Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 12.07.2017
respins

2r-487/17 — încasarea datoriei, penalității și cheltuileilor de judecată,

HOTĂRÂRE
12.07.2017
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
încasarea datoriei, penalităţii şi cheltuileilor de judecată,
Temei legal
temeiurile declarării recursului, motivele depunerii cererii de revizuire,
Citează această cauză
2r-487/17 — încasarea datoriei, penalității și cheltuileilor de judecată, (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

nr. 2r-487/17 prima instanță: Judecătoria Rîșcani mun. Chișinău - C. Guzun instanța de recurs: Curtea de Apel Chișinău - V. Pruteanu, A. Gavrilița și L. Popova instanța de revizuire:Curtea de Apel Chișinău - Iu. Cimpoi, I. Secrieru și N. Vascan D E C I Z I E 12 iulie 2017 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, Judecătorul Valentina Clevadî Judecătorii Ala Cobăneanu și Luiza Gafton examinând recursul declarat de Sorochin Iurii, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de avocatul Mocanu Valentin în interesele societății cu răspundere limitată ,,Neostil” împotriva lui Sorochin Iurii cu privire la încasarea datoriei și cheltuielilor de judecată și la acțiunea reconvențională depusă de Sorochin Iurii împotriva societății cu răspundere limitată ,,Neostil” cu privire la încasarea penalității și cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 21 februarie 2017, prin care s- a respins ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Sorochin Iurii c o n s t a t ă La 29 octombrie 2015 avocatul Mocanu Valentin a depus în interesele societății cu răspundere limitată ,,Neostil” cerere de chemare în judecată împotriva lui Sorochin Iurii cu privire la încasarea datoriei și cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată avocatul Mocanu Valentin a indicat că societatea cu răspundere limitată ,,Neostil”, în calitate de antreprenor, și Sorochin Iurii, în calitate de client, au încheiat contractul nr. 18/07 din 17 iulie 2014, prin care reclamantul s-a obligat să execute lucrări de garnisire a construcției de beton a bazinului și să pună în exploatare utilajul bazinului, amplasat în mun. Chișinău, satul Goienii Noi, str. Vasile Alecsandri, 33, iar pârâtul să achite prețul convenit. Prin actul din 24 septembrie 2015 s-a stabilit prețul lucrărilor, materialelor și utilajului în sumă de 5 842,56 Euro. În actul de recepționare a lucrărilor nr. 1 din 24 septembrie 2015 pârâtul a formulat unele obiecții.

Pentru înlăturarea obiecțiilor, pârâtul a permis reclamantului accesul la obiect pentru data de 05 octombrie 2015. Deși obiecțiile înaintate de Sorochin Iurii nu se referă la calitatea esențială a lucrării, societatea cu răspundere limitată ,,Neostil” a efectuat corectările necesare, 1 fapt ce se confirmă prin actul nr. 2 din 08 octombrie 2015, în care pârâtul la fel a înaintat unele obiecții. Din considerentul că lucrarea executată este fără vicii materiale, iar Sorochin Iurii a recepționat lucrarea, rezultă că reclamantul și-a executat pe deplin obligațiile contractuale. Sorochin Iurii a achitat la 18 iulie 2015 suma de 2 550 Euro, la 24 iunie 2015 suma de 2 300 Euro, la 10 august 2015 suma de 520 Euro, iar în total suma de 5 370 Euro, datoria constituind suma de 472,56 Euro.

La 15 octombrie 2015 reclamantul a expediat pârâtului reclamație, prin care a solicitat achitarea datoriei restante, însă acesta nu a dat curs solicitării. Avocatul Mocanu Vitalie solicită încasarea din contul lui Sorochin Iurii în beneficiul societății cu răspundere limitată ,,Neostil” a datoriei în sumă de 472,56 Euro în lei MDL la cursul Băncii Naționale a Moldovei la data efectuării plății și a cheltuielilor de judecată (f.d. 4-5). La 06 noiembrie 2015 Sorochin Iurii a depus cerere de chemare în judecată împotriva societății cu răspundere limitată ,,Neostil” cu privire la încasarea penalității și cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii de chemare în judecată Sorochin Iurii a indicat că inițial prețul lucrărilor a fost convenit la suma de 7 290,66 Euro, iar ulterior la suma de 5 842,56 Euro.

În actul de recepționare a lucrărilor din 24 septembrie 2015 a înaintat societății cu răspundere limitată ,,Neostil” obiecții cu privire la lucrările executate, care au fost înlăturate parțial. Având în vedere că antreprenorul nu a înlăturat integral obiecțiile la lucrările executate, urmează să-i achite penalitatea prevăzută de Legea privind protecția consumatorilor nr. 105-XV din 13 martie 2003. Sorochin Iurii solicită încasarea de la societatea cu răspundere limitată ,,Neostil” a penalității în mărime de 17 526 Euro și compensarea cheltuielilor de judecată (f.d. 71-72). Prin încheierea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 02 martie 2016 s-au conexat cauzele într-un singur proces (f.d.

98). La 12 aprilie 2016 Sorochin Iurii a depus cerere de asigurare a acțiunii solicitând aplicarea sechestrului pe conturile bancare, bunurile mobile/imobile ce aparțin cu drept de proprietate societății cu răspundere limitată ,,Neostil” în limita valorii acțiunii în sumă de 17 526 Euro (f.d. 105, 106). Prin încheierea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 13 aprilie 2016 s-a respins cererea lui Sorochin Iurii cu privire la aplicarea măsurilor de asigurare (f.d. 107). La 25 aprilie 2016 avocatul Dragomir Aliona a declarat în interesele lui Sorochin Iurii recurs împotriva încheierii Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 13 aprilie 2016, prin care s-a respins cererea cu privire la aplicarea măsurilor de asigurare, iar la 15 iunie 2016 Sorochin Iurii a declarat recurs suplimentar împotriva aceleași încheieri (f.d.

114-115, 121). Curtea de Apel Chișinău prin decizia din 20 iunie 2016 a respins recursul declarat de Sorochin Iurii și a menținut încheierea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 13 aprilie 2016 (f.d. 122-123). La 08 august 2016 Sorochin Iurii a depus cerere de revizuire a deciziei Curții 2 de Apel Chișinău din 20 iunie 2016. În motivarea cererii de revizuire revizuentul a indicat că judecătorul Victor Pruteanu nu a fost în drept să participe la examinarea în ordine de recurs a cererii de aplicare a măsurilor de asigurare, din considerentul că acesta în cauza Popovici Oleg și Munteanu Ion împotriva Uniunii Avocaților cu privire la anularea hotărârii, a declarat abținere de la examinare punând la bază situațiile conflictuale cu Sorochin Iurii iscate în cadrul examinării procesului.

Având în vedere că declarația de abținere a judecătorului Victor Pruteanu a fost admisă, acesta nu a fost în drept să participe la examinarea cauzei de față în care figurează în calitate de participant Sorochin Iurii (f.d. 130). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 21 februarie 2017 s-a respins ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Sorochin Iurii (f.d. 164-167). La 29 mai 2917 Sorochin Iurii a declarat cerere de recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 21 februarie 2017, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii și emiterea unei noi încheieri de admitere a cererii de aplicare a măsurilor de asigurare.

În motivarea cererii de recurs Sorochin Iurii a indicat că judecătorul Pruteanu Victor nu a fost în drept să participe la examinarea cauzei, deoarece în cadrul examinării cauzei Popovici Oleg și Munteanu Ion împotriva Uniunii Avocaților cu privire la anularea hotărârii, acesta a declarat abținere de la examinare din cauza situațiilor conflictuale iscate cu dânsul, abținerea fiind admisă. În conformitate cu art. 426 alin. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.

Verificând argumentele recursului în raport cu materialele cauzei, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Sorochin Iurii este depus în termen, neîntemeiat și urmează a fi respins cu menținerea încheierii Curții de Apel Chișinău din 21 februarie 2017 din următoarele motive. În conformitate cu art. 425 Codul de procedură civilă, în vigoare la momentul pronunțării încheierii, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunțarea ei. În ședința de judecată a Curții de Apel Chișinău din 21 februarie 2017 Sorochin Iurii nu s-a prezentat, fapt consemnat în procesul-verbal al ședinței de judecată (f.d.

162). La 02 martie 2017 Curtea de Apel Chișinău a expediat în adresa participanților la proces copia încheierii din 21 februarie 2017, însă la materialele cauzei lipsesc probe care ar confirma recepționarea acesteia de către Sorochin Iurii (f.d. 168). Prin urmare, recursul declarat de Sorochin Iurii la 29 mai 2017 se consideră depus în termen. În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. Din actele cauzei rezultă că, la 12 aprilie 2016 Sorochin Iurii a depus cerere de asigurare a acțiunii solicitând aplicarea sechestrului pe conturile bancare, bunurile mobile/imobile ce aparțin cu drept de proprietate societății cu răspundere limitată 3 ,,Neostil” în limita valorii acțiunii în sumă de 17 526 Euro (f.d.

105, 106). Prin încheierea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 13 aprilie 2016 s-a respins cererea lui Sorochin Iurii cu privire la aplicarea măsurilor de asigurare (f.d. 107). La 25 aprilie 2016 avocatul Dragomir Aliona a declarat în interesele lui Sorochin Iurii recurs împotriva încheierii Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 13 aprilie 2016, prin care s-a respins cererea cu privire la aplicarea măsurilor de asigurare, iar la 15 iunie 2016 Sorochin Iurii a declarat recurs suplimentar împotriva aceleași încheieri (f.d. 114-115, 121). Curtea de Apel Chișinău prin decizia din 20 iunie 2016 a respins recursul declarat de Sorochin Iurii și a menținut încheierea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 13 aprilie 2016 (f.d.

122-123). La 08 august 2016 Sorochin Iurii a depus cerere de revizuire a deciziei Curții de Apel Chișinău din 20 iunie 2016. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 21 februarie 2017 s-a respins ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Sorochin Iurii (f.d. 164-167). Judecând cauza în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că Curtea de Apel Chișinău prin încheierea din 21 februarie 2017 corect a respins ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Sorochin Iurii. Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că argumentele invocate de Sorochin Iurii în susținerea cererii de recurs nu au suport legal și nu constituie temei de casare a încheierii contestate din următoarele motive.

Temeiurile pentru revizuirea hotărârilor judecătorești irevocabile de către legislator sunt specificate exhaustiv în art. 449 Codul de procedură civilă. În conformitate cu art. 451 alin. (1) Codul de procedură civilă, cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menționate la art. 447, indicându-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art. 449 și anexându-se probele ce le confirmă. Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată că în cererea de revizuire Sorochin Iurii nu a indicat nici un temei prevăzut la art. 449 Codul de procedură civilă.

Argumentele că judecătorul Victor Pruteanu nu a fost în drept să participe la examinarea în ordine de recurs a cererii de aplicare a măsurilor de asigurare, nu se încadrează în temeiurile indicate la art. 449 Codul de procedură civilă și nu constituie temei de revizuire a deciziei Curții de Apel Chișinău din 20 iunie 2016. Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare a unei hotărâri judecătorești irevocabile care se declanșează la cererea persoanei interesate, dacă este prezent motivul conținut în lege ca temei, aceasta reprezentând, de fapt, solicitarea desființării hotărârii indicate și pronunțarea altei hotărâri, diferite de prima.

În această ordine de idei și având în vedere normele legale naționale și raționamentele Curții Europene a Drepturilor Omului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că o eventuală admitere a cererii de revizuire depusă de către Sorochin Iurii, în lipsa unor circumstanțe fundamentale și obligatorii, ar însemna încălcarea principiului securității raporturilor juridice și a drepturilor celorlalte părți la un proces echitabil garantate de art. 6§1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților 4 Fundamentale.

În susținerea opiniei enunțate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție invocă și hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 03 martie 2009 în cazul Eugenia și Doina Duca contra Moldovei, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat că securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului autorității lucrului judecat, care instituie că nici o parte nu este în drept să solicite revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii întru obținerea unei reexaminări și unei noi soluții în cauză. Competența de revizuire a instanțelor superioare ar trebui să fie exercitată pentru a corecta erorile judiciare și omisiunile justiției, dar nu pentru a efectua o nouă examinare.

Revizuirea nu ar trebui apreciată ca un recurs deghizat. O distanțare de la principiul respectiv este justificată doar atunci când este determinată de circumstanțe cu caracterele substanțiale și obligatorii. Astfel, din considerentele menționate și având în vedere că Curtea de Apel Chișinău a aplicat corect normele de drept procedural și material la examinarea cererii de revizuire, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul ca neîntemeiat și de a menține încheierea contestată. În conformitate cu art. art. 427 lit. a), 428 alin. (1) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e : Se respinge recursul declarat de Sorochin Iurii.

Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 21 februarie 2017, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de avocatul Mocanu Valentin în interesele societății cu răspundere limitată ,,Neostil” împotriva lui Sorochin Iurii cu privire la încasarea datoriei și cheltuielilor de judecată și la acțiunea reconvențională depusă de Sorochin Iurii împotriva societății cu răspundere limitată ,,Neostil” cu privire la încasarea penalității și cheltuielilor de judecată. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele ședinței, judecătorul: Valentina Clevadî Judecătorii: Ala Cobăneanu Luiza Gafton 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2017-07-19
0,94
2r-479/17 — rezoluțiunea contractului, încasarea sumei
prima instanţă: Iu. Potîngă dosarul nr. 2r-479/17 (Judecătoria Rîşcani mun. Chişinău) instanţa de apel: L. Bulgac, D. Manole, G. Daşchevici (Curtea de Apel Chişinău) D E C I Z I E 19 iulie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de
CSJ 2017-11-15
0,94
2r-769/17 — încasarea dobînzii de întîrzîiere și a cheltuielilor de judecată
prima instanţă: S. Suvac dosarul nr. 2r-769/17 instanţa de apel: N. Vascan, Vl. Clima, E. Palanciuc D E C I Z I E 15 noiembrie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în comp
CSJ 2016-09-21
0,94
2r-755/16 — încasarea datoriei și a penalității
Dosarul nr.2r-755/16 prima instanţă: I. Chironeţ instanţa de recurs: N. Cernat, A. Pahopol, I. Muruianu instanţa de revizuire: N. Budăi, V. Efros, I. Muruianu D E C I Z I E 21 septembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de co
CSJ 2017-03-10
0,93
2r-170/17 — repararea prejudiciului moral si obligarea la exprimarea scuzelor
Dosarul nr.2r-170/17 prima instanţă: C. Guzun instanţa de apel: N. Budăi, M. Ciugureanu, V. Efros D E C I Z I E 10 martie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţ
CSJ 2017-05-12
0,93
2r-292/17 — apărarea onoarei și demnității, repararea prejudiciului moral și compensarea cheltuielilor de judecată
Prima instanţă, Jud. Rîşcani mun. Chişinău: O. Ţurcan dosarul nr. 2r-292/17 Instanţa de apel, Curtea de Apel Chişinău: D. Manole, A. Bostan, Iu. Cotruţă Î N C H E I E R E 12 mai 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă