2ra-505/22 — încasarea în ordine de regres a despăgubirii de asigurare

2ra-505/22 — încasarea în ordine de regres a despăgubirii de asigurare (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 2ra-505/22

2-19169701-01-2ra-08042022

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru – M. Frunze

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – N. Budăi, I. Cotruță, V. Mihaila

ÎNCHEIERE

01 iunie 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Maria Ghervas

examinând admisibilitatea recursului declarat de întreprinderea mixtă

compania internațională de asigurări „Transelit” societate pe acțiuni, reprezentată

de avocatul Andrei Crasnostan,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de

întreprinderea mixtă compania de asigurări „Grawe Carat Asigurări” societate pe

acțiuni împotriva întreprinderii mixte compania internațională de asigurări

„Transelit” societate pe acțiuni, intervenient accesoriu Vasile Cernobrovciuc, cu

privire la încasarea în ordine de regres a despăgubirii de asigurare și compensarea

cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 23 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin

care s-a admis apelul declarat de întreprinderea mixtă compania de asigurări

„Grawe Carat Asigurări” societate pe acțiuni, s-a casat integral hotărârea din 15

iulie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru și s-a emis o hotărâre nouă, prin

care s-a admis acțiunea depusă de întreprinderea mixtă compania de asigurări

„Grawe Carat Asigurări” societate pe acțiuni,

constată:

La 23 octombrie 2019, întreprinderea mixtă compania de asigurări „Grawe

Carat Asigurări” societate pe acțiuni (în continuare ÎM CA „Grawe Carat

Asigurări” SA) a depus cerere de chemare în judecată împotriva întreprinderii

mixte compania internațională de asigurări „Transelit” societate pe acțiuni (în

continuare ÎM CIA „Transelit” SA), intervenient accesoriu Vasile Cernobrovciuc,

cu privire la încasarea în ordine de regres a despăgubirii de asigurare și

compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA a invocat că, la 10

octombrie 2018, în mun. Chișinău, str. Petricani, a avut loc accidentul rutier cu

implicarea autovehiculelor de marcă Mercedes, cu n/î XXX condus de Vasile

Cernobrovciuc și de marcă Hyundai, cu n/î XXX, condus de Diana Mamei.

1

Conform procesului-verbal cu privire la contravenție nr. MAI04455342,

vinovat de producerea accidentului rutier este Vasile Cernobrovciuc, care

conducea autovehiculul de marcă Mercedes, cu n/î XXX, pentru care se deținea

polița de asigurare obligatorie seria RCAI-xxx, eliberată de ÎM CIA „Transelit”

SA.

Totodată, reclamanta a relevat că, la momentul producerii accidentului

rutier, autovehiculul de marcă Hyundai, cu n/î XXX, era asigurat în baza

contractului de asigurare facultativă a autovehiculelor nr. xxx din data de xxx,

încheiat între ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA și SRL „Diaztech”, care

deținea acest autovehicul.

Astfel, la 10 octombrie 2018, utilizatorul autovehiculului păgubit, Diana

Mamei, a depus la ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA cerere de despăgubire

CASCO, prin care a solicitat achitarea despăgubirii de asigurare în temeiul art. 22

alin. (11) din Legea cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă

pentru pagube produse de autovehicule nr. 414 din 22 decembrie 2006.

Reclamanta a menționat că, în vederea respectării prevederilor Legii

nr. 414/2006 și a contractului de asigurare a vehiculelor terestre nr. xxx din xxx, a

apelat la unitatea de specialitate SRL „Pacific Motors Moldova” pentru a stabili

cuantumul despăgubirii de asigurare pentru piese originale noi în concordanță cu

art. 23 alin. (9) lit. a) din Legea nr. 414/2006, conform cărora, pentru

autovehicule cu o vechime de exploatare de până la 3 ani și un parcurs de până la

100 000 km, costul reparației autovehiculului se stabilește pe baza documentelor

emise de către unitatea de specialitate acceptată de părți. În acest caz, la reparația

autovehiculului se vor utiliza părți componente și piese originale noi.

ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA a remarcat că la data examinării

autoturismului de marcă Hyundai, cu n/î XXX, a participat nemijlocit și

reprezentantul ÎM CIA „Transelit” SA, care a semnat dosarul de daune, în care au

fost consemnate piesele (părțile componente) deteriorate.

În procesul de instrumentare a dosarului de daune s-a constatat că,

autovehiculul păgubit în urma accidentului rutier a suferit o daună totală, luându-

se în considerare contul unității de specialitate SRL „Pacific Motors Moldova”

nr. 0000003455 din 16 octombrie 2018, care indică costul pieselor (părților

componente) deteriorate în sumă de 133 372,64 de lei și valoarea autovehiculului

ce constituie 161 414,08 lei. Or, potrivit pct. 6.17 al contractului de asigurare a

vehiculelor terestre (AUTOCASCO) ajustat la prevederile art. 2 din Legea

nr. 414/2006, daună totală este distrugerea sau avarierea autovehiculului în

măsura în care recondiționarea sau înlocuirea părților componente și a pieselor

avariate nu mai este posibilă ori în care valoarea pagubei real suportate depășește

75% din valoarea autovehiculului la data producerii accidentului.

Astfel, în temeiul contractului de asigurare facultativă a autovehiculelor

nr. xxx din xxx, ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA a achitat persoanei păgubite

despăgubirea de asigurare în mărime de 121 802,09 lei (echivalentul a 6 225 de

euro, conform cursului valutar la data plății), fapt confirmat prin ordinul de plată

nr. 24736 din 20 noiembrie 2018.

Reclamanta a invocat că, în scopul valorificării posibilității de restituire

benevolă a sumei achitate, s-a adresat asigurătorului persoanei vinovate, ÎM CIA

„Transelit” SA, cu cererea prealabilă privind recuperarea despăgubirii de

asigurare nr. 2657 din 06 decembrie 2018. Însă, ÎM CIA „Transelit” SA a

2

transferat la 27 iunie 2019 în contul ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA doar

suma de 82 896,24 de lei.

La 13 septembrie 2019, ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA s-a adresat ÎM

CIA „Transelit” SA cu solicitarea nr. 1734, prin care a cerut să i se comunice

motivul refuzului de rambursare integrală a despăgubirii de asigurare achitat de

ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA.

Prin scrisoarea nr. 5612/AG, recepționată la 07 octombrie 2019, ÎM

CIA „Transelit” SA a refuzat satisfacerea solicitărilor ÎM CA „Grawe Carat

Asigurări” SA, atașând la răspuns Raportul de evaluare a pagubei nr. 218/01 A,

întocmit de Adrian Ciobanu.

În opinia reclamantei, raportul dat contravine prevederilor legale ce

reglementează stabilirea costului pieselor (părților componente), deoarece

expertul a făcut trimitere la datele magazinului online www.exist.md, fapt ce vine

în contradicție cu prevederile art. 23 alin. (9) lit. a) din Legea nr. 414/2006.

Deopotrivă, la raportul dat nu a fost anexată copia de pe certificatul de

competență al evaluatorului care a efectuat evaluarea, conform art. 11 alin. (3)

lit. j) din Legea cu privire la activitatea de evaluare nr. 989 din 18 aprilie 2002.

Ba mai mult ca atât, expertul-evaluator care a întocmit raportul în cauză, Adrian

Ciobanu, nu este inclus în Registrul de stat al experților, actualizat la 10

octombrie 2019.

Astfel, reclamanta a considerat că ÎM CIA „Transelit” SA era obligată să

achite despăgubirea de asigurare în mărimea despăgubirii plătite persoanei

vătămate, or, asigurătorul care a plătit despăgubirea de asigurare preia, în limitele

acestei sume, dreptul la creanță pe care asiguratul sau o altă persoană care a

încasat despăgubirea de asigurare îl deține în raport cu terțul responsabil de

producerea pagubei dacă legea sau contractul nu prevede altfel.

Reclamanta ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA a solicitat prin cererea de

chemare în judecată încasarea din contul ÎM CIA „Transelit” SA în beneficiul său

a despăgubirii de asigurare restante în sumă de 38 905,85 de lei și a sumei de

1 167,17 lei, cu titlu de compensare a cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea din 15 iulie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a

respins cererea de chemare în judecată depusă de ÎM CA „Grawe Carat

Asigurări” SA, ca fiind neîntemeiată (vol. I, f.d. 116, 125-131).

În consolidarea soluției, prima instanță a reținut că ÎM CA „Grawe Carat

Asigurări” SA nu a probat suma de 121 802,09 lei pretinsă ca despăgubire de

asigurare, or, conform Raportului de evaluare a pagubei nr. 218/01A, întocmit de

Uniunea Experților Evaluatori Independenți din Republica Moldova, valoarea

prejudiciului cauzat proprietarului automobilului de marcă și model Hyundai

Accent, cu n/î XXX, constituie suma de 82 896,24 de lei.

Astfel, prima instanță a constatat că ÎM CIA „Transelit” SA și-a executat

obligațiile sale față de ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA, deoarece prin ordinul

nr. 23 din 27 iunie 2019 a dispus achitarea în ordine de regres ÎM CA „Grawe

Carat Asigurări” SA suma despăgubirii de asigurare în mărime de 82 896,24 lei,

iar prin ordinul de plată nr. 0001653 din 27 iunie 2019 a efectuat această plată.

Subsecvent, prima instanță a decelat că, potrivit poliței de asigurare eliberate

de ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA, la calcularea și achitarea despăgubirii de

asigurare nu a fost reținută franciza deductibilă de 10% din suma asigurată.

Totodată, ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA nu a prezentat probe, care ar

3

demonstra valoarea părții neavariate a automobilului Hyundai Accent, cu n/î

XXX.

La 27 iulie 2020, în interiorul termenului prevăzut la art. 362 din Codul de

procedură civilă, ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA a declarat apel împotriva

hotărârii din 15 iulie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru (vol. I, f.d. 118).

Prin decizia din 23 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău s-a admis

apelul declarat de ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA.

S-a casat integral hotărârea din 15 iulie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Centru și s-a emis o hotărâre nouă, prin care:

S-a admis cererea de chemare în judecată depusă de ÎM CA „Grawe Carat

Asigurări” SA.

S-a încasat de la ÎM CIA „Transelit” SA în beneficiul ÎM CA „Grawe Carat

Asigurări” SA despăgubirea de asigurare restantă în sumă de 38 905,85 de lei,

cheltuielile de judecată pentru achitarea taxei de stat la depunerea cererii de

chemare în judecată în sumă de 1 167,17 lei și în instanța de apel în sumă de

875,38 de lei (vol. I, f.d. 182-183, 184-199).

Instanța de apel a considerat eronată concluzia primei instanțe, precum că

reclamanta nu a probat că cuantumul despăgubirii de asigurare constituie

121 802,09 lei, în condițiile în care potrivit Raportului de evaluare a pagubei nr.

218/01A, întocmit de Uniunea Experților Evaluatori Independenți din Republica

Moldova, valoarea prejudiciului cauzat proprietarului automobilului de marcă și

model Hyundai Accent, cu n/î XXX, constituie suma de 82 896,24 de lei.

Instanța de apel a remarcat că, întru probarea pretențiilor sale, ÎM

CA „Grawe Carat Asigurări” SA a prezentat actul de evaluare nr. C/18/1689 din

12 noiembrie 2018, potrivit căruia prejudiciile cauzate autovehiculului de model

Hyundai Accent, cu n/î XXX, prin producerea accidentului rutier, au fost estimate

la suma de 6 225 de euro (vol. I, f.d. 9), iar prin factura nr. 0000003455 din 16

octombrie 2018, eliberată de către SRL „Pacific Motors Moldova”, s-a stabilit că

costul pieselor deteriorate la automobilul de model Hyundai Accent, cu n/î XXX,

constituie suma de 133 372,64 de lei (vol. I, f.d. 10).

În privința Raportului de evaluare a pagubei nr. 218/01A, întocmit de

Uniunea Experților Evaluatori Independenți din Republica Moldova, instanța de

apel a notat că acesta contravine nomelor legale, magazinul online

www.exist.md, la care a făcut referire expertul este imposibil de accesat, iar

raportul nu conține lista standardelor, metodelor, datelor inițiale (cu indicarea

sursei de obținere a lor), utilizate pentru evaluare, precum și ipotezele

evaluatorului, pe care se bazează evaluarea; copiile de pe actele, utilizate de

evaluator, în baza cărora au fost determinate caracteristicile calitative și

cantitative ale obiectului evaluării, fapt ce contravine prevederilor art. 11 alin. (3)

lit. h) și k) din Legea cu privire la activitatea de evaluare nr. 989 din 18 aprilie

2002.

Mai mult ca atât, la raportul dat nu a fost anexată copia de pe certificatul de

competență al evaluatorului care a efectuat evaluarea, fapt ce contravine

prevederilor art. 11 alin. (3) lit. j) din Legea cu privire la activitatea de evaluare

nr. 989 din 18 aprilie 2002.

Astfel, instanța de apel a considerat că Raportul de evaluare nr. 218/01A,

întocmit de Uniunea Experților Evaluatori Independenți din Republica Moldova,

nu poate fi pus la baza unei hotărâri judecătorești ca fiind dovada cuantumului

4

despăgubirii de asigurare, deoarece este un calcul arbitrar atât în privința pieselor,

cât și în privința manoperei, fapt ce contravine normei art. 23 alin. (6) din Legea

nr. 414/2006 și prevederilor Legii cu privire la activitatea de evaluare nr. 989 din

18 aprilie 2002.

În privința pretențiilor ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA, instanța de apel

a remarcat că suma asigurată conform poliței de asigurare este 8 300 de euro

(vol. I, f.d. 12), iar conform pct. 6.17 din contractul de asigurare xxx din xxx,

prin daună totală, se înțelege fie furtul, fie avarierea acestuia astfel încât costul

reparațiilor estimate în baza devizului de calcul, însumate cu eventuale cheltuieli

de transport ale vehiculului și de măsurilor de limitare a pagubelor, sunt egale sau

depășesc 75% din suma asigurată prevăzută din contractul de asigurare.

Conform contului SRL „Pacific Motors Moldova”, costul reparațiilei

autovehiculului de marcă și model Hyundai Accent, cu n/î XXX, în urma

accidentului produs la 10 octombrie 2018 de autovehiculul de marcă Mercedes,

cu n/î XXX, constituie suma de 133 372,64 de lei, ce depășește matematic 75%

din suma asigurată – 161 415,08 lei. Astfel, din suma asigurată a fost dedus 25%.

Respectiv, asigurătorul persoanei vinovate de producerea accidentului, și

anume ÎM CIA „Transelit” SA trebuie să o despăgubească pe ÎM CA „Grawe

Carat Asigurări” SA, ca fiind persoana care a reparat prejudiciul, în mărimea

despăgubirii plătite.

Cu titlu subsecvent, instanța de apel a învederat că la calcularea și achitarea

despăgubirii de asigurare nu trebuia reținută franciza deductibilă de 10% din

suma asigurată, după cum a invocat ÎM CIA „Transelit” SA și a reținut prima

instanță, or, conform pct. 4.13 al contractului de asigurare nr. AC 180626,

franșiza nu se aplică dacă vinovat de comiterea accidentului rutier este

recunoscută de către organele de drept competente o terță persoană.

La 15 martie 2022, ÎM CIA „Transelit” SA, reprezentată de avocatul Andrei

Crasnostan, a declarat recurs împotriva deciziei din 23 decembrie 2021 a Curții

de Apel Chișinău, solicitând casarea deciziei recurate și menținerea hotărârii din

15 iulie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru (vol. II, f.d. 2-7).

În motivarea recursului a reiterat temeiurile de fapt ale speței și a invocat că

instanța de apel nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată și a interpretat în

mod eronat legea, iar decizia recurată reflectă doar poziția ÎM CA „Grawe Carat

Asigurări” SA, argumentele ÎM CIA „Transelit” SA fiind neglijate de către

instanța de apel sau criticate nefondat, în lipsă de suport probator.

În opinia recurentei, soluția instanței de apel contravine prevederilor art. l,

art. 3 lit. c), art. 15 alin. (5) din Legea cu privire la asigurări nr. 407 din 21

decembrie 2006, art. 2, art. 14 alin. (2), art. 22 alin. (1) și (7), art. 23 alin. (1) și

art. 27 alin. (1), (2) și (7) din Legea nr. 414/2006.

Recurenta a menționat că instanța de apel nu a ținut cont de faptul că, în

contractele de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto, despăgubirea de

asigurare nu poate depăși diferența dintre valoarea bunului din momentul

producerii accidentului și valoarea rămasă, iar drept consecință nu a făcut

distincție dintre noțiunile limitelor răspunderii asigurătorului „în cazul distrugerii

autovehiculului” și „în cazul avarierii lui”.

De asemenea, Curtea de Apel Chișinău nu a ținut cont că la plata

despăgubirilor de asigurare în cazurile de distrugere totală a autovehiculului, atât

asigurătorul CASCO, cât și asigurătorul de răspundere civilă auto sunt în drept să

5

plătească despăgubirile de asigurare prin scăderea din cuantumul despăgubirii de

asigurare a costului părților componente și pieselor autovehiculului rămase

neavariate în urma distrugerii lui, iar refuzul persoanei păgubite sau asiguratului

CASCO de a restitui aceste părți componente sau piese urmează a fi apreciat ca

îmbogățire fără justă cauză.

ÎM CIA „Transelit” SA a considerat că a acționat în mod legal și a stabilit

corect cuantumul despăgubirii de asigurare în sumă de 82 896,24 de lei, pe care și

l-a achitat ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA.

La 08 aprilie 2022, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa intimatei

ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA și intervenientului accesoriu Vasile

Cernobrovciuc copia recursului declarat de ÎM CIA „Transelit” SA împotriva

deciziei din 23 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, explicându-le dreptul

de a depune referințe.

Prin referința din 12 mai 2022, ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA a

solicitat declararea recursului ÎM CIA „Transelit” SA ca fiind inadmisibil și

menținerea deciziei din 23 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău.

Deși, conform avizului de recepție a trimiterii poștale DS8006604017AS,

Vasile Cernobrovciuc a recepționat la 18 aprilie 2022 copia recursului declarat de

ÎM CIA „Transelit” SA, acesta nu a făcut uz de dreptul său procedural și până la

examinarea admisibilității recursului nu a depus referință în care să-și expună

poziția procesuală pe marginea criticilor formulate în recurs.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil,

din motivele ce succed.

În conformitate cu articolul 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în

cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433,

completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată

irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform

prevederilor art. 270 și nu conține nicio referire cu privire la fondul recursului.

Completul de admisibilitate al instanței de recurs subliniază că, un stat care

dispune de instanțe de recurs are obligația să se asigure că justițiabilii săi se

bucură de principiile unui proces echitabil prevăzute la articolul 6 § 1 din

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (a

se vedea cauza Lebedinschi v. Republica Moldova, 16 septembrie 2015, § 32;

cauza Sultan v. Republica Moldova, 05 iunie 2018, § 24).

În aceste condiții, procedura de admisibilitate a cererii de recurs va fi

efectuată și analizată prin prisma articolului precitat, care cuprinde, în mod

particular, dreptul de acces la justiție și dreptul de a fi auzit.

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la

un tribunal poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor înaintate

prin intermediul căilor de atac, pentru că prin însăși natura sa, recursul trebuie

reglementat de către stat, care se bucură în această privință de o anumită marjă de

apreciere.

În acest sens, criteriile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale de

atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac

ordinară (a se vedea inter alia cauzele Marc Brauer v. Germania, 01 septembrie

6

2016, § 34; Miessen v. Belgia, 16 octombrie 2016, § 64; Samardžić v. Croația, 20

iulie 2017, § 28; Zubac v. Croația (Marea Cameră), 05 aprilie 2018, § 82).

Așadar, prin prisma articolului 433 din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate verifică dacă actul judecătoresc de dispoziție recurat poate

constitui obiectul recursului, dacă cererea dedusă judecății este formulată de

persoana îndreptățită, dacă aceasta nu a fost depusă în mod repetat și dacă a fost

declarată în termen.

Prin urmare, obiectul prezentei cereri se referă la decizia din 23 decembrie

2021 a Curții de Apel Chișinău, care intră în categoria de acte specificate în

articolul 429 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Succesiv, completul de admisibilitate notează că, în cazul în care, dreptul de

acces la justiție este limitat fie de lege, fie de fapte, instanțele naționale trebuie să

verifice dacă aceste restricții au redus esența dreptului și, în special, dacă ele

urmăresc un scop legitim și dacă există o legătură rezonabilă de proporționalitate

între mijloacele utilizate și scopul care trebuie îndeplinit (a se vedea cauzele

Levages Prestations Servicii v. Franța, 25 octombrie 1996, § 40; Tricard

v. Franța, 10 iulie 2001, §§ 29, 33; Freitag v. Germania, 19 iulie 2007, § 37; Marc

Brauer, 01 septembrie 2016, § 34).

Articolul 434 din Codul de procedură civilă prescrie că, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

În conformitate cu art. 111 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă,

termenul de procedură se instituie prin indicarea unei date calendaristice, datei

comunicării actului de procedură, a unei perioade sau prin referire la un

eveniment viitor și cert că se va produce. În ultimul caz, actul de procedură poate

fi efectuat în decursul întregii perioade. Dacă începutul curgerii termenului este

determinat de un eveniment sau moment în timp care va surveni pe parcursul

zilei, inclusiv de comunicarea actului de procedură, atunci ziua survenirii

evenimentului sau a momentului nu se ia în considerare la calcularea termenului.

Normele procedurale referitoare la termenele pentru căile de atac sunt,

înafara oricărui dubiu, menite să asigure buna administrare a justiției și

respectarea, în special, a principiului securității juridice. Persoanele vizate trebuie

să se aștepte ca aceste reguli să fie aplicate (a se vedea cauzele Tricard v. Franța,

10 iulie 2001, § 29; Nicolae Popa v. România, 09 decembrie 2014, § 16; Tence v.

Slovenia, 31 mai 2016, § 31). Mai mult, CtEDO a statuat că, în cazul în care

termenul pentru o cale de atac ordinară este prelungit după o perioadă

considerabilă de timp, o astfel de decizie poate încălca principiul securității

juridice (a se vedea cauzele Ponomaryov v. Ucraina, 03 aprilie 2008, § 41;

Ustimenko v. Ucraina, 20 octombrie 2015, § 47).

Dispozitivul deciziei Curții de Apel Chișinău a fost pronunțat la 23

decembrie 2021. Potrivit extrasului din poșta electronică cu adresa

„maricica.lungu@justice.md”, decizia integrală din 23 decembrie 2021 a Curții

de Apel Chișinău a fost notificată electronic recurentei la 17 ianuarie 2022 (vol. I,

f.d. 201).

Astfel, completul de admisibilitate opinează că, în speță, calea de atac în

ordine de recurs a fost demarată în interiorul termenului legal, deoarece cererea

de recurs a fost depusă la 15 martie 2022.

7

Succesiv, completul de admisibilitate evocă faptul că, în conformitate cu

articolul 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces

sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare

a procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei

de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță

din oficiu.

Conform articolului 433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3)

și (4);

a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu

excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la

art. 434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

In concreto motivelor inserate în cererea de recurs, completul de

admisibilitate le apreciază ca fiind lipsite de substanță și care nu pot fi acceptate.

Or, recursul împotriva deciziei instanței de apel este o cale de atac de drept,

vizând în exclusivitate legalitatea actului de dispoziție contestat. Însă, din analiza

cererii de recurs depuse de ÎM CIA „Transelit” SA, reprezentată de avocatul

8

Andrei Crasnostan, rezultă că aceasta nu a evidențiat memoriul ilegalității și

netemeiniciei deciziei recurate.

În acest sens, completul de admisibilitate menționează faptul că dezvoltarea

recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu

claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de

lege, sunt de natură a învedera ilegalitatea hotărârii. Respectiv, nu este suficientă

simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea

recursului cu indicarea motivelor de ilegalitate pe care se întemeiază, precum și

dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea

nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor

motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o

hotărâre neîntemeiată. Aderent, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a

textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând

determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o minimă argumentare

a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează.

La caz, completul de admisibilitate vădește că, argumentele invocate în

cererea de recurs, după esența lor, pot fi încadrate în temeiurile aplicabile doar

procedurii de apel și nu se regăsesc în articolul 432 din Codul de procedură

civilă, aplicabil recursului. Ba mai mult ca atât, acestea au fost deja supuse

examinării și aprecierii de către instanța de apel prin prisma articolului 130 din

Codul de procedură civilă, fiindu-le oferite concluziile de rigoare și, prin urmare,

nu urmează a fi reiterate în ordine de recurs.

Ipotezele relevate certifică în mod clar caracterul lipsit de substanță al

recursului declarat, deoarece ÎM CIA „Transelit” SA, reprezentată de avocatul

Andrei Crasnostan, nu a invocat niciun argument plauzibil în vederea justificării

ilegalității deciziei instanței de apel. Astfel, se evidențiază caracterul declarativ al

recursului, deoarece este lipsit de conținut și desprinde simplul fapt al

dezacordului recurentei cu soluția dată de instanța inferioară, precum și lipsa

temeiurilor legale de declarare a recursului.

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa, Curtea

Europeană a precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs

efectiv sunt în primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în

principiu, competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (Doorson v. Olanda, 26 martie 1996, § 67). La acest capitol

instanță de recurs reține că recursul declarat de ÎM CIA „Transelit” SA,

reprezentată de avocatul Andrei Crasnostan nu s-a bazat exclusiv pe chestiuni de

drept, ce ar cuprinde încălcări esențiale sau aplicarea eronată a normelor de drept

material sau a normelor de drept procedural, iar ca urmare nu corespunde cerinței

de a fi „efectiv”, fiind lipsit de șanse de succes și nu este capabil să ofere

îndreptarea situației din decizia recurată.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că, în condițiile din speță,

cererea de recurs a fost depusă după ce ÎM CIA „Transelit” SA a avut

posibilitatea de a fi auzită de o instanță de fond și de o instanță de apel, fiecare

dintre care a avut deplină jurisdicție (a se vedea mutatis mutandis „Levages

Prestations Services” v. Franța, cererea nr.21920/93 din 25 octombrie 1996,

§§ 48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurentei i-a fost asigurat

dreptul de acces la o instanță și dreptul de a fi auzită combinat cu dreptul la un

9

recurs efectiv. De fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea

echității procedurii din perspectiva art. 6 § 1 din CEDO, rezultă că participanții

au reușit să pună în discuție în fața instanțelor toate observațiile și raționamentele

pe care le considerau necesare în vederea apărării punctului său de vedere

(Blücher v. Cehia, cererea nr. 58580/00 din 11 aprilie 2005, §§ 65-67)

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel

a examinat cauza sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele

prezentate, a aplicat și interpretat elocvent normele de drept material și

procedural, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție, în unanimitate, ajunge la concluzia de a considera

recursul declarat de ÎM CIA „Transelit” SA, reprezentată de avocatul Andrei

Crasnostan, împotriva deciziei din 23 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău,

în baza articolului 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de întreprinderea mixtă compania

internațională de asigurări „Transelit” societate pe acțiuni, reprezentată de

avocatul Andrei Crasnostan, împotriva deciziei din 23 decembrie 2021 a Curții de

Apel Chișinău.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Maria Ghervas

10