Decizia nr. 11 din 11 martie 2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.994/1/2023, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistratasistent Elena Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Galaţi – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 3.717/121/2022.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Galaţi – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 14 decembrie 2023, în Dosarul nr. 3.717/121/2022, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: un copil adoptat cu efecte depline şi care, anterior adopţiei, a stabilit relaţii de familie şi a fost îngrijit de către părintele supravieţuitor împreună cu părintele persecutat politic, decedat înainte de pronunţarea adopţiei, este inclus în categoria persoanelor ce pot beneficia de indemnizaţia prevăzută de art. 5 alin. (51) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Decretul-lege nr. 118/1990)?

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 27 decembrie 2023 cu nr. 2.994/1/2023, termenul de judecată fiind stabilit la 11 martie 2024. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare Art. 5. – ” (…) (5 1 ) De prevederile alin. (6)-(9) beneficiază în mod corespunzător şi copilul minor la data căsătoriei părintelui său cu persoana aflată în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) şi care a fost crescut de către părintele beneficiar de indemnizaţie potrivit prezentei legi. (…)” III. Expunerea succintă a procesului

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, cu nr. 3.717/121/2022, la data de 12 octombrie 2022, reclamanta V.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială G., anularea deciziei prin care s-a respins cererea de acordare a unor drepturi prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990.

Aceasta a arătat că a fost înfiată şi crescută de la o vârstă foarte mică de către soţii V.N. şi V.A, dovezi în acest sens fiind certificatul de moştenitor nr. xxx din 29 septembrie 1989, dar şi adeverinţa emisă de comuna P.

Prin întâmpinare, intimata a arătat că a procedat la respingerea cererii de acordare a drepturilor în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 deoarece, deşi prin Legea nr. 232/2020 pentru modificarea şi completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri (Legea nr. 232/2020) au fost incluşi ca beneficiari ai Decretului-lege nr. 118/1990 şi copiii titularilor persecuţiei politice, reclamanta a fost adoptată doar de V.A.

Numitul V.N. a fost privat de libertate în perioada 16 aprilie 1948-15 mai 1949, pentru fapta prevăzută de art. 327 bis din Codul penal din 1936 şi a decedat la data de 1 iulie 1968.

Reclamanta s-a născut la data de 17 februarie 1955 şi a fost adoptată cu toate efectele filiaţiei fireşti doar de către V.A., după ce a survenit decesul deţinutului politic, la data de 26 august 1971.

La termenul de judecată din 7 decembrie 2023, tribunalul a pus în discuţia părţilor oportunitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept expuse la paragraful 8 din prezenta decizie.

Prin încheierea de şedinţă din 14 decembrie 2023, sesizarea a fost considerată admisibilă şi, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecăţii. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

Instanţa de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

Astfel, este îndeplinită condiţia existenţei unei cauze aflate pe rolul instanţei, cererea de sesizare formulându-se, din oficiu, în cadrul unui litigiu aflat pe rolul Tribunalului Galaţi – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, iar cauza nu a fost soluţionată.

Tribunalul Galaţi – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost legal învestit şi judecă cauza în ultimă instanţă, potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (8) teza a doua din Decretul-lege nr. 118/1990.

Chestiunea de drept antamată a cărei interpretare se solicită are efecte cu privire la judecata în fond a cauzei, deoarece trebuie să rezulte în mod clar dacă reclamanta face parte din categoria subiecţilor stabiliţi de lege ca fiind beneficiari ai indemnizaţiei, acesta fiind, printre altele, motivul deciziei de respingere atacate.

Norma juridică a cărei interpretare se solicită a fost introdusă prin Legea nr. 71/2022 pentru completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri (Legea nr. 71/2022), fapt din care rezultă că interpretarea normei este o chestiune de drept nouă.

Problema de drept nu a făcut obiectul unei statuări a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin intermediul recursului în interesul legii ori hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi nici nu a fost identificată o astfel de problemă de drept în curs de soluţionare, în limita cercetării registrelor publice electronice ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie efectuate de către instanţă.

Problema de drept nu a primit dezlegări jurisprudenţiale consecvente şi nu s-a conturat o practică unitară cu privire la aceasta, în special datorită momentului intrării în vigoare a noului text legal, respectiv 3 aprilie 2022, faţă de data formulării cererii reclamantei către administraţie, 27 iulie 2022. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile au fost citate pentru termenul din 7 decembrie 2023 cu menţiunea de a-şi preciza poziţia cu privire la sesizare. Doar pârâta a fost prezentă şi a apreciat că se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

După comunicarea raportului întocmit de judecătoriiraportori, în condiţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părţile nu au formulat puncte de vedere asupra chestiunii de drept. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 3.717/121/2022 a reţinut că din norma legală nou-instituită rezultă că o nouă categorie de persoane beneficiază de dreptul la indemnizaţie, respectiv copiii care erau minori la data căsătoriei dintre un soţ şi soţul persecutat politic şi care au fost crescuţi de către părintele persecutat politic.

Textul legal stabileşte două condiţii cumulative. Prima condiţie este ca fiul/fiica să fie minor/minoră la data la care s-a încheiat sau era în desfăşurare căsătoria dintre părintele său şi părintele persecutat politic, chiar dacă acest copil nu aparţine acestuia din urmă. Ca urmare a adopţiei cu efecte depline, minorul devine copilul adoptatorului. Drept urmare, se poate stabili că, potrivit normei juridice legale, copilul adoptat anterior căsătoriei sau în timpul căsătoriei doar de către soţul persoanei persecutate politic este subiect cu vocaţie la drepturile stabilite de Decretul-lege nr. 118/1990.

Aşadar, nu prezintă importanţă că acest copil s-a născut înainte sau după căsătorie, ci că la momentul căsătoriei acesta era minor, chiar dacă minoratul a durat pe perioada a unei singure zile.

Cea de-a doua condiţie este ca acelaşi copil să fi fost crescut de către părintele persecutat politic, deci că aceştia au stabilit relaţii reale de familie de tipul părinte-copil, indiferent de situaţia juridică a copilului, din afara căsătoriei, din altă relaţie sau adoptat doar de celălalt soţ.

În cauză, din relaţiile oferite de către autorităţi, rezultă că ambii părinţi, soţ şi soţie, s-au ocupat de reclamanta minoră pe o perioadă mare de timp, respectiv 11 ani, până când a intervenit decesul domnului V.N., deci s-ar putea presupune că relaţiile de familie apar mai degrabă ca fiind reale şi strânse între reclamantă şi persoana persecutată politic.

De asemenea, se poate stabili, fără dubiu, că reclamanta era minoră la data la care era în desfăşurare căsătoria dintre soţia adoptatoare şi soţul persecutat politic.

În ceea ce priveşte legătura de rudenie soţi-copil, pe de o parte, dacă copilul ar fi fost natural, acesta beneficia de dispoziţiile Decretului-lege nr. 118/1990 chiar dacă părintele ar fi decedat, deoarece acesta putea fi conceput în ultima zi a vieţii soţului persecutat politic.

În mod similar, se încadrează în text şi copilul care a fost crescut de către soţul persecutat politic, dar care nu are nicio legătură juridică cu acesta, astfel cum s-a descris mai sus.

Instanţa de trimitere a apreciat că nu este lămurită cu privire la situaţia concretă în care copilul, care încă nu a stabilit juridic relaţia de rudenie cu niciunul dintre părinţi, este minor la data existenţei căsătoriei şi este îngrijit de părintele persecutat politic, iar ulterior, după decesul acestuia, se stabileşte legătura de rudenie cu soţul supravieţuitor, prin adopţia de către acesta din urmă. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, o parte dintre curţile de apel au comunicat opinii teoretice ale magistraţilor. Nu a fost transmisă practică judiciară relevantă chestiunii de drept vizate de sesizare.

Opinia majoritară exprimată a fost aceea că pentru dezlegarea acestei chestiuni de drept sunt relevante dispozitivul şi considerentele Deciziei nr. 4 din 30 ianuarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 1 martie 2023 (Decizia nr. 4 din 30 ianuarie 2023), care se aplică prin asemănare şi în privinţa interpretării dispoziţiilor art. 5 alin. (5 1 ) din Decretul-lege nr. 118/1990. Astfel, în situaţia vizată de sesizare, copilul este inclus în categoria persoanelor ce pot beneficia de indemnizaţia prevăzută de art. 5 alin. (5 1 ) din Decretul-lege nr. 118/1990 (punctele de vedere transmise de Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Ploieşti).

O parte a judecătorilor au apreciat că dispoziţiile art. 5 alin. (5 1 ) din Decretul-lege nr. 118/1990 nu sunt incidente, având în vedere că reclamanta din cauza în care s-a formulat sesizarea nu era copilul celui căsătorit cu persoana aflată în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ, în timpul vieţii acesteia din urmă (Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Târgu Mureş).

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Curtea Constituţională nu s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale supuse interpretării. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare a practicii

Fără a avea semnificaţia că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar fi statuat anterior cu privire la problemele puse în discuţie, se impune totuşi a fi menţionată Decizia nr. 4 din 30 ianuarie 2023, prin care Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (6) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1208 din 10 decembrie 2020, cu modificările şi completările ulterioare, copilul înfiat cu efectele filiaţiei fireşti de alte persoane nu este exclus, pentru acest motiv, de la beneficiul drepturilor solicitate, în considerarea persecuţiei politice a părintelui său biologic. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit, judecătorii-raportori au apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate a sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, lipsind cerinţa caracterului veritabil al chestiunii de drept. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Prealabil cercetării în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept va analiza dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, în raport cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Din cuprinsul prevederilor legale enunţate anterior rezultă că legiuitorul a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile – astfel cum au fost acestea decelate în jurisprudenţa instanţei supreme dezvoltată pe marginea mecanismului procedural în discuţie -, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: – existenţa unei cauze aflate în curs de judecată în ultimă instanţă; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; – ivirea unei veritabile chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei aflate în curs de judecată; – chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu se fi pronunţat asupra chestiunii de drept respective; – problema de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Primele două condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite, deoarece sesizarea a fost formulată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul Tribunalului Galaţi – Secţia contencios administrativ şi fiscal, învestit în mod legal cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, conform art. 13 alin. (8) teza a doua din Decretul-lege nr. 118/1990.

De asemenea, problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluţionare şi nici nu s-a statuat deja asupra acesteia de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie printr-o hotărâre obligatorie pentru instanţe.

Se verifică şi condiţia noutăţii, sesizarea instanţei de trimitere fiind în legătură cu conţinutul unei dispoziţii legale recent intrate în vigoare, respectiv cea a art. 5 alin. (5) 1 din Decretul-lege nr. 118/1990, text legal introdus prin Legea nr. 71/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 31 martie 2022. De asemenea, practica judiciară constituită în legătură cu acest text de lege este într-o fază incipientă, instanţele naţionale furnizând, în majoritate, doar opinii teoretice, fără a identifica jurisprudenţă relevantă.

În ce priveşte condiţia ca prin sesizare să fie dedusă spre interpretare o veritabilă chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei aflate în curs de judecată, analiza presupune verificarea premiselor acesteia, anume: existenţa unei chestiuni de drept, apte a primi o dezlegare de principiu, întrucât chestiunile ce vizează exclusiv aplicarea legii sau reprezintă aspecte de fapt nu pot primi o dezlegare de principiu în cadrul acestui mecanism; chestiunea de drept pusă în discuţie trebuie să fie una veritabilă, serioasă, susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite şi, prin urmare, să prezinte un anumit nivel de dificultate; chestiunea de drept să fie esenţială, în sensul că de lămurirea ei depinde soluţionarea pe fond a cauzei.

Or, în legătură cu primele două dintre aceste premise, se constată neregularităţi, care fac astfel demersul instanţei de trimitere inadmisibil, după cum se va arăta în continuare.

Noţiunea de „chestiune de drept”, deşi nu este definită de legiuitor, presupune în mod necesar o „problemă de drept reală şi veritabilă”, în sensul ca „norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară” şi să fie „legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare” (spre exemplu, deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016, paragraful 37; nr. 32 din 30 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 26 iunie 2020, paragraful 46 etc.).

Chestiunea de drept supusă dezlegării trebuie să fie o chestiune care ridică serioase dificultăţi de interpretare a unor dispoziţii legale imperfecte, lacunare ori contradictorii, ce necesită rezolvarea de principiu a chestiunii de drept în procedura hotărârii prealabile, iar nu realizarea unor operaţiuni de interpretare şi aplicare a unui text de lege în raport cu circumstanţele particulare ce caracterizează fiecare litigiu, ori existenţa unor simple obstacole care ar putea fi înlăturate printr-o reflexie mai aprofundată a judecătorului cauzei (spre exemplu, deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 62 din 24 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 30 octombrie 2018, paragraful 44; nr. 1 din 18 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 306 din 26 martie 2021, paragraful 67 etc.)

Aşadar, nu orice chestiune de drept poate fi supusă interpretării prin acest mecanism de unificare jurisprudenţială, ci numai aceea care ridică problema precarităţii textelor de lege, a caracterului lor dual şi complex. În caz contrar, rolul instanţei supreme ar deveni unul de soluţionare directă a cauzei aflate pe rol şi ar neutraliza rolul instanţei legal învestite, acela de a judeca în mod direct şi efectiv procesul, rol consacrat constituţional.

Deopotrivă, definitoriu pentru această procedură este că urmăreşte interpretarea în drept cu caracter de principiu asupra unei norme de drept (îndoielnice, neclare), stabilită ca incidentă cauzei de către instanţa de trimitere, aptă să ducă la dezlegarea raportului litigios, iar nu determinarea, în concret, a acestei norme de către instanţa supremă, căreia ulterior instanţa de trimitere să îi facă aplicare punctuală la speţă, întrucât nu acesta este scopul mecanismului instituit prin dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă. Instanţa supremă nu poate fi învestită, în cadrul acestei proceduri, cu interpretarea şi aplicarea legii în scopul soluţionării efective a cauzei aflate pe rol, atribut care se impune cu necesitate să rămână în sfera de competenţă exclusivă a instanţei de judecată legal învestite cu soluţionarea procesului.

Or, observând punctul de vedere expus de instanţa de trimitere, se constată că sesizarea are ca scop aplicarea textului legal unei situaţii factuale particulare neprevăzute în conţinutul normei şi în raport cu care înţelege să solicite Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept să realizeze interpretarea.

Astfel, titularul sesizării se referă la situaţia minorului crescut de persoana persecutată în lipsa unei relaţii de rudenie stabilite juridic şi care a fost adoptat, după decesul acesteia din urmă, de către soţul supravieţuitor.

Conţinând astfel de indicii faptice şi nu elemente care să demonstreze reala dificultate a judecătorului de a discerne care posibilă interpretare a normei de drept este cea mai adecvată, rezultă că întrebarea are ca scop determinarea incidenţei dispoziţiilor legale invocate la situaţia litigioasă expusă în actul de sesizare, şi nu lămurirea conţinutului şi finalităţii textelor de lege supuse interpretării.

Or, instanţa de trimitere este cea care are de stabilit dacă norma de drept invocată este aplicabilă raportului juridic dedus judecăţii, operaţiune pe care nu o poate delega, pe calea întrebării prealabile, instanţei supreme. Această prerogativă îi incumbă şi nu se poate deroba apelând la mecanismul hotărârii preliminare, întrucât acesta nu poate fi deturnat de la raţiunea reglementării sale, aceea a asigurării unor dezlegări în drept de principiu, iar nu a subrogării în atribuţiile jurisdicţionale ale instanţei de judecată (spre exemplu, deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 64 din 27 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.099 din 18 noiembrie 2021, paragraful 109; nr. 8 din 21 februarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 5 aprilie 2022, paragraful 79; nr. 25 din 9 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 7 iunie 2022, paragraful 65; nr. 44 din 12 iunie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 689 din 27 iulie 2023, paragraful 95 etc.).

În considerarea tuturor argumentelor expuse, mecanismul reglementat de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă nu poate fi utilizat, nefiind îndeplinită cerinţa potrivit căreia chestiunea de drept vizată de întrebare trebuie să fie reală, veritabilă, susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu.