Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 30.08.2017
respins

3r-137/17 — contestarea actului administrativ

HOTĂRÂRE
30.08.2017
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
contestarea actului administrativ
Temei legal
temeiuriel declararii revizuirii
Citează această cauză
3r-137/17 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 3r-137/17 Instanța de fond:. Judecătoria Buiucani mun. Chișinău – N. Pasecinic Instanța de recurs: CA Chișinău: V. Pruteanu, L. Popova, A. Gavrilița Instanța de revizuire: CA Chișinău – A. Minciuna, Iu. Cotruță, L. Popova D E C I Z I E 30 august 2017 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție În componență: Președintele ședinței judecătorul Svetlana Filincova, judecători Luiza Gafton, Maria Ghervas, examinând recursul declarat de către Burciu Vitalie, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Burciu Vitalie împotriva Întreprinderii Municipale „Infocom” privind contestarea actului administrativ, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 24 mai 2017, prin care s-a respins ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire declarată de Burciu Vitalie împotriva deciziei Colegiului civil al Curții de Apel Chișinău din 12 decembrie 2016, C O N S T A T Ă: La 12 decembrie 2016 Burciu Vitalie s-a adresat în instanța de judecată cu cerere împotriva ÎM „Infocom”, solicitând declararea nulității răspunsului dat de ÎM „Infocom” prin scrisoarea nr. 2409 din 12.09.2016 și a anexelor ei, ca ilegale; declararea nulității ordinului de încasare a numerarului pentru luna iulie 2016 nr. 132295817 pentru ap. 57 din str. Petru Rareș nr. 48; eliberarea informației și executarea neîntârziată a cerințelor reclamantului solicitate prin cererea prealabilă nr. B-178 din 01.09.2016, adresată ÎM „Infocom”, și anume, eliberarea unui răspuns în scris și clar, cum a devenit posibil ca apometrul nou Madalena cu nr. 010660, care a fost montat,

sigilat și protocolat (luat la evidență) de către CCL nr. 231 la data de 05.04.2014 și care pe parcursul a doi ani ÎM „Infocom” și CCL nr. 231 categoric refuză să-l includă în ordinele de încasare a numerarului, indicarea exactă a cifrei 1 352 m3, pe care o indică apometrul vechi Madalena cu nr. 029797-07, inclus în ordinele de încasare a numerarului pe parcursul perioadei iunie 2014 – iunie 2016, dar care în realitate nu există, datorită faptului că la 01.04.2014 el a fost demontat, iar în locul lui la 05.04.2014 a fost montat, sigilat și luat la evidență de către CCL nr. 231 a unui nou apometru; care au fost motivele că apometrul nou Madalena cu nr. 010660, care a fost montat, sigilat și protocolat de către CCL nr. 231 la data de 05.04.2014, pe parcursul a doi ani nu a fost inclus de către ÎM „Infocom” în Ordinele de încasare a numerarului pentru ap. 57; prezentarea probelor, dovezilor și calculelor care confirmă veridicitatea cifrelor cu privire la consumul de apă potabilă de către apartamentul nr. 57 din str. Petru Rareș nr. 48, prezentate de către ÎM „Infocom” în Anexa 3 „Informația privind indicii contorului și achitarea apei potabile pentru ap. 57 din str. Petru Rareș nr. 48 în perioada 07.2014-08.2016 la scrisoarea sa nr. 2409 din 12.09.2016; prezentarea probelor,

dovezilor și calculelor care explică și confirmă veridicitatea cifrelor indicate în ordinul de încasare a numerarului pentru iulie 2016 nr. 132295817 pentru ap. 57 din str. Petru Rareș nr. 48, și anume, a cifrei nr. 6831,35 lei ca datorie la apa potabilă, a cifrei 3,4511 pentru apa potabilă, precum și a cifrei 3,4511 ca cotă-parte; - excluderea în continuare din ordinele de încasare a numerarului cifra de 352 (trei sute cincizeci și doi) m3 și includerea în ele a cifrei reale, care o indică în prezent apometrul nou Madalena cu nr. 010660; - excluderea în continuare din ordinele de încasare a numerarului cifra falsă de 6863,07 lei, datorii la apa potabilă, calcularea și includerea în ele a datoriilor reale, indicilor reali prezenți al apometrului nou Madalena cu nr. 010660, precum și repararea prejudiciului cauzat prin refuzul ilegal, neîntemeiat și nemotivat de a include în ordinele de încasare a numerarului pe parcursul perioadei iunie 2014 – iunie 2016 a apometrului nou Madalena cu nr. 010660, montat, sigilat, protocolat și luat la evidență la 05.04.2014 de către CCL nr. 231. (f.d.

