Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 12.07.2017
casat

2rc-499/17 — validarea creanțelor

HOTĂRÂRE
12.07.2017
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
validarea creanţelor
Temei legal
termenele de înaintare a creanţelor, repunere în termen a cererii de admitere a creanţei
Citează această cauză
2rc-499/17 — validarea creanțelor (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

prima instanță: M. Moraru dosarul nr. 2rc-499/17 D E C I Z I E 12 iulie 2017 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ala Cobăneanu Tamara Chișca-Doneva examinând recursul declarat de către creditorul Cristea Cristina, reprezentată de avocatul Dlujanschi Elic, în cauza civilă la cererea introductivă a Societății cu Răspundere Limitată ,,Stabilimobil” cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de întreprinderea fondată, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 20 martie 2017, prin care au fost respinse cererile de repunere în termenul de înaintare a cererii de admitere a creanțelor înaintate de către Cristea Cristina și Manuchian Galina și respinse cererile înaintate de către Cristea Cristina și Manuchian Galina privind admiterea creanțelor, ca fiind depuse tardiv, c o n s t a t ă: La 08 noiembrie 2016, debitorul SRL ,,Stabilimobil” a înaintat cerere introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate față de întreprinderea fondată.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 14 noiembrie 2016, a fost admisă spre examinare cererea introductivă, fiind numit în calitate de administrator provizoriu Muntean Oleg.

Prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 12 ianuarie 2017, a fost admisă cererea introductivă și s-a intentat procesul de insolvabilitate față de SRL ,,Stabilimobil”, fiind desemnat în calitate de administrator al insolvabilității Muntean Oleg și stabilit: termenul limită pentru creditori de înregistrare a cererilor de admitere a creanțelor în vederea întocmirii tabelului definitiv, până la data de 15 februarie 2017, termenul de verificare a creanțelor de întocmire și de comunicare a tabelului definitiv, până la data de 22 februarie 2017 și ședința de validare a creanțelor până la data de 27 februarie 2017 (f. d. 6-10, vol. I). La 16 februarie 2017, Cristea Cristina a depus cererea de validare a creanței în suma de 22 533 euro față de SRL ,,Stabilimobil”, apărută în temeiul contractului de investire în construcție nr. 106 din 29 mai 2008 (f. d. 136, vol. I). Astfel, indică că la data de 29 mai 2008 a încheiat cu debitorul SRL ,,Imobil și Siguranță” contractul de învestire a mijloacelor financiare în construcția spațiului locativ din blocul situat în or.

Chișinău, str. Bacioii Noi, 16/2, bloc nr. p+15 achitând suma de 22 533 euro, prin urmare fiind onorate obligațiile contractuale asumate. Relevă că la 21 iulie 2010, SRL ,,Imobil și Siguranță” a încheiat cu debitorul SRL ,,Stabilimobil” contractul de administrare fiduciară cu nr. 41, iar în baza acordului nr. 2 la contractul menționat, prin care SRL ,,Imobil și Siguranță” a transmis debitorului SRL ,,Stabilimobil” în proprietate apartamentul în construcția căruia au fost investite mijloace financiare în suma de 22 533 euro. Afirmă că potrivit pct. 1.6 al Contractului de administrare fiduciară nr. 41 din 21 iulie 2010, apartamentele la care sunt depuse cereri de rezilierea contractelor de investiții, vor fi vândute prin acțiunile comune a părților contractante.

Iar, restituirea sumelor investite de persoanele fizice în apartamente se va efectua în baza actului de reziliere a contractului după atragerea și din contul sumelor investite de alt investitor. La 21 iunie 2012, debitorul SRL ,,Stabilimobil” a emis declarația de reziliere a contractului de administrare fiduciară cu nr. 41 din 21 iulie 2010. În contextul dat, constată faptul că obligațiile esențiale ale debitorului SRL ,,Stabilimobil” conform contractului de administrare fiduciară nr. 41 din 21 iulie 2010 nu au fost executate, iar ultimul a vândut apartamentul situat în mun. Chișinău, str. Bacioii Noi, 16/2, bloc nr. p+15, a primit de la noul investitor suma investițiilor în contul apartamentului însă suma de bani investită în mărime de 22 533 euro nu i-a fost restituită.

Prin urmare, creanța debitorului SRL ,,Stabilimobil” față de dânsa constituie suma de 22 533 euro. În drept își întemeiază cerințele în baza art. 931-972, art. 622 din Codul civil și art. 19 alin. (3), art. 42, art. 140 din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012. Solicită restituirea sumei de 22 533 euro din bunurile aflate în masa debitoare a SRL ,,Stabilimobil”, în proces de insolvabilitate, dânsa având calitatea de creditor chirografar. La 27 februarie 2017, Cristea Cristina a depus cerere de repunere în termen a cererii de validare a creanței (f. d. 151-verso, vol. I). În motivarea cererii de repunere în termen a invocat că nu a reușit să depună cererea în termen din motivul că are copil nou născut și din cauza sănătății după naștere, i-a fost complicat să se apropie în ziua corespunzătoare și să depună cererea, solicitând repunerea în termen a cererii de validare a creanței.

La 13 martie 2017, Cristea Cristina a solicitat suplimentar prin cerere să fie repusă în termen, invocându-se faptul că are un copil mic, motiv din care nu a reușit să depună cererea de validare a creanței la data de 15 februarie 2017 (f. d. 32-verso, vol. II). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 20 martie 2017, au fost respinse cererile de repunere în termenul de înaintare a cererii de admitere a creanțelor înaintate de către Cristea Cristina și Manuchian Galina și s-au respins cererile înaintate de către Cristea Cristina și Manuchian Galina privind admiterea creanțelor, ca fiind depuse tardiv (f. d. 56-57, vol. II). La 30 martie 2017, Cristea Cristina, reprezentată de avocatul Dlujanschi Elic a declarat recurs împotriva încheierii instanței de insolvabilitate, solicitând admiterea acestuia și casarea încheierii contestate cu emiterea unei noi încheieri de admitere a cererii Cristinei Cristea cu privire la repunerea termenului de validare a creanțelor.

În motivarea recursului, cu referire la prevederile art. 145 alin. (3) din Legea cu privire la insolvabilitate, a indicat că nu a avut posibilitatea de a depune cererea de repunere în termen deoarece se afla în perioada de îngrijire a noului născut și nu a fost notificată despre intentarea procedurii de insolvabilitate față de SRL ,,Stabilimobil” și nu a cunoscut despre necesitatea depunerii cererii de admitere a creanțelor. În conformitate cu art. 8 alin. (1) a Legii insolvabilității, hotărârile și încheierile instanței de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunțării și numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege. Astfel, instanța de recurs consideră că recurenta Cristea Cristina s-a conformat prevederilor legale și a declarat recursul la data de 30 martie 2017, în termen.

În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul întemeiat și pasibil de a fi admis din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. b) CPC, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul și să caseze integral sau parțial încheierea, restituind pricina spre rejudecare. Potrivit art. 356 CPC, cererea de declarare a insolvabilității se judecă în instanță conform normelor generale din prezentul cod, cu excepțiile și completările stabilite de legislația insolvabilității.

După cum denotă actele cauzei, prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 14 noiembrie 2016, a fost admisă spre examinare cererea introductivă, fiind numit în calitate de administrator provizoriu Muntean Oleg.

Tot materialul probator atestă că, prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 12 ianuarie 2017, a fost admisă cererea introductivă și s-a intentat procesul de insolvabilitate față de SRL ,,Stabilimobil”, fiind desemnat în calitate de administrator al insolvabilității Muntean Oleg și stabilit: termenul limită pentru creditori de înregistrare a cererilor de admitere a creanțelor în vederea întocmirii tabelului definitiv, până la data de 15 februarie 2017, termenul de verificare a creanțelor de întocmire și de comunicare a tabelului definitiv, până la data de 22 februarie 2017 și ședința de validare a creanțelor până la data de 27 februarie 2017 (f. d. 6-10, vol. I). Prin aceiași hotărâre administratorul insolvabilității Muntean Oleg a fost obligat să notifice creditorii SRL ,,Stabilimobil” despre înregistrarea cererilor de validare a creanțelor în vederea întocmirii tabelului definitiv a creanțelor până la 15 februarie 2017. Este cert și faptul că la data de 16 februarie 2017, Cristea Cristina a depus cererea de validare a creanței în suma de 22 533 euro față de SRL ,,Stabilimobil”, apărută în temeiul contractului de investire în construcție nr. 106 din 29 mai 2008 (f. d. 136, vol. I). La 27 februarie 2017, Cristea Cristina a depus cerere de repunere în termen a cererii de validare a creanței (f. d. 151-verso, vol. I). Iar, la 13 martie 2017,

Cristea Cristina a solicitat suplimentar prin cerere să fie repusă în termen, invocându-se faptul că are un copil mic, motiv din care nu a reușit să depună cererea de validare a creanței la data de 15 februarie 2017 (f. d. 32-verso, vol. II). Drept urmare, prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 20 martie 2017, au fost respinse cererile de repunere în termenul de înaintare a cererii de admitere a creanțelor înaintate de către Cristea Cristina și Manuchian Galina și s-au respins cererile înaintate de către Cristea Cristina și Manuchian Galina privind admiterea creanțelor ca fiind depuse tardiv (f. d. 56-57, vol. II).

Verificând legalitatea și temeinicia încheierii menționate în raport cu materialele cauzei, coroborat cu normele de drept material și procedural aplicabile la soluționarea unei asemenea cereri, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul întemeiat, iar încheierea pasibilă de casare pentru următoarele considerente. Tot din materialele cauzei se constată că în cadrul intentării procesului de insolvabilitate creditorul Cristea Cristina nu a fost notificată în modul prevăzut de legislație despre drepturile sale privind înaintarea creanțelor, considerent din care a și depus cererea privind recunoașterea creanțelor de creditor cu încălcarea termenului de declarare.

Instanța de recurs constată că Curtea de Apel Chișinău, prin încheierea din 20 martie 2017, incorect a dispus respingerea cererii de repunere în termenul de înaintare a cererii de validare a creanțelor înaintate de către Cristea Cristina și greșit a respins cererea înaintate de către Cristea Cristina privind admiterea creanțelor ca fiind depusă tardiv. În susținerea opiniei enunțate instanța de recurs relevă că în conformitate cu prevederile art. 76 al Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, înaintarea creanțelor de către creditori are loc în strictă conformitate cu reglementările privind procedura de insolvabilitate. Potrivit art. 140 alin. (1) și (2) din Legea insolvabilității, dacă are o creanță față de debitor născută anterior datei deschiderii procedurii, creditorul înaintează în scris creanța, indiferent de tipul ei, printr-o cerere de admitere a creanțelor adresată instanței de judecată care examinează cauza de insolvabilitate a debitorului.

Cererile de admitere a creanțelor se consemnează într-un registru, care se păstrează în instanță. Cererea de admitere a creanței se depune în termenul stabilit în hotărârea de deschidere a procedurii sau în termenul indicat în notificarea administratorului provizoriu. Termenul-limită pentru creditori privind înregistrarea cererii de admitere a crenatelor în vederea întocmirii tabelului preliminar este de 30 de zile calendaristice, iar pentru întocmirea tabelului definitiv, de 45 de zile calendaristice de la data intrării în procedură.

Conform art. 145 alin. (2) al Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, la cererea întemeiată a creditorului, în cazuri excepționale, dacă instanța de judecată care examinează procesul de insolvabilitate constată că termenul de înaintare a crenațelor nu este respectat din cauza unor circumstanțe legate de persoana creditorului sau de obiectul creanței ori dacă nu s-a respectat procedura de notificare a intentării procesului, instanța de insolvabilitate repune, prin încheiere, în termen cererea de admitere a creanțelor. Potrivit art. 145 alin. (3) și alin. (4) din aceiași Lege, încheierea de repunere în termen a cererii de admitere a creanței poate fi contestată cu recurs de administratorul insolvabilității/lichidator, de debitor sau de creditori.

Odată cu repunerea în termen a cererii de admitere a creanței, instanța de insolvabilitate numește o ședință specială de validare pe cheltuiala creditorului întârziat. La data validării creanței repuse în termen, se rectifică tabelul definitiv al creanțelor. Raportând aceste prevederi la împrejurările cauzei, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține faptul că Cristea Cristina a omis din motive întemeiate termenul de înaintare a cererii de validare a creanței față de debitorul SRL ,,Stabilimobil”, iar ca urmare cererea de repunerea în termen a cererii de validare a creanței creditorului Cristea Cristina față de SRL ,,Stabilimobil”, este justificată.

În acest sens se reține faptul că cererea de validare a creanței a fost depusă cu întârziere de o zi (f. d. 136, vol. I), care a fost motivată prin faptul că Cristea Cristina a avut probleme complicate la nașterea copilului și nu avea posibilitatea reală să depună cererea de validare a creanței în termen (f. d. 33, vol. II).

Instanța de recurs respinge invocările instanței de insolvabilitate cu referire la faptul că informația cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de debitorul SRL ,,Stabilimobil” a fost publicată în Monitorul Oficial, deoarece publicarea informației în Monitorul Oficial nu exonerează administratorul de obligațiunea notificării tuturor creditorilor, în conformitate cu art. 35 alin. (4) al Legii insolvabilității, or, astfel de abordare a problemei este incorectă și care contraveni direct prevederilor art. 35 alin. (4) al Legii insolvabilității, din conținutul căror rezultă incontestabil că administratorul insolvabilității are obligația, odată cu adoptarea hotărârii de intentare a procedurii de insolvabilitate, de a expedia o notificare tuturor creditorilor cunoscuți pentru ca aceștia să înainteze creanțele față de debitorul insolvabil.

Mai mult că și prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 12 ianuarie 2017, administratorul insolvabilității SRL ,,Stabilimobil” a fost obligat să notifice creditorii, cu privire la intentarea procedurii de insolvabilitate (f. d. 10-11, vol. I). În acest context, instanța de recurs conchide că toate aceste circumstanțe analizate în ansamblul lor, constituie o excepție de la regula generală de depunere a cererii de înregistrare a creanței în termenul stabilit de instanța de insolvabilitate și există temei legal de repunere în termen a cererii de validare a creanței a Cristinei Cristea.

În susținerea evenimentelor expuse instanța de recurs reține și prevederile art. 6 paragraful 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, prerogativele căruia garantează fiecărei persoane dreptul la un proces echitabil, drept care presupune inclusiv și posibilitatea persoanei de a dispune de timpul și de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale, să se apere el însuși sau să fie asistat de un apărător. Luând în considerare argumentele expuse Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție apreciază ca întemeiat recursul declarat de către Cristea Cristina, reprezentată de avocatul Dlujanschi Elic și consideră necesar admiterea acestuia, casarea încheierea instanței de insolvabilitate și emiterea unei noi încheieri, prin care a repune în termen cererea de validare a creanței înaintate de către Cristea Cristina față de debitorul SRL ,,Stabilimobil”.

Totodată, asupra, legalității încheierii nominalizate, în partea prin care a fost respinsă cererea de repunere în termen de înaintare a cererii Galinei Manuchian și a fost respinsă cererea înaintată de către Manuchian Galina privind admiterea creanțelor, ca fiind depusă tardiv, instanța de recurs nu se pronunță, pe motiv că din conținutul cererii de recurs rezultă că în această parte încheierea nu a fost contestată (f. d. 64, vol. II). În conformitate cu art. 427 lit. b), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e: Se admite recursul declarat de către creditorul Cristea Cristina, reprezentată de avocatul Dlujanschi Elic.

Se casează încheierea Curții de Apel Chișinău din 20 martie 2017, în cauza civilă la cererea introductivă a Societății cu Răspundere Limitată ,,Stabilimobil” cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de întreprinderea fondată și se emite o nouă încheiere prin care: Se repune în termen cererea de validare a creanței înaintată de către Cristea Cristina și se restituie pricina la Curtea de Apel Chișinău pentru examinarea în fond a cererii de validare a creanței depuse de Cristea Cristina față de debitorul Societatea cu Răspundere Limitată ,,Stabilimobil”. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Președinte ședinței, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ala Cobăneanu Tamara Chișca-Doneva

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2017-07-12
0,97
2rc-495/17 — Contestarea creanțelor
Dosarul nr. 2rc-495/17 Prima instanţă: Curtea de Apel Chișinău (jud. M. Moraru) D E C I Z I E 12 iulie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele șed
CSJ 2017-06-28
0,96
2rc-513/17 — repunerea în termen a cerii de validare a cretanței
La 08 noiembrie 2016 societatea cu răspundere limitată „Stabilimobil” s-a adresat cu cerere introductivă cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate faţă de sine. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 14 noiembrie 2016 a fo
CSJ 2017-07-19
0,96
2rc-578/17 — intentarea procesului de insolvabilitate
Dosarul nr. 2rc-578/17 Instanţa de fond: CA Chişinău – M. Moraru Î N C H E I E R E 19 iulie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, jude
CSJ 2018-05-30
0,96
2dsc-8/18 — includerea creanței în tabelul definitiv ș.a.
prima instanţă dosarul nr. 2dsc-8/18 Curtea de Apel Chişinău judecător: M. Moraru instanţa de recurs Curtea Supremă de Justiţie judecători: V. Doagă, I. Druţă, L. Gafton D E C I Z I E /suplimentară/ 30 mai 2018 mun. Chişinău Colegiul civil
CSJ 2017-08-16
0,96
2rc-437/17 — Validarea creanțelor.
Dosarul nr. 2rc-437/17 Curtea de Apel Chişinău Judecător: Maria Moraru D E C I Z I E 16 august 2017 mun. Chişinău Colegiul Civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, j
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă