Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 28.06.2017
inadmisibil

2ra-1208/17 — cu privire la anularea ordinului de încetare a contractului individual de muncă, restabilirea în funcție, încasarea asalariului pentru absența forțată de la serviciu, repararea prejudiciului moral și obligarea rectificării înscrierilor în carnetul de muncă

HOTĂRÂRE
28.06.2017
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
cu privire la anularea ordinului de încetare a contractului individual de muncă, restabilirea în funcţie, încasarea asalariului pentru absenţa forţată de la serviciu, repararea prejudiciului moral şi obligarea rectificării înscrierilor în carnetul de muncă
Temei legal
temeiurile declarării recursului
Citează această cauză
2ra-1208/17 — cu privire la anularea ordinului de încetare a contractului individual de muncă, restabilirea în funcție, încasarea asalariului pentru absența forțată de la serviciu, repararea prejudiciului moral și obligarea rectificării înscrierilor în carnetul de muncă (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

prima instanță: A. Spoială dosarul nr. 2ra-1208/17 instanța de apel: M. Guzun, Iu. Cotruță, N. Simciuc ÎNCHEIERE 28 iunie 2017 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Ion Druță Nicolae Craiu examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Efim Cheptenar, reprezentat de avocatul Andrei Briceag în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a lui Efim Cheptenar împotriva Întreprinderii Municipale Regia Exploatare a Drumurilor și Podurilor „Exdrupo”cu privire la anularea ordinului de încetare a contractului individual de muncă, restabilirea în funcție, încasarea salariului pentru absența forțată de la serviciu, repararea prejudiciului moral și obligarea rectificării înscrierilor în carnetul de muncă împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 07 martie 2017, prin care a fost respins apelul declarat de Efim Cheptenar și menținută hotărârea Judecătoriei Ciocana mun.

Chișinău din 09 decembrie 2016, prin care acțiunea a fost respinsă constată: La 17 octombrie 2016, Efim Cheptenar a depus cerere de chemare în judecată împotriva Întreprinderii Municipale Regia Exploatare a Drumurilor și Podurilor „Exdrupo” cu privire la anularea ordinului de încetare a contractului individual de muncă, restabilirea în funcție, încasarea salariului pentru absența forțată de la serviciu, repararea prejudiciului moral și obligarea rectificării înscrierilor în carnetul de muncă. În motivarea acțiunii a invocat că la 04 aprilie 2016, în temeiul contractului individual de muncă nr. 964, a fost angajat în funcția de director adjunct la Întreprinderea Municipală Regia Exploatare a Drumurilor și Podurilor „Exdrupo”.

Menționează că la 24 iunie 2016, Judecătoria Buiucani mun. Chișinău a emis o sentință, prin care 1-a recunoscut vinovat în temeiul art. 42 alin. (2) și 328 alin. (1) Cod penal și i-a stabilit o pedeapsă de 2 ani de închisoare, cu privarea pe un termen de 2 ani de dreptul de a ocupa funcții publice și dispusă suspendarea executării pedepsei pe un termen de probă de 1 an. La 06 septembrie 2016, Întreprinderea Municipală Regia Exploatare a Drumurilor și Podurilor „Exdrupo” a emis ordinul nr. 110p cu privire la încetarea contractului individual de muncă în circumstanțe ce nu depind de voința părților. 1 Indică că potrivit ordinului nr. 110p din 06 septembrie 2016, Întreprinderea Municipală Regia Exploatare a Drumurilor și Podurilor „Exdrupo” a încetat contractul individual de muncă cu el, în temeiul art. 82 lit. e) Codul muncii - aplicarea pedepsei penale salariatului, prin hotărârea instanței de judecată, care exclude posibilitatea de a continua munca la unitate.

Explică că la 09 septembrie 2016, s-a adresat cu o cerere către Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei a RM prin care a solicitat să fie informat dacă angajații Întreprinderii Municipale Regia Exploatare a Drumurilor și Podurilor „Exdrupo” sunt funcționari publici, astfel, prin răspunsul Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei a RM din 21 septembrie 2016 i-a fost comunicat că Întreprinderea Municipală „Exdrupo” nu este organ public. Subliniază că la 28 septembrie 2016, s-a adresat cu o cerere prealabilă către administrația Întreprinderii Municipale Regia Exploatare a Drumurilor și Podurilor „Exdrupo” prin care a solicitat anularea ordinului de concediere din 06 septembrie 2016, restabilirea în funcția de director adjunct, achitarea salariului pentru perioada de absență forțată de la muncă și rectificarea înscrierilor din carnetul de muncă.

Relevă că prin răspunsul din 10 octombrie 2016, Întreprinderea Municipală Regia Exploatare a Drumurilor și Podurilor „Exdrupo” i-a comunicat că contractul individual de muncă a fost încetat în conformitate cu art. 82, lit. e) Codul muncii, în temeiul sentinței judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 24 iunie 2016, totodată răspunsul fiind întemeiat în baza prevederile art. 186 Cod de executare și a Legii nr. 158 din 04 iulie 2008 cu privire la funcția publică și a statutului funcționarului public. Menționează că Întreprinderea Municipală Regia Exploatare a Drumurilor și Podurilor „Exdrupo” l-a eliberat din funcție pe motiv că a fost lipsit de dreptul de a exercita funcția publică potrivit hotărârii Judecătoriei Buiucani, mun.

Chișinău din 24 iunie 2016, interpretând eronat „funcția publică” și ordinul de eliberare din funcție nr. 110p din 06 septembrie 2016. Susține că ordinul nr. 110p din 06 septembrie 206 este ilegal și neîntemeiat.

Își întemeiază pretențiile în baza dispozițiilor art. art. 89, 90 Codul muncii, Regulamentul privind completarea, păstrarea și evidența carnetului de muncă aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1449 din 24 decembrie 2007. Solicită admiterea acțiunii, anularea ordinului nr. 110p din 06 septembrie 2016, emis de către Întreprinderea Municipală Regia Exploatare a Drumurilor și Podurilor „Exdrupo” cu privire la încetarea contractului individual de muncă cu el, obligarea Întreprinderii Municipale Regia Exploatare a Drumurilor și Podurilor „Exdrupo” de a-l restabili la locul de muncă în funcția de director adjunct al Întreprinderii Municipale Regia Exploatare a Drumurilor și Podurilor „Exdrupo”, încasarea din contul Întreprinderii Municipale Regia Exploatare a Drumurilor și Podurilor „Exdrupo” în beneficiul lui a salariului restant pentru întreaga perioadă de absență forțată de la muncă, a prejudiciului moral în mărime de 100000 lei, a cheltuielilor de judecată și obligarea Întreprinderii Municipale Regia Exploatare a Drumurilor și Podurilor „Exdrupo” de a rectifica înscrierile privind încetarea contractului individual de muncă, din carnetul lui de muncă.

La 09 decembrie 2016, Efim Cheptenar a depus o cerere de concretizare a cerințelor din acțiune, prin care a solicitat admiterea acțiunii, anularea ordinului 2 nr. 110p din 06 septembrie 2016, emis de către Întreprinderea Municipală Regia Exploatare a Drumurilor și Podurilor „Exdrupo” cu privire la încetarea contractului individual de muncă cu el, obligarea Întreprinderii Municipale Regia Exploatare a Drumurilor și Podurilor „Exdrupo” de a-l restabili la locul de muncă în funcția de director adjunct al Întreprinderii Municipale Regia Exploatare a Drumurilor și Podurilor „Exdrupo”, încasarea din contul Întreprinderii Municipale Regia Exploatare a Drumurilor și Podurilor „Exdrupo” în beneficiul lui a salariului restant în mărime de 21525 lei pentru absența forțată de la serviciu, a prejudiciului moral în mărime de 100000 lei, a cheltuielilor de asistență juridică în mărime de 8892 lei și obligarea Întreprinderii Municipale Regia Exploatare a Drumurilor și Podurilor „Exdrupo” de a rectifica înscrierile privind încetarea contractului individual de muncă, din carnetul lui de muncă.

Prin hotărârea Judecătoriei Ciocana mun. Chișinău din 09 decembrie 2016, acțiunea a fost respinsă. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 07 martie 2017, a fost respins apelul declarat de către Efim Cheptenar și menținută hotărârea primei instanțe. La 19 aprilie 2017, Efim Cheptenar, reprezentat de avocatul Andrei Briceag a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 07 martie 2017, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel și a hotărârii primei instanțe, considerându-le ca ilegale și neîntemeiate.

Obiectează că atât instanța de apel, cât și prima instanță au interpretat eronat prevederile art. 82 lit. e) Codul muncii, potrivit cărora contractul individual de muncă încetează în circumstanțe ce nu depind de voința părților în caz de aplicare a pedepsei penale salariatului, prin hotărâre a instanței de judecată, care exclude posibilitatea de a continua munca la unitate. În acest sens, explică că funcția ocupată de el, în cadrul Întreprinderii Municipale Regia Exploatare a Drumurilor și Podurilor „Exdrupo” la momentul concedierii, director adjunct, nu este o funcție publică.

