2ds-32/17 — repararea prejudiciului cauzat prin măsura de asigurare a actiunii
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- repararea prejudiciului cauzat prin măsura de asigurare a actiunii
- Temei legal
- Incalcate normele procedurale
2ds-32/17 — repararea prejudiciului cauzat prin măsura de asigurare a actiunii (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
Dosar nr. 2ds-32/17 Prima instanță: Judecătoria Hîncești, judecător - Nina Rusu Instanța de Apel: Curtea de Apel Chișinău, judecători - Nina Traciuc, Iurie Cotruță, Eugenia Fistican Instanța de recurs: Curtea Supremă de Justiție, judecători – Tatiana Vieru, Iuliana Oprea, Nicolae Craiu, Mariana Pitic, Svetlana Filincova
Î NCHE I E RE
09 august 2017 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție În componența: Președintele ședinței, judecător – Tatiana Vieru, Judecători – Nicolae Craiu, Iuliana Oprea Mariana Pitic, Svetlana Filincova examinând cererea privind emiterea unei decizii suplimentare la decizia Curții Supreme de Justiție din 01 martie 2017, înaintată de către avocatul Petru Coșleț, în interesele recurentului Dmitrii Agheev, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de SC „Flacăra” SRL împotriva lui Dmitrii Agheev, Maria Cojocaru și Vladimir Cojocaru, privind repararea prejudiciului, c o n s t a t ă: La data de 10 octombrie 2012, SC „Flacăra” SRL s-a adresat cu o cerere de chemare în judecată împotriva lui Dmitrii Agheev, Maria Cojocaru și Vladimir Cojocaru, solicitând încasarea prejudiciului cauzat prin măsurile de asigurare a acțiunii în sumă totală de 3 806 643, 90 lei.
Prin hotărârea Judecătoriei Hîncești din 29 mai 2014, cererea de chemare în judecată depusă de SC „Flacăra” SRL a fost admisă parțial. A fost încasat în mod solidar din contul lui Agheev Dmitrii, Cojocaru Maria și Cojocaru Vladimir în beneficiul SC „Flacăra” SRL prejudiciul material în sumă de 1 828 285,74 lei, taxa de stat în sumă de 5 000 lei și în beneficiul statului restanța neachitată la taxa de stat în sumă de 45 000 lei, în rest, cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca neîntemeiată.
Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 01 martie 2016, au fost respinse apelurile declarate de avocatul Vitalie Caldîba, în interesele SC „Flacăra” SRL, de Vladimir Cojocaru și de către avocatul Petru Coșleț, în interesele lui Dmitrii Agheev, a fost respins și recursul declarat de avocatul Petru Coșleț, în interesele lui Dmitrii Agheev, fiind menținute hotărârea Judecătoriei Hîncești din 29 mai 2014 si încheierea Judecătoriei Hîncești din 19 decembrie 2012. 1 La data de 27 mai 2016, Vladimir Cojocaru a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 01 martie 2016, solicitând casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii instanței de fond, cu pronunțarea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii SC „Flacăra” SRL ca fiind tardivă și neîntemeiată.
La 07 iunie 2016, avocatul Petru Coșleț, în interesele lui Dmitrii Agheev, a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 01 martie 2016, solicitând casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii instanței de fond, cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care acțiunea SC „Flacăra” SRL să fie respinsă ca neîntemeiată și depusă tardiv. Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 01 martie 2017, au fost admise recursurile declarate de Vladimir Cojocaru și Dumitru Agheev.
A fost casată integral decizia Curții de Apel Chișinău din 01 martie 2016 și hotărârea Judecătoriei Hîncești din 29 mai 2014, în pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de SC „Flacăra” SRL împotriva lui Dumitru Agheev, Maria Cojocaru și Vladimir Cojocaru, privind repararea prejudiciului și s-a pronunțat o nouă hotărâre, prin care a fost respinsă ca tardivă cererea de chemare în judecată depusă de SC „Flacăra” SRL împotriva lui Dumitru Agheev, Maria Cojocaru și Vladimir Cojocaru, privind repararea prejudiciului.
La 10 aprilie 2017, avocatul Petru Coșleț, în interesele recurentului Dmitrii Agheev, a depus o cerere privind emiterea unei decizii suplimentare la decizia Curții Supreme de Justiție din 01 martie 2017. În motivarea cererii a indicat că, prin decizia Curții Supreme de Justiție din 01 martie 2017, a fost admis recursul lui Dmitrii Agheev, casate decizia Curții de Apel Chișinău din 01 martie 2016 și hotărârea Judecătoriei Hîncești din 29 mai 2014, cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care acțiunea SRL „Flacara” a fost respinsă ca tardivă. Însă instanța de recurs nu s-a pronunțat în privința repartizării cheltuielilor de judecată și asistență juridică, suportate de Dmitrii Agheev în cadrul procesului judiciar.
Invocând prevederile art. 250 alin. (1) lit. c), art. 94 alin. (1), art. 96 CPC, a solicitat emiterea unei decizii suplimentare prin care să fie încasată suma de 10000 de lei, cu titlu de cheltuieli de asistență juridică. Analizând argumentele cererii în raport cu materialele speței, Colegiul civil comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că cererea urmează să fie respinsă din următoarele motive. În conformitate cu art. 250 alin. (1) lit. a) CPC, instanța care a pronunțat hotărârea poate, din oficiu sau la cererea participanților la proces, să emită o hotărâre suplimentară dacă nu s-a pronunțat asupra unei pretenții în a cărei privință participanții la proces au prezentat probe și au dat explicații.
În speță, se constată că, la examinarea recursurilor declarate de către Vladimir Cojocaru și Dmitrii Agheev împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 01 martie 2016, instanța de recurs s-a expus asupra tuturor motivelor de fapt și de drept invocate în cererile de recurs, recursurile fiind admise și casate decizia Curții de Apel Chișinău din 01 martie 2016 și hotărârea Judecătoriei Hîncești din 29 mai 2014, cu pronunțarea unei hotărâri noi, prin care acțiunea SRL „Flacăra” a fost respinsă ca tardivă. 2 Cât privește cerința privind admiterea unei decizii suplimentare cu privire la încasarea cheltuielilor de asistență juridică pe motiv că instanța de recurs nu s-a pronunțat în privința acestei cerințe, Colegiul reține că potrivit art. 94 alin. (1) CPC, instanța judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să plătească, la cerere, părții care a avut câștig de cauză cheltuielile de judecată.
În alți termeni, instanța de judecată obligă partea care a pierdut procesul să plătească doar la cererea părții care a avut câștig de cauză. Pe când, la caz, în cererea de recurs al recurentului Dmitrii Avgheev o asemenea cerință nu a fost stipulată. Or, potrivit art. 442 CPC, instanța de recurs se pronunță doar asupra motivelor invocate în recurs. În așa mod, cerința privind admiterea unei decizii suplimentare cu privire la încasarea cheltuielilor de asistență juridică în mărime de 10000 de lei fiind calificată ca una neîntemeiată și lipsită de suport juridic. Cu toate acestea, partea care a avut câștig de cauză nu este lipsita de dreptul de a se adresa în instanța de judecată cu acțiune, conform procedurii generale, întru revendicarea drepturilor sale.
Din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea avocatului Petru Coșleț, în interesele lui Dmitrii Avgheev, privind emiterea unei decizii suplimentare cu privire la încasarea cheltuielilor de asistență juridică în mărime de 10000 de lei. Reieșind din cele expuse, în baza art. 250 CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, D I S P U N E: Se respinge cererea avocatului Petru Coșleț, în interesele lui Dmitrii Avgheev, privind emiterea unei decizii suplimentare cu privire la încasarea cheltuielilor de asistență juridică în mărime de 10000 de lei, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a SRL „Flacăra” împotriva lui Cojocari Vladimir și Avgheev Dmitrii privind repararea prejudiciului.
Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Președintele ședinței, Judecător Tatiana Vieru Judecători Iuliana Oprea Nicolae Craiu Mariana Pitic Svetlana Filincova 3
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.