2ra-1223/17 — încasarea în ordine de regres a despăgubirii de asigurare

dosarul nr. 2ra-1223/17

prima instanță - (Judecătoria Edineț) M. Iftodi

instanța de apel - (Curtea de Apel Bălți) A. Gheorghieș, A. Albu, A. Toderaș

Î N C H E I E R E

21 iunie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, Valentina Clevadî

judecători Galina Stratulat

Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de Întreprinderea Mixtă Compania

de Asigurări „Grawe Carat Asigurări” Societate pe Acțiuni,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii Mixte Compania

de Asigurări „Grawe Carat Asigurări” Societate pe Acțiuni împotriva Întreprinderii

Mixte Compania Internațională de Asigurări „Transelit” Societate pe Acțiuni,

intervenient accesoriu Gheorghe Teișanu, cu privire la încasarea în ordine de regres a

despăgubirii de asigurare și compensarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 07 martie 2017, prin care a fost respins

apelul declarat de Întreprinderea Mixtă Compania de Asigurări „Grawe Carat Asigurări”

Societate pe Acțiuni și menținută hotărârea Judecătoriei Edineț din 26 octombrie 2016,

c o n s t a t ă:

La 25 iulie 2016 ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA a înaintat cerere de chemare

în judecată împotriva ÎM CIA „Transelit” SA, intervenient accesoriu Gheorghe Teișanu,

solicitând încasarea în ordine de regres a sumei despăgubirii de asigurare în mărime de

2 031 lei și compensarea cheltuielilor de judecată mărime de 270 lei.

În motivarea acțiunii a indicat că la 05 august 2015 în mun. Chișinău a avut loc

accidentul rutier, cu implicarea autovehiculului „Ford Fusion”, cu n/î LV AK 325,

condus de către Gheorghe Teișanu, și a autovehiculului „Nissan X-Trail”, cu n/î CIX

864, condus de Ion Gabura.

Conform procesului-verbal cu privire la contravenție nr. MAI 03110111 din 05

august 2015, vinovat de producerea respectivului accident rutier a fost recunoscut

Gheorghe Teișanu, conducător al autovehiculului „Ford Fusion”, cu n/î LV AK 325,

pentru care se deținea, la data producerii accidentului rutier, polița de asigurare

obligatorie de răspundere civilă auto internă nr. RCAI D1640501, eliberată de ÎM CIA

„Transelit” SA la 03 iulie 2015.

Reține că în temeiul contractului de asigurare a vehiculelor terestre nr. ACI50328

din 04 iunie 2015, încheiat între ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA și SRL „Grand

Lift”, a fost achitată despăgubirea de asigurare în mărime de 5 270 lei, fapt confirmat

prin ordinul de plată nr. 4962 din 17 septembrie 2016.

1

Susține că în scopul valorificării posibilității de restituire benevolă a despăgubirii

de asigurare achitate, prin pretenția nr. 1705/15 din 30 noiembrie 2015, s-a adresat către

ÎM CIA „ Transelit” SA, însă, prin răspunsul primit, a fost informată că aceasta nu și-a

dat acordul pentru ca autovehiculul deteriorat să fie reparat la SRL „Autotextal” și,

respectiv, s-a adresat la centrul de evaluare SRL „Eexauto Plus” în vederea stabilirii

valorii pagubei suportate.

Astfel, menționează că, reieșind din calculul efectuat de expertul Adrian Ciobanu

la 03 februarie 2016, ÎM CIA „Transelit” SA a restituit suma de 3 239 lei.

Prin urmare, consideră că ÎM CIA „Transelit” SA, în calitate asigurător de

răspundere civilă auto al persoanei vinovate de producere accidentului rutier, mai

datorează ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA suma de 2 031 lei.

Pentru recuperarea diferenței de 2 031 lei, s-a adresat prin pretenția nr.425/16 din

17 martie 2016, însă la reclamația înaintată, ÎM CIA „Transelit” SA a informat că și-a

onorat deplin obligațiile stabilite de Legea nr. 414-XVI din 22 decembrie 2006.

Prin hotărîrea Judecătoriei Edineț din 26 octombrie 2016 s-a respins cererea de

chemare în judecată a ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA împotriva ÎM CIA

„Transelit” SA, intervenient accesoriu Gheorghe Teișanu, cu privire la încasarea în

ordine de regres a despăgubirii de asigurare și compensarea cheltuielilor de judecată, ca

neîntemeiată.

La 07 noiembrie 2016 ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA a declarat apel

împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând casarea acesteia, cu pronunțarea unei noi

hotărâri de admitere a acțiunii și compensarea cheltuielilor de judecată.

Prin decizia Curții de Apel Bălți din 07 martie 2017 s-a respins apelul declarat de

ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Edineț din 26

octombrie 2016.

La 27 aprilie 2017, prin intermediul oficiului poștal (f.d. 146), ÎM CA „Grawe

Carat Asigurări” SA a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând

admiterea recursului, casarea hotărârii Judecătoriei Edineț din 26 octombrie 2016 și a

deciziei Curții de Apel Bălți din 07 martie 2017, cu pronunțarea unei noi hotărâri de

încasare de la ÎM CIA „Transelit” SA a sumei despăgubirii de asigurare în mărime de

2 031 lei, a cheltuielilor de transport în mărime de 891,82 lei și a cheltuielilor de

judecată în mărime de 607,50 lei.

În motivarea recursului a exprimat dezacordul cu decizia contestată, invocând că

instanța de apel nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată și a apreciat în mod arbitrar

probele.

Astfel, susține că instanța de judecată, eronat și contrar prevederilor art. 23 alin.

(13) din Legea nr. 414-XVI din 22 decembrie 2006, a concluzionat că ÎM CIA

„Transelit” SA nu a fost de acord și nu și-a dat acceptul ca autovehiculul deteriorat să fie

reparat la SRL „Autotextal”, menționând că această acțiune a fost efectuată unilateral de

către ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA.

Or, din conținutul dosarului de daune nu rezultă faptul că ÎM CIA „Transelit” SA

și-a manifestat dezacordul în privința alegerii unității de specialitate date, ceea ce

prezumă acordul intimatei ca SRL „Autotextal” să stabilească costul reparației

autovehiculului deteriorat.

Prin urmare, reține că instanța de apel, contrar probelor prezentate, nu a aplicat

prevederile art. 22 alin. (13) din Legea nr. 414-XVI din 22 decembrie 2006 în coroborare

cu art. 1329 alin. (1) din Codul civil.

2

Totodată, invocă recurentul că instanța de judecată în mod arbitrar a admis ca

probă și a apreciat cu forță probantă superioară raportul privind devizul de calcul

prezentat de intimat, care nu a fost întocmit de un expert autorizat și contrar art. 11 alin.

(3) lit. j) din Legea nr. 989 din 18 aprilie 2002 cu privire la activitatea de evaluare.

Prin referința din 06 iunie 2017 ÎM CIA „Transelit” SA a indicat că recursul

declarat nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) Codul de

procedură civilă și nu cuprinde argumente ce se referă la ilegalitatea sau netemeinicia

hotărârii instanței de fond și deciziei instanței de apel, iar prin urmare este neîntemeiat,

solicitând considerarea acestuia ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Astfel, având în vedere că recursul declarat împotriva deciziei Curții de Apel Bălți

din 07 martie 2017 a fost depus la 27 aprilie 2017, în conformitate cu art. 434 Codul de

procedură civilă, acesta se consideră declarat în termen.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate

în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate

cu alin. (2).

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4)

Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute

la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Astfel, instanța de recurs reține că examinarea chestiunii privind admisibilitatea

recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs

cu temeiurile prevăzute la art. 432 Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de casare

a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării

pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de casare

a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a din Capitolul XXXVIII

Codul de procedură civilă, are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept

material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în

fapt.

Totodată, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul

XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a

probelor de către instanța de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia,

coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt

în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume, dacă se invocă că

instanța judecătorească a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând regulile de apreciere

3

a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă, sau în cazul în care erorile

comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de acces la

instanța de judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise [cauza Golder

împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta

este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura

sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o

anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de

admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations

Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 CEDO procedurilor în

fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de

rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea Botten împotriva

Norvegiei, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea căii

de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi

conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9 octombrie 1991, §

31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se

constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători

decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității

recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu

privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse, Colegiul consideră că recursul declarat de ÎM CA

„Grawe Carat Asigurări” SA nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.

(2), (3) și (4) Codul de procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Codul de procedură

civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de Întreprinderea Mixtă Compania de Asigurări „Grawe Carat

Asigurări” Societate pe Acțiuni se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, Valentina Clevadî

judecători Galina Stratulat

Dumitru Mardari

4