispus sesizarea şi punctele de vedere exprimate de procuror şi de inculpatul N.M. III.1. Cu privire la admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Completul de judecată care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv Secţia penală şi pentru cauze cu minori a Curţii de Apel Iaşi este învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii asupra chestiunii de drept, iar chestiunea de drept supusă dezbaterii este hotărâtoare asupra soluţiei pe fond a cauzei cu privire la latura penală.

Astfel, Curtea de Apel Iaşi – Secţia penală şi pentru cauze cu minori a constatat că este învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, potrivit art. 408 din Codul de procedură penală, respectiv cu judecarea apelului declarat de inculpata N.M. împotriva Sentinţei penale nr. 506/11.11.2022, pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. 5.157/99/2020.

S-a mai apreciat că problema de drept ce face obiectul sesizării este una esenţială, iar de lămurirea acesteia depinde soluţionarea pe fond a cauzei, vizând o interpretare a normelor de drept penal substanţial, în legătură directă cu încadrarea juridică dată faptei cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată şi condamnarea (în primă instanţă) a inculpatei.

S-a învederat că în privinţa acestei chestiuni de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. III.2. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării

Completul de judecată a apreciat că în situaţia infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005, pentru care încadrarea în variantele agravate, incriminate de art. 9 alin. (2) şi (3) din aceeaşi lege, este condiţionată de o valoare a prejudiciului mai mare de 100.000 euro, respectiv de 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, modificarea cursului valutar stabilit de BNR ulterior consumării faptei, astfel încât aceeaşi faptă concretă, analizată în raport cu un curs valutar superior valoric, nu s-ar mai încadra în varianta agravantă prevăzută de art. 9 alin. (2) sau (3) din Legea nr. 241/2005, ci în varianta de bază, reglementată de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, este de natură să activeze principiul aplicării legii penale mai favorabile, cu consecinţa stabilirii în cauză a încadrării juridice care este cea mai favorabilă inculpatului în condiţiile art. 5 din Codul penal, în raport cu cursurile valutare succesive ulterioare consumării faptei.

În argumentare s-a avut în vedere faptul că în cazul variantelor calificate ale infracţiunii de evaziune fiscală, astfel cum sunt reglementate în cadrul alin. (2) şi (3) ale art. 9 din Legea nr. 241/2005, sancţionarea mai gravă a prezumtivului făptuitor este condiţionată de existenţa unui anumit cuantum al prejudiciului.

Spre deosebire de incriminarea altor categorii de fapte, legiuitorul nu a optat pentru stabilirea unui cuantum fix al prejudiciului, exprimat în lei, ci a făcut referire la o valoare mai mare de 100.000 (respectiv 500.000) euro, în echivalentul monedei naţionale, fără a face niciun fel de precizări asupra momentului la care se face această raportare.

În toate situaţiile, prejudiciul stabilit, ce este exprimat în moneda naţională, chiar dacă nu suferă modificări pe parcursul instrumentării cauzei, totuşi, în funcţie de evoluţia cursului valutar, poate determina încadrarea uneia şi aceleiaşi fapte fie în varianta de bază a infracţiunii de evaziune fiscală, fie în varianta calificată a aceleiaşi infracţiuni.

Potrivit tehnicii legislative adoptate în cazul celor două forme calificate ale infracţiunii de evaziune fiscală, pentru stabilirea aplicabilităţii circumstanţelor de natură a atribui faptei un caracter mai grav, este necesară raportarea la un element exterior şi fluctuant (în lipsa oricărei precizări a legiuitorului), respectiv cursul valutar stabilit de Banca Naţională a României, întrucât se prezumă că fapta de evaziune fiscală justifică o sancţionare mai drastică doar dacă depăşeşte o anumită valoare exprimată în euro.

Prin urmare, conţinutul concret al circumstanţelor de calificare a faptei, privite în raport cu un prejudiciu evaluat şi stabilit în lei, se modifică, fără o intervenţie expresă din partea legiuitorului, dând naştere în concret unei succesiuni de legi penale, respectiv unele sub imperiul cărora fapta de evaziune fiscală reproşată făptuitorului se încadrează în forma de bază şi altele conform cărora aceeaşi faptă este susceptibilă a fi încadrată în dispoziţiile alin. (2) sau (3) ale art. 9.

Conceptul de lege penală mai favorabilă, prevăzut de dispoziţiile legale, nu se limitează doar la ipotezele în care legiuitorul intervine activ pentru modificarea condiţiilor de incriminare sau de tragere la răspundere penală, ci intervine ori de câte ori, urmare a tehnicii de redactare a actului normativ, cum este cea care face trimitere la alte dispoziţii legale, administrative pentru calificarea faptei, conţinutul concret al normei care incriminează o anumită conduită/o sancţionează mai sever suferă modificări, fiind necesar a fi aplicată legea care este mai favorabilă făptuitorului.

În raport cu situaţia premisă ce face obiectul prezentei chestiuni de drept dacă, de la momentul consumării infracţiunii de evaziune fiscală şi până la momentul soluţionării definitive a cauzei, în raport cu fluctuaţiile existente pe piaţa monetară, una şi aceeaşi faptă determinată este susceptibilă a fi încadrată, cel puţin la un moment dat, în varianta de bază a infracţiunii, iar în alte momente în varianta calificată, făptuitorului i se va aplica legea penală care îi este mai favorabilă, în raport cu care valoarea prejudiciului, în echivalentul în lei, calculat conform cursului oficial al BNR, nu depăşeşte suma de 100.000 euro/500.000 euro.

Un raţionament similar a fost expus de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în urma soluţionării unui recurs în interesul legii, prin Decizia nr. 12 din 18.02.2008, în sensul că modificarea, în sensul majorării preţului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, intervenită ulterior comiterii faptei, conduce, în cazul infracţiunilor ce aduc atingere fondului forestier, la lipsa unuia dintre elementele constitutive ale infracţiunii.

O interpretare teleologică a textelor în discuţie este de asemenea de natură a justifica opţiunea legiuitorului privind modul de reglementare a variantelor calificate ale infracţiunii, putându-se presupune intenţia de a fi sancţionată mai grav fapta care produce un prejudiciu apreciat drept unul însemnat în raport cu o anumită realitate socioeconomică, în cadrul căreia valoarea monetară a leului este susceptibilă de fluctuaţii însemnate, un reper mult mai stabil în timp putând fi considerat în euro al prejudiciului produs statului, ce este de natură să reflecte un anumit grad de afectare a intereselor patrimoniale, care justifică o sancţionare mai aspră a făptuitorului.

De asemenea, dispoziţiile art. 9 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 241/2005 au fost supuse controlului de constituţionalitate, iar Curtea Constituţională a apreciat că dispoziţiile legale criticate pentru lipsă de claritate şi previzibilitate nu au de fapt un astfel de caracter, expunând, totodată, în cadrul considerentelor, modul în care acestea ar putea fi aplicate.

Astfel, prin Decizia nr. 258 din 5.05.2016, Curtea Constituţională, în cadrul controlului de constituţionalitate a incriminării, a pornit de la premisa de principiu că în ceea ce priveşte legea penală aplicabilă unei fapte aceasta trebuie să respecte anumite cerinţe pentru a fi respectat principiul legalităţii incriminării, respectiv trebuie să fie clară, previzibilă, astfel încât orice persoană să îşi poată da seama dacă acţiunea sau inacţiunea interzisă sau ordonată intră sub incidenţa sa, şi accesibilă, ceea ce presupune posibilitatea oricărei persoane interesate de a lua cunoştinţă de existenţa şi conţinutul normei penale.

Din perspectiva cursului valutar aplicabil, Curtea a observat că singura posibilitate care respectă cerinţele mai sus arătate este calculul prejudiciului prin aplicarea cursului valutar de la momentul săvârşirii faptei.

Luarea în considerare şi aplicarea unui curs valutar valabil în alt moment – momentul emiterii rechizitoriului sau al sesizării instanţei de judecată – ar determina o imprevizibilitate a normei şi, posibil, o îngreunare a situaţiei făptuitorului. III.3. Punctele de vedere cu privire la dezlegarea chestiunii de drept exprimate în cauză de reprezentantul Ministerului Public şi de inculpată

La termenul din 4 decembrie 2023, reprezentantul Ministerului Public a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, privind admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar cu privire la fondul chestiunii de drept a apreciat că prejudiciul trebuie stabilit în raport cu cursul valutar euro de la momentul săvârşirii faptei.

Inculpata N.M., prin apărător, a apreciat că sesizarea este admisibilă, iar cu privire la chestiunea de drept a considerat că este incident principiul aplicării legii penale mai favorabile, urmând a fi avut în vedere cursul valutar în raport cu care încadrarea juridică a faptei este în forma simplă, şi nu în forma calificată. IV. Examenul jurisprudenţei în materie IV.1. Jurisprudenţa naţională relevantă

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor de judecată asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.

În urma consultării materialelor transmise de către curţile de apel şi instanţele arondate acestora, s-a constatat că punctele de vedere nu sunt unitare, fiind identificate două orientări:

Într-o primă orientare, majoritară, se consideră că, în situaţia infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005, pentru care încadrarea în variantele agravate incriminate de art. 9 alin. (2) şi (3) din aceeaşi lege este condiţionată de o valoare a prejudiciului mai mare de 100.000 euro, respectiv de 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, modificarea cursului valutar stabilit de Banca Naţională a României ulterior consumării faptei, astfel încât aceeaşi faptă concretă analizată în raport cu un curs valutar superior nu s-ar mai încadra în varianta agravată prevăzută de art. 9 alin. (2) sau (3) din Legea nr. 241/2005, ci în varianta de bază reglementată de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, nu este de natură să activeze principiul aplicării legii penale mai favorabile cu consecinţa stabilirii în cauză a încadrării juridice care este cea mai favorabilă inculpatului în condiţiile art. 5 din Codul penal.

În acest sens au fost exprimate puncte de vedere de către Curţile de Apel Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara, Tribunalele Alba, Arad, Bacău, Brăila, Bucureşti, Cluj, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Sălaj, Timiş, Tulcea şi Vaslui şi Judecătoriile Agnita, Alexandria, Filiaşi, Hârlău, Iaşi, Măcin, Răducăneni, Roşiori de Vede, Turnu Măgurele, Videle şi Zimnicea.

În argumentarea opiniei exprimate, instanţele au precizat că aplicarea legii penale mai favorabile poate fi examinată doar în ipoteza în care, de la momentul săvârşirii unei fapte prevăzute de legea penală până la soluţionarea definitivă a cauzei, intervine o succesiune de două sau mai multe legi. Conform art. 173 din Codul penal, prin lege penală se înţelege orice dispoziţie cu caracter penal cuprinsă în legi organice, ordonanţe de urgenţă sau alte acte normative care la data adoptării lor aveau putere de lege.

Cursul oficial se stabileşte zilnic, o singură dată pe zi, de Banca Naţională a României, pe baza raportului dintre cererea şi oferta de valute. Publicarea se face pe site-ul Băncii Naţionale a României, de obicei imediat după ora 13.00, şi este valabilă pentru ziua următoare.

Întrucât cursul valutar nu este determinat printr-un act normativ, neexistând astfel o succesiune de legi, nu se poate pune problema aplicării art. 5 din Codul penal.

În cea de-a doua orientare, minoritară, se consideră că în situaţia infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005, pentru care încadrarea în variantele agravate incriminate de art. 9 alin. (2) şi (3) din aceeaşi lege este condiţionată de o valoare a prejudiciului mai mare de 100.000 euro, respectiv de 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, modificarea cursului valutar stabilit de BNR ulterior consumării faptei, astfel încât aceeaşi faptă concretă analizată în raport cu un curs valutar superior nu s-ar mai încadra în varianta agravată prevăzută de art. 9 alin. (2) sau (3) din Legea nr. 241/2005, ci în varianta de bază reglementată de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, este de natură să activeze principiul aplicării legii penale mai favorabile cu consecinţa stabilirii în cauză a încadrării juridice care este cea mai favorabilă inculpatului în condiţiile art. 5 din Codul penal.

În acest sens au fost exprimate puncte de vedere de către o singură curte de apel (Curtea de Apel Bacău) şi de cinci tribunale şi o judecătorie (Tribunalele Caraş-Severin, Covasna, Ilfov, Sibiu şi Teleorman şi Judecătoria Bolintin-Vale).

În argumentarea opiniei minoritare, instanţele au precizat că, în cazul variantelor calificate ale infracţiunii de evaziune fiscală, astfel cum acestea sunt reglementate în art. 9 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 241/2005, sancţionarea mai gravă este condiţionată de existenţa unui anumit cuantum al prejudiciului, care nu este fix, iar evoluţia cursului valutar poate determina încadrarea uneia şi aceleiaşi fapte fie în varianta de bază a infracţiunii de evaziune fiscală, fie în varianta calificată a acestei infracţiuni.

Astfel, în ceea ce priveşte conceptul de lege penală mai favorabilă, s-a apreciat că acesta nu se limitează doar la ipotezele în care legiuitorul intervine activ pentru modificarea condiţiilor de incriminare sau de tragere la răspundere penală, ci şi la conţinutul concret al circumstanţelor de calificare a faptei, privit în raport cu un prejudiciu, care se modifică, fără o intervenţie expresă din partea legiuitorului, dând naştere, în concret, unei succesiuni de legi penale, respectiv unele sub imperiul cărora fapta de evaziune fiscală se încadrează în forma de bază şi altele sub imperiul cărora aceeaşi faptă este susceptibilă de a fi încadrată în formele agravante.

Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalele Braşov, Călăraşi, Constanţa şi Maramureş şi Judecătoriile Babadag, Constanţa, Mangalia şi Medgidia au comunicat că nu a fost identificată practică judiciară care să prezinte relevanţă pentru problema de drept supusă dezlegării, fără a exprima un punct de vedere. IV.2. Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

IV.2.1. Din perspectiva hotărârilor obligatorii, menite să asigure dezlegarea unor chestiuni de drept, a fost identificată o hotărâre care este relaţionată contextual cu chestiunea ce formează obiectul întrebării prealabile, prin raportare la cuantumul unui prejudiciu care generează diferite forme de calificare juridică a faptei, respectiv Decizia nr. 12 din 18 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 866 din 22 decembrie 2008, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a stabilit că modificarea, în sensul majorării preţului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, intervenită ulterior comiterii faptei, conduce, în cazul infracţiunilor ce aduc atingere fondului forestier, la lipsa unuia dintre elementele constitutive ale infracţiunii, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 10 lit. d) din Codul de procedură penală.

IV.2.2. În ceea ce priveşte deciziile de speţă, în urma examenului de jurisprudenţă efectuat la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost identificată Decizia nr. 87/RC din 2 februarie 2023, prin care, în ceea ce priveşte calculul prejudiciului, în raport cu împrejurarea că activitatea infracţională s-a derulat pe parcursul mai multor ani, s-a avut în vedere o medie a cursurilor valutare. S-a apreciat că luarea în considerare şi aplicarea unui curs valutar valabil în alt moment (momentul emiterii rechizitoriului sau al sesizării instanţei de judecată) ar fi determinat o imprevizibilitate a normei şi, posibil, o îngreunare a situaţiei inculpatei, pe de o parte, iar, pe de altă parte, ar fi echivalat cu posibilitatea alegerii în mod aleatoriu, fără niciun criteriu obiectiv, a cursului valutar, curs necunoscut de inculpată la data săvârşirii infracţiunii (ceea ce ar fi determinat imposibilitatea acesteia de a-şi norma conduita). IV.3. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale

În urma examenului de jurisprudenţă la nivelul Curţii Constituţionale a României a fost identificată Decizia nr. 258 din 5 mai 2016 referitoare Ia excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (2) şi alin. (3) raportat la art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 19 august 2016, prin care Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată şi a constatat că dispoziţiile art. 9 alin. (2) şi alin. (3) raportat la art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. IV.4. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului

În urma examenului de jurisprudenţă la nivelul Curţii Europene a Drepturilor Omului nu au fost identificate hotărâri care să prezinte relevanţă pentru problema de drept analizată. V. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării

Prin punctul de vedere transmis, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a considerat că sesizarea formulată nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate.

Astfel, deşi solicitarea aparţine unei curţi de apel învestite cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, respectiv cu apelul declarat de inculpată, iar problema de drept nu a fost supusă examenului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nestatuându-se asupra acesteia printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, chestiunea de drept nu îndeplineşte condiţia potrivit căreia soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunilor de drept ce fac obiectul sesizării.

În acest sens, Ministerul Public a menţionat că, pe cale jurisprudenţială, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a stabilit mai multe cerinţe ce constituie premisele de analiză ale condiţiei referitoare la existenţa unei legături între chestiunea de drept supusă interpretării şi soluţionarea pe fond a cauzei.

Una dintre aceste cerinţe rezultă din Decizia nr. 5 din 10 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 11 martie 2016, prin care s-a statuat că scopul acestei proceduri este de a da dezlegări asupra unor probleme veritabile şi dificile de drept generate de interpretarea şi aplicarea unor dispoziţii legale neclare, echivoce, care ar putea da naştere mai multor soluţii.

De asemenea, s-a stabilit că, în cadrul procedurii hotărârii prealabile, interpretarea urmăreşte cunoaşterea înţelesului exact al normei, clarificarea sensului şi scopului acesteia, aşa încât procedura prealabilă nu poate fi folosită în cazul în care aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluţionare a întrebării adresate.

În acest context, Ministerul Public a apreciat că, referitor la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări, raportat la conţinutul şi interpretarea dispoziţiilor legale incidente în materie, la deciziile obligatorii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, nu există vreo îndoială rezonabilă cu privire la modalitatea de soluţionare a întrebării adresate de instanţa de trimitere.

Cu privire la fondul sesizării, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că în situaţia modificării cursului valutar nu ne aflăm în prezenţa unui caz de aplicare a legii penale mai favorabile deoarece nu este îndeplinită una dintre condiţiile esenţiale ce determină incidenţa acestui principiu, şi anume ca de la momentul săvârşirii infracţiunii până la momentul judecării definitive a cauzei să existe o succesiune de legi penale.

Raportul valoric dintre moneda naţională şi euro nu se circumscrie definiţiei date de legiuitor legii penale deoarece nu constituie o dispoziţie cu caracter penal cuprinsă într-un act normativ, ci reprezintă o cotaţie stabilită de Banca Naţională a României zilnic, pe baza cererii şi ofertei pe piaţa liberă, fără vreo intervenţie a legiuitorului.

Or, atât timp cât cursul valutar se stabileşte fără intervenţia legiuitorului, un curs ridicat al monedei euro nu are aptitudinea de a modifica norma de incriminare reglementată prin dispoziţiile art. 9 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 241/2005 şi nu determină o succesiune de legi penale în timp care să pună în discuţie aplicarea principiului legii penale mai favorabile.

De asemenea, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, dispoziţii prin care legiuitorul a lămurit raportul dintre normele complete şi cele completatoare în ipoteza modificării celor din urmă, se reţine ca atunci când o normă penală face trimitere la o altă normă determinată, de la care împrumută unul sau mai multe elemente, modificarea normei completatoare atrage şi modificarea normei incomplete.

Prin modalitatea de reglementare, dispoziţiile art. 9 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 241/2005 nu definesc o infracţiune de sine stătătoare, întrucât în structura normei nu este descrisă o faptă distinctă cu o configuraţie proprie, ci se face trimitere la dispoziţiile şi pedepsele cuprinse în art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 care reglementează infracţiunea de evaziune fiscală în forma de bază.

Faptul că legiuitorul a avut în vedere „criteriul prejudiciului” la evaluarea gradului de pericol social al faptei este considerat de doctrină o dovadă a caracterului tehnic al infracţiunilor de evaziune fiscală reglementate de Legea nr. 241/2005, dar şi a faptului că „principalul scop al reglementării infracţiunilor de evaziune fiscală îl reprezintă, dincolo de aspectul privind protecţia interesului general al societăţii, recuperarea de către stat a creanţelor bugetare”.

În aceste condiţii, s-a apreciat că, prin prevederea referitoare la stabilirea prejudiciului în euro calculat în echivalentul monedei naţionale, legiuitorul a intenţionat să pună dispoziţia de incriminare la adăpost de eventuale devalorizări ale monedei naţionale, în scopul de a păstra un just echilibru între gravitatea pericolului pentru bugetul statului creat prin săvârşirea infracţiunii şi răspunderea inculpatului. În egală măsură, cursul valutar stabilit de Banca Naţională a României reprezintă un instrument pus la dispoziţia organului judiciar, dar şi a inculpatului pentru a realiza conversia în euro a prejudiciului ce se produce întotdeauna în moneda naţională şi care există şi este cert încă de la momentul săvârşirii infracţiunii, astfel cum a statuat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 258 din 5 mai 2016. VI. Opinia specialiştilor consultaţi

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată specialiştilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării. În ambele opinii comunicate s-a apreciat că modificarea cursului valutar stabilit de Banca Naţională a României ulterior consumării faptei nu este de natură să activeze principiul aplicării legii penale mai favorabile, cu consecinţa stabilirii în cauză a încadrării juridice care este cea mai favorabilă inculpatului în condiţiile art. 5 din Codul penal.

Universitatea Babeş-Bolyai – Facultatea de Drept a opinat în sensul că, în situaţia infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005, pentru care încadrarea în variantele agravate incriminate de art. 9 alin. (2) şi (3) din aceeaşi lege este condiţionată de o valoare a prejudiciului mai mare de 100.000 euro, respectiv de 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, modificarea cursului valutar stabilit de Banca Naţională a României ulterior consumării faptei, astfel încât aceeaşi faptă concretă analizată în raport cu un curs valutar superior nu s-ar mai încadra în varianta agravată prevăzută de art. 9 alin. (2) sau (3) din Legea nr. 241/2005, ci în varianta de bază reglementată de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, nu este de natură să activeze principiul aplicării legii penale mai favorabile cu consecinţa stabilirii în cauză a încadrării juridice care este cea mai favorabilă inculpatului în condiţiile art. 5 din Codul penal.

În susţinerea acestei opinii s-a arătat că, pentru a deveni incidentă aplicarea legii penale mai favorabile, se impune ca de la momentul comiterii faptei şi până la condamnarea definitivă să intervină o modificare legislativă.

Or, cursul monedei nu se stabileşte legislativ, ci se transmite de Banca Naţională a României în fiecare zi la ora 13.00, iar cursul comunicat este valabil pentru ziua următoare celei în care acesta a fost transmis. Cursul valutar nu este fix, pe o perioadă de timp, variază de la o zi la alta şi este determinat de anumiţi factori economici şi politici, interni sau externi, de cererea sau oferta monedelor pe piaţa valutară din România sau de evoluţia pieţei monetare internaţionale.

În contextul modificării unor alte dispoziţii decât cele de drept penal, se impune ca norma de incriminare să fie o normă incompletă. Normele incomplete au fost definite ca fiind „acele norme juridice din structura cărora lipseşte fie dispoziţia, fie sancţiunea, fie elemente ale acestora, pe care le împrumută din conţinutul altor norme” 1 . Dispoziţiile art. 9 alin. (1), (2) şi (3) cuprind toate elementele constitutive, iar modificarea cursului euro nu schimbă nici dispoziţia şi nici sancţiunea infracţiunii de evaziune fiscală. Aceste fluctuaţii valorice ale monedei euro nu conduc la o modificare normativă, condiţie premisă pentru aplicabilitatea legii penale mai favorabile. 1 F. Streteanu, D. Niţu, Drept penal. Partea generală. Curs universitar, vol. I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2014, p. 91.

De asemenea, s-a arătat că necesitatea aplicării legii penale mai favorabile este generată de o schimbare a viziunii statului, a politicii penale aplicabile. În aceste condiţii este firesc ca o astfel de schimbare de „paradigmă” din partea statului să profite persoanelor cărora urmează să li se atragă răspunderea penală. Or, în ipoteza în care reţinerea formelor agravante prevăzute de art. 9 alin. (2) şi (3) depinde exclusiv de un mecanism economic nu suntem în prezenţa unei schimbări de viziune din partea statului.

În ipoteza în care schimbarea încadrării juridice în legea nouă este consecinţa modului de evaluare a prejudiciului 2 , s-a arătat că, în măsura în care modificarea plafonului prejudiciului reprezintă o simplă actualizare a acestuia, nu reprezintă o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, în timp ce, în situaţia în care modificarea respectivului plafon prezintă o ruptură vădită cu vechea reglementare, este evident că legiuitorul a înţeles să reevalueze gradul de pericol al unei întregi categorii de fapte, cu consecinţe directe în planul sancţiunilor aplicabile pentru acestea. Or, este evident că modificarea cursului euro nu se încadrează în cea de-a doua ipoteză, în condiţiile în care sancţiunea aplicabilă autorului trebuie să reflecte pericolul social al faptei existent la momentul comiterii infracţiunii. 2 Idem, p. 145-146. Autorii citaţi aduc în discuţie această ipoteză prin raportare la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, dar apreciem că observaţiile formulate sunt aplicabile şi în situaţia analizată.

Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi – Facultatea de Drept – Centrul de Cercetări în Ştiinţe Penale a opinat în sensul că în situaţia infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005, pentru care încadrarea în variantele agravate, incriminate de art. 9 alin. (2) şi (3) din aceeaşi lege, este condiţionată de o valoare a prejudiciului mai mare de 100.000 euro, respectiv de 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, modificarea cursului valutar stabilit de BNR ulterior consumării faptei, astfel încât aceeaşi faptă concretă, analizată în raport cu un curs valutar superior valoric, nu s-ar mai încadra în varianta agravată prevăzută de art. 9 alin. (2) sau (3) din Legea nr. 241/2005, ci în varianta de bază, reglementată de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, nu este de natură să activeze principiul aplicării legii penale mai favorabile, cu consecinţa stabilirii în cauză a încadrării juridice care este cea mai favorabilă inculpatului în condiţiile art. 5 din Codul penal, în raport cu cursurile valutare succesive ulterioare consumării faptei.

În susţinerea acestui punct de vedere s-a menţionat că normele juridice aparţinând dreptului administrativ (precum cele cuprinse în actele prin care BNR stabileşte cursurile de schimb ale pieţei valutare din România) nu sunt de natură şi nu au aptitudinea, prin ele însele, să genereze o succesiune de legi penale.

Succesiunea de legi penale trebuie să rezulte din intervenţia normativă a legiuitorului, prin dispoziţii care probează structura clasică a unei norme juridice de drept penal. Astfel, semnificaţia noţiunii de „lege penală”, în acest context, cea prevăzută de art. 173 din Codul penal, potrivit căruia „Prin lege penală se înţelege orice dispoziţie cu caracter penal cuprinsă în legi organice, ordonanţe de urgenţă sau alte acte normative care la data adoptării lor aveau putere de lege”. V