2ac-75/17 — recunoașterea dreptului de proprietate
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- recunoaşterea dreptului de proprietate
- Temei legal
- competenţa instanţei de judecată
2ac-75/17 — recunoașterea dreptului de proprietate (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
Dosarul nr.2ac-75/17
Î N C H E I E R E
14 iunie 2017 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ
al Curții Supreme de Justiție
în componența:
Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu,
judecători Ion Druță, Maria Ghervas,
examinând conflictul de competență jurisdicțională apărut între Judecătoria
Chișinău (sediul central) și Curtea de Apel Chișinău,
în cauza civilă la acțiunea Societății Comerciale „CovaGrup – M” SRL
împotriva Cooperativei Agroindustriale de Producție „Bacii” în proces de
insolvabilitate cu privire la recunoașterea dreptului de proprietate și obligarea
restituirii bunurilor,
C O N S T A T Ă:
SC „CovaGrup – M” SRL la data de 09 iunie 2016 s-a adresat cu cerere de
chemare în judecată împotriva CAP „Bacii” în proces de insolvabilitate cu privire la
recunoașterea dreptului de proprietate asupra 18660,7 decalitri de vin, obligarea
eliberării acestora și încasarea cheltuielilor de judecată (5-6, vol. I)
La data de 15 februarie 2017 Ana Mazur lichidatorul CAP „Bacii” a depus
cerere, prin care a solicitat strămutarea cauzei civile la Curtea de Apel Chișinău ca
instanță de insolvabilitate, motivându-și cererea pe faptul că obiectul acțiunii este
inclus în masa debitoare a pârâtului în proces de insolvabilitate.
Prin încheierea Judecătoriei Chișinău (sediul central) din data de 22 martie
2017 s-a admis cererea reprezentantului CAP „Bacii”, cauza civilă la acțiunea SC
„CovaGrup – M” SRL împotriva CAP „Bacii” în proces de insolvabilitate cu privire
la recunoașterea dreptului de proprietate și obligarea restituirii bunurilor s-a strămutat
pentru judecare în instanța de insolvabilitate – Curtea de Apel Chișinău, pentru
examinare separată conform competenței jurisdicționale ( f.d. 28, vol. II).
În susținerea poziției sale instanța de fond a invocat prevederile art. 5 alin 2 al
Legii insolvabilității nr.149 din 29 iunie 2012, precum și prevederile art. 43 alin. 2 lit.
b) și alin. 3 CPC.
Curtea de Apel Chișinău, fiind în dezacord cu încheierea Judecătoriei Chișinău
(sediul central) din data de 22 martie 2017, prin încheierea din data de 30 mai 2017 a
expediat cauza civilă la Curtea Supremă de Justiție pentru examinarea conflictului de
competență apărut între instanța de drept comun și instanța de insolvabilitate ( f.d. 37,
vol. II).
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios
administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că competentă să judece cauza
1
civilă la acțiunea SC „CovaGrup – M” SRL împotriva CAP „Bacii” în proces de
insolvabilitate cu privire la recunoașterea dreptului de proprietate și obligarea
restituirii bunurilor este Judecătoria Chișinău (sediul central) din următoarele
considerente.
În conformitate cu prevederile art. 44 alin. 3 CPC „conflictul de competență
dintre două sau mai multe judecătorii care nu țin de aceeași curte de apel ori dintre
o judecătorie și o curte de apel, ori între curțile de apel se judecă de Colegiul civil,
comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție”.
Potrivit art. 33 alin 1 în coroborare cu art. 331 al CPC „instanțele judecătorești
judecă toate pricinile civile cu participarea persoanelor fizice, persoanelor juridice și
autorităților publice privind apărarea drepturilor, libertăților și intereselor legitime
încălcate sau contestate, pricini pentru care legea nu prevede competența altor organe.
Judecătoriile examinează și soluționează în fond toate pricinile civile, dacă legea nu
prevede altfel”.
Prin urmare, instanțele judecătorești judecă toate cauzele civile, dacă legea nu
prevede competența altor organe.
La caz, prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din data de 13 aprilie 2016 s-a
admis cererea introductivă, s-a constatat și intentat procesul de insolvabilitate față de
CAP „Bacii”, iar prin încheierea Curții de Apel Chișinău din data de 28 iulie 2016 s-a
dispus trecerea la procedura de faliment în vederea lichidării patrimoniului CAP
„Bacii”.
Ulterior intentării procesului de insolvabilitate, la data de 09 iunie 2016 SC
„CovaGrup – M” SRL a depus acțiune împotriva CAP „Bacii” în proces de
insolvabilitate cu privire la recunoașterea dreptului de proprietate asupra 18660,7
decalitri de vin și obligarea restituirii bunurilor.
Conform art. 5 alin. 1 și alin. 2 al Legii insolvabilității nr.149 din 29 iunie
2012, cererea de intentare a procesului de insolvabilitate se examinează de către
instanța de judecată (instanța de insolvabilitate) în conformitate cu competența
jurisdicțională stabilită în Codul de procedură civilă și în prezenta lege. Instanța de
insolvabilitate dispune de competență exclusivă la judecarea, în cadrul procesului de
insolvabilitate, a litigiilor ce țin de masa debitoare. Dacă partea interesată invocă
existența unui litigiu de drept referitor la masa debitoare, instanța de insolvabilitate va
judeca această cauză într-un proces separat, în procedură contencioasă,
conform Codului de procedură civilă.
Norma sus - citată prevede exhaustiv competențele instanței de insolvabilitate
în cadrul examinării dosarului de insolvabilitate. Astfel, litigiile de drept apărute după
intentarea procesului de insolvabilitate sau în alte cazuri cu excepția celor stabilite
expres în art. 5 al Legii insolvabilității nr.149 din 29 iunie 2012 se judecă de alte
instanțe de judecată potrivit competenței. În această normă nu se regăsește
competența de a examina prezenta cerere de chemare în judecată.
Totodată, Legea insolvabilității reglementează situații în care după intentarea
procedurii de insolvabilitate, pe rolul instanței de drept comun se află cauze pendinte
cu privire la bunurile din masa debitoare.
În prezentul litigiu sunt prezente două pretenții, recunoașterea dreptului de
proprietate asupra bunului inclus în masa debitoare și revendicarea bunului înaintat în
baza Codului Civil, astfel litigiul ține de competența instanței de drept comun, ori SC
2
„CovaGrup – M” SRL pentru a putea separa bunul din masa debitoare a CAP „Bacii”
trebuie să dețină un drept real sau personal asupra bunului inclus în masa debitoare.
Prin urmare, prevederile art. 5 alin. 2 al Legii insolvabilității nr.149 din 29
iunie 2012 nu sunt aplicabile în speță.
Din considerentele menționate, Colegiul reține, că judecarea cauzei civile la
acțiunea SC „CovaGrup – M” SRL împotriva CAP „Bacii” în proces de
insolvabilitate cu privire la recunoașterea dreptului de proprietate și obligarea
restituirii bunurilor ține de competența Judecătoriei Chișinău (sediul central).
În baza celor enunțate și conducând-se de art. 44 alin. 3 și alin. 9, art. 269-270
CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme
de Justiție
D I S P U N E:
Se constată competența Judecătoriei Chișinău (sediul central) la judecarea în
fond a cauzei civile la acțiunea Societății Comerciale „CovaGrup – M” SRL
împotriva Cooperativei Agroindustriale de Producție „Bacii” în proces de
insolvabilitate cu privire la recunoașterea dreptului de proprietate și obligarea
restituirii bunurilor.
Cauza civilă la acțiunea Societății Comerciale „CovaGrup – M” SRL împotriva
Cooperativei Agroindustriale de Producție „Bacii” în proces de insolvabilitate cu
privire la recunoașterea dreptului de proprietate și obligarea restituirii bunurilor, se
remite spre judecare în fond la Judecătoria Chișinău (sediul central).
Încheierea nu se supune nici unei căi de atac.
Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu
judecători Ion Druță
Maria Ghervas
3