3r-96/17 — contestarea încălcării drepturilor de raționalizator, obligarea înregistrării cererii, încasarea sumei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- contestarea încălcării drepturilor de raţionalizator, obligarea înregistrării cererii, încasarea sumei
- Temei legal
- termen de declarare a recursului
3r-96/17 — contestarea încălcării drepturilor de raționalizator, obligarea înregistrării cererii, încasarea sumei (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
Prima instanță: Judecătoria Centru mun. Chișinău Dosarul nr. 3r-96/17 Judecător: E. Palanciuc Instanța de recurs: Curtea de Apel Chișinău Judecători: N. Vascan, V. Negru, A. Bostan Î N C H E I E R E 09 august 2017 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul Valentina Clevadî Judecătorii Galina Stratulat, Ion Druță Studiind cererea de recurs depusă de Mițcul Alexandru, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Mițcul Alexandru împotriva Agenției ,,Apele Moldovei” și Ministerului Mediului al Republicii Moldova, privind recunoașterea faptelor de încălcare a drepturilor de raționalizator, obligarea înregistrării cererii de raționalizare, obligarea calculării efectului economic de la realizarea cererii de raționalizare și achitarea remunerării în suma nu mai mică de 15% din suma efectului total, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 07 decembrie 2016, prin care nu s-a dat curs cererii de apel depusă de Mițcul Alexandru, c o n s t a t ă: La 26 noiembrie 2015 Mițcul Alexandru a depus cerere de chemare în judecată împotriva Agenției ,,Apele Moldovei” și Ministerul Mediului privind recunoașterea faptelor de încălcare a drepturilor de raționalizator, obligarea înregistrării cererii de raționalizare, obligarea calculării efectului economic de la realizarea cererii de raționalizare și achitarea remunerării în suma nu mai mică de 15% din suma efectului total, cu repunerea în termenul de prescripție.
Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 11 august 2016, cererea lui Mițcul Alexandru cu privire la repunerea în termen a acțiunii a fost respinsă. S-a respins ca fiind tardivă cererea de chemare în judecată depusă de Mițcul Alexandru împotriva Agenției ,,Apele Moldovei” și Ministerul Mediului privind recunoașterea faptelor de încălcare a drepturilor de raționalizator, obligarea înregistrării cererii de raționalizare, obligarea calculării efectului economic de la realizarea cererii de raționalizare și achitarea remunerării în suma nu mai mică de 15% din suma efectului total, ca tardivă. Prin încheierea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 15 septembrie 2016 s-a respins ca fiind neîntemeiată cererea lui Mițcul Alexandru cu privire la emiterea hotărîrii suplimentare în partea reparării prejudiciului moral.
La 16 august 2016 Mițcul Alexandru a declarat apel nemotivat împotriva hotărîrii primei instanțe, solicitînd casarea hotărîrii instanței de fond cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a cererii de chemare în judecată. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 04 noiembrie 2016, nu s-a dat curs cererii de apel depusă de Mițcul Alexandru și s-a acordat apelantului termen de pînă la 07 decembrie 2016 ora 10.00, pentru prezentarea cererii de apel motivate. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 07 decembrie 2016, nu s-a dat curs cererii de apel depusă de Mițcul Alexandru și s-a stabilit apelantului, Mițcul Alexandru un termen suplimentar până la ședința de judecată din 01 februarie 2017 ora 10:00, pentru prezentarea cererii de apel motivate.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 01 februarie 2017, cererea de apel înaintată de Mițcul Alexandru a fost restituită. La 28 februarie 2017 Mițcul Alexandru a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 01 februarie 2017, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii contestate, cu restituirea cauzei pentru judecarea apelului. Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 21 iunie 2017, s-a respins recursul declarat de Mițcul Alexandru și s-a menținut încheierea Curții de Apel Chișinău din 01 februarie 2017. La 15 martie2017 Mițcul Alexandru a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 07 decembrie 2016. Fără a invoca careva argumente cu privire la ilegalitatea sau netemeinicia încheierii contestate, a solicitat casarea încheierii contestate, cu acordarea unui termen pentru depunerea apelului motivat și judecarea apelului în alt complet de judecată.
La 07 iulie 2017 intimatul Agenția ,,Apele Moldovei” a prezentat referință pe marginea recursului declarat, solicitând respingerea acestuia. Studiind cererea de recurs înaintată de Mițcul Alexandru, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că aceasta urmează a fi restituită din următoarele considerente: În conformitate cu art. 4261 lit. a) CPC „Instanța de recurs este în drept să restituie recursul împotriva încheierii dacă cererea de recurs a fost depusă în afara termenului legal, iar recurentul nu solicită repunerea în termen”. În conformitate cu art. 425 CPC „termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii”.
Studiind materialele cauzei, Colegiul constată că încheierea Curții de Apel Chișinău din 07 decembrie 2016 a fost recepționată de către Mițcul Alexandru la 14 decembrie 2016, fapt confirmat prin avizul de recepție anexat la materialele cauzei (f.d. 148). Astfel, având în vedere că încheierea fost contestată abia la 15 martie 2017, Colegiul constată că Mițcul Alexandru a omis termenul prevăzut de lege pentru contestarea încheierii judecătorești. Prin urmare, cererea de recurs înaintată de Mițcul Alexandru împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 07 decembrie 2016 urmează a fi restituită.
În conformitate cu art. 269-270, 4261 lit. a) CPC Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se restituie recursul declarat de Mițcul Alexandru împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 07 decembrie 2016, emise în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Mițcul Alexandru împotriva Agenției ,,Apele Moldovei” și Ministerului Mediului al Republicii Moldova, privind recunoașterea faptelor de încălcare a drepturilor de raționalizator, obligarea înregistrării cererii de raționalizare, obligarea calculării efectului economic de la realizarea cererii de raționalizare și achitarea remunerării în suma nu mai mică de 15% din suma efectului total.
Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Valentina Clevadî Judecătorii Galina Stratulat Ion Druță
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.