3-12) Prin încheierea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 20 octombrie 2016 s- a restituit în parte cererea de chemare în judecată înaintată de Burciu Vitalie împotriva ÎM „Infocom” cu privire la contestarea actului administrativ, și anume, cerința cu nr. 2 privind declararea nulității ordinului de încasare a numerarului pentru luna iulie 2016 nr. 132295817 pentru ap. 57 din str. Petru Rareș nr. 48, pe motiv că reclamantul nu a respectat procedura de soluționare prealabilă a pricinii pe calea extrajudiciară. (f.d. 50-53) Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 12 decembrie 2016 s-a respins recursul declarat de către Burciu Vitalie și s-a menținut încheierea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 20 octombrie 2016 pronunțată în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Burciu Vitalie către ÎM „Infocom” privind contestarea actului administrativ.

(f.d. 64-66) La 06 februarie 2017 Burciu Vitalie a depus cerere de revizuire împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 12 decembrie 2016 și împotriva încheierii Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 20 octombrie 2016, în partea ce ține de restituirea acțiunii, solicitând admiterea cererii de revizuire, casarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 12 decembrie 2016 și a încheierii Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 20 octombrie 2016, în partea ce ține de restituirea acțiunii ca fiind 2 neîntemeiate și nemotivate, cu restituirea pricinii spre rejudecare în instanța de fond. (f.d. 116-119) Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 24 mai 2017 s-a dispus de a respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Burciu Vitalie împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 12 decembrie 2016. (f.d.

133-136) Nefiind de acord cu soluția instanței de apel, la 30 iunie 2017 Burciu Vitalie a contestat-o cu recurs, solicitând casarea încheierii Curții de Apel Chișinău din 24 mai 2017, a deciziei Curții de Apel Chișinău din 12 decembrie 2016 și casarea parțială a încheierii Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 20 octombrie 2016 în partea ce ține de restituirea acțiunii în baza art. 170 alin. (1) lit. a) CPC, cu restituirea pricinii spre rejudecare în instanța de fond în același complet de judecată. (f.d.

144- 146) În motivarea recursului a invocat că instanța de apel cât și instanța de fond au examinat cauza superficial și unilateral, fără a da o apreciere obiectivă probelor din dosar, nu a stabilit și nu a luat în considerație toate circumstanțele cauzei, nu a analizat și nu a cercetat probele anexate la acțiune care confirmă că a fost respectată procedura de soluționare prealabilă a pricinii pe calea extrajudiciară, prevăzută de lege pentru categoria respectivă a pricinii. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.

Analizând recursul în raport cu materialele cauzei, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție conchide că recursul declarat urmează a fi respins. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. Judecând pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție a constatat că Curtea de Apel Chișinău corect a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă din următoarele motive. Temeiurile declarării revizuirii împotriva hotărârilor judecătorești irevocabile de către legiuitor sunt specificate exhaustiv în art. 449 CPC.

Materialele dosarului atestă că, prin încheierea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 20 octombrie 2016 s-a restituit în parte cererea de chemare în judecată înaintată de Burciu Vitalie împotriva ÎM „Infocom” cu privire la contestarea actului administrativ, și anume, cerința cu nr. 2 privind declararea nulității ordinului de încasare a numerarului pentru luna iulie 2016 nr. 132295817 pentru ap. 57 din str. Petru Rareș nr. 48, pe motiv că reclamantul nu a respectat procedura de soluționare prealabilă a pricinii pe calea extrajudiciară. La 07 noiembrie 2016 Burciu Vitalie a declarat recurs împotriva încheierii primei instanțe, care prin decizia Curții de Apel Chișinău din 12 decembrie 2016 a fost respins și menținută încheierea Judecătoriei Buiucani mun.

Chișinău din 20 octombrie 2016. 3 La 06 februarie 2017 Burciu Vitalie a depus cerere de revizuire împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 12 decembrie 2016 și împotriva încheierii Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 20 octombrie 2016, în partea ce ține de restituirea acțiunii, fiind respinsă ca inadmisibilă prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 24 mai 2017. Revizuentul a invocat drept temei de revizuire a deciziei Curții de Apel Chișinău din 12 decembrie 2016 faptul că este greșită concluzia instanței de fond, menținută de instanța de recurs, privind nerespectarea procedurii prealabile de soluționare a litigiului pe calea extrajudiciară.

La 30.08.2016, prin e-mail, ulterior la 01.09.2016 Burciu Vitalie a înregistrat în cancelaria ÎM „Infocom” sub nr. B-178 plângere, prin care și-a exprimat dezacordul cu ordinele de încasare a numerarului nr. 131823997 pentru luna iunie 2016 și nr. 132295817 pentru luna iulie 2016 pentru ap. 57 din str. Petru Rareș nr. 48, mun. Chișinău. A menționat că, în situația în care în plângere este scris cuvântul „anularea”, nu înseamnă că a urmărit alt scop, decât anularea ordinului de încasare a numerarului. Astfel, a respectat întocmai procedura de soluționare prealabilă a pricinii pe calea extrajudiciară, prevăzută de lege pentru categoria respectivă de pricini. Potrivit art. 451 CPC cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menționate la art. 447, indicându-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art. 449 și anexându-se probele ce le confirmă.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține ca justă concluzia instanței de apel în revizuire privind neîncadrarea în norma legală a temeiurilor invocate în cererea de revizuire ca având un caracter pur declarativ. În acest context, Colegiul menționează că admiterea cererii de revizuire ar însemna încălcarea principiului securității raporturilor juridice și a drepturilor celorlalte părți la un proces echitabil, garantate de art. 6 § 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

Astfel, constatîndu-se că temeiurile invocate în cererea de revizuire au fost pur declarative, instanța de recurs consideră că cererea de revizuire corect a fost respinsă ca fiind inadmisibilă prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 24 mai 2017. La caz, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ relevă că procedura de revizuire prevăzută de art. 449-453 CPC servește scopului înlăturării lacunelor și omisiunilor justiției, care urmează a fi aplicate într-o manieră compatibilă cu prevederile art. 6 § 1 CEDO, între altele, că o soluție definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată, ca excepție de la acest principiu este doar cazul când reexaminarea este necesară în virtutea circumstanțelor fundamentale și obligatorii (cazul Brumărescu contra României nr.28342/95; cazul Roșca contra Moldovei nr.6276/020).

Din considerentele menționate și având în vedere faptul că argumentele invocate de către Burciu Vitalie nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 449 CPC, că nu s-au prezentat probe în susținerea cererii de revizuire, așa cum prevede art. 451 alin. (1) CPC, iar argumentele din cererea de recurs poartă caracter declarativ și se combat cu probele din dosar, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a 4 respinge recursul și de a menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 24 mai 2017. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție D E C I D E: Se respinge recursul declarat de către Burciu Vitalie.

Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 24 mai 2017. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței judecătorul Svetlana Filincova judecători Luiza Gafton Maria Ghervas 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2018-12-12
0,94
3r-238/18 — anularea ordinelor de incasare a numerarului, excluderea de pe cont a sumelor banesti, recunoasterea dreptului incalcat si repararea prejudiciului
Dosarul nr. 3r-238/18 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani (judecător G. Grozav) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (judecători N. Budăi, V. Mihaila și I. Muruianu) D E C I Z I E 12 decembrie 2018 mun. Chişinău Colegi
CSJ 2017-02-01
0,94
3rh-1/17 — anularea actelor
Judecătoria Buiucani Dosarul nr. 3rh-1/17 Judecător: V.Muntean Curtea de Apel Chişinău Judecători: M.Anton, G.Daşchevici, I.Cotruţă Instanța de recurs: V. Doagă, S. Moldovan, I. Oprea ÎNCHEIERE 01 februarie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil
CSJ 2018-01-17
0,94
3ra-51/18 — Contestarea actului administrativ și repararea prejudiciului moral.
Dosarul nr. 3ra-51/18 Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani Judecător: V. Chisiliţa Curtea de Apel Chişinău Judecători: L. Bulgac, G. Daşchevici şi D. Manole Î N C H E I E R E 17 ianuarie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de c
CSJ 2017-07-05
0,94
2ra-677/17 — Obligarea efectuării recalculărilor și excluderea sumei din factură
Prima instanță: Judecătoria Buiucani, mun. Chişinău, judecător – Gh. Plămădeală Instanța de Apel: Curtea de Apel Chișinău, judecători – M. Guzun, A. Nogai, V. Braşoveanu Dosar nr.2ra-677/17 Î N C H E I E R E 05 iulie 2017 mun. Chişinău Cole
CSJ 2017-08-16
0,94
1re-92/2017 — art. 313 CPP
Dosarul nr. 1re-92/2017 C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ţ I E D E C I Z I E 16 august 2017 mun. Chişinău Colegiul penal în următoarea componenţă: Preşedinte – Ursache Petru, judecători – Timofti Vladimir, Toma Nadejda examinând admi
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă