Decizia nr. 54/2023 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 1425/1/2023

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 1.425/1/2023, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023 (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistratasistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Argeş – Secţia civilă, în Dosarul nr. 18.902/280/2021, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere de către părţi.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Argeş – Secţia civilă a dispus, prin Încheierea din 10 martie 2023, în Dosarul nr. 18.902/280/2021, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarele chestiuni de drept: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 alin. (2 3 ) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 263/2022, prin sintagma „sau cei care au dobândit aceste imobile prin acte translative de proprietate” se poate înţelege orice subdobânditor, persoană fizică sau juridică, al dreptului de proprietate asupra construcţiei? În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 alin. (2 3 ) lit. a) din Legea nr. 18/1991, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 263/2022, conform cărora „dacă deţinătorii sau moştenitorii acestora figurează cu casa de locuit în registrele agricole sau registrele cadastrale ori sunt înscrise în cartea funciară şi sunt înregistrate în evidenţele fiscale”, este necesar ca la data formulării cererii de constituire a dreptului de proprietate asupra terenului imobilul-construcţie să aibă destinaţia de casă de locuit sau este suficient ca imobilul-construcţie să fi avut această destinaţie la data edificării, respectiv a dobândirii în condiţiile Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare? O persoană juridică de drept privat (societate) care a dobândit prin contract de vânzare-cumpărare imobilulconstrucţie de la persoana care a edificat construcţia anterior anului 1990 sau de la persoana care a cumpărat-o potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995 ori de la moştenitorii acestora poate beneficia de dispoziţiile art. 27 alin. (23) din Legea nr. 18/1991, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 263/2022, în condiţiile în care la data formulării cererii de constituire a dreptului de proprietate asupra terenului construcţia reprezintă sediul societăţii ori aceste dispoziţii sunt edictate doar în favoarea persoanelor fizice în considerarea destinaţiei de casă de locuit evidenţiată la lit. a) din acelaşi text de lege? Se poate aprecia că, prin transmiterea dreptului de proprietate asupra casei de locuit către o persoană juridică de drept privat (societate), imobilul-construcţie îşi schimbă destinaţia în condiţiile în care nu reprezintă sediul acesteia la data formulării cererii de constituire a dreptului de proprietate asupra terenului şi îşi păstrează în cadrul societăţii scopul locativ avut în vedere la data edificării construcţiei, într-o primă variantă, respectiv nu îşi păstrează în cadrul societăţii scopul locativ avut în vedere la data edificării construcţiei, în varianta a doua? II. Dispoziţiile legale supuse interpretării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 18/1991): ” Art. 27. – (…) (2 3 ) În cazul terenurilor aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti edificate anterior datei de 1 ianuarie 1990, precum şi curţii şi grădinii din jurul acestora, proprietarii caselor de locuit, inclusiv cei care au cumpărat imobilul potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, sau cei care au dobândit aceste imobile prin acte translative de proprietate pot solicita comisiei judeţene emiterea titlului de proprietate în condiţiile prezentei legi, cu întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: a) dacă deţinătorii sau moştenitorii acestora figurează cu casa de locuit în registrele agricole sau registrele cadastrale ori sunt înscrise în cartea funciară şi sunt înregistrate în evidenţele fiscale; b) dacă terenul este în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi persoanele solicitante au calitatea de proprietari ai construcţiilor; c) nu fac obiectul cererilor de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate de către alte persoane. (…)”

Forma actuală a art. 27 alin. (2 3 ), redată mai sus, este cea modificată prin Legea nr. 263/2022 pentru modificarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 (Legea nr. 263/2022). III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti la 14 decembrie 2021 cu nr. 18.902/280/2021, societatea reclamantă a solicitat: anularea/constatarea nulităţii absolute a Hotărârii nr. xxxx/12.10.2021 emise de comisia judeţeană de fond funciar şi obligarea acesteia la emiterea unei hotărâri de validare prin care să i se recunoască dreptul la constituirea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 1.294 mp teren aferent imobilului situat în municipiul Piteşti, judeţul Argeş; obligarea comisiei locale de fond funciar la întocmirea întregii documentaţii necesare pentru emiterea hotărârii de validare, respectiv emiterea titlului de proprietate pentru suprafaţa de teren menţionată, precum şi obligarea acestei comisii la înmânarea către reclamantă a titlului de proprietate; obligarea comisiei judeţene de fond funciar la emiterea titlului de proprietate pentru suprafaţa de 1.294 mp teren.

Prin Sentinţa civilă nr. 6.063 din 27 septembrie 2022, Judecătoria Piteşti a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi prematurităţii cererii şi a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

În considerentele acestei sentinţe, instanţa de fond a reţinut că societatea reclamantă a formulat la 8 septembrie 2020 cererea înregistrată la Primăria Municipiului Piteşti, prin care a solicitat trecerea în proprietatea sa a terenului aferent construcţiei, potrivit prevederilor art. 27 alin. (2 3 ) din Legea nr. 18/1991, pe care îl deţinea în baza contractului de închiriere încheiat cu Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Piteşti cu nr. xxxxx/7.11.2019.

Prima instanţă a reţinut că, în raport cu condiţiile prevăzute de art. 27 alin. (2 3 ) din Legea nr. 18/1991 pentru emiterea titlului de proprietate, reclamanta este deţinătoarea terenului cu privire la care solicită emiterea titlului de proprietate în baza contractului de închiriere sus-menţionat, potrivit art. 3 din Legea nr. 18/1991. Totodată, reclamanta mai are şi calitatea de cumpărător al imobilului-construcţie de la moştenitorii celor care au cumpărat imobilul potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare (Legea nr. 112/1995).

În calitate de dobânditor cu titlu particular al imobilului, în patrimoniul reclamantei s-au transmis toate drepturile vânzătorilor în legătură cu bunul vândut. Mai mult decât atât, modificarea adusă prin Legea nr. 263/2022 textului de lege în discuţie clarifică acest aspect, inserând în mod expres între persoanele care pot solicita emiterea titlului de proprietate şi pe cei care au dobândit imobilele cumpărate potrivit Legii nr. 112/1995 prin acte translative de proprietate.

S-a reţinut, aşadar, că o condiţie pentru admisibilitatea cererii de constituire a dreptului de proprietate prin efectul art. 27 alin. (2 3 ) din Legea nr. 18/1991 este aceea ca imobilul solicitantului să fie o locuinţă, pentru ca, în consecinţă, terenul ce face obiectul cererii să reprezinte teren aferent casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi curţii şi grădinii din jurul acestora.

Or, în speţă, societatea reclamantă figurează ca având sediul în imobilul-construcţie în discuţie şi, deşi aceasta a susţinut că imobilul-construcţie şi-a păstrat caracterul de locuinţă a administratorului societăţii, acest argument nu ar putea fi acceptat. Instanţa a reţinut că odată ce sediul societăţii reclamante este stabilit în respectivul imobil, caracterul de sediu profesional al imobilului nu poate fi înlăturat prin alocarea unor destinaţii suplimentare aceleiaşi construcţii.

În consecinţă, prima instanţă a reţinut că terenul în suprafaţă de 1.294 mp ce face obiectul cererii de constituire a dreptului de proprietate nu reprezintă teren aferent casei de locuit şi anexelor gospodăreşti şi nici curţii şi grădinii din jurul acestora, ci teren aferent construcţiei sediu profesional al societăţii reclamante.

Societatea reclamantă a formulat apel împotriva acestei sentinţe, criticând modul restrictiv de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 27 alin. (2 3 ) din Legea nr. 18/1991.

În dezvoltarea motivelor de apel, reclamanta a arătat că prima instanţă nu a ţinut seama de regimul actual al construcţiei situate pe teren şi de condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a fi constituit un drept de proprietate asupra terenului, fiind încălcate dispoziţiile art. 27 alin. (2 3 ) din Legea nr. 18/1991 care dau dreptul dobânditorului construcţiei să obţină constituirea dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcţiei, indiferent dacă dobânditorul este o persoană fizică sau juridică.

Legea are în vedere casa de locuit şi anexele gospodăreşti. Casa de locuit, în accepţiunea Legii nr. 18/1991, înseamnă construcţie rezidenţială, construcţie edificată pentru a servi drept casă de locuit, şi nu construcţie destinată activităţilor de producţie sau comerciale (depozite, magazine, spaţii de lucru, spaţii de expoziţie etc.). O construcţie îşi poate păstra categoria de casă de locuit/construcţie rezidenţială şi după ce este dobândită de o persoană juridică.

Legea nu impune condiţia ca respectiva construcţie să fie locuinţă, ci să fie casă de locuit, spaţiu construit pentru a fi locuit, spaţiu locuibil. Atât anterior Legii nr. 263/2022, cât şi în prezent, cerinţa este ca pe teren să se găsească o casă de locuit şi, eventual, anexe gospodăreşti. Or, pe teren se află şi în prezent o casă de locuit, aceeaşi pe care chiriaşii au cumpărat-o în temeiul Legii nr. 112/1995.

Afectarea unei încăperi din construcţie pentru înregistrarea unui sediu al unei societăţi nu schimbă categoria de folosinţă a construcţiei. Înregistrarea sediului social are efecte doar în privinţa creării unui atribut de identificare pentru persoana juridică, şi nu efecte asupra categoriei de folosinţă a construcţiei.

Construcţia în litigiu a fost înstrăinată către societatea reclamantă, iar ca efect al înstrăinării nu a primit altă destinaţie, nu s-a transformat în alt tip de construcţie. Împrejurarea că reprezentantul societăţii nu locuieşte în construcţia cumpărată nu face ca imobilul să îşi fi schimbat destinaţia, categoria de folosinţă.

Scopul art. 27 din Legea nr. 18/1991 a fost acela de a se întregi dreptul de proprietate asupra imobilului dobândit de chiriaşi în temeiul Legii nr. 112/1995, prin constituirea unui drept de proprietate aferent construcţiei, iar acest scop a fost urmărit şi de societate în calitate de cumpărătoare a construcţiei. Legea a recunoscut şi cumpărătorilor unor asemenea construcţii dreptul de a le fi constituită proprietatea asupra terenului aferent, fără ca dreptul să existe doar în favoarea cumpărătorilor persoane fizice. Dreptul acordat chiriaşilor deveniţi proprietari în temeiul Legii nr. 112/1995 de a li se constitui şi un drept de proprietate asupra terenului aferent construcţiei se transmite/se recunoaşte, în temeiul legii, şi cumpărătorilor construcţiei, indiferent dacă aceştia sunt persoane fizice sau juridice. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Completul de judecată al instanţei de trimitere a apreciat că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, întrucât litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, aflându-se pe rolul Tribunalului Argeş, are ca obiect fond funciar, iar hotărârea ce se va pronunţa este definitivă.

Totodată, cererea apelantei-reclamante a fost respinsă ca efect al interpretării dispoziţiilor art. 27 alin. (2 3 ) din Legea nr. 18/1991, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 263/2022, iar în calea de atac s-a criticat raţionamentul juridic al primei instanţe referitor la aplicarea şi interpretarea acestor prevederi legale, astfel încât soluţionarea cauzei depinde de chestiunile de drept ce se solicită a fi lămurite.

Instanţa de trimitere a arătat că problemele de drept sesizate prezintă caracter de noutate, în condiţiile în care Legea nr. 263/2022 a fost adoptată relativ recent, iar instanţele nu au dat încă o interpretare şi aplicare a acestor dispoziţii la nivel jurisprudenţial.

De asemenea, din verificările efectuate s-a constatat lipsa unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra chestiunii de drept, precum şi că aceasta nu formează obiect al unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelanta-reclamantă a apreciat că sunt îndeplinite cerinţele de admisibilitate pentru formularea unei sesizări în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, chestiunile de drept care necesită lămurire fiind următoarele: dacă de dispoziţiile art. 27 alin. (2 3 ) din Legea nr. 18/1991, care dau dreptul dobânditorului construcţiei să obţină constituirea dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcţiei, beneficiază şi persoana juridică ce a dobândit construcţia de la o persoană fizică; dacă, prin transmiterea dreptului de proprietate asupra construcţiei de la o persoană fizică la o persoană juridică, aceasta îşi schimbă destinaţia, respectiv îşi pierde destinaţia de locuinţă. În legătură cu aceste două chestiuni s-a apreciat că se impune a fi lămurită o alta, respectiv dacă condiţia ca pe teren să se găsească o locuinţă trebuie să fie îndeplinită şi la data când s-a formulat cererea de constituire a dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcţiei.

După comunicarea raportului întocmit de judecătoriiraportori, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părţile nu au formulat puncte de vedere. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată care a formulat sesizarea a constatat că modificarea adusă prin Legea nr. 263/2022 conferă şi celor care au dobândit imobilele prin acte translative de proprietate dreptul de a solicita comisiei judeţene de fond funciar emiterea titlului de proprietate în condiţiile legii, spre deosebire de forma anterioară care limita categoria persoanelor îndreptăţite la constituirea dreptului de proprietate la deţinătorii sau moştenitorii construcţiilor, inclusiv cei care au cumpărat imobilul potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995.

Prin modificarea legislativă intervenită, în opinia titularului sesizării, legiuitorul extinde categoria persoanelor îndreptăţite la constituirea dreptului de proprietate, conferind vocaţie titularului dreptului de proprietate al construcţiei, indiferent de natura actului translativ de proprietate şi de calitatea persoanei, fizică sau juridică de drept public ori privat.

Cu toate acestea, lit. a) a art. 27 alin. (2 3 ) din Legea nr. 18/1991, în forma modificată prin Legea nr. 263/2022, impune condiţia ca deţinătorul să figureze cu casa de locuit în registrele agricole sau registrele cadastrale ori să fie înscrise în cartea funciară şi să fie înregistrate în evidenţele fiscale.

Instanţa de trimitere a observat că prin modificarea legislativă s-a creat o discordanţă între situaţia premisă şi condiţia instituită de legiuitor ce vizează destinaţia construcţiei, în sensul că, deşi se pare că legea conferă calitatea de titular al dreptului de a formula cerere de constituire raportat la teren oricărei persoane, condiţionează acest drept de o anumită destinaţie a construcţiei.

Prin urmare, a apreciat că se impune a fi lămurită această inadvertenţă.

Conferind vocaţie la formularea cererii de constituire a dreptului de proprietate inclusiv persoanelor juridice de drept privat, se poate aprecia că, prin transmiterea dreptului de proprietate asupra casei de locuit către o persoană juridică de drept privat (profesionist), imobilul-construcţie nu îşi schimbă destinaţia în condiţiile în care îşi păstrează în cadrul societăţii scopul locativ avut în vedere la data edificării construcţiei, situaţie ce ar putea atrage incidenţa dispoziţiilor anterior evocate.

În condiţiile în care construcţia nu îşi păstrează în cadrul societăţii scopul locativ avut în vedere la data edificării construcţiei şi constituie sediul societăţii, se naşte întrebarea dacă se mai circumscrie noţiunii de casă de locuit şi, prin urmare, dacă mai conferă dobânditorului vocaţie la formularea cererii de constituire a dreptului de proprietate asupra terenului în sensul dispoziţiilor legale analizate.

Totodată, se impune a lămuri dacă este necesar ca la data formulării cererii de constituire a dreptului de proprietate asupra terenului imobilul-construcţie să aibă destinaţia de casă de locuit sau este suficient ca imobilul-construcţie să fi avut această destinaţie la data edificării, respectiv a dobândirii în condiţiile Legii nr. 112/1995, dat fiind faptul că destinaţia poate fi schimbată de către dobânditorul prin acte translative sau chiar de către deţinătorul iniţial.

În condiţiile în care se apreciază că măsura s-a adoptat în considerarea construcţiei, urmărindu-se asigurarea unei utilizări eficiente, instanţa de trimitere a apreciat că nu mai are relevanţă destinaţia.

Însă, în cazul în care se apreciază că măsura s-a adoptat în considerarea persoanei, ca o măsură reparatorie pentru proprietarii imobilelor cu destinaţie de locuinţă, păstrarea destinaţiei este esenţială.

Având în vedere că modificarea legislativă intervenită a creat dileme cu privire la interpretarea şi aplicarea textului de lege în discuţie, s-a considerat necesară lămurirea chestiunilor de drept sesizate prin pronunţarea unei hotărâri prealabile. VII. Practica judiciară a instanţelor naţionale în materie

Din răspunsurile transmise de instanţele naţionale, la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au rezultat aspectele ce se vor arăta în continuare.

În ceea ce priveşte prima întrebare, respectiv dacă prin sintagma „sau cei care au dobândit aceste imobile prin acte translative de proprietate” din cuprinsul art. 27 alin. (2 3 ) din Legea nr. 18/1991, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 263/2022, se poate înţelege orice subdobânditor, persoană fizică sau juridică, al dreptului de proprietate asupra construcţiei, într-o opinie s-a arătat că se poate înţelege orice subdobânditor al dreptului de proprietate asupra construcţiei, persoană fizică sau juridică, întrucât dispoziţiile legale nu mai limitează calitatea subdobânditorului şi nici nu instituie alte derogări exprese privind actul de dobândire, ipoteză în care textul de lege nu trebuie interpretat restrictiv.

În susţinerea acestei opinii au fost indicate 3 decizii definitive ale Tribunalului Bucureşti – Secţia a III-a civilă, 4 sentinţe definitive ale Judecătoriei Reghin şi 9 decizii definitive ale Tribunalului Prahova – Secţia I civilă, care vizează însă numai subdobânditori persoane fizice.

Puncte de vedere teoretice au fost exprimate de judecătorii de la Tribunalul Bucureşti – secţiile a III-a-a V-a civile şi judecătoriile din circumscripţie (opinia majoritară), Tribunalul Giurgiu, Judecătoria Bolintin-Vale, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Teleorman, Judecătoria Alexandria, Judecătoria Roşiori de Vede, Judecătoria Turnu Măgurele, Judecătoria Zimnicea, Judecătoria Videle, Tribunalul Buzău – Secţia I civilă, Judecătoria Buzău, Judecătoria Râmnicu Sărat, Judecătoria Pogoanele, Tribunalul Prahova, Judecătoria Bistriţa – Secţia civilă, Judecătoria Şimleu Silvaniei, Judecătoria Bacău, Judecătoria Oneşti, Judecătoria Luduş, Judecătoria Sighişoara, Judecătoria Târnăveni, Judecătoria Iaşi, Judecătoria Paşcani, Tribunalul Vaslui şi instanţele arondate, Tribunalul Arad – Secţia I civilă, Judecătoria Timişoara – Secţia I civilă, instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Suceava (parţial).

Într-o a doua opinie s-a apreciat că se poate înţelege orice subdobânditor al dreptului de proprietate asupra construcţiei, cu condiţia păstrării scopului locativ avut în vedere la data edificării construcţiei.

În motivarea acestei opinii s-a arătat că trebuie analizată succesiunea modificărilor legislative operate în timp, iar prin forma în vigoare în prezent, deşi s-a extins categoria persoanelor îndreptăţite, se menţine condiţia scopului locativ al construcţiei, având în vedere că lit. a) a art. 27 alin. (2 3 ) din Legea nr. 18/1991, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 263/2022, impune condiţia ca deţinătorul să figureze cu casa de locuit în registrele agricole sau registrele cadastrale ori să fie înscrise în cartea funciară şi să fie înregistrate în evidenţele fiscale.

Puncte de vedere teoretice au fost exprimate de judecătorii de la Tribunalul Bucureşti – secţiile a III-a-a V-a civile şi judecătoriile din circumscripţie (opinia minoritară), Tribunalul Ilfov, instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Suceava (parţial).

Într-o a treia opinie s-a arătat că, raportat la scopul prevăzut de lege, doar subdobânditorii persoane fizice care invocă drepturi asupra terenurilor aferente caselor de locuit şi anexelor gospodăreşti intră sub incidenţa textului de lege invocat, întrucât persoanele juridice de drept privat nu au nevoi locative pentru folosinţa cărora să le fie necesare curtea şi grădina construcţiei.

Cu titlu de practică judiciară a fost înaintată o decizie pronunţată de Tribunalul Cluj – Secţia civilă.

Puncte de vedere teoretice în acest sens au fost exprimate de judecătorii de la Tribunalul Bistriţa-Năsăud – Secţia I civilă, Judecătoria Moineşti, Tribunalul Iaşi – Secţia I civilă, Judecătoria Răducăneni, instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Suceava (parţial).

Cu privire la a doua întrebare ce face obiectul sesizării, într-o opinie s-a considerat că, în interpretarea dispoziţiilor art. 27 alin. (2 3 ) lit. a) din Legea nr. 18/1991, în forma modificată prin Legea nr. 263/2022, este suficient ca imobilul să fi avut destinaţia de casă de locuit la momentul edificării, respectiv al dobândirii în condiţiile Legii nr. 112/1995.

În motivarea acestei opinii s-a arătat că raţiunea normei legale a fost reglementarea situaţiei juridice a proprietarilor caselor de locuit şi anexelor gospodăreşti edificate anterior datei de 1 ianuarie 1990, precum şi a curţii şi grădinii din jurul acestora, în ipoteza în care deţineau construcţia, însă nu aveau în proprietate şi terenul aferent construcţiei; totodată, la lit. b) a aceluiaşi alineat se impune condiţia ca persoanele solicitante să aibă calitatea de proprietari ai construcţiilor, ceea ce conduce la concluzia că respectivele construcţii trebuie să fie în fiinţă la data formulării cererii de constituire a dreptului de proprietate asupra terenului.

Cu titlu de practică judiciară relevantă în sensul acestei opinii a fost transmisă o sentinţă a Judecătoriei Arad, nedefinitivă.

Puncte de vedere teoretice au fost exprimate de judecătorii de la Tribunalul Bucureşti – secţiile a III-a-a V-a civile şi judecătoriile din circumscripţie (opinia majoritară), Judecătoria Bolintin-Vale, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Ilfov, Judecătoria Alexandria, Judecătoria Roşiori de Vede, Judecătoria Turnu Măgurele, Judecătoria Zimnicea, Judecătoria Videle, Judecătoria Sighişoara, Judecătoria Târnăveni, Judecătoria Vaslui.

Într-o a doua opinie s-a apreciat că este necesar ca la data formulării cererii de constituire a dreptului de proprietate asupra terenului construcţia să aibă destinaţia de casă de locuit, nefiind suficient ca imobilul-construcţie să fi avut această destinaţie la data edificării, respectiv a dobândirii în condiţiile Legii nr. 112/1995. Această interpretare reiese din formularea textului legal şi, întrucât măsura constituirii dreptului de proprietate este o măsură reparatorie pentru proprietarii imobilelor cu destinaţie de locuinţă, păstrarea destinaţiei este esenţială.

Puncte de vedere teoretice au fost exprimate de judecătorii de la Tribunalul Bucureşti – secţiile a III-a-a V-a civile şi judecătoriile din circumscripţie (opinia minoritară), Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Teleorman, Tribunalul Buzău – Secţia I civilă, Judecătoria Buzău, Judecătoria Râmnicu Sărat, Judecătoria Pogoanele, Tribunalul Bistriţa-Năsăud – Secţia I civilă, Judecătoria Bistriţa – Secţia civilă, Judecătoria Şimleu Silvaniei, Judecătoria Bacău, Judecătoria Oneşti, Judecătoria Moineşti, Judecătoria Luduş, Tribunalul Iaşi – Secţia I civilă, Judecătoria Iaşi, Judecătoria Răducăneni, Judecătoria Paşcani, Tribunalul Vaslui, Judecătoria Huşi, Judecătoria Bârlad, Tribunalul Arad – Secţia I civilă, Judecătoria Timişoara – Secţia I civilă, instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Suceava.

În ceea ce priveşte cea de-a treia întrebare, respectiv dacă o persoană juridică de drept privat (societate) care a dobândit prin contract de vânzare-cumpărare imobilulconstrucţie de la persoana care a edificat construcţia anterior anului 1990 sau de la persoana care a cumpărat-o potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995 ori de la moştenitorii acestora poate beneficia de dispoziţiile art. 27 alin. (2 3 ) din Legea nr. 18/1991, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 263/2022, în condiţiile în care la data formulării cererii construcţia reprezintă sediul societăţii, ori aceste dispoziţii sunt edictate doar în favoarea persoanelor fizice în considerarea destinaţiei de casă de locuit evidenţiate la lit. a) din acelaşi text de lege, într-o opinie s-a considerat că o persoană juridică de drept privat (societate) poate beneficia de dispoziţiile art. 27 alin. (2 3 ) din Legea nr. 18/1991, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 263/2022, chiar şi în condiţiile în care, la data formulării cererii, construcţia reprezintă sediul societăţii.

S-a argumentat că textul legal nu distinge cu privire la calitatea de persoană fizică/juridică a persoanei îndreptăţite, iar proprietatea privată este ocrotită deopotrivă de lege atunci când priveşte atât o persoană fizică, cât şi una juridică; totodată, raţiunea normei legale a fost reglementarea situaţiei juridice a construcţiilor case de locuit şi anexelor gospodăreşti edificate anterior datei de 1 ianuarie 1990, precum şi a curţii şi grădinii din jurul acestora, în condiţiile în care proprietarii deţineau construcţiile, dar nu şi terenul aferent, ipoteză în care se pot regăsi în prezent şi persoanele juridice.

Puncte de vedere teoretice au fost exprimate de judecătorii de la Tribunalul Bucureşti – secţiile a III-a-a V-a civile şi judecătoriile din circumscripţie (opinia majoritară), Judecătoria Bolintin-Vale, Tribunalul Ilfov, Judecătoria Videle, Tribunalul Buzău – Secţia I civilă, Judecătoria Râmnicu Sărat, Judecătoria Oneşti, Judecătoria Sighişoara, Judecătoria Târnăveni, instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Suceava (parţial).

În altă opinie s-a apreciat că persoanele juridice de drept privat nu pot beneficia de prevederile art. 27 alin. (2 3 ) din Legea nr. 18/1991, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 263/2022, în condiţiile în care la data formulării cererii construcţia reprezintă sediul societăţii, întrucât aceste dispoziţii sunt edictate doar în favoarea persoanelor fizice în considerarea destinaţiei de casă de locuit evidenţiate la lit. a) a acestui text legal.

Puncte de vedere teoretice au fost exprimate de judecătorii de la Tribunalul Bucureşti – secţiile a III-a-a V-a civile şi judecătoriile din circumscripţie (opinia minoritară), Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Teleorman, Judecătoria Alexandria, Judecătoria Roşiori de Vede, Judecătoria Turnu Măgurele, Judecătoria Zimnicea, Tribunalul Bistriţa-Năsăud – Secţia I civilă, Judecătoria Bistriţa – Secţia civilă, Judecătoria Bacău, Judecătoria Moineşti, Judecătoria Luduş, Tribunalul Iaşi – Secţia I civilă, Judecătoria Iaşi, Judecătoria Răducăneni, Judecătoria Paşcani, Judecătoria Huşi, Judecătoria Bârlad, Judecătoria Timişoara – Secţia I civilă, instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Suceava (parţial).

Cât priveşte ultima întrebare, cea de-a patra, respectiv dacă se poate aprecia că prin transmiterea dreptului de proprietate asupra casei de locuit către o persoană juridică de drept privat (societate) imobilul-construcţie îşi schimbă destinaţia, în condiţiile în care nu reprezintă sediul acesteia la data formulării cererii de constituire a dreptului de proprietate asupra terenului, şi îşi păstrează în cadrul societăţii scopul locativ avut în vedere la data edificării construcţiei (într-o primă variantă), respectiv nu îşi păstrează în cadrul societăţii scopul locativ avut în vedere la data edificării construcţiei (în varianta a doua), s-au exprimat următoarele opinii:

Într-o opinie s-a apreciat că schimbarea sau neschimbarea scopului locativ al imobilului (care avea destinaţia de casă de locuit la momentul edificării sau dobândirii în temeiul Legii nr. 112/1995) după înstrăinarea acestuia către o persoană juridică de drept privat nu este relevantă pentru aplicarea art. 27 alin. (2 3 ) din Legea nr. 18/1991, în forma modificată prin Legea nr. 263/2022, întrucât îşi pierde calitatea de casă de locuit deţinută de o persoană fizică.

Puncte de vedere teoretice au fost exprimate de judecătorii de la Tribunalul Bucureşti – secţiile a III-a-a V-a civile şi judecătoriile din circumscripţie (opinia majoritară), Tribunalul Ilfov, instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Suceava (parţial).

Într-o altă opinie s-a considerat că transmiterea dreptului de proprietate către o persoană juridică nu atrage în mod automat schimbarea destinaţiei construcţiei, în condiţiile în care nu reprezintă sediul acesteia la data formulării cererii de constituire a dreptului de proprietate asupra terenului, existând în continuare posibilitatea de a-şi păstra în cadrul societăţii scopul locativ avut în vedere la data edificării construcţiei.

Puncte de vedere teoretice au fost exprimate de judecătorii de la Tribunalul Bucureşti – secţiile a III-a-a V-a civile şi judecătoriile din circumscripţie (opinia minoritară), Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Teleorman, Tribunalul Buzău – Secţia I civilă, Judecătoria Buzău, Judecătoria Râmnicu Sărat, Judecătoria Pogoanele, Judecătoria Bistriţa – Secţia civilă, Judecătoria Oneşti, Judecătoria Târnăveni, Judecătoria Iaşi, Judecătoria Paşcani, Tribunalul Vaslui, Judecătoria Vaslui, Judecătoria Timişoara – Secţia I civilă, instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Suceava (parţial).

Într-o a treia opinie, nuanţată, s-a arătat că, prin transmiterea dreptului de proprietate asupra casei de locuit către o persoană juridică de drept privat, imobilul-construcţie îşi schimbă destinaţia în condiţiile în care nu reprezintă sediul acesteia la data formulării cererii de constituire a dreptului de proprietate asupra terenului şi nu îşi păstrează în cadrul societăţii scopul locativ avut în vedere la data edificării construcţiei.

Puncte de vedere teoretice au fost exprimate de judecătorii de la Judecătoria Alexandria, Judecătoria Roşiori de Vede, Judecătoria Turnu Măgurele, Judecătoria Zimnicea, Tribunalul Bistriţa-Năsăud – Secţia I civilă, Judecătoria Bacău, Judecătoria Luduş, Judecătoria Bârlad, Judecătoria Timişoara – Secţia I civilă, instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Suceava (parţial).

S-a exprimat şi opinia teoretică, exprimată de judecătorii de la Judecătoria Moineşti, Tribunalul Iaşi – Secţia I civilă, Judecătoria Răducăneni, instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Suceava (parţial), că, prin transmiterea dreptului de proprietate asupra casei de locuit către o persoană juridică de drept privat, imobilul-construcţie îşi schimbă automat destinaţia, respectiv iese din sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 27 alin. (2 3 ) din Legea nr. 18/1991, în forma modificată prin Legea nr. 263/2022, indiferent dacă reprezintă sediul social sau doar face parte din activul patrimonial al societăţii în cauză.

O altă opinie exprimată la nivel teoretic de judecătorii de la Judecătoria Sighişoara şi instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Suceava (parţial) este în sensul că, prin transmiterea dreptului de proprietate asupra casei de locuit către o persoană juridică de drept privat (societate), imobilul-construcţie îşi schimbă destinaţia în condiţiile în care nu reprezintă sediul acesteia la data formulării cererii de constituire a dreptului de proprietate şi îşi păstrează în cadrul societăţii scopul locativ avut în vedere la data edificării construcţiei.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Nu au fost identificate decizii relevante pronunţate de Curtea Constituţională în exercitarea controlului de constituţionalitate cu privire la dispoziţiile legale supuse interpretării. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin Decizia nr. 26 din 27 martie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 5 mai 2023, s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Alba – Secţia I civilă, în Dosarul nr. 6.277/176/2020, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „Modul de interpretare a dispoziţiilor art. 27 alin. (23) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.” X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii sesizării

Prezenta sesizare pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile nu este admisibilă, în privinţa acesteia verificându-se doar parţial condiţiile legale a căror întrunire cumulativă este impusă prin conţinutul dispoziţiilor art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă.

Se observă, astfel, că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a realizat de către Tribunalul Argeş, ce a fost învestit cu soluţionarea, în ultimă instanţă, a unui litigiu de fond funciar, acesta având a judeca în apel o contestaţie împotriva hotărârii comisiei judeţene de fond funciar de respingere a propunerii comisiei locale de constituire a dreptului de proprietate privată asupra unui teren (în suprafaţă de 1.294 mp) descris ca reprezentând curtea imobilului-construcţie deţinut de persoana juridică ce are calitatea de apelantă-reclamantă în proces şi care a fost dobândit de aceasta prin vânzare-cumpărare de la succesorii în drepturi ai cumpărătorilor în baza Legii nr. 112/1995.

Litigiul cade sub incidenţa dispoziţiilor procedurale ale capitolului IV al Legii nr. 18/1991 şi a celor din titlul XIII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 247/2005), hotărârea ce urmează să se pronunţe fiind una definitivă în sensul art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă şi în raport cu prevederile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare.

În sfârşit, tribunalul are competenţa de a judeca acest litigiu în ultimă instanţă, potrivit art. 95 pct. 2 din Codul de procedură civilă, astfel că este îndeplinită condiţia ca sesizarea de pronunţare a unei hotărâri prealabile să aibă loc în cursul judecăţii cauzei de către una din instanţele menţionate în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, în speţă, tribunalul care a fost legal învestit şi care judecă pricina în ultimă instanţă.

De asemenea, se verifică şi condiţia noutăţii, sesizarea instanţei de trimitere fiind în legătură cu conţinutul unei dispoziţii legale recent intrate în vigoare, respectiv cea a art. 27 alin. (2 3 ) din Legea nr. 18/1991, în forma dată acesteia prin Legea nr. 263/2022, ce a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 21 iulie 2022.

Practica judiciară constituită în legătură cu acest text de lege este într-o fază incipientă, instanţele naţionale furnizând, în majoritate, opinii teoretice, fiind prezentat un număr restrâns de hotărâri judecătoreşti prin care doar câteva instanţe (Tribunalul Prahova, Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Arad, Tribunalul Cluj şi judecătoriile arondate acestora) au soluţionat cauze prin aplicarea acestor dispoziţii legale relative la cereri de constituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor ce reprezintă curtea sau grădina imobilului-construcţie dobândit în proprietate sub regimul Legii nr. 112/1995. Cu o singură excepţie, jurisprudenţa prezentată ilustrează cazuri de soluţionare a contestaţiilor persoanelor fizice formulate împotriva hotărârilor comisiilor judeţene de fond funciar ce au respins ori invalidat cererile acestora de constituire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale prin aplicarea dispoziţiilor art. 27 alin. (2 3 ) din Legea nr. 18/1991, în forma dată textului prin Legea nr. 87/2020 pentru modificarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 sau prin Legea nr. 263/2022. Doar pricina soluţionată de Tribunalul Cluj, menţionată la paragraful 50 al acestei decizii, ilustrează un caz identic cu cel al instanţei de trimitere, când persoana juridică subdobânditoare a imobiluluiconstrucţie aflat sub regimul Legii nr. 112/1995 a solicitat comisiei locale şi celei judeţene de fond funciar constituirea dreptului de proprietate asupra terenului reprezentat de curtea imobilului (construcţie) şi a contestat în instanţă actele emise de acestea.

Întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are competenţa de a soluţiona astfel de cauze, se verifică şi condiţia de admisibilitate ca asupra chestiunii sesizate această instanţă să nu fi statuat, notându-se că prin Decizia nr. 26 din 27 martie 2023 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a respins ca inadmisibilă o sesizare privind modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 27 alin. (2 3 ) din Legea nr. 18/1991, cu referire la modul de interpretare a cerinţei de la lit. c) a acestui text legal.

De asemenea, în mod distinct se reţine că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a fost învestită cu soluţionarea unui recurs în interesul legii cu un atare obiect.

Rămâne să se analizeze şi să se stabilească în continuare dacă sesizarea instanţei de trimitere, astfel cum a fost formulată, respectă condiţiile de admisibilitate de a se referi la o veritabilă problemă de drept şi dacă ori măsura în care de lămurirea acesteia depinde soluţionarea pe fond a cauzei ce a prilejuit sesizarea.

În ceea ce priveşte primul aspect, în mod constant în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a subliniat că, pentru a se putea vorbi de existenţa unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept supusă dezbaterii să fie una veritabilă, să prezinte o dificultate suficient de mare legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare.

Cu alte cuvinte, chestiunea de drept trebuie să fie una reală şi veritabilă, iar o atare calificare există numai atunci când norma de drept supusă discuţiei este îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară, fiind susceptibilă, în atari condiţii, să constituie izvorul unor interpretări divergente şi, în consecinţă, al practicii neunitare.

Aşadar, nu orice chestiune de drept poate fi supusă interpretării prin acest mecanism de unificare jurisprudenţială, ci numai aceea care ridică problema precarităţii textelor de lege, a caracterului lor dual şi complex. În caz contrar, rolul instanţei supreme ar deveni unul de soluţionare directă a cauzei aflate pe rol şi ar neutraliza rolul instanţei legal învestite, acela de a judeca în mod direct şi efectiv procesul, rol consacrat constituţional. Instanţa supremă nu poate fi învestită, în cadrul acestei proceduri, cu interpretarea şi aplicarea legii în scopul soluţionării efective a cauzei aflate pe rol, atribut care se impune cu necesitate să rămână în sfera de competenţă exclusivă a instanţei de judecată legal învestite cu soluţionarea procesului.

Pe de altă parte, caracterul veritabil al chestiunii de drept trebuie să rezulte din încheierea de sesizare pronunţată de instanţa de trimitere, întrucât completul de judecată învestit cu soluţionarea pricinii este cel dintâi ţinut să stabilească dacă există o problemă de interpretare în legătură cu textul de lege pe care îl aplică raportului juridic litigios, care să prezinte o dificultate sub aspectul lămuririi înţelesului şi sensului aplicării sale, de natură să genereze riscul unor dezlegări diferite ulterioare în practica judiciară.

Observând conţinutul încheierii instanţei de trimitere, se constată, în primul rând, că aceasta nu esenţializează o anume problemă de drept în legătură cu norma legală ce face obiectul sesizării, ci, pretinzând o inadvertenţă în privinţa condiţiilor de aplicare pe care aceasta le conţine (cele privitoare la subiecţii destinatari ai normei şi la obiectul asupra căruia poartă), solicită Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţarea asupra mai multor teze care dau conţinut articolului de lege menţionat. Nu mai puţin însă se constată că întrebările regăsite în încheierea de sesizare sunt o reflecţie fidelă a apărărilor formulate de reclamantă pe calea apelului, chiar dacă o parte a acestora combate aspecte neregăsite în dezlegările primei instanţe.

Astfel, cea dintâi întrebare solicită să se determine dacă prin sintagma din conţinutul normei în discuţie „sau cei care au dobândit aceste imobile prin acte translative de proprietate” se poate înţelege orice subdobânditor al dreptului de proprietate asupra construcţiei, persoană fizică sau juridică.

Or, chestiunea sesizată nu poate fi considerată o problemă de drept reală şi veritabilă, aptă să necesite cu pregnanţă un răspuns pe calea hotărârii prealabile, în absenţa căruia să existe temerea unei interpretări divergente, fiind limpede pentru orice interpret al dreptului că, în absenţa oricărei circumstanţieri a legii, dobânditor de imobile prin acte translative de proprietate poate fi orice subiect de drept, aşadar, în egală măsură, o persoană fizică sau o persoană juridică, termenul folosit de legiuitor fiind unul cuprinzător, sub acest aspect.

Nu se poate pretinde, în mod rezonabil, că norma legală cu un astfel de conţinut este una neclară, lacunară, dificil de a-i fi desluşit înţelesul, întrucât ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

În plus, de lămurirea acestei prime chestiuni sesizate nici nu depinde soluţionarea pe fond a cauzei din apel. Aceasta întrucât, potrivit hotărârii de primă instanţă, acţiunea reclamantei persoană juridică de contestare a hotărârii comisiei judeţene de fond funciar (ce invalidase cererea sa de constituire a dreptului de proprietate privată asupra terenului în suprafaţă de 1.294 mp, reprezentând curtea imobilului-construcţie pe care reclamanta a dobândit-o de la succesorii în drepturi ai cumpărătorilor în baza Legii nr. 112/1995) a fost respinsă nu cu motivarea că cererea ar fi fost formulată de o persoană juridică ori de o entitate ce nu figurează între beneficiarii dreptului reglementat prin art. 27 alin. (2 3 ) din Legea nr. 18/1991, ci întrucât prima instanţă a apreciat că „pentru ca reclamanta să poată fi îndreptăţită la emiterea titlului de proprietate asupra terenului, trebuie ca acesta să fie teren aferent casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, ori curţii şi grădinii din jurul acestora”, deoarece „o condiţie pentru admisibilitatea cererii de constituire a dreptului de proprietate prin efectul art. 27 alin. (2 3 ) din Legea nr. 18/1991 este aceea ca imobilul solicitantului să fie o locuinţă, pentru ca, în consecinţă, terenul ce face obiectul cererii să reprezinte teren aferent casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi curţii şi grădinii din jurul acestora”.

Or, a apreciat prima instanţă pe baza tuturor probelor administrate în cauză – din care a reţinut că sediul societăţii reclamante se află la adresa imobilului şi că administratorul societăţii nu locuieşte în acesta, ci la o altă adresă – că, odată stabilit sediul societăţii, caracterul de sediu profesional al imobilului nu poate fi înlăturat prin alocarea unor destinaţii suplimentare aceleiaşi construcţii.

Aşadar, văzând argumentele reţinute de prima instanţă în soluţionarea cauzei, apare ca fiind fără legătură cu fondul judecăţii din apel dezlegarea celei dintâi chestiuni sesizate, spre a se lămuri dacă în sintagma legii „cei care au dobândit aceste imobile prin acte translative de proprietate” se cuprind atât persoanele fizice, cât şi cele juridice.

În mod evident, cel mai plauzibil răspuns posibil nu este îndestulător instanţei spre a înlătura concluzia judecătorului fondului asupra acţiunii, fiind necesare raţionamente şi evaluări suplimentare, cât timp respingerea pretenţiilor reclamantei s-a fundamentat pe neîndeplinirea condiţiilor legale impuse obiectului asupra căruia trebuie să poarte dreptul a cărui constituire se solicită.

Cea de-a doua întrebare solicită lămurirea condiţiei legale ca imobilul-construcţie să aibă destinaţia de casă de locuit, regăsită în cuprinsul art. 27 alin. (2 3 ) lit. a) din Legea nr. 18/1991, respectiv dacă această condiţie trebuie să se verifice la data formulării cererii de constituire a dreptului de proprietate asupra terenului sau la data edificării construcţiei ori a dobândirii proprietăţii acesteia în condiţiile Legii nr. 112/1995.

Nici această întrebare nu răspunde exigenţei de a viza o reală şi serioasă problemă de drept care să necesite, prin caracterul său dificil, neclar ori controversat, intervenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în scopul dezlegării sale uniforme.

Utilizarea repetată şi cumulată de către legiuitor a mai multor elemente de referinţă ce converg spre aceeaşi noţiune în cuprinsul aceleiaşi norme – cum ar fi „terenurile aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti (…), precum şi curţii şi grădinii din jurul