3ra-623/17 — anularea deciziei si repararea prejudiciului moral
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- anularea deciziei si repararea prejudiciului moral
- Temei legal
- temeiurile inadmisibilitatii recursului
3ra-623/17 — anularea deciziei si repararea prejudiciului moral (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
dosarul nr. 3ra-623/17
prima instanță: Judecătoria Centru mun. Chișinău – N. Mămăligă
instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – L. Bulgac, G. Dașchevici, D. Manole,
Î N C H E I E R E
14 iunie 2017 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ
al Curții Supreme de Justiție
în componența:
Președintele completului,
judecătorul Valentina Clevadî
judecători Galina Stratulat, Iurie Bejenaru
examinând admisibilitatea recursului declarat de către Tabacari Ivan,
în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Tabacari Ivan
împotriva Întreprinderii de Stat Servicii Pază a Ministerului Afacerilor Interne
privind anularea deciziei și repararea prejudiciului moral,
împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 19 ianuarie 2017, prin care a
fost respins apelul declarat de către Tabacari Ivan și menținută hotărârea
Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 26 mai 2016,
c o n s t a t ă
La 23 septembrie 2015, Tabacari Ivan a depus cerere de chemare în judecată
împotriva Întreprinderii de Stat Servicii Pază a Ministerului Afacerilor Interne
privind anularea deciziei și repararea prejudiciului moral.
În motivarea cererii de chemare în judecată a indicat, că Întreprinderea de Stat
Servicii Pază a Ministerului Afacerilor Interne (în continuare ÎS Servicii Pază a
MAI) unilateral a majorat prețul pentru serviciile de pază de la 26 lei, la 60 lei pe
lună.
Susține că, acest fapt contravine prevederilor art. 16 din Legea privind
protecția consumatorului nr.105 din 13 mai 2003.
Menționează că, cererea prealabilă depusă de reclamant la 04 septembrie
2015 înregistrată sub nr.T- 146/15 a fost respinsă neîntemeiat de către ÎS Servicii
Pază a MAI.
1
Solicită reclamantul, anularea deciziei și repararea prejudiciului moral în
mărime de 7000 lei.
Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 26 mai 2016, cererea de
chemare în judecată înaintată de Tabacari Ivan a fost respinsă ca neîntemeiată.
Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, Tabacari Ivan la 03 iunie 2016
a depus apel prin care a solicitat, admiterea apelului, casarea hotărârii contestate cu
pronunțarea unei noi hotărâri de admitere intgegrală a acțiunii.
Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 19 ianuarie 2017, a fost respins
apelul declarat de către Tabacari Ivan și menținută hotărârea Judecătoriei Centru
mun. Chișinău din 26 mai 2016.
La 10 aprilie 2017, Tabacari Ivan, a declarat recurs solicitând admiterea
acestuia, casarea integrală a hotărârilor judecătorești și emiterea unei noi hotărârii
cu privire la admiterea acțiunii.
În motivarea recursului a invocat dezacordul cu hotărârile judecătorești, care
urmează a fi casate în temeiul art. 432 CPC, pentru încălcarea și aplicarea greșită a
normelor de drept material și procedural.
Menționează că, ÎS Servicii Pază a MAI nu are dreptul, unilateral, de a majora
prețul pentru serviciile prestate.
La 18 mai 2017, ÎS Servicii Pază a MAI a înaintat referință, prin care a
solicitat declararea recursului depus de Tabacari Ivan, ca fiind inadmisibil
(f.d. 121-123).
În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de
2 luni de la data comunicării hotărârii sau deciziei integrale.
Materialele cauzei atestă că, decizia instanței de apel a fost pronunțată la
19 ianuarie 2017 (f.d. 105-109), fiind expediată în adresa părților prin scrisoarea de
însoțire a Curții de Apel Chișinău la 09 martie 2017 (f.d. 110), confirmarea privind
recepționarea acesteia la materialele dosarului lipsește.
Astfel, instanța de recurs consideră că, recurentul s-a conformat prevederilor
legale și a declarat recursul la 10 aprilie 2017, în termen (f.d. 114-115).
Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,
completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții
Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil, din următoarele
considerente.
În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți
la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea
esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de
drept procedural.
2
În conformitate cu art. 432 alin. (2) CPC, se consideră că normele de drept
material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța
judecătorească: nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; a aplicat o lege care
nu trebuia să fie aplicată; a interpretat în mod eronat legea; a aplicat în mod eronat
analogia legii sau analogia dreptului.
În conformitate cu art. 432 alin. (3) CPC, se consideră că normele de drept
procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: pricina a fost
judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; pricina a
fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul,
data și ora ședinței de judecată; în judecarea pricinii au fost încălcate regulile
privind limba de desfășurare a procesului; instanța a soluționat problema
drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; în dosar lipsește
procesul-verbal al ședinței de judecată; hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea
competenței jurisdicționale.
Alin. (4) al articolului menționat prevede că, săvârșirea a altor încălcări decât
cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în
măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii
sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către
instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la
încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră
inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la
art. 432 alin. (2), (3) și (4).
Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții
Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Tabacari Ivan, este declarativ
și nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC, care să
justifice afirmația de ilegalitate a deciziei instanței de apel.
Instanța de recurs reține că, argumentele invocate de Tabacari Ivan în cererea
de recurs, poartă un caracter declarativ, nefiind posibilă determinarea aspectului de
legalitate al deciziei instanței de apel ce urmează a fi supus controlului judiciar. Or,
recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra
problemelor de drept material și procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei,
dar nu și temeinicia în fapt.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în
jurisprudența sa constantă că „ ... art. 6 paragraful 1 al Convenției Europene pentru
Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale nu impune motivarea
în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții
legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o
3
instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes” (cauza Rebai și alții contra
Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995,
nr.26561/1995).
Astfel, reieșind din considerentele menționate, completul Colegiului civil,
comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la
concluzia de a considera recursul declarat de Tabacari Ivan, ca inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 270, 431 alin.(2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC,
completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții
Supreme de Justiție
d i s p u n e
Recursul declarat de Tabacari Ivan, se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă.
Președintele completului,
judecătorul Valentina Clevadî
judecători Galina Stratulat
Iurie Bejenaru
4