Decizia nr. 27 din 5 februarie 2025

Pe rol se află pronunţarea asupra sesizării formulate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală în Dosarul nr. 25.638/3/2015 (2.387/2021), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: ” Data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunii unice (unitate de infracţiune) prevăzute de art. 289 din Codul penal (luarea de mită), în ipoteza în care sunt realizate, la date diferite, mai multe modalităţi alternative ale aceleiaşi infracţiuni, este: – data comiterii primei modalităţi alternative, întrucât nu este vorba de o infracţiune continuă, continuată, de obicei sau progresivă, în cazul cărora se pune problema stabilirii unui moment al epuizării; sau – data comiterii ultimei modalităţi alternative, fiind vorba de o infracţiune continuată?”

Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 17 iunie 2024, fiind consemnate în încheierea de la aceeaşi dată, când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit termen pentru pronunţare la data de 16 septembrie 2024, ulterior dispunându-se amânarea pronunţării soluţiei la datele de 7 octombrie 2024, 11 noiembrie 2024 şi, respectiv, 27 ianuarie 2025, dată la care s-a dispus din nou amânarea pronunţării, stabilindu-se în acest sens prezentul termen.

Prin Încheierea din data de 22 aprilie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 25.638/3/2015 (2.387/2021), Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală, în temeiul art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: ” Data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunii unice (unitate de infracţiune) prevăzute de art. 289 din Codul penal (luarea de mită), în ipoteza în care sunt realizate, la date diferite, mai multe modalităţi alternative ale aceleiaşi infracţiuni, este: – data comiterii primei modalităţi alternative, întrucât nu este vorba de o infracţiune continuă, continuată, de obicei sau progresivă, în cazul cărora se pune problema stabilirii unui moment al epuizării; sau – data comiterii ultimei modalităţi alternative, fiind vorba de o infracţiune continuată?” II. Expunerea succintă a cauzei

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală a fost învestită, în ultimul grad de jurisdicţie, cu soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, de intimatele E.I.C. – S.R.L., F.B.M. – S.R.L., PC S. – S.A., S.C. B. – S.A. şi S.C. C.B.G. – S.R.L., precum şi de inculpaţii C.S.Ş., D.M., N.M.S. şi V.M.D. împotriva Sentinţei penale nr. 592 din data de 13.05.2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală în Dosarul nr. 25.638/3/2015.

Prin Rechizitoriul emis la data de 5.07.2015 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei, înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia I penală cu nr. 25.638/3/2015, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, printre alţii, inculpatul V.M.D., sub aspectul săvârşirii următoarelor infracţiuni: 9 infracţiuni de luare de mită, în modalitatea normativă prevăzută de dispoziţiile art. 289 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 7 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 78/2000, modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul penal; 8 infracţiuni de abuz în serviciu, în modalitatea normativă prevăzută de dispoziţiile art. 297 din Codul penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 13 2 din Legea nr. 78/2000, modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea dispoziţiilor art. 309 din Codul penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul penal; o infracţiune de abuz în serviciu, în modalitatea normativă prevăzută de dispoziţiile art. 297 din Codul penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 13 2 din Legea nr. 78/2000, modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, şi 7 infracţiuni de spălare de bani, în modalitatea normativă prevăzută de dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, în forma modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, toate cu aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Codul penal.

În fapt, prin actul de sesizare, s-au reţinut, în esenţă, următoarele:

În perioada 2006-2014, inculpatul V.M.D., în această perioadă primar al sectorului 5 din Bucureşti, ajutat de inculpatul N.M.S. (vărul celui dintâi, director la S.C. B. – S.A.) şi, parţial, de inculpata C.L. (director la S.C. E. Sector 5 – S.R.L.), a solicitat şi a primit de la inculpatul D.M. (om de afaceri care controlează activitatea societăţilor comerciale D.I.E. – S.R.L. şi I.L.C. – S.R.L.) foloase materiale necuvenite în cuantum de aproximativ 30.403.000 euro (reprezentând un „comision” de 20% din încasări), pentru a-şi exercita atribuţiile de serviciu în vederea atribuirii de către Primăria Sectorului 5 şi de către serviciile publice de interes local din subordinea Consiliului Local al Sectorului 5, cu nerespectarea prevederilor incidente în materie, de contracte de achiziţii publice firmelor controlate de omul de afaceri şi pentru a dispune efectuarea plăţii lucrărilor aferente acestor contracte (valoarea totală a contractelor fiind de aproximativ 738.019.000 lei).

În vederea atribuirii respectivelor contracte şi pentru a facilita efectuarea plăţilor aferente acestora, inculpatul V.M.D. fie nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu, fie şi le-a îndeplinit în mod defectuos, vătămând drepturile patrimoniale ale sectorului 5 din Bucureşti (vătămare constând în cheltuirea, în mod nejustificat, a resurselor băneşti aflate la dispoziţia unităţii administrativ-teritoriale).

Pentru ca societăţile comerciale controlate de inculpatul D.M. să dispună de resursele băneşti necesare asigurării foloaselor patrimoniale necuvenite solicitate de către inculpatul V.M.D., contractele de achiziţii publice au fost încheiate la preţuri mult superioare faţă de valoarea reală a serviciilor prestate. Astfel, costurile reale de execuţie a lucrărilor şi, implicit, valoarea efectivă a acestor lucrări au fost de cel mult 60% din valoarea contractelor.

În schimbul încheierii contractelor şi al dispunerii plăţii lucrărilor aferente lor, în această perioadă inculpatul V.M.D. a solicitat şi a primit de la inculpatul D.M. foloase materiale necuvenite, valoarea acestor foloase materiale necuvenite fiind stabilită de cei doi la 20% din valoarea plăţilor nete (valoare netă rezultată prin scăderea din valoarea brută a sumelor încasate a valorii taxei pe valoarea adăugată, 19% până la data de 1 iulie 2010 şi 24% ulterior, şi a plăţilor reprezentând restituirea garanţiei de bună execuţie, 5% în situaţia contractelor încheiate cu A.D.P. Sector 5 şi 10% în situaţia contractelor încheiate cu Primăria Sectorului 5).

Dată fiind perioada mare de timp în care s-au efectuat plăţile şi devalorizarea în acest interval a monedei naţionale, pentru a stabili valoarea actuală a plăţilor (şi a „comisionului” aferent acestora), s-a procedat la convertirea tuturor plăţilor în euro, întrebuinţând pentru fiecare plată cursul de schimb al B.N.R. de la data plăţii.

În executarea acestor contracte, valoarea totală a sumei nete plătite de A.D.P. Sector 5 şi Primăria Sectorului 5 către Societatea Comercială D.I.E. – S.R.L. şi Societatea Comercială I.L.C. – S.R.L. a fost de 152.016.000 euro. Valoarea s-a stabilit prin însumarea valorii tuturor plăţilor, în cazul fiecărei astfel de plăţi fiind avută în vedere o valoare rotunjită, prin diminuare, la suma de 1.000 euro.

Valoarea totală a obiectului infracţiunilor de luare de mită care fac obiectul cauzei este de 30.403.000 euro.

În aceeaşi perioadă, o parte considerabilă din sumele de bani şi din celelalte foloase patrimoniale necuvenite primite drept mită de către inculpatul V.M.D. de la inculpatul D.M. a fost supusă unor operaţiuni de spălare de bani, operaţiuni desfăşurate de inculpaţii V.M.D., N.M.S., C.L. şi C.S.Ş.

Ca atare, prejudiciul total cauzat bugetului sectorului 5 prin activitatea infracţională a inculpatului V.M.D. este de 295.207.000 lei.

Prin Încheierea de şedinţă pronunţată la data de 26.02.2021, Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii prin actul de sesizare, schimbare de încadrare juridică ce a vizat doar reţinerea formei continuate a infracţiunilor în încadrarea dată prin rechizitoriu.

Astfel, având în vedere modalitatea în care presupusele infracţiuni pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii sunt descrise în rechizitoriu, instanţa de fond a reţinut ca fiind întrunite condiţiile de existenţă ale infracţiunii continuate, astfel cum sunt prevăzute de art. 35 alin. (1) din Codul penal, unicitatea presupusului subiect activ, a subiectului pasiv, precum şi existenţa unor intervale scurte de timp între acestea ce relevă existenţa unicei rezoluţii infracţionale a presupuşilor făptuitori, motiv pentru care a dispus schimbarea încadrării juridice: – pentru inculpatul V.M.D., din 9 infracţiuni de luare de mită, în modalitatea normativă prevăzută de dispoziţiile art. 289 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 7 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 78/2000, modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, 8 infracţiuni de abuz în serviciu, în modalitatea normativă prevăzută de dispoziţiile art. 297 din Codul penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 13 2 din Legea nr. 78/2000, modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea dispoziţiilor art. 309 din Codul penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, o infracţiune de abuz în serviciu, în modalitatea normativă prevăzută de dispoziţiile art. 297 din Codul penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 13 2 din Legea nr. 78/2000, modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, şi 7 infracţiuni de spălare de bani, în modalitatea normativă prevăzută de dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, în forma modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, toate cu aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Codul penal, în o infracţiune de luare de mită, prevăzută de dispoziţiile art. 289 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 7 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 78/2000, modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Codul penal şi art. 5 din Codul penal, o infracţiune de abuz în serviciu, în modalitatea normativă prevăzută de dispoziţiile art. 297 din Codul penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 13 2 din Legea nr. 78/2000, modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea dispoziţiilor art. 309 din Codul penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Codul penal şi art. 5 din Codul penal, şi o infracţiune de spălare de bani, în modalitatea normativă prevăzută de dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, în forma modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Codul penal şi art. 5 din Codul penal, toate cu aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Codul penal; – pentru inculpatul N.M.S., din 7 infracţiuni de complicitate la luare de mită, în modalitatea normativă prevăzută de dispoziţiile art. 48 alin. (1) din Codul penal, raportat la art. 289 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 7 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 78/2000, modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, şi 7 infracţiuni de spălare de bani, în modalitatea normativă prevăzută de dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, în forma modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, toate cu aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Codul penal, în o infracţiune de complicitate la luare de mită, în modalitatea normativă prevăzută de dispoziţiile art. 48 alin. (1) din Codul penal, raportat la art. 289 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 7 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal şi art. 5 din Codul penal, şi o infracţiune de spălare de bani, în modalitatea normativă prevăzută de dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, în forma modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Codul penal şi art. 5 din Codul penal, toate cu aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Codul penal; – pentru inculpatul D.M., din 8 infracţiuni de dare de mită, în modalitatea normativă prevăzută de dispoziţiile art. 255 alin. (1) din Codul penal anterior, cu aplicarea dispoziţiilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Codul penal, în infracţiunea de dare de mită, în formă continuată, prevăzută de dispoziţiile art. 290 din Codul penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 35 alin. (1) din Codul penal şi cu aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul penal.

Prin Sentinţa nr. 592 din data de 13.05.2021, Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală a dispus, printre altele, următoarele:

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, a condamnat pe inculpatul V.M.D. la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 7 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 78/2000, modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 38 alin. (1) din Codul penal, cu înlăturarea art. 5 din Codul penal (49 de acte materiale săvârşite în perioada 2007-iulie 2014).

În temeiul art. 67 alin. (2) şi art. 66 alin. (1) din Codul penal, a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, respectiv de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturi prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, pe o perioadă de 5 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 65 alin. (1) din Codul penal, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, respectiv de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturi prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, de la data rămânerii definitive a hotărârii până la data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, a condamnat pe inculpatul V.M.D. la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 297 din Codul penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 13 2 din Legea nr. 78/2000, modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 309 din Codul penal, art. 35 alin. (1) din Codul penal, art. 38 alin. (1) din Codul penal şi art. 5 din Codul penal (52 de acte materiale săvârşite în perioada 2007-2012).

În temeiul art. 67 alin. (2) din Codul penal şi art. 66 alin. (1) din Codul penal, a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, respectiv de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturi prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, pe o perioadă de 5 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 65 alin. (1) din Codul penal, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, respectiv de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturi prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, de la data rămânerii definitive a hotărârii până la data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, a condamnat pe inculpatul V.M.D. la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru infracţiunea de spălare de bani în formă continuată, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) şi art. 38 alin. (1) şi cu înlăturarea art. 5 din Codul penal (18 acte materiale, săvârşite în perioada 2007-februarie 2015).

În temeiul art. 67 alin. (1) din Codul penal şi art. 66 alin. (1) din Codul penal, a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, respectiv de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturi prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, pe o perioadă de 5 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 65 alin. (1) din Codul penal, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, respectiv de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturi prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, de la data rămânerii definitive a hotărârii până la data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal raportat la art. 38 alin. (1) din Codul penal, a contopit cele trei pedepse concurente de câte 7 ani închisoare, stabilind pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare, la care s-a adăugat 1/3 din restul pedepselor aplicate, adică 4 ani şi 8 luni închisoare, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 11 ani şi 8 luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) din Codul penal, a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, respectiv de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturi prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, pe o perioadă de 5 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 45 alin. (5) din Codul penal, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, respectiv de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturi prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, de la data rămânerii definitive a hotărârii până la data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 72 din Codul penal, a dedus din durata pedepsei rezultante durata reţinerii, arestării preventive şi a arestului la domiciliu din prezenta cauză, respectiv de la 12.03.2015 la 13.03.2015 (1 zi) şi de la 14.03.2015 la 16.12.2015.

În fapt, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că inculpatul V.M.D., în perioada 2007-2014, a pretins, a acceptat promisiunea şi a primit suma de 15.014.400 euro de la inculpatul D.M., la diferite intervale de timp, în tranşe, în schimbul efectuării unui act contrar îndatoririlor de serviciu, în calitate de primar al sectorului 5 Bucureşti, respectiv încheierea şi plata unor contracte de lucrări publice la preţuri supraevaluate.

Prima instanţă a reţinut forma continuată a infracţiunii de luare de mită, având în vedere că acelaşi inculpat, la diferite intervale de timp, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a săvârşit acţiuni ce constituie, fiecare în parte, o infracţiune de luare de mită.

De asemenea, a reţinut că inculpatul D.M., în perioada 2007-2014, a promis şi a dat suma de 15.014.400 euro inculpatului V.M.D., la diferite intervale de timp, în tranşe, în schimbul efectuării de către acesta din urmă, în calitate de primar, a unui act contrar îndatoririlor de serviciu, respectiv încheierea şi plata unor contracte de lucrări publice la preţuri supraevaluate, iar inculpatul N.M.S., în aceeaşi perioadă (2007-2014), l-a ajutat pe inculpatul V.M.D. să primească foloase necuvenite de la inculpatul D.M.

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, precum şi inculpaţii V.M.D., D.M., C.S.Ş şi N.M.S., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală cu nr. 25.638/3/2015, la data de 4.08.2021.

La termenul de judecată din data de 11.04.2024, instanţa a pus în discuţie, din oficiu, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea dezlegării de principiu a chestiunii de drept anterior menţionate. III. Opinia completului care a dispus sesizarea şi punctele de vedere exprimate de procuror şi de inculpaţii N.M.S., C.S.Ş. şi V.M.D. III.1. Cu privire la admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Completul de judecată care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi reprezentantul Ministerului Public au opinat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, deoarece Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală este învestită cu judecarea cauzei în apel, fiind astfel îndeplinită condiţia referitoare la soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, şi s-a invocat o chestiune de drept reală, veritabilă, susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a apelului, chestiune asupra căreia nu s-a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii.

Inculpaţii C.S.Ş. şi V.M.D., prin apărători aleşi, au arătat că sunt de acord cu sesizarea instanţei supreme în vederea lămuririi chestiunii de drept în discuţie. III.2. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării

Completul de judecată care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea unei hotărâri prealabile a constatat că, prin chestiunea de drept invocată, se solicită, în esenţă, calificarea faptei unei persoane de a pretinde sau a accepta promisiunea unei sume de bani sau alte foloase în legătură cu atribuţiile sale de serviciu, sumă de bani/foloase pe care ulterior o/le primeşte în mai multe tranşe, pe parcursul unui interval de timp, în vederea stabilirii datei de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunii prevăzute de art. 289 din Codul penal.

Punctul de vedere al completului a fost în sensul că data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale, în cazul infracţiunii prevăzute de art. 289 din Codul penal, este data săvârşirii infracţiunii, adică aceea a realizării primei modalităţi alternative din cadrul conţinutului alternativ al infracţiunii, independent de comiterea subsecventă, ulterioară, a mai multor modalităţi alternative ale aceleiaşi infracţiuni şi indiferent de intervalul de timp care se interpune între data săvârşirii primei modalităţi alternative şi comiterea unei alte modalităţi alternative, întrucât acela este momentul la care se produce urmarea imediată specifică infracţiunii de luare de mită. III.3. Punctul de vedere cu privire la dezlegarea chestiunii de drept exprimat în cauză de reprezentantul Ministerului Public

Reprezentantul Ministerului Public, pe fondul chestiunii de drept invocate, a susţinut, în primul rând, sub aspectul încadrării juridice date faptelor, acţiunilor ce se circumscriu infracţiunii de luare de mită sub forma participaţiei reţinute în sarcina inculpaţilor, că este corectă încadrarea juridică de infracţiune în formă continuată, astfel cum s-a dispus prin Încheierea din data de 26 februarie 2021 de către Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală.

S-a arătat că termenul de prescripţie curge de la momentul epuizării infracţiunii, respectiv ultimul act material de primire a foloaselor, astfel cum rezultă şi din dosarul cauzei, şi, totodată, chiar dacă s-ar reţine o infracţiune simplă de luare de mită, punctul de vedere este tot în sensul că există un moment al consumării care echivalează cu momentul pretinderii iniţiale a procentului de 20%, astfel cum se reţine în acuzaţii, în atribuirea contractelor şi efectuarea plăţilor, dar şi un moment al epuizării constând în actele subsecvente de primire, în mai multe rânduri, a sumelor de bani sau a modalităţilor în care s-a remis mita reţinută în sarcina inculpatului V.M.D. S-a apreciat că se circumscriu natural elementului material al infracţiunii de dare de mită, iar momentul de la care curge termenul de prescripţie este cel al epuizării, ultimul act de primire reţinut în cauză. IV. Examenul jurisprudenţei în materie IV.1. Jurisprudenţa naţională relevantă

S-a solicitat punctul de vedere al instanţelor de judecată asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.

În urma consultării materialelor transmise de către instanţele de judecată, s-a constatat că punctele de vedere nu sunt unitare, fiind identificate două orientări:

Într-o primă orientare se consideră că data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale, în cazul infracţiunii prevăzute de art. 289 din Codul penal, este data săvârşirii infracţiunii, adică aceea a realizării primei modalităţi alternative din cadrul conţinutului alternativ al infracţiunii, independent de comiterea subsecventă, ulterioară, a mai multor modalităţi alternative ale aceleiaşi infracţiuni şi indiferent de intervalul de timp care se interpune între data săvârşirii primei modalităţi alternative şi comiterea unei alte modalităţi alternative, întrucât acela este momentul la care se produce urmarea imediată specifică infracţiunii de luare de mită.

În acest sens au fost exprimate puncte de vedere de către Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală (opinie majoritară), Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală (o parte din judecătorii instanţei), Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Iaşi (o parte din judecătorii instanţei), Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Ploieşti (opinie majoritară), Curtea de Apel Suceava (opinie minoritară), Tribunalul Bacău (opinie majoritară), Tribunalul Covasna, Tribunalul Braşov (opinie majoritară), Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală (o parte din judecătorii instanţei), Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Bistriţa-Năsăud (opinie minoritară), Tribunalul Sălaj, Tribunalul Constanţa (opinie majoritară), tribunalele din circumscripţia Curţii de Apel Craiova (opinie minoritară), Tribunalul Vaslui (o parte din judecătorii instanţei), Tribunalul Vâlcea, Tribunalul Buzău, Tribunalul Dâmboviţa (opinie majoritară), Tribunalul Suceava, Tribunalul Botoşani, Tribunalul Arad, Tribunalul Caraş-Severin, Tribunalul Sibiu, judecătoriile sectoarelor 1, 2, 4 şi 6 Bucureşti, Judecătoria Giurgiu, Judecătoria Slobozia, Judecătoria Iaşi, Judecătoria Buzău, Judecătoria Pogoanele (o parte din judecătorii instanţei), Judecătoria Deta, Judecătoria Alba Iulia (o parte din judecătorii instanţei), Judecătoria Sibiu şi Judecătoria Avrig.

În argumentarea opiniei exprimate, instanţele au precizat, în esenţă, că data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunii unice (unitate de infracţiune) prevăzute de art. 289 din Codul penal (luare de mită), în ipoteza în care sunt realizate, la date diferite, mai multe modalităţi alternative ale aceleaşi infracţiuni, este data primei modalităţi alternative, întrucât nu este vorba de o infracţiune continuă, continuată, de obicei sau progresivă, în cazul cărora se pune problema stabilirii unui moment al epuizării.

În cea de-a doua orientare, se consideră că termenul de prescripţie a răspunderii penale va începe să curgă de la data realizării ultimei modalităţi alternative a infracţiunii (data epuizării), în cazul calificării faptei ca infracţiune continuată sau unitate naturală colectivă, ce se va stabili de la caz la caz, în funcţie de intervalul sau intervalele de timp care au trecut între momentele săvârşirii variantelor alternative ale elementului material al infracţiunii de luare de mită.

În acest sens au fost exprimate puncte de vedere de către Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală (opinie minoritară), Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală (o parte din judecătorii instanţei), Curtea de Apel Cluj (opinie majoritară), Curtea de Apel Craiova (opinie majoritară), Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Iaşi (o parte din judecătorii instanţei), Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Suceava (opinie majoritară), Curtea de Apel Târgu Mureş, Tribunalul Neamţ (opinie majoritară), Tribunalul Braşov (opinie minoritară), Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală (o parte din judecătorii instanţei), Tribunalul Călăraşi, Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Teleorman, Tribunalul Bistriţa-Năsăud (opinie majoritară), Tribunalul Cluj, Tribunalul Tulcea, tribunalele din circumscripţia Curţii de Apel Craiova (opinie majoritară), Tribunalul Galaţi (opinie majoritară), Tribunalul Brăila, Tribunalul Iaşi (opinie majoritară), Tribunalul Vaslui (o parte din judecătorii instanţei), Tribunalul Bihor, Tribunalul Argeş, Tribunalul Alba (opinie majoritară), Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti (opinie majoritară), Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, Judecătoria Bolintin-Vale, Judecătoria Bistriţa, Judecătoria Baia Mare, Judecătoria Paşcani, Judecătoria Hârlău, Judecătoria Răducăneni, Judecătoria Timişoara, Judecătoria Alba Iulia (o parte din judecătorii instanţei), Judecătoria Aiud şi Judecătoria Câmpeni.

În argumentarea opiniei exprimate s-a precizat, în esenţă, că data săvârşirii infracţiunii unice prevăzute de art. 289 din Codul penal este data realizării ultimei modalităţi alternative (de exemplu, data primirii mitei după pretinderea realizată la o dată anterioară) sau, respectiv, data realizării ultimului act omogen dintre mai multe, care reunite caracterizează o singură modalitate alternativă (de exemplu, data ultimei tranşe din suma de bani ce reprezintă mita), aceasta fiind şi data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale. IV.2. Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie IV.2.1.

Cu referire la problema de drept ce face obiectul sesizării, în cadrul deciziilor obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare, a fost identificată Decizia nr. 5 din data de 11 februarie 2019, pronunţată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 2 mai 2019, prin care s-a stabilit că, prin data săvârşirii infracţiunii şi, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunilor simple a căror latură obiectivă implică producerea unei pagube ori realizarea unui folos necuvenit pe o perioadă de timp, se înţelege momentul apariţiei primei pagube ori al obţinerii primului folos necuvenit. IV.2.2.

În ceea ce priveşte deciziile de speţă, în urma examenului de jurisprudenţă efectuat la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au fost identificate o serie de hotărâri care prezintă relevanţă pentru problema de drept analizată, ale căror considerente conturează orientări jurisprudenţiale diferite, respectiv: – într-o orientare jurisprudenţială, termenul de prescripţie a răspunderii penale începe să curgă de la data săvârşirii infracţiunii, când se realizează prima modalitate alternativă din cadrul conţinutului alternativ al infracţiunii, indiferent de intervalul de timp care se interpune între data săvârşirii primei modalităţi alternative şi comiterea unei alte modalităţi alternative (Decizia penală nr. 22/A din 30 ianuarie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, în opinie minoritară); – într-o altă orientare jurisprudenţială, termenul de prescripţie a răspunderii penale începe să curgă de la data realizării ultimei modalităţi alternative a infracţiunii (data epuizării), în cazul calificării faptei ca infracţiune continuată sau unitate naturală colectivă (Decizia penală nr. 38 din 2 mai 2023, Decizia penală nr. 48 din 26 mai 2023 şi Decizia penală nr. 85 din 25 noiembrie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători în materie penală; Decizia penală nr. 152/RC din 9 aprilie 2021, Decizia penală nr. 90/A din 1 martie 2023 şi Decizia penală nr. 836/RC din 12 decembrie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală; Decizia penală nr. 604 din 8 decembrie 2003, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 9 judecători). IV.3. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale

În urma examenului de jurisprudenţă la nivelul Curţii Constituţionale a României, nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept supusă analizei. IV.4. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului

În urma examenului de jurisprudenţă la nivelul Curţii Europene a Drepturilor Omului nu au fost identificate hotărâri care să prezinte relevanţă pentru problema de drept analizată. V.

Direcţia legislaţie, jurisprudenţă şi contencios – Serviciul pentru studiul şi unificarea jurisprudenţei din cadrul instanţei supreme, prin Adresa nr. 890 din data de 9 mai 2024, a comunicat că a fost identificată practică judiciară cu privire la problema de drept supusă dezlegării, fiind indicate deciziile nr. 48 din 26 mai 2023, nr. 38 din 2 mai 2023 şi nr. 85 din 25 noiembrie 2022, pronunţate de Completul de 5 judecători în materie penală, deciziile nr. 90/A din 1 martie 2023, nr. 97/A din 23 martie 2017, nr. 152/RC din 9 aprilie 2021, nr. 836/RC din 12 decembrie 2023 şi nr. 1.801 din 6 mai 2010, pronunţate de Secţia penală, respectiv Decizia nr. 604 din 8 decembrie 2003, pronunţată de Completul de 9 judecători, şi Decizia nr. 22/A din 30 ianuarie 2024, pronunţată de Secţia penală (opinia minoritară), ataşate adresei înaintate. VI. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării

S-a comunicat că, la data de 16 mai 2024, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizat instanţa supremă cu recurs în interesul legii vizând următoarea problemă de drept: „În interpretarea şi aplicarea unitară a art. 174 şi a art. 154 alin. (2) din Codul penal, prin data săvârşirii infracţiunii şi, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunilor unice prevăzute de art. 289-292 din Codul penal, în ipoteza în care sunt realizate, la date diferite, mai multe modalităţi normative ale elementului material, se înţelege data comiterii primei modalităţi normative sau data comiterii ultimei modalităţi normative/ultimului act de executare al ultimei modalităţi.”

S-a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile ce formează obiectul prezentului dosar.

În acest sens s-a susţinut că nu este îndeplinită cea de-a doua condiţie impusă de art. 475 din Codul de procedură penală, raportat la cerinţele necesare existenţei unei legături între chestiunea de drept supusă interpretării şi soluţionarea pe fond a cauzei. VII. Opinia specialiştilor consultaţi

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată specialiştilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării.

În cuprinsul materialului înaintat instanţei supreme la data de 21 mai 2024, Universitatea din Oradea – Facultatea de Drept a arătat că, în ceea ce priveşte problema de drept cu care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată, în doctrină au fost exprimate mai multe opinii, fiind agreată cea potrivit căreia infracţiunea de luare de mită se poate prezenta atât sub forma infracţiunii unice, cât şi sub forma infracţiunii continuate. Astfel, consumarea infracţiunii are loc în momentul realizării elementului material, în oricare dintre modalităţile prevăzute de textul incriminator. Dacă există o pretindere urmată de primire, fapta se va considera consumată în momentul pretinderii. Realizarea celor două modalităţi ale elementului material nu afectează caracterul unitar al infracţiunii (nu se vor reţine două fapte în concurs). Infracţiunea de luare de mită constituie o aşa-zisă infracţiune cu consumare anticipată, în sensul că un simplu act de pregătire, cum ar fi pretinderea sau acceptarea promisiunii, duce la consumarea faptei. Din această cauză tentativa nu este pedepsită.

S-a arătat că infracţiunea poate avea formă continuată, spre exemplu, în ipoteza în care, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, subiectul activ pretinde (în mod repetat) şi eventual primeşte diferite sume de bani, în legătură cu acelaşi act ce intră în îndatoririle lui de serviciu, într-o astfel de ipoteză fiind lipsit de relevanţă dacă sumele de bani sunt pretinse unei singure persoane sau mai multor persoane. În schimb, faptul că subiectul activ pretinde (o singură dată) o anumită sumă de bani şi aceasta este ulterior remisă în tranşe (rate) succesive nu duce la reţinerea formei continuate. În această ipoteză va fi incidentă Decizia nr. 5/2019 a instanţei supreme, pronunţată într-un recurs în interesul legii cu privire la data săvârşirii infracţiunii, respectiv data de la care începe să curgă termenul de prescripţie – în cazul infracţiunilor simple a căror latură obiectivă implică producerea unei pagube ori realizarea unui folos necuvenit pe o perioadă de timp.

S-a concluzionat în sensul că, în situaţia unei unităţi naturale colective raportate la infracţiunea de luare de mită, curgerea termenului de prescripţie, deşi ar trebui să debuteze la momentul epuizării activităţii infracţionale, prin raportare la dreptul pozitiv, va debuta la momentul primului act de executare, pentru a asigura dezideratul previzibilităţii legii penale, fiind de dorit o intervenţie a legiuitorului în textul alin. (2) al art. 154 din Codul penal. VIII. Dispoziţii legale relevante Codul penal ” Art. 174. – Săvârşirea unei infracţiuni Prin săvârşirea unei infracţiuni sau comiterea unei infracţiuni se înţelege săvârşirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiune consumată sau ca tentativă, precum şi participarea la comiterea acestora în calitate de coautor, instigator sau complice.” ” Art. 154. – Termenele de prescripţie a răspunderii penale (1) Termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt: a) 15 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani; b) 10 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 20 de ani; c) 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani; d) 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani; e) 3 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii care nu depăşeşte un an sau amenda. (2) Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii. În cazul infracţiunilor continue termenul curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, în cazul infracţiunilor continuate, de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni, iar în cazul infracţiunilor de obicei, de la data săvârşirii ultimului act. (3) În cazul infracţiunilor progresive, termenul de prescripţie a răspunderii penale începe să curgă de la data săvârşirii acţiunii sau inacţiunii şi se calculează în raport cu pedeapsa corespunzătoare rezultatului definitiv produs. (4) În cazul infracţiunilor de trafic şi exploatare a persoanelor vulnerabile şi al infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale, altele decât cele prevăzute la art. 153 alin. (2) lit. c), precum şi al infracţiunii de pornografie infantilă, săvârşite faţă de un minor, termenul de prescripţie începe să curgă de la data la care acesta a devenit major. Dacă minorul a decedat înainte de împlinirea majoratului, termenul de prescripţie începe să curgă de la data decesului.” ” Art. 289. – Luarea de mită (1) Fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta. (2) Fapta prevăzută în alin. (1), săvârşită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2), constituie infracţiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri. (3) Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.” IX. Opinia judecătorului-raportor

Soluţia propusă de judecătorul-raportor a fost aceea de admitere a sesizării formulate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept invocate, urmând a se statua în sensul că data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale, în cazul infracţiunii prevăzute de art. 289 din Codul penal, este data săvârşirii infracţiunii, adică aceea a realizării primei modalităţi alternative din cadrul conţinutului infracţiunii, independent de comiterea subsecventă, ulterioară, a mai multor modalităţi alternative ale aceleiaşi infracţiuni şi indiferent de intervalul de timp care se interpune între data săvârşirii primei modalităţi alternative şi comiterea unei alte modalităţi alternative. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Cu privire la admisibilitatea sesizării

În conformitate cu dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Ca urmare, admisibilitatea sesizării formulate în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor cerinţe: – instanţa care a formulat întrebarea, din categoria instanţelor anterior enumerate, să fie învestită cu soluţionarea cauzei în ultimul grad de jurisdicţie; – soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării; – problema de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluţionare.

Prin această ultimă condiţie de admisibilitate s-a consfinţit caracterul subsidiar al hotărârii prealabile faţă de mecanismul recursului în interesul legii, întrucât recursul în interesul legii are un domeniu de aplicabilitate mai extins, legiuitorul statuând că, în cazul în care există aceeaşi chestiune de drept invocată, concomitent, prin intermediul ambelor mecanisme de unificare, interpretarea este atribuită completului învestit cu soluţionarea recursului în interesul legii.

Raportând condiţiile legale de admisibilitate la sesizarea ce face obiectul prezentei cauze, se constată că acestea nu sunt îndeplinite cumulativ.

În speţă, chestiunea de drept ce face obiectul sesizării a primit deja rezolvarea printr-un recurs în interesul legii.

Astfel, prin Decizia nr. 1 din data de 20 ianuarie 2025, pronunţată în Dosarul nr. 1.127/1/2024, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a statuat asupra unei chestiuni de drept similare, stabilind că, în interpretarea şi aplicarea unitară a art. 174 şi a art. 154 alin. (2) din Codul penal, prin data săvârşirii infracţiunii şi, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunilor unice prevăzute de art. 289-292 din Codul penal, în ipoteza în care sunt realizate, la date diferite, mai multe modalităţi normative ale elementului material, se înţelege data comiterii primei modalităţi alternative, independent de realizarea subsecventă, ulterioară, a mai multor modalităţi alternative din conţinutul infracţiunii şi indiferent de intervalul de timp care se interpune între data săvârşirii primei modalităţi alternative şi comiterea unei alte modalităţi alternative ori între actele care compun acţiunea caracteristică uneia din modalităţile normative de săvârşire a faptei, respectiv data comiterii primului act dintr-o succesiune de acte corespunzătoare unei singure modalităţi normative.

Obiectul recursului în interesul legii menţionat vizează o sferă mai largă a infracţiunilor cu modalităţi normative alternative de realizare a elementului material, dar care include, în mod efectiv, şi infracţiunea prevăzută de art. 289 din Codul penal, însă chestiunea interpretării art. 154 alin. (2) din Codul penal este identică cu cea care face obiectul prezentei sesizări, respectiv data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunii unice de luare de mită, în ipoteza în care sunt realizate, la date diferite, mai multe modalităţi alternative ale aceleiaşi infracţiuni, nefiind, aşadar, îndeplinită condiţia prevăzută de art. 475 din Codul de procedură penală, în sensul ca problema de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-un recurs în interesul legii.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 477 din Codul de procedură penală, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală în Dosarul nr. 25.638/3/2015 (2.387/2021) va fi respinsă, ca inadmisibilă.