Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 05.07.2017
respins

2ri-199/17 — intentarea procedurii de insolvabilitate față de întreprindere

HOTĂRÂRE
05.07.2017
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
intentarea procedurii de insolvabilitate faţă de întreprindere
Temei legal
Lichidarea debitorului
Citează această cauză
2ri-199/17 — intentarea procedurii de insolvabilitate față de întreprindere (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Prima instanță: Eugeniu Clim dosarul nr. 2ri-199/17 D E C I Z I E 05 iulie 2017 mun.

Chișinău Colegiul civil comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție În componență: Președintele ședinței, judecătorul – Valeriu Doagă Judecătorii – Tamara Chișca-Doneva, Mariana Pitic, Ala Cobăneanu, Nicolae Craiu examinând, fără citarea părților, recursul declarat de Janna Ungureanu împotriva hotărârii Curții de Apel Chișinău din 11 aprilie 2017, adoptată în cauza civilă la cererea lichidatorul Firmei de Producție și Comerț „VICA” Societate cu Răspundere Limitată cu privire la aprobarea raportului final, bilanțului de lichidare a Firmei de Producție și Comerț „VICA” Societate cu Răspundere Limitată, încetarea procesului de insolvabilitate și radierea debitorului din Registrul de Stat al persoanelor juridice, c o n s t a t ă La 07 septembrie 2015, Firma de Producție și Comerț „VICA” Societate cu Răspundere Limitată (în continuare FPC „VICA” SRL) a depus cerere introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate față de sine.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 14 septembrie 2015 (f.d. 38), corectată prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 28 septembrie 2015 (f.d. 39) s-a admis spre examinare cererea introductivă, iar în scopul prevenirii modificării stării bunurilor întreprinderii, în perioada de până la intentarea procesului de insolvabilitate, s-a dispus aplicarea măsurilor de asigurare și s-a desemnat în calitate de administrator provizoriu administratorul autorizat Igor Bulgaru. Prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 06 noiembrie 2015 (f.d. 83, 84-87) s-a admis cererea introductivă depusă de FPC „VICA” SRL, s-a constatat insolvabilitatea debitorului FPC „VICA” SRL și s-a inițiat procedura simplificată a falimentului, cu dizolvarea FPC „VICA” SRL; s-a ridicat dreptul Jannei Ungureanu de administrare a FPC „VICA” SRL și s-a desemnat în calitate de lichidator administratorul autorizat Igor Bulgaru.

Totodată, s-a obligat lichidatorul Bulgaru Igor să notifice creditorii FPC„VICA” SRL despre înregistrarea cererilor de validare a creanțelor în vederea întocmirii tabelului definitiv a creanțelor, precum și un apel special, adresat creditorilor garantați, de a preciza neîntârziat bunurile asupra cărora dețin un drept de preferință, până la data de 10 decembrie 2015; să facă un apel special în adresa creditorilor garantați cu propunerea de a preciza neîntârziat bunurile asupra cărora dețin un drept preferențial; să verifice, să întocmească și să prezinte instanței de insolvabilitate, tabelul definitiv al creanțelor și un raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la insolvabilitate, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabile și premisele angajării răspunderii acestora în condițiile legii, până la data de 30.12.2015; și 1 s-a stabilit ședința de validarea a creanțelor și prima adunare de raportare pentru data de 18 ianuarie 2016, ora 12:20.

La 30 decembrie 2015, lichidatorul FPC „VICA” SRL a depus în instanța de insolvabilitate tabelul definitiv al creanțelor (f.d. 119 recto-verso). Iar la ședința de validare a creanțelor din 18 ianuarie 2016, s-au validat creanțele creditorilor FPC„VICA” SRL, și anume: Inspectoratul Fiscal de Stat r-l Ștefan-Vodă cu suma de 10017,06 lei, Casa Națională de Asigurări Sociale cu suma de 3228,57 de lei și Primăria or. Ștefan Vodă cu suma de 140006,12 lei, toate ca creanțe chirografare de rangul III. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 31 ianuarie 2017 (f.d. 160-161) s-a admis cererea administratorului FPC „VICA” SRL – Janna Ungureanu privind desemnarea reprezentantului debitorului în cadrul procesului de insolvabilitate și s-a desemnat Janna Ungureanu în calitate de reprezentant al debitorului FPC „VICA” SRL, pentru reprezentarea intereselor întreprinderii în instanța de judecată.

La 21 octombrie 2016 lichidatorul FPC „VICA” SRL, Igor Bulgaru a înaintat instanței de insolvabilitate spre aprobare procesul-verbal nr. 01 a adunării creditorilor FPC „VICA” SRL din 14 octombrie 2016, raportul final de lichidare, bilanțul de lichidare, precum și lista creditorilor cu drept de vot ce au participat la adunarea creditorilor din 14 octombrie 2016 (f.d. 145, 148-150, 155-156, 157-158, 174-179). La 10 martie 2017 lichidatorul FPC „VICA” SRL, administratorul autorizat Igor Bulgaru a depus cerere privind încasarea onorariului fix al administratorului autorizat pentru atribuțiile exercitate în perioada de observare și faliment simplificat, în mărime de 30 800 de lei, în mod solidar din contul administratorului Janna Ungureanu și asociatul Victoria Arutiunean (f.d.

180). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 11 aprilie 2017 (f.d. 195, 196-198) s-a admis cererea lichidatorului Igor Bulgaru privind încasarea solidară de la membrii de conducere a debitorului FPC „VICA” SRL a remunerației lichidatorului și s-a încasat în mod solidar de la Janna Ungureanu și Victoria Arutinean în beneficiul lichidatorului Igor Bulgaru suma de 30 800 de lei cu titlu de remunerație pentru perioada de lichidare. Prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 11 aprilie 2017 (f.d. 199, 200-202) s-a aprobat raportul final și bilanțul de lichidare al FPC „VICA” SRL; s-a încetat procesul, cu radierea debitorului FPC „VICA” SRL din Registrul de Stat al persoanelor juridice; s-au considerat stinse creanțele neexecutate în procedura de lichidare a FPC „VICA” SRL; și s-a obligat lichidatorul să publice dispozitivul hotărârii în Monitorul Oficial.

La 27 aprilie 2017 Janna Ungureanu a depus la Curtea de Apel Chișinău cerere de recurs împotriva hotărârii Curții de Apel Chișinău din 11 aprilie 2017, solicitând repunerea recursului în termen și casarea integrală a hotărârii recurate, cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să fie extins termenul de lichidare a debitorului FPC„VICA” SRL până la finalizarea proceselor de judecată cu participarea acestuia (f.d.204-206). În motivarea pretenției cu privire la repunerea recursului în termen, recurenta invocă faptul că, la etapa pronunțării dispozitivului hotărârii nu a fost asigurată cu interpret, iar actul de dispoziție emis nu i s-a înmânat. Prin urmare, consideră ca fiind exercitată în termen calea de atac.

În motivarea recursului menționează că, la moment există procese pendinte cu participarea debitorului. Lichidarea societății la această etapa creează o stare de incertitudine în privința acestor procese de judecată și nu permite valorificarea în volum deplin a drepturilor și intereselor debitorului și nu permite valorificarea corespunzătoare a masei debitoare. În aceste circumstanțe, consideră că nu este posibilă lichidarea societății și 2 urmează a fi extins termenul de lichidare al FPC„VICA” SRL. Prin recursul suplimentar din 20 iunie 2017 relevă că, extinderea termenului de lichidare a debitorului insolvabil nu ar prejudicia nici interesele creditorilor nici cele ale debitorului, ba mai mult decât atât, în cazul în care procedurile pendinte vor fi soluționate cu hotărâri judecătorești în favoarea debitorului, ultimul ar putea în mod corespunzător sa stingă o partea considerabilă din creanțele creditorilor săi.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul declarat de Janna Ungureanu împotriva hotărârii Curții de Apel Chișinău din 11 aprilie 2017 urmează a fi respins, din următoarele motive. În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul și să mențină decizia instanței de apel și hotărârea primei instanțe, precum și încheierile atacate cu recurs; Articolul 1 din Legea insolvabilității consemnează în alin. (4) că, procesul de insolvabilitate se desfășoară în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă și cu cele ale prezentei legi.

Potrivit art. 356 din Codul de procedură civilă, cererea de declarare a insolvabilității se judecă în instanță conform normelor generale din prezentul cod, cu excepțiile și completările stabilite de legislația insolvabilității. Conform dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea insolvabilității, hotărârile și încheierile instanței de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunțării și numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege. Cât privește pretenția recurentului cu privire la repunerea în termen a cererii de recurs, Colegiul reține că, potrivit articolului 116 alin. (1) din Codul de procedură civilă, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanță.

La caz, instanța de recurs consideră că, alegațiile recurentului precum că, la pronunțarea hotărârii Curții de Apel din 11 aprilie 2017, instanța de insolvabilitate nu a asigurat-o cu interpret, nu pot fi reținute, deoarece din procesul-verbal al ședinței de judecată în prima instanță (f.d. 191-194) nu se desprinde faptul că recurentul a solicitat instanței să fie asigurat cu interpret, or, potrivit art. 24 alin. (2) din Codul de procedură civilă, persoanele interesate în soluționarea pricinii care nu posedă sau nu vorbesc limba de stat sânt în drept să ia cunoștință de actele, de lucrările dosarului și să vorbească în judecată prin interpret.

Totodată, instanța de recurs decelează că, din materialele cauzei nu se desprinde faptul că recurentul a înaintat obiecții împotriva procesului-verbal în sensul art. 275 alin. (6) din Codul de procedură civilă, care prevede că, participanții la proces și reprezentanții lor au dreptul să ia cunoștință de procesul-verbal al ședinței de judecată și, în decursul a 5 zile de la data semnării acestuia, să prezinte în scris observații asupra lui, indicând inexactitățile și motivele pentru care îl consideră incomplet.

În această ordine de idei, Colegiul conchide ca fiind întemeiată și necesară de a fi admisă cererea recurentului Janna Ungureanu cu privire la repunerea în termen a recursului declarat împotriva hotărârii Curții de Apel Chișinău din 11 aprilie 2017. Verificând legalitatea hotărârii instanței de insolvabilitate prin prisma argumentelor invocate în recurs, Colegiul constată că, actul judecătoresc a fost emis cu respectarea normelor de drept material și procedural incidente speței.

În conformitate cu prevederile art. 134 alin. (1) din Legea insolvabilității, 3 procedura simplificată a falimentului prevăzută în prezenta lege se aplică debitorilor aflați în stare de insolvabilitate care se încadrează în una din următoarele categorii: a) întreprinzători individuali și gospodării țărănești (de fermier), titulari ai patentei de întreprinzător; b) persoane juridice care nu dețin niciun bun în patrimoniul lor ori ale căror bunuri sînt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile procesului și niciun creditor sau terț nu se oferă să avanseze ori să garanteze sumele corespunzătoare; c) societăți comerciale și necomerciale dizolvate anterior formulării cererii introductive; d) debitori care nu sânt îndreptățiți să beneficieze de procedura de restructurare prevăzută în prezenta lege.

Aderent, dispozițiile alin. (2), (3), (5) și (6) ale art. 135 din Legea insolvabilității prescriu că, îndată după preluarea funcției, lichidatorul, în comun cu reprezentantul debitorului, iar în lipsa acestuia, în comun cu președintele comitetului creditorilor, iar dacă un astfel de comitet nu a fost desemnat, în comun cu un reprezentant al creditorilor desemnat de instanța de insolvabilitate, face și semnează inventarul și bilanțul în care constată situația exactă a activului și a pasivului. În termen de 15 zile de la data consolidării tabelului definitiv al creanțelor validate sau imediat după valorificarea masei debitoare în cazul în care aceasta există, lichidatorul prezintă instanței de insolvabilitate spre aprobare un proiect al bilanțului de lichidare, raportul final și, după caz, actul de carență a masei debitoare.

În cazul lipsei masei debitoare, instanța de insolvabilitate, odată cu aprobarea bilanțului de lichidare, adoptă o hotărîre de încetare a procesului, prin care dispune și radierea debitorului din registrul de stat în care este înscris. Prin încetarea procesului, debitorul se descarcă de obligațiile pe care le avea înainte de intrare în procedura falimentului, cu excepția cazului cînd este tras la răspundere subsidiară în modul prevăzut de lege. Din conținutul materialelor cauzei deduse judecății reiese că, la 07 septembrie 2015, FPC „VICA” SRL a depus cerere introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate față de sine. Astfel, prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 14 septembrie 2015 (f.d.

38), corectată prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 28 septembrie 2015 (f.d. 39) s-a admis spre examinarea cererea introductivă, iar în scopul prevenirii modificării stării bunurilor întreprinderii, în perioada de până la intentarea procesului de insolvabilitate, s-a dispus aplicarea măsurilor de asigurare și s-a desemnat în calitate de administrator provizoriu administratorul autorizat Igor Bulgaru. Succesiv, instanța de recurs relevă că, prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 06 noiembrie 2015 (f.d. 83, 84-87) s-a admis cererea introductivă depusă de FPC „VICA” SRL, s-a constatat insolvabilitatea debitorului FPC „VICA” SRL și s-a inițiat procedura simplificată a falimentului, cu dizolvarea FPC „VICA” SRL; s-a ridicat dreptul lui Jana Ungureanu de administrare a FPC „VICA” SRL și s-a desemnat în calitate de lichidator al administratorul autorizat Igor Bulgaru.

Totodată, s-a obligat lichidatorul Bulgaru Igor să notifice creditorii FPC„VICA” SRL despre înregistrarea cererilor de validare a creanțelor în vederea întocmirii tabelului definitiv a creanțelor, precum și un apel special, adresat creditorilor garantați, de a preciza neîntârziat bunurile asupra cărora dețin un drept de preferință, până la data de 10 decembrie 2015; să facă un apel special în adresa creditorilor garantați cu propunerea de a preciza neîntârziat bunurile asupra cărora dețin un drept preferențial; să verifice, să întocmească și să prezinte instanței de insolvabilitate, tabelul definitiv al creanțelor și un raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la insolvabilitate, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabile și premisele angajării răspunderii acestora în 4 condițiile legii, până la data de 30.12.2015; și s-a stabilit ședința de validarea a creanțelor și prima adunare de raportare pentru data de 18 ianuarie 2016, ora 12:20.

Ulterior, la 30 decembrie 2015, lichidatorul FPC „VICA” SRL a depus în instanța de insolvabilitate tabelul definitiv al creanțelor (f.d. 119 recto-verso), iar la ședința de validare a creanțelor din 18 ianuarie 2016, s-au validat creanțele creditorilor FPC„VICA” SRL, și anume: Inspectoratul Fiscal de Stat r-l Ștefan-Vodă cu suma de 10017,06 lei, Casa Națională de Asigurări Sociale cu suma de 3228,57 de lei și Primăria or. Ștefan Vodă cu suma de 140006,12 lei, toate ca creanțe chirografare de rangul III. Colegiul decelează că, procesul de insolvabilitate față de FPC „VICA” SRL a fost intentat din motivul lipsei masei debitoare, motiv pentru care a fost inițiată procedura simplificată a falimentului, fapt constatat și prin hotărârea de intentare a procedurii de insolvabilitate.

Distinct de aceasta, instanța de recurs atestă că, potrivit raportului final de activitate a FPC „VICA” SRL prezentat de lichidatorul FPC „VICA” SRL, Igor Bulgaru rezultă că, debitorul insolvabil nu dispune de bunuri sau active care ar putea fi incluse în masa debitoare pentru a acoperi creanțele creditorilor, dar și pentru a acoperi cheltuielile procesului de insolvabilitate (f.d. 157-158 recto-verso). În acest sens, Colegiul reține că, prin procesul-verbal nr. 01 din 14 octombrie 2016 al adunării creditorilor FPC „VICA” SRL, în proces de faliment, s-a aprobat raportul lichidatorului ca satisfăcător, s-a votat unanim pentru lichidarea debitorului FPC „VICA” SRL și radierea acestuia din Registrul de Stat al persoanelor juridice, precum și s-a aprobat bilanțul de lichidare prezentat de lichidator (f.d.

148 recto-verso, 149 recto- verso, 166 recto-verso, 151, 152, 170, 171). La acest capitol, este de menționat că, suportul probator prezent la materialele cauzei confirmă incontestabil faptul că debitorul FPC „VICA” SRL nu dispune de mijloace bănești pe conturile sale bancare (f.d. 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62), nu deține cu drept de proprietate, gestiune economică, folosință și alte drepturi reale bunuri imobile pe teritoriul Republicii Moldova (f.d. 66), conform bazei de date SI ASYCUDA World debitorul FPC „VICA” SRL nu a efectuat operațiuni din domeniul comerțului exterior (f.d.

65). În altă ordine de idei, urmează a fi respinse ca fiind lipsite de suport probatoriu alegațiile recurentului precum că la moment există procese pendinte cu participarea debitorului și că lichidarea societății la această etapa creează o stare de incertitudine în privința acestor procese de judecată și nu permite valorificarea în volum deplin a drepturilor și intereselor debitorului și nu permite valorificarea corespunzătoare a masei debitoare. Or, potrivit art. 118 alin. (1) din Codul de procedură civilă, fiecare parte trebuie să dovedească circumstanțele pe care le invocă drept temei al pretențiilor și obiecțiilor sale dacă legea nu dispune altfel.

La caz, Colegiul distinge că recurentul nu a prezentat probe pertinente și concludente care ar confirma univoc că pe rolul instanțelor de judecată se află cereri pendinte, iar în cazul în care procedurile pendinte vor fi soluționate cu hotărâri judecătorești în favoarea debitorului, ultimul ar putea în mod corespunzător sa stingă o partea considerabilă din creanțele creditorilor săi. Această circumstanță evidențiază caracterul declarativ al recursului, lipsit de conținut și evidențiază simplul fapt al dezacordului recurentului cu soluția dată de instanța de insolvabilitate, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului.

În corolar, instanța de recurs învederează că, în sensul autentic al art. 135 alin. (6) din Legea insolvabilității, odată cu încetarea procesului de insolvabilitate debitorul este 5 degrevat de orice obligații față de creditori, astfel încât, prin încetarea procesului, cu inițierea procedurii simplificate a falimentului, debitorul se descarcă de obligațiile pe care le avea înainte de intrare în procedura falimentului. Mai mult decât atât, Colegiul opinează că, extinderea termenului de lichidare a debitorului insolvabil ar presupune cheltuieli suplimentare ce țin de procedura de lichidare, inclusiv și remunerarea lichidatorului FPC „VICA” SRL, circumstanță care în esență combat alegațiile recurentului precum că extinderea termenului de lichidare a debitorului insolvabil nu ar prejudicia interesele creditorilor și ale debitorului.

În această ordine de idei, Colegiul opinează că, instanța de insolvabilitate just a conchis necesitatea aprobării raportului final și a bilanțului de lichidare al FPC„VICA” SRL, cu încetarea procesului insolvabilității și procedurii simplificate a falimentului în privința acesteia, cu dispunerea ca fiind considerate stinse creanțele creditorilor față de debitorul FPC „VICA” SRL și cu radierea debitorului din Registrul de Stat al persoanelor juridice.

Din considerentele menționate și având în vedere că argumentele invocate în recurs sunt declarative și neîntemeiate, iar hotărârea Curții de Apel Chișinău din 11 aprilie 2017 a fost emisă cu respectarea normelor de drept procedural și material, Colegiul ajunge la concluzia respingerii recursului declarat de Janna Ungureanu și menținerii hotărârii Curții de Apel Chișinău din 11 aprilie 2017. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, Colegiul civil comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție d e c i d e : Se repune în termen recursul declarat de Janna Ungureanu înaintat împotriva hotărârii Curții de Apel Chișinău din 11 aprilie 2017. Se respinge recursul declarat de Janna Ungureanu.

Se menține hotărârea Curții de Apel Chișinău din 11 aprilie 2017 adoptată în cauza civilă la cererea lichidatorul Firmei de Producție și Comerț „VICA” Societate cu Răspundere Limitată cu privire la aprobarea raportului final, bilanțului de lichidare a Firmei de Producție și Comerț „VICA” Societate cu Răspundere Limitată, încetarea procesului de insolvabilitate și radierea debitorului din Registrul de Stat al persoanelor juridice. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Tamara Chișca-Doneva Mariana Pitic Ala Cobăneanu Nicolae Craiu 6

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2017-07-26
0,97
2rc-556/17 — proces de insolvabilitate
Dosarul nr.2rc-556/17 prima instanţă: E. Clim D E C I Z I E 26 iulie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Tatiana Vieru J
CSJ 2017-01-11
0,96
2ri-26/17 — tragerea la răspundere subsidiară
Prima instanţă: Eg. Clim dosarul nr. 2ri-26/17 (Curtea de Apel Chișinău) D E C I Z I E 11 ianuarie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele
CSJ 2017-10-11
0,95
2ri-291/17 — validarea popririi
dosar nr. 2ri-291/17 prima instanţă: Curtea de Apel Chișinău Judecător: E. Clim D E C I Z I E 11 octombrie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşe
CSJ 2017-12-20
0,95
2rc-833/17 — validarea popririi
dosarul nr. 2rc-833/17 prima instanţă: Curtea de Apel Chişinău Judecător: E.Clim D E C I Z I E 20 decembrie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintel
CSJ 2018-09-26
0,95
2ri-152/18 — validarea popririi si incasarea cheltuielilor de judecata
Dosarul nr. 2ri-152/2018 Instanţa de insolvabilitate: Curtea de apel Chişinău (E. Clim) D E C I Z I E 26 septembrie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componen
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă