2ra-161/18 — încasarea despăgubirii de asigurare, a dobânzii de întârziere și a penalităților

2ra-161/18 — încasarea despăgubirii de asigurare, a dobânzii de întârziere și a penalităților (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

prima instanță, Judecătoria Edineț, sediul Central dosarul nr. 2ra-2403/2017

judecător: A. Rusu 2ra-161/2018

instanța de apel, Curtea de Apel Bălți

judecători: S: Procopciuc, A. Garbuz, E. Grumeza

D E C I Z I E

31 ianuarie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, Iulia Sîrcu

judecători Dumitru Visternicean

Nicolae Craiu

Dumitru Mardari

Galina Stratulat

examinând recursul declarat de Întreprinderea Mixtă Compania de Asigurări

„Grawe Carat Asigurări” Societate pe Acțiuni,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Întreprinderea

Mixtă Compania de Asigurări „Grawe Carat Asigurări” Societate pe Acțiuni împotriva

Întreprinderii Mixte Compania Internațională de Asigurări „Transelit” Societate pe

Acțiuni, intervenient accesoriu Ala Plehov cu privire la încasarea despăgubirii de

asigurare, dobânzii de întârziere, penalității de întârziere și a cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 22 august 2017 prin care a fost

respins apelul declarat de Întreprinderea Mixtă Compania de Asigurări „Grawe Carat

Asigurări” Societate pe Acțiuni și menținută hotărârea Judecătoriei Edineț, sediul

Centra din 24 februarie 2017,

c o n s t a t ă :

La 09 octombrie 2015 ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA s-a adresat cu cerere

de chemare în judecată împotriva ÎM CIA „Transelit” SA, intervenient accesoriu Ala

Plehov cu privire la încasarea despăgubirii de asigurare și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii a invocat că, la 20 aprilie 2014 în mun. Chișinău str. Valea

Crucii 11 s-a produs accidentul rutier cu participarea automobilului de model Jaguar

XF cu n/î XXXXX condus de Gîrleanu Valeriu și automobilul de model Mazda 3 cu

n/î XXXXX condus de către Ala Plehov.

Menționează că conform procesului verbal cu privire la contravenție al MAI

nr. 02481149 din 20 aprilie 2014 vinovat de producerea accidentului rutier a fost

recunoscut Ala Plehov.

La data producerii accidentului rutier, persoana vinovată Ala Plehov deținea

polița de asigurare obligatorie de răspundere civilă încheiat cu ÎM CIA „Transelit” SA

asupra autoturismului de model Mazda 3 valabil pentru o perioadă de la 21 iunie 2013

pînă la 20 iunie 2014.

1

Mai afirmă că în temeiul contractului de asigurare a vehiculelor terestre seria

AC nr.130447/CH din 25 septembrie 2013 încheiat între ÎM CA „Grawe Carat

Asigurări” SA și Valeriu Gîrleanu asupra autoturismului de model Jaguar XF cu

nr.XXXXX a fost achitată despăgubirea de asigurare în mărime de 348 495 lei.

Susține că la 31 iulie 2014 s-a adresat către pârât cu solicitarea de a recupera

integral despăgubirea de asigurare achitată. În rezultat la 27 noiembrie 2014 ÎM CIA

„Transelit” SA a achitat suma de 100 000 lei, iar la 16 aprilie 2015 a transferat

suplimentar suma de 95 632,47 lei.

Consideră că s-a creat o diferență de 152 862,53 lei între suma despăgubirii de

asigurare pretinsă de reclamantă și despăgubirea de asigurare achitată de ÎM CIA

„Transelit” SA, care urmează a fi restituită de pârâtă.

La 03 martie 2016 ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA a depus o cerere de

majorare a pretențiilor, solicitând încasarea despăgubirii de asigurare în sumă de

152 862,53 lei, a dobânzii de întârziere în mărime de 42 064,42 lei și a penalităților de

întârziere în sumă de 27 362,38 lei.

Ulterior, ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA a înaintat o cerere de concretizare

a pretențiilor prin care a solicitat încasarea despăgubirii de asigurare în mărime de

152 862,53 lei, a dobânzii de întârziere în sumă de 42 064,42 lei, a dobânzii de

întârziere în mărime de 27 362,38 lei și a cheltuielilor de judecată în mărime de 7715,95

lei.

Prin hotărârea Judecătoriei Edineț, sediul Central din 24 februarie 2017 a fost

respinsă acțiunea ca neîntemeiată.

La 02 martie 2017 ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA a depus apel împotriva

hotărârii Judecătoriei Edineț, sediul Central din 24 februarie 2017, solicitând admiterea

apelului, casarea hotărârii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărâri prin care

acțiunea să fie admisă.

Prin decizia Curții de Apel Bălți din 22 august 2017 a fost respins apelul

declarat de ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA și menținută hotărârea Judecătoriei

Edineț, sediul Central din 24 februarie 2017.

La 22 noiembrie 2017 ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA a depus recurs

împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 22 august 2017, solicitând admiterea

recursului, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu emiterea

unei noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii.

În motivarea recursului a menționat că suportul normativ al instanței de apel la

adoptarea soluției este bazat pe deduceri subiective, optându-se pentru o motivare

evazivă și superficială a soluției, fiind practic identică cu cea a primei instanțe.

Susține că în pofida stabilirii de către ambele instanțe, că autovehiculul

deteriorat, Jaguar XF cu n/î XXXXX avea o perioadă de exploatare de 2 ani la data

producerii accidentului, fiind reparat la unitatea de specialitate „DAAC Hermes” SA

de la care au fost achiziționate și piesele de schimb, nu a fost reținut argumentul

recurentei că despăgubirii de asigurare calculate urmează a-i fi aplicată gradul de uzură

zero, încălcând astfel art.3 alin.(1) lit.a) din Hotărârea Comisiei Naționale a Pieții

Financiare nr.13/1 din 03 aprilie 2008 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la

modiâul de determinare a uzurii în cazul pagubelor produse de autovehicule, precum

și Legea nr.94 din 26 aprilie 2012, art.IV care stipulează expres că aplicarea gradului

de uzură se stabilește în baza actelor normative ale Comisiei Naționale a Pieții

Financiare.

2

Consideră că instanțele inferioare au ignorat prevederile art.22 alin.(12) al Legii

nr.414 din 22 decembrie 2006 cu privire la asigurarea obligatoriei de răspundere civilă

pentru pagube produse de autovehicule, și nu au luat în considerație că unitatea de

specialitate , în baza documentelor căreia a fost stabilită despăgubirea de asigurare, a

fost selectată prin acordul asiguratorului ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA și a

persoanei păgubite Valeriu Gîrleanu, iar din analiza pozelor anexate la cererea de apel

care au fost supuse examinării și cercetării se observă faptul că autovehiculul deteriorat

a fost examinat la unitatea de specialitate „DAAC Hermes” SA, fiind prezent și

reprezentantul ÎM CIA „Transelit” SA.

Mai mult, nu poate fi reținut argumentul instanței de apel precum că ÎM CIA

„Transelit” SA nu și-a dat acordul ca automobilul deteriorat să fie reparat la „DAAC

Hermes” SA, or, textul Legii menționate în special art.23 nu prevede modalitatea prin

care părțile își exprimă acordul față de unitatea de specialitate destinată să stabiliească

costul de reparație și nu este reglementat nici modul prin care părțile comunică despre

unitatea de specialitate aleasă. ÎM CIA „Transelit” SA pe întreg procesul de instruire a

dosarului de daune nu a exprimat nici un dezacord privind unitatea de specialitate, dar

abia ce a fost înaintată cererea de chemare în judecată, în cadrul examinării cauzei,

reprezentantul intimatei a invocat această obiecție.

Totodată, reprezentantul ÎM CIA „Transelit” SA nu a probat nici în instanța de

fond și nici în instanța de apel asupra exprimării dezacordului privind unitatea de

specialitate aleasă.

Declară că instanțele inferioare neîntemeiat au respins capătul de cerere

referitor la încasarea penalității și dobânzii de întârziere, deoarece pct.70 și pct.71 din

Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție nr.11 din 16 decembrie 2013 stabilesc

contrariu.

Conform art. 434 Cod de procedură civilă, recursul împotriva deciziei se

depune în termen de 2 luni de la data comunicării deciziei integrale.

Conform materialelor cauzei decizia instanței de apel din 22 august 2017 a fost

expediată participanților la proces la data de 29 septembrie 2017 (f.d.59), fiind

recepționată de către recurentă la 23 octombrie 2017 (f.d.62).

Astfel, instanța de recurs constată că recursul depus la 22 noiembrie 2017 este

în termen.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) Cod de procedură civilă, după parvenirea

dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune

expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii

obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul neprezentării

referinței în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia.

La 18 decembrie 2017, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa

participanților la proces copia cererii de recurs, cu înștiințarea despre necesitatea

depunerii referinței.

La 05 ianuarie 2018 ÎM CIA „Transelit” SA a depus referință, prin care și-a

expus dezacordul împotriva recursului înaintat de ÎM CA „Grawe Carat Asigurări”,

solicitând declararea acestuia ca inadmisibil.

Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 24 ianuarie 2018, recursul

declarat de ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA a fost considerat admisibil.

În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează

fără înștiințarea participanților la proces.

3

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră recursul întemeiat și care

urmează a fi admis cu casarea integrală a deciziei instanței de apel și trimiterea cauzei

la rejudecare în instanța de apel din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) Cod de procedură civilă, instanța,

după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia

instanței de apel și să trimită pricina spre rejudecare în instanța de apel în toate cazurile

în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

În conformitate cu prevederile art. 118 alin. (1), (3) Cod de procedură civilă,

fiecare parte trebuie să dovedească circumstanțele pe care le invocă drept temei al

pretențiilor și obiecțiilor sale dacă legea nu dispune altfel. Circumstanțele care au

importanță pentru soluționarea justă a pricinii sunt determinate definitiv de instanța

judecătorească pornind de la pretențiile și obiecțiile părților și ale altor participanți la

proces, precum și de la normele de drept material și procedural ce urmează a fi aplicate.

În conformitate cu art. 239 Cod de procedură civilă, hotărârea judecătorească

trebuie să fie legală și întemeiată. Instanța își întemeiază hotărârea numai pe

circumstanțele constatate nemijlocit de instanță și pe probele cercetate în ședința de

judecată.

Articolul 241, alin. (5), (6) Cod de procedură civilă, stabilește că, în motivare

se indică: circumstanțele pricinii, constatate de instanță, probele pe care se întemeiază

concluziile ei privitoare la aceste circumstanțe, argumentele invocate de instanță la

respingerea unor probe, legile de care s-a călăuzit instanța. Dispozitivul cuprinde

concluzia instanței judecătorești privind admiterea sau respingerea integrală sau

parțială a acțiunii, repartizarea cheltuielilor de judecată, calea și termenul de atac al

hotărârii.

Conform art. 130 alin. (1)-(3) Codul de procedură civilă, instanța

judecătorească apreciază probele după intima ei convingere, bazată pe cercetarea

multiaspectuală, completă, nepărtinitoare și nemijlocită a tuturor probelor din dosar în

ansamblul și interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege. Nici un fel de probe nu au

pentru instanța judecătorească o forță probantă prestabilită fără aprecierea lor. Fiecare

probă se apreciază de instanță privitor la pertinența, admisibilitatea, veridicitatea ei, iar

toate probele în ansamblu, privitor la legătura lor reciprocă și suficiența pentru

soluționarea pricinii.

Iar, conform art. 373 alin. (1), (2) Codul de procedură civilă, instanța de apel

verifică, în limitele cererii de apel, ale referințelor și obiecțiilor înaintate, legalitatea și

temeinicia hotărîrii atacate în ceea ce privește constatarea circumstanțelor de fapt și

aplicarea legii în primă instanță. În limitele apelului, instanța de apel verifică

circumstanțele și raporturile juridice stabilite în hotărârea primei instanțe, precum și

cele care nu au fost stabilite, dar care au importanță pentru soluționarea pricinii,

apreciază probele din dosar și cele prezentate suplimentar în instanță de apel de către

participanții la proces.

Actele cauzei denotă că, înaintând acțiunea în judecată împotriva ÎM CIA

„Transelit” SA, intervenient accesoriu Ala Plehov, ÎM CA „Grawe Carat Asigurări”

SA a solicitat încasarea despăgubirii de asigurare în sumă de 152 862,53 lei, penalității

de întârziere în cuantum de 27 362,38 lei și cheltuieli de judecată în mărime de

7 715,95 lei.

4

Fiind investită cu judecarea acțiunii în cauză, prima instanță a ajuns la concluzia

netemeiniciei acțiunii și respingerii acesteia ca neîntemeiată.

Curtea de Apel Bălți judecând apelul depus ÎN CA „Grawe Carat Asigurări”

SA l-a găsit neîntemeiat și prin decizia din 22 august 2017 a dispus respingerea acestuia

cu menținerea hotărârii Judecătoriei Edineț, sediul Central din 24 februarie 2017.

În susținerea soluției date, instanța de apel a reținut că prima instanță corect a

stabilit că suma despăgubirii solicitate de către ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA

urmează a fi achitată în baza raportului de evaluare a pagubei nr.1612/11A din 20

noiembrie 2014 efectuat de SRL „Exauto Plus” și nu în baza calcului efectuat de

„DAAC Hermes” SA.

A precizat instanța de apel că prima instanță întemeiat și legal a concluzionat

că ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA nu a prezentat probe ce ar confirma faptul că a

solicitat de la ÎM CIA „Transelit” SA acordul ca automobilul deteriorat să fie reparat

la „DAAC Hermes” SA și că intimata ar fi acceptat, cu atât mai mult că nici din dosarul

de daune nu rezultă, că părțile au convenit asupra reparației automobilului deteriorat

anume la această companie.

Însă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție consideră că decizia instanței de apel a fost adoptată arbitrar, fără

o apreciere a argumentelor și probelor invocate de apelanți, iar faptul dat indică

incontestabil la încălcarea de către instanța de apel a normelor de drept procedural,

precum și la examinarea superficială și evazivă atât a apelului, cât și a pricinii deduse

judecării, fără a fi verificată, în condițiile legii, legalitatea hotărârii contestate.

La acest capitol, Colegiul consideră necesar a menționa că, instanța de apel

incovând că despăgubirea de asigurare urmează a fi stabilită pe baza documentelor

eliberate de unitatea specială acceptată de părți, iar ÎM CIA „Transelit” SA nu și-a dat

acordul ca anume „DAAC Hermes” SA să efectueze reparația automobilului și să

calculeze suma despăgubirii, nu a reținut că art.22 alin.(12) a Legii nr.414 din 22

decembrie 2006 cu privire la asigurarea obligatoriei de răspundere civilă pentru pagube

produse de autovehicule, stabilește că, în cazul cînd persoana păgubită se adresează

asigurătorului cu care are încheiat contract de asigurare de bunuri pentru recuperarea

prejudiciului, constatarea avariilor, soluțiile tehnologice adoptate, evaluarea și

stabilirea despăgubirilor vor fi opozabile asigurătorului de răspundere civilă auto al

persoanei vinovate, în limita prevederilor prezentei legi.

Totodată, art.23 al Legii nr.414 din 22 decembrie 2006 nu prevede expres

modalitatea prin care părțile își exprimă acordul față de unitatea de specialitate aleasă,

cu atât mai mult că, reprezentantul ÎM CIA „Transelit” SA a fost prezent la examinarea

de către „DAAC Hermes” a autovehicului deteriorat și cunoștea că anume această

companie urma să efectueze calculul despăgubirii de asigurare.

La caz, este relevant și faptul că instanța de apel a stabilit că autovehiculul

deteriorat, Jaguar XF cu n/î XXXXX avea o perioadă de exploatare de peste 2 ani la

data producerii accidentului, admițând aplicarea coeficientului de uzură de 15 %

conform hotărârii Comisiei Naționale a Pieții Financiare nr.13/1 din 03 aprilie 2008.

Însă, instanța de recurs reține că art.IV din Legea 94 din 26 aprilie 2012 pentru

modificarea, completarea și abrogarea unor acte legislative, prevede că, prin derogare

de la art. 23 alin. (6) și (7) din Legea nr. 414-XVI din 22 decembrie 2006 cu privire la

asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, pe

o perioadă de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prețurile pieselor de

schimb care se înlocuiesc la autovehiculele deteriorate se stabilesc cu aplicarea

5

gradului de uzură determinat anual în conformitate cu actele normative ale Comisiei

Naționale a Pieței Financiare în care se va ține cont de perioada de exploatare a

autovehiculului, de categoria de piese înlocuitoare și de modalitatea de despăgubire.

Iar conform pct.4 al Hotărârii privind modificarea și completarea

Regulamentului cu privire la modul de determinare a uzurii în cazul pagubelor produse

la autovehicule, aprobat prin Hotărîrea Comisiei Naționale a Pieței Financiare nr.13/1

din 3 aprilie 2008, pentru evitarea diferențelor financiare dintre cuantumul despăgubirii

de asigurare care urmează a fi stabilit de asigurător și cuantumul pagubei real suportate

de persoana păgubită, în procesul evaluării pagubei, atunci cînd este necesară

înlocuirea pieselor de schimb și părților componente, urmează a se conduce de regulile

stabilite la art.1416 alin.(2) din Codului civil al Republicii Moldova, ținînd cont că

paguba real suportată pentru autovehiculele cu o vechime de exploatare de pînă la 3

ani se determină conform prețurilor practicate de unitățile de specialitate acceptate de

părți la piesele de schimb și părțile componente originale noi (fabricate de producătorul

de autovehicule sau sub controlul acestuia), fără deducerea uzurii (aplicarea gradului

de uzură zero), cu condiția că piesele de schimb și părțile componente sînt procurate

de la unitatea de specialitate acceptată de părți sau autovehiculul este reparat de către

unitatea de specialitate acceptată de părți și plata pentru piese de schimb și/sau servicii

se efectuează de către asigurător sau, în condițiile legii, de către Biroul Național al

Asigurătorilor de Autovehicule direct la unitatea de specialitate, dacă părțile nu au

convenit altfel referitor la modalitatea de plată.

Or, reieșind din normele citate, instanța de apel urma să verifice care este gradul

de uzură în cazul în care autovehiculul avea o vechime de exploatare de până la 3 ani.

Prin urmare, instanța de apel nu s-a expus clar asupra solicitărilor ce ține de

calculul privind suma despăgubirii de asigurare, a penalității de întârziere și a dobânzii

de întârziere.

În aceste circumstanțe, este cert faptul că în cadrul soluționării pricinii probele

din dosar se cercetează doar în ansamblul și în interconexiunea acestora, or, instanța de

judecată este obligată să reflecte în hotărâre motivele concluziilor sale privind

admiterea unor probe și respingerea altor probe, precum și argumentarea preferinței

unor probe față de altele.

Mai mult, în conformitate art. 390 alin. (1) lit. e), f) Cod de procedură civilă,

decizia instanței de apel trebuie să conțină motivele concluziilor instanței de apel și

referirea la legea guvernantă și concluziile instanței de apel în urma examinării

apelului.

Or, în sensul art. 6 CEDO, instanțele de judecată trebuie să indice, cu suficientă

claritate, motivele pe care se întemeiază hotărârile, iar având în vedere caracterul

determinant al concluziilor sale, noțiunile ce implică o apreciere a faptelor supuse

examinării.

Prin urmare, instanța de apel nu și-a executat în deplină măsură obligația legală

de a motiva hotărârea luată și de a argumenta menținerea hotărârii primei instanțe.

Dreptul de a fi auzit, prin urmare, a fost încălcat, or dreptul în cauză include nu

doar posibilitatea de a aduce argumente instanței, dar de asemenea o obligație

corespunzătoare a instanței de a arăta, în motivarea sa, motivele pentru care anumite

argumente au fost acceptate sau respinse, ceea ce nu a fost îndeplinit de instanța de

apel.

În consecință, Colegiul, verificând conținutul deciziei contestate, în raport cu

materialele dosarului, argumentele invocate în recurs, conchide că instanța de apel, s-

6

a referit în mod declarativ la normele dreptului material pe care le-a considerat

aplicabile speței, fără să se expună asupra circumstanțelor concrete ale cauzei și

probelor administrate în cadrul judecării pricinii pe care se întemeiază concluziile

privitoare la aceste circumstanțe, și fără a indica motivele pentru care argumentele

invocate în cererea de apel nu au fost reținute. Mai mult, nici nu au fost supuse

aprecierii.

Din considerentele menționate, pornind de la faptul că această eroare admisă la

judecarea pricinii în instanțele ierarhic inferioare nu poate fi corectată de instanța de

recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme

de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de ÎM CA „Grawe Carat

Asigurări” SA și a casa integral decizia instanței de apel, cu remiterea pricinii civile la

rejudecare în instanța de apel, în alt complet de judecată.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să țină cont de cele menționate

și rejudecând pricina, să emită o hotărâre întemeiată și legală.

În conformitate cu art. 445, alin. (1), lit. c) Cod de procedură civilă, Colegiul

civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție,

d e c i d e :

Se admite recursul declarat de Întreprinderea Mixtă Compania de Asigurări

„Grawe Carat Asigurări” Societate pe Acțiuni.

Se casează decizia Curții de Apel Bălți din 22 august 2017, în cauza civilă la

cererea de chemare în judecată înaintată de Întreprinderea Mixtă Compania de

Asigurări „Grawe Carat Asigurări” Societate pe Acțiuni împotriva Întreprinderii Mixte

Compania Internațională de Asigurări „Transelit” Societate pe Acțiuni, intervenient

accesoriu Ala Plehov cu privire la încasarea despăgubirii de asigurare, dobânzii de

întârziere, penalității de întârziere și a cheltuielilor de judecată, cu remiterea cauzei la

rejudecare la Curtea de Apel Bălți, în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac.

Președintele ședinței, Iulia Sîrcu

judecători Dumitru Visternicean

Nicolae Craiu

Dumitru Mardari

Galina Stratulat

7