- Dosarul nr.
- 2ra-949/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 17 iunie 2015
- Părțile
- Cucu Ion vs IS Servicii de Pază a MAI filiala Cahul
- Pe scurt
- Legalitatea şi temeinicia hotărîrii, problemele soluţionate la deliberarea hotărîrii
2ra-949/15 — Recuperarea prejudiciului material şi moral, compensarea cheltuielilor de judecată
prima instanță: I. Cotea, dosarul nr. 2ra-949/15 instanța de apel: G. Vravin, T. Dimitraiadi, I. Dănăilă, DECIZIE 17 iunie 2015 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența: Preşedintele şedinţei, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Valentina Clevadî Iurie Bejenaru Oleg Sternioală Tamara Chişca-Doneva examinând recursul declarat de către Cucu Ion, reprezentat de avocatul Grecu Ion, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Cucu Ion împotriva Instituției de Stat „Serviciul de Pază” a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, intervenient accesoriu Filiala Cahul a Instituției de Stat „Serviciul de Pază” a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova cu privire la încasarea prejudiciului material și moral, împotriva deciziei Curții de Apel Cahul din 04 decembrie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către Cucu Ion şi menținută hotărârea Judecătoriei Cahul din 30 ianuarie 2014, c o n s t a t ă: La 03 octombrie 2012, Cucu Ion, reprezentat de avocatul Grecu Ion, a depus cerere de chemare în judecată împotriva ÎS „Serviciul de Pază” a MAI al RM cu privire la încasarea prejudiciul material și moral.
În motivarea acţiunii a indicat că la 09 august 2011, a încheiat cu Filiala Cahul a ÎS „Servicii Pază” a MAI al RM contractul nr. 11-0470 privind paza imobilului persoanelor fizice cu mijloace tehnice de semnalizare, conform căruia pârâtul s-a obligat să primească sub pază imobilul situat în or. Cahul, str. M. Viteazul 2, ap. 60, care îi aparține cu drept de proprietate. Susține că termenul acţiunii contractului a fost stabilit de un an, şi anume, din 09 august 2011 până la 09 august 2012. Menționează că deoarece nu are loc permanent de muncă pe teritoriul Republicii Moldova, a plecat peste hotarele țării cu convingerea că apartamentul său se află sub supraveghere sigură, însă, revenind în țară la data de 01 septembrie 2011, a depistat că apartamentul său era prădat și prin urmare, a fost prejudiciat în cuantum de 90 000 lei.
Indică că acest fapt a fost cercetat de către CPR Cahul, iar prin ordonanța Procuraturii raionului Cahul din 01 septembrie 2011, a fost dispusă începerea urmăririi penală. Afirmă că prin ordonanțata menționată s-a stabilit că în perioada de la 09 august 2011 până la data de 01 septembrie 2011, persoane necunoscute au pătruns în apartamentul său de unde au sustras lucruri în valoare de 90 000 lei, însă, pârâtul nu a sosit la obiectul păzit în decurs de trei minute, așa cum s-a obligat prin contractul încheiat, mai mult, nici nu a cunoscut despre pătrunderea în obiectul păzit. Indică că ulterior infractorii nu au fost depistați, deși pârâtul este o întreprindere a Ministerului Afacerilor Interne al RM, la data de 10 august 2012, a înaintat acestuia o propunere de soluționare pe cale amiabilă a litigiului iscat, însă, propunerea sa rămas fără satisfacere.
Susține că atitudinea pârâtului față de proprietatea sa, este o atârnare care de fapt atestă utilizarea sa ca o sursă de finanțare, fapt prin care i-au fost provocate suferințe psihice. Solicită încasarea din contul Filialei Cahul a Instituției de Stat „Serviciul de Pază” a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova în beneficiul său, prejudiciul material în sumă de 90 000 lei, prejudiciul moral în sumă de 30 000 lei şi compensarea cheltuielilor de judecată. Prin încheierea Judecătoriei Cahul din 27 martie 2013, ÎS „Paza de Stat” a MAI al RM a fost atrasă în proces în calitate de intervenient accesoriu. Prin hotărârea Judecătoriei Cahul din 30 ianuarie 2014, acțiunea a fost respinsă.
Prin decizia Curții de Apel Cahul din 04 decembrie 2014, a fost respins apelul declarat de către Cucu Ion și menținută hotărârea primei instanțe. La 02 martie 2015, Cucu Ion, reprezentat de avocatul Grecu Ion, a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea acestuia a MAI, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a acţiunii. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel, considerând-o ilegală, neîntemeiată și emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material ne fiind aplicată legea care trebuia să fie aplicată.
Susține că instanța de apel judecând apelul sa pronunțat asupra hotărârii Judecătoriei Cahul din 30 ianuarie 2013, pe când, obiectul apelului declarat constituia casarea hotărârii Judecătoriei Cahul din 30 ianuarie 2014. Menționează că în cererea de apel a notat că instanţa de fond nu a reţinut că la 09 august 2011 obiectul a fost conectat la dispeceratul de pază, respectiv a fost primit pentru pază. Ca urmare, consideră teza instanţei că intimatul este dispensat de la răspundere este lipsită de temei, deoarece, în perioada 09 august 2011, când obiectul a fost conectat la dispeceratul de pază și până la data de 01 septembrie 2011 când s-a depistat pătrunderea și sustragerea bunurilor din obiectul conectat la dispecerat, impune intimatul, potrivit pct.3.1 lit. b) din contractul menționat, să organizeze și să asigure sosirea în 3 minute a grupei operative la obiectul păzit în cazul declanșării sistemului de semnalizare.
La fel, indică că în ipoteza în care sistemul de semnalizare a fost declanșat în urma deconectării de la rețeaua de alimentare cu energie electrică și onorării obligației indicate în p.3.1 lit. b) şi anume sosirea la obiectul păzit, intimatul potrivit esenței p.6.2 a contractului urma să efectueze supravegherea obiectivului cu forțele grupei operative în cazul în care paza nu poate fi efectuată cu sistemul de semnalizare, mai mult, ultimul nu a depistat declanșarea sistemului de semnalizare din 09 august 2013, când obiectul a fost primit sub pază. Afirmă că sistemul de semnalizare instalat de către intimat este dotat cu sursă alternativă de alimentare cu energie electrică, acumulator, adică sistemul de semnalizare este funcțional în regim autonom, indiferent de sursa exterioară de alimentare cu energie, astfel, rezultă că concluzia instanței de apel precum că intimatul este dispensat de răspundere nu-şi găsește justificare.
Consideră că la examinarea cauzei din speţă eronat a fost apreciat şi răspunsul ÎCS „RED Union Fenosa” cu nr. 0505 70306 din 13 octombrie 2014, prin care se confirmă că apartamentul aflat sub pază nu a fost deconectat de la sursa de energie electrică, așa cum la materialele dosarului este anexat ordinul din 12 iulie 2011 de deconectare de la sursa de alimentare cu energie electrică, din care rezultă că deconectarea energiei electrice s-a efectuat la data de 09 august 2011, deoarece, ÎCS „RED Union Fenosa” prin răspunsul menționat a indicat că deși, inițiase procedurile de deconectare, nu a deconectat obiectul de la sursa de alimentare cu energie electrică şi deci, constatarea de către instanțe că obiectul a fost deconectat de la sursa de energie electrică este bazată pe presupuneri și contravine precedărilor art. 121 CPC.
Invocă că instanțele inferioare la emiterea hotărârilor eronat aU concluzionat precum că nu a probat existența prejudiciului material în valoare de 90 000 lei, or, pe parcursul examinării pricinii intimatul nu a negat cuantumul sumei pretinse, iar potrivit prevederilor art. 123 alin. (6) CPC, faptele invocate de una din pârți nu trebuie dovedite în măsura în care cealaltă parte nu le-a negat. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei instanţei de apel din 04 decembrie 2014 a fost expediată în adresa recurentului la 30 decembrie 2014, fapt confirmat prin copia scrisorii de însoţire (f. d. 148). Astfel, instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 02 martie 2015 în termen.
În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite recursul, de a casa decizia instanţei de apel şi a restitui pricina spre rejudecare în instanţa de apel din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs.
Înaintând acţiunea în judecată împotriva ÎS „Servicii de Pază a MAI” şi filiala Cahul a ÎS „Servicii de Pază a MAI”, Ion Cucu a solicitat încasarea din contul Filialei Cahul a Instituției de Stat „Serviciul de Pază” a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova în beneficiul său prejudiciul material în sumă de 90 000 lei, prejudiciul moral în sumă de 30 000 lei şi compensarea cheltuielilor de judecată. Fiind investită cu judecarea pricinii în cauzei, prima instanţă a ajuns la concluzia netemeiniciei acţiunii şi respingerea acesteia, soluţia care a fost menţinută şi de instanţa de apel.
Instanţa de recurs conchide, însă, că o astfel de soluţie este una greşită, fapt ce rezultă din nedeterminarea exactă a naturii juridice a litigiului, criteriu, care presupune prin sine lămurirea completă şi certă a situaţiei de fapt sub toate aspectele, mai mult că concluziile instanţei de apel sunt bazate pe o apreciere unilaterală şi arbitrară a materialului probator, fapt ce vine în contradicţie cu normele de drept procedural. În conformitate cu art. 118 alin. (3) CPC, circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea justă a pricinii sunt determinate definitiv de instanţa judecătorească pornind de la pretenţiile şi obiecţiile părţilor şi ale altor participanţi la proces, precum şi de la normele de drept material şi procedural ce urmează a fi aplicate.
În conformitate cu art. 130 alin. (4) CPC, ca rezultat al aprecierii probelor, instanţa judecătorească este obligată să reflecte în hotărâre motivele concluziilor sale privind admiterea unor probe şi respingerea altor probe, precum şi argumentarea preferinţei unor probe faţă de altele. Iar, în conformitate cu art. 373 alin. (1) şi (2) CPC, instanţa de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referinţelor şi obiecţiilor înaintate, legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate în ceea ce priveşte constatarea circumstanţelor de fapt şi aplicarea legii în primă instanţă; instanţa de apel verifică circumstanţele şi raporturile juridice stabilite în hotărârea primei instanţe, precum şi cele care nu au fost stabilite, dar care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, apreciază probele din dosar şi cele prezentate suplimentar în instanţă de apel de către participanţii la proces.
Reieşind din limitele judecării apelului consfinţite în norma enunţată, instanţa de recurs reţine că contrar acestor prevederi, instanţa de apel judecând apelul a trecut în mod superficial asupra circumstanţelor pricinii, referindu-se doar la susţinerile reprezentanţilor Filialei Cahul a ÎS „Servicii de Pază a MAI” şi a ÎS „Servicii de Pază a MAI”, fără a examina legalitatea şi temeinicia hotărârii supusă apelului sub toate aspectele, în raport cu regulile şi legislaţia ce guvernează litigiul în cauză. În acest context se va remarca că respingând apelul declarat de Cucu Ion şi menţinând hotărârea primei instanţe, instanţa de apel a remarcat că în perioada de timp de la 09 august 2011 pînă la 01 septembrie 2011, perioada în care Cucu Ion susţine că, din apartamentul său au fost sustrase bunuri materiale în valoare de 90 000 lei de către persoane necunoscute, apartamentul din str. M. Viteazul 2/60, or.
Cahul, care aparţine cu drept de proprietate lui Cucu Ion, a fost deconectat de la energia electrică, iar conform pct. 2.5 din contractul din 09 august 2011, „Obiectivul” nu poate fi conectat la paza de către „Beneficiar” în cazul decuplării energiei electrice, reţinînd în acest sens că de către Cucu Ion nu au fost prezentate probe, care ar confirma că prestatorul, filiala Cahul a ÎS „Servicii Pază” a MAI, nu a executat corespunzător obligaţiunile contractuale de asigurare a pazei bunului său. Instanţa de recurs găseşte această constatare lipsită de certitudine, deoarece instanţa de apel a reieşit doar din răspunsul Oficiului Teritorial Cahul a ÎCS „RED Union Fenosa” SA (f.d. 45), din care rezultă că furnizarea energiei electrice la adresa or.
Cahul, str. M. Viteazul 2/60, unde este situată casa de locui ce aparţine lui Cucu Ion, a fost sistată la 09 august 2011, pentru neachitarea facturii la data limită indicată în factura Iar dînd o apreciere critică răspunsului parvenit de la ÎCS „RED Union Fenosa” nr. 0505/70306 din 13 octombrie 2014 (f.d. 124), prin care s-a comunicat că apartamentul ce se află pe adresa or. Cahul, str. M. Viteazul 2, ap. 60 de la sursa de energie electrică nu a fost deconectată, la fel fiind menţionat că la 12 iulie 2011 a fost generat ordinul de lucru cu nr. 6585930, motivul neachitării datoriilor, însă după achitare, ordinul de lucru a fost anulat fără a fi deconectat locul de consum, instanţa de apel nu a verificat faptele invocate în aceasta, însă care au importanţă pentru soluţionarea pricinii.
Aici este important de menţionat că raportul juridic a apărut între părţi ca urmare a încheierii contractului privind paza imobilului persoanelor fizice cu mijloace tehnice de semnalizare nr. 11-0470 din 09 august 2011, astfel consecinţele acestui urmează a fi examinate atât prin prisma clauzelor rezultate din acest contract, cât şi prin dispoziţiile legale ce reglementează obiectul litigiului supus examinării.
Astfel, pct.2.5 al contractului nominalizat prevede că „Obiectul” nu poate fi conectat la pază de către „Beneficiar” în cazul decuplării energiei electrice, iar pct. 6.2 al aceluiaşi contract indică că „Beneficiarul” suportă cheltuieli, conform tarifelor, pentru supravegherea obiectivului cu forţele grupei operative atunci, cînd vina „Beneficiarului” paza nu poate fi efectuată cu sistemul de semnalizare, cum, de altfel, şi pct. 7.1 indică că la declanşarea semnalului de alarmă „Prestatorul”, în prezenţa „Beneficiarului”, persoanei de încredere sau a martorilor descuie „Obiectivul” cu duplicatele cheilor şi-l cercetează.
Prin urmare, se constată că instanţa de apel concluzionînd că intimatul este dispensat de la răspundere în situaţia stabilită, nu a luat în consideraţie că la 09 august 2011 obiectul a fost conectat la dispeceratul de pază, respectiv, obiectivul a fost primit pentru pază, iar în aceste condiţii, urma a fi verificat dacă în perioada lipsei la domiciliul a lui Cucu Ion, a fost provocată declanşarea sistemului de semnalizare, motivele provocării acesteia şi dacă a fost organizată asigurarea sosirii grupului operativ la obiectivul păzit, la caz apartamentul din str. M. Viteazul 2/60, or. Cahul, cît şi responsabilităţile Prestatorului cazul declanşării la obiectiv a sistemului de semnalizare pe motivul deconectării de la reţeaua de energie.
Aceste circumstanţe se impun a fi stabilite, deoarece din răspunsul Oficiului Teritorial Cahul a ÎCS „RED Union Fenosa” SA nr. 0505/69230 din 02 septembrie 2011, care de altfel, a fost reţinută de instanţă de apel ca proba determinată, rezultă că la 16 august 2011, de către electrician a fost efectuată verificarea clientului deconectat de la energie electrică în prezenţa reprezentantului Prestatorului şi tot la aceiaşi dată de către Prestator a fost verificat sistemului de semnalizare la obiectivul litigios, ce se confirmă prin extrasul din cartea evidenţei primirii şi deschiderii a apartamentelor (f.d.
129). Sub acest aspect, într-un mod neclar, în final instanţa de apel conchide că intimatul este dispensat de la răspundere, iar din considerentul că Cucu Ion nu a prezentat probe care să confirme că Filiala Cahul a ÎS „Servicii Pază” MAI nu a executat corespunzător obligaţiunile contractuale de asigurare a pazei bunului imobil, instanţa a considerat acţiunea neîntemeiată. Totodată, instanţa de recurs găseşte drept neînţeleasă şi lipsită de certitudine şi constatarea instanţei de apel precum că de către Cucu Ion nu au fost prezentate probe care ar demonstra existenţa prejudiciului material în valoare de 90 000 lei, ori anume aceste pretenţii şi urmau a fi verificate şi stabilite la caz prin prisma materialelor acumulate în cadrul urmăririi penale, care de altfel, şi a fost intentată ca urmare a sustragerii bunurilor din imobilul a lui Cucu Ion.
În acest sens, se va remarca că în scopul stabilirii temeiniciei sau netemeiniciei pretenţiilor înaintate, era indispensabil, alături de cele constatate, de a verifica temeiul legal al pretenţiilor, în baza probelor prezentate, cât şi cadrului legal aplicabil la caz. De altfel, la caz este cert şi faptul că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra tuturor argumentelor susţinute de către apelant, deşi, în baza art. 373 alin. (5) CPC, era obligată, să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate în apel, fapt ce constituie o încălcare şi indică la examinarea superficială a cauzei, cât şi la aprecierea arbitrară a materialului probator în raport cu normele de drept relevante cazului.
În conexiunea celor relatate, se stabileşte că soluţia instanţei de apel nu conţine o argumentare din care să rezulte certitudinea adoptării soluţiei la care s-a ajuns, fără a fi abordate toate aspectele importante în speţă, instanţa de recurs fiind în imposibilitatea să exercite controlul judiciar asupra unei asemenea soluţii şi să verifice temeinicia şi legalitatea hotărârii atacate cu privire la oricare dintre motivele prevăzute de lege. Distinct de cele mai sus arătate, Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că decizia instanţei de apel urmează a fi casată cu remiterea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel. La rejudecarea pricinii instanţa de apel urmează să ţină cont de cele menţionate şi rejudecând pricina, să emită o hotărâre întemeiată şi legală.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide: Se admite recursul declarat de către Cucu Ion, reprezentat de avocatul Grecu Ion. Se casează integral decizia Curţii de Apel Cahul din 04 decembrie 2014 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui a lui Cucu Ion împotriva Instituției de Stat „Serviciul de Pază” a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, intervenient accesoriu Filiala Cahul a Instituției de Stat „Serviciul de Pază” a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova cu privire la încasarea prejudiciului material și moral cu restituirea pricinii pentru rejudecare la Curtea de Apel Cahul, de un alt complet de judecată.
Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Valentina Clevadî Iurie Bejenaru Oleg Sternioală Tamara Chişca-Doneva