3ra-841/17 — anularea actului administrativ

3ra-841/17 — anularea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr.3ra-841/17

prima instanță: Judecătoria Rîșcani, mun. Chișinău

Judecător: V. Ciumac

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău

Judecători: A. Bostan, A. Pahopol, V. Negru

ÎNCHEIERE

26 iulie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

Judecători Luiza Gafton, Oleg Sternioală

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Beșelea Ștefan,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Beșelea Ștefan

împotriva Întreprinderii cu Capital Străin „Gaz Natural Fenosa Furnizare Energie” cu

privire la anularea actului administrativ,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 31 ianuarie 2017, prin care a fost

respins apelul declarat de către Beșelea Ștefan și menținută hotărîrea primei instanțe,

c o n s t a t ă:

La 04 iunie 2015, Beșelea Ștefan a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Întreprinderii cu Capital Străin „Gaz Natural Fenosa Furnizare Energie” cu

privire la anularea actului administrativ.

În motivarea cererii reclamantul a invocat, că în luna februarie a anului 2015, la

data primirii facturii pentru consum a energiei electrice, a observat că la rubrica sumă

neachitată pentru perioadele precedente era indicată suma de 15 830,02 lei, ceea ce

nu corespundea realității, deoarece pentru luna ianuarie a aceluiași an nu a avut nici o

restanță.

Susține că pentru a exclude careva erori s-a adresat către furnizorul ÎCS „Gas

Natural Fenosa Furnizare Energie” SRL cu o cerere, prin care a solicitat să i se explice

din care considerente a apărut suma inclusă în factură.

Menționează că furnizorul i-a comunicat că el în calitate de consumator a admis

încălcări al Regulamentului pentru furnizarea și utilizarea energie electrice, aprobat

prin Hotărârea Consiliului de administrare al ANRL nr.393 din 15 decembrie 2010 și

că actul de constatare a încălcărilor o să-i fie trimis prin poștă.

Ulterior, printr-o scrisoare, a fost informat că e necesar să se prezinte la oficiul

furnizorului pentru a ridica actul de depistare a încălcărilor.

1

Relevă că la 09 aprilie 2015, pe lîngă prezentarea actului i s-au mai prezentat

niște scrisori, prin care furnizorul l-ar fi anunțat că respectivul act i s-a transmis prin

poștă și că destinatarul nu l-ar fi ridicat.

Reține Beșelea Ștefan că nu a fost informat despre ridicarea scrisorilor, mai ales

că el a fost de câteva ori la oficiul poștal din localitate pentru a primi pensia de

invaliditate.

Menționează că în actul emis de către furnizor s-a indicat că s-a depistat încălcări

contractuale și anume: conectarea neautorizată la L.E.A Union Fenosa, evitând

aparatul de măsură, iar printr-un alt act, întocmit tot de reprezentanții furnizorului,

careva iregularități la echipamentul de măsurare nu au fost depistate. Totodată s-a

consemnat precum că el ar fi fost prezent la întocmirea actului dar nu a dorit să-l

contrasemneze.

Invocă reclamantul că el nici nu i-a văzut pe respectivii domni - reprezentanți ai

furnizorului pentru că la momentul respectiv nu se afla la domiciliu. Falsul în

declarații se poate observa în scrisoarea de ieșire nr. 0505/04434 - 20150131 care

indică că, actul de depistare a fost întocmit la 20 ianuarie 2015, iar actul propriu-zis

indică data de 22 ianuarie 2015.

Suplimentar mai invocă reclamantul că un careva contract încheiat cu furnizorul

energiei electrice la fel nu a fost niciodată încheiat, prin urmare nici nu există un astfel

de contract.

La 23 aprilie 2015 s-a adresat către furnizorul energiei electrice cu o cerere

prealabilă pentru a rezolva divergențele apărute pe cale legală, care la 11 mai 2015 a

primit răspuns prin care i s-a comunicat că acțiunile reprezentanților furnizorului au

fost perfect legale.

Solicită Beșelea Ștefan anularea deciziei ÎCS „Gaz Natural Fenosa Furnizare

Energie” SRL cu privire la aplicarea normelor de recalcul pentru neînregistrarea

energiei electrice conform Regulamentului pentru furnizarea și utilizare și iradierea

sumei de 15 830,02 lei din factura pentru consum a energiei electrice.

Prin hotărârea Judecătoriei Râșcani, mun.Chișinău din 12 august 2015, acțiunea

a fost respinsă (f.d. 35, 40-42).

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 09 martie 2016, a fost respins apelul

declarat de către Beșelea Ștefan și menținută hotărîrea primei instanțe fără modificări

(f.d. 81-86).

Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 07 septembrie 2016 a fost admis

recursul declarat de către Beșelea Ștefan , casată decizia Curții de Apel Chișinău din

09 martie 2016 cu remiterea pricinii la rejudecare în instanța de apel (f.d. 101-107).

Instanța de recurs a constata că la rejudecarea cauzei Curtea de Apel urmează să

vizualizeze materialele video în modul stabilit și coraportul acestora cu examinarea

pricinii în fond.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 31 ianuarie 2017, a fost respins apelul

declarat de către Beșelea Ștefan și menținută hotărîrea Judecătoriei Râșcani,

mun.Chișinău din 12 august 2015, fără modificări (corectată prin încheierea Curții de

Apel Chișinău din 11 aprilie 2017 (f.d.143-152); (f.d. 157-158).

La 09 martie 2017, Curtea de Apel Chișinău a expediat în adresa participanților

procesului copia deciziei emise (f.d. 153).

2

La 05 mai 2017, Beșelea Ștefan a declarat recurs împotriva deciziei Curții de

Apel Chișinău din 31 ianuarie 2017, solicitînd casarea acesteia cu emiterea unei noi

soluții prin care să fie admisă acțiunea integral.

Recurentul, Beșelea Ștefan, în motivarea recursului a indicat că instanța de apel

a examinat pricina superficial și anume nu a dat o apreciere obiectivă a materialelor

cauzei.

Susține că la momentul întocmirii actului nu era prezent nici el și nici soția lui,

mai mult de cît atît pilonul este de o utilitate publică și pot să aibă acces și alte

persoane.

Mai menționează că instanța de apel urma să audieze agenții care au întocmit

actul constatator, pentru a elucida anumite circumstanțe.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea

dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune

expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii

obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul neprezentării

referinței în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia.

La 16 iunie 2017, în conformitate art. 439 alin. (2) din Codul de procedură civilă,

Curtea Supremă de Justiție i-a comunicat cererea de recurs intimatului, informându-i

că referința se depune în termen de o lună de la data primirii scrisorii. În mod

corespunzător, dacă referința nu a fost prezentată în termenul stabilit, admisibilitatea

recursului se decide în lipsa acesteia.

Prin referința depusă de către ÎCS „Gas Natural Fenosa Furnizare Energie” SRL

la 23 iunie 2017, a solicitat respingerea recursului ca fiind neîntemeiat.

Analizând admisibilitatea recursului, conform art. 440 din Codul de procedură

civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că cererea de recurs formulată de Beșelea Ștefan este

inadmisibilă, din următoarele motive.

În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul

raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și face

un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu alin.(2).

Materialele cauzei dovedesc faptul că recursul nu a fost examinat anterior, fiind

respectate, totodată, dispozițiile art. 430 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.

La recursul declarat de către Beșelea Ștefan a fost anexat plicul prin care Curtea

de Apel i-a expediat copia deciziei emise (f.d. 170).

Astfel, potrivit plicului dat, instanța de apel i-a expediat la 13 martie 2017, copia

actului emis.

Prin urmare, prin prisma dispoziției citate, completul Colegiului civil, comercial

și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul

declarat de Beșelea Ștefan la 05 mai 2017, este depus în termen.

Din considerentele prezentate mai sus, instanța observă că cererea de recurs nu a

întrunit temeiurile de inadmisibilitate prevăzute de art. 433 alin. b), c), d) din Codul de

procedură civilă.

În continuare, audiind raportul verbal al judecătorului-raportor și verificând

încadrarea în dispozițiile art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă a

3

temeiurilor invocate în recurs, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție constată existența temeiului prevăzut la art.

433 lit. a) CPC, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural. Temeiurile declarării recursului sunt enumerate exhaustiv în alineatele (2),

(3) și (4) ale acestui articol.

Rațiunea acestor dispoziții legale fundamentează ideea potrivit căreia judecarea

recursului exercitat conform Secțiunii II-a, Capitolul XXXVIII din Codul de procedură

civilă, are un caracter devolutiv și privește doar problemele de drept material și

procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, nu și temeinicia ei în fapt. În aceste

condiții, trebuie observat caracterul extraordinar al acestei căi de atac, la care se poate

recurge doar în cazurile excepționale enunțate de dispozițiile art. 432 alin. (2), (3), (4)

din Codul de procedură civilă.

Din acest punct de vedere, completul Colegiului își propune să verifice esența și

temeiurile recursului, precum și argumentele privind caracterul nelegal al deciziei

atacate, în limitele în care au fost formulate și prin prisma drepturilor garantate de

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO).

Instanța subliniază că în materie civilă Convenția nu garantează un drept de

recurs, dar că o eventuală procedură de examinare a admisibilității acestuia face

incident articolul 6 (a se vedea, inter alia, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), 13 ianuarie

2009, para. 24; Akaki Tchaghiashvili v. Georgia, 2 septembrie 2014, para. 34).

În plus, un stat care dispune de astfel de instanțe de recurs are obligația să se

asigure că justițiabilii se bucură de principiile unui proces echitabil garantate de art. 6

alin. (1), în special de dreptul de acces la o instanță și de dreptul de a fi audiat. (a se

vedea, de exemplu, Erfar – Avef v. Grecia, 27 martie 2014, para. 39 – 40; Lebedinschi

v. Republica Moldova, 16 septembrie 2015, para. 32).

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la un

tribunal al unei persoane poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor

înaintate prin intermediul căilor de atac, întrucât însăși natura sa solicită o reglementare

specială din partea statului, care beneficiază de o anumită marjă de apreciere. În acest

sens, condițiile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale de atac extraordinară

pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac ordinară (a se vedea,

inter alia, Marc Brauer v. Germania, 1 septembrie 2016, para. 34; Miessen v. Belgia,

16 octombrie 2016, para. 64).

În același timp, în jurisprudența sa consecventă, Curtea Europeană a precizat că

interpretarea normelor de procedură reprezintă o chestiune de drept intern și ține, în

principiu, de competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (a se vedea, de exemplu, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), ibidem, para.

25; Vučković și alții v. Serbia (excepții preliminare), 25 martie 2014, para. 80; Miessen

v. Belgia, ibidem, para. 70).

Astfel, în conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4).

4

În același context, alin. (2) și (3) ale art. 432 din Codul de procedură civilă prevăd

exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept

procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alineatul (4) stabilește că săvârșirea

altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului

doar în cazul și în măsura în care acestea au condus sau ar fi putut conduce la

soluționarea greșită a pricinii, în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea

probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară sau în cazul în care erorile

comise au condus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Prin urmare, reglementările referitoare la formalitățile și termenele impuse de

articolele 433 și 432 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă urmăresc protejarea

interesului părții, precum și competența asigurării interpretării unitare a legii de către

Curtea Supremă de Justiție. Aceste limitări urmăresc un scop legitim, îndeplinind

cerințele securității juridice și a bunei-administrări a justiției (a se vedea, mutatis

mutandis, Beniamin Nersesyan v. Armenia, 19 ianuarie 2010, para. 22; Erfar – Avef,

ibidem, para. 41, Marc Brauer, ibidem, para. 35; Miessen, ibidem, para. 67;

Trevisanato v. Italia, 16 decembrie 2016, para. 36 - 37).

În speță, instanța constată că cererea de recurs declarată de către Beșelea Ștefan

este formulată în baza art. 432 (1), (2), așa cum prevede art. 437 alin. (1), lit. f) din

Codul de procedură civilă.

Completul judiciar notează că-i revine obligația de a verifica dacă argumentele

recurentului întrunesc condițiile necesare pentru a declara admisibil cererea acestuia,

inclusiv dacă normele de drept invocate în favoarea punctului său de vedere sunt

incidente la soluționarea fondului cauzei. Cu toate acestea, trebuie subliniat că din

succesiunea actelor dosarului reiese că recurentul a reluat criticile formulate în faza

procesuală anterioară și asupra cărora instanța de apel deja s-a pronunțat.

Prin urmare, Colegiul constată că încălcările invocate, exprimate sub forma unor

enunțuri generale, fără a fi aprofundate, nu permit încadrarea lor în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) sau (4) din Codul de procedură civilă. Deci, în mod

evident, lipsește o formulare suficientă și adecvată în ceea ce privește chestiunea de

drept pusă în discuție pentru a identifica esența și temeiul cererii de recurs, impuse de

art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă.

Cât privește dreptul justițiabilului „de a fi audiat”, garantat de Convenție, instanța

notează că obligația de a motiva o hotărâre judecătorească poate varia în funcție de

natura deciziei în cauză (a se vedea, inter alia, Helle v. Finlanda, 19 decembrie 1997,

para. 55; Latourniere v. Franța, 10 decembrie 2002, para. 2; Hansen v. Norvegia, 2

octombrie 2014, para. 71 – 74). De fapt, în concepția instanței europene, art. 6 alin. (1)

nu impune motivarea detaliată a deciziei unei instanțe de recurs care, întemeindu-se pe

dispoziții legale specifice, respinge un recurs, ca fiind „lipsit de șanse de succes” (a se

vedea, mutatis mutandis, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), ibidem, para. 24; Beniamin

Nersesyan, ibidem, para. 23 – 24; Akaki Tchaghiashvili, ibidem, para. 34 sau

Papaioannou v. Grecia, 2 iunie 2016, para. 45).

Mai mult, instanța observă că recurentul Beșelea Ștefan a formulat prezenta cerere

după ce au avut posibilitatea de a fi audiat de o instanță de fond și de o instanță de apel,

care au fost competente de a examina toate chestiunile de fapt și de drept relevante

litigiului (a se vedea, mutatis mutandis, Levages Prestations Services v. Franța, 23

5

octombrie 1996, para. 48; A. Menarini Diagnostics S.R.L. v. Italia, 27 septembrie 2011,

para. 59; Akaki Tchaghiashvili, ibidem, para. 34).

În sfârșit, în limitele impuse de art. 439 alin. (3) din Codul de procedură civilă,

instanța conchide că recursul dedus judecății nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”,

adică nu s-a bazat exclusiv pe chestiuni de drept, care ar cuprinde încălcări esențiale

sau aplicări eronate din partea instanței judecătorești ierarhic inferioară a normelor de

drept material sau a normelor de drept procedural. Din aceste raționamente, completul

Colegiului constată existența temeiului prevăzut la art. 433 lit. a) din Codul de

procedură civilă, fiind respectat, în viziunea instanței, raportul rezonabil de

proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.

În conformitate cu art. 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în cazul în care

se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Astfel, având în vedere circumstanțele stabilite supra, completul Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide în mod

unanim că recursul declarat de către Beșelea Ștefan nu ridică probleme de drept și nu

poate fi acceptat spre examinarea în fond, urmând a fi considerat inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de către Beșelea Ștefan se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

Judecătorul Tatiana Vieru

Judecători Luiza Gafton

Oleg Sternioală

6