Decizia nr. 38/2024 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 908/1/2024 — chestiunea de drept: următoarei chestiuni de drept: ” Atunci când o persoană comite la diferite intervale de timp, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acţiuni care pot constitui elementul material atât al infracţiunii prevăzute de…

Pe rol se află Dosarul nr. 908/1/2024, având ca obiect sesizarea formulată de către Curtea de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: ” Atunci când o persoană comite la diferite intervale de timp, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acţiuni care pot constitui elementul material atât al infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât şi al infracţiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000, acţiuni având ca obiect acelaşi tip de substanţă interzisă (aceeaşi substanţă), aflată, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2023, sub incidenţa Legii nr. 194/2011, iar ulterior intrării în vigoare a actului normativ menţionat, sub incidenţa Legii nr. 143/2000 (introdusă astfel în tabelul anexă la Legea nr. 143/2000 ca drog de mare risc), ne aflăm în prezenţa unui concurs de infracţiuni între faptele comise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2023 şi cele comise ulterior acestui moment sau a unei infracţiuni continuate a cărei încadrare se raportează la momentul epuizării activităţii presupus infracţionale?”

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi ale art. 34 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare. 3. Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Eleni Cristina Marcu.

Conform dispoziţiilor art. 36 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare, la şedinţa de judecată a participat domnul Florin Nicuşor Mihalache, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite.

Judecător-raportor a fost desemnat, conform prevederilor art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, doamna judecător Simona-Elena Cîrnaru, judecător în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 908/1/2024 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

De asemenea, a menţionat că la dosarul cauzei au fost transmise puncte de vedere de către curţile de apel, Facultatea de Drept a Universităţii de Vest din Timişoara şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În continuare, s-a învederat că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost înaintat părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu sunt cereri sau excepţii de formulat, a solicitat doamnei procuror să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 908/1/2024.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie, având cuvântul referitor la chestiunea de drept supusă dezlegării a învederat că, în cauză, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală.

Pe fondul chestiunii de drept supuse dezlegării, doamna procuror Nicoleta Ecaterina Eucarie a învederat că, atunci când o persoană comite la diferite intervale de timp, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acţiuni care pot constitui elementul material atât al infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, cât şi al infracţiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, acţiuni având ca obiect acelaşi tip de substanţă interzisă aflată, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2023, sub incidenţa Legii nr. 194/2011, iar ulterior intrării în vigoare a actului normativ menţionat, sub incidenţa Legii nr. 143/2000 (introdusă astfel în tabelul anexă la Legea nr. 143/2000 ca drog de mare risc), ne aflăm în prezenţa unei infracţiuni continuate a cărei încadrare se raportează la momentul epuizării activităţii presupus infracţionale.

În susţinerea acestui punct de vedere a precizat că, în cauză, trebuie avute în vedere două aspecte esenţiale, şi anume, realizarea de către aceeaşi persoană, în mod repetat, într-o perioadă de timp îndelungată, cu nerespectarea regimului legal, a unor operaţiuni având ca obiect material aceeaşi substanţă, respectiv săvârşirea faptei sub imperiul a două legi care prevăd o natură diferită a substanţei şi un tratament sancţionator distinct.

Astfel, art. 16 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, menţionează expres, printre operaţiunile care constituie element material al infracţiunii, manipularea, distribuirea şi vânzarea unor astfel de produse. Dispoziţiile indicate nu prevăd explicit deţinerea în vederea comercializării a substanţelor susceptibile de a produce efecte psihoactive, însă, prin Decizia nr. 10 din 12 septembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat, cu caracter obligatoriu, că pentru a constitui modalităţi alternative ale elementului material operaţiunile vizate de actul normativ trebuie să fie subsumate scopului producerii, circulaţiei sau interpunerii în circulaţie a unor astfel de substanţe.

Or, deţinerea în vederea comercializării este în mod cert subsumată unui astfel de scop, respectiv circulaţiei sau interpunerii în circulaţie a unor astfel de substanţe, constituind element material al infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011.

Începând cu data de 7 aprilie 2023, ca urmare a includerii substanţei 1-(3-clorofenil)-2-(metilamino) propan-1-onă (3-CMC) în categoria drogurilor de mare risc, aceleaşi acţiuni au fost reglementate ca variante alternative ale elementului material al infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

Analiza comparativă a dispoziţiilor cuprinse în cele două acte normative relevă că obiectul juridic al infracţiunilor prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 este comun şi constă în relaţiile sociale privind protejarea sănătăţii populaţiei împotriva efectelor negative pe care anumite substanţe le au asupra sănătăţii şi vieţii.

În consecinţă, săvârşirea sub imperiul celor două legi a acţiunilor reprezentând verbum regens încalcă aceeaşi valoare socială a cărei ocrotire s-a urmărit de către legiuitor.

Recalificarea substanţei care constituie obiect material al faptei, printr-o modificare legislativă intervenită pe parcursul săvârşirii faptei şi mai înainte de încetarea activităţii infracţionale, nu este de natură să afecteze unitatea legală de infracţiune rezultată din săvârşirea de către aceeaşi persoană, la diferite intervale de timp, în acelaşi mod, a unor operaţiuni care au vizat aceeaşi substanţă şi s-au îndreptat împotriva aceleiaşi valori sociale, reflectând, ca urmare a modului concret de săvârşire, o rezoluţie infracţională unică.

Or, fiind în prezenţa unei infracţiuni continuate, care a început să fie săvârşită sub imperiul Legii nr. 194/2011 şi s-a epuizat (la data săvârşirii ultimei acţiuni) sub incidenţa Legii nr. 143/2000, în acord cu doctrina şi practica judiciară, legea penală aplicabilă este cea în vigoare la momentul epuizării, expresie a unităţii ilicitului penal.

Constatând că nu mai sunt întrebări de formulat de către membrii completului, preşedintele formaţiunii de judecată, doamna judecător Eleni Cristina Marcu, a declarat dezbaterile închise şi a reţinut dosarul în pronunţare. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea din data de 1 aprilie 2024, Curtea de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: ” Atunci când o persoană comite la diferite intervale de timp, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acţiuni care pot constitui elementul material atât al infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât şi al infracţiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000, acţiuni având ca obiect acelaşi tip de substanţă interzisă (aceeaşi substanţă), aflată, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2023, sub incidenţa Legii nr. 194/2011, iar ulterior intrării în vigoare a actului normativ menţionat, sub incidenţa Legii nr. 143/2000 (introdusă astfel în tabelul anexă la Legea nr. 143/2000 ca drog de mare risc), ne aflăm în prezenţa unui concurs de infracţiuni între faptele comise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2023 şi cele comise ulterior acestui moment sau a unei infracţiuni continuate a cărei încadrare se raportează la momentul epuizării activităţii presupus infracţionale?” II. Expunerea succintă a cauzei

Curtea de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori este învestită, în ultimul grad de jurisdicţie, cu soluţionarea apelurilor declarate de inculpaţii M.M., M.D.I., O.G.,O.L. zis P. şi O.L. zis Ş. împotriva Sentinţei penale nr. 310 din data de 11 decembrie 2023, pronunţată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 2.902/117/2023, în care inculpaţii au fost trimişi în judecată prin Rechizitoriul nr. 240/D/P/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Cluj.

Prin sentinţa apelată s-a dispus, printre altele, condamnarea inculpaţilor O.G. şi M.D.I. pentru comiterea infracţiunilor de efectuare de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a produce efecte psihoactive în formă continuată, prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal şi trafic de droguri de mare risc în formă simplă în cazul inculpatului O.G. [prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri] şi în formă continuată în cazul inculpatului M.D.I. [prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal].

Prima instanţă a reţinut că faptele inculpatului O.G., zis F., care, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, fără a deţine autorizaţie de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (A.N.S.V.S.A.): – la data de 11.06.2022, a manipulat şi a distribuit cu suma de 200 de lei investigatorului sub acoperire cu nume de cod M. A., prin intermediul colaboratorului autorizat cu nume de cod M. A., cantitatea de 0,9784 grame substanţă care conţine 3-CMC (3-Cloromethcathinone); – la data de 4.11.2022, a manipulat şi a distribuit cu suma de 500 de lei investigatorului sub acoperire cu nume de cod M.A., prin intermediul colaboratorului autorizat cu nume de cod L.M., cantitatea de 2,96 grame substanţă care conţine 3-CMC (3-Cloromethcathinone); – în perioada ianuarie-1 martie 2023, fără a se putea stabili cu exactitate datele, a manipulat şi a distribuit substanţe susceptibile de a produce efecte psihoactive martorilor-consumatori minorul H.N. (1 act material, cantitatea de 1,76 grame substanţă care conţine 3-CMC cu suma de 300 lei) şi A.A.E. (2 acte materiale în lunile ianuarie şi februarie, câte 1 gram cu suma de 100 de lei fiecare); – la data de 6.02.2023, a manipulat şi a distribuit cu suma de 160 de lei investigatorului sub acoperire cu nume de cod M.A., prin intermediul colaboratorului autorizat cu nume de cod A.S., cantitatea de 0,98 grame substanţă care conţine 3- CMC (3-Cloromethcathinone), întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a produce efecte psihoactive, prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, art. 41 alin. (1) din Codul penal şi art. 5 din Codul penal.

S-a reţinut, totodată, că fapta inculpatului O.G., zis F., care, la data de 12.04.2023, a deţinut fără drept, în vederea comercializării, la domiciliul său din satul F., comuna F., str. C. nr. 2, judeţul Cluj, cantităţile de 52,8 grame substanţă care conţine 3-CMC (3-Cloromethcathinone) şi 3,98 grame substanţă care conţine 3-CMC (3-Cloromethcathinone), substanţă care face parte din tabelul-anexă nr. I la Legea nr. 143/2000, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal şi art. 5 din Codul penal.

Prin Legea nr. 77/2023 pentru completarea tabelelor-anexă nr. I şi II la Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 4 aprilie 2023), în tabelul nr. I, după substanţa „N, N-dietil-2-[[4-(1-metiletox) fenil]metil]-5-nitro-1H-benzimidazol-l-etanamină isotonitazen)” s-a introdus următoarea substanţă: 1-(3-clorofenil)-2-(metilamino) propan-1-onă (3-CMC). Legea a intrat în vigoare înainte de comiterea infracţiunii, fiind aplicabilă inculpatului O.G.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul M.D.I., instanţa de fond a reţinut că faptele acestuia, care, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, fără a deţine autorizaţie de la A.N.S.V.S.A., în perioada mai-vara anului 2021, respectiv vara anului 2022-aprilie 2023, fără a se putea stabili cu exactitate datele, a manipulat şi a distribuit în mod repetat substanţe susceptibile de a produce efecte psihoactive care conţin compuşi ce fac parte din clasa catinonelor sintetice, respectiv 3-CMC (3-Cloromethcathinone) (denumit în argou cristal) martorilor-consumatori P.A.N. [20 de acte materiale de manipulare şi distribuire câte 3 grame de cristal (3-CMC), cu suma de 100 lei/gram, în perioada noiembrie 2022-aprilie 2023], R.M. 6 acte materiale de manipulare şi distribuire de substanţă pentru prizat cu suma de 80 lei/gram în perioada vara anului 2022-ianuarie 2023] şi D.O.C. (manipularea şi distribuirea de 3 ori a câte unui plic de „cristal pentru prizat”, cu suma de 100 de lei/plic, în perioada mai-vara anului 2021), întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de efectuare de operaţiuni, fără autorizaţie prealabilă, cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal şi art. 5 din Codul penal.

S-a reţinut, totodată, că fapta inculpatului M.D.I., zis M., care, la data de 12.04.2023, a deţinut fără drept, în vederea comercializării, la locuinţa sa din municipiul Cluj-Napoca, str. A. nr. 1, sc. 1, ap. 25, judeţul Cluj, cantităţile de 0,82 grame substanţă care conţine 3-CMC (3-Cloromethcathinone), 49,5 grame substanţă care conţine 3-CMC (3-Cloromethcathinone), 48,9 grame substanţă care conţine 3-CMC (3-Cloromethcathinone), 42,7 grame substanţă care conţine 3-CMC (3-Cloromethcathinone), 494,5 grame substanţă care conţine 3-CMC (3-Cloromethcathinone) şi 53,3 grame substanţă care conţine 3-CMC (3-Cloromethcathinone) şi la data de 11.04.2023 i-a vândut martorului P.A.N. cantitatea de 5 grame 3-CMC (3-Cloromethcathinone) („cristal”), la preţul de 100 lei/gram, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal şi art. 5 din Codul penal.

Prima instanţă a apreciat că reţinerea a două infracţiuni a fost determinată de intervenirea modificării legislative care a calificat substanţa 3-CMC ca drog de mare risc. Astfel, prin Legea nr. 77/2023, în tabelul nr. I, după substanţa „N, N-dietil-2-[[4-(1-metiletox) fenil]metil]-5-nitro-1Hbenzimidazol-letanamină isotonitazen)” s-a introdus următoarea substanţă: 1-(3-clorofenil)-2-(metilamino) propan-1- onă (3-CMC).

În cursul judecăţii în primă instanţă, inculpaţii O.G. şi M.D.I. au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor ce formează obiectul acuzaţiilor din cele două infracţiuni imputate fiecăruia într-o singură infracţiune de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, prin raportare la clasificarea substanţei presupus traficate ca drog de mare risc la momentul epuizării activităţii pretins infracţionale.

Prin Încheierea din data de 10 noiembrie 2023, prima instanţă a respins solicitarea inculpaţilor, reţinând faptul că una dintre condiţiile prevăzute de art. 35 alin. (1) din Codul penal este ca acţiunile sau inacţiunile să prezinte fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni, adică la diferite intervale de timp, acele conduite ar trebui să constituie aceeaşi infracţiune. Instanţa a constatat că infracţiunea prevăzută de legea vizând substanţele susceptibile de a produce efecte psihoactive şi cea privind traficul de droguri constituie, în esenţă, din punct de vedere juridic, infracţiuni diferite şi, chiar dacă apără aceeaşi valoare socială, cele două legi au valori sociale specifice diferite.

Împotriva Sentinţei penale nr. 310 din 11 decembrie 2023, pronunţată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 2.902/117/2023, a formulat apel inclusiv inculpatul M.D.I., care, prin motivele de apel depuse la dosar, a solicitat şi în faţa instanţei de control judiciar schimbarea încadrării juridice a faptelor de care este acuzat în infracţiunea de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal.

La termenul din data de 22 martie 2024, inculpatul M.D.I., prin avocat ales, a formulat o cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării unei chestiuni de drept, iar Curtea de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori, prin Încheierea din data de 1 aprilie 2024, a constatat îndeplinite toate cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală şi a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se statueze asupra problemei de drept expuse în preambulul prezentei decizii.

În baza art. 476 alin. (2) din Codul de procedură penală, a fost respinsă solicitarea inculpatului M.D.I. de suspendare a judecării cauzei odată cu sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. III. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Instanţa de trimitere, subsecvent prezentării dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, şi ale art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, respectiv a problemei încadrării juridice a acţiunilor de care au fost acuzaţi inculpaţii, prin raportare la modificarea legislativă introdusă prin Legea nr. 77/2023 pentru completarea tabelelor-anexă nr. I şi II la Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, respectiv recalificarea regimului juridic al substanţei 3-CMC prin scoaterea acestei substanţe de sub incidenţa Legii nr. 194/2011 şi introducerea sa sub incidenţa Legii nr. 143/2000, a prezentat principalele argumente ce stau la baza celor două opinii conturate.

În acest sens, instanţa de trimitere a prezentat atât opinia potrivit căreia recalificarea unei anumite substanţe drept drog aflat sub incidenţa Legii nr. 143/2000 atrage reţinerea unui concurs de infracţiuni între acţiunea/acţiunile având ca obiect respectiva substanţă anterioară/anterioare recalificării, încadrate juridic în infracţiunea prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, şi acţiunea/acţiunile având ca obiect aceeaşi substanţă ulterioară/anterioare recalificării, încadrate juridic în infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cât şi opinia potrivit căreia recalificarea unei anumite substanţe drept drog aflat sub incidenţa Legii nr. 143/2000 atrage reţinerea unei infracţiuni continuate prin raportare la încadrarea juridică de la momentul epuizării activităţii presupus infracţionale, constând în diferite activităţi pretins derulate atât înaintea intrării în vigoare a Legii nr. 77/2023, cât şi ulterior, având ca obiect aceeaşi substanţă (în speţă, 3-CMC). IV. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondate

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.

În urma consultării instanţelor de judecată, s-a constatat că opiniile conturate nu sunt unitare.

Într-o primă orientare, majoritară, s-a apreciat că, atunci când o persoană comite la diferite intervale de timp, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acţiuni care pot constitui elementul material atât al infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât şi al infracţiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000, acţiuni având ca obiect acelaşi tip de substanţă interzisă aflată, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2023 pentru completarea tabelelor-anexă nr. I şi II la Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, sub incidenţa Legii nr. 194/2011, iar ulterior intrării în vigoare a actului normativ menţionat, sub incidenţa Legii nr. 143/2000 (introdusă astfel în tabelul-anexă la Legea nr. 143/2000 ca drog de mare risc), ne aflăm în prezenţa unei infracţiuni continuate a cărei încadrare se raportează la momentul epuizării activităţii presupus infracţionale.

În acest sens sunt punctele de vedere exprimate de curţile de apel Bacău, Bucureşti (Secţia a II-a penală), Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Oradea, tribunalele Alba, Argeş, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Ilfov, Neamţ, Suceava, Teleorman, Vâlcea, precum şi judecătoriile Deta, Hârlău, Jibou, Paşcani, Piatra-Neamţ, Răducăneni şi Roman.

În argumentarea opiniei exprimate, instanţele mai sus amintite au apreciat, în esenţă, că recalificarea unei anumite substanţe drept drog aflat sub incidenţa Legii nr. 143/2000 atrage reţinerea unei infracţiuni continuate prin raportare la încadrarea juridică de la momentul epuizării activităţii presupus infracţionale, constând în diferite activităţi pretins derulate atât înaintea intrării în vigoare a Legii nr. 77/2023, cât şi ulterior, având ca obiect aceeaşi substanţă (în speţă, 3-CMC). Aceasta deoarece modificarea legislativă a condus la incriminarea aceloraşi activităţi presupus infracţionale, reglementate anterior sub imperiul infracţiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011, drept o altă infracţiune, mai gravă, îndreptată însă împotriva aceloraşi valori sociale şi prezentând acelaşi obiect juridic, respectiv infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, prin Legea nr. 77/2023 fiind modificată incriminarea faptelor.

Existenţa infracţiunii continuate reclamă luarea în considerare a momentului epuizării sale şi a aceleiaşi rezoluţii infracţionale. Aplicarea regulilor referitoare la concursul de infracţiuni în acest caz ar conduce la fracturarea rezoluţiei infracţionale unice a persoanei acuzate, similar existenţei unei noi rezoluţii infracţionale, ceea ce nu poate fi acceptat, întrucât o astfel de operaţiune nu are la bază o realitate faptică, ci doar o modificare legislativă. Consecutiv, reţinerea concursului de infracţiuni ar conduce şi la îngreunarea situaţiei juridice a persoanei acuzate.

Această optică a legiuitorului o regăsim şi în situaţii asemănătoare, cum ar fi cazul infracţiunii continuate începute în minoritate şi continuată după ce inculpatul devine major.

În cea de-a doua orientare, minoritară, s-a apreciat că, atunci când o persoană comite la diferite intervale de timp, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acţiuni care pot constitui elementul material atât al infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât şi al infracţiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, acţiuni având ca obiect acelaşi tip de substanţă interzisă aflată, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2023 pentru completarea tabelelor-anexă nr. I şi II la Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, sub incidenţa Legii nr. 194/2011, iar ulterior intrării în vigoare a actului normativ menţionat, sub incidenţa Legii nr. 143/2000 (introdusă astfel în tabelul-anexă la Legea nr. 143/2000 ca drog de mare risc), ne aflăm în prezenţa unui concurs de infracţiuni între faptele comise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2023 şi cele comise ulterior acestui moment.

În susţinerea acestei opinii, s-a arătat, în esenţă, că nu există omogenitate juridică între infracţiunea prevăzută de art. 16 din Legea nr. 194/2011 şi infracţiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000, având în vedere că sunt norme diferite de incriminare ce prevăd diferite modalităţi de comitere a faptei.

În acest sens sunt punctele de vedere exprimate de curţile de apel Alba Iulia şi Timişoara, tribunalele Arad, Brăila, Botoşani, Caraş-Severin, Cluj, Ialomiţa, Iaşi, Sălaj şi Vaslui, precum şi Judecătoria Târgu-Neamţ.

A fost exprimată şi opinia potrivit căreia problema ridicată presupune aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit art. 5 din Codul penal, opinie exprimată de majoritatea judecătorilor din cadrul Secţiei I penale a Curţii de Apel Bucureşti, precum şi de judecătorii din cadrul Curţii de Apel Suceava.

De asemenea, Curtea de Apel Iaşi, Tribunalul Braşov, Tribunalul Sibiu, respectiv Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală şi judecătoriile din circumscripţia acestuia nu au transmis un punct de vedere unitar cu privire la problema de drept supusă dezbaterii, fiind reţinute ambele opinii mai sus prezentate. V. Opinia specialiştilor consultaţi

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată specialiştilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării.

Departamentul de Drept Public din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii de Vest din Timişoara a opinat în sensul că, atunci când o persoană comite la diferite intervale de timp, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acţiuni care pot constitui elementul material atât al infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât şi al infracţiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000, acţiuni având ca obiect acelaşi tip de substanţă interzisă (aceeaşi substanţă), aflată, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2023, sub incidenţa Legii nr. 194/2011, iar ulterior intrării în vigoare a actului normativ menţionat, sub incidenţa Legii nr. 143/2000 (introdusă astfel în tabelul-anexă la Legea nr. 143/2000 ca drog de mare risc), ne aflăm în prezenţa unei infracţiuni continuate a cărei încadrare se raportează la momentul epuizării activităţii presupus infracţionale.

S-a arătat că esenţa problemei de drept constă în a stabili natura juridică şi relevanţa penală, din perspectiva unităţii sau a pluralităţii de infracţiuni, a unor acţiuni identice, de vânzare de substanţe de aceeaşi natură, dintre care o acţiune este săvârşită cât timp substanţa era considerată psihoactivă şi altă acţiune după „transferul” substanţei în cuprinsul Legii nr. 143/2000, considerată astfel drog de mare risc.

Momentul care a generat prezenta problemă îl reprezintă adoptarea Legii nr. 77/2023. Ulterior intrării în vigoare a acestui act normativ, săvârşirea faptei prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 ce are ca obiect 1-(3-clorofenil)-2-(metilamino) propan-1-onă (3-CMC) nu mai este prevăzută de acest din urmă act. Cu toate acestea, nu se poate pune problema unei dezincriminări, dat fiind că norma (în realitate substanţa respectivă) a fost preluată de Legea nr. 143/2000, existând astfel o continuitate a incriminării.

Astfel, poziţionarea unei anumite substanţe în tabelul prevăzut de anexa la Legea nr. 143/2000 constituie un element al conţinutului constitutiv, care califică obiectul acţiunii penalmente relevantă. Dacă substanţa nu este încadrată în acel tabel, faptei îi lipseşte tipicitatea obiectivă.

Conţinutul infracţiunii este prevăzut în norma de incriminare, el desemnând totalitatea caracteristicilor specifice şi esenţiale ale elementelor constitutive ale infracţiunii. Conţinutul infracţiunii poate fi însă uneori şi numai dedus implicit din norma incriminatoare, în cazul în care aceasta este incompletă. Structura conţinutului infracţiunii este dată de elementele constitutive ale acesteia, respectiv obiectul, latura obiectivă, subiectul şi latura subiectivă.

Făcându-se trimitere la conţinutul dispoziţiilor art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 şi art. 1 din Legea nr. 143/2000, s-a arătat că din compararea celor două norme se poate observa că variantele verbum regens se suprapun numai parţial. Cu toate acestea, întrucât cele două norme de incriminare au fost concepute pentru a acoperi o sferă cât mai extinsă de activităţi ce au ca obiect substanţele interzise, s-a considerat că nu se poate identifica o diferenţă esenţială sub aspect normativ, cele două acte prezentând omogenitate sub acest aspect.

Astfel, numai printr-o aplicare excesiv de formalistă şi restrictivă a conceptului de omogenitate juridică, specific formei continuate a infracţiunii, s-ar putea afirma că cele două acţiuni ar reprezenta infracţiuni distincte. În această ipoteză, deşi a intervenit o lege mai severă cu privire la fapta săvârşită înaintea modificării, legea veche va ultraactiva, iar faptei noi i se va aplica legea nouă, mai severă, în considerarea principiului activităţii legii penale, iar aceasta în pofida unicităţii obiectului celor două acţiuni.

Prin inserarea sintagmei „dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă” de la finalul art. 16 alin. (1) al Legii nr. 194/2011, norma a căpătat un caracter de subsidiaritate faţă de faptele incriminate prin art. 2 din Legea nr. 143/2000, concluzie susţinută şi de succesiunea în timp a celor două acte normative, precum şi obiectul juridic comun al acestora. Pentru susţinerea subsidiarităţii sale pledează însăşi denumirea Legii nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, „altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare”. Astfel, ratio legis este acela de a crea o lege-cadru care să sancţioneze operaţiunile cu orice substanţe periculoase, care nu au fost (încă) inserate în tabelele-anexă la Legea nr. 143/2000.

Relevantă, în acest sens, este şi expunerea de motive a Legii nr. 194/2011, în care se arată că „devine evident faptul că simpla elaborare a unor liste cu aceste noi substanţe psihoactive (care devin cu uşurinţă desuete din cauza rapidităţii cu care se pot crea noi substanţe) nu este suficientă pentru contracararea acestui fenomen. Sunt necesare eforturi conjugate ale tuturor instituţiilor statului şi ale autorităţilor publice locale care să abordeze diferitele faţete ale acestei probleme extrem de complicate”.

Obiectul juridic comun al celor două acte normative îl reprezintă protejarea sănătăţii populaţiei faţă de efectele nocive pe care diferite substanţe, unele dintre ele psihoactive, altele calificate ca droguri de risc, sau mare risc, îl prezintă din această perspectivă. De altfel, termenul „substanţe psihoactive” este general, după cum s-a stabilit şi în Decizia nr. 48 din 9 iunie 2021, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 698 din 14 iulie 2021): „Prin utilizarea sintagmei legiuitorul a dorit ca în categoria de «substanţe psihoactive» să poată fi inclusă orice substanţă care produce «stimularea sau inhibarea sistemului nervos central al persoanei, având ca rezultat modificări ale funcţiilor şi proceselor psihice şi ale comportamentului ori crearea unei stări de dependenţă, fizică sau psihică»”.

Totodată, percepţia unitară a legiuitorului faţă de cele două acte normative rezidă şi din modificările (în sensul majorării regimului sancţionator sau a restricţiilor faţă de modalităţile de individualizare neprivative de libertate) adoptate prin legi comune [recent, Legea nr. 58/2024 pentru completarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, pentru modificarea Legii nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, precum şi pentru completarea art. 91 alin. (3) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 21 martie 2024, sau Legea nr. 45/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi pentru modificarea Legii nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 2 martie 2023].

În considerarea celor arătate s-a susţinut că „transferul” substanţei „1-(3-clorofenil)-2-(metilamino) propan-1-onă (3-CMC)” în Legea nr. 143/2000 reprezintă însăşi transpunerea obiectivului politicilor penale mai sus enunţate şi anticipate de legiuitor. Prin urmare, ne aflăm în situaţia unei omogenităţi juridice create prin voinţa legiuitorului, aceasta fiind generată tocmai de Legea nr. 77/2023, care a unificat obiectul celor două (aparent) infracţiuni, transformându-le în una şi aceeaşi infracţiune.

De aceea, două acte materiale, săvârşite unul înainte, iar celălalt după intrarea în vigoare a acestui act normativ, îndeplinesc condiţia omogenităţii juridice, iar, dacă vor fi întrunite şi celelalte condiţii prescrise de lege, îndeplinesc elementele infracţiunii unice în formă continuată, data săvârşirii infracţiunii continuate fiind cea a ultimei acţiuni, iar legea care se va aplica va fi Legea nr. 143/2000. VI. Examenul jurisprudenţei în materie Jurisprudenţa naţională relevantă

În materialul transmis de curţile de apel au fost identificate mai multe hotărâri judecătoreşti relevante pentru problema de drept care face obiectul sesizării.

În ceea ce priveşte prima orientare, majoritară, potrivit căreia, atunci când o persoană comite la diferite intervale de timp, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acţiuni care pot constitui elementul material atât al infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât şi al infracţiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000, acţiuni având ca obiect acelaşi tip de substanţă interzisă aflată, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2023 pentru completarea tabelelor-anexă nr. I şi II la Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, sub incidenţa Legii nr. 194/2011, iar ulterior intrării în vigoare a actului normativ menţionat, sub incidenţa Legii nr. 143/2000 (introdusă astfel în tabelul-anexă la Legea nr. 143/2000 ca drog de mare risc), ne aflăm în prezenţa unei infracţiuni continuate a cărei încadrare se raportează la momentul epuizării activităţii presupus infracţionale, au fost transmise Sentinţa penală nr. 45/2024, pronunţată de Tribunalul Galaţi – Secţia penală în Dosarul nr. 2.635/121/2023, Încheierea din data de 1.11.2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală, în Dosarul nr. 15.710/3/2023, Decizia penală nr. 285/Ap din data de 10.04.2024, pronunţată de Curtea de Apel Braşov – Secţia penală, în Dosarul nr. 4.216/62/2023, Sentinţa penală nr. 214 din data de 25.10.2023, pronunţată de Tribunalul Vâlcea – Secţia penală, în Dosarul nr. 1.979/90/2023, definitivă prin Decizia nr. 288/A din data de 3.04.2024, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti.

Opinia că, atunci când o persoană comite la diferite intervale de timp, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acţiuni care pot constitui elementul material atât al infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât şi al infracţiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000, acţiuni având ca obiect acelaşi tip de substanţă interzisă aflată, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2023 pentru completarea tabelelor-anexă nr. I şi II la Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, sub incidenţa Legii nr. 194/2011, iar ulterior intrării în vigoare a actului normativ menţionat, sub incidenţa Legii nr. 143/2000 (introdusă astfel în tabelul anexă la Legea nr. 143/2000 ca drog de mare risc), se reflectă în următoarele hotărâri: Sentinţa penală nr. 69 din data de 25.03.2024, pronunţată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 1.122/84/2023; Sentinţa penală nr. 82 din data de 15.11.2023, pronunţată de Tribunalul Sălaj în Dosarul nr. 779/84/2023, definitivă prin Decizia penală nr. 17/A/2024 din data de 5.01.2024 a Curţii de Apel Cluj; Sentinţa penală nr. 95 din data de 20.12.2023, pronunţată de Tribunalul Sălaj în Dosarul nr. 1.096/84/2023, definitivă prin Decizia penală nr. 460/A/2024 din data de 21.03.2024 a Curţii de Apel Cluj; Sentinţa penală nr. 1 din data de 4.01.2024, pronunţată de Tribunalul Sălaj în Dosarul nr. 1.131/84/2023; Sentinţa penală nr. 42 din data de 04.04.2024, pronunţată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 3.013/85/2023. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Din perspectiva deciziilor obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare, au fost identificate Decizia nr. 25 din data de 8 octombrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 860 din 18 noiembrie 2015, Decizia nr. 10 din data de 12 septembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 894 din 24 octombrie 2018, Decizia nr. 3 din data de 28 februarie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 13 aprilie 2017, Decizia nr. 15 din data de 25 aprilie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 369 din 18 mai 2017.

În ceea ce priveşte deciziile de speţă, la nivelul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi al Completului de 5 judecători nu au fost identificate decizii relevante pentru problema de drept supusă analizei. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Nu au fost identificate decizii relevante pentru problema de drept supusă analizei. VII. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului

Au fost identificate următoarele cauze relevante pentru problema de drept ce face obiectul sesizării: Veeber împotriva Estoniei, Hotărârea din 21 ianuarie 2003, 45771/99, Puhk împotriva Estoniei, Hotărârea din 10 februarie 2004, 55103/00 şi Rohlena împotriva Republicii Cehe, Marea Cameră, Hotărârea din 27 ianuarie 2015, 59552/08. VIII. Jurisprudenţa relevantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

Nu au fost identificate decizii relevante pentru problema de drept analizată. IX. Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Nu au fost identificate decizii prin care să fi fost examinată problema de drept dedusă interpretării. X. Punctul de vedere exprimat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia judiciară

S-a apreciat că, atunci când o persoană comite la diferite intervale de timp, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acţiuni care pot constitui elementul material atât al infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât şi al infracţiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000, acţiuni având ca obiect acelaşi tip de substanţă interzisă aflată, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2023, sub incidenţa Legii nr. 194/2011, iar ulterior intrării în vigoare a actului normativ menţionat, sub incidenţa Legii nr. 143/2000 (introdusă astfel în tabelul-anexă la Legea nr. 143/2000 ca drog de mare risc), ne aflăm în prezenţa unei infracţiuni continuate a cărei încadrare se raportează la momentul epuizării activităţii presupus infracţionale.

Ministerul Public a susţinut că dezlegarea chestiunii de drept care face obiectul sesizării trebuie să aibă în vedere două aspecte esenţiale, şi anume realizarea de către aceeaşi persoană, în mod repetat, într-o perioadă de timp îndelungată, cu nerespectarea regimului legal, a unor operaţiuni având ca obiect material aceeaşi substanţă, respectiv săvârşirea faptei sub imperiul a două legi care prevăd o natură diferită a substanţei şi un tratament sancţionator distinct.

Raportând situaţia de fapt descrisă în încheierea de sesizare la normele de incriminare cuprinse în legile nr. 194/2011 şi nr. 143/2000, s-a susţinut că, în perioada mai 2021-6 aprilie 2023, manipularea, distribuirea, vânzarea şi deţinerea în vederea comercializării, fără a deţine autorizaţia prevăzută de lege, a substanţei CMC (3-Cloromethcathinone), au reprezentat modalităţi alternative ale elementului material al infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a produce efecte psihoactive.

Astfel, art. 16 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 menţionează expres, printre operaţiunile care constituie element material al infracţiunii, manipularea, distribuirea şi vânzarea unor astfel de produse. Dispoziţiile indicate nu prevăd explicit deţinerea în vederea comercializării a substanţelor susceptibile de a produce efecte psihoactive, însă, prin Decizia nr. 10 din 12 septembrie 2018, Înalta Curte a statuat, cu caracter obligatoriu, că pentru a constitui modalităţi alternative ale elementului material operaţiunile vizate de actul normativ trebuie să fie subsumate scopului producerii, circulaţiei sau interpunerii în circulaţie a unor astfel de substanţe.

Or, deţinerea în vederea comercializării este în mod cert subsumată unui astfel de scop, respectiv circulaţiei sau interpunerii în circulaţie a unor astfel de substanţe, constituind element material al infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011.

Începând cu 7 aprilie 2023, ca urmare a includerii substanţei 1-(3-clorofenil)-2-(metilamino) propan-1-onă (3-CMC) în categoria drogurilor de mare risc, aceleaşi acţiuni au fost reglementate ca variante alternative ale elementului material al infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. Potrivit acestui text de lege, vânzarea, distribuirea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de mare risc, efectuate cu nerespectarea regimului juridic stabilit pentru substanţele stupefiante şi psihotrope, adică fără drept, constituie variantă agravată a traficului de droguri şi se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Analiza comparativă a dispoziţiilor cuprinse în cele două acte normative relevă că obiectul juridic al infracţiunilor prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 este comun şi constă în relaţiile sociale privind protejarea sănătăţii populaţiei împotriva efectelor negative pe care anumite substanţe le au asupra sănătăţii şi vieţii.

În consecinţă, săvârşirea sub imperiul celor două legi a acţiunilor reprezentând verbum regens încalcă aceeaşi valoare socială a cărei ocrotire s-a urmărit de către legiuitor.

Recalificarea substanţei care constituie obiect material al faptei, printr-o modificare legislativă intervenită pe parcursul săvârşirii faptei şi mai înainte de încetarea activităţii infracţionale, nu este de natură să afecteze unitatea legală de infracţiune rezultată din săvârşirea de către aceeaşi persoană, la diferite intervale de timp, în acelaşi mod (prin manipulare, distribuire, respectiv deţinere în vederea comercializării, fără drept), a unor operaţiuni care au vizat aceeaşi substanţă şi s-au îndreptat împotriva aceleiaşi valori sociale, reflectând, ca urmare a modului concret de săvârşire, o rezoluţie infracţională unică.

În realitate, voinţa legiuitorului a fost aceea de a înăspri regimul sancţionator pentru faptele având ca obiect substanţa menţionată, iar modalitatea aleasă a fost reîncadrarea sa într-o faptă mult mai gravă, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. Practic, este vorba de apariţia unei norme noi care disciplinează aceeaşi materie ca şi vechea normă, nefiind vorba despre o abrogare a dispoziţiei anterioare.

Astfel, exercitându-şi competenţa exclusivă în reglementarea măsurilor ce ţin de politica penală a statului de prevenire şi combatere a traficului şi consumului ilicit de droguri, care poate avea priorităţi diferite în timp, determinate de frecvenţa, gravitatea şi urmările nerespectării regimului acestor substanţe, legiuitorul român a inclus substanţa 3-CMC în categoria drogurilor de mare risc, urmărind astfel să sancţioneze mai sever faptele comise în legătură cu aceasta, dat fiind pericolul major pe care îl prezintă pentru sănătatea şi viaţa persoanelor.

Or, fiind în prezenţa unei infracţiuni continuate, care a început să fie săvârşită sub imperiul Legii nr. 194/2011 şi s-a epuizat (la data săvârşirii ultimei acţiuni) sub incidenţa Legii nr. 143/2000, în acord cu doctrina şi practica judiciară, legea penală aplicabilă este cea în vigoare la momentul epuizării, expresie a unităţii ilicitului penal.

Întrucât unele dintre acţiuni, săvârşite până la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 77/2023, îmbracă forma de bază a infracţiunii, iar cele comise sub imperiul Legii nr. 143/2000 reprezintă o variantă agravată, întreaga infracţiune continuată va fi considerată calificată, încadrarea juridică făcându-se, aşadar, prin raportare la forma agravată a traficului de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal.

De asemenea, întrucât manipularea, distribuirea, respectiv deţinerea în vederea comercializării a substanţei 3-CMC nu mai constituie în prezent element material al infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, ci al art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000