Indică că Întreprinderea Municipală Regia Exploatare a Drumurilor și Podurilor „Exdrupo” nu intră în lista autorităților publice care cad sub incidența Legii cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public nr. 158 din 04 iulie 2008. Susține că dânsul nu a fost numit în funcție ca urmare a promovării scrise vreunui concurs, la angajare nu a depus jurământul de credință, funcția lui nu prevede grade de calificare, nu a beneficiat de spor la salariu pentru funcția deținută și că funcția de director-adjunct nu se asimilează cu funcția de director general al Întreprinderii Municipale Regia Exploatare a Drumurilor și Podurilor „Exdrupo”.

Menționează că instanța de judecată, prin sentința din 24 iunie 2016 a indicat expres, interdicția pentru el de a ocupa funcții publice, iar, această sentință a fost adoptată pe marginea acțiunilor în perioada când ocupa funcția de director general al Întreprinderii Municipale Regia Exploatare a Drumurilor și Podurilor „Exdrupo”. 3 Consideră că concediindu-l din funcția de director adjunct, care, nu este o funcție publică, Întreprinderea Municipală Regia Exploatare a Drumurilor și Podurilor „Exdrupo” a dat dovadă de o interpretare abuzivă a actului judecătoresc. Notează că concedierea lui ilegală reprezintă o îngrădire a dreptului fundamental la muncă, garantat de prevederile art. 43 din Constituția Republicii Moldova, art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Obiectează că instanțele de judecată ierarhic inferioare nu au aplicat legea care trebuia să fie aplicată și anume prevederile art. 89, 90 Codul muncii, Regulamentul privind completarea, păstrarea și evidența carnetului de muncă aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1449 din 24 decembrie 2007 și art. 96 CPC. La 09 iunie 2017, Întreprinderea Municipală Regia Exploatare a Drumurilor și Podurilor „Exdrupo” a depus referință, prin care a solicitat de a declara ca inadmisibil recursul declarat de Efim Cheptenar, reprezentat de avocatul Andrei Briceag. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Astfel, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale și a declarat recursul la 19 aprilie 2017 împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 07 martie 2017, în termenul legal.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Efim Cheptenar, reprezentat de avocatul Andrei Briceag nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

4 În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție relevă că conform jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Efim Cheptenar, reprezentat de avocatul Andrei Briceag, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Efim Cheptenar, reprezentat de avocatul Andrei Briceag ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție dispune: Recursul declarat de Efim Cheptenar, reprezentat de avocatul Andrei Briceag se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Ion Druță Nicolae Craiu 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2018-02-28
0,94
2ra-254/18 — anularea ordinului de concediere, restabilirea la locul de muncă
prima instanţă, Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana dosarul nr. 2ra-254/2018 judecător: I. Dutca instanţa de apel, Curtea de Apel Chişinău judecători: N. Budăi, V. Efros, I. Muruianu Î N C H E I E R E 28 februarie 2018 mun. Chişinău Colegi
CSJ 2018-10-03
0,94
3ra-1209/18 — obligarea executarii actului administrativ
împotriva Primarului General al mun. Chişinău, intervenient accesoriu ÎM Regia Exploatare a Drumurilor şi Podurilor “Exdrupo” privind anularea punctului 7 din decizia Consiliului mun. Chişinău nr.6/25-2 din 19 decembrie 2016, cererea de che
CSJ 2017-05-03
0,94
2r-226/17 — privind restabilirea în serviciu, încasarea salariului pentru lipsa forțată de la locul de muncă, încasarea prejudiciului moral și a cheltuielilor de judecată
prima instanţă: I. Barbacaru 2r-226/17 instanţa de apel: M. Guzun, N. Simciuc, Iu. Cotruţă DECIZIE 03 mai 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele
CSJ 2017-08-09
0,93
2ra-1480/17 — încasarea prejudiciului
Prima instanță: Judecătoria Rîşcani mun. Chişinău Dosarul nr. 2ra-1480/17 Judecător: V. Jomiru-Niculiţă Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: A. Minciuna, A. Danilov, L. Popova Î N C H E I E R E 09 august 2017 mun. Chişinău
CSJ 2016-10-12
0,93
2ra-2277/16 — privind anularea acordului adițional la contractul individual de muncă și a ordinului de concediere, restabilirea în funcția deținut
Dosarul nr. 2ra-2277/16 Instanţa de fond: Judecătoria Buiucani mun. Chişinău – O. Parfeni Instanţa de apel: CA Chişinău – M. Ciugureanu, Gr. Daşchevici, A. Bostan D E C I Z I E 12 octombrